HCCC27/2018
ID intern unic:  378071
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 27
din  30.10.2018
privind controlul constituţionalității unor dispoziții
din articolul 185 din Codul de procedură penală
(arestarea preventivă în cazul în care persoana nu și-a recunoscut vina
în privința comiterii faptei imputate)

(Sesizările nr. 130g/2018, nr. 133g/2018, nr. 134a/2018
și nr. 143g/2018)
Publicat : 23.11.2018 în Monitorul Oficial Nr. 430-439     art Nr : 164     Data intrarii in vigoare : 30.10.2018
    În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
    dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
    dlui Aurel BĂIEŞU,
    dlui Igor DOLEA,
    dlui Victor POPA,
    dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
    cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,
    Având în vedere sesizările depuse pe 20 septembrie 2018, 25 septembrie 2018, 26 septembrie 2018 și pe
    19 octombrie 2018
    şi înregistrate pe aceleași date,
    Examinând sesizările menționate în ședință publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând în camera de consiliu,
    Pronunță următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizările nr. 130g/2018 și nr. 133g/2018 privind excepția de neconstituționalitate a textului „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl judecător Victor Sandu, în dosarele nr. 1-642/18 și nr. 1-1039/14, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, sesizarea nr. 134a/2018 privind controlul constituționalității textului „învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, depusă la Curtea Constituțională pe 26 septembrie 2018, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, de către deputații în Parlament, dnii Mihai Ghimpu, Ion Apostol, Roman Boțan, Ion Casian, Petru Cosoi, Ștefan Vlas și Alina Zotea-Durnea, precum și sesizarea nr. 143g/2018 privind excepția de neconstituționalitate a textului „învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Serghei Mocanu, în dosarul nr. 14r-748/18, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
    2. Pe 25 septembrie 2018, dl judecător Victor Sandu a depus o completare a motivelor la sesizarea nr. 130g/2018.
    3. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost depuse la Curtea Constituțională pe 20 septembrie 2018, 25 septembrie 2018 și pe 19 octombrie 2018, de către dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și, respectiv, de către un complet de judecată de la Curtea de Apel Chișinău (Gheorghe Iovu, Ghenadie Morozan și Alexandru Gafton), în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.
    4. Autorii sesizărilor au invocat faptul că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4, 7, 8, 16, 20, 21, 23 alin. (2), 25, 26 și 54 din Constituție.
    5. Curtea a decis să examineze admisibilitatea sesizărilor împreună cu fondul cauzei.
    6. Având în vedere identitatea de obiect, Curtea a decis conexarea sesizărilor într-un singur dosar în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituționale, atribuind-i numărul „130g/2018”.
    7. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curții Supreme de Justiție și Procuraturii Generale.
    8. În cadrul ședinței publice a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de către dl judecător Victor Sandu, autor al sesizărilor nr. 130g/2018 și nr. 133g/2018. De asemenea, excepția de neconstituționalitate a fost susținută și de către dl avocat Serghei Mocanu, autor al sesizării nr. 143g/2018. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției. Domnii deputați Mihai Ghimpu, Ion Apostol, Roman Boțan, Ion Casian, Petru Cosoi, Șefan Vlas și Alina Zotea-Durnea, autori ai sesizării nr. 134a/2018, nu s-au prezentat la ședința Curții și nici nu au comunicat Curții motivele absenței lor. În asemenea condiții, Curtea a decis să examineze prezenta cauză în lipsa acestora.
    CIRCUMSTANŢELE LITIGIILOR PRINCIPALE
    1. Circumstanțele cauzei penale nr. 1-1039/14
   9. Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a dlui Anatolie Dodon de comiterea infracțiunilor prevăzute la articolele 190 alin. (5) [Escrocheria], 361 alin. (2) lit. c) [Confecționarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false], 326 alin. (1) [Traficul de influenţă] din Codul penal.
    10. Începând cu 3 ianuarie 2018, în privința dlui Anatolie Dodon a fost aplicată și, ulterior, a fost prelungită de mai multe ori măsura preventivă a arestului.
    11. Pe 12 septembrie 2018, un procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a depus în instanța de judecată un demers de prelungire a măsurii preventive a arestului (pe o perioadă de 30 de zile) în privința dlui Anatolie Dodon. În motivarea acestui demers, procurorul a făcut referire, între altele, la prevederile articolului 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „[a]restarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă constituie o măsură excepţională şi se dispune doar atunci când se demonstrează că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestării şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii.”
   12. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 20 septembrie 2018, instanța de judecată a admis demersul menționat. Deși a făcut referire la prevederile articolului 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, în motivarea acestei încheieri instanța de judecată a subliniat că prelungirea măsurii preventive a arestului este justificată și necesară, pentru că există riscul eschivării inculpatului de la judecarea cauzei penale, precum și riscul împiedicării bunei-desfășurări a procesului.
   13. Pe aceeași dată, dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală și a dispus, printr-o încheiere, trimiterea unei sesizări la Curtea Constituţională, în vederea soluționării excepției.
    2. Circumstanțele cauzei penale nr. 1-642/18
    14. Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a dlor Mircea Păvălache și Aurel Romanenco de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 186 alin. (5) [Furtul] din Codul penal.
    15. Pe 6 iunie 2018, dnii Mircea Păvălache și Aurel Romanenco au fost reținuți și în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă a arestului pe un termen de 30 de zile.
