*HGO1206/2016 Versiunea originala
ID intern unic:  377456
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1206
din  02.11.2016
cu privire la Centrul Naţional de Coordonare
Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică
Publicat : 04.11.2016 în Monitorul Oficial Nr. 379-386     art Nr : 1303
    Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se creează Centrul Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică.
    2. Se aprobă:
    1) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică, conform anexei nr.1;
    2) Lista autorităţilor publice reprezentate în cadrul Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică, conform anexei nr.2;
    3) Componenţa Consiliului de decizie al Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică, conform anexei nr.3.
    3. Ministerul Afacerilor Interne:
    1) va amenaja şi va pune la dispoziţia Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică spaţiile necesare pentru asigurarea funcţionalităţii acestuia, care vor corespunde standardelor tehnice europene şi vor satisface cerinţele operaţionale;
    2) va asigura operaţionalizarea Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică în termen de 4 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri.
    4. Asigurarea activităţii Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în bugetul Ministerului Afacerilor Interne pe anul respectiv, precum şi din alte surse, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    5. Responsabilitatea pregătirii şi menţinerii capacităţii operaţionale a forţelor de ordine, forţelor de sprijin şi forţelor complementare destinate executării acţiunilor de răspuns la crizele de ordine publică revine componentelor Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică.
    6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

    PRIM-MINISTRU                                                Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Ministrul afacerilor interne                                   Alexandru Jizdan
    Ministrul finanţelor                                                Octavian Armaşu

    Nr. 1206. Chişinău, 2 noiembrie 2016.


Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului nr. 1206
din 2 noiembrie 2016

REGULAMENT
privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional
de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică
I. DISPOZIŢII GENERALE
    1. Prezentul Regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică (în continuare – Centrul Naţional), precum şi cadrul aferent de cooperare interinstituţională, naţională şi internaţională, în limitele competenţelor atribuite.
    2. Centrul Naţional este o structură interinstituţională de suport decizional, de nivel naţional, fără statut de persoană juridică, constituită pentru gestionarea crizelor de ordine publică cu grad de risc sporit. Centrul Naţional funcţionează sub autoritatea Guvernului şi dispune de statut de comisie guvernamentală permanentă.
    3. Gestionarea crizelor de ordine publică reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor de management integrat organizate, planificate şi desfăşurate unitar şi coerent pentru administrarea situaţiilor specifice, prin coordonarea deciziilor şi acţiunilor.
    4. Coordonarea deciziilor şi acţiunilor de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice vizează corelarea activităţilor specifice, gestionarea fluxului informaţional, luarea deciziilor în baza analizei riscurilor, precum şi cooperarea între forţele de ordine, forţele de sprijin şi forţele complementare.
    5. Cooperarea de toate nivelurile în vederea coordonării acţiunilor desfăşurate în situaţii de criză în domeniul ordinii publice urmăreşte organizarea şi desfăşurarea corelată ori întrunită de activităţi în domenii de interes comun; sprijinul operaţional reciproc; schimbul de date şi informaţii, analize de risc şi în alte domenii de interes comun; conlucrarea la constatarea riscurilor şi ameninţărilor; participarea în comun la creşterea gradului de conştientizare a situaţiei şi a capacităţii de acţiune curentă; proiectarea măsurilor proactive şi de reacţie în domeniul ordinii publice în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii, ocrotirii liniştii publice, respectării legii şi ordinii publice, protejării drepturilor fundamentale ale persoanei şi comunităţii.
    6. Activitatea Centrului Naţional este condusă de către ministrul afacerilor interne, iar în lipsa acestuia – de către unul dintre viceminiştrii afacerilor interne, desemnat prin ordinul ministrului.
    7. Centrul Naţional îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, actele legislative şi normative în vigoare, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi cu prevederile prezentului Regulament.
