Parlamentul adoptă prezentul cod.
Cartea întîi
DISPOZIŢII GENERALE
 T i t l u l I
DISPOZIŢII COMUNE
 Capitolul I
LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 1. Principiile legislaţiei civile
(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, protecția vieții intime, private și de familie, recunoașterea inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii contractuale, protecția bunei-credințe, protecția consumatorului, recunoașterea inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare a lor de către organele de jurisdicție competente.
(2) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova.
Articolul 2.    Raporturile reglementate de legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale dintre subiectele raporturilor juridice civile.
(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(3) Raporturile privind realizarea și apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod și de alte legi în lumina dispozițiilor și principiilor stabilite de tratatele internaționale în materie de drepturi ale omului și libertăți fundamentale.
(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice și juridice, cele care au calitate de profesionist, precum și cele care nu au această calitate.
Articolul 3.    Consumatorul şi profesionistul
(1) Are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează predominant în scopuri ce nu țin de activitatea de întreprinzător sau profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator dacă cealaltă parte a raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist.
(2) Are calitatea de profesionist orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează în scopuri ce ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a obţine un profit din această activitate.
(3) Persoana care, într-un raport juridic civil, corespunde atît dispoziţiilor alin. (1), cît şi dispoziţiilor alin. (2) se consideră consumator dacă recunoaşterea acestei calităţi îi oferă o anumită protecţie juridică, iar în celelalte cazuri persoana se consideră profesionist.
Articolul 4.    Legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă constă în prezentul cod, în alte legi, în ordonanţe ale Guvernului şi în acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile prevăzute la art.2 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.

(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor civile doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.
(3) Legislația civilă se interpretează și se aplică în concordanță cu Constituția Republicii Moldova, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(4) La interpretarea și aplicarea legislației civile se ține cont de nevoia de a promova aplicarea uniformă a dispozițiilor legale, buna-credință, precum și certitudinea juridică.
Articolul 5.    Uzanţa
(1) Uzanța este o regulă de conduită care, deși neprevăzută de legislație, este larg recunoscută și respectată în mod regulat într-un anumit domeniu al raporturilor civile.
(2) Uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, precum și actului juridic.
Articolul 6.    Analogia legii şi analogia dreptului
(1) În cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor prevăzute la art.2 li se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii).
(2) Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile și obligațiile părților se determină în funcție de principiile legislației civile și de echitate (analogia dreptului).
(3) Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă.
(4) Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.
Articolul 7.    Acţiunea în timp a legii civile
(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
(2) Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare.
(3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel.
(4) În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.
(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic.
(6) Dispozițiile legii noi privitoare la termenele de prescripție atît extinctivă, cît și achizitivă (uzucapiune) se aplică termenului de prescripție care a început să curgă înainte de data intrării ei în vigoare și nu a expirat înainte de acea dată. În acest caz, termenul curs anterior se ia în cont. Începutul, suspendarea și întreruperea termenului de prescripție se determină, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii noi, de legea veche.
(7) Dacă termenul de prescripție prevăzut de legea nouă este mai scurt decît cel prevăzut de legea veche, atunci, începînd cu data intrării în vigoare a legii noi, începe să curgă un nou termen de prescripție în condițiile legii noi. În acest caz, termenul curs anterior nu se ia în cont. Dispozițiile prezentului alineat se aplică și în cazul în care legea nouă declară prescriptibil extinctiv dreptul la acțiune care conform legii vechi era imprescriptibil extinctiv.
(8) În cazul menționat la alin. (7), dacă termenul de prescripție prevăzut de legea veche expiră înainte de termenul de prescripție prevăzut de legea nouă, prescripția se împlinește la expirarea termenului stabilit de legea veche.
Articolul 8.    Legislaţia civilă şi tratatele internaţionale
Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.
 Capitolul II
APARIŢIA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR CIVILE.
EXERCITAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE
Articolul 9.    Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile
(1) Drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile legislaţiei civile.
(2) Drepturile şi obligaţiile civile apar:
a) din contracte şi din alte acte juridice;
b) din acte emise de o autoritate publică, prevăzute de lege drept temei al apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile;
c) din hotărîre judecătorească în care sînt stabilite drepturi şi obligaţii;
d) în urma creării şi dobîndirii de bunuri în temeiuri neinterzise de lege;
e) în urma elaborării obiectelor de proprietate intelectuală;
f) în urma cauzării de prejudicii unei alte persoane;
g) în urma îmbogăţirii fără justă cauză;
h) în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care legea leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.
Articolul 10.    Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
(1) Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară.
(2) Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 11.    Buna-credință
(1) Buna-credință este un standard de conduită a unei părți, caracterizată prin corectitudine, onestitate, deschidere și luarea în cont a intereselor celeilalte părți la raportul juridic.
(2) În special, este contrar bunei-credințe ca o parte să acționeze în contradicție cu declarațiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe care l-a avut anterior în cazul în care cealaltă parte, în detrimentul său, s-a bazat în mod rezonabil pe acele declarații sau acel comportament.
Articolul 12.    Caracterul rezonabil
Caracterul rezonabil, prevăzut într-o dispoziție legală sau într-un act juridic, se apreciază în mod obiectiv, luînd în considerare natura și scopul elementului supus aprecierii, circumstanțele cazului, precum și uzanțele și practicile pertinente.
Articolul 13.    Abuzul de drept
(1) Niciun drept subiectiv nu poate fi exercitat predominant în scopul de a cauza altei persoane un prejudiciu sau a-i dăuna în alt mod (abuzul de drept).
(2) În cazul abuzului de drept, instanța de judecată, ținînd cont de natura și consecințele acestuia, refuză titularului în apărarea dreptului subiectiv exercitat abuziv sau, după caz, îl obligă la încetarea exercitării abuzive.
(3) Dacă abuzul de drept a dus la încălcarea dreptului subiectiv al unei alte persoane, aceasta poate cere repararea prejudiciului cauzat.
Articolul 14.    Interdicția invocării comportamentului propriu ilicit sau de rea-credință
(1) Nicio persoană nu poate invoca, la întemeierea pretenției sale, fapta ilicită sau de rea-credință pe care tot ea a săvîrșit-o sau la care a participat.
(2) Nicio persoană nu poate obține un avantaj din comportamentul său ilicit sau de rea-credință.
Articolul 15.    Apărarea judiciară a drepturilor civile
(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.
(2) Modul de soluționare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţă de judecată poate fi prevăzut prin lege sau contract.
(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute de lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţă de judecată.
(4) Referințele din prezentul cod la un judecător sau la o instanță de judecată sînt referințe și la alte organe de jurisdicție competente în condițiile legii, iar referințele la dispozițiile legale de procedură civilă sînt referințe și la regulile de procedură ale respectivelor organe de jurisdicție competente.
Articolul 16.    Metodele de apărare a drepturilor civile
(1) Apărarea dreptului civil se face, în condițiile legii, prin:
a) recunoașterea dreptului;
b) restabilirea situației anterioare încălcării dreptului și suprimarea acțiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) constatarea sau, după caz, declararea nulității actului juridic;
d) declararea nulității actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligației în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciului patrimonial și, în cazurile prevăzute de lege, a celui nepatrimonial;
h) încasarea dobînzii de întîrziere sau, după caz, a penalității;
i) rezoluțiunea sau modificarea contractului;
j) neaplicarea de către instanța de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;
k) alte căi prevăzute de lege.
(2) Metodele de apărare prevăzute la alin. (1) pot fi invocate dacă sînt întrunite condițiile stabilite de lege și, după caz, de actul juridic pentru aplicarea acestora.
Articolul 17.    Declararea nulităţii actului ce contravine legii emis de o autoritate publică
(1) Actul, emis de o autoritate publică, ce încalcă drepturile şi interesele civile ocrotite de lege ale unei persoane fizice sau juridice va fi declarat de către instanţa de judecată nul din momentul adoptării lui.
(2) În cazurile recunoaşterii de către instanţa de judecată a actului, prevăzut la alin.(1), ca fiind nul, dreptul încălcat este pasibil de restabilire sau apărare prin alte metode prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 18.    Autoapărarea
(1) Nu sînt ilicite acţiunile persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură rezistenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se poate obţine asistenţa organelor competente şi dacă, fără o intervenţie imediată, există pericolul ca realizarea dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată.
(2) Autoapărarea nu trebuie să depăşească limitele necesare înlăturării pericolului.
(3) În cazul deposedării de bunuri, trebuie să se solicite imediat sechestrarea acestora dacă nu este obţinută executarea silită.
(4) Dacă este reţinută, persoana obligată trebuie să fie adusă imediat în faţa autorităţii competente.
(5) Persoana care a săvîrşit una dintre acţiunile prevăzute la alin.(1), presupunînd în mod eronat că are dreptul la autoapărare, este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi, chiar dacă eroarea nu se datorează culpei sale.
Articolul 19.    Repararea prejudiciului
(1) În condițiile legii, persoana lezată într-un drept al ei sau într-un interes recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial și nepatrimonial cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu patrimonial cheltuielile pe care persoana lezată le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sale (daună reală), precum și profitul ratat ca urmare a încălcării dreptului sau interesului recunoscut de lege (profit ratat).
(3) Se consideră prejudiciu nepatrimonial (prejudiciu moral) suferințele fizice și psihice, precum și diminuarea calității vieții. În cazul vătămării sănătății, prejudiciul nepatrimonial cuprinde, de asemenea, pierderea sau diminuarea unei capacități a corpului uman (prejudiciu biologic).
(4) Pierderea șansei se repară doar dacă ea constă în dispariția actuală și certă a unei eventualități favorabile. Mărimea acestui prejudiciu corespunde șansei pierdute și nu poate fi egală cu avantajul care ar fi rezultat din șansă dacă ea se materializa.
(5) Repararea prejudiciului presupune repunerea persoanei lezate în situația în care s-ar fi aflat dacă prejudiciul nu se producea.
(6) În locul reparării prejudiciului patrimonial conform alin. (2) și (5), persoana lezată poate cere de la cel care răspunde de prejudiciu recuperarea întregului profit pe care acesta l-a obținut în legătură cu cauzarea prejudiciului. Această regulă se aplică doar dacă legea ori contractul prevede o asemenea formă de determinare a prejudiciului patrimonial sau dacă aplicarea unei asemenea forme de determinare a prejudiciului patrimonial este rezonabilă în împrejurările cazului.
Articolul 20.    Vinovăția
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa săvîrșită cu vinovăție sub forma intenției sau imprudenței.
(2) Fapta este săvîrșită cu intenție dacă persoana care a săvîrșit-o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau a admis, în mod conștient, survenirea acestor urmări.
(3) Fapta este săvîrșită din imprudență (din culpă) dacă persoana care a săvîrșit-o fie își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod ușuratic că ele pot fi evitate, fie nu își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deși trebuia și putea să le prevadă.
(4) Fapta este săvîrșită din culpă gravă dacă persoana a săvîrșit-o cu o profundă lipsă de prudență de care, în împrejurările cazului, era evident că trebuia să dea dovadă.
(5) Atunci cînd legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvîrșirea ei din culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvîrșită cu intenție.
Articolul 21.    Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale
Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sînt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări.
Articolul 22.    Notificările
(1) Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informații într-un scop juridic.
(2) Notificarea poate fi făcută prin orice mijloace adecvate circumstanțelor dacă legea sau actul juridic nu impune o anumită cerință de formă.
(3) Notificarea produce efecte din momentul cînd ajunge la destinatar, cu excepția cazului în care aceasta prevede un efect întîrziat.
(4) Notificarea se consideră ajunsă la destinatar:
a) cînd este predată destinatarului;
b) cînd este predată la adresa poștală indicată de destinatar în acest scop ori, în lipsa acesteia, la sediul destinatarului persoană juridică sau la domiciliul destinatarului persoană fizică;
c) în cazul unei notificări transmise prin poștă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, cînd poate fi accesată de către destinatar; sau
d) cînd este pusă în orice alt fel la dispoziția destinatarului într-un loc și într-un mod care fac posibil în mod rezonabil accesul destinatarului, fără întîrziere.
(5) Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerințele prevăzute la alin. (4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întîi.
(6) Notificarea nu produce efecte dacă revocarea acesteia ajunge la destinatar înaintea notificării sau în același timp cu aceasta.
(7) Notificarea transmisă de către un reprezentant sau ajunsă la el se consideră făcută sau, după caz, ajunsă la persoana reprezentată dacă reprezentantul era împuternicit să transmită sau, după caz, să primească notificările de acest fel.
 (8) Orice clauză contrară dispozițiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este nulă.
(9) Dispozițiile legale speciale în materie de comunicări judiciare rămîn aplicabile.
 T i t l u l II
PERSOANELE
 Capitolul I
PERSOANA FIZICĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 23.    Noţiunea de persoană fizică
Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
Articolul 24.    Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice.
(2) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu moartea.
(3) Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie.
Articolul 25.    Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.
Articolul 26.    Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice
(1) Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani.
(2) Minorul dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu. Desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
(3) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu încuviințarea părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu încuviințarea ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unei astfel de încuviințări, prin hotărîre judecătorească.
Articolul 27.    Capacitatea de exerciţiu a minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părintelui, adoptatorului sau a curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
(2) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani are dreptul fără încuviințarea părintelui, adoptatorului sau al curatorului:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale protejate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.28 alin.(2).
(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la cererea părinţilor, adoptatorilor sau a curatorului ori a autorităţii tutelare, în drepturile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b).
(4) Din motive întemeiate și dacă aceasta o cer interesele minorului, instanța de judecată instituie o măsură de ocrotire judiciară asupra minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani și desemnează ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele minorului. Măsura de ocrotire judiciară astfel instituită nu poate depăși data atingerii majoratului minorului. Dispozițiile legale privind măsurile de ocrotire a persoanelor fizice adulte se aplică în mod corespunzător măsurii de ocrotire judiciare asupra minorului.
Articolul 28.    Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Toate actele juridice pentru şi în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani pot fi încheiate doar de părinte, adoptator sau tutore, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Minorul în vîrstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine stătător:
a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;
b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
c) acte de conservare.
Articolul 29.    Restricţii la încheierea actelor juridice în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu
(1) Actele juridice prevăzute la art. 139 alin. (1), încheiate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu, produc efecte juridice doar după autorizarea de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară. Dispozițiile art. 139 alin. (2)-(5), art. 148-155, art. 163 și art. 164 se aplică în mod corespunzător.
(2) În numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu nu se pot încheia, sub sancţiunea nulităţii absolute, actele juridice prevăzute la art. 140.
Articolul 30.    Regimul mijloacelor băneşti ale minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu
(1) Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acestuia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani care aparține minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu să fie depusă pe un cont special al acestuia, de pe care se vor efectua extrageri doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul executării silite asupra mijloacelor băneşti ale minorului.
(3) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară este obligată să ia toate măsurile necesare pentru a aduce la cunoştinţa instituţiei la care este deschis contul pe numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu despre regimul special instituit conform alin. (2).
Articolul 31.    Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu
(1) Capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultură sau de alte criterii similare.
(2) Persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă.
(3) Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege.
(4) Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule.
Articolul 32.    Instituirea măsurii de ocrotire judiciară
(1) În condiţiile prezentului cod, în privința persoanei fizice care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate fi instituită, prin hotărîre judecătorească, măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei, a ocrotirii provizorii sau a tutelei.
(2) În toate situaţiile, persoana în privința căreia a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară este în drept să încheie de sine stătător actele juridice prevăzute la art. 28 alin. (2).
Articolul 33.    Ineficienţa actului juridic la care este parte un minor sau o persoană supusă unei măsuri de ocrotire judiciare, încheiat fără încuviințarea ori autorizarea necesară
(1) Actul juridic la care este parte un minor care a împlinit vîrsta de 14 ani și care nu are capacitate deplină de exercițiu sau o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară, încheiat fără încuviinţarea părintelui, a adoptatorului, a curatorului, a tutorelui ori a altui ocrotitor sau fără autorizarea consiliului de familie, autorității tutelare ori a instanței de judecată, necesare potrivit legii sau hotărîrii judecătorești, nu produce efecte juridice decît după încuviinţarea sau, după caz, autorizarea corespunzătoare. Încuviințarea sau autorizarea necesară poate fi emisă atît înainte, cît și după încheierea actului juridic respectiv.
(2) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie despre temeiul de ineficienţă.
(3) După ce minorul sau persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu, actul juridic încheiat în condițiile alin. (1) produce efecte juridice doar dacă este confirmat de acesta.
Articolul 34.    Activitatea de întreprinzător și profesională a persoanei fizice
(1) Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător din nume și pe cont propriu din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
(2) Persoana fizică are dreptul să practice activitate profesională din nume și pe cont propriu din momentul întrunirii condițiilor stabilite de lege pentru aceasta.
(3) Persoana care practică activitate de întreprinzător sau profesională fără a întruni condițiile stabilite de lege pentru aceasta nu poate invoca lipsa calității de profesionist.
(4) Asupra activității de întreprinzător desfășurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esența raporturilor juridice nu rezultă altfel.
Articolul 35.    Răspunderea patrimonială a persoanei fizice
Persoana fizică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite.
Articolul 36.    Numele persoanei fizice
(1) Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii.
(2) Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul.
(3) Numele de familie se dobîndeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere.
Articolul 37.    Utilizarea numelui
(1) Orice persoană are dreptul la respectul numelui său.
(2) Persoana fizică dobîndeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său.
(3) Cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau prejudiciile care rezultă. Atît titularul numelui, cît şi soţul sau rudele lui apropiate pot să se opună acestei utilizări şi să ceară repararea prejudiciului.
(4) Persoana fizică este obligată să ia măsuri pentru avizarea debitorilor şi creditorilor săi despre schimbarea numelui şi poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea acestei obligaţii.
Articolul 38.    Domiciliul și reședința temporară
(1) Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta își are reședința obișnuită. Se consideră că persoana își păstrează domiciliul atît timp cît nu și-a stabilit un altul.
(2) Reședința obișnuită demonstrează o legătură apropiată și stabilă a persoanei fizice cu locul vizat. La determinarea reședinței obișnuite se iau în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata și regularitatea prezenței persoanei în locul vizat, precum și condițiile și motivele acestei prezențe.
(3) Reședința temporară a persoanei fizice este locul unde își are locuința temporară sau secundară.
(4) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decît atunci cînd cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo reședința obișnuită. Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la autoritățile competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.
(5) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul reședinței sale temporare.
(6) În lipsă de reședință temporară, persoana este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.
Articolul 39.    Dovada domiciliului sau a reședinței temporare
(1) Pînă la proba contrară, domiciliul sau reședința temporară a persoanei fizice se prezumă că se află la locul menționat ca atare în buletinul de identitate sau, după caz, în alt act de identitate prevăzut de lege.
(2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci cînd acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței temporare nu va putea fi opusă altor persoane.
(3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința temporară a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Articolul 40.    Domiciliul minorului şi al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu
(1) Domiciliul minorului în vîrstă de pînă la 14 ani este la părinţii săi sau la acel părinte la care locuieşte permanent.
(2) Domiciliul minorului dat în plasament de instanţa de judecată unui terţ rămîne la părinţii săi. În cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei minorul va avea domiciliul, asupra acestuia decide instanţa de judecată.
(3) Instanţa de judecată poate, în mod excepţional, avînd în vedere interesul suprem al minorului, să-i stabilească domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţămîntul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.
(4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul din părinţi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, este la reprezentantul legal.
(5) Domiciliul minorului aflat în dificultate, în cazurile prevăzute prin lege, se află la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament ori încredinţat.
Articolul 41.    Sediul profesional
Persoana fizică care practică o activitate de întreprinzător sau profesională își are domiciliul, în tot ceea ce privește acea activitate, și la sediul formei de exercitare a activității.
Articolul 42.    Domiciliul ales
(1) Partea unui act juridic poate să-și aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligațiilor născute din acel act.
(2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris sub sancțiunea nulității.
 Secțiunea a 2-a
Respectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente
Articolul 43.    Drepturi ale personalității
(1) În condițiile legii, orice persoană fizică are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la libera exprimare, la nume, la onoare, demnitate și reputație profesională, la propria imagine, la respectarea vieții intime, familiale și private, la protecția datelor cu caracter personal, la respectarea memoriei și corpului său după deces, precum și la alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
(2) Aceste drepturi sînt insesizabile și inalienabile.
Articolul 44.    Interzicerea unor acte patrimoniale
Orice acte juridice care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sînt lovite de nulitate absolută, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.
Articolul 45.    Dreptul la propria imagine
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 47 rămîn aplicabile.
(2) Dacă o persoană consimte ca imaginea sa să fie captată în circumstanțe din care rezultă în mod evident că imaginea va fi difuzată, se prezumă că ea de asemenea consimte la reproducerea și difuzarea acesteia pe cale obișnuită, așa cum se putea aștepta în mod rezonabil în aceste circumstanțe.
Articolul 46.    Atingeri aduse vieții private
Sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 47, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private:
a) intrarea sau rămînerea fără drept în locuință ori luarea din aceasta a oricărui obiect fără consimțămîntul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvîrșită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoștință de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără consimțămîntul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără consimțămîntul celui care îl ocupă în mod legal;
e) ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viața intimă, personală sau de familie, fără consimțămîntul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conținînd imagini privind o persoană aflată la tratament în unitățile de asistentă medicală, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără consimțămîntul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără consimțămîntul familiei sau al persoanelor îndreptățite;
h) utilizarea, cu rea-credință, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenței, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reședința temporară, precum și numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără consimțămîntul persoanei căreia acestea îi aparțin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Articolul 47.    Limitele dreptului la viață privată
(1) Nu constituie o încălcare a dreptului la viață privată atingerile care sînt permise de lege sau de tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte.
