HGC794/2018
ID intern unic:  376971
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 794
din  01.08.2018
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
și funcționarea Sistemului informațional judiciar

Publicat : 24.08.2018 în Monitorul Oficial Nr. 321-332     art Nr : 857     Data intrarii in vigoare : 24.08.2018
    În temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 467/2003 cu privire la informatizare și la resursele informaționale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 6-12, art. 44), Guvernul HOTĂRĂȘTE:
    1. Se aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea Sistemului informațional judiciar (se anexează).
    2. Asigurarea implementării, funcționării și dezvoltării Sistemului informațional judiciar se pune în sarcina Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești.
    3. Realizarea prevederilor prezentei hotărîri se efectuează din contul și în limitele mijloacelor financiare prevăzute anual în bugetul de stat și ale altor mijloace, conform legii.
    4. Hotărîrea Guvernului nr.593/2017 cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informațional judiciar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 316-321, art. 757) se modifică după cum urmează:
    1) la punctul 8, subpunctul 4) va avea următorul cuprins:
    „4) soluția informatică a ședințelor de judecată (SIaS) – aplicație destinată desfășurării videoconferințelor, înregistrării audio/video a ședințelor de judecată cu utilizarea echipamentului periferic şi soft special de înregistrare.
    Principalul obiectiv al SIaS este îmbunătăţirea din punct de vedere tehnico-informațional a procedurii de desfășurare  a  ședințelor de judecată, asigurînd transparența proceselor judiciare şi accesul publicului la justiție.”;
    2) la punctul 15 subpunctul 4), litera d) va avea următorul cuprins:
    „d) înregistrarea ședințelor de judecată prin intermediul soluției informatice a ședințelor de judecată”;
    3) la punctul 19, textul „ÎS „Centrul de Telecomunicații Speciale” se substituie cu textul „Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”;
    4) la punctul 25, subpunctul 6) va avea următorul cuprins:
    „6) documentele:
    a) hotărîrea;
    b) sentința;
    c) decizia;
    d) încheierea;
    e) ordonanțele;
    f) titlul executoriu.”
    5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.

    PRIM-MINISTRU                                           Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Ministrul justiţiei                                            Victoria Iftodi

    Nr. 794. Chişinău, 1 august 2018.

Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.794/2018
REGULAMENT
privind organizarea şi funcţionarea Sistemului informațional judiciar
I. DISPOZIȚII GENERALE
    1. Regulamentul privind organizarea şi funcționarea Sistemului informațional judiciar (în continuare – Regulament) stabilește modul de organizare şi conținutul informațional al Programului integrat de gestionare a dosarelor, Soluției informatice e-Dosar judiciar, Portalului național al instanțelor de judecată, Soluției informatice a ședințelor de judecată destinate gestionării automatizate a dosarelor în cadrul instanțelor de judecată, subiecții raporturilor juridice în domeniul creării şi funcţionării Sistemului informațional judiciar (în continuare – SIJ), drepturile şi obligaţiile acestora, obiectele informaţionale şi lista datelor incluse în acestea, procedurile de colectare şi gestiune a datelor, accesul la datele SIJ, interoperabilitatea cu alte registre şi sisteme informaţionale, modalitatea de ţinere şi asigurare a funcţionării SIJ, formele de exercitare a controlului și atragere la răspundere.