    8. În sensul prezentului Regulament, următoarele noţiuni semnifică:
    criză – situaţie sau risc de apariţie a unei situaţii în care reglementările curente ale Guvernului Republicii Moldova sau ale altor autorităţi publice (organizaţii) nu sînt suficiente pentru a gestiona eficace situaţia creată, care pune în pericol viaţa populaţiei, proprietatea, mediul înconjurător, stabilitatea statală sau internaţională;
    criză în domeniul ordinii publice – situaţie care prin natura, complexitatea, amploarea şi intensitatea sa ameninţă sau pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul, proprietatea, ordinea şi valorile constituţionale şi face necesară adoptarea măsurilor specifice prevăzute de legislaţia în vigoare, prin acţiunea unitară a autorităţilor statului cu competenţe în domeniu;
    managementul integrat al crizelor în domeniul ordinii publice – ansamblu de mecanisme, proceduri şi activităţi prin care factorii de decizie, abilitaţi prin lege, stabilesc şi pun în aplicare în mod unitar măsurile necesare pentru prevenirea şi controlul crizelor în domeniul ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea efectelor acestora, în scopul revenirii la starea de normalitate;
    acţiuni de răspuns la criza de ordine publică – măsuri predefinite, planificate din timp sau adoptate în urma unei decizii, prin care se asigură revenirea la starea de normalitate şi care cuprind proceduri de implementare detaliate, aplicabile imediat de către structurile abilitate;
    menţinerea ordinii publice – ansamblu de măsuri, activităţi şi acţiuni organizate şi desfăşurate zilnic pentru asigurarea funcţionării normale a autorităţilor statului, protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a normelor de conduită civică, a regulilor de convieţuire socială, a celorlalte valori sociale, precum şi a patrimoniului public şi privat;
    ordine publică – stare de legalitate, de echilibru şi pace socială, prin care se asigură securitatea publică şi a persoanei, a colectivităţilor şi a bunurilor, sănătatea şi morala publică şi care permite exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, precum şi funcţionarea eficace a instituţiilor în statul de drept;
    factori de risc în domeniul ordinii publice – fenomene, procese, evenimente, situaţii sau condiţii interne ori externe care pot determina sau influenţa ordinea publică, apariţia şi evoluţia crizelor în domeniul ordinii publice;
    evenimente publice – întruniri, mitinguri, demonstraţii, manifestări sociale, politice, economice, culturale, artistice, sportive, cu caracter religios, prilejuite de vizite oficiale, precum şi alte activităţi care se desfăşoară în locuri publice cu participarea mai multor persoane;
    grad de risc al evenimentului public – nivel sporit/mediu/scăzut al posibilităţii producerii unor fapte îndreptate împotriva ordinii publice şi securităţii cetăţenilor în cadrul evenimentului public;
    asigurare a ordinii publice – ansamblu de măsuri, activităţi şi acţiuni întreprinse în timpul evenimentelor publice pentru respectarea legalităţii, prevenirea şi curmarea tulburărilor sociale sau manifestărilor de violenţă;
    restabilire a ordinii publice – ansamblu de măsuri, activităţi şi acţiuni organizate şi executate cu folosirea procedurilor, mijloacelor şi tehnicii speciale din dotare, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, avînd drept scop readucerea situaţiei la starea de normalitate;
    forţe de ordine – subdiviziuni ale autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, învestite cu atribuţii de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice;
    forţe de sprijin – subdiviziuni ale autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care exercită în mod curent alte atribuţii decît cele de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice, dar pot fi utilizate pentru îndeplinirea acestui tip de misiuni;
    forţe complementare – organe şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi alte organizaţii, care, prin activităţi specifice, pot acorda asistenţă forţelor de ordine şi forţelor de sprijin;
    creştere a capacităţii operaţionale – totalitate a activităţilor desfăşurate pentru trecerea în timp scurt şi în mod organizat a structurilor statului abilitate la îndeplinirea misiunilor specifice pe parcursul desfăşurării evenimentelor publice sau a situaţiilor potenţial generatoare de criză în domeniul ordinii publice, inclusiv pentru realizarea manevrei de forţe şi mijloace;
    stare de alertă în domeniul ordinii publice – situaţie în care autorităţile statului sau persoanele abilitate dispun punerea în aplicare a planurilor de acţiuni, precum şi a planurilor de avertizare a populaţiei, în scopul prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor crizelor în domeniul ordinii publice;
    sistem de alertă – sistem unic de răspuns în cazul iminenţei producerii crizelor de ordine publică, în scopul creşterii capacităţii operaţionale;
    tablou situaţional naţional – sistem care asigură on-line sau decalat, în funcţie de situaţie, interfaţa, descrierea, redactarea grafică şi prezentarea pe domenii sau integrată, după caz, a datelor şi informaţiilor subdiviziunilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, de la diferite autorităţi partenere, senzori, platforme şi alte surse, în scopul conştientizării situaţiei şi sporirii capacităţii operaţionale, proactive şi de reacţie în domeniul ordinii publice.