(2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte nu constituie o încălcare a dreptului la viață privată.
Articolul 48.    Prezumția de consimțămînt
(1) Cînd însuși cel la care se referă o informație sau un material le pune la dispoziția unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului, consimțămîntul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesară exprimarea lui în formă scrisă.
(2) O persoană care a consimțit la utilizarea documentelor personale, imaginii sau înregistrărilor audio sau video privitoare la o persoană ori opiniilor personale poate retrage consimțămîntul, chiar și în cazul în care acesta a fost acordat pentru o perioadă determinată.
(3) În cazul în care consimțămîntul acordat pentru o perioadă determinată este retras fără ca justificarea să fie fundamentată pe modificări substanțiale ale circumstanțelor sau orice alt motiv întemeiat, persoana care retrage consimțămîntul trebuie să repare prejudiciul cauzat persoanei căreia i-a acordat consimțămîntul.
(4) Consimțămîntul nu este necesar în cazul în care imaginea, documentul personal, înregistrarea audio sau video privitoare la o persoană este făcută sau folosită pentru a exercita sau a proteja alte drepturi sau alte interese protejate de lege.
(5) De asemenea, consimțămîntul nu este necesar în cazul în care o imagine, un document personal sau o înregistrare audio sau video privitoare la o persoană se face sau este folosită în baza legii în scopuri oficiale ori în cazul în care cineva execută un act public în interes public.
(6) Consimțămîntul persoanei vizate nu este necesar pentru înregistrarea imaginii sau vocii și pentru utilizarea acestei înregistrări atunci cînd aceasta este făcută în mulțime sau în timpul unui eveniment public.
(7) Prin lege se pot prevedea alte cazuri în care consimțămîntul persoanei este prezumat sau nu este necesar pentru utilizarea documentelor personale, imaginii sau înregistrărilor audio sau video privitoare la o persoană ori a opiniilor personale.
Articolul 49.    Respectul datorat persoanei decedate
(1) Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum și cu privire la corpul său.
(2) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii și poate dispune cu privire la corpul său după moarte.
(3) În lipsa opțiunii exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voința soțului, părinților, descendenților, rudelor în linie colaterală pînă la al patrulea grad inclusiv, moștenitorilor ori dispoziția primarului satului (comunei), orașului sau municipiului în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ține seama de apartenența confesională sau de faptul că nu a avut apartenență confesională.
Secţiunea a 3-a
Tutela şi curatela minorilor
Articolul 50.    Temeiurile instituirii tutelei şi curatelei asupra minorilor
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică tutelei și curatelei instituite asupra minorilor aflați în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia cazului în care aceștia au dobîndit capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Tutela sau curatela asupra minorului se instituie în cazul în care acestuia i s-a atribuit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau statut de copil rămas fără ocrotire părintească.
(3) Dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), minorul a fost plasat în serviciul de plasament de tip familial sau de plasament de tip rezidenţial, atribuţiile de tutore sau, după caz, curator asupra minorului sînt exercitate de instituția în care acesta a fost plasat, cu excepţia cazului în care minorul are tutore sau curator.
Articolul 51.    Tutela minorului
(1) Tutela se instituie asupra minorilor în vîrstă de pînă la 14 ani.
(2) Tutorele este reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă şi încheie fără mandat în numele şi în interesul ei actele juridice necesare.
(3) Dispoziţiile art. 115 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 52.    Curatela minorului
(1) Curatela se instituie asupra minorilor cu vîrstă cuprinsă între 14 și 18 ani.
(2) Curatorul îşi dă încuviinţarea la încheierea actelor juridice pe care persoana fizică ce se află sub curatelă nu are dreptul să le încheie de sine stătător.
(3) Curatorul ajută persoana care se află sub curatelă în realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor şi o protejează împotriva abuzurilor unor terţi.
(4) Dispoziţiile art. 108 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 53.    Instituirea tutelei şi curatelei asupra minorului
(1) Autoritatea tutelară este obligată să hotărască asupra instituirii tutelei sau curatelei asupra minorului în termen de o lună de la data primirii informaţiei despre necesitatea instituirii.
(2) Pînă la numirea tutorelui sau curatorului, atribuţiile lor sînt exercitate de autoritatea tutelară.
Articolul 54.    Obligaţia de informare despre minorii asupra cărora trebuie instituită tutela sau curatela
În termen de 5 zile de la data aflării că asupra minorului trebuie instituită tutela sau curatela, au obligaţia să înştiinţeze autoritatea tutelară:
a) cei apropiaţi minorului, precum şi administratorul şi locatarii casei în care locuieşte;
b) organul de stare civilă, în cazul înregistrării unui deces, precum şi notarul public, în cazul deschiderii unei succesiuni;
c) instanţa judecătorească, lucrătorii procuraturii şi ai poliţiei, în cazul pronunţării, aplicării sau executării unei sancţiuni privative de libertate;
d) autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
Articolul 55.    Tutorele şi curatorul minorului
(1) Poate fi tutore sau curator al minorului o singură persoană fizică ori soțul și soția împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin. (4) şi dacă au consimțit expres. Dispozițiile art. 107 și 109 se aplică în mod corespunzător.
(2) Atribuţiile de tutore şi curator asupra minorului internat în o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau în o altă instituţie similară sînt exercitate de aceste instituţii, cu excepţia cazului în care minorul are tutore sau curator.
(3) Cu excepţia cazului prevăzut la art. 56 alin. (7), tutorele și curatorul minorului sînt desemnați de autoritatea tutelară de la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei asupra căreia trebuie instituită tutela sau curatela, din oficiu sau la sesizarea persoanelor prevăzute la art. 54.
(4) Nu poate fi tutore sau curator:
a) minorul;
b) persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare;
c) cel decăzut din drepturile părinteşti;
d) cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate;
e) cel căruia, din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator, i s-a anulat adopţia;
f) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;
g) cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele minorului pus sub tutelă sau curatelă;
h) cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) cel căruia i s-a revocat calitatea de tutore, curator sau ocrotitor provizoriu din culpa sa;
j) cel care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela.
Articolul 56.    Consiliul de familie al minorului
(1) Autoritatea tutelară, la instituirea tutelei sau a curatelei asupra minorului, poate institui și consiliul de familie al minorului dacă necesitatea de ocrotire a minorului ori consistenţa şi valoarea patrimoniului justifică acest lucru şi dacă componenţa familiei permite acest fapt.
(2) Membrii consiliului de familie sînt desemnaţi de către autoritatea tutelară pentru durata tutelei sau curatelei.
(3) Consiliul de familie al minorului este compus din cel puţin 3 membri cu drept de vot. Tutorele sau, după caz, curatorul este membru al consiliului din oficiu, fără drept de vot.
(4) Pot fi membri ai consiliului de familie rudele minorului, iar în absenţa acestora, alte persoane care manifestă interes pentru el şi pentru bunăstarea acestuia.
(5) Autoritatea tutelară va depune eforturi ca ambele linii colaterale de rudenie să fie reprezentate în consiliul de familie.
(6) Autoritatea tutelară desemnează membrii consiliului de familie bazîndu-se pe dorinţele şi sentimentele exprimate de minorul care a împlinit vîrsta de 10 ani, pe relaţiile sale obişnuite, pe interesul care îl manifestă candidaţii şi eventualele recomandări ale rudelor.
(7) Consiliul de familie desemnează şi revocă tutorele și curatorul minorului.
Articolul 57.    Tutorele supleant și curatorul supleant. Tutorele special şi curatorul special
(1) În condiţiile prevăzute la art. 112, consiliul de familie al minorului sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate desemna minorului un tutore supleant sau, după caz, un curator supleant.
(2) În condiţiile prevăzute la art. 113, consiliul de familie al minorului sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate desemna minorului un tutore special sau, după caz, un curator special.
(3) Dispoziţiile art. 55 alin. (4) se aplică tutorelui supleant, tutorelui special sau, după caz, curatorului supleant, curatorului special.
Articolul 58.    Caracterul personal şi gratuit al tutelei şi curatelei
(1) Tutela şi curatela sînt sarcini personale.
(2) Obligaţiile de tutelă şi curatelă se îndeplinesc gratuit. Tutorele şi curatorul au dreptul să ceară compensarea tuturor cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de tutelă şi curatelă.
(3) Autoritatea tutelară poate, ţinînd seama de cuantumul şi componenţa patrimoniului celui pus sub tutelă sau curatelă, să decidă ca administrarea patrimoniului sau doar a unei părţi din el să fie încredinţată unei persoane fizice sau unei persoane juridice competente.
Articolul 59.    Obligaţiile tutorelui minorului şi ale curatorului minorului
(1) Tutorele şi curatorul sînt obligaţi:
a) să locuiască împreună cu cel pus sub tutelă şi să comunice autorităţii tutelare schimbarea domiciliului. Curatorul şi minorul pus sub curatelă care a atins vîrsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare;
b) să aibă grijă de întreţinerea minorului pus sub tutelă sau curatelă;
c) să apere drepturile şi interesele minorului pus sub tutelă sau curatelă.
(2) Tutorelui şi curatorului le revin drepturile şi obligaţiile de părinte în educarea minorului.
Articolul 60.    Administrarea patrimoniului minorului pus sub tutelă
(1) Tutorele administrează şi dispune eficient de bunurile celui pus sub tutelă, în numele acestuia, dacă nu este numit un administrator al bunurilor.
(2) Dispoziţiile art. 131-145 se aplică în mod corespunzător tutelei minorului.
(3) Sumele cuvenite celui pus sub tutelă, sub formă de pensie, ajutor, pensie alimentară şi alte venituri curente, se primesc şi se cheltuiesc de către tutore pentru întreţinerea celui pus sub tutelă.
Articolul 61.    Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă
(1) În cazul necesităţii administrării permanente a bunurilor imobile şi mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară a proprietăţii cu administratorul pe care l-a desemnat. În astfel de cazuri, tutorele îşi păstrează împuternicirile asupra părţii din averea celui pus sub tutelă care nu este transmisă în administrare fiduciară.
(2) În exercitarea sarcinilor de administrare a proprietăţii persoanei puse sub tutelă, administratorul cade sub incidenţa art. 131-145.
(3) Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă încetează în temeiurile prevăzute de lege pentru încetarea contractului de administrare fiduciară a proprietăţii, precum şi în cazul încetării tutelei.
Articolul 62.    Revocarea calităţii de tutore şi curator. Revocarea tutelei și a curatelei
(1) Minorul, precum şi persoanele indicate la art. 54 pot contesta sau denunţa la autoritatea tutelară actele şi faptele tutorelui, ale tutorelui supleant și ale tutorelui special, precum și cele ale curatorului, ale curatorului supleant și ale curatorului special, care prejudiciază interesele minorului.
 (2) Tutorilor, tutorilor supleanți și tutorilor speciali, precum și curatorilor, curatorilor supleanți și curatorilor speciali li se revocă calitatea respectivă dacă au săvîrşit un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care-i fac nedemni de a fi tutori sau curatori, precum şi dacă nu şi-au îndeplinit corespunzător obligațiile.
(3) Autoritatea tutelară revocă tutela sau curatela minorului dacă minorul a fost restituit părinţilor sau a fost înfiat.
(4) În cazul plasării minorului pus sub tutelă sau curatelă într-o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau într-o altă instituţie similară, autoritatea tutelară revocă tutorele sau curatorul dacă aceasta nu contravine intereselor persoanei puse sub tutelă sau curatelă.
(5) Consiliul de familie ori, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară revocă tutorele, tutorele supleant și tutorele special, precum și curatorul, curatorul supleant și curatorul special, la cererea acestora, dacă există motive întemeiate.
Articolul 63.    Încetarea tutelei şi curatelei
(1) La atingerea vîrstei de 14 ani de către minorul pus sub tutelă, tutela asupra lui încetează, iar persoana care a avut calitatea de tutore, tutore supleant sau tutore special devine, respectiv, curator, curator supleant sau curator special, fără a fi necesară o hotărîre suplimentară în acest sens.
(2) Curatela încetează o dată cu dobîndirea sau restabilirea capacităţii depline de exerciţiu.
Articolul 64.    Publicitatea tutelei şi curatelei minorului
(1) Instituirea, revocarea și modificarea tutelei şi curatelei (inclusiv desemnarea unui alt tutore, tutore supleant sau tutore special ori, după caz, a unui alt curator, curator supleant sau curator special) devin opozabile terţilor doar după înregistrarea acestor date în modul prevăzut de Guvern. Datele respective sînt opozabile terţilor care au luat cunoştinţă de acestea prin altă modalitate.
(2) În termen de 3 zile de la data luării deciziei de instituire, modificare sau revocare a tutelei ori curatelei, autoritatea tutelară este obligată să transmită o copie de pe aceasta autorităţii competente în scopul efectuării înregistrării respective.
(3) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător deciziei consiliului de familie al minorului prin care se desemnează sau se revocă tutorele, tutorele supleant sau tutorele special, precum și, după caz, curatorul, curatorul supleant sau curatorul special. Autoritatea tutelară va transmite autorităţii competente o copie de pe decizia respectivă în scopul efectuării înregistrării, cu excepţia cazului contestării acesteia în instanţa de judecată.
(4) Tutorele, tutorele supleant și tutorele special, precum și curatorul, curatorul supleant și curatorul special sînt în drept de a obţine extrase privind tutela sau, după caz, curatela pe care o exercită, precum și privind minorul. În alte cazuri, extrasele privind tutela sau curatela minorului sînt eliberate dacă solicitantul are un interes legitim, în modul stabilit prin regulament aprobat de Guvern.
Secţiunea a 4-a
Măsurile de ocrotire contractuale și judiciare
Subsecţiunea 1
Dispoziţii comune
Articolul 65.    Temeiurile, formele şi principiile ocrotirii
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală şi care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate beneficia de o măsură de ocrotire, instituită în funcţie de starea sau situaţia sa.
(2) Dacă nu s-a dispus altfel, măsura de ocrotire are ca scop ocrotirea atît a persoanei, cît şi a intereselor patrimoniale ale acesteia. Măsura de ocrotire poate fi limitată la unul din aceste două domenii.
(3) Măsurile de ocrotire pot fi contractuale (contractul de asistenţă, mandatul de ocrotire în viitor) și judiciare (ocrotirea provizorie, curatela, tutela).
(4) Toate măsurile de ocrotire se instituie şi se exercită în condiţiile respectării drepturilor și libertăţilor fundamentale şi a demnităţii persoanei. Măsurile de ocrotire urmăresc interesul şi bunăstarea persoanei în privința căreia se instituie şi favorizează, pe cît este posibil, autonomia acesteia.
(5) Viaţa sexuală constituie o componentă a vieţii private şi a libertăţii individuale, iar orice restricţie a acesteia trebuie să fie legitimă, adecvată şi proporţională scopului urmărit.
(6) La luarea oricărei decizii care vizează persoana în privința căreia este instituită o măsură de ocrotire (persoana ocrotită) sau interesele patrimoniale ale acesteia, instanţa de judecată, autoritatea tutelară și persoana însărcinată cu ocrotirea (asistentul, mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor, ocrotitorul provizoriu, curatorul, tutorele, membrii consiliului de familie) vor acorda prioritate dorinţelor şi sentimentelor persoanei ocrotite, exprimate de sine stătător sau, la solicitarea acesteia, cu ajutorul persoanei de încredere. Dorințele și sentimentele persoanei ocrotite vor avea prioritate, chiar dacă sînt susceptibile de a expune persoana ocrotită unui anumit risc, cu excepţia cazului în care ea se expune unui risc grav ce nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(7) Persoana de încredere este orice persoană aleasă liber de către persoana ocrotită pentru a fi asistată în comunicare. În absenţa unei alegeri, persoana de încredere, solicitată de persoana ocrotită, va fi desemnată de către centrul comunitar de sănătate mintală.
Articolul 66.    Competenţa generală a instanţei de judecată şi a autorităţii tutelare
(1) Instanţa de judecată şi autoritatea tutelară exercită supravegherea generală a măsurilor de ocrotire, conform competenţei prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată şi autoritatea tutelară pot vizita sau cere să se efectueze vizite persoanelor ocrotite şi celor în privinţa cărora s-a depus o cerere de instituire a măsurii de ocrotire.
(3) Persoanele însărcinate cu ocrotirea sînt obligate să se prezinte ori de cîte ori sînt convocate şi să comunice orice informaţie în legătură cu exercitarea ocrotirii persoanei.
(4) Autoritatea tutelară poate, la cerere sau din oficiu, să emită prescripţii obligatorii persoanelor însărcinate cu ocrotirea.
(5) La cererea motivată a oricărei persoane interesate, după audierea sau citarea acesteia, instanţa de judecată poate să revoce calitatea persoanei însărcinate cu ocrotirea în caz de neexecutare a obligaţiilor ce îi revin, precum şi în baza altor temeiuri prevăzute de lege.
Articolul 67.    Ocrotitorul autorizat
(1) Poate desfăşura activitate de ocrotitor autorizat persoana care deţine autorizaţia de ocrotitor autorizat, eliberată conform prevederilor legale.
(2) Autorizaţia de ocrotitor autorizat poate fi solicitată de către persoana fizică cu capacitate deplină de exerciţiu, de instituţia de tratament sau de instituţia socială, precum şi de asociaţia obştească care, conform statutului, are ca principal gen de activitate apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice.
(3) Autoritatea abilitată să autorizeze, condiţiile și modul de autorizare şi de desfăşurare a activităţii de ocrotitor autorizat se stabilesc prin regulament aprobat de Guvern.
Articolul 68.    Obligaţiile generale ale persoanei însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea, după posibilitate, informează şi consultă cu regularitate persoana ocrotită despre toate aspectele ce ţin de măsura de ocrotire, precum şi îi oferă suport sau o consultă la solicitarea persoanei ocrotite ori reieşind din circumstanţe. În cazul în care persoana însărcinată cu ocrotirea acţionează în numele persoanei ocrotite, aceasta este obligată să se conducă de opinia persoanei reprezentate, în măsura în care persoana ocrotită poate exprima o asemenea opinie.
(2) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să evalueze şi să ia în considerare, după posibilitate, dorinţele şi sentimentele din trecut şi prezent ale persoanei ocrotite.
(3) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să ducă o evidenţă separată a patrimoniului şi a activităţilor persoanei ocrotite şi să păstreze elementele de probă utile pentru a putea demonstra exercitarea corespunzătoare a măsurii de ocrotire.
(4) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor care vizează persoana ocrotită, inclusiv a datelor cu caracter personal, sau care se referă la patrimoniul acesteia, cu excepţia cazului în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară în procesul exercitării măsurii de ocrotire ori pentru supravegherea exercitării acesteia de către autoritatea competentă sau instanţa de judecată, precum şi a altor cazuri prevăzute de lege.
Articolul 69.    Respectarea instrucţiunilor în vederea ocrotirii
(1) Instrucţiunile persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu referitoare la ocrotirea patrimoniului său sau a persoanei sale în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa (instrucţiuni în vederea ocrotirii) trebuie să fie respectate de către persoanele însărcinate cu ocrotirea, de autoritatea tutelară şi de instanţa de judecată, cu excepţia cazului în care persoana se expune unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(2) Instrucţiunile în vederea ocrotirii, prin care se desemnează una sau mai multe persoane care vor acţiona în calitate de ocrotitor provizoriu, curator, tutore sau de altă persoană însărcinată cu ocrotirea, trebuie să fie respectate, cu excepţia cazului în care persoana desemnată refuză această calitate, se află în imposibilitate de a o exercita sau dacă persoana care a emis instrucțiunile se expune unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(3) Instrucţiunile în vederea ocrotirii se întocmesc, se modifică şi se revocă în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, personal de către persoana care emite instrucțiunile.
(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care părinţii sau părintele supraviețuitor, nefiind supuși măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei sau a tutelei şi exercitînd ocrotirea părintească asupra copilului minor sau asumîndu-şi îngrijirea materială şi morală a copilului adult, desemnează una sau mai multe persoane care vor acţiona în calitate, după caz, de ocrotitor provizoriu, curator sau tutore al copilului în situația în care ei vor deceda ori, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își vor putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(5) La cererea persoanei care a întocmit instrucţiunile în vederea ocrotirii, acestea pot fi înregistrate în modul prevăzut de Guvern. În caz de modificare sau revocare a instrucţiunilor care au fost înregistrate, persoana va cere înregistrarea modificării sau, după caz, radierea înregistrării.
(6) Omiterea efectuării înregistrării prevăzute la alin. (5) nu afectează validitatea instrucţiunilor, a modificării sau, după caz, a revocării lor.
(7) Orice persoană poate invoca existenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii. Instanţa de judecată sau, după caz, autoritatea tutelară va cerceta din oficiu înregistrările prevăzute la alin. (5).
(8) Dacă circumstanţele care au stat la baza întocmirii unor instrucţiuni se modifică esenţial, astfel încît se poate prezuma că persoana nu ar mai întocmi acele instrucţiuni sau le-ar fi întocmit diferit, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea unei persoane interesate, poate să modifice sau să anuleze instrucţiunile respective în cazul în care respectarea acestora va expune persoana unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare. Înainte de a hotărî asupra modificării sau anulării instrucțiunilor, instanţa de judecată va audia persoana care a întocmit instrucțiunile şi va constata dorinţele acesteia privind instrucţiunile.