    2. În sensul prezentului Regulament următoarele noțiuni semnifică:
    cauză judiciară – proces civil, penal sau contravențional desfăşurat de instanţa de judecată;
    cerere –  cerere de chemare în judecată, introductivă, de eliberare a ordonanței judecătorești, a ordonanței de protecție a victimelor violenței în familie, cerere de apel, cerere de recurs, cerere de revizuire, cerere de recunoaștere a hotărîrilor judecătorești străine și orice altă cerere depusă în instanța de judecată;
    dosar – totalitate a documentelor acumulate conform legislației procesual-civile, contravenționale, procesual-penale necesare judecării unei cauze judiciare;
    deținător tehnic – autoritate care, în temeiul contractului încheiat cu posesorul SIJ, asigură administrarea tehnică a acestuia, inclusiv funcționalitatea;
    registrator – angajat al instanței de judecată: preşedinte şi vicepreşedinte, șeful secretariatului, persoana responsabilă de înregistrarea primară din cadrul direcției/secției de evidență și documentare procesuală, angajaţii direcției/secției de evidență și documentare procesuală, judecători, grefieri, asistenți judiciari, arhivari,  împuterniciți cu atribuții partajate de introducere, modificare, radiere și/sau generare a informației în SIJ;
    subiect al SIJ – persoană mandatată cu drept complet sau partajat de formare, completare, modificare și exploatare a conținutului informațional al SIJ;
    utilizator – persoană mandatată cu drept de acces, deplin sau partajat, asupra informației din resursa informațională;
    informație judiciară – totalitate a datelor materializate pe suport de hîrtie sau generate electronic cu referire la un dosar, cauză judiciară, acţiunile și evenimentele legate de aceasta, începînd cu data recepţionării cererii de chemare în judecată/dosar/material pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti definitive şi transmiterea cauzei în arhivă;
    gestionare electronică a dosarelor – totalitate a acțiunilor legate de administrarea dosarelor prin intermediul platformei electronice sau al sistemelor informaționale automatizate;
    prelucrare automatizată de date – orice operaţiune sau serie de operaţiuni care se efectuează asupra datelor prin mijloace automatizate, precum: colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, păstrarea, restabilirea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea;
    securitate –  nivel necesar de integritate, selectivitate pentru protejarea datelor împotriva pierderilor, alterărilor, deteriorărilor şi a accesului neautorizat. Securitatea sistemului presupune faptul că acesta este rezistent la atacuri, informaţia este confidenţială, integrală şi în stare de lucru, atît la nivel de sistem, cît şi la nivel de date;
    sistem informațional judiciar – sistem informațional automatizat constituit dintr-un ansamblu de resurse și tehnologii informaționale, mijloace tehnice de program și metodologii aflate în interconexiune și care este destinat înregistrării, prelucrării, utilizării, păstrării, informațiilor cu privire la cererile de chemare în judecată și dosarele instanțelor de judecată din momentul înregistrării acestora pînă în momentul arhivării și publicării.
II. STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE SIJ
    3. SIJ are următoarele componente:
    1) Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) – aplicație unică de documentare automatizată, evidenţă și control al activității de gestionare electronică a dosarelor și altor materiale procesuale emise de instanțele de judecată, care are următoarele funcții:
    a) repartizarea automată aleatorie a cauzelor conform gradului de complexitate, cu excepţia materialelor care conţin informaţii atribuite la secret de stat, în condiţiile legii;
    b) evidenţa electronică a dosarelor;
    c) evidenţa electronică a ședințelor de judecată și a participanţilor la proces;
    d) crearea sumarului dosarului, care oferă posibilitatea de a vizualiza toate datele despre dosar pe o singură pagină de tip-raport;
    e) crearea fișei acțiunilor prin înregistrarea automatizată a tuturor activităţilor efectuate de utilizatorii sistemului;
    f) întocmirea citaţiilor în format electronic prin completarea automatizată a anumitor cîmpuri predefinite;
    g) programarea și coordonarea electronică a şedinţelor de judecată prin intermediul modulului „calendar”;
    h) generarea listei cauzelor fixate pentru judecare în instanţa de judecată;
    i) asigurarea unui motor avansat de căutare a dosarelor;
    j) crearea unui sistem avansat de înştiinţare a participanților la proces despre mersul examinării cauzei judiciare (amînarea ședințelor, expedierea citațiilor, redactarea actelor judecătorești, respectarea termenelor etc.);
    k) evidenţa electronică a dosarelor arhivate;
    l) transferul electronic al dosarelor între instanțele de judecată și între instanțele de judecată și procuraturi;
    m) evidenţa automatizată și remiterea spre executare a titlurilor executorii;
    n) crearea modulului de anonimizare a datelor cu caracter personal;
    o)  transmiterea spre publicare a actelor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată;
    p) generarea rapoartelor statistice electronice;
    q) crearea modulului de măsurare și evaluare a performanței instanțelor de judecată și a judecătorilor;
    2) Soluția informatică e-Dosar judiciar (SI e-DJ) – aplicație informatică pentru formarea și administrarea dosarului electronic judiciar cu accesul participanților. Aceasta presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanța  de judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică, avînd următoarele funcții:
    a) depunerea cererilor în  instanța de judecată, cu anexarea variantei electronice a tuturor materialelor dosarului;
    b) achitarea taxei de stat prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice, cu anexarea automată a confirmării de plată la dosar;
    c) depunerea probelor la dosar în format electronic și urmărirea în calendarul personal a datei și orei ședințelor de judecată;
    d) accesarea tuturor probelor din dosar, cu posibilitatea descărcării lor, în condițiile legii;
    e) primirea notificărilor cu privire la evenimentele pe dosar;
    f) încărcarea oricăror acte destinate examinării în ședința de judecată;
    g) accesarea procesului-verbal al ședinței, a înregistrării audio a ședinței și a altor acte judecătorești, în condițiile legii;
    h) alte funcționalități ce țin de examinarea cererilor sau dosarelor în instanțele de judecată,
    3) Portalul Național al Instanțelor de Judecată (PNIJ) – sistem complex, care se caracterizează printr-un punct unic de acces la informaţia despre activitatea tuturor instanţelor de judecată. Informaţia plasată pe PNIJ include lista instanțelor de judecată, care, fiind accesată, prezintă paginile web cu informația privind agenda şedinţelor de judecată, hotărîrile instanţei  de judecată, citaţiile în instanţă, practica judiciară şi alte informaţii relevante pentru justiţiabili în condițiile legii. Pe PNIJ poate fi accesată informația din dosare, care este publicată în conformitate cu legislația;
    4) Soluția informatică a ședințelor de judecată (SIaS) – aplicație destinată desfășurării videoconferințelor, înregistrării audio/video a ședințelor de judecată cu utilizarea  echipamentului periferic şi a softului special de înregistrare. Principalul obiectiv al SIaS este îmbunătăţirea din punct de vedere tehnico-informațional a procedurii de desfășurare  a  ședințelor de judecată, asigurînd transparenţa proceselor judiciare şi accesul publicului la justiţie.