II. MISIUNEA ŞI FUNCŢIILE CENTRULUI NAŢIONAL
    9. Misiunea Centrului Naţional constă în gestionarea crizelor de ordine publică, înaintarea propunerilor de perfecţionare a cadrului normativ din domeniu, asigurarea interoperabilităţii şi compatibilităţii resurselor alocate, acumularea, studierea, generalizarea, protecţia şi difuzarea datelor şi informaţiilor, evaluarea riscurilor şi ameninţărilor specifice.
    10. În vederea realizării misiunii sale, Centrului Naţional îi revin următoarele funcţii:
    1) de conducere, prin care asigură fundamentarea şi elaborarea deciziilor, precum şi implementarea acestora;
    2) de dezvoltare a politicilor şi procedurilor privind managementul operaţional;
    3) de coordonare, prin care se asigură corelarea conceptuală a acţiunilor, interoperabilitatea şi compatibilitatea resurselor alocate;
    4) de management al informaţiilor, prin care se asigură acumularea, studierea, generalizarea, protecţia şi difuzarea datelor şi informaţiilor specifice;
    5) de informare a societăţii şi mass-media despre evoluţia evenimentelor;
    6) de comunicare, prin care se asigură notificarea/înştiinţarea în cadrul sistemului de alertă, în funcţie de evoluţia situaţiei operative;
        7) de cooperare, prin care se asigură aplicarea planurilor elaborate în acest scop;
    8) de control şi reglare sistemică, prin care se asigură cunoaşterea eficacităţii acţiunilor şi măsurilor, precum şi adaptarea acestora în funcţie de evoluţia situaţiei.
III. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
CENTRULUI NAŢIONAL
    11. Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional sînt asigurate de către Ministerul Afacerilor Interne.
    12. Componentele de bază ale Centrului Naţional sînt Consiliul de decizie, Grupul comun analitic şi Centrul de coordonare.
    13. Componente de suport sînt Grupul tehnologii informaţionale şi transmisiuni şi Grupul logistic.
    14. Pentru îndeplinirea funcţiilor sale, Centrul Naţional cooperează cu centrele operaţionale de coordonare/de dirijare, comisiile şi consiliile existente la nivelul Guvernului, Parlamentului, Preşedinţiei Republicii Moldova şi altor autorităţi ale statului.
    15. Activitatea de secretariat a Centrului Naţional este asigurată de către Centrul de coordonare al Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne.
    16. Secretarul Consiliului de decizie este numit prin ordinul ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne.
    17. Consiliul de decizie funcţionează ca organ interinstituţional de conducere care asigură elaborarea, adoptarea şi implementarea deciziilor. Din Consiliul de decizie fac parte reprezentanţii cu putere de decizie ai autorităţilor publice prevăzute în anexa nr. 2 la hotărîre, nominalizaţi de către conducătorii acestora.
    18. Autorităţile publice reprezentate în Centrul Naţional asigură continuitatea de reprezentare în cadrul Consiliului de decizie. Astfel, în caz de eliberare din funcţie a persoanei desemnate, atribuţiile acesteia vor fi exercitate de persoana nou-numită, fără a fi necesară o nouă nominalizare.
    19. Consiliul de decizie se întruneşte în şedinţe ori de cîte ori situaţia o impune, la solicitarea Primului-ministru sau a ministrului afacerilor interne, dar cel puţin o dată pe semestru.
    20. Şedinţele Consiliului de decizie în situaţii de criză în domeniul ordinii publice sînt organizate ad-hoc. În situaţia de normalitate, şedinţele sînt organizate cu scopul abordării problemelor curente ale ordinii publice, precum şi altor aspecte de interes.
    21. Şedinţele Consiliului de decizie sînt conduse de către ministrul afacerilor interne, iar în lipsa acestuia – de către viceministrul afacerilor interne, desemnat prin ordinul ministrului.