    16. Pe 30 iulie 2018, un procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, un demers de prelungire a măsurii preventive (pe o perioadă de 30 de zile) a arestului acestor persoane.
    17. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 3 august 2018, s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe un termen de 30 de zile.
    18. Pe 17 august 2018, procurorul a depus un demers de prelungire a măsurii preventive (pe o perioadă de 30 de zile) aplicate în privința dlor Mircea Păvălache și Aurel Romanenco sub forma arestului la domiciliu.
   19. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 4 septembrie 2018, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu liberarea provizorie sub control judiciar în cazul persoanelor menționate pe un termen de 30 de zile. În acest sens, instanța de judecată a apreciat că prelungirea arestării la domiciliu este nejustificată.
    20. Pe aceeași dată, dl judecător Victor Sandu de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a ridicat excepția de neconstituționalitate a textului „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală și a dispus, printr-o încheiere, trimiterea unei sesizări la Curtea Constituţională, în vederea soluționării excepției.
    3. Circumstanțele cauzei penale nr. 14r-748/18
    21. Pe 11 septembrie 2018, un procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, un demers prin care i-a solicitat judecătorului de instrucție aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile în privința dnei Tatiana Guzun, învinuită de comiterea infracțiunii prevăzute la articolul 190 alin. (5) [Escrocheria] din Codul penal.
    22. Prin încheierea judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 17 septembrie 2018, fără a face referire la prevederile articolului 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța de judecată a admis demersul procurorului, precizând că termenul de 30 de zile de arest se va calcula de la data reținerii. În motivarea acestei încheieri, instanța de judecată a menționat că aplicarea arestului preventiv se justifică prin faptul că învinuita se ascunde de organul de urmărire penală și locul acesteia nu este cunoscut, iar o altă măsură neprivativă de libertate nu va atinge scopul urmărit.
    23. Nefiind de acord cu această încheiere, dl avocat Serghei Mocanu (apărătorul dnei Tatiana Guzun) a contestat-o cu recurs în fața Curții de Apel Chișinău.
    24. Pe 4 octombrie 2018, în cadrul ședinței instanței de recurs, dl avocat Serghei Mocanu a ridicat excepția de neconstituţionalitate a textului „învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, preluând în întregime argumentele din sesizarea nr. 134a/2018.
    25. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din aceeași dată, s-a dispus trimiterea unei sesizări la Curtea Constituţională, în vederea soluționării excepției.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    26. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
    „[…]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
Articolul 21
Prezumţia nevinovăţiei
    „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”
Articolul 25
Libertatea individuală şi siguranţa persoanei
    „(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
    (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
    [...]
    (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.
    [...]”
Articolul 26
Dreptul la apărare
    „(1) Dreptul la apărare este garantat.
    (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
    [...]”
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi

    „[…]
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    27. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:
Articolul 7
Legalitatea procesului penal
    „(1) Procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale prezentului cod.
    [...]”
Articolul 8
Prezumţia nevinovăţiei
   „(1) Persoana acuzată de săvârșirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
    (2) Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa.
    (3) Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvârșirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.”
Articolul 185
Arestarea preventivă
    „(1) Arestarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă constituie o măsură excepţională şi se dispune doar atunci când se demonstrează că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestării şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii.
    (2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 176, luând în considerare şi dacă:
    1) învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova;
    3) învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie;
    4) există probe suficiente asupra faptului că învinuitul, inculpatul, aflându-se în libertate, prezintă un risc iminent pentru securitatea şi ordinea publică.
    (21) Motivul prevăzut la alin. (2) pct. 1) se ia în considerare în cazul în care învinuitul, inculpatul a refuzat să comunice locul permanent de trai.
    [...]”
    28. Prevederile relevante ale Legii nr. 179 din 26 iulie 2018 pentru modificarea unor acte legislative sunt următoarele:
    „[...]
    Art. VI. – Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 248-251, art. 699), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    […]
    7. Articolul 185:
    la alineatul (1), după textul „aplicarea arestării” se introduce textul: „şi în cazul infracţiunilor care, au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii”;
    [...]”
    29. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sunt următoarele:
Articolul 5
Dreptul la libertate şi la siguranţă
    „1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
    a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
    b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
    c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracţiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;
    d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;
    e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
    f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.
    […]
    5. Orice persoană care este victimă unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.”
Articolul 6
Dreptul la un proces echitabil
    „[…]
    2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
    […]”
    DREPT COMPARAT
   30. Cu ocazia judecării cauzei Buzadji v. Republica Moldova [MC], 5 iulie 2016, §§ 45-60, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat legislația a 31 de state membre ale Consiliului Europei (Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Elveția, Estonia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Luxembourg, Marea Britanie, Monaco, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria) referitoare la motivele care justifică arestarea preventivă. Curtea va opera cu constatările acestui studiu de drept comparat.
    31. În legislația tuturor celor 31 de state, reținerea și arestul preventiv sunt reglementate în mod explicit și sunt limitate în timp.