III.  SPAȚIUL INFORMAȚIONAL, OBIECTELE
INFORMAȚIONALE SIJ

    4. Datele conținute în SIJ se elaborează și se clasifică conform prevederilor actelor legislative în vigoare, regulamentelor și standardelor aprobate, specificației tehnice a resurselor și sistemelor informaționale utilizate în contextul gestionării automatizate a dosarelor.
    5. Spațiul informațional creat de SIJ este parte componentă a Resurselor informaţionale de stat ale Republicii Moldova.
    6. Obiectele informaționale ale SIJ sînt:
    1) instanța de judecată;
    2) cererea;
    3) dosarul;
    4) ședința de judecată;
    5) participantul la proces:
    a) persoană fizică:
    - judecătorul;
    - grefierul;
    - procurorul;
    - avocatul/apărătorul;
    - victima;
    - partea vătămată;
    - reclamantul şi coreclamantul, partea civilă;
    - inculpatul;
    - contravenientul;
    - pîrîtul şi copîrîtul, partea civilmente responsabilă;
    - intervenientul;
    - reprezentantul;
    - succesorul în drepturi;
    - reprezentantul legal;
    - asistentul procedural;
    - interpretul/traducătorul;
    - specialistul;
    - expertul;
    - martorul;
    b) persoană juridică:
    - victima;
    - partea vătămată;
    - reclamantul şi coreclamantul, partea civilă;
    - inculpatul;
    - pîrîtul şi copîrîtul, partea civilmente responsabilă;
    - intervenientul;
    - reprezentantul;
    - succesorii în drepturi;
    - autoritatea administraţiei publice;
    6) documentele:
    a) hotărîrea;
    b) sentința;
    c) decizia;
    d) încheierea;
    e) ordonanțele;
    f) titlul executoriu.
    7.  Identificatorul obiectului informațional „instanță de judecată” este constituit din numărul de identificare al instanței de judecată (IDNO) și  un cod format din 2 cifre, ce  reprezintă codul unic al instanţei de judecată.
    8. Identificatorul obiectului informațional „cerere” este constituit dintr-un număr generat de SIJ, format din codul unic al instanței de judecată, un număr de ordine atribuit de SIJ automat și ziua, anul înregistrării cererii.
    9. Identificatorul obiectului informațional „dosar” este constituit dintr-un număr generat de SIJ, format din codul unic al instanței de judecată, indicele dosarului potrivit tipului și categoriei acestuia, un număr de ordine atribuit de SIJ automat și ziua, anul înregistrării dosarului.
    10. Identificatorul obiectului informațional „ședință de judecată” este constituit dintr-un număr generat de SIJ, format din codul unic al instanței de judecată, indicele dosarului potrivit tipului și categoriei acestuia, un număr de ordine atribuit de sistem automat și ziua, anul înregistrării dosarului, precum și data desfășurării ședinței de judecată.
    11. Identificatorul obiectului informațional „participant la proces” este constituit din:
    1) numărul de identificare de stat al persoanei juridice (IDNO), denumirea, adresa poștală și electronică (în cazul în care aceasta există) – pentru participanții persoane juridice;
    2) numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP), numele și prenumele, adresa de domiciliu sau de reședință  și electronică a persoanei fizice (în cazul în care aceasta există)  – pentru participanții persoane fizice.