    22. Şedinţele Consiliului de decizie la care este prezent Primul-ministru sînt prezidate de către acesta.
    23. Şedinţele se consideră deliberative dacă la acestea participă 2/3 din membrii Consiliului de decizie.
    24. Subiectele examinate la şedinţele Consiliului de decizie şi deciziile adoptate se consemnează în procese-verbale. Procesele-verbale se întocmesc de către secretarul Consiliului de decizie şi se semnează de către participanţii la şedinţă.
    25. Deciziile Consiliului de decizie se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor prezenţi şi se comunică autorităţilor publice vizate.
    26. La şedinţele Consiliului de decizie pot participa în calitate de invitaţi şi reprezentanţi ai altor autorităţi publice, în funcţie de tematica abordată.
    27. Consiliul de decizie adoptă decizii care sînt puse în aplicare, după caz, prin acte normative ale Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne şi/sau ale autorităţilor publice reprezentate în Centrul Naţional, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    28. Grupul comun analitic funcţionează ca structură de consiliere şi suport analitic al Consiliului de decizie şi Centrului de coordonare.
    29. Grupul comun analitic este condus de către şeful Secţiei informaţional-analitice a Centrului de coordonare al Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne, iar în lipsa acestuia – de către persoana desemnată prin ordinul ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne.
    30. Grupul comun analitic este compus din:
    1) personal din cadrul Secţiei informaţional-analitice a Centrului de coordonare al Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne;
    2) specialişti şi/sau experţi în domeniul ordinii publice, precum şi din alte domenii de interes, după caz.
    31. Desemnarea nominală a reprezentanţilor în Grupul comun analitic se efectuează prin ordinele conducătorilor autorităţilor publice reprezentate în Centrul Naţional, cu drept de substituire cu alte persoane.
    32. Grupul comun analitic se întruneşte în şedinţe ori de cîte ori situaţia o impune, la solicitarea ministrului afacerilor interne sau a şefului Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne.
    33. Centrul de coordonare funcţionează ca structură specializată cu activitate permanentă, în cadrul Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne.
    34. Centrul de coordonare este condus de către şeful acestuia, iar în lipsa lui – de către adjunct.
    35. La etapa de organizare şi planificare a acţiunilor pentru gestionarea situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice, în cadrul Centrului de coordonare pot fi convocaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice, la nivel de specialişti şi/sau experţi.
    36. Centrul de coordonare asigură mecanismul naţional de coordonare, menţinere şi asigurare a ordinii publice, prevenire şi descoperire a criminalităţii, precum şi pregătirea informărilor (note, rapoarte, sinteze etc.) atît pentru conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cît şi pentru centrele/consiliile naţionale pe domenii de competenţă.
    37. Centrul de coordonare funcţionează ca punct naţional de contact, prin care se asigură preluarea, schimbul şi transmiterea de informaţii între autorităţile publice cu competenţe în domeniul ordinii publice, al prevenirii şi descoperirii criminalităţii; evaluarea schimbului de informaţii; sistematizarea datelor şi informaţiilor specifice; realizarea de contacte cu autorităţile implicate în gestionarea crizelor atît la nivel naţional, cît şi internaţional.
    38. Coordonarea activităţii Centrului de coordonare şi a Grupului comun analitic este realizată de către şeful Serviciului dirijare operaţională şi inspectare al Ministerului Afacerilor Interne.
    39. Grupul tehnologii informaţionale şi transmisiuni asigură suportul tehnic al Centrului Naţional. Grupul este format din angajaţi ai Serviciului tehnologii informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne.
    40. Grupul logistic al Centrului Naţional asigură suportul logistic al Centrului Naţional. Grupul este format din angajaţi ai subdiviziunilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne.
    41. Suportul logistic necesar pentru organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional şi crearea capacităţilor de reacţie se asigură prin intermediul subdiviziunilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne.
    42. La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, acţiunile de răspuns corespunzătoare situaţiilor de criză cu grad de risc mediu şi scăzut în domeniul ordinii publice se organizează şi se desfăşoară de către forţele de ordine abilitate în baza reglementărilor în vigoare, a concepţiilor şi planurilor de acţiuni elaborate şi aprobate conform competentelor.
