HGC1069/2018
ID intern unic:  377975
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1069
din  08.11.2018
cu privire la modificarea Regulamentului privind modalitatea de calculare
a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de  cotizare pentru
stabilirea pensiilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 165/2017

Publicat : 16.11.2018 în Monitorul Oficial Nr. 424-429     art Nr : 1151     Data intrarii in vigoare : 01.01.2019
    În temeiul art. 33 alin. (41) și (42) din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 42-44, art. 247), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 165/2017  (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 85-91, art. 235), se modifică după cum urmează:
    1)  punctul 13 va avea următorul cuprins:
    „13. Pensionarii care activează sau au activat în cîmpul muncii după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă pot solicita reexaminarea pensiei nu mai des decît o dată la doi ani, cu condiția că pensia calculată după reexaminare este mai mare decît pensia aflată în plată. Această prevedere se va aplica după finalizarea procesului de reexaminare a pensiilor stabilite pînă la 1 ianuarie 2019, conform eșalonării prevăzute la punctul 131.
    Reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă se efectuează conform formulei prevăzute la punctul 5 sau punctul 8.”;
    2) se completează cu punctul 131 cu următorul cuprins:
    „131. Reexaminarea pensiilor pentru limită de vîrstă stabilite pînă la 1 ianuarie 2019 se efectuează în raport cu stagiul de cotizare cumulat după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, conform eșalonării prevăzute în tabel.
Tabel

Perioada de stabilire a pensiilor

Pensiile stabilite/ reexaminate pînă la 1 ianuarie 1999
Pensiile stabilite după 1 ianuarie 1999, pînă la 1 ianuarie 2019
Anul cînd va fi efectuată reexaminarea pensiei
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027

Stagiu de cotizare după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă

de la
15 ani
pînă la
15 ani
de la
15 ani
de la
12 ani
pînă la
15 ani
de la
10 ani
pînă la
12 ani
de la
7 ani
 pînă la

10    ani

de la 5 ani

pînă la 7 ani

de la 3 ani

pînă la 5 ani

de la 2 ani
pînă la 3 ani”.

    2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 1 ianuarie 2019.

     PRIM-MINISTRU                                                            Pavel FILIP

    Contrasemnează:
    Ministrul sănătății,
    muncii și protecţiei sociale                                                  Silvia Radu
    Ministrul finanţelor                                                              Octavian Armaşu

    Nr. 1069. Chişinău, 8 noiembrie 2018.