    12. Identificatorul obiectului informațional „document” este constituit din numărul intern de intrare, generat automat de SIJ. Numărul intern de intrare este format din codul unic al dosarului și data salvării documentului.
IV. SUBIECȚII RAPORTURILOR JURIDICE ÎN DOMENIUL
CREĂRII, EXPLOATĂRII ȘI UTILIZĂRII SIJ, ATRIBUȚIILE
ACESTORA

    13. Subiecții din domeniul creării, exploatării și al utilizării conținutului SIJ sînt:
    1) proprietarul;
    2) posesorul;
    3) deținătorul tehnic;
    4) registratorul;
    5) furnizorul;
    6) destinatarul;
    7) utilizatorul.
    14. Proprietarul este statul care realizează dreptul de proprietate, de gestionare şi utilizare a datelor din SIJ.
    15. Posesorul cu drept de creare, gestionare, utilizare și deținere a resursei informaționale  este Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti din subordinea Ministerului Justiţiei.
    16.  Posesorul are următoarele atribuții:
    1) asigură condițiile organizatorice şi financiare pentru funcționarea SIJ;
    2) stabilește scopurile și sarcinile funcționale ale SIJ;
    3) determină obiectele informaționale supuse înregistrării în SIJ și conținutul acestora;
    4) monitorizează procesul de înregistrare  și prelucrare a datelor în SIJ;
    5) gestionează activitatea de  exploatare și ținere a conținutului informațional al SIJ;
    6) asigură securitatea şi protecţia datelor din SIJ prin intermediul structurilor de stat specializate;
    7) aprobă și coordonează cu deținătorul tehnic executarea modificărilor/rectificărilor solicitate în cererile privind  erorile de sistem ale SIJ, erorile cauzate de factorul uman în SIJ, incidentele de infrastructură care afectează funcționarea normală  a SIJ;
    8) autorizează, suspendă și revocă dreptul de acces în SIJ;
    9) stabileşte măsurile tehnice şi organizatorice de protecţie şi securitate a SIJ;
    10) monitorizează și, după caz, ajustează cerințele de securitate şi conformitate a SIJ la domeniul protecției datelor cu caracter personal;
    11) exercită alte atribuţii necesare asigurării bunei  funcţionări a SIJ.
    17. Drepturile şi obligaţiile posesorului sînt stabilite în conformitate cu  Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat și Hotărîrea Guvernului nr. 650/2016 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești.
    18. Posesorul asigură păstrarea SIJ pînă la adoptarea deciziei despre lichidarea acestuia. În cazul lichidării, datele şi documentele conținute în acesta se transmit în arhivă, conform legislației.
    19. Deținătorul tehnic este Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”.
    20. Deținătorul tehnic  are următoarele atribuții:
    1) asigură administrarea tehnică a SIJ, inclusiv funcţionalitatea şi securitatea  logică și cibernetică în conformitate cu actele normative în domeniu;
    2) controlează şi asigură funcţionarea SIJ;
    3) execută modificările/rectificările solicitate în demersurile primite referitoare la erorile de sistem ale SIJ, erorile cauzate de factorul uman în SIJ, incidentele de infrastructură care afectează funcționarea normală  a SIJ, cu condiția primirii în prealabil a aprobării posesorului, în rezultatul verificării de către posesor a corespunderii solicitării cu prevederile legislației.
    4) asigură autorizarea accesului precum și suspendarea și revocarea drepturilor de acces în SIJ, cu condiția primirii în prealabil a aprobării posesorului în rezultatul verificării de către posesor a corespunderii solicitării cu prevederile legislației;
    5) elaborează  și aprobă în comun cu posesorul  Planul de continuitate al SIJ, instituie activități de control menite să diminueze riscurile privind integritatea datelor SIJ;
    6) adresează posesorului demersuri privind autorizarea accesului precum și suspendarea și revocarea drepturilor de acces și întocmește lista nominală a angajaților acestuia cu drepturi în sistem și datele de contact, care este transmisă posesorului de fiecare dată cînd datele se  modifică;
    7) alte atribuţii necesare asigurării bunei funcţionări a SIJ.
    21. Administrarea SIJ include asigurarea funcționalității, disponibilității și continuității SIJ în conformitate cu Planul de continuitate al SIJ, precum  și procedurile operaționale ale deținătorului tehnic.
    22. Activitatea deținătorului tehnic se supune auditului extern.
    23. Registratori sînt instanțele de judecată, prin intermediul angajaților acestora împuterniciți cu atribuții de acces în sistem, în baza atribuțiilor acordate prin lege, regulamente, specificațiile din statul de personal al instanțelor de judecată, profilului de acces al resursei informaționale.