(9) Dacă instrucţiunile au fost modificate sau revocate ori dacă a fost anulată modificarea sau revocarea acestora, instanţa de judecată sau, după caz, autoritatea tutelară le va lua în considerare, cu excepţia cazului în care există dubii că acestea reflectă dorinţele şi sentimentele persoanei.
Articolul 70.    Regimul locuinţei persoanei ocrotite
(1) Drepturile persoanei ocrotite asupra locuinţei, indiferent dacă constituie un domiciliu sau o reşedinţă temporară, şi asupra bunurilor mobile cu care este dotată aceasta sînt păstrate la dispoziţia persoanei ocrotite atît timp cît este necesar.
(2) Dreptul de a administra bunurile menţionate la alin. (1) permite doar încheierea contractelor de transmitere în folosinţă temporară a bunurilor, care pot fi rezolvite la întoarcerea în locuinţă a persoanei ocrotite. Orice clauză în detrimentul persoanei ocrotite este nulă.
(3) Dacă devine necesar sau este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de drepturile pe care le are asupra locuinţei sale sau asupra bunurilor mobile cu care este dotată prin încheierea unui act juridic de dispoziţie, de rezoluţiune sau transmitere în folosinţă către terţi, actul juridic trebuie autorizat de către consiliul de familie sau, în absența acestuia, de către autoritatea tutelară.
(4) Dacă actul juridic prevăzut la alin. (3) are drept scop stabilirea persoanei ocrotite într-o instituţie de tratament sau instituţie socială, este necesar avizul prealabil al unui medic care nu exercită nicio funcţie în acea instituţie. În toate cazurile, bunurile specificate la art. 89 alin. (1) lit. a)-h) din Codul de executare trebuie să fie păstrate la dispoziţia persoanei ocrotite, după caz, în grija instituţiei în care ea este stabilită.
(5) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică în caz de partaj silit sau urmărire silită.
Articolul 71.    Regimul conturilor persoanei ocrotite
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea nu poate modifica conturile deschise pe numele persoanei ocrotite şi nici nu poate deschide conturi la o altă instituţie financiară.
(2) Prin derogare de la alin. (1), consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să autorizeze modificarea sau deschiderea contului dacă aceasta este în interesul persoanei ocrotite.
(3) Dacă persoana ocrotită nu deţine niciun cont, persoana însărcinată cu ocrotirea va deschide un cont pe numele persoanei ocrotite.
(4) Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele persoanei ocrotite se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acesteia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi.
(5) Fructele şi productele generate de banii şi valorile ce aparţin persoanei ocrotite îi revin acesteia în exclusivitate.
Articolul 72.    Remunerarea persoanei însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoanele, altele decît ocrotitorul autorizat, exercită cu titlu gratuit măsurile de ocrotire judiciare.
(2) Prin derogare de la alin. (1), consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate autoriza, luînd în considerare bunurile administrate sau dificultatea exercitării măsurii de ocrotire, plata unei remuneraţii în folosul persoanei însărcinate cu ocrotirea, fixîndu-i mărimea. Remuneraţia se plăteşte din contul persoanei ocrotite.
(3) Dacă măsura de ocrotire judiciară se exercită de către un ocrotitor autorizat, finanţarea se face total din contul persoanei ocrotite.
(4) În cazul în care finanţarea măsurii de ocrotire exercitate de către un ocrotitor autorizat nu poate fi asigurată integral de către persoana ocrotită, aceasta se va asigura de către stat, în limitele şi în condiţiile legii.
(5) Cu titlu de excepţie, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să autorizeze alocarea unei remuneraţii ocrotitorului autorizat pentru îndeplinirea unui act sau unui șir de acte, cerute prin măsura de ocrotire şi care implică eforturi pe o perioadă îndelungată sau sînt de o complexitate înaltă, remunerație care ar completa sumele percepute conform alin. (2) şi (3) dacă acestea se adeveresc a fi insuficiente. Această remuneraţie se plăteşte din contul persoanei ocrotite.
(6) Mandatul de ocrotire în viitor şi contractul de asistenţă sînt cu titlu gratuit, dacă nu s-a stipulat altfel.
Articolul 73.    Răspunderea persoanei însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat în timpul exercitării măsurii de ocrotire.
(2) Persoana însărcinată cu ocrotirea poartă răspundere pentru încuviințarea încheierii unui act juridic de către persoana ocrotită doar în cazul în care a acţionat cu intenţie sau culpă gravă.
(3) Mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor poartă răspundere conform dispoziţiilor legale cu privire la mandat.
Subsecţiunea a 2-a
Asistenţa la luarea deciziei
Articolul 74.    Asistenţa la luarea deciziei
(1) Dacă o persoană are nevoie de ocrotire doar prin asistenţă la luarea deciziei, aceasta poate să încheie un contract de asistenţă cu persoana care doreşte să o ofere (asistentul). Persoana poate avea unul sau mai mulţi asistenţi.
(2) Prin contractul de asistenţă, asistentul se obligă să fie prezent la încheierea actelor juridice şi la luarea altor decizii de către persoana ocrotită, să îi ofere informaţia şi consultaţia necesare şi să o ajute în comunicarea cu terţii, indiferent de forma de comunicare.
(3) Dacă persoana ocrotită încheie un act juridic în formă scrisă sau autentică, asistentul poate contrasemna, cu indicarea calității şi naturii asistenţei acordate.
(4) Contractului de asistenţă i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la mandat, însă calitatea de asistent nu acordă împuternicirea de a reprezenta persoana ocrotită.
(5) Asistentul este obligat să notifice autoritatea tutelară despre inițierea şi, după caz, încetarea asistenţei.
Articolul 75.    Încetarea asistenţei la luarea deciziei
(1) Orice parte a contractului de asistenţă poate declara rezoluţiunea fără motive.
(2) În cazul instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare, instanţa de judecată pronunţă rezoluţiunea contractului de asistenţă.
Subsecţiunea a 3-a
Mandatul de ocrotire în viitor
§ 1.Dispoziţii comune
Articolul 76.    Mandatul de ocrotire în viitor
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală (mandantul) poate împuternici unul sau mai mulţi mandatari să o reprezinte în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, ea nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(2) Dacă mandantul a împuternicit mai mulţi mandatari, el poate decide ca aceştia să acţioneze împreună, concomitent, separat sau doar pentru a înlocui un alt mandatar.
(3) Persoana în privința căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei poate încheia un mandat de ocrotire în viitor cu acordul curatorului.
(4) Persoana în privința căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei nu poate încheia un mandat de ocrotire în viitor nici personal, nici prin reprezentant.
(5) Mandatului de ocrotire în viitor i se aplică dispoziţiile legale cu privire la mandat şi dispoziţiile legale cu privire la reprezentare în măsura în care nu sînt incompatibile cu dispoziţiile prezentei secţiuni. Dispoziţiile art. 374 alin. (2), art. 375, art. 376 alin. (1) şi art. 377 nu se aplică mandatului de ocrotire în viitor.
(6) În măsura în care mandatarul are împuterniciri de administrare a bunurilor mandantului, se aplică dispoziţiile legale privind contractul de administrare fiduciară.
Articolul 77.    Mandatul de ocrotire în viitor a copilului
(1) Părinţii sau părintele supravieţuitor, care nu au fost supuși măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei sau curatelei şi care exercită ocrotirea părintească asupra copilului minor ori și-au asumat îngrijirea materială şi morală a copilului adult, pot împuternici unul sau mai mulţi mandatari să reprezinte acest copil în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, copilul nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(2) Mandatul de ocrotire în viitor a copilului produce efecte în cazul în care părinții fie sînt decedați, fie, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își pot, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(3) Mandatului de ocrotire în viitor a copilului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la mandatul de ocrotire în viitor.
Articolul 78.    Forma mandatului de ocrotire în viitor
(1) Mandatul de ocrotire în viitor se poate conţine într-un contract de mandat, într-o procură sau într-un alt act juridic.
(2) Actul juridic prin care se acordă mandatul de ocrotire în viitor se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, sau în formă autentică. Mandantul nu poate încheia actul juridic respectiv prin reprezentant.
(3) Actul juridic prin care se acordă mandatul de ocrotire în viitor a copilului se încheie în formă autentică.
Articolul 79.    Împuternicirile mandatarului
(1) În cazul în care mandatul de ocrotire în viitor se acordă şi pentru ocrotirea persoanei mandantului, mandatarul are drepturile şi obligaţiile tutorelui, iar mandantul are drepturile şi obligaţiile persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, prevăzute la art. 115-119. Orice clauză care derogă de la dispozițiile respective în detrimentul mandantului este nulă.
(2) Mandatul de ocrotire în viitor poate să prevadă:
a) dreptul mandatarului de a însoţi mandantul oriunde este necesar şi de a-l asista la luarea deciziilor ce țin de sănătatea sa;
b) împuternicirea mandatarului de a consimţi, în numele mandantului, efectuarea investigaţiilor şi intervenţiilor medicale;
c) instrucţiuni în vederea ocrotirii.
(3) Mandatul de ocrotire în viitor poate să prevadă modalitățile de control asupra exercitării acestuia.
Articolul 80.    Mandatarul
(1) Poate fi desemnat în calitate de mandatar orice persoană fizică aleasă de către mandant, precum şi orice persoană juridică care deţine calitatea de ocrotitor autorizat.
(2) Mandatarul persoană fizică, pe durata executării mandatului de ocrotire în viitor, trebuie să dispună de capacitate deplină de exerciţiu, să îndeplinească condiţiile legale pe care trebuie să le întrunească tutorele.
(3) Dacă nu s-a stipulat altfel, mandatul de ocrotire în viitor se consideră acordat pe termen nedeterminat.
(4) Pe durata executării mandatului de ocrotire în viitor, mandatarul poate fi revocat doar prin hotărîrea instanţei de judecată, conform art. 83.
Articolul 81.    Efectele juridice ale mandatului de ocrotire în viitor
(1) Pentru ca mandatul de ocrotire în viitor să înceapă să producă efecte, mandatarul îl va prezenta autorităţii tutelare împreună cu raportul de expertiză extrajudiciară psihiatrică, efectuată în scopul instituirii unei măsuri de ocrotire, eliberat în ultimele 2 luni. Autoritatea tutelară va contrasemna, va ştampila şi va aplica data contrasemnării pe originalul mandatului, după care îl va returna mandatarului. Data contrasemnării de către autoritatea tutelară se consideră data la care mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte juridice.
(2) Mandatarul este obligat să informeze mandantul despre faptul că mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte.
(3) Faptul că mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte nu afectează capacitatea de exerciţiu a mandantului.
(4) Dispoziţiile privind mandatul de ocrotire în viitor se aplică şi în cazul în care un mandat este formulat astfel încît acesta produce efecte înainte de data indicată la alin. (1) şi se prevede expres că el va continua să producă efecte juridice chiar şi în cazul în care mandantul, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu își va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
Articolul 82.    Transmiterea executării mandatului către un terţ
(1) Mandatarul îşi exercită mandatul personal. Acesta poate acorda împuterniciri speciale unui sau mai multor terţi pentru anumite acte juridice.
(2) Mandatarul răspunde pentru faptele terţului în condiţiile art. 1481 alin. (3)-(5).
Articolul 83.    Încetarea și suspendarea mandatului de ocrotire în viitor care a început să producă efecte
(1) Mandatul de ocrotire în viitor care a început să producă efecte încetează în cazul:
a) decesului persoanei ocrotite sau al instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa acesteia, dacă hotărîrea instanţei de judecată nu prevede altfel;
b) decesului mandatarului persoană fizică sau al instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa acesteia;
c) intentării procedurii de insolvabilitate față de mandatarul persoană juridică sau al lichidării acesteia;
d) pierderii de către mandatar a calităţii de ocrotitor autorizat;
e) revocării mandatului de ocrotire în viitor prin hotărîre judecătorească.
(2) La cererea oricărei persoane interesate, instanța de judecată poate hotărî revocarea mandatului de ocrotire în viitor în cazurile în care:
a) persoana ocrotită își poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa, astfel încît nu mai este necesară menţinerea măsurii de ocrotire;
b) dispoziţiile legale privind reprezentarea între soţi şi privind regimul bunurilor soţilor sînt suficiente pentru a ocroti interesele mandantului;
c) mandatarul exercită mandatul de ocrotire în viitor într-un mod care lezează interesele sau bunăstarea mandantului. În acest caz, instanţa de judecată poate revoca împuternicirile mandatarului total sau parţial.
(3) Instanţa de judecată poate suspenda efectele mandatului de ocrotire în viitor pe durata instituirii ocrotirii provizorii.
(4) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), instanţa de judecată va institui o măsură de ocrotire judiciară în temeiul şi modul stabilite de lege.
(5) Hotărîrea judecătorească prin care se suspendă sau se revocă mandatul de ocrotire în viitor se comunică mandantului şi mandatarului, precum şi autorităţii tutelare. Dacă mandatul de ocrotire în viitor a fost înregistrat în modul prevăzut la art. 69 alin. (5), hotărîrea privind suspendarea sau revocarea se va expedia pentru a se face înregistrarea sau radierea necesară.
Articolul 84.    Intervenţia instanţei de judecată în modul de exercitare a mandatului de ocrotire în viitor
(1) Orice persoană interesată poate cere instanţei de judecată să anuleze contrasemnarea mandatului de ocrotire în viitor, efectuată conform art. 81 alin. (1), dacă nu au fost întrunite condiţiile legale, precum și să interpreteze conținutul acestuia sau să determine condiţiile și modul de executare a mandatului de ocrotire în viitor.
(2) Înainte de a examina cererea privind anularea mandatului de ocrotire în viitor, instanţa de judecată va audia mandatarul şi, după necesitate, mandantul, precum şi va acorda preferință dorinţelor şi interesului prioritar ale mandantului şi bunăstării sale.
Articolul 85.    Acordarea împuternicirilor suplimentare de către instanţa de judecată
(1) Dacă, din cauza limitei împuternicirilor acordate, mandatul de ocrotire în viitor nu permite ocrotirea suficientă a intereselor personale sau patrimoniale ale persoanei ocrotite, la cererea mandatarului instanţa de judecată poate, prin hotărîre judecătorească, să îi acorde împuternicirile suplimentare necesare. Dacă se constată prezenţa unui conflict de interese între mandant şi mandatar, în temeiul cererii respective instanţa de judecată poate, prin hotărîre judecătorească, să împuternicească un mandatar special pentru îndeplinirea unor acte juridice care depăşesc limitele mandatului existent.
(2) Mandatarul împuternicit prin mandatul de ocrotire în viitor şi mandatarul special împuternicit de către instanţa de judecată sînt independenţi şi nu poartă răspundere unul faţă de celălalt, fiind obligaţi să se informeze reciproc despre deciziile luate.
Articolul 86.    Obligaţia mandatarului privind inventarierea patrimoniului mandantului şi întocmirea dării de seamă
Mandatarului care are împuterniciri de administrare a patrimoniului mandantului îi revin obligaţiile prevăzute la art. 137 şi 141-145.
§ 2. Mandatul autentic
Articolul 87.    Întocmirea, modificarea şi revocarea mandatului autentic
(1) Dacă mandatul de ocrotire în viitor a fost acordat prin act juridic unilateral încheiat în formă autentică, mandatarul îl poate accepta prin contrasemnare.
(2) Pînă la momentul în care mandatul începe să producă efecte juridice, mandantul îl poate modifica, în aceeaşi formă, sau îl poate revoca prin notificarea mandatarului şi notarului privind revocarea, iar mandatarul poate să renunţe la mandat prin notificarea mandantului şi notarului. Pentru terți, revocarea mandatului respectiv produce efecte din momentul îndeplinirii formalităților de publicitate.
Articolul 88.    Formalităţile de publicitate
Mandatul de ocrotire în viitor acordat printr-un act juridic încheiat în formă autentică se supune aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi procurile autentice.
Articolul 89.    Împuternicirile acordate de mandatul autentic
(1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 1475, mandatul de ocrotire în viitor formulat în termeni generali împuterniceşte mandatarul la încheierea tuturor actelor juridice prevăzute la art. 138-139. Mandatul poate stipula anumite limite ale împuternicirilor mandatarului.
(2) Mandatarul poate încheia un act juridic de dispoziţie cu titlu gratuit doar cu autorizarea autorităţii tutelare, cu excepția donațiilor neînsemnate pentru îndeplinirea unor obligații morale.
§ 3. Mandatul în formă scrisă
Articolul 90.    Întocmirea, modificarea şi revocarea mandatului în formă scrisă
(1) Mandatul de ocrotire în viitor acordat prin act juridic încheiat în formă scrisă trebuie datat şi semnat personal de către mandant.
(2) Mandatarul acceptă mandatul prin contrasemnarea acestuia.
(3) Pînă la momentul în care mandatul începe să producă efecte, mandantul îl poate modifica sau revoca în aceeaşi formă, iar mandatarul poate renunţa la mandat prin notificarea mandantului.
Articolul 91.    Limitele împuternicirilor acordate de mandatul în formă scrisă
(1) În partea ce ţine de administrarea patrimoniului, mandatul de ocrotire în viitor acordat prin act juridic încheiat în formă scrisă se limitează la actele juridice prevăzute la art. 138.
(2) Dacă în interesul mandantului sau pentru bunăstarea acestuia este necesară încheierea unui act juridic prevăzut la art. 139 ori a unui act juridic pentru care mandatarul nu este împuternicit prin mandatul de ocrotire în viitor, mandatarul poate cere instanţei de judecată să autorizeze încheierea de către mandatar a actului juridic respectiv, conform art. 85.
(3) Orice clauză din mandatul în formă scrisă care contravine dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este nulă.
Subsecţiunea a 4-a
Dispoziţii comune privind măsurile de ocrotire judiciare
Articolul 92.    Caracterul subsidiar al măsurilor de ocrotire judiciare
(1) Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită de către instanţa de judecată doar în cazul în care aceasta este necesară şi dacă persoana nu este ocrotită suficient prin aplicarea dispoziţiilor legale privind obligaţia de întreţinere a soţului şi a rudelor, privind regimul bunurilor comune ale soţilor, privind asistenţa la luarea deciziei sau prin mandatul de ocrotire în viitor a persoanei respective.
(2) Măsura de ocrotire judiciară trebuie să fie individualizată şi proporţională gradului în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, persoana nu își poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
Articolul 93.    Persoanele în privinţa cărora poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară
(1) Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită în privinţa unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Cererea privind instituirea măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă şi în privinţa unui minor care nu are capacitate deplină de exerciţiu, dar care a împlinit vîrsta de 17 ani. În acest caz, măsura de ocrotire judiciară se va considera instituită doar din data la care persoana devine majoră.
Articolul 94.    Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare
(1) Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă de către:
a) persoana fizică în privinţa căreia se cere instituirea măsurii de ocrotire judiciare;
b) soţul persoanei indicate la lit. a);
c) persoana cu care persoana indicată la lit. a) locuieşte împreună de mai mult de 3 ani;
d) ruda sau afinul persoanei indicate la lit. a);
e) mandatarul împuternicit printr-un mandat de ocrotire în viitor, indiferent dacă mandatul produce sau a încetat să producă efecte;
f) autoritatea tutelară.
(2) Autoritatea tutelară poate depune cererea prevăzută la alin. (1) doar dacă persoanele indicate la alin. (1) lit. a)-e) au omis să o depună în termen de 3 luni de la data sesizării acestora de către autoritatea tutelară.
Articolul 95.    Revocarea măsurii de ocrotire judiciare
(1) La cererea persoanei ocrotite sau a persoanelor indicate la art. 94 alin. (1), instanţa de judecată poate dispune revocarea măsurii de ocrotire judiciare dacă necesitatea acesteia a dispărut.
(2) Orice persoană poate sesiza autoritatea tutelară privind dispariţia necesităţii măsurii de ocrotire judiciare. În acest caz, autoritatea tutelară este obligată, fără întîrzieri nejustificate, să examineze sesizarea şi, după caz, să ceară revocarea măsurii conform alin. (1).
Articolul 96.    Publicitatea instituirii, modificării şi revocării măsurii de ocrotire judiciare
(1) Instituirea măsurii de ocrotire judiciare, condiţiile acesteia, modificarea (inclusiv desemnarea altui ocrotitor provizoriu, curator sau tutore) şi revocarea acesteia devin opozabile terţilor doar după înregistrarea acestor date în modul prevăzut de Guvern.
(2) În scopul efectuării înregistrării indicate la alin. (1), instanța de judecată va transmite autorității competente, în termen de 3 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care se instituie, se modifică sau se revocă măsura de ocrotire judiciară, o copie de pe dispozitivul hotărîrii respective.
(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător deciziei consiliului de familie prin care se desemnează ori se revocă tutorele, precum şi deciziei consiliului de familie sau, după caz, a autorităţii tutelare prin care, în temeiul art. 136, se limitează împuternicirile tutorelui. Autoritatea tutelară este obligată să transmită autorităţii competente o copie de pe această decizie în scopul efectuării înregistrării respective, cu excepţia cazului contestării deciziei în instanţa de judecată.
(4) Persoana are dreptul de a obţine extrase privind măsurile de ocrotire judiciare referitoare la propria persoană, la copiii săi minori, precum și la persoana asupra căreia exercită ocrotirea provizorie, curatela sau tutela. În alte cazuri, extrase privind măsurile de ocrotire judiciare se eliberează, în modul prevăzut de Guvern, dacă solicitantul are un interes legitim.
(5) Absența notării prevăzute la art. 435 alin. (2) pct. 15) nu înlătură opozabilitatea față de terți dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute în prezentul articol.