    32. În toate statele membre în discuție, existența unei „bănuieli rezonabile” privind comiterea unei infracțiuni constituie o condiție sine qua non privind legalitatea acestei măsuri. Cu toate acestea, în general, „bănuiala rezonabilă” nu este suficientă în sine pentru a justifica arestarea preventivă. Doar în șase state (Austria, Belgia, Germania, Serbia, Elveția şi Turcia) „bănuiala rezonabilă” reprezintă, prin ea însăşi, un motiv pentru dispunerea arestării în cazul comiterii unei infracțiuni grave. În celelalte state, „bănuiala rezonabilă” nu constituie un motiv suficient pentru dispunerea arestării. Autoritățile pot dispune arestarea preventivă a unei persoane numai atunci când există motive suplimentare. Aceste motive suplimentare trebuie stabilite la momentul în care persoana în discuție este adusă pentru prima dată în fața unui judecător. Prin urmare, încă de la prima arestare a unei persoane, autoritățile judiciare naționale trebuie să stabilească cu certitudine motivele suplimentare care o justifică.
    33. Motivele invocate cel mai des în legislația internă pentru a justifica aplicarea arestului sunt: riscul de eschivare (în toate cele 31 de state), riscul de recidivă (30 din 31) și riscul de a obstrucționa procedurile penale (28 din 31).
    34. Mai mult, în majoritatea statelor (18 din 31), legislația prevede că arestarea preventivă poate fi dispusă doar atunci când infracțiunea comisă atinge un anumit nivel de gravitate. Unele legislative ale statelor membre (10 din 31) le-au impus autorităților să țină cont de situația personală a persoanei în cauză (personalitatea sa, vârsta, starea de sănătate, situația profesională, eventuale antecedente penale, legăturile sociale, familiare sau profesionale). În legislația altor state (șase din 31) se menționează, printre motivele pertinente, necesitatea asigurării ordinii publice.
    35. Pentru a evalua relevanța motivelor suplimentare, legislația statelor avută în vedere stabileşte un număr de factori specifici de care trebuie să se țină cont.
    36. În toate statele membre, autoritățile naționale competente au obligația să prezinte motive pertinente și suficiente atunci când dispun aplicarea unei măsuri privative de libertate sau prelungirea acesteia.
    37. Prin urmare, prelungirea arestului preventiv reclamă același nivel de motivare și în privința îndeplinirii condițiilor stabilite la prima aplicare a acestei măsuri. Motivele invocate de către instanțele naționale în cazul în care se dispune prelungirea arestului nu pot fi unele stereotipe sau abstracte.
    38. Totuși, în niciun stat aplicarea arestului nu este condiționată de faptul că persoana și-a recunoscut vinovăția cu privire la comiterea infracțiunii care i se impută.
    ÎN DREPT
    A. ADMISIBILITATEA
    39. În baza articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    40. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament prerogativa sesizării Curții Constituţionale.
    41. Totodată, excepțiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de către dl judecător Victor Sandu, în dosarele nr. 1-642/18 și nr. 1-1039/14, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, precum și de către dl avocat Serghei Mocanu, în dosarul nr. 14r-748/18, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
    42. Astfel, sesizările sunt formulate de către subiectele cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituţie.
    43. Curtea constată că obiectul sesizărilor nr. 130g/2018 și nr. 133g/2018 îl constituie textul „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    44. De asemenea, obiectul sesizărilor nr. 134a/2018 și nr. 143g/2018 îl constituie textul „învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    45. Așadar, din cele patru sesizări conexate în prezenta cauză, trei au la bază excepții de neconstituționalitate (sesizările nr. 130g/2018, nr.133g/2018 și nr. 143g/2018).
    46. Curtea reamintește că una dintre condițiile pentru admiterea examinării în fond a unei excepții de neconstituţionalitate constă în aplicabilitatea prevederilor în cauza în care a fost ridicată excepția (a se vedea HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, § 82).
    47. Sub acest aspect, din analiza încheierilor Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 4 septembrie 2018 și, respectiv, din 17 septembrie 2018 (a se vedea supra § 20 și 23), Curtea observă că instanțele de judecată nu au invocat faptul că nerecunoașterea vinovăției în privința comiterii infracțiunii imputate poate constitui un motiv pentru arestarea persoanei. Totodată, instanțele de judecată nici nu au făcut referire la prevederile articolului 185 alin. (1) din Codul de procedură penală în contextul justificării aplicării arestului. Mai mult, prin prima încheiere s-a dispus înlocuirea arestului la domiciliu aplicat în privința persoanei cu liberarea provizorie a acesteia sub control judiciar. Astfel, prevederile contestate nu au fost aplicate și nu există nicio presupunere că acestea vor fi aplicate în cauzele penale nr. 1-642/18 și nr. 14r-748/18. Din acest motiv, Curtea va respinge ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate (sesizările nr. 130g/2018 și nr. 143g/2018) ridicate în cauzele penale menționate.
    48. Spre deosebire de aceste două cauze penale, Curtea observă că, în cauza penală nr. 1-1039/14, procurorul a invocat în demersul de prelungire a arestului preventiv (pe o perioadă de 30 de zile) prevederile articolului 185 alin. (1) din Codul de procedură penală, care permit aplicarea arestului preventiv „și în cazul infracţiunilor care au fost comise fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii”. La rândul ei, chiar dacă instanța de judecată și-a argumentat încheierea de prelungire a arestului preventiv prin prisma existenței riscului eschivării inculpatului de la judecarea cauzei penale, precum și a riscului împiedicării bunei-desfășurări a procesului, ea a reținut și prevederile invocate de către procuror, i.e. articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală (a se vedea supra § 11 și 12). Plecând de la aceste premise, Curtea admite că prevederile contestate sunt aplicabile în cauza penală nr. 1-1039/14.