    24. În calitate de registratori, instanțele de judecată au următoarele atribuții:
    1) asigură colectarea, introducerea şi prelucrarea informaţiei relevante în baza de date a SIJ, în termenele și condițiile stabilite;
    2) asigură autenticitatea, plenitudinea, integritatea datelor din SIJ;
    3) asigură securitatea și confidențialitatea informației introduse în SIJ;
    4) asigură introducerea și prelucrarea datelor şi monitorizează procesul de introducere a acestora;
    5) raportează de fiecare dată posesorului  incidentele de infrastructură, erorile de sistem sau erorile cauzate de factorul uman în scopul remedierii acestora;
    6) solicită posesorului autorizarea accesului, precum și suspendarea și revocarea drepturilor de acces în SIJ;
    7) adresează posesorului cereri  de modificare a drepturilor de acces/rolurilor unor utilizatori;
    8) raportează posesorului sau deținătorului tehnic problemele de sistem în utilizarea SIJ;
    9) înaintează demersuri privind necesitatea de dezvoltare şi îmbunătăţire a SIJ;
    10)  participă în grupurile de lucru organizate în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii SIJ.
    25. Registratorii desemnează şi informează  posesorul despre numărul, numele, prenumele angajaţilor acestora cu atribuţii de introducere nemijlocită a datelor în baza de date și împuterniciri specifice ce sînt delegate în sensul îndeplinirii atribuțiilor legate de gestionarea dosarelor în SIJ.
    26. Fiecare registrator trebuie să prevadă în statul de personal o funcție responsabilă  de administrarea tehnică a SIJ. Numele, prenumele și datele de contact ale persoanelor  angajate în aceste funcții, precum și orice modificări cu privire la datele acestora se comunică posesorului.
    27. Drepturile și obligațiile registratorilor sînt prevăzute în Instrucțiunea cu privire la activitatea de evidență și documentare procesuală în judecătorii și curți de apel, Regulamentul privind înregistrarea audio digitală a ședințelor de judecată, Regulamentul privind modul de publicare a hotărîrilor judecătoreşti pe PNIJ, Regulamentul privind modul de distribuire aleatorie a dosarelor pentru examinare în instanţele  de judecată, aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum și în alte acte normative.
    28. Furnizorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat sau public, participant al cauzei judiciare sau al raportului juridic de gestionare automatizată a dosarelor, care prezintă registratorului, pe suport de hîrtie sau în format electronic, date despre obiectul SIJ (cauza judiciară) în modul stabilit de actele normative.
    29. Furnizorul:
    1) asigură corectitudinea şi autenticitatea datelor introduse sau prezentate pentru a fi introduse în SIJ;
    2) actualizează informația prezentată instanței de judecată în modul stabilit de actele normative;
    3) asigură confidenţialitatea datelor accesate ce vizează viaţa privată a altor participanţi la procesul judiciar;
    4) raportează posesorului problemele de funcționalitate ale  SIJ.
    30. Destinatarul  este persoana fizică sau juridică de drept privat sau public care este în drept, potrivit legislației, de a avea acces la informaţii cu accesibilitate limitată. Drepturile şi obligaţiile solicitantului informației din SIJ se stabilesc în conformitate cu legislaţia privind accesul la informaţie, legislaţia privind protecția datelor cu caracter personal și prezentul Regulament.
    31. Utilizatorul este persoana fizică sau juridică de drept privat sau public împuternicită, potrivit legislației, cu drept de acces deplin sau partajat, public sau intern în SIJ.
    32. Utilizatorul poate raporta posesorului problemele ce țin de accesarea informației conținute în SIJ.
    33. Utilizatorul:
    1)  asigură securitatea și confidențialitatea informației vizualizate sau prelucrate în SIJ;
    2) utilizează datele din SIJ conform scopului şi destinaţiei acestora.
V. REGIMUL JURIDIC DE UTILIZARE A DATELOR SIJ
    34. Utilizatorii beneficiază de drepturi de acces la informaţia din SIJ conform atribuțiilor și funcțiilor deținute și regimul juridic al informației accesate. Nivelul de acces la informaţie pentru fiecare participant corespunde funcţiei de serviciu și/sau profilului de acces. Informația conținută în SIJ se accesează în conformitate cu Legea nr.982/2000 privind accesul la informaţie și în limitele stabilite de aceasta, precum şi cu  alte acte normative.
    35. Dreptul de acces la resursele informaționale ale SIJ este segmentat pe unități de conținut, atribuind prerogative partajate, și anume: vizualizare, adăugare, redactare și ștergere.