Subsecţiunea a 5-a
Ocrotirea provizorie
Articolul 97.    Instituirea ocrotirii provizorii
(1) Instanţa de judecată poate institui, prin hotărîre judecătorească, ocrotirea provizorie în privinţa persoanei care, în temeiul art. 65 alin. (1), are nevoie de ocrotire temporară sau de reprezentare pentru îndeplinirea doar a anumitor acte juridice.
(2) Prin derogare de la alin. (1), ocrotirea provizorie poate fi instituită de către instanţa de judecată prin încheiere, pentru perioada desfăşurării procedurii de instituire a curatelei sau a tutelei.
(3) În caz de urgenţă, instanţa de judecată poate institui ocrotirea provizorie cu amînarea audierii persoanei. Instanţa de judecată va audia persoana în cel mai scurt termen. În cazul în care prezența persoanei nu este posibilă din motive obiective, instanța de judecată urmează să asigure audierea acesteia la locul aflării ei, constatînd, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
Articolul 98.    Efectele juridice ale ocrotirii provizorii asupra capacității de exercițiu
(1) Persoana în privința căreia este instituită ocrotirea provizorie îşi păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
(2) Persoana în privința căreia este instituită ocrotirea provizorie nu poate să încheie de sine stătător acte juridice pentru care instanţa de judecată a desemnat un ocrotitor provizoriu conform art. 100.
Articolul 99.    Ocrotirea patrimoniului
(1) Contractul prin care persoana ocrotită a însărcinat o altă persoană cu administrarea bunurilor continuă să producă efecte pe durata ocrotirii provizorii, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată l-a revocat sau suspendat, cu audierea sau citarea administratorului.
(2) În absenţa unui mandat, se aplică regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Persoanele care sînt în drept să ceară instituirea curatelei sau tutelei sînt obligate să îndeplinească actele de conservare, necesare pentru păstrarea patrimoniului persoanei ocrotite, din momentul în care au luat cunoștință atît despre urgenţa acestor acte, cît şi despre instituirea ocrotirii provizorii. Dispoziţiile respective se aplică persoanei sau instituţiei de tratament ori instituţiei sociale la care este stabilită persoana în privinţa căreia este instituită ocrotirea provizorie.
Articolul 100.    Desemnarea ocrotitorului provizoriu
(1) Dacă este necesară o ocrotire care depăşeşte condiţiile prevăzute la art. 99, orice persoană interesată poate cere instanţei de judecată să desemneze un ocrotitor provizoriu, în condiţiile şi conform modalităţilor prevăzute la art. 106-111, în scopul încheierii unui sau mai multor acte juridice, inclusiv de dispoziţie, necesare pentru administrarea patrimoniului persoanei ocrotite.
(2) Ocrotitorul provizoriu poate fi împuternicit de către instanţa de judecată să încheie actele juridice şi să săvîrşească alte acţiuni prevăzute la art. 98.
(3) Ocrotitorul provizoriu este obligat să depună dare de seamă în privinţa activităţii sale persoanei ocrotite şi autorităţii tutelare în condiţiile prevăzute la art. 141-145.
(4) Ocrotitorul provizoriu poate fi împuternicit de către instanţa de judecată cu ocrotirea persoanei conform art. 115-121.
Articolul 101.    Termenul şi încetarea ocrotirii provizorii
(1) Ocrotirea provizorie poate fi instituită pentru un termen nu mai mare de un an şi poate fi reînnoită o singură dată în condiţiile prevăzute la art. 104 alin. (4).
(2) Dacă nu s-a dispus revocarea în sensul art. 95, ocrotirea provizorie încetează:
a) prin expirarea termenului pentru care a fost instituită;
b) după îndeplinirea actelor juridice pentru care a fost instituită;
c) din momentul la care se consideră instituită curatela sau tutela.
Subsecţiunea a 6-a
Măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
§ 1. Dispoziţii generale
Articolul 102.    Cazurile cînd pot fi instituite măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei
(1) În privința persoanei care, fără a fi lipsită complet de discernămînt, are nevoie, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1), să fie asistată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei.
(2) Curatela se instituie doar dacă prin ocrotirea provizorie nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.
(3) În privința persoanei care, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1), trebuie să fie reprezentată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei.
(4) Tutela se instituie doar dacă nici prin ocrotirea provizorie şi nici prin curatelă nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.
Articolul 103.    Termenul măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei
(1) Instanţa de judecată stabileşte termenul pentru care se instituie măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei sau tutelei, care poate fi de maximum 5 ani.
(2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul instituirii tutelei, instanța de judecată, în baza raportului de expertiză psihiatrică care confirmă că, avînd în vedere stadiul dezvoltării științei, nu există semne vădite că starea persoanei se va îmbunătăți, poate stabili, prin hotărîre motivată, un termen de pînă la 10 ani.
Articolul 104.    Reînnoirea măsurii de ocrotire judiciare
(1) Instanţa de judecată poate reînnoi măsura de ocrotire judiciară pentru un termen egal cu termenul iniţial.
(2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul reînnoirii tutelei, instanţa de judecată, în baza raportului de expertiză psihiatrică prin care se confirmă că nu există semne vădite că starea persoanei se va îmbunătăţi, poate stabili, prin hotărîre motivată, un termen de pînă la 20 de ani.
(3) Instanţa de judecată, în orice moment, poate revoca sau modifica măsura de ocrotire judiciară, precum și înlocui cu o altă măsură de ocrotire judiciară, după audierea persoanei însărcinate cu ocrotirea.
(4) Instanţa de judecată pronunţă hotărîrea la cererea uneia dintre persoanele indicate la art. 94 alin. (1) după examinarea unui certificat medical eliberat de către un medic psihiatru. Instanţa de judecată poate dispune, prin încheiere, efectuarea unei expertize judiciare psihiatrice.
Articolul 105.    Încetarea măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei
(1) Măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei încetează la expirarea termenului pentru care au fost instituite, dacă nu s-a dispus reînnoirea acestora, la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti privind revocarea măsurii respective și în cazul decesului persoanei ocrotite.
(2) Instanţa de judecată poate dispune încetarea măsurii de ocrotire judiciare dacă persoana ocrotită domiciliază în afara teritoriului Republicii Moldova, iar acest fapt face imposibilă supravegherea şi controlul exercitării măsurii respective.
§ 2. Persoanele însărcinate cu ocrotirea
Articolul 106.    Incompatibilități la exercitarea măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei și a tutelei
(1) Sarcina curatelei şi tutelei poate fi îndeplinită doar de persoana care nu se află în una din incompatibilităţile prevăzute la art. 55 alin. (4).
(2) Lucrătorii medicali şi farmaciştii, precum şi asistenţii medicali care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela ori care prestează servicii acestei persoane, inclusiv la domiciliu, nu pot exercita sarcini de curatelă sau tutelă în privinţa pacienţilor săi.
Articolul 107.    Desemnarea curatorului și tutorelui
(1) Curatorul și tutorele sînt desemnați de către instanţa de judecată. În cazul în care a fost instituit consiliul de familie, tutorele este desemnat de către acesta conform art. 114 alin. (7).
(2) Avînd în vedere situaţia persoanei ocrotite, aptitudinile celor interesaţi, precum şi componenţa şi valoarea patrimoniului supus administrării, instanţa de judecată poate desemna mai mulţi curatori sau mai mulţi tutori pentru exercitarea comună a măsurii de ocrotire.
(3) Fără încuviinţarea celorlalţi curatori sau tutori, curatorul și, respectiv, tutorele poate încheia doar actele juridice prevăzute la art. 138.
(4) Instanţa de judecată poate diviza măsura de ocrotire între un curator (sau tutore) însărcinat cu ocrotirea persoanei şi un curator (sau tutore) însărcinat cu administrarea patrimoniului, precum și poate încredinţa administrarea anumitor bunuri unui curator supleant (sau tutore supleant).
(5) Dacă instanţa de judecată nu a stabilit altfel, persoanele desemnate în aplicarea alin. (2)-(4) sînt independente şi nu poartă răspundere una faţă de alta, fiind obligate să se informeze reciproc despre deciziile luate.
Articolul 108.    Desemnarea în absenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii
(1) În absenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii, indicate la art. 69, instanţa de judecată desemnează în calitate de curator sau tutore soţul persoanei ocrotite ori pe cel cu care persoana ocrotită a locuit cel puţin 3 ani, cu excepţia cazului în care convieţuirea lor a încetat sau dacă un alt motiv întemeiat împiedică desemnarea acestuia.
(2) Dacă desemnarea curatorului sau tutorelui conform alin. (1) este imposibilă, instanţa de judecată desemnează în calitate de curator sau tutore părintele, ruda sau o altă persoană care locuieşte cu persoana ocrotită ori care menţine legături puternice şi stabile cu aceasta, cu excepţia cazului în care un motiv întemeiat împiedică desemnarea persoanei respective.
(3) La desemnarea curatorului și a tutorelui, instanţa de judecată va lua în considerare dorințele și sentimentele exprimate de persoana ocrotită, relaţiile sale obişnuite, interesul manifestat de candidaţi şi eventualele recomandări ale părinţilor şi rudelor, precum şi ale persoanelor din anturajul persoanei ocrotite.
Articolul 109.    Desemnarea ocrotitorului autorizat
(1) Dacă niciun membru al familiei şi nicio persoană apropiată nu îşi poate asuma exercitarea măsurii de ocrotire sub forma curatelei sau a tutelei, instanţa de judecată va desemna un ocrotitor autorizat.
(2) Ocrotitorul autorizat nu poate refuza încheierea actelor juridice urgente pe care le impune interesul persoanei ocrotite sau bunăstarea acesteia, în special a actelor juridice de conservare.
(3) Dacă este în interesul persoanei stabilite ori îngrijite într-o instituţie de tratament sau instituţie socială, instanţa de judecată poate desemna în calitate de curator sau tutore o persoană ori un serviciu din cadrul instituţiei respective, în cazul în care instituţia este ocrotitor autorizat.
Articolul 110.    Exercitarea personală a curatelei și a tutelei
(1) Curatela şi tutela sînt sarcini personale.
(2) Curatorul şi tutorele, păstrînd răspunderea, pot beneficia de asistenţa terţilor.
Articolul 111.    Renunțarea la calitatea de curator și de tutore
Curatorul și tutorele nu pot renunța la calitatea lor dacă aceasta este deținută de mai puţin de 5 ani, cu excepţia cazului cînd există motive întemeiate (dificultatea exercitării măsurii de ocrotire din cauza bolii sau stării de neputinţă a curatorului sau tutorelui, schimbării domiciliului în altă ţară, dezacordul cu dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite etc.). Soţul şi copiii persoanei ocrotite, precum şi ocrotitorul autorizat pot renunţa la calitatea de curator și tutore doar din motiv întemeiat.
Articolul 112.    Curatorul supleant şi tutorele supleant
(1) Instanţa de judecată poate, dacă consideră necesar şi sub rezerva împuternicirilor consiliului de familie, dacă acesta există, să desemneze un curator supleant sau, după caz, un tutore supleant.
(2) Dacă curatorul sau tutorele este părinte sau rudă a persoanei ocrotite pe o linie colaterală, curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant se desemnează, după posibilitate, din cealaltă linie colaterală.
(3) Dacă niciun membru al familiei şi nicio persoană apropriată nu poate fi curator supleant sau tutore supleant, instanţa de judecată poate desemna un ocrotitor autorizat.
(4) Curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant supraveghează actele juridice încheiate de curator sau, după caz, de tutore în vederea exercitării măsurii de ocrotire şi informează fără întîrziere autoritatea tutelară dacă se constată încălcări în exercitarea acesteia. În caz contrar, el va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanei ocrotite.
(5) Curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant asistă sau, după caz, reprezintă persoana ocrotită dacă interesele ei contravin intereselor curatorului sau, după caz, tutorelui ori dacă curatorul sau tutorele nu pot să o asiste sau să o reprezinte din cauza limitei împuternicirilor lor.
(6) Calitatea de curator supleant și de tutore supleant încetează în momentul încetării calităţii de curator și, respectiv, de tutore. Curatorul supleant și tutorele supleant sînt obligaţi să ceară substituirea curatorului sau, după caz, a tutorelui în caz de încetare a calităţii acestuia. În caz contrar, el va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanei ocrotite.
Articolul 113.    Curatorul special şi tutorele special
(1) Dacă nu a fost desemnat curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant, curatorul și tutorele ale căror interese contravin intereselor persoanei ocrotite, datorită încheierii unui act juridic sau unui șir de acte juridice, precum și curatorul și tutorele care nu pot să asiste sau să reprezinte persoana ocrotită din cauza limitei împuternicirilor lor trebuie să solicite consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, autorităţii tutelare desemnarea unui curator special ori, după, caz, a unui tutore special.
(2) Desemnarea curatorului special și a tutorelui special poate fi efectuată și la cererea oricărei persoane interesate ori din oficiu.
(3) În cazurile prevăzute la art. 581 din Codul de procedură civilă, curatorul special sau tutorele special se desemnează de către instanţa de judecată care examinează pricina la care participă persoana ocrotită.
Articolul 114.    Consiliul de familie al persoanei ocrotite
(1) La instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, instanţa de judecată poate institui consiliul de familie dacă necesitatea de ocrotire a persoanei sau componența și valoarea patrimoniului justifică aceasta şi dacă componenţa familiei şi a anturajului persoanei ocrotite permit acest lucru.
(2) Membrii consiliului de familie sînt desemnaţi de instanţa de judecată pentru durata tutelei.
(3) Consiliul de familie este compus din cel puţin 3 membri cu drept de vot. Tutorele este membru din oficiu al consiliului de familie, fără drept de vot.
(4) Pot fi membri ai consiliului de familie părinţii şi alte rude ale persoanei ocrotite, precum şi alte persoane care manifestă interes pentru persoana ocrotită şi pentru bunăstarea acesteia.
(5) Instanţa de judecată va asigura, în măsura posibilităților, reprezentarea în consiliu a ambelor linii colaterale de rudenie.
(6) Instanţa de judecată desemnează membrii consiliului de familie în baza dorinţelor şi sentimentelor exprimate de persoana ocrotită, a relaţiilor sale obişnuite, a interesului pe care îl manifestă candidaţii şi a eventualelor recomandări ale părinţilor şi rudelor, precum şi ale anturajului său.
(7) Consiliul de familie desemnează şi revocă tutorele, tutorele supleant şi, după caz, tutorele special conform art. 107-113.
(8) În cazul absenţei consiliului de familie, atribuţiile legale ale acestuia sînt exercitate de către autoritatea tutelară. Pentru perioada în care nu există un consiliu de familie, tutorele, tutorele supleant sau, după caz, tutorele special sînt desemnați şi revocați de către instanţa de judecată.
§ 3. Ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale
Articolul 115.    Obligaţia de informare despre situaţia personală
Tutorele și curatorul sînt obligați să ofere persoanei ocrotite, fără a prejudicia interesele acesteia, informaţiile, pe care terţii sînt obligaţi să i le ofere, privind situaţia sa personală, privind actele şi deciziile care o vizează, gradul de urgenţă și efectele acestora, precum şi consecinţele neîndeplinirii actului sau neluării deciziei dacă persoana ocrotită le refuză.
Articolul 116.    Actele strict personale
(1) Dacă legea nu prevede altfel, actele care implică consimţămîntul strict personal al persoanei ocrotite nu pot fi încheiate de către persoana însărcinată cu ocrotirea şi nici nu necesită încuviinţarea acesteia.
(2) Se consideră acte strict personale declaraţia de naştere a copilului, recunoaşterea acesteia, actele de ocrotire părintească a copilului, declaraţia de alegere sau schimbare a numelui copilului şi consimţămîntul pentru adopţia persoanei ocrotite ori a copilului persoanei respective.
Articolul 117.    Asistenţa și reprezentarea în alte acte personale
(1) În afară de cazurile prevăzute la art. 116, persoana ocrotită ia de sine stătător decizii privitoare la interesele sale personale nepatrimoniale în măsura în care starea sa permite acest lucru.
(2) Dacă starea persoanei ocrotite nu îi permite să ia de sine stătător o decizie, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să prevadă că aceasta va beneficia de asistenţa persoanei însărcinate cu ocrotirea fie în toate actele privitoare la persoana sa, fie doar în anumite acte indicate expres. Dacă această asistenţă nu este suficientă, instanţa de judecată poate, suplimentar, să împuternicească tutorele cu reprezentarea persoanei ocrotite în actele respective.
(3) Persoana însărcinată cu ocrotirea poate întreprinde în privinţa persoanei ocrotite măsuri de protecţie, necesare evitării pericolului generat de comportamentul persoanei ocrotite. Persoana însărcinată cu ocrotirea va informa neîntîrziat consiliul de familie despre aceasta sau, în absenţa consiliului, autoritatea tutelară.
(4) În caz de urgenţă, persoana însărcinată cu ocrotirea nu poate, fără autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare, lua o decizie care are ca efect atingerea gravă a integrităţii corporale a persoanei ocrotite ori a intimităţii vieţii private a acesteia.
Articolul 118.    Soluţionarea conflictului de interese
(1) Aplicarea dispoziţiilor art. 115-119 nu poate avea drept efect derogarea de la dispoziţiile legii speciale care impun intervenţia unui reprezentant legal.
(2) Dacă exercitarea măsurii de ocrotire a fost încredinţată unei persoane ori unei instituţii de tratament sau sociale în condiţiile art. 109 alin. (3) şi dacă acea persoană ori instituţie trebuie să realizeze un act pentru care se cere autorizarea autorităţii tutelare sau a consiliului de familie, conform art. 117 alin. (3) şi (4), sau trebuie să îndeplinească în beneficiul persoanei ocrotite o diligenţă ori un act pentru care legea specială cere intervenţia autorităţii tutelare, aceasta din urmă poate decide, dacă consideră că există un conflict de interese, să încredinţeze realizarea actului respectiv curatorului supleant sau tutorelui supleant, dacă a fost desemnat, iar în absenţa acestuia, unui curator special sau unui tutore special.
Articolul 119.    Libertatea de alegere a reşedinţei şi libertatea de comunicare
(1) Persoana ocrotită are dreptul de a alege liber domiciliul sau reședința sa temporară.
(2) Persoana ocrotită are dreptul de a comunică cu terţii, fie că sînt părinţii sau alte persoane. Persoana ocrotită are dreptul de a fi vizitată şi, după caz, de a fi găzduită de către aceştia.
(3) În cazul în care persoana însărcinată cu ocrotirea impune restricții în exercitarea drepturilor stabilite la alin. (1) și (2), decide consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară.
Articolul 120.    Autorizarea căsătoriei
(1) Căsătoria persoanei în privinţa căreia s-a instituit curatela este permisă la propria dorinţă dacă instanţa de judecată nu a dispus, în hotărîrea de instituire a curatelei, că aceasta este permisă doar cu încuviințarea curatorului sau, în caz de refuz al curatorului, cu autorizarea autorităţii tutelare.
(2) Căsătoria persoanei în privinţa căreia s-a instituit tutela este permisă doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare, după audierea viitorilor soţi şi, după caz, a părinţilor.
Articolul 121.    Darea de seamă asupra ocrotirii intereselor personale nepatrimoniale
La momentul instituirii măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei și tutelei sau ulterior, consiliul de familie ori, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară stabileşte condiţiile în care curatorul sau, după caz, tutorele depune darea de seamă privind ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale ale persoanei ocrotite.
§ 4. Actele juridice încheiate pe durata curatelei
Articolul 122.    Asistenţa curatorului
(1) Persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei nu poate, fără asistenţa curatorului şi autorizarea autorităţii tutelare, să încheie niciun act juridic prevăzut la art. 139.
(2) La încheierea unui act juridic în formă scrisă sau în formă autentică, asistenţa curatorului constă în aplicarea semnăturii lîngă semnătura persoanei ocrotite.
(3) Curatorul este obligat să explice persoanei ocrotite conţinutul actului juridic şi efectele acestuia, de asemenea este obligat să dea dovadă de diligenţa pe care o manifestă în propriile activităţi.
(4) Sub sancţiunea nulităţii absolute, orice înştiinţare aferentă actelor prevăzute la art. 139 transmisă persoanei ocrotite trebuie transmisă şi curatorului.
(5) Nu se poate autoriza, iar curatorul nu este în drept să încuviinţeze încheierea de către persoana ocrotită a actelor juridice prevăzute la art. 140 alin. (1) lit. a) și b), cu excepţiile prevăzute la art. 140 alin. (2).
Articolul 123.    Împuternicirile de reprezentare ale curatorului
(1) Curatorul, în exercitarea atribuţiilor de ocrotire a persoanei ocrotite, nu poate substitui persoana ocrotită pentru a acționa din numele acesteia.
(2) Dacă constată că persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei îşi compromite grav interesele, curatorul poate cere instanţei de judecată să fie împuternicit cu încheierea unui anume act juridic sau să ceară instituirea tutelei.
(3) Dacă curatorul refuză să ofere asistenţă la încheierea unui act juridic pentru care se cere asistenţa sa, persoana ocrotită poate cere autorizarea autorităţii tutelare pentru a încheia actul juridic respectiv de sine stătător.
Articolul 124.    Liberalităţile persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei
(1) Persoana ocrotită poate să întocmească testament de sine stătător.
(2) Persoana ocrotită poate face donaţii doar cu asistenţa curatorului.
(3) Se consideră că curatorul are interes care contravine intereselor persoanei ocrotite dacă el este donatar.