    49. Curtea mai reține că prevederile aplicabile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.
    50. Pentru a declara admisibile sesizările nr. 133g/2018 și nr. 134a/2018, Curtea trebuie să stabilească și incidența drepturilor garantate de Constituție, invocate de către autorii acestora.
    51. În acest sens, Curtea apreciază că problema ridicată în prezenta cauză constă în verificarea conformității prevederilor care permit aplicarea arestării preventive în ipoteza în care inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în privința comiterii faptei imputate cu principiul prezumției nevinovăției, precum și dacă aceste prevederi restrâng sau nu în mod nejustificat dreptul la libertate şi la siguranță.
   52. Prin urmare, dată fiind calitatea sa de suveran în materie de control al constituționalității (a se vedea HCC nr. 7 din 26 aprilie 2018, § 23; HCC nr. 15 din 22 mai 2018, § 24; HCC nr. 20 din 4 iulie 2018, § 47), Curtea consideră că această cauză trebuie examinată prin prisma articolelor 21 (care garantează prezumția de nevinovăție) și 25 (care garantează libertatea individuală și siguranța persoanei) din Constituție.
    53. Așadar, Curtea declară admisibile sesizările nr. 133g/2018 și nr. 134a/2018 și va trece la examinarea fondului prezentei cauze.
    B. FONDUL CAUZEI
    Pretinsa încălcare a articolelor 21 și 25 din Constituție
    A. Argumentele autorilor sesizărilor
    54. În motivarea sesizărilor, autorii pretind că nerecunoașterea vinovăției în privința comiterii faptei imputate nu poate constitui un motiv pentru arestarea persoanei. Aplicarea arestului nu trebuie să fie condiționată de faptul că persoana și-a recunoscut sau nu vinovăția în privința comiterii infracțiunii de care este învinuită. Dimpotrivă, arestarea trebuie să se dispună cu respectarea unor garanții procedurale.
    55. Potrivit autorilor sesizărilor, prevederile contestate contravin principiului prezumției nevinovăției, dreptului la tăcere, precum și dreptului la libertate și siguranță.
    B. Argumentele autorităţilor
    56. În opinia sa, Președintele Republicii Moldova a menționat că impunerea prin lege a obligației persoanei de a-și recunoaște vinovăția pentru a nu-i fi aplicat arestul preventiv reprezintă o restrângere nejustificată a prezumției nevinovăției și a dreptului la apărare, în special a dreptului de a păstra tăcerea și de a nu mărturisi împotriva sa. Mai mult, lista motivelor pentru a putea dispune arestarea persoanei sunt enumerate în mod exhaustiv în articolul 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Convenția Europeană”) și nu poate fi extinsă prin legislația națională.
    57. Parlamentul nu și-a prezentat opinia scrisă. Totuși, în ședința publică a Curții, reprezentantul Parlamentului a susținut că pe 25 octombrie 2018 în Parlament a fost votat, în a doua lectură, un proiect de lege (nr. 348 din 16 octombrie 2018), prin care se urmărește excluderea textului contestat. Din acest motiv, reprezentantul Parlamentului a pledat pentru sistarea procesului.
    58. În opinia prezentată de către Guvern se menționează că arestarea preventivă poate fi aplicată doar dacă există o bănuială rezonabilă potrivit căreia bănuitul, învinuitul sau inculpatul a comis infracțiunea care face obiectul urmăririi penale sau al judecării cauzei. Totodată, principiul prezumției nevinovăției nu împiedică aplicarea arestului împotriva persoanei. Atunci când aplică o măsură preventivă, judecătorul nu pune în discuție vinovăția persoanei în privința comiterii unei infracțiuni, ci doar dacă există probe sau informații suficiente din care să reiasă bănuiala că acea persoană a comis o faptă cu relevanță penală. Astfel, Guvernul consideră că sesizările sunt nefondate și că trebuie respinse.
    59. Potrivit opiniei Curții Supreme de Justiție, există patru riscuri care justifică aplicarea arestului preventiv în privința unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni, i.e.: 1) riscul eschivării persoanei acuzate; 2) riscul de a împiedica buna-desfășurare a justiției; 3) prevenirea comiterii de către persoană a unei noi infracțiuni; şi 4) riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine publică. Totuși, prevederile contestate permit aplicarea arestului și în cazul în care persoana nu a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii de care acesta este învinuit. Prevederile contestate ar putea transforma arestarea preventivă dintr-o măsură excepțională în una aplicată în mod arbitrar. Prin urmare, prevederile în discuție sunt contrare Constituției.
    60. În opinia sa, Procuratura Generală a notat că, în conformitate cu principiul prezumției nevinovăției, persoanele supuse unei măsuri preventive sunt considerate nevinovate până atunci când li se va demonstra vinovăția printr-o hotărâre prin care se judecă fondul cauzei. Noua redacție a articolului 185 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilește condiții suplimentare la aplicarea arestului și, prin urmare, instituie un grad ridicat de protecție pentru persoane. Prevederile contestate vor contribui atât la atingerea scopului legii penale (prevenirea comiterii de noi infracțiuni), cât și la realizarea principiilor procesului penal (asigurarea drepturilor victimei ca urmare a comiterii infracțiunii, evitarea eschivării de la răspunderea penală etc.). Astfel, Procuratura Generală consideră că sesizările sunt nefondate și că trebuie respinse.