    36. Accesul la resursele informaționale ale SIJ este segmentat pentru  utilizatorii interni ai SIJ și utilizatorii externi.
    37. Utilizatori interni ai SIJ sînt posesorul, deținătorul tehnic, registratorul și alți utilizatori, ale căror drepturi de acces sînt definite în acte normative.
    38. Posesorul are acces cu drept de vizualizare a datelor din SIJ, în limita scopului și atribuţiilor legale prevăzute de Hotărîrea Guvernului nr. 650/2016 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei de administrare a instanţelor de judecată.
    39. Deținătorul tehnic are acces tehnic la datele din SIJ, în scopul prestării serviciilor de administrare, inclusiv mentenanță adaptivă și perfectivă a SIJ.
    40. Registratorul are acces tehnic la datele din SIJ, ceea ce implică introducerea, modificarea şi radierea informaţiei înregistrate. Angajaţii unei instanţe de judecată nu pot modifica informaţiile documentate în SIJ de  către altă instanţă.
    41. Utilizatori externi ai SIJ sînt furnizorii, destinatarii, precum și alți utilizatori cu drept de acces în temeiul legii.
    42. Furnizorii  prin intermediul SI e-DJ și prin intermediul altor sisteme informaționale interoperabile cu SIJ pot modifica ți radia datele introduse de aceștia pînă a se tasta opțiunea expedierii acestora în PIGD. Furnizorii au acces de vizualizare a informației din SIJ potrivit drepturilor acordate de posesor.
    43. Destinatarul datelor din SIJ nu este în drept să modifice datele obținute, iar la utilizarea acestora este obligat să indice sursa.
    44. Terții au acces informaţional la datele din SIJ, ceea ce presupune vizualizarea informaţiei numai în formatul individual permis pentru fiecare utilizator în parte, întrucît conținutul informațional al SIJ este determinat atît de date publice, cît și de date cu acces limitat.
    45. Accesul la datele din  SIJ se  realizează prin:
    1) acordarea accesului public la informația cu caracter public, plasată pe PNIJ;
    2) eliberarea unor documente pe suport de hîrtie și în format electronic generate din SIJ, în modul stabilit de prezentul Regulament și alte acte normative;
    3) acordarea accesului în limitele prevederilor actelor normative prin intermediul poştei electronice sau al altor mijloace de comunicaţii, prin intermediul SI e-DJ sau prin intermediul altor sisteme informaționale interoperabile cu SIJ;
    4) acordarea accesului utilizatorilor interni la cerere.
    46. Extrasele din SIJ, adeverinţele şi documentele se eliberează la solicitare de către registratori sau, după caz, de către posesor. Se interzice dezvăluirea datelor cu caracter personal extrase din SIJ în scopuri contrare legii.
    47. Exploatarea SIJ fără autorizare nominală este strict interzisă și urmează a fi considerată ca acces neautorizat la un sistem informațional public, cu excepția exploatării datelor publice plasate pe PNIJ.
    48. Dreptul de acces la SIJ nu este unul permanent, acesta poate fi suspendat sau revocat în  circumstanțele prevăzute în pct. 49. Introducerea și/sau modificarea datelor în SIJ de pe un nume sau profil de utilizator străin este strict interzisă, urmînd a fi considerată ca acces neautorizat. Utilizatorii urmează să se asigure de faptul că profilul de utilizator, precum și semnătura electronică sînt confidențiale.
    49. Revocarea dreptului de acces la SIJ se efectuează la  cererea/demersul registratorului către posesor,  în una dintre următoarele situaţii:
    1) la încetarea/suspendarea raporturilor de serviciu/ de muncă ale utilizatorului;
    2) la intervenirea modificărilor raporturilor de serviciu/de muncă cînd noile atribuţii nu impun accesul la datele din SIJ;
    3) la constatarea de către posesor a  încălcării  securităţii informaţionale;
    4) în alte cazuri, în limitele prevederilor legislației.
    50. Lucrările profilactice planificate în complexul de mijloace software şi hardware se efectuează după notificarea, în scris sau prin e-mail, a registratorilor de către posesor, în baza planului coordonat cu deținătorul tehnic cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de începerea lucrărilor, cu indicarea termenului de finalizare a acestora, după caz, dacă aceasta este posibil.  Lucrările profilactice neplanificate se efectuează la solicitarea utilizatorilor și coordonarea prealabilă cu posesorul în situaţia nefuncţionării sau funcţionării necorespunzătoare a complexului de mijloace software şi hardware.