Articolul 125.    Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu
La instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei, prin derogare de la dispoziţiile art. 122 și în scopul respectării dispozițiilor art. 92 alin. (2), instanţa de judecată va enumera categoriile de acte juridice pe care persoana ocrotită are capacitatea de a le încheia de sine stătător ori va enumera categoriile de acte juridice pentru care este necesară asistenţa sau reprezentarea curatorului. Dispozițiile art. 127 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 126.    Curatela restrînsă
(1) În orice moment, instanţa de judecată poate dispune instituirea curatelei restrînse.
(2) În cazul curatelei restrînse, curatorul doar percepe veniturile persoanei ocrotite pe un cont deschis pe numele acesteia.
(3) Curatorul asigură de sine stătător plata datoriilor persoanei ocrotite faţă de terţi şi depune excedentul pe contul lăsat la dispoziţia persoanei ocrotite sau îl transmite în numerar.
(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 119, autoritatea tutelară poate autoriza încheierea de către curator a contractului de închiriere a spaţiului locativ sau a unui alt contract care asigură o locuinţă persoanei ocrotite.
(5) Curatela restrînsă este supusă dispoziţiilor art. 137 şi 141-145, care se aplică în mod corespunzător.
§ 5. Actele juridice încheiate pe durata tutelei
Articolul 127.    Împuternicirile de reprezentare ale tutorelui
(1) Cu excepţia cazurilor în care legea sau uzanţele împuternicesc persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei să acţioneze de sine stătător și doar în cazul în care persoana ocrotită este lipsită în totalitate de discernămînt, tutorele o reprezintă în toate actele juridice.
(2) În cazul în care persoana nu este lipsită în totalitate de discernămînt, în scopul respectării dispozițiilor art. 92 alin. (2), instanţa de judecată, în hotărîrea judecătorească privind instituirea tutelei, va enumera actele juridice pe care persoana ocrotită are capacitatea să le încheie de sine stătător sau cu asistenţa tutorelui, fără a fi necesare alte autorizări.
(3) În special, în hotărîrea judecătorească privind instituirea tutelei pot fi scutite de la cerința autorizării actele juridice prevăzute la art. 139 alin. (1) care au ca obiect bunuri mobile a căror valoare individuală nu depășește 10 000 de lei.
Articolul 128.    Administrarea patrimoniului persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
Sub rezerva dispozițiilor art. 127 alin. (2), persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei este reprezentată în actele juridice necesare administrării patrimoniului său conform art. 131-145.
Articolul 129.    Reprezentarea în procedurile judiciare
(1) Tutorele poate reprezenta persoana ocrotită în vederea apărării drepturilor personale nepatrimoniale ale acesteia doar după autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa consiliului, a autorității tutelare ori dacă reprezentarea i-a fost prescrisă de către una dintre acestea.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie tutorelui renunţarea la acţiune sau încheierea unui contract de tranzacţie.
Articolul 130.    Testamentul persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
(1) Persoana ocrotită poate să întocmească sau să modifice de sine stătător un testament după instituirea tutelei doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. În acest caz, tutorele nu poate asista şi reprezenta persoana ocrotită.
(2) Persoana ocrotită poate revoca de sine stătător testamentul întocmit anterior sau după instituirea tutelei.
Subsecţiunea a 7-a
Administrarea patrimoniului persoanei supuse
măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
§ 1. Dispoziţii generale
Articolul 131.    Principiile administrării
(1) Tutorele reprezintă persoana ocrotită în actele necesare administrării patrimoniului acesteia.
(2) În procesul administrării, tutorele este obligat să îngrijească în mod prudent, diligent şi să acţioneze exclusiv în interesul şi întru bunăstarea persoanei ocrotite.
Articolul 132.    Rolul tutorelui supleant
Tutorele supleant supraveghează derularea operaţiunilor pe care tutorele este obligat să le realizeze, precum și modul de investire sau reinvestire a capitalului conform prescripţiilor consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare.
Articolul 133.    Intervenţia terţilor
(1) Terţii pot să informeze autoritatea tutelară despre acţiunile sau omisiunile tutorelui care sînt de natură să lezeze interesul sau bunăstarea persoanei ocrotite.
(2) Dacă la desemnarea tutorelui, terţii cunosc despre unele acţiuni sau omisiuni ale acestuia care compromit vădit interesul sau bunăstarea persoanei ocrotite, ei sînt obligaţi să informeze autoritatea tutelară despre aceasta.
§ 2. Competenţa consiliului de familie și a autorităţii tutelare
Articolul 134.    Bugetul anual şi contractarea
    profesioniştilor
(1) Tutorele aprobă bugetul necesar pentru exercitarea tutelei în funcţie de importanţa bunurilor persoanei ocrotite, aprobă operaţiunile necesare pentru administrarea acestor bunuri şi sumele anuale necesare pentru întreţinerea persoanei ocrotite şi pentru rambursarea cheltuielilor de administrare a bunurilor.
(2) Tutorele informează consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară despre aprobarea bugetului. În caz de dificultate, bugetul este aprobat de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară.
(3) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate împuternici tutorele să includă la cheltuieli de administrare remuneraţia administratorilor contractaţi sub propria lui răspundere.
(4) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate împuternici tutorele să încheie un contract de administrare a valorilor mobiliare şi a instrumentelor financiare care aparţin persoanei ocrotite. Acesta va alege terţul contractant luînd în considerare experienţa profesională şi solvabilitatea acestuia.
(5) Contractul prevăzut la alin. (4) poate fi rezolvit în numele persoanei ocrotite în orice moment. Orice clauză contrară prezentului articol este nulă.
Articolul 135.    Efectuarea investiţiilor
(1) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară determină suma pe care tutorele este obligat s-o investească în capitalul (bani, valori mobiliare sau alte instrumente financiare, părţi sociale, creanţe etc.) persoanei ocrotite.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară prescrie toate măsurile pe care le consideră utile la investirea sau reinvestirea capitalului fie în avans, fie pentru fiecare operaţiune.
(3) Investirea sau reinvestirea se realizează de către tutore în termenul şi în modul prescrise. Dacă omite termenul prescris, tutorele va datora persoanei ocrotite dobînzi de întîrziere.
(4) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani să fie depusă pe un cont special al persoanei ocrotite, de pe care tutorele va putea efectua extrageri doar cu autorizarea acestora.
Articolul 136.    Limitarea împuternicirilor tutorelui
(1) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate stabili categoria de acte juridice pe care tutorele nu le poate încheia fără autorizarea acestora.
(2) În cazul în care consiliul de familie refuză să ofere tutorelui autorizarea necesară, acesta o poate solicita de la autoritatea tutelară dacă se constată că încheierea actului juridic este în interesul persoanei ocrotite sau pentru bunăstarea acesteia.
§ 3. Împuternicirile tutorelui
Articolul 137.    Întocmirea inventarului
(1) În termen de 3 luni de la instituirea tutelei, tutorele iniţiază, în prezenţa tutorelui supleant, dacă acesta a fost desemnat, inventarierea bunurilor persoanei ocrotite şi transmite autorităţii tutelare actul inventarierii. Tutorele este obligat să asigure actualizarea inventarului.
(2) Pentru întocmirea inventarului, tutorele este în drept să obţină toate informațiile şi documentele necesare de la orice persoană publică sau privată, fără a-i putea fi opus secretul profesional, secretul bancar sau caracterul personal al datelor.
(3) Dacă inventarul nu a fost întocmit sau se confirmă că acesta este incomplet ori inexact, persoana ocrotită, iar după decesul acesteia – succesorul, poate face dovada valorii şi componenţei bunurilor prin orice mijloace de probă.
Articolul 138.    Actele juridice care nu sînt supuse autorizării
(1) Tutorele poate încheia doar actele juridice de conservare şi, sub rezerva dispoziţiilor art. 127 alin. (2), actele de administrare necesare administrării patrimoniului persoanei ocrotite.
(2) Tutorele acţionează de sine stătător în instanţa de judecată pentru a apăra drepturile patrimoniale ale persoanei ocrotite.
(3) Prin derogare de la dispoziţiile legale, contractul de locaţiune încheiat de către tutore în calitate de locator nu acordă persoanei ocrotite în calitatea sa de locatar, față de care a încetat tutela, niciun drept de preemţiune la expirarea contractului de locaţiune. Aceste dispoziţii nu se aplică contractului de locaţiune încheiat înainte de instituirea tutelei şi prelungit de către tutore.
Articolul 139.    Actele juridice supuse autorizării
(1) Dacă hotărîrea judecătorească prin care se instituie sau se modifică măsura de ocrotire sau legea nu prevede altfel, următoarele acte juridice, încheiate în numele persoanei ocrotite, nu produc efecte juridice decît după autorizare din partea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare:
a) contractul de vînzare-cumpărare şi alte acte juridice de dispoziţie;
b) contractul de locaţiune şi alte acte juridice de administrare a bunurilor persoanei ocrotite al căror termen depăşeşte termenul măsurii de ocrotire;
с) contractul de tranzacţie;
d) contractul de partaj al bunurilor comune;
e) actul de acceptare sau renunţare la moştenire;
f) contractul de primire a unui împrumut;
g) contractul dintre tutore sau persoanele afiliate acestuia şi persoana ocrotită, cu excepţia actelor cu titlu gratuit, încheiate în folosul persoanei ocrotite. La încheierea acestui act juridic, tutorele se consideră că are un interes care contravine interesului persoanei ocrotite.
(2) Decizia de autorizare trebuie să determine condiţiile esenţiale ale actului juridic şi, după caz, preţul sau altă contraprestaţie. Autorizarea nu este necesară în caz de vînzare silită ori în cazul exercitării dreptului de gaj sau ipotecă.
(3) Autorizarea unui act juridic de dispoziţie privitor la un drept real al persoanei ocrotite asupra unui bun imobil sau a unei cote în capitalul unei persoane juridice de drept privat se poate acorda doar după evaluarea valorii de piaţă a acestora.
(4) Este posibilă dispunerea de dreptul real prevăzut la alin. (3) contra unui preţ sau altei contraprestaţii mai mici decît valoarea sa de piaţă doar din motive întemeiate, bazate exclusiv pe interesul persoanei ocrotite, care va fi argumentat în decizia de autorizare.
(5) Persoana care încheie actul juridic în numele persoanei ocrotite este obligată, fără întîrziere, să depună la autoritatea tutelară o copie de pe actul juridic autorizat conform dispoziţiilor prezentului articol, precum şi copiile de pe elementele de probă care demonstrează executarea obligaţiilor apărute din actul juridic respectiv.
Articolul 140.    Actele juridice interzise
(1) Nu pot fi autorizate, iar tutorele nu este în drept să încheie:
a) acte privind înstrăinarea gratuită a bunurilor sau a drepturilor persoanei ocrotite, inclusiv privind remiterea datoriei, renunţarea gratuită la un drept dobîndit, eliberarea unei garanţii reale sau personale constituite în folosul persoanei ocrotite, fără ca obligaţia garantată să fi fost stinsă integral, precum şi acte privind constituirea unei garanţii reale sau personale pentru a garanta obligaţiile unui terţ;
b) acte privind dobîndirea de la un terţ a unui drept sau a unei creanţe pe care acesta o are faţă de persoana ocrotită;
c) acte privind exercitarea activității de întreprinzător sau profesionale în numele persoanei ocrotite.
(2) Excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) fac donaţiile neînsemnate pentru îndeplinirea unor obligaţii morale.
§ 4. Pregătirea, verificarea şi aprobarea dării de seamă
Articolul 141.    Darea de seamă anuală
(1) Tutorele întocmeşte anual o dare de seamă privind administrarea patrimoniului, la care se anexează documentele primare.
(2) La întocmirea dării de seamă, tutorele va solicita instituţiilor la care sînt deschise conturi în numele persoanei ocrotite descifrarea operaţiunilor pentru anul de referinţă, fără a i se putea opune secretul profesional, secretul bancar sau caracterul personal al datelor.
(3) Tutorele este obligat să asigure confidenţialitatea dării de seamă. Copiile de pe darea de seamă şi de pe documentele primare se remit de către tutore persoanei ocrotite, dacă aceasta are cel puţin 16 ani, precum şi tutorelui supleant, dacă a fost desemnat, şi, dacă tutorele consideră necesar, altor persoane însărcinate cu ocrotirea.
(4) După audierea persoanei ocrotite şi obţinerea consimţămîntului ei, dacă aceasta a împlinit vîrsta de 16 ani şi dacă starea ei permite, autoritatea tutelară poate să autorizeze remiterea copiilor de pe darea de seamă şi de pe documentele primare sau o parte din acestea soţului, părintelui sau unei alte persoane apropiate dacă aceştia au un interes legitim.
Articolul 142.    Verificarea dării de seamă
(1) Tutorele depune anual darea de seamă privind administrarea patrimoniului, împreună cu documentele primare, în vederea verificării acestora de către autoritatea tutelară.
(2) Dacă a fost desemnat un tutore supleant, el va verifica darea de seamă înainte de transmiterea acesteia împreună cu observaţiile sale.
(3) Pentru verificarea dării de seamă, autoritatea tutelară este în drept să obțină datele prevăzute la art. 141 alin. (2).
(4) Autoritatea tutelară poate dispune verificarea dării de seamă de către tutorele supleant, dacă acesta a fost desemnat.
(5) Dacă a fost instituit consiliul de familie, autoritatea tutelară poate dispune verificarea şi aprobarea darii de seamă de către acesta.
Articolul 143.    Scutirea de obligaţia întocmirii dării de seamă
Dacă tutela nu a fost încredinţată unui ocrotitor autorizat, autoritatea tutelară poate, prin derogare de la dispoziţiile art. 141 şi 142 şi avînd în vedere valoarea neînsemnată a patrimoniului persoanei ocrotite, să scutească tutorele de obligația întocmirii dării de seamă.
Articolul 144.    Auditarea dării de seamă
În cazul în care componenţa și valoarea patrimoniului persoanei ocrotite justifică și permit efectuarea verificării şi aprobării dării de seamă de către un expert sau auditor, autoritatea tutelară poate dispune acest lucru pe cheltuiala persoanei ocrotite și luînd în considerare interesul patrimonial al persoanei ocrotite.
Articolul 145.    Darea de seamă la încetarea calităţii de tutore
(1) La încetarea calității de tutore, tutorele este obligat să întocmească o dare de seamă a operaţiunilor intervenite de la întocmirea ultimei dări de seamă anuale şi să o supună verificării şi aprobării conform art. 142 şi 144.
(2) În termen de 3 luni de la încetarea calităţii de tutore, tutorele sau succesorii lui sînt obligaţi să remită copiile de pe dările de seamă pentru ultimii 3 ani şi de pe darea de seamă indicată la alin. (1) persoanei însărcinate cu administrarea bunurilor persoanei ocrotite sau succesorilor acesteia și, după caz, persoanei care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu, dacă nu le-a primit.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul prevăzut la art. 129.
(4) Tutorele este obligat să remită persoanelor indicate la alin. (2) documentele primare necesare continuării administrării bunurilor persoanei ocrotite sau să asigure devoluţiunea patrimoniului succesoral, precum şi actul inventarierii iniţiale şi actualizările întocmite.
Secţiunea a 5-a
Dispoziţii comune privind tutela și curatela
minorilor şi măsurile de ocrotire
§ 1. Autoritatea tutelară
Articolul 146.    Autoritatea tutelară şi competenţa în domeniul măsurilor de ocrotire
(1) Autorităţi tutelare sînt autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Autoritatea tutelară de la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei fizice minore ori a persoanei supuse unei măsuri de ocrotire (denumită în sensul prezentei secțiuni – persoană ocrotită) supraveghează activitatea tutorelui, curatorului sau altei persoane însărcinate cu ocrotirea.
(3) Autoritatea tutelară:
a) exercită atribuţiile prevăzute expres de lege în domeniul măsurilor de ocrotire;
b) îndeplinește alte atribuţii de supraveghere a exercitării măsurii de ocrotire, cu excepţia celor date prin lege în competenţa instanţei de judecată şi consiliului de familie;
c) ţine dosarul personal al persoanei ocrotite, îl transmite instanţei de judecată şi asigură restituirea lui după finalizarea procesului.
Articolul 147.    Procedura aplicabilă autorităţii tutelare
La luarea deciziei cu privire la tutela și curatela minorului, precum și la măsurile de ocrotire, autoritatea tutelara va respecta dispozițiile prezentei secţiuni.
Articolul 148.    Audierea persoanei ocrotite
(1) Autoritatea tutelară trebuie să audieze persoana ocrotită care a împlinit vîrsta de 10 ani. Aceasta poate fi însoţită de o altă persoană pe care a ales-o, care nu va avea calitatea de reprezentant al său.
(2) Audierea persoanei ocrotite se poate desfăşura la sediul autorităţii tutelare, la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei, în instituţia de tratament sau instituţia socială, precum şi în orice alt loc corespunzător.
(3) Audierea are loc în şedinţă închisă, la care pot participa persoanele enumerate la art. 94 alin. (1). Persoana poate solicita să fie audiată în regim individual şi închis, fiind însoţită, la dorinţă, de o persoana de încredere. Dacă autoritatea tutelară consideră necesar, persoana ocrotită poate fi audiată în prezenţa celorlalţi participanţi.
(4) Dacă consideră oportun, autoritatea tutelară poate efectua audierea persoanei în prezenţa medicului care o tratează sau în prezenţa altei persoane pertinente.
(5) Autoritatea tutelară va depune toate eforturile posibile pentru a constata dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite privind decizia care urmează a fi luată, folosind metodele de comunicare care corespund stării sau situaţiei persoanei audiate.
Articolul 149.    Audierea persoanei ocrotite la locul aflării
În cazul în care prezența persoanei nu este posibilă din motive obiective, autoritatea tutelară asigură audierea acesteia la locul aflării ei, constatînd prin actul său, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
Articolul 150.    Dezbaterea în contradictoriu a chestiunii
La cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, autoritatea tutelară poate dispune ca soluţionarea unei chestiuni să se desfăşoare în contradictoriu.
Articolul 151.    Dreptul la asistenţă juridică
(1) În cadrul oricărei proceduri desfăşurate de autoritatea tutelară, minorul care a împlinit vîrsta de 10 ani și persoana supusă unei măsuri de ocrotire îşi pot alege un avocat sau pot solicita desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, indiferent de opinia sau opoziţia persoanei însărcinate cu ocrotirea.
(2) Dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi adus la cunoştinţa persoanei ocrotite în textul citaţiei şi la prima prezentare a acesteia.
(3) Dacă, pe durata desfăşurării procedurii de către autoritatea tutelară, persoana ocrotită nu este asistată de avocat, la cererea acesteia, în cazul în care a împlinit vîrsta de 10 ani, autoritatea tutelară solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat, care va dispune de împuternicirile unui reprezentant legal în procedura respectivă.
(4) Asistenţa juridică prevăzută la alin. (3) se acordă gratuit.
Articolul 152.    Audierea altor persoane
La cererea participanţilor sau din oficiu, autoritatea tutelară audiază persoanele indicate la art. 94 alin. (1).
Articolul 153.    Efectuarea constatărilor
La cererea participanţilor sau din oficiu, autoritatea tutelară poate dispune efectuarea unei anchete sociale sau efectuarea unor constatări, evaluări sau expertize.
Articolul 154.    Consultarea dosarului personal
(1) Pot lua cunoştinţă cu materialele dosarului personal şi efectua extrase şi copii de pe acestea persoana ocrotită sau persoana însărcinată cu ocrotirea, precum şi avocaţii acestora.
(2) În cazul în care cererea de consultare a dosarului este depusă de către persoana ocrotită, autoritatea tutelară poate, prin decizie motivată, comunicată persoanei ocrotite, să excludă unul sau mai multe acte din dosar dacă acestea ar putea cauza un prejudiciu moral grav.
(3) Avocatul persoanei ocrotite poate să facă extrase şi copii de pe materialele dosarului. Avocatului i se interzice să transmită copiile astfel obţinute către persoana ocrotită sau terţi.
(4) Copiile de pe deciziile consiliului de familie, de pe deciziile autorităţii tutelare şi de pe hotărîrile judecătoreşti, aferente tutelei și curatelei minorilor și măsurilor de ocrotire, se păstrează în dosarul personal şi se pot elibera doar participanţilor şi persoanelor care au participat la luarea deciziilor ori au fost vizate în decizii sau hotărîri.
(5) Terţii care justifică un interes legitim pot obţine copii de pe dispozitivul deciziilor şi hotărîrilor menţionate la alin. (4) cu autorizarea autorităţii tutelare.
Articolul 155.    Decizia autorităţii tutelare
(1) Autoritatea tutelară soluţionează cererile care îi sînt adresate în termen de 30 de zile de la data depunerii dacă acestea nu necesită obținerea unor informaţii suplimentare, prezentarea de probe suplimentare sau orice altă cercetare, cu excepţia cazurilor în care autoritatea tutelară dispune efectuarea unei dezbateri în contradictoriu conform art. 150. Autoritatea tutelară va avertiza petiţionarul despre aceasta şi îl va informa despre data la care se va lua decizia.
(2) Deciziile autorităţii tutelare în chestiunile privind tutela și curatela minorilor și măsurile de ocrotire trebuie să fie motivate şi adoptate într-un termen care nu va depăşi 3 luni din data depunerii cererii respective. Dispozitivul deciziei se comunică persoanei ocrotite, persoanei însărcinate cu ocrotirea şi, după caz, membrilor consiliului de familie în termen de 3 luni din data luării acesteia.
§ 2. Consiliul de familie
Articolul 156.    Convocarea consiliului de familie
(1) Şedinţa consiliului de familie se convoacă de către autoritatea tutelară la cererea:
a) a 2 membri din consiliu;
b) tutorelui sau tutorelui supleant;
c) minorului pus sub curatelă sau tutelă care a împlinit vîrsta de 10 ani;
d) persoanei supuse unei măsuri de ocrotire.