    C. Aprecierea Curţii
    1. Principii generale
    1.1. Principiul inviolabilităţii persoanei
    61. Curtea reține că articolul 25 din Constituție garantează principiul inviolabilității libertății individuale şi a siguranței persoanei, potrivit căruia nimeni nu poate fi reținut şi arestat, decât în cazurile şi în modul prevăzute de lege.
    62. Acest principiu este garantat și de tratatele internaționale în materie de drepturi ale omului la care Republica Moldova este parte.
    63. Cu titlu exemplificativ, în conformitate cu articolul 5 § 1 din Convenția Europeană, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă.
    64. Prin garantarea „dreptului la libertate”, articolul 5 § 1 din Convenție se referă la libertatea fizică a persoanei (Creangă v. România [MC], 23 februarie 2012, § 84).
    65. Scopul principal al dispozițiilor citate este de a proteja persoana împotriva unei lipsiri arbitrare sau nejustificate de libertate (McKay v. Regatul Unit [MC], 3 octombrie 2006, § 30).
    66. Totuși, dreptul la libertate şi la siguranţă nu este unul absolut. Astfel, articolul 5 § 1 din Convenția Europeană prevede cazurile când o persoană poate fi lipsită de libertatea sa. Între altele, litera c) din articolul citat vizează privarea de libertate în cadrul unei proceduri penale, i.e. dacă persoana a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a comis o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a o împiedica să comită o infracţiune sau să se sustragă după comiterea acesteia.
    67. Generalizând jurisprudența Curții Europene în materie, în Hotărârea nr. 3 din 23 februarie 2016 Curtea Constituțională a stabilit că reprezintă motive pentru privarea de libertate a celui bănuit de comiterea unei infracţiuni existența riscului: 1) sustragerii lui de la judecată; 2) afectării înfăptuirii justiţiei; 3) comiterii altor infracţiuni; 4) producerii de dezordini publice. Aceste motive nu trebuie cumulate, fiind suficientă existența unui singur motiv pentru aplicarea arestului preventiv. Aceste riscuri trebuie demonstrate prin probe bazate pe fapte (§ 73, 93, 94).
    68. O persoană poate fi plasată în detenţie doar atunci când bănuiala comiterii unei infracţiuni de către aceasta este coroborată cu existența motivelor justificative. Aceleași sunt concluziile Recomandării nr. (2006) 13 privind arestul preventiv, condiţiile în care acesta se execută şi măsurile de protecţie împotriva abuzului, adoptate de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 27 septembrie 2006, la cea de-a 974-a reuniune a delegaţiilor de miniştri.
    69. Mai mult, arestarea persoanei trebuie să fie dispusă ca o ultima ratio. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că cercetarea persoanei în stare de libertate reprezintă o regulă. Prezumția este întotdeauna în favoarea eliberării. Arestarea constituie o măsură excepţională și poate fi dispusă numai în anumite cazuri şi numai pentru anumite motive, care trebuie arătate în mod concret şi convingător în hotărârea organului care o dispune (a se vedea HCC nr. 3 din 23 februarie 2016, § 94). Cu alte cuvinte, la examinarea demersului privind arestarea persoanei, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată are obligaţia să examineze în mod prioritar oportunitatea aplicării altor măsuri preventive, neprivative de libertate, apoi a celor alternative arestului preventiv, și să respingă demersul privind aplicarea arestării atunci când acesta nu este motivat în mod suficient sau dacă motivele invocate nu sunt susţinute prin probe care confirmă motivele rezonabile de aplicare. Instanţa de judecată poate dispune orice altă măsură preventivă.
    70. Prin urmare, arestarea nu poate fi dispusă de către judecător doar dacă există o bănuială rezonabilă că acuzatul a comis infracțiunea care face obiectul urmăririi penale sau al judecării cauzei. Eventual, dacă există doar o „bănuială rezonabilă” că persoana a comis o infracţiune, ea poate fi reținută de către organul de urmărire penală. În schimb, în lipsa motivelor relevante şi suficiente pentru dispunerea detenției preventive, altele decât bănuiala rezonabilă a comiterii unei infracţiuni, instanțele de judecată nu trebuie să aplice măsura preventivă a arestului. În acest sens, bănuiala rezonabilă trebuie să fie însoțită de existența unui motiv plauzibil (din cele patru enumerate la § 67 din prezenta hotărâre) pentru privarea de libertate, ca ultima ratio, a celui acuzat de comiterea unei infracţiuni. În caz contrar, va fi încălcat articolul 25 din Constituție.
    1.2. Principiul legalității
    71. Orice privare de libertate nu trebuie doar să se bazeze pe una dintre excepţiile enunţate la literele a)-f) ale articolului 5 § 1 din Convenția Europeană, ci trebuie să fie și „legală”. Atunci când se pune în discuţie „legalitatea” detenţiei, inclusiv problema respectării „căilor legale”, Convenţia Europeană face trimitere la legislaţia naţională. Ea impune în primul rând ca orice arestare sau detenţie să aibă o bază legală în dreptul intern, însă priveşte şi calitatea legislaţiei (a se vedea Del Río Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 125).
    72. „Calitatea legii” presupune ca legea naţională care autorizează privarea de libertate să fie suficient de accesibilă, precisă şi previzibilă în aplicarea sa, pentru a evita orice risc de arbitrariu.