VI. INTEROPERABILITATEA CU ALTE SISTEME
INFORMAȚIONALE

    51. Pentru asigurarea actualizării operative şi automate a conţinutului informaţional al SIJ cu informaţie veridică, poate fi efectuată interacţiunea şi sincronizarea datelor cu alte sisteme informaționale, importîndu-se automat sau exportîndu-se date spre verificare și/sau completare a conținutului informațional al SIJ.
    52. SIJ asigură interacțiunea și schimbul de date cu următoarele resurse informaţionale automatizate:
    1) Sistemul informațional automatizat „Registrul de stat al populației”;
    2) Sistemul informaţional automatizat „Registrul de stat al unităţilor de drept”;
    3) Sistemul informaţional automatizat „Registrul informaţiei criminalistice şi criminologice”;
    4) Sistemul informaţional automatizat „Registrul de evidenţă a contravenţiilor”;
    5) Sistemul informaţional automatizat „Registrul persoanelor reținute, arestate si condamnate”;
    6)  Sistemul informaţional automatizat „Urmărirea penală: E-Dosar”
    7) alte sisteme informaționale automatizate, considerate necesare pentru implementarea  și dezvoltarea SIJ.
    53. SIJ utilizează următoarele servicii electronice guvernamentale de platformă:
    1) Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice (MPay), care este parte componentă a platformei tehnologice guvernamentale comune (MCloud) și care reprezintă un mecanism unic de achitare a serviciilor publice, a impozitelor, a  taxelor, a amenzilor, a majorărilor de întîrziere (penalităților) și a altor plăți la bugetul public național prin sistemul trezorerial, cu ajutorul instrumentelor de plată legal disponibile;
    2) Serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (Msign) – serviciu reutilizabil, furnizat la nivelul platformei tehnologice comune a Guvernului, care are scopul de a oferi un mecanism integrator, securizat și flexibil pentru diferite soluții de aplicare și verificare a autenticității semnăturii digitale de către utilizatori (inclusiv în contextul utilizării sistemelor informaționale și a serviciilor electronice), oferite de către furnizorii de semnătură digitală în conformitate cu legislația;
    3) Serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog) – serviciu centralizat, reutilizabil, componentă a platformei tehnologice guvernamentale comune (MCloud), care are scopul de a oferi un mecanism securizat și flexibil de jurnalizare și audit, asigurînd evidența evenimentelor, în contextul utilizării sistemelor informaționale;
    4) Serviciul electronic guvernamental de autentificare și control al accesului (MPass) – serviciu reutilizabil, furnizat la nivelul platformei tehnologice guvernamentale comune, care are scopul de a oferi un mecanism integrator, securizat și flexibil de autentificare și control al accesului utilizatorilor în sistemele informaționale, inclusiv serviciile electronice.
VII. ASIGURAREA PROTECȚIEI ȘI SECURITĂȚII
INFORMAȚIEI SIJ

    54. Datele din SIJ fac parte din categoria datelor care necesită a fi protejate. Asigurarea securităţii, confidenţialităţii şi a integrităţii datelor prelucrate în cadrul SIJ se efectuează de către subiecţii cu drepturi de acces la sistem cu respectarea strictă a cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora.
    55. Măsurile de protecţie şi securitate a datelor din SIJ reprezintă o parte componentă a lucrărilor de creare, dezvoltare şi exploatare a SIJ şi se actualizează  de către toţi subiecţii  SIJ.
    56. Obiecte ale asigurării protecţiei şi securităţii datelor din SIJ se consideră tot complexul de mijloace software şi hardware care  asigură realizarea proceselor informaţionale:
    1) baza de date, sistemele informaţionale, sistemele operaţionale, sistemele de gestiune a bazelor de date, sistemele de evidenţă şi alte aplicaţii care asigură funcţionarea SIJ;
    2) sistemele de telecomunicaţii, reţelele, serverele, calculatoarele şi alte mijloace tehnice de prelucrare a datelor.
    57. Securitatea informațională a SIJ se efectuează prin aplicarea metodelor și efectuarea acțiunilor descrise în Planul de continuitate al SIJ și, după caz, a procedurilor operaționale.
    58. Protecţia datelor din SIJ se efectuează prin următoarele metode:
    1) prevenirea acţiunilor intenţionate şi/sau neintenţionate ale utilizatorilor care pot duce la distrugerea sau denaturarea datelor;
    2) utilizarea obligatorie a produselor de program licenţiate aprobate; orice solicitare de  instalare a unui produs de program trebuie coordonată cu deținătorul tehnic;
    3) monitorizarea procesului de exploatare al SIJ prin intermediul mecanismului de jurnalizare efectuat de deținătorul tehnic al acestuia.