(2) Înştiinţarea despre şedinţă se expediază membrilor consiliului cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării şedinţei.
(3) Membrii consiliului de familie sînt obligaţi să se prezinte personal la şedinţă. Membrului care, fără motiv întemeiat, nu se prezintă la şedinţă i se poate revoca calitatea respectivă.
(4) Prin hotărîrea judecătorească în baza căreia se desemnează membrii consiliului de familie sau printr-o hotărîre ulterioară, la cererea unui membru sau din oficiu, instanţa de judecată poate stabili faptul că consiliul adoptă decizii fără participarea autorităţii tutelare.
Articolul 157.    Şedinţa consiliului de familie
Şedinţa consiliului de familie este deliberativă şi în cadrul acesteia pot fi adoptate decizii dacă la ea participă majoritatea membrilor consiliului cu drept de vot. În cazul în care nu există cvorum, autoritatea tutelară poate convoca o şedinţă repetată sau, în caz de urgenţă, poate lua o decizie de sine stătător.
Articolul 158.    Adoptarea deciziei consiliului de familie fără convocarea în şedinţă (prin corespondență)
(1) Dacă autoritatea tutelară consideră că consiliul de familie se poate pronunţa pe o problemă fără a se convoca în şedinţă, aceasta va comunica fiecărui membru textul deciziei, anexînd explicaţiile necesare.
(2) Membrului care, fără motiv întemeiat, nu îşi exprimă votul i se poate revoca calitatea respectivă.
Articolul 159.    Adoptarea deciziei de către consiliul de familie
(1) Decizia consiliului de familie se adoptă cu votul majorităţii membrilor cu drept de vot.
(2) Fiecare membru al consiliului de familie, cu excepția tutorelui și, după caz, a curatorului, are dreptul la un vot, care nu este transmisibil.
(3) Membrul consiliului de familie este obligat să declare dacă are un interes direct sau indirect în privinţa chestiunii supuse dezbaterii (conflictul de interese) şi să se abţină de la vot. Prezența membrului aflat în conflict de interese se ia în calcul la determinarea cvorumului pentru adoptarea deciziei, dar votul acestuia nu se ia în considerare la adoptarea deciziei vizate de conflictul de interese. Dispoziţiile legale privind conflictul de interese în cazul reprezentării la încheierea actelor juridice se aplică în mod corespunzător.
Articolul 160.    Secretul şedinţelor consiliului de familie
(1) Şedinţele consiliului de familie sînt închise.
(2) Membrii consiliului de familie sînt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor în relaţiile cu terţii.
(3) Persoana ocrotită poate asista la şedinţa consiliului doar cu titlu consultativ, cu excepţia cazului cînd autoritatea tutelară consideră că aceasta ar contraveni interesului persoanei ocrotite.
(4) Deciziile consiliului de familie trebuie să fie motivate. Dacă decizia nu este adoptată în unanimitate, opinia fiecărui membru se va anexa la decizie.
Articolul 161.    Întocmirea deciziei consiliului de familie
(1) Fiecare membru prezent la şedinţa consiliului de familie trebuie să semneze decizia adoptată în cadrul şedinţei.
(2) În decurs de 10 zile din data adoptării deciziei, președintele ales al şedinţei consiliului de familie depune decizia adoptată la autoritatea tutelară.
Articolul 162.    Opoziţia autorităţii tutelare
(1) Dacă autoritatea tutelară constată că decizia consiliului de familie contravine intereselor persoanei ocrotite sau dorinţelor şi sentimentelor acesteia, trebuie să facă opoziţie la decizia consiliului de familie în termen de 15 zile de la data recepționării conform art. 161 alin. (2), prin luarea unei decizii privind opoziția în acest sens, care nu se supune contestării.
(2) Prin cerere motivată, persoana ocrotită sau persoana însărcinată cu ocrotirea poate să facă opoziţie la decizia consiliului de familie în termen de 15 zile de la recepţionarea acesteia de către autoritatea tutelară conform art. 161 alin. (2).
(3) În cazul existenţei unei opoziţii conform alin. (1) sau (2), autoritatea tutelară, în termen de 10 zile din data depunerii cererii respective, va convoca consiliul de familie şi va organiza desfăşurarea unei noi ședințe, pe care o va prezida, fără a avea drept de vot, pentru a se delibera din nou asupra chestiunii faţă de care s-a făcut opoziţia.
(4) Decizia consiliului de familie produce efecte juridice după expirarea termenului de 15 zile de la recepţionarea acesteia de către autoritatea tutelară conform art. 161 alin. (2) dacă pe parcursul termenului dat nu s-a făcut opoziţie.
§ 3. Contestarea deciziilor autorităţii tutelare și ale consiliului de familie
Articolul 163.    Contestarea în instanţa de judecată
(1) Deciziile autorităţii tutelare, precum şi deciziile consiliului de familie, adoptate conform art. 162 alin. (3), pot fi contestate în instanţa de judecată în termen de 30 de zile de la data adoptării acestora, cu excepţia cazului cînd contestarea se depune de către persoana ocrotită, persoana însărcinată cu ocrotirea şi autoritatea tutelară, în acest caz, termenul de contestare curgînd din data comunicării dispozitivului deciziei. În cazul contestării deciziei autorităţii tutelare, depunerea unei cereri prealabile nu este necesară.
(2) Decizia contestată se anulează de către instanţa de judecată, în tot sau în parte, în cazul în care:
a) este ilegală în fond ca fiind emisă contrar prevederilor legii;
b) este ilegală ca fiind emisă cu încălcarea competenţei;
c) este ilegală ca fiind emisă cu încălcarea esenţială a procedurii stabilite.
(3) La cererea persoanei care depune contestaţia sau din oficiu, instanţa de judecată, pe lîngă anularea deciziei contestate, dispune fie obligarea emitentului să adopte o nouă decizie, fie pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti prin care va soluţiona fondul chestiunii vizate de decizia contestată.
Articolul 164.    Persoanele care au dreptul de a depune contestaţie
(1) Contestaţia poate fi depusă de către persoanele enumerate la art. 94 alin. (1), precum şi de către persoanele însărcinate cu ocrotirea, chiar dacă acestea nu au participat la procedura desfăşurată de autoritatea tutelară sau la şedinţa consiliului de familie.
(2) Citaţia despre judecarea contestaţiei se va expedia tuturor persoanelor care au dreptul de a depune contestaţie şi care vor avea dreptul să participe la examinarea acesteia.
(3) Instanţa de judecată care soluţionează contestaţia decide din oficiu asupra suspendării sau nesuspendării deciziei contestate, ţinînd cont de interesele persoanei ocrotite.
Secţiunea a 6-a
Declararea persoanei dispărute fără veste sau decedate
Articolul 165.    Declararea persoanei dispărută fără veste
(1) Persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei. Dispariţia se declară de instanţa de judecată la cererea persoanei interesate.
(2) În cazul imposibilităţii de a se determina ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără veste va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la întîi ianuarie al următorului an.
Articolul 166.    Protecţia bunurilor celui dispărut fără veste
(1) Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate dispărută fără veste, instanţa de judecată numeşte un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa de judecată poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii ultimilor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.
(2) Declararea dispariţiei persoanei nu atrage modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor acesteia.
Articolul 167.    Efectele apariţiei persoanei declarate dispărută fără veste
(1) Dacă persoana declarată dispărută fără veste apare sau dacă sînt ştiri despre locul aflării ei, instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate, anulează hotărîrea de declarare a dispariţiei şi desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului acesteia.
 (2) Cel declarat dispărut poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.
Articolul 168.    Declararea persoanei decedată
(1) Persoana poate fi declarată decedată prin hotărîre a instanţei de judecată dacă timp de 3 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune că a decedat în urma unui anumit accident.
(2) Un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.
(3) Ziua morţii persoanei declarate decedată se consideră ziua la care hotărîrea judecătorească privind declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă o persoană dispărută în împrejurări care prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui accident este declarată decedată, instanţa de judecată poate să declare ca dată a decesului ziua morţii ei prezumate.
(4) Declararea decesului produce aceleaşi efecte juridice ca şi decesul fizic constatat.
Articolul 169.    Efectele apariţiei persoanei declarate decedată
(1) În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de judecată anulează hotărîrea privind declararea decesului ei.
(2) Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului său.
(3) Dobînditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că la data dobîndirii lor ştia sau trebuia să știe că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobînditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.
(4) Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vîndute, după anularea hotărîrii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din vînzarea bunurilor.
Articolul 170.    Înregistrarea de stat a actelor de stare civilă
(1) Înregistrării de stat sînt supuse următoarele acte de stare civilă:
a) naşterea;
b) adopţia;
c) stabilirea paternităţii;
d) încheierea căsătoriei;
e) desfacerea căsătoriei;
f) schimbarea numelui;
g) decesul.
(2) Înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelor de stare civilă şi eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri.
(3) Organele care efectuează înregistrarea actelor de stare civilă, procedura de înregistrare a acestor acte, procedura de rectificare şi modificare a lor, restabilirea şi anularea înscrierilor actelor de stare civilă, forma registrelor actelor de stare civilă şi a certificatelor, precum şi modalitatea şi termenele de păstrare a registrelor actelor de stare civilă, se stabilesc prin lege.
 Capitolul II
PERSOANA JURIDICĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
§1. Dispoziții comune
Articolul 171.    Noţiunea de persoană juridică
(1) Persoana juridică este subiectul de drept constituit în condițiile legii, avînd o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu și distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică și bunele moravuri.
(2) Persoană juridică poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţă de judecată.
(3) Persoana juridică poate fi organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, poate fi dependentă sau independentă de un anumit număr de membri, poate avea scop lucrativ sau nelucrativ.
(4) În funcţie de participare la constituirea patrimoniului persoanei juridice, fondatorii (membrii) au sau nu au drepturi de creanţă faţă de ea. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) au drepturi de creanţă sînt societăţile comerciale şi cooperativele. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă sînt organizaţiile necomerciale.
Articolul 172.    Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice străine
Persoanele juridice străine sînt asimilate, în condiţiile legii, cu persoanele juridice ale Republicii Moldova.
Articolul 173.    Tipurile de persoane juridice
Persoanele juridice sînt de drept public sau de drept privat care, în raporturile civile, sînt situate pe poziţii de egalitate.
Articolul 174.    Persoanele juridice de drept public
(1) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu celelalte subiecte de drept. Atribuţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se exercită în asemenea raporturi de organele acestora, în conformitate cu competenţa lor.
(2) Organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile (atribuţiile) Guvernului posedă personalitate juridică doar dacă aceasta decurge din prevederile legii sau, în cazurile expres prevăzute de lege, din actele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), persoanele juridice de drept public se pot înfiinţa şi altfel, în cazuri expres prevăzute de lege.
(4) Următoarele articole ale acestui capitol nu se aplică persoanelor juridice de drept public, cu excepţia cazurilor prevăzute expres.
Articolul 175.    Persoane juridice de drept privat
(1) Persoanele juridice de drept privat se pot constitui liber doar în una din formele prevăzute de lege.
(2) Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial).
Articolul 176.    Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de publicitate prevăzut de lege.
(2) Persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire.
(3) Persoana juridică cu scop nelucrativ poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege şi de actul de constituire.
(4) Persoanele juridice de drept public participă la circuitul civil în măsura în care aceasta este necesar atingerii scopurilor sale. Ele sînt asimilate persoanelor juridice de drept privat în măsura în care participă la circuitul civil.
(5) Persoana juridică poate practica anumite tipuri de activităţi, a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţă apare în momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea, suspendarea sau retragerea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
(6) Persoana juridică poate fi limitată în drepturi doar în cazurile şi în modul prevăzut de lege.
Articolul 177.    Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice
(1) Persoana juridică își exercită, de la data constituirii, drepturile și își execută obligațiile prin administrator. Persoana juridică poate avea unul sau mai mulți administratori.
(2) Are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condițiile legii și ale actului de constituire, este desemnată să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe contul persoanei juridice. Persoana juridică cu scop lucrativ poate avea în calitate de administrator o altă persoană juridică.
(3) În raporturile cu terții, persoana juridică este angajată prin actele juridice ale organelor sale competente, cu excepția cazului cînd actele astfel încheiate depășesc limitele împuternicirilor sale prevăzute de lege. Dispozițiile actului de constituire ori hotărîrile organelor persoanei juridice care limitează împuternicirile conferite de lege administratorului sînt inopozabile terților, chiar dacă au fost îndeplinite formalitățile de publicitate.
(4) Înregistrarea administratorului sau altei persoane cu drept de reprezentare a persoanei juridice în registrul de publicitate prevăzut de lege face inopozabilă terților orice încălcare cu privire la desemnarea acestora, cu excepția cazului în care persoana juridică demonstrează că terții în cauză cunoșteau încălcarea.
(5) În cazul în care persoana juridică are mai mulți administratori, fiecare dintre ei poate acționa în mod individual în numele și pe contul persoanei juridice, cu excepția cazului cînd obligativitatea consimțămîntului suplimentar al altui administrator sau al tuturor administratorilor rezultă expres din lege sau din actul de constituire. O asemenea excepție este opozabilă terților doar dacă este notată în registrul de publicitate în care este înregistrată persoana juridică respectivă. În orice caz, oricare dintre administratori are împuternicirea de a recepționa în mod individual acte juridice sau alte notificări.
(6) Raporturilor juridice dintre persoana juridică și administrator li se aplică dispozițiile legale cu privire la reprezentare și mandat dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(7) Persoana juridică trebuie să aibă cel puțin un administrator. În cazul în care administratorul nu este desemnat, membrii sau creditorii persoanei juridice pot cere instanței de judecată desemnarea acestuia. Administratorul desemnat de instanța de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al persoanei juridice decide desemnarea organului executiv. Pînă la desemnarea administratorului, persoana juridică este reprezentată de către oricare dintre membrii săi în scopul recepționării actelor juridice sau altor notificări. Membrul va transmite de îndată administratorului desemnat toate actele juridice și alte notificări primite.
Articolul 178.    Actele de constituire ale persoanei juridice
(1) Persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului, sau doar în baza statutului. Persoanele juridice de drept public, iar în cazurile prevăzute de lege, şi persoanele juridice de drept privat cu scop nelucrativ activează în baza normelor generale cu privire la organizaţiile de tipul respectiv.
(2) Contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se aprobă de către fondatorii (membrii) ei. Persoana juridică constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta.
(3) Actele de constituire ale persoanei juridice trebuie să conţină denumirea şi sediul ei, modul de administrare a activităţii şi alte date prevăzute de lege pentru persoanele juridice de tipul respectiv. În actele de constituire ale persoanei juridice cu scop nelucrativ se stabileşte obiectul şi scopurile activităţii ei.
Articolul 179.    Înregistrarea de stat a persoanei juridice
(1) Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de stat dacă legea nu prevede altfel.
(2) Persoana juridică de drept public se consideră constituită la data intrării în vigoare a actului prin care se dispune constituirea sa, dacă acesta nu prevede o altă dată.
(3) Persoana juridică este pasibilă de înregistrare de stat în modul prevăzut de lege. Datele înregistrării de stat se înscriu în registrul de publicitate prevăzut de lege, fiind accesibile oricărei persoane.
(4) Încălcarea modului, prevăzut de lege, de constituire a persoanei juridice sau faptul că actul de constituire nu este în conformitate cu legea atrage refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice. Nu se admite refuzul înregistrării din motivul inoportunităţii constituirii persoanei juridice.
(5) Persoana juridică este supusă reînregistrării de stat doar în cazurile prevăzute de lege.
(6) Dacă s-a acționat în numele unei persoane juridice în curs de constituire înainte ca aceasta să fi dobîndit personalitate juridică și dacă persoana juridică nu își asumă ulterior obligațiile ce rezultă din acțiunile în cauză ori dacă persoana juridică nu se mai constituie, persoanele care au acționat răspund solidar pentru acțiunile în cauză, în absența unei clauze contractuale contrare.
Articolul 180.    Registrele de publicitate privind persoanele juridice
(1) Pînă în momentul în care faptul nu a fost înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, persoana în al cărei interes faptul trebuia înregistrat nu poate să-l opună terților, cu excepția cazului cînd demonstrează că terțul cunoștea sau trebuia să cunoască faptul.
(2) Dacă faptul este înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, terțul trebuie să-l recunoască în raport cu sine. Această prevedere nu se aplică pentru actele juridice săvîrșite în decursul a 15 zile din momentul cînd faptul a fost făcut public, în măsura în care terțul demonstrează că nu a știut și nici nu trebuia să știe despre acest fapt.
(3) În cazul în care faptul care trebuia înregistrat a fost înregistrat în mod greșit ori comunicat terțului în mod greșit, terțul poate opune faptul făcut public persoanei în al cărei interes trebuia înregistrat, cu excepția cazului cînd terțul știa despre neveridicitate.
Articolul 181.    Durata persoanei juridice
(1) Persoana juridică este perpetuă dacă legea sau actele de constituire nu prevăd altfel.
(2) La expirarea termenului stabilit pentru existenţa persoanei juridice, aceasta se dizolvă dacă pînă la acel moment actele de constituire nu se modifică.
Articolul 182.    Denumirea persoanei juridice
(1) Persoana juridică participă la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilită prin actele de constituire şi înregistrată în modul corespunzător.
(2) Denumirea persoanei juridice trebuie să includă, în limba de stat, forma juridică de organizare.
(3) Persoana juridică nu poate fi înregistrată dacă denumirea ei coincide cu denumirea unei alte persoane juridice înregistrate deja.
(4) Se interzice utilizarea în denumirea persoanei juridice a sintagmelor ce contravin prevederilor legale sau normelor morale, precum şi a numelor proprii, dacă acestea nu coincid cu numele membrilor la constituirea organizaţiei şi dacă nu există în acest sens acordul persoanei respective sau al moştenitorilor ei cu privire la folosirea numelui.
(5) Persoana juridică nu poate folosi în denumirea sa cuvinte sau abrevieri care ar induce în eroare cu privire la forma sa.
(6) Persoana juridică a cărei denumire este înregistrată are dreptul să o utilizeze. Cel care foloseşte denumirea unei alte persoane juridice este obligat, la cererea ei, să înceteze utilizarea denumirii şi să îi repare prejudiciul.
(7) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” despre modificarea denumirii, sub sancţiunea plăţii de despăgubiri.
(8) În actul emis de persoana juridică trebuie să se menţioneze denumirea, numărul înregistrării de stat, codul fiscal şi sediul, sub sancţiunea plăţii de despăgubiri.
Articolul 183.    Sediul persoanei juridice
(1) Persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire.
(2) Stabilirea şi schimbarea sediului sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat.
(3) Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridică poate avea şi alte adrese pentru corespondenţă.
(4) Toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică.
(5) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” despre modificarea sediului sub sancţiunea plăţii de despăgubiri.
Articolul 184.    Răspunderea persoanei juridice
(1) Persoana juridică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul ce îi aparţine.
(2) Membrul persoanei juridice nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice, iar persoana juridică nu răspunde pentru obligaţiile membrului, cu excepţiile stabilite de lege sau de actul de constituire.
§ 2. Dispoziții comune privind funcționarea persoanelor juridice de drept privat
Articolul 185.    Obligația de a respecta limitele împuternicirilor
Administratorul trebuie să acționeze în conformitate cu dispozițiile actului de constituire al persoanei juridice și ale hotărîrilor organelor cărora acesta se subordonează.
Articolul 186.    Obligația de a urmări scopul persoanei juridice
(1) Administratorul trebuie să acționeze alegînd calea pe care o consideră, cu bună-credință, cea mai bună pentru a atinge scopurile persoanei juridice, ținînd cont în special de:
a) consecințele probabile pe termen lung ale modului în care acționează;
b) interesele salariaților persoanei juridice;
c) necesitatea de a încuraja raporturile persoanei juridice cu furnizorii, clienții și cu alți cocontractanți;
d) impactul activității persoanei juridice asupra comunității și mediului înconjurător;
e) dezideratul de a menține o reputație că persoana juridică activează conform unor standarde înalte în domeniul său de activitate;
f) necesitatea de a trata în mod echitabil membrii persoanei juridice.
(2) Cu toate acestea, în cazurile expres prevăzute de lege, administratorul trebuie să acționeze pentru a proteja interesele creditorilor persoanei juridice.
Articolul 187.    Obligația de a acționa cu competență și diligență
(1) Administratorul trebuie să acționeze conform nivelului de competență și diligență corespunzătoare cunoștințelor, competenței și experienței pe care le deține, precum și celor care se pot aștepta de la un bun administrator.
(2) Se consideră că administratorul nu încalcă obligația prevăzută la alin. (1) dacă, în momentul cînd acționează, este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul persoanei juridice și că deține informații adecvate.
Articolul 188.    Obligația de a evita conflictul de interese
(1) Administratorul trebuie să evite situația în care are sau poate avea un interes direct ori indirect care intră în conflict ori ar putea intra în conflict cu interesele persoanei juridice. Administratorul trebuie să informeze organul competent despre această situație.
(2) Administratorul aflat în conflict de interese trebuie să se abțină de la negocierea și luarea deciziei persoanei juridice referitoare la actul juridic sau operațiunea la care se referă conflictul.
(3) Administratorul trebuie să se abțină de la utilizarea în folos propriu ori al persoanelor sale afiliate a bunurilor persoanei juridice, a denumirii persoanei juridice sau a calității sale de administrator al persoanei juridice în cazurile în care desfășoară activități proprii sau prin persoanele sale afiliate.