    73. Criteriul „legalităţii” presupune ca orice lege să fie suficient de precisă pentru a-i permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită acţiune (a se vedea M. v. Germania, 17 decembrie 2009, § 90; şi Oshurko v. Ucraina, 8 septembrie 2011, § 98). Atunci când se pune în discuţie privarea de libertate, este esenţial ca legislaţia internă să definească de o manieră clară condiţiile detenţiei (a se vedea Creangă v. România [MC], 23 februarie 2012, § 120).
    74. Cerinţa legalității nu este îndeplinită prin simpla respectare a dreptului intern relevant; trebuie ca dreptul intern să se conformeze el însuşi Constituției și Convenţiei Europene, inclusiv principiilor generale enunţate sau presupuse de acestea (a se vedea Plesó v. Ungaria, 2 octombrie 2012, § 59).
    75. Principiul legalității implică şi respectarea unor garanţii procedurale oferite de lege împotriva arbitrarului, pentru ca măsura în cauză să fie aplicată în mod corect, raportat la fiecare caz concret. În mod firesc, la adoptarea hotărârii privind aplicarea arestului, instanțele naționale trebuie să aplice standardele impuse de Convenția Europeană: legalitatea detenției; existenţa unei bănuieli rezonabile; prezența unui risc; proporționalitatea aplicării măsurii preventive şi, în fine, posibilitatea aplicării măsurilor alternative pentru detenție (a se vedea HCC nr. 3 din 23 februarie 2016, § 62 și 63).
    1.3. Principiul prezumției de nevinovăție
    76. Curtea reține că articolul 21 din Constituție garantează principiul prezumției de nevinovăție, potrivit căruia orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
    77. În conformitate cu articolul 6 § 2 din Convenția Europeană, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi legal stabilită.
    78. Principiul prezumţiei de nevinovăţie impune, între altele, ca, în îndeplinirea funcţiilor lor, instanțele de judecată să nu pornească de la ideea preconcepută potrivit căreia persoana a comis fapta imputată.
    79. Sub acest aspect, în preambulul Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale se menționează că „[p]rezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată, atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii. Aceste declarații și decizii judiciare nu ar trebui să reflecte opinia că persoana respectivă este vinovată. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere actelor de urmărire penală care urmăresc să probeze vinovăția persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi rechizitoriul, și nici deciziilor judiciare în urma cărora produce efecte o hotărâre suspendată, cu condiția respectării dreptului la apărare. De asemenea, acest fapt nu ar trebui să aducă atingere hotărârilor preliminare de natură procedurală, luate de autoritățile judiciare sau de alte autorități competente, care se întemeiază pe suspiciuni sau pe elemente de probă incriminatoare, cum ar fi deciziile de arest preventiv, cu condiția ca aceste hotărâri să nu se refere la persoana suspectată sau acuzată ca fiind vinovată. Înaintea luării unei hotărâri preliminare de natură procedurală, autoritatea competentă ar putea fi nevoită să verifice dacă există suficiente elemente de probă incriminatoare împotriva persoanei suspectate sau acuzate care să justifice hotărârea respectivă, iar hotărârea poate conține referiri la aceste elemente.”
    80. Așadar, orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Totuși, acest principiu nu se opune faptului ca, pe parcursul procesului penal, să fie aplicate măsuri preventive împotriva unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni. Ceea ce impune acest principiu este ideea potrivit căreia, pe de o parte, arestarea unei persoane nu presupune faptul că la sfârşitul procesului aceasta va fi condamnată, ci că este posibilă orice soluţie, inclusiv cea a achitării sale. În această din urmă situație, persoana poate solicita despăgubiri în baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, atunci când aplică o măsură preventivă, judecătorul nu trebuie să pună în discuţie problema vinovăţiei persoanei învinuite că a comis o infracţiune, ci numai dacă există probe sau informaţii suficiente din care să decurgă învinuirea că acea persoană a comis acea faptă, precum și să constate dacă există un motiv relevant și suficient care să justifice aplicarea unei măsuri preventive.
    81. În conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie, persoana supusă unei măsuri preventive este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive şi trebuie tratată în mod nepărtinitor, în condiţii care nu îi provoacă suferinţe fizice sau morale şi nu înjosesc demnitatea. După răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie în baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent, se poate considera că persoana este deţinută legal, în condiţiile permise de articolul 5 § 1 lit. a) din Convenția Europeană (a se vedea HCC nr. 3 din 23 februarie 2016, § 84 și 87).
    82. În baza principiului prezumţiei de nevinovăţie, sarcina probei îi revine acuzării, iar situațiile îndoielnice sunt interpretate în favoarea celui acuzat (in dubio pro reo). Prezumţia de nevinovăţie implică pentru acuzat dreptul de a propune probe în favoarea sa şi de a nu depune mărturii împotriva sa.
    83. Curtea Europeană a subliniat că orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni are dreptul de a păstra tăcerea şi de a nu se autoincrimina. Chiar dacă Convenția Europeană nu menţionează în mod explicit dreptul la tăcere şi dreptul persoanei de a nu se autoincrimina, acestea constituie norme internaţionale general recunoscute. Protejând persoana împotriva unei constrângeri abuzive din partea autorităţilor, aceste imunităţi contribuie la evitarea erorilor judiciare şi la garantarea rezultatului urmărit de articolul 6 din Convenție (a se vedea Jalloh v. Germania [MC], 11 iulie 2006, § 100-102).