    59. Subiecții la utilizarea și exploatarea SIJ asigură implementarea normelor de securitate, aceasta urmînd să conțină acte ce confirmă:
    1) identitatea persoanei responsabile de implementarea normelor de securitate și împuternicirile acesteia;
    2) implementarea principalelor măsuri tehnico-organizatorice necesare asigurării funcţionării SIJ;
    3) implementarea procedurilor interne ce exclud cazurile de modificare nesancţionată a mijloacelor software şi/sau a informaţiei din SIJ;
    4) informarea utilizatorilor interni și instruirea acestora cu privire la modalitățile și mecanismele de asigurare a securităţii informaţionale;
    5) procedurile de control intern al subiectului SIJ privind respectarea condiţiilor de securitate informaţională.
    60. Schimbul informațional se efectuează cu utilizarea mijloacelor software şi hardware, doar prin canale securizate, asigurînd integritatea şi securitatea datelor.
    61. Utilizatorii interni desemnează o persoană subordonată nemijlocit conducătorului instituţiei, responsabilă de implementarea şi monitorizarea respectării prevederilor normelor de securitate informaţională.
    62. Normele de securitate informaţională  se aduc la cunoştinţa fiecărui utilizator intern şi se semnează de acesta. Fiecare utilizator intern este obligat să cunoască normele securităţii informaţionale, procedurile pe care trebuie să le respecte în strictă concordanţă cu politica de securitate.
    63. Utilizatorii interni asigură instruirea angajaților privind metodele şi procedeele de contracarare a pericolelor informaţionale.
VIII. CONTROLUL ȘI RĂSPUNDEREA
    64. Ţinerea SIJ este supusă controlului intern şi extern. Controlul intern privind organizarea şi funcţionarea SIJ se efectuează de către posesor. Controlul extern asupra respectării cerinţelor privind crearea, ţinerea, exploatarea şi reorganizarea SIJ se efectuează de către instituţii abilitate şi certificate în domeniul auditului.
    65. SIJ se înregistrează în Registrul resurselor şi sistemelor informaţionale de stat şi în Registrul de evidenţă a operatorilor de date cu caracter personal.
    66. Responsabilitatea pentru  organizarea funcţionării SIJ aparține posesorului și deținătorilor acestuia.
    67. Utilizatorii în atribuţiile cărora intră ţinerea SIJ, introducerea datelor, furnizarea informaţiilor şi asigurarea funcţionării SIJ poartă răspundere personală în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru completitudinea, autenticitatea, veridicitatea, integritatea informaţiei, precum şi pentru păstrarea şi utilizarea ei.
    68. Toţi subiecții SIJ, precum şi solicitantul informaţiilor ce conţin date cu caracter personal poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare pentru prelucrarea, divulgarea, transmiterea informației din sistem persoanelor terţe, contrar prevederilor legislației în vigoare.
    69. Anual, pînă la data de 31 ianuarie, posesorul prezintă Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova un raport generalizat despre incidentele de securitate din cadrul SIJ, în conformitate cu prevederile pct. 90 din Cerințele față de asigurarea securității datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaționale de date cu caracter personal, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 1123/2010.
    70. Pentru asigurarea funcţionalității eficiente şi neîntrerupte a SIJ, schimbul informaţional de date SIJ  este asigurat în regim non-stop.
    71. Funcţionarea SIJ se suspendă de către deținătorul tehnic sau la demersul persoanei responsabile din cadrul instanței de judecată de asigurarea funcționalității sistemului informațional și resurselor informaționale la nivel local, după coordonarea prealabilă cu posesorul, în caz de apariție a uneia dintre următoarele situaţii:
    1) în timpul efectuării lucrărilor profilactice ale complexului de mijloace software şi hardware al SIJ;
    2) la apariţia circumstanţelor de forţă majoră;
    3) la încălcarea cerinţelor sistemului securităţii informaţiei, dacă aceasta prezintă pericol pentru funcţionarea SIJ;
    4) în cazul apariţiei dificultăţilor tehnice în funcţionarea complexului de mijloace software şi hardware al SIJ;
    5) la cererea scrisă a posesorului.
    72. În cazul apariţiei circumstanţelor de forţă majoră şi a dificultăţilor tehnice în funcţionarea complexului de mijloace software şi hardware al SIJ din vina terţelor persoane, este posibilă suspendarea funcţionării SIJ, cu informarea subiecților SIJ prin mijloacele tehnice disponibile.