(4) Administratorul trebuie să se abțină de la valorificarea în folos propriu sau al persoanelor sale afiliate a oportunităților de a efectua investiții sau de a desfășura activități pe care le-a cunoscut pe durata exercitării funcției dacă investiția sau activitatea a fost propusă persoanei juridice sau persoana juridică avea în ea un interes economic ori alt interes conform cu scopul urmărit, cu excepția cazului cînd persoana juridică a refuzat oportunitatea fără influența administratorului.
(5) Administratorul trebuie să se abțină de la implicarea, în nume propriu sau prin persoanele sale afiliate, în activități identice, similare sau complementare cu cele desfășurate de persoana juridică (obligația de neconcurență).
(6) Obligațiile prevăzute de prezentul articol nu se aplică dacă administratorul a obținut aprobarea corespunzătoare de la organul competent al persoanei juridice.
Articolul 189.    Obligația de a nu accepta beneficii de la terți
(1) Administratorul trebuie să refuze orice beneficiu de la un terț acordat în considerarea faptului că el este administrator sau că el săvîrșește o acțiune sau inacțiune în calitate de administrator.
(2) Obligația prevăzută la alin. (1) nu se consideră încălcată dacă acceptarea beneficiului nu poate, în mod rezonabil, să ducă la apariția unui conflict de interese.
Articolul 190.    Obligația de a declara interesul într-un act juridic sau operațiune care se propune persoanei juridice
(1) Dacă administratorul persoanei juridice are un interes direct sau indirect într-un act juridic sau o operațiune care se propune persoanei juridice, acesta trebuie să declare în prealabil natura și măsura acelui interes în modul determinat în actul de constituire și în lege.
(2) În special, administratorul trebuie să comunice interesul direct sau indirect în privința unui terț care desfășoară o activitate identică, similară sau complementară cu cea a persoanei juridice.
(3) Administratorul nu poartă răspundere pentru nedeclararea unui interes dacă nu cunoștea și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască existența interesului ori a împrejurării că se propune încheierea acelui act juridic sau acelei operațiuni.
(4) Administratorul nu este obligat să declare interesul:
a) care, în mod rezonabil, nu poate să ducă la apariția unui conflict de interese;
b) dacă organul competent al persoanei juridice deja cunoaște existența interesului.
Articolul 191.    Obligația de confidențialitate
(1) Administratorul trebuie să păstreze confidențialitatea informațiilor deținute în virtutea exercitării funcției a căror dezvăluire ar putea prejudicia interesele persoanei juridice ori ar angaja răspunderea persoanei juridice față de terți.
(2) Obligația prevăzută la alin. (1) nu se aplică:
a) dacă o dispoziție legală permite comunicarea sau dezvăluirea informațiilor către terți;
b) dacă informațiile trebuie transmise, în temeiul legii, unei autorități și transmiterea se efectuează în condițiile prevăzute de lege;
c) dacă informațiile au devenit cunoscute publicului pe altă cale decît prin încălcarea de către administrator a obligației prevăzute la alin. (1).
Articolul 192.    Derogări, limitări și excluderi de la obligațiile și răspunderea administratorului
(1) Este lovită de nulitate absolută orice prevedere din actul de constituire, alt act al persoanei juridice sau contract cu administratorul prin care:
a) se limitează sau se exclud obligațiile prevăzute de lege ale administratorului;
b) în mod anticipat se limitează sau se exclude răspunderea pe care administratorul o poartă conform legii față de persoana juridică.
(2) Cu condiția informării suficiente despre cazul respectiv și a respectării regulilor privind conflictul de interese, organul care are competența de a desemna administratorul ori alt organ competent conform actului de constituire poate hotărî:
a) să aprobe derogări de la obligațiile care revin administratorului față de persoana juridică, pentru fiecare caz în parte;
b) să elibereze de răspundere administratorul, să încheie contract de tranzacție sau să renunțe la acțiune pentru încălcările obligațiilor față de persoana juridică, săvîrșite de către administrator, pentru fiecare caz în parte.
(3) Hotărîrea organului competent al persoanei juridice privind chestiunile prevăzute la alin. (2) nu poate fi invocată față de creditorii persoanei juridice sau terții prejudiciați direct de către administrator, chiar dacă administratorul a acționat în baza hotărîrii organului competent al persoanei juridice.
Articolul 193.    Condițiile acțiunii de tragere la răspundere a administratorului
(1) În cazul încălcării uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 185-192, persoana juridică poate înainta față de administrator acțiune de încetare a încălcării și plată a despăgubirilor conform art. 19.
 (2) Dacă persoana juridică contractează o asigurare care acoperă riscurile administratorului legate de exercitarea funcției, asigurarea trebuie să prevadă o franșiză de cel puțin 10% din prejudiciu.
(3) Aprobarea situațiilor financiare sau a rapoartelor anuale nu afectează dreptul persoanei juridice de tragere la răspundere a administratorului.
(4) Administratorului îi revine sarcina să demonstreze că a acționat cu competență și diligență.
Articolul 194.    Răspunderea administratorului pentru fapta altora
(1) În cazul în care persoana juridică are mai mulți administratori, toți administratorii răspund solidar, cu excepția administratorului care demonstrează că:
a) nu a participat la aprobarea sau săvîrșirea încălcării;
b) nu cunoștea și nu era obligat să cunoască existența încălcării ori, dacă cunoștea existența ei, a luat toate măsurile necesare pentru a preveni prejudiciul sau, cel puțin, s-a opus în mod expres încălcării și a comunicat acest fapt organului competent al persoanei juridice.
(2) Administratorul răspunde față de persoana juridică pentru prejudiciul cauzat prin actele îndeplinite de salariați cînd prejudiciul nu s-ar fi produs dacă el ar fi exercitat supravegherea impusă de obligațiile funcției sale.
(3) Administratorul este solidar răspunzător cu predecesorul său imediat dacă, avînd cunoștință de încălcările săvîrșite de acesta din urmă, nu le comunică cenzorului sau, după caz, auditorului intern.
Articolul 195.    Dreptul membrului de a înainta acțiunea pe cale oblică
(1) Membrul persoanei juridice are dreptul să înainteze acțiunea de tragere la răspundere a administratorului față de persoana juridică dacă persoana juridică nu a înaintat-o în termen de 3 luni de la data cînd membrul a depus la persoana juridică o cerere de tragere la răspundere a administratorului.
(2) În caz de admitere totală sau parțială a acțiunii, persoana juridică este obligată să ramburseze membrului reclamant toate cheltuielile necesare și rezonabile suportate, în partea în care ele nu au fost rambursate din contul administratorului prin hotărîrea instanței de judecată.
Articolul 196.    Acțiunea directă față de administrator și/sau față de persoana juridică
Prevederile art. 192-195 nu afectează dispozițiile legale conform cărora un membru al persoanei juridice sau un terț poate înainta o acțiune față de administrator și/sau față de persoana juridică în cazul în care i-a fost cauzat un prejudiciu.
Articolul 197.    Administratorul de fapt și administratorul aparent
(1) Persoana care nu este indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator de fapt al acelei persoane juridice pe perioada în care dă instrucțiuni administratorului, iar acesta le respectă.
(2) Persoana indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator aparent al acelei persoane juridice pe perioada în care:
a) desemnarea ei în această calitate poate fi în mod întemeiat contestată;
b) deși mandatul ei a expirat sau a încetat pe altă cale, calitatea sa de administrator nu a fost radiată din registrul de publicitate prevăzut de lege.
(3) Administratorului de fapt îi revin, în raport cu persoana juridică, obligațiile prevăzute la art. 186-189 și 191, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Administratorul aparent poartă față de persoana juridică obligațiile prevăzute la art. 185-192.
(5) Administratorul de fapt și administratorul aparent poartă răspundere pentru încălcarea obligațiilor care le revin întocmai ca administratorul persoanei juridice.
Articolul 198.    Fostul administrator
(1) Încetarea calității de administrator, pe orice temei, nu afectează răspunderea persoanei pentru încălcarea obligațiilor în perioada în care era administrator.
(2) Persoana care încetează să fie administrator continuă să fie ținută de:
a) obligația prevăzută la art. 188 alin. (3) și (4) privind folosirea informației sau a oportunităților de care a luat cunoștință atunci cînd era administrator;
b) obligația de neconcurență prevăzută la art. 188 alin. (5), în măsura în care ea a fost asumată de către administrator în scris și nu depășește un termen de 3 ani din data cînd el încetează să fie administrator;
c) obligația prevăzută la art. 189, dacă beneficiul i se acordă pentru acțiunile sau inacțiunile sale săvîrșite atunci cînd era administrator;
d) obligația de confidențialitate prevăzută la art. 191 în măsura în care ea a fost asumată de către administrator în scris;
e) alte obligații rezultate din contractul dintre administrator și persoana juridică.
(3) Dispozițiile legale privind tragerea la răspundere a administratorului se aplică în mod corespunzător în cazul încălcării de către fostul administrator a obligațiilor prevăzute la alin. (2).
Articolul 199.    Administratorul persoană juridică
(1) În cazul în care a fost desemnată în calitate de administrator, persoana juridică desemnează o singură persoană fizică care va exercita permanent funcțiile sale.
(2) Persoana fizică desemnată trebuie să îndeplinească cerințele legale pentru administratori, avînd aceleași obligații și răspunzînd solidar cu persoana juridică desemnată în calitate de administrator.
(3) Revocarea persoanei fizice desemnate de persoana juridică administrator nu produce efecte pînă cînd nu este desemnat înlocuitorul său.
(4) Desemnarea și revocarea reprezentantului desemnat al persoanei juridice administrator se supun formalităților de publicitate instituite pentru administrator, care se vor îndeplini în temeiul hotărîrii de desemnare sau, după caz, revocare emise de persoana juridică administrator.
Articolul 200.    Eliberarea din funcție a administratorului
(1) Administratorul poate fi eliberat din funcție prin hotărîre a organului competent al persoanei juridice conform temeiului prevăzut de lege sau contract, precum și fără invocarea unui motiv, fără termen de preaviz.
(2) În cazul în care între administrator și persoana juridică există un raport juridic de muncă, eliberarea din funcție conform alin. (1) atrage încetarea contractului individual de muncă din aceeași dată. Dispozițiile legislației muncii nu pot fi invocate pentru a contesta hotărîrea de eliberare din funcție a administratorului.
(3) În cazul în care eliberarea din funcție a administratorului, pentru care s-a invocat un temei prevăzut de lege sau contract, nu se încadrează în acel temei, administratorul poate cere instanței să constate că a fost eliberat din funcție fără invocarea unui motiv, dar nu poate contesta, din acest motiv, hotărîrea de eliberare din funcție a administratorului.
(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) nu afectează dreptul administratorului la indemnizația de eliberare din funcție prevăzută de lege. Contractul poate să prevadă o indemnizație mai mare, precum și cazuri suplimentare în care se plătește indemnizația.
(5) La cererea persoanei juridice, a membrului său ori a administratorului insolvabilității/lichidatorului, instanța de judecată reduce mărimea indemnizației de eliberare din funcție prevăzută de contract dacă constată că ea este vădit disproporționată, luînd în considerare toate circumstanțele relevante, în particular:
a) circumstanțele existente la data stipulării clauzei privind indemnizația de eliberare din funcție, în special calitățile speciale cerute de lege sau de o autoritate de reglementare ori supraveghere față de administrator și particularitățile domeniului de activitate a persoanei juridice;
b) performanțele înregistrate de către administrator pe durata raportului său juridic cu persoana juridică și stimulentele financiare acordate administratorului;
c) mărimea activelor persoanei juridice.
 (6) Se prezumă că este vădit disproporționată indemnizația care depășește componenta fixă a remunerației administratorului pentru 2 ani.
(7) Indemnizația de eliberare din funcție nu se plătește administratorului dacă el este eliberat din funcție din motiv de neatingere a indicatorilor de performanță prevăzuți în contractul încheiat cu persoana juridică. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.
(8) Persoana juridică poate cere restituirea componentei variabile a remunerației plătite administratorului în măsura în care ea s-a bazat pe situații financiare în care ulterior s-au constatat erori.
Articolul 201.    Împuternicirile acordate de către organul suprem ori de supraveghere
(1) Organul suprem al persoanei juridice sau organul ei de supraveghere (consiliul) poate, prin hotărîre, împuternici un terț (cu sau fără drept de delegare) să acționeze în numele persoanei juridice pentru a pune în executare hotărîrea acestui organ. În acest caz, terțul împuternicit deține împuterniciri fără a fi necesară acordarea de împuterniciri de către administrator. Procesul-verbal care cuprinde hotărîrea de împuternicire valorează procură din partea acelei persoane juridice.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în particular în cazul în care administratorul este în conflict de interese față de hotărîrea adoptată, cum ar fi cea de:
a) încheiere sau modificare a contractului dintre administrator și persoana juridică;
b) efectuare a investigației de serviciu, suspendare din funcție a administratorului sau aplicare a altor măsuri similare;
c) eliberare din funcție;
d) tragere la răspundere față de persoana juridică;
e) îndeplinire a formalităților de publicitate în vederea operării modificărilor privind persoana juridică în registrul de publicitate prevăzut de lege.
Articolul 202.    Nulitatea hotărîrii organului persoanei juridice
(1) Dispozițiile legale privind nulitatea actului juridic se aplică în mod corespunzător nulității hotărîrii adunării generale a membrilor ori a membrului unic al persoanei juridice, a organului colegial de supraveghere ori a organului executiv colegial al persoanei juridice (hotărîrea organului persoanei juridice), sub rezerva dispozițiilor legale aplicabile anumitor persoane juridice și, în completare, a dispozițiilor prezentului articol.
(2) Hotărîrea organului persoanei juridice este supusă nulității relative:
a) dacă s-a săvîrșit o încălcare esențială a regulilor privind convocarea sau desfășurarea ședinței la care s-a adoptat hotărîrea. În cazul în care organul care asigură convocarea sau desfășurarea ședinței încalcă intenționat regulile de convocare sau, după caz, desfășurare a ședinței, hotărîrea astfel adoptată este supusă nulității relative chiar și atunci cînd încălcarea este neesențială;
b) dacă reprezentantul participantului la ședință nu era împuternicit în mod corespunzător, cu excepția cazului în care împuternicirile au fost confirmate ulterior conform art. 370;
c) dacă la desfășurarea ședinței s-au încălcat drepturile unui participant;
d) dacă s-a săvîrșit o încălcare esențială a regulilor privind întocmirea procesului-verbal al ședinței, inclusiv neîntocmirea acestuia în formă scrisă. Cu toate acestea, nulitatea este înlăturată prin întocmirea procesului-verbal al ședinței înainte de desfășurarea următoarei ședințe a aceluiași organ;
e) dacă nu întrunește alte condiții prevăzute de dispozițiile imperative ale legii sau ale actului de constituire al persoanei juridice a căror nerespectare nu se sancționează cu nulitate absolută.
(3) Nulitatea relativă a hotărîrii organului persoanei juridice se consideră înlăturată dacă hotărîrea a fost confirmată printr-o hotărîre ulterioară valabilă a organului competent al persoanei juridice pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătorești de declarare a nulității relative.
(4) Nulitatea relativă a hotărîrii organului persoanei juridice poate fi invocată de către:
1) membrul cu drept de vot al organului persoanei juridice care a adoptat hotărîrea:
a) care nu a participat la ședință sau, dacă a participat la ea, a votat împotriva hotărîrii; sau
b) care a votat pentru adoptarea hotărîrii ori s-a abținut de la vot, dacă s-a comis o greșeală la calificarea sau numărarea votului exprimat de el;
2) persoana juridică al cărei organ a adoptat hotărîrea;
3) membrul persoanei juridice dacă contestă hotărîrea unui alt organ decît adunarea generală a membrilor.
(5) Dreptul la acțiunea în declararea nulității relative a hotărîrii organului persoanei juridice se prescrie în termen de 6 luni.
(6) Hotărîrea organului persoanei juridice este lovită de nulitate absolută:
a) dacă a fost adoptată pe o chestiune care nu era inclusă în ordinea de zi, cu excepția cazului în care la ședință au participat toți membrii cu drept de vot ai organului respectiv și au votat unanim pentru includerea chestiunii respective în ordinea de zi;
b) dacă a fost adoptată la un moment cînd ședința nu era deliberativă;
c) dacă se referă la o chestiune care nu se află în competența acelui organ;
d) dacă contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
(7) Nulitatea absolută sau relativă a hotărîrii organului persoanei juridice nu afectează actul juridic încheiat de către persoana juridică, pe baza acelei hotărîri, cu terțul care, la data încheierii actului juridic, nu cunoștea și nici nu trebuia în mod rezonabil să cunoască temeiul de nulitate.
(8) În condițiile legii, acțiunea în nulitate absolută sau relativă a hotărîrii organului persoanei juridice se notează în registrul de publicitate în care este înregistrată persoana juridică. Terțul nu poate invoca, din data efectuării notării, necunoașterea temeiului de nulitate pe care se întemeiază acțiunea notată.
(9) Inadmisibilitatea acțiunii în nulitate absolută sau relativă ori tardivitatea ei nu împiedică persoana al cărei drept a fost încălcat prin hotărîrea organului persoanei juridice să ceară repararea prejudiciului conform dispozițiilor legale aplicabile.
Articolul 203.    Persoanele afiliate
(1) În sensul prezentului cod, sînt persoane afiliate persoanei juridice:
a) membrii consiliului, membrii organului executiv, membrii comisiei de cenzori, persoanele cu funcții de răspundere ale organizației gestionare (administrator fiduciar), conducătorul auditorului care exercită funcțiile comisiei de cenzori, alte persoane cu funcții de răspundere, după caz (conducătorii sucursalelor, contabilul-șef etc.);
b) soțul/soția, rudele și afinii pînă la gradul al doilea inclusiv ale persoanelor fizice specificate la lit. a);
c) persoana fizică sau juridică care, individual ori împreună cu persoanele specificate la lit. a) și b), deține controlul în persoana juridică respectivă;
d) societatea comercială în care persoana juridică respectivă, individual sau împreună cu persoanele specificate la lit. a) și b), deține controlul;
e) persoana juridică împreună cu persoanele specificate la lit. a) sau persoana fizică care acționează în numele ori pe contul persoanei juridice respective;
f) persoana juridică împreună cu persoanele sale afiliate specificate la lit. a) sau persoana fizică în numele ori pe contul căreia acționează persoana juridică respectivă;
g) persoana juridică împreună cu persoanele specificate la lit. a) sau persoana fizică care acționează în comun cu persoana juridică respectivă;
h) persoana juridică care, în comun cu persoana juridică dată, se află sub controlul unei persoane terțe.
(2) În sensul prezentului cod, sînt persoane afiliate persoanei fizice:
a) soțul/soția, rudele și afinii pînă la gradul al doilea inclusiv ale persoanei fizice respective;
b) societatea comercială în al cărei capital persoana fizică respectivă, individual sau împreună cu persoanele specificate la lit. a), deține controlul;
c) persoana juridică care împreună cu persoanele specificate la alin. (1) lit. a) sau persoana fizică care acționează în numele sau pe contul persoanei fizice respective;
d) persoana juridică sau fizică în numele sau pe contul căreia acționează persoana fizică respectivă.
(3) Există control în situația în care persoana fizică sau juridică corespunde cel puțin uneia dintre următoarele condiții:
a) deține, singură sau împreună cu persoanele care acționează în mod concertat, majoritatea participațiunilor cu drept de vot ale unei persoane juridice;
b) deține, singură sau împreună cu persoanele care acționează în mod concertat, un număr de participațiuni cu drept de vot ce îi permite să numească ori să revoce majoritatea membrilor organului de supraveghere (consiliului) al persoanei juridice, organul executiv sau majoritatea membrilor organului executiv și/sau cenzorul ori majoritatea membrilor comisiei de cenzori;
c) exercită o influență dominantă asupra unei persoane juridice al cărei membru este, în temeiul unui contract încheiat cu persoana juridică în cauză sau al unei clauze din actul de constituire ori din statutul persoanei juridice;
d) este membru al unei persoane juridice și controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alți membri ai persoanei juridice în cauză, majoritatea drepturilor de vot.
(4) Controlul se prezumă atunci cînd majoritatea membrilor organului de supraveghere (consiliului) a fost desemnată prin votul unui membru al persoanei juridice pe parcursul a 2 ani financiari succesivi. Acel membru se consideră că a votat pentru aceste desemnări dacă, în decursul anului financiar în cauză, a deținut direct sau indirect mai mult de 40% din drepturile de vot și dacă nu există niciun alt membru care deține direct sau indirect o cotă mai mare în drepturile totale de vot.
(5) Pentru calcularea drepturilor de vot prevăzute de prezentul articol se vor lua în considerare, de asemenea, drepturile de subscriere și cumpărare de cote în capital care acordă drepturi de vot ce pot fi exercitate la moment.
(6) Drepturile de vot acordate de participațiunile deținute de însăși persoana juridică controlată sau de persoana juridică pe care ea o controlează nu se vor lua în cont la determinarea drepturilor de vot pe care persoana juridică care deține control le deține în persoana juridică controlată.
(7) Dispozițiile prezentului articol se aplică doar în cazul în care prin dispoziții speciale nu s-au instituit, pentru anumite categorii de persoane sau domenii de reglementare, criterii diferite de determinare a afilierii și a controlului.
§ 3. Reorganizarea și lichidarea persoanei juridice
Articolul 204.    Reorganizarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
(2) Hotărîrea de reorganizare se ia de fiecare persoană juridică în parte, în condiţiile stabilite pentru modificarea actelor de constituire.