    84. Dreptul de a nu se autoincrimina presupune, în special, că acuzarea trebuie să demonstreze fapta imputată, fără a recurge la probe obţinute prin metode de constrângere sau de persecuţie. Dreptul persoanei de a nu se autoincrimina este legat în primul rând de respectarea voinţei sale de a păstra tăcerea (a se vedea O’Halloran și Francis v. Regatul Unit [MC], 29 iunie 2007, § 52).
    85. Dreptul la tăcere presupune ca tăcerea persoanei urmărite penal să nu poată antrena, de una singură, condamnarea ei sau recunoaşterea faptelor imputate. Acest drept este garantat pe toată durata procesului (faza de urmărire penală și faza de judecare a cauzei) și este conceput să protejeze persoana împotriva coerciţiei abuzive a autorităţilor.
    86. Dreptul la tăcere include: 1) dreptul de a nu face nicio declaraţie cu privire la o faptă care i se atribuie ori o învinuire care i se aduce, fără a i se putea imputa anterior nesinceritatea ca circumstanţă agravantă; 2) libertatea de a răspunde sau nu, în cunoştinţă de cauză, la toate întrebările (dreptul la tăcere totală) sau doar la unele întrebări (dreptul la tăcere parţială); 3) dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare (nemo tenetur se ipsum acusare).
    87. Totuși, dreptul de a păstra tăcerea nu este unul absolut. Pentru a stabili dacă esenţa dreptului de a tăcea şi a privilegiului de a nu se autoincrimina a fost încălcată, trebuie să se ţină cont de natura şi de gradul de constrângere utilizat pentru a obţine mărturia, existenţa oricăror garanţii de procedură corespunzătoare, precum şi scopul utilizării materialelor dobândite în acest mod (a se vedea cauza O’Halloran și Francis, citată mai sus, § 52, și jurisprudența citată acolo).
    2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
    88. Cu titlu preliminar, Curtea reține că, prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018, la alineatul (1) al articolului 185 din Codul de procedură penală a fost introdus, după expresia „aplicarea arestării”, textul: „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii”. Aceste completări au intrat în vigoare pe 17 august 2018.
    89. Examinând aceste prevederi, Curtea constată că legislatorul a permis aplicarea arestului și în ipoteza în care învinuitul sau inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în privința comiterii faptei imputate. Așadar, a fost instituit un nou motiv care justifică aplicarea arestului, i.e. nerecunoașterea vinovăției. De asemenea, prevederile în discuție permit aplicarea arestului și în cazul infracțiunilor care au fost comise fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost comise de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Prin urmare, Curtea observă că textul „învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” se află într-o legătură indisolubilă cu textul „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală”. Ele trebuie privite ca un tot întreg.
    90. În ciuda faptului că în Nota informativă care a stat la baza adoptării Legii nr. 179 din 26 iulie 2018 se menționează că privarea de libertate a persoanei trebuie să fie o ultima ratio, în realitate, prin modificările operate, legislatorul a extins, fără nicio argumentare plauzibilă și fără a ține cont de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene, lista motivelor care permit aplicarea arestului. O asemenea incoerență în acțiuni creează insecuritate juridică.
    91. Dincolo de acest fapt, în general, articolul 5 § 1 din Convenția Europeană conține o listă exhaustivă a motivelor permise pentru privarea de libertate, prevăzute la literele (a)-(f), iar nicio privare de libertate nu va fi legală decât dacă se va încadra în unul din aceste motive (e.g. a se vedea M. v. Germania, 17 decembrie 2009, § 86; Creangă v. România [MC], 23 februarie 2012, § 120; Del Río Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 125).
    92. În special, în cauza Țurcan și Țurcan v. Republica Moldova, 23 octombrie 2007, § 51, Curtea Europeană a menționat că refuzul de a-i divulga acuzării numele martorilor care puteau dovedi nevinovăţia persoanei în proces nu numai că nu poate constitui un motiv pentru arestarea unei persoane, dar constituie şi o încălcare a dreptului acuzatului la tăcere.
    93. De asemenea, în cauza Cebotari v. Republica Moldova, 13 noiembrie 2007, § 48, Curtea Europeană a subliniat că, în lipsa unei bănuieli rezonabile, reţinerea sau arestarea unei persoane nu trebuie aplicată niciodată cu scopul de a o determina să-şi recunoască vina sau să dea declaraţii împotriva altor persoane ori pentru a obține fapte sau informații care ar putea constitui o bază pentru bănuiala rezonabilă împotriva acesteia.
    94. Nu în ultimul rând, în cauza Tiron v. România, 7 aprilie 2009, §43, instanţele naţionale au refuzat să dispună punerea în libertate a reclamantului din cauză că nu a recunoscut anumite fapte imputate acestuia. Din nou, Curtea Europeană a menționat că această împrejurare nu poate constitui un motiv de arestare a persoanei și că se aduce atingere drepturilor de a nu da declaraţii şi de a nu contribui la propria incriminare, garantate de articolul 6 din Convenţia Europeană.
    95. Din această perspectivă, Curtea Constituțională nu remarcă niciun motiv pentru care s-ar abate de la această constatare. Astfel, Curtea constată că arestarea preventivă care are ca fundament faptul că persoana nu și-a recunoscut vina nu se încadrează în niciun motiv de privațiune de libertate conform literelor (a)-(f) ale articolului 5 § 1 din Convenția Europeană și, în mod implicit, nu este conformă cu articolul 25 din Constituție.