    43. În situaţia în care Centrul Naţional şi-a pierdut capacitatea de funcţionare în locul de amplasare permanentă, potrivit deciziei ministrului afacerilor interne, activitatea acestuia poate fi organizată la unul dintre centrele operaţionale de coordonare ale autorităţilor administrative din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
IV. ATRIBUŢIILE DE BAZĂ ALE CENTRULUI NAŢIONAL
    44. Consiliul de decizie exercită următoarele atribuţii:
    1) asigură managementul integrat al crizelor în domeniul ordinii publice, inclusiv autorizarea acţiunilor de răspuns;
    2) adoptă decizii privind managementul integrat al crizelor în domeniul ordinii publice şi asigură punerea acestora în aplicare, după caz, prin acte normative ale Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne şi/sau ale autorităţilor publice reprezentate în Centrul National, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;
    3) coordonează acţiunile de ordine publică în timpul evenimentelor publice cu grad sporit de risc;
    4) recomandă Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova necesitatea declarării stării de urgenţă, în condiţiile Legii privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, în cazul escaladării crizei în domeniul ordinii publice şi existenţei pericolului iminent pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională;
    5) solicită, în cadrul cooperării, participarea la gestionarea crizelor în domeniul ordinii publice a autorităţilor publice stabilite, potrivit atribuţiilor ce le revin prin lege;
    6) informează Preşedintele Republicii Moldova, Consiliul Suprem de Securitate, Prim-ministrul şi Preşedintele Parlamentului privind stadiul realizării măsurilor stabilite şi evoluţia evenimentelor în cazul declanşării situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice;
    7) asigură comunicarea publică privind evoluţia situaţiei operative;
    8) dispune punerea în aplicare a Planului de înştiinţare/alertare comună al autorităţilor publice reprezentate în cadrul Centrului Naţional, aprobat prin ordin interdepartamental;
    9) dispune punerea în aplicare a Planului comun de utilizare a forţelor de ordine, forţelor de sprijin şi forţelor complementare, precum şi a mijloacelor din dotarea acestora, în situaţiile de criză în domeniul ordinii publice, aprobat prin ordin interdepartamental;
    10) implementează politica statului în domeniul securităţii şi ordinii publice;
    11) formulează propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei, cadrului strategic şi a politicilor privind managementul integrat al crizelor în domeniul ordinii publice, în conformitate cu reglementările şi bunele practici internaţionale;
    12) asigură implementarea bunelor practici şi a recomandărilor organismelor Uniunii Europene privind gestionarea situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice.
    45. Grupul comun analitic exercită următoarele atribuţii:
    1) asigură consilierea şi suportul analitic al Consiliului de decizie şi Centrului de coordonare, prin prezentarea notelor informativ-analitice cu privire la riscuri şi ameninţări la adresa ordinii publice;
    2) efectuează evaluarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa ordinii publice;
    3) cooperează cu structurile cu activitate permanentă din cadrul Centrului de coordonare, precum şi cu structurile de profil din cadrul autorităţilor publice reprezentate în Centrul Naţional;
    4) asigură, în comun cu Centrul de coordonare, fundamentarea măsurilor ce urmează a fi adoptate de către Consiliul de decizie;
    5) realizează alte activităţi conexe ce pot contribui la soluţionarea operativă a situaţiilor create.
