HGC122/2019 Внутренний номер: 379538 Varianta în limba de stat | Карточка документа |
Республика Молдова | |
ПРАВИТЕЛЬСТВО | |
ПОСТАНОВЛЕНИЕ
Nr. 122
от 27.02.2019 | |
cu privire la dizolvarea Întreprinderii de Stat „Medisan” | |
Опубликован : 01.03.2019 в Monitorul Oficial Nr. 76-85 статья № : 145 Дата вступления в силу : 01.03.2019 | |
În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 441-450, art.750) și al art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art.401), Guvernul HOTĂRĂȘTE: 1. Întreprinderea de Stat „Medisan” se dizolvă cu derularea procedurii de lichidare. 2. Cancelaria de Stat: 1) va administra direct patrimoniul Republicii Moldova, amplasat pe teritoriul Ucrainei – întreprinderile cu capital străin Sanatoriul „Moldova” (or. Truskaveţ, Ucraina) și Sanatoriul „Sănătate” (or. Sergheevka, Ucraina); 2) va institui comisia de lichidare și va asigura derularea procedurii de lichidare a Întreprinderii de Stat „Medisan”, în conformitate cu prevederile legislaţiei; 3) va întreprinde măsurile necesare pentru modificarea actelor de constituire ale întreprinderilor cu capital străin prevăzute la subpunctul 1) și înregistrarea acestor modificări în registrele de stat ale Ucrainei în conformitate cu legislația acesteia. 3. Disponibilizarea salariaţilor Întreprinderii de Stat „Medisan” se va efectua în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii. 4. Agenţia Servicii Publice, la cererea titularului de drepturi, va opera modificările necesare în registrele de stat. 5. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va acorda Cancelariei de Stat suportul necesar în vederea realizării măsurilor stabilite la punctul 2 subpunctul 3). 6. Hotărîrea Guvernului nr.657/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea structurii şi efectivului-limită ale Cancelariei de Stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 162, art. 724) se modifică după cum urmează: 1) în anexa nr.1, punctul 7 se completează cu litera k2) cu următorul cuprins: „k2) coordonează și monitorizează activitatea structurilor organizaționale și întreprinderilor din sfera sa de competență”; 2) în anexa nr.3: poziția 12 va avea următorul cuprins: „12. Întreprinderea cu capital străin Sanatoriul „Moldova” (or. Truskaveţ, Ucraina)”; se completează cu poziția 13 cu următorul cuprins: „13. Întreprinderea cu capital străin Sanatoriul „Sănătate” (or. Sergheevka, Ucraina)”. 7. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării. PRIM-MINISTRU Pavel FILIP Nr. 122. Chişinău, 27 februarie 2019. |