    96. Mai mult, în niciun stat membru al Consiliului Europei aplicarea arestului nu este condiționată de faptul că persoana și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii de care este învinuită (a se vedea supra § 30-38).
    97. De asemenea, arestarea preventivă care are ca motiv faptul că persoana nu și-a recunoscut vina în privința comiterii infracțiunii imputate aduce atingere de o manieră disproporționată drepturilor de a tăcea și de a nu contribui la propria incriminare.
    98. Totodată, prevederile contestate constrâng persoana să-și recunoască vina în privința comiterii faptei imputate pentru a nu-i fi aplicată măsura preventivă a arestului, fapt care încalcă dreptul la libertate și siguranță.
    99. Așadar, aplicarea arbitrară a arestului constituie o desconsiderare gravă a Constituției, a Convenției Europene, a jurisprudenței Curţii Constituționale şi a jurisprudenței Curții Europene (a se vedea DCC nr. 1 din 19 ianuarie 2017, § 25).
   100. În contextul celor elucidate, Curtea reține că, pe 25 octombrie 2018, în Parlament a fost votat, în a doua lectură, un proiect de lege (nr.348 din 16 octombrie 2018), prin care se urmărește excluderea textului contestat. Actul în discuție încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial, fapt care echivalează, potrivit articolului 76 din Constituție, cu inexistența acestuia. Totuși, chiar și în situațiile în care prevederea contestată nu mai este în vigoare, ea poate face, totuși, obiect al unei excepții de neconstituționalitate, atunci când prejudiciile care i-au fost aduse persoanei prin efectele sale nu au fost redresate până în prezent și când problema ține de competența Curții Constituționale (a se vedea HCC nr. 2 din 9 februarie 2016, § 73; și DCC nr. 57 din 11 iunie 2018, §16). Astfel, modificarea sau abrogarea ulterioară a dispoziției contestate nu face să dispară eventuala încălcare a drepturilor și a libertăților garantate de Constituție. În acest caz, singura condiție pe care o verifică instanța constituțională este cea privind aplicabilitatea normei contestate în litigiul din fața instanței (a se vedea HCC nr. 25 din 11 octombrie 2018, § 48). În prezenta cauză, așa cum s-a stabilit mai sus, prevederile contestate au fost invocate în litigiul principal atât de către procuror, prin demersul de prelungire a arestului, cât și de către instanța de judecată, prin încheierea prin care a admis demersul procurorului (a se vedea supra § 11, 12 și 48). Sub acest aspect, actul adoptat de către Parlament nu retroactivează, el nu contribuie la recunoașterea de către instanțele de judecată a încălcării dreptului la libertate și la siguranță și/sau a principiului prezumției de nevinovăție. Curtea menționează că drepturile garantate de Constituție trebuie să fie practice și efective, dar nu teoretice și iluzorii (a se vedea, mutatis mutandis, Visy v. Slovacia, 16 octombrie 2018, § 46). În consecință, circumstanța potrivit căreia Parlamentul Republicii Moldova a votat un proiect de lege prin care se urmărește excluderea textului contestat nu constituie un motiv pentru sistarea procesului sau un impediment pentru a declara neconstituționale dispozițiile criticate.
    101. Rezumând cele enunțate supra, Curtea conchide că textul „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală conduce la o restrângere nejustificată a dreptului la libertate și siguranță, a dreptului de a păstra tăcerea, eludează prezumția de nevinovăție și, prin urmare, este contrar articolelor 21 și 25 din Constituție.
    102. În continuare, pentru că a fost declarată neconstituțională o normă de procedură, Curtea trebuie să stabilească efectele prezentei hotărâri (a se vedea HCC nr. 21 din 1 octombrie 2018, § 64 și 66). Așadar, având în vedere intensitatea ingerinței (arestul) în drepturile garantate de Constituție, Curtea menționează că această hotărâre va retroactiva. Ea va produce efecte începând cu data intrării în vigoare a amendamentului supus controlului de constituționalitate (i.e. 17 august 2018). Totuși, prezenta hotărâre nu poate constitui un motiv pentru revizuirea procesului penal, deoarece aceasta nu poate afecta fondul cauzei.
    103. Totodată, persoanele în privința cărora a fost dispusă măsura preventivă a arestului în baza textului declarat neconstituțional trebuie puse în libertate în cel mai scurt termen de la pronunțarea acestei hotărâri.
    Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
HOTĂRĂŞTE:
    1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr. 1-1039/14, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, precum și sesizarea depusă de către deputații în Parlament, dnii Mihai Ghimpu, Ion Apostol, Roman Boțan, Ion Casian, Petru Cosoi, Ștefan Vlas și Alina Zotea-Durnea.
    2.  Se declară neconstituțional textul „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” din articolul 185 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    3.  Se declară inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de către dl judecător Victor Sandu, în dosarul nr. 1-642/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și, respectiv, de către dl avocat Serghei Mocanu, în dosarul nr. 14r-748/18, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.
    4.  Prezenta hotărâre produce efecte juridice începând cu data de 17 august 2018.
    5.  Persoanele în privința cărora a fost dispusă măsura preventivă a arestului în baza textului declarat neconstituțional trebuie puse în libertate în cel mai scurt termen de la pronunțarea acestei hotărâri.
    6.  Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREȘEDINTE                                                                         Mihai POALELUNGI

    Nr. 27. Chişinău, 30 octombrie 2018.