    46. Centrul de coordonare exercită următoarele atribuţii:
    1) aplică politicile în domeniul managementului operaţional în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
    2) monitorizează situaţia operativă şi propune măsurile ce se impun pentru prevenirea situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice, prevenirea şi descoperirea criminalităţii, precum şi pentru contracararea acţiunilor cu potenţial de periclitare a ordinii publice;
    3) asigură şi menţine fluxul informaţional;
    4) creează şi menţine tabloul situaţional naţional;
    5) elaborează şi asigură implementarea procedurilor standard operaţionale  relevante pentru gestionarea situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice;
    6) gestionează situaţiile de criză în domeniul ordinii publice, conform reglementărilor în vigoare;
    7) asigură elaborarea Planului de înştiinţare/alertare comună al autorităţilor publice reprezentate în cadrul Centrului Naţional, aprobat prin ordin interdepartamental;
    8) asigură elaborarea Planului comun de utilizare a forţelor de ordine, forţelor de sprijin şi forţelor complementare, precum şi a mijloacelor din dotarea acestora, în situaţiile de criză în domeniul ordinii publice, aprobat prin ordin interdepartamental;
    9) verifică stadiul de pregătire şi de ridicare graduală a capacităţii operaţionale a forţelor Ministerului Afacerilor Interne, evaluează posibilităţile instituţionale de răspuns la situaţiile de criză, precum şi modul de aplicare a standardelor operaţionale;
    10) coordonează procesul de planificare a misiunilor de asigurare a ordinii publice în cadrul evenimentelor publice cu grad sporit de risc, care implică utilizarea mai multor categorii de forţe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi al altor autorităţi ale statului, în baza planurilor de cooperare interinstituţională;
    11) asigură aducerea la cunoştinţă a deciziilor Consiliului de decizie, a ordinelor şi dispoziţiilor ministrului afacerilor interne, precum şi controlul executării acestora;
    12) funcţionează în regim de douăzeci şi patru de ore, şapte zile pe săptămînă şi coordonează activitatea centrelor operaţionale de coordonare şi de dirijare ale autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne;
    13) asigură cooperarea Centrului Naţional cu centrele operaţionale de coordonare, comisiile şi consiliile existente la nivelul Guvernului, Parlamentului, Preşedinţiei Republicii Moldova, altor autorităţi la nivel naţional şi internaţional;
    14) asigură activitatea de secretariat a Centrului Naţional prin:
    a) gestionarea documentaţiei de serviciu şi a corespondenţei;
    b) informarea conducătorului Consiliului de decizie şi, după caz, a membrilor acestuia privind dinamica şi tendinţele de evoluţie a riscurilor şi ameninţărilor la adresa ordinii publice;
    c) întocmirea, potrivit periodicităţii stabilite de către Consiliul de decizie, a  rapoartelor/notelor privind stadiul realizării măsurilor adoptate de Consiliul de decizie;
    d) pregătirea documentelor specifice pentru prezentare către Parlament, Preşedinţia Republicii Moldova, Consiliul Suprem de Securitate, Guvern şi alte autorităţi interesate;
    e) convocarea membrilor Centrului Naţional şi transmiterea principalelor probleme ce urmează a fi abordate, pentru analiză şi expunere asupra acestora;
    f) primirea şi pregătirea documentelor aferente şedinţelor Centrului de decizie, precum şi prezentarea lor către membrii acestuia;
    g) ţinerea Registrului acţiunilor în cazul declanşării situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice;
    h) participarea la elaborarea comunicatelor de presă;
    i) coordonarea suportului logistic pentru desfăşurarea şedinţelor Centrului Naţional.
    47. În baza prezentului Regulament, componentele Centrului Naţional elaborează/actualizează, conform atribuţiilor, planuri şi proceduri operaţionale standard.

Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului nr. 1206
din 2 noiembrie 2016

LISTA
autorităţilor publice reprezentate în cadrul Centrului Naţional
de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică
    Ministerul Afacerilor Interne
    Ministerul Justiţiei
    Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor
    Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
    Ministerul Apărării
    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor
    Ministerul Mediului
    Ministerul Economiei
    Ministerul Finanţelor
    Ministerul Sănătăţii
    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
    Serviciul de Informaţii şi Securitate
    Centrul Naţional Anticorupţie
    Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat
    ÎS „Centrul de Telecomunicaţii Speciale”

Anexa nr. 3
la Hotărîrea Guvernului nr. 1206
din 2 noiembrie 2016

COMPONENŢA
Consiliului de decizie din cadrul Centrului Naţional
de Coordonare Integrată a Acţiunilor de Ordine Publică
    Ministrul afacerilor interne
    Viceministrul afacerilor interne 
    Viceministrul afacerilor interne, comandant al Trupelor de Carabinieri
    Viceministrul justiției
    Viceministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor
    Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene
    Viceministrul apărării
    Viceministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor
    Viceministrul mediului
    Viceministrul economiei
    Viceministrul finanţelor
    Viceministrul sănătăţii
    Viceministrul agriculturii şi industriei alimentare
    Directorul adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate
    Directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie
    Directorul adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
    Directorul adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare
    Directorul general al ÎS „Centrul de Telecomunicaţii Speciale”