(3) În cazurile prevăzute de lege, reorganizarea persoanei juridice prin divizare sau separare se efectuează în baza unei hotărîri judecătoreşti.
(4) Dacă prin fuziune sau dezmembrare se înfiinţează o nouă persoană juridică, aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de lege pentru forma persoanei juridice respective.
(5) Reorganizarea produce efecte numai după data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia reorganizării prin absorbţie, care produce efecte la data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante.
(6) Fuziunea sau dezmembrarea se poate face și între persoane juridice de forme diferite cu condiția că toate persoanele juridice participante sînt înregistrate în același registru de publicitate prevăzut de lege.
(7) Fuziunea sau dezmembrarea poate fi efectuată chiar dacă persoanele juridice care se vor dizolva sînt în lichidare, cu condiția ca acestea să nu fi început repartizarea activelor în procedura de lichidare.
Articolul 205.    Succesiunea de drept în cazul reorganizării persoanelor juridice
(1) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din ele trec la noua persoană juridică, în conformitate cu actul de transmitere.
(2) În cazul absorbţiei unei persoane juridice de către alta, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere.
(3) În cazul divizării persoanei juridice, drepturile şi obligaţiile ei trec la noile persoane juridice în conformitate cu bilanţul de repartiţie.
(4) În cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trece, la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie.
(5) În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.
(6) Persoana juridică care a dobîndit, prin efectul reorganizării, un drept supus unor formalități de publicitate este obligată să îndeplinească formalitățile de publicitate cu privire la dreptul dobîndit fără întîrzieri nejustificate, dar nu mai tîrziu de 6 luni de la înregistrarea de stat a reorganizării. Terții afectați de întîrzierea îndeplinirii formalităților de publicitate pot iniția îndeplinirea formalităților pe cale oblică, precum și pot cere persoanei juridice și administratorului acesteia repararea prejudiciului cauzat astfel.
Articolul 206.    Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie
(1) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.
(2) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie se aprobă de adunarea generală a membrilor persoanei juridice sau de organul persoanei juridice împuternicit cu astfel de atribuţii prin lege sau act de constituire, care au decis reorganizarea persoanei juridice, şi se prezintă, împreună cu actele de constituire ale persoanelor juridice create, pentru înregistrarea lor de stat sau pentru introducerea modificărilor în actele de constituire ale persoanelor juridice existente.
Articolul 207.    Garantarea drepturilor creditorilor persoanei juridice în cazul
    reorganizării ei
(1) În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz privind reorganizarea.
(2) Creditorii pot, în termen de o lună de la publicarea avizului, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita satisfacerea creanţelor lor.
(3) Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă de debitorul care se reorganizează.
(4) Persoanele juridice participante la reorganizare răspund solidar pentru obligaţiile apărute pînă la reorganizarea acestora dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă determinarea succesorului.
(5) Dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la persoana juridică căreia îi este repartizată obligația corelativă prin dezmembrare, toate persoanele juridice care au dobîndit o parte din patrimoniul persoanei juridice dezmembrate răspund pentru obligația în cauză pînă la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin dezmembrare, cu excepția persoanei juridice căreia i-a fost repartizată obligația respectivă, care răspunde nelimitat.
(6) Membrii organului executiv al persoanei juridice participante la reorganizare răspund solidar, pe parcursul a 3 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul cauzat prin reorganizare creditorilor persoanelor juridice reorganizate.
Articolul 208.    Fuziunea persoanelor juridice
(1) Fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.
(2) Contopirea are ca efect dizolvarea fără a intra în lichidare a persoanelor juridice participante la contopire şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică ce se înfiinţează.
(3) Absorbţia are ca efect dizolvarea fără a intra în lichidare a persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă.
(4) În cazurile stabilite de lege, fuziunea poate fi condiţionată de permisiunea organului de stat competent.
(5) În cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ, membrilor persoanelor juridice care se dizolvă li se repartizează participațiuni în persoana juridică ce se înființează sau în persoana juridică absorbantă și, dacă s-a prevăzut, li se plătește o sultă, care nu va depăși 10% din valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, din valoarea contabilă a participațiunii astfel repartizate.
Articolul 209.    Proiectul contractului de fuziune
(1) În scopul fuziunii, organul executiv al persoanei juridice elaborează proiectul contractului de fuziune.
(2) În proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice:
a) forma (felul) fuziunii;
b) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice participante la fuziune;
c) fundamentarea şi condiţiile fuziunii;
d) patrimoniul care se transmite persoanei juridice beneficiare;
e) în cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ:
– coraportul de schimb al participațiunilor și, după caz, mărimea sultei;
– condițiile de alocare a participațiunilor la persoana juridică absorbantă sau nou-creată;
– data de la care deținerea noilor participațiuni conferă membrilor dreptul de a participa la împărțirea beneficiilor persoanei juridice absorbante sau nou-create, precum și, dacă există, orice condiții speciale care afectează acest drept;
– drepturile acordate de persoana juridică absorbantă deținătorilor de participațiuni care conferă drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decît acțiuni, sau măsurile propuse în privința acestora;
f) dacă există, orice avantaj special acordat experților angajați pentru a întocmi raportul asupra fuziunii în folosul membrilor persoanei juridice care fuzionează, precum și membrilor organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care fuzionează;
g) data situațiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite pentru a se stabili condițiile fuziunii;
h) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice și operațiunile persoanei juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparținînd persoanei juridice absorbante sau uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.
(3) Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice şi denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se constituie. La proiectul contractului de fuziune se anexează proiectul actului de constituire al persoanei juridice care se constituie.
(4) Proiectul contractului de fuziune se întocmeşte în scris.
(5) Dacă contractul de fuziune aprobat este afectat de o condiţie, acesta se desfiinţează cu efect retroactiv în cazul în care condiţia nu s-a realizat timp de un an de la data aprobării. Contractul poate prevedea un termen mai scurt sau un termen de prevenire.
Articolul 210.    Hotărîrea de fuziune
(1) Contractul de fuziune produce efecte numai dacă este aprobat de adunarea generală a membrilor fiecărei persoane juridice participante la fuziune.
(2) Hotărîrea de fuziune se adoptă cu 2/3 din numărul total de voturi reprezentate la adunare dacă o majoritate mai mare nu este prevăzută de lege sau actul de constituire.
Articolul 211.    Cererea de înregistrare a fuziunii
(1) După expirarea unei luni de la publicarea avizului privind fuziunea, organul executiv al persoanei juridice absorbite sau al persoanei juridice participante la contopire depune, la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat, o cerere prin care solicită înregistrarea fuziunii. La cerere se anexează:
a) copia legalizată de pe contractul de fuziune;
b) procesul-verbal al ședinței la care s-a adoptat hotărîrea de fuziune a fiecărei persoane juridice participante;
c) dovada oferirii garanţiilor acceptate de creditori sau a plăţii datoriilor;
d) autorizaţia de fuziune, după caz.
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin.(1), organul executiv al persoanei juridice absorbante sau al persoanelor juridice care se contopesc depune o cerere de înregistrare la organul de stat unde este înregistrată persoana juridică absorbantă sau unde urmează a fi înregistrată noua persoană juridică. La cerere se anexează actele indicate la alin.(1). Persoana juridică ce se constituie anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
Articolul 212.    Înregistrarea fuziunii
(1) Înregistrarea fuziunii se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau care urmează să înregistreze noua persoană juridică.
(2) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau a noii persoane juridice informează despre înregistrarea fuziunii organul unde este înregistrată persoana juridică absorbită sau persoanele juridice contopite.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbite sau a persoanelor juridice contopite înscrie în registrul de publicitate prevăzut de lege data la care s-a produs absorbţia sau contopirea şi expediază spre păstrare organului care a înregistrat fuziunea toate actele persoanelor juridice dizolvate.
(4) După înregistrarea efectuată conform alin.(1), persoanele juridice absorbite sau cele contopite se consideră dizolvate şi se radiază din registrul de publicitate prevăzut de lege.
Articolul 213.    Efectele fuziunii
(1) De la data înregistrării fuziunii, patrimoniul persoanei juridice absorbite sau al persoanelor juridice care se contopesc trece la persoana juridică absorbantă sau la noua persoană juridică.
(2) După înregistrarea fuziunii, persoana juridică absorbantă sau noua persoană juridică include în bilanţul său activele şi pasivele persoanei juridice absorbite sau ale persoanelor juridice contopite, iar bunurile sînt înregistrate ca bunuri ale persoanei juridice absorbante sau ale noii persoane juridice.
Articolul 214.    Dezmembrarea persoanei juridice
(1) Dezmembrarea persoanei juridice se face prin divizare sau separare.
(2) Divizarea persoanei juridice are ca efect încetarea existenţei acesteia şi trecerea drepturilor şi obligaţiilor ei la două sau mai multe persoane juridice, care iau fiinţă.
(3) Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă.
(4) În cazul în care la dezmembrare participă persoane juridice cu scop lucrativ, membrilor persoanei juridice supusă dezmembrării li se repartizează participațiuni în persoana juridică la care trece o parte din patrimoniul persoanei juridice supuse dezmembrării și, dacă s-a prevăzut, li se plătește o sultă, care nu poate depăși 10% din valoarea nominală sau, în absența unei valori nominale, din valoarea contabilă a participațiunii astfel repartizate.
Articolul 215.    Proiectul dezmembrării
(1) Proiectul dezmembrării persoanei juridice este elaborat de organul executiv.
(2) În proiectul dezmembrării trebuie să se indice:
a) forma (felul) dezmembrării;
b) denumirea şi sediul persoanei juridice care se dezmembrează;
c) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice care se constituie în urma dezmembrării sau cărora li se dă o parte din patrimoniu;
d) partea de patrimoniu care se transmite;
e) numărul de membri care trec la persoana juridică ce se constituie;
f) în cazul în care la dezmembrare participă persoane juridice cu scop lucrativ:
– coraportul de schimb al participațiunilor și, după caz, mărimea sultei;
– condițiile de alocare a participațiunilor la persoana juridică nou-creată ori la care trece o parte din patrimoniu;
– data de la care deținerea noilor participațiuni conferă membrilor dreptul de a participa la împărțirea beneficiilor persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu, precum și, dacă există, orice condiții speciale care afectează acest drept;
– drepturile acordate de persoana juridică nou-creată ori la care trece o parte din patrimoniu deținătorilor de participațiuni care conferă drepturi speciale și deținătorilor de titluri, altele decît acțiuni, sau măsurile propuse în privința acestora;
g) dacă există, orice avantaj special acordat experților angajați pentru a întocmi raportul asupra dezmembrării în folosul membrilor persoanei juridice care se dezmembrează, precum și membrilor organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care se dezmembrează;
h) raportul valoric al participaţiunilor;
i) data întocmirii bilanţului de repartiţie;
j) consecinţele dezmembrării pentru salariaţi;
k) data situațiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite pentru a se stabili condițiile dezmembrării;
l) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice și operațiunile persoanei juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparținînd uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.
(3) Proiectul dezmembrării se întocmeşte în scris.
(4) La proiectul dezmembrării se anexează proiectul actului de constituire al noii persoane juridice, după caz.
Articolul 216.    Aprobarea proiectului dezmembrării
(1) Proiectul dezmembrării se aprobă de adunarea generală a membrilor cu 2/3 din numărul total de voturi reprezentate la adunare dacă legea sau actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare.
(2) Adunarea generală a membrilor, cu majoritatea indicată la alin.(1), aprobă actul de constituire al noii persoane juridice şi desemnează organul ei executiv.
Articolul 217.    Cererea de înregistrare a dezmembrării
(1) Organul executiv al persoanei juridice care se dezmembrează depune, după expirarea unei luni de la publicarea avizului privind dezmembrarea, o cerere de înregistrare a dezmembrării la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat şi o alta la organul care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie sau unde este înregistrată persoana juridică la care trece o parte din patrimoniu. La cerere se anexează proiectul dezmembrării, semnat de reprezentanţii persoanelor juridice participante, şi dovada oferirii garanţiilor, acceptate de creditori, sau a plăţii datoriilor.
(2) La cererea depusă organului care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie se anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
Articolul 218.    Înregistrarea dezmembrării
(1) Înregistrarea dezmembrării se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate. Înregistrarea dezmembrării se face numai după înregistrarea noilor persoane juridice sau a modificării actului de constituire al persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu.
(2) Organul care urmează să efectueze înregistrarea de stat a noii persoane juridice sau care a înregistrat persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu informează organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată despre înregistrarea noii persoane juridice sau despre modificarea actului de constituire al persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate înregistrează dezmembrarea şi, după caz, radiază persoana juridică ce s-a divizat şi informează despre aceasta organul unde este înregistrată noua persoană juridică sau organul unde este înregistrată persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu. Acestea din urmă înscriu data la care s-a produs dezmembrarea.
(4) Dezmembrarea produce efecte din momentul înregistrării ei de stat la organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată.
(5) După înregistrarea efectuată conform alin. (1), persoana juridică divizată se consideră dizolvată şi se radiază din registrul de publicitate prevăzut de lege.
Articolul 219.    Efectele dezmembrării
(1) De la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente.
(2) Noua persoană juridică sau cea existentă primeşte prin act de transmitere şi include în bilanţul său patrimoniul primit şi, după caz, înregistrează bunurile supuse înregistrării.
Articolul 220.    Nulitatea fuziunii sau dezmembrării
(1) Nulitatea unei fuziuni sau dezmembrări poate fi declarată numai prin hotărîre judecătorească.
(2) De la data înregistrării de stat conform art. 212 sau, după caz, conform art. 218, fuziunea sau dezmembrarea poate fi declarată nulă doar dacă hotărîrea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al dezmembrării este lovită de nulitate absolută sau relativă.
(3) Acțiunea de constatare ori declarare a nulității fuziunii sau dezmembrării poate fi depusă, sub sancțiunea decăderii, doar în termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată conform art. 212 sau, după caz, conform art. 218. Acțiunea nu poate fi admisă dacă încălcarea a fost rectificată.
(4) Dacă încălcarea ce constituie temei pentru nulitatea unei fuziuni sau dezmembrări poate fi rectificată, instanța competentă acordă persoanelor juridice implicate un termen pentru rectificarea acesteia.
(5) Instanța transmite o copie de pe hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulității unei fuziuni sau dezmembrării organelor de înregistrare de stat de la sediile persoanelor juridice implicate în fuziunea sau dezmembrarea respectivă.
(6) Hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulității unei fuziuni sau dezmembrări nu aduce atingere prin ea însăși valabilității obligațiilor născute în sarcina sau în beneficiul persoanei juridice absorbante, persoanei juridice nou-create ori persoanei juridice care primește o parte din patrimoniu, angajate după ce fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată conform art. 212 sau, după caz, conform art. 218 și înainte ca hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulității să fie publicată conform legii.
(7) În cazul declarării nulității unei fuziuni, persoanele juridice participante la fuziunea respectivă răspund solidar pentru obligațiile persoanei juridice absorbante sau nou-create, angajate în perioada menționată la alin. (6).
(8) În cazul declarării nulității unei dezmembrări, fiecare dintre persoanele juridice nou-create sau cele care au primit o parte din patrimoniu răspunde pentru propriile obligații, angajate în perioada prevăzută la alin. (6). Persoana juridică dezmembrată răspunde, de asemenea, pentru aceste obligații în limita cotei de active nete transferate persoanei juridice nou-create ori persoanei juridice care primește o parte din patrimoniu care și-au asumat aceste obligații.
Articolul 221.    Răspunderea organului executiv și a organului de supraveghere
Membrii organului executiv și, după caz, ai organului de supraveghere răspund solidar față de membrii persoanei juridice participante la fuziune sau dezmembrare pentru neexecutarea obligațiilor ce le revin în pregătirea și realizarea procedurii de fuziune sau, după caz, de dezmembrare.
Articolul 222.    Transformarea persoanei juridice
(1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin modificarea actelor de constituire în condiţiile legii.
(2) Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă.
Articolul 223.    Dizolvarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică se dizolvă în temeiul:
a) expirării termenului stabilit pentru durata ei;
b) atingerii scopului pentru care a fost constituită sau imposibilităţii atingerii lui;
c) hotărîrii organului ei competent;
d) hotărîrii judecătoreşti în cazurile prevăzute la art.224;
e) insolvabilităţii sau încetării procesului de insolvabilitate în legătură cu insuficienţa masei debitoare;
f) faptului că persoana juridică cu scop nelucrativ sau cooperativa nu mai are nici un membru;
g) altor cauze prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii lichidării, cu excepţia cazurilor de fuziune şi dezmembrare ce au ca efect dizolvarea, fără lichidare, a persoanei juridice care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală a patrimoniului ei, în starea în care se găsea la data fuziunii sau a dezmembrării, către persoanele juridice beneficiare.
(3) Persoana juridică continuă să existe şi după dizolvare în măsura în care este necesar pentru lichidarea patrimoniului.
(4) Din momentul dizolvării, administratorul nu mai poate întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar fiind responsabil, personal şi solidar, pentru operaţiunile pe care le-a întreprins. Această prevedere se aplică din ziua expirării termenului stabilit pentru durata societăţii ori de la data la care asupra dizolvării a hotărît adunarea generală a membrilor sau instanţa de judecată.
(5) Organul competent al persoanei juridice poate reveni asupra hotărîrii de lichidare sau reorganizare dacă patrimoniul nu este repartizat între membrii acesteia sau nu este transmis unor alte persoane.
(6) La data dizolvării persoanei juridice, administratorul acesteia devine lichidator dacă organul competent sau instanţa de judecată nu desemnează o altă persoană în calitate de lichidator.
Articolul 224.    Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa de judecată
(1) Instanţa de judecată dizolvă persoana juridică dacă:
a) constituirea ei este viciată;
b) actul de constituire nu corespunde prevederilor legii;
c) nu se încadrează în prevederile legale referitoare la forma ei juridică de organizare;
d) activitatea ei contravine ordinii publice;
e) nu a depus, în decurs de 12 luni de la expirarea termenelor stabilite de lege, dări de seamă contabile, fiscale şi statistice;
f) capitalul social al ei este sub mărimea minimă obligatorie mai mult de 6 luni;
g) există alte situaţii prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată nu dizolvă persoana juridică dacă, în termenul pe care îl acordă, persoana va corespunde prevederilor legii.
(3) Instanţa de judecată poate dizolva persoana juridică dacă aceasta contravine interdicţiilor stabilite de prezentul cod pentru forma ei juridică de organizare sau dacă activitatea ei contravine grav actului de constituire.
(4) Dizolvarea persoanei juridice se pronunță la cererea membrului sau, în cazurile expres prevăzute de lege, la cererea altor persoane sau autorități.
Articolul 225.    Administrarea fiduciară
(1) Instanţa de judecată care examinează cererea privind dizolvarea persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare fiduciară. În încheiere se specifică data instituirii administrării fiduciare. Instanţa desemnează unul sau mai mulţi administratori fiduciari şi determină limitele împuternicirilor şi remuneraţia lor.
(2) Dacă instanţa de judecată nu dispune altfel, organele persoanei juridice nu pot emite decizii fără acordul prealabil al administratorului fiduciar, iar persoanele cu drept de reprezentare a persoanei juridice nu pot încheia acte juridice fără participarea acestuia.
(3) Instanţa de judecată poate modifica sau anula în orice moment încheierea sa de instituire a administrării fiduciare. Aceasta încetează în momentul în care hotărîrea judecătorească cu privire la dizolvare rămîne definitivă.
(4) Administratorul fiduciar notifică organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice despre încheierea judecătorească şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator.
(5) Actul juridic încheiat de persoana juridică pînă la înregistrarea administrării fiduciare, fără a ţine cont de limitarea impusă prin administrare fiduciară, este valabil dacă cealaltă parte nu ştia şi nici nu trebuia să ştie despre instituirea administrării fiduciare.
Articolul 226.    Înregistrarea dizolvării
(1) În cazul în care persoana juridică se dizolvă în unul din temeiurile prevăzute la art.223 alin.(1) lit.a)-c), f) şi g), organul ei executiv depune o cerere de dizolvare la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice respective. În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărîre a adunării generale a membrilor, procesul-verbal al ședinței la care s-a adoptat această hotărîre trebuie anexat la cerere.
(2) În cazul dizolvării prin hotărîre judecătorească, instanţa transmite o copie de pe hotărîrea irevocabilă organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice ce se dizolvă.
(3) Cererea de dizolvare depusă de organul executiv al persoanei juridice şi hotărîrea judecătorească sînt temeiuri pentru înregistrarea dizolvării.
(4) De la data înregistrării dizolvării, în documentele şi informaţiile care emană de la persoana juridică, la denumire trebuie adăugată sintagma „în lichidare”. În caz contrar, lichidatorul persoanei juridice răspunde personal pentru prejudiciul cauzat terţilor.
Articolul 227.    Lichidatorul persoanei juridice
(1) Poate fi lichidator orice persoană fizică majoră care nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare, are cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliază pe teritoriul ei. Prin lege, pot fi stabilite condiţii suplimentare pentru persoana lichidatorului.
(2) Lichidatorul notifică despre desemnarea sa organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator. Lichidatorul anexează hotărîrea de desemnare în calitate de lichidator.
(3) În registrul de publicitate se înscriu numele, domiciliul, numărul actului de identitate, numărul de identificare de stat personal (IDNP) şi semnătura lichidatorului, iar în cazul desemnării în calitate de lichidator a unei alte persoane decît administratorul, organul înregistrării de stat înscrie în registrul de publicitate menţiunea privind încetarea activităţii administratorului.
(4) Lichidatorul are aceleaşi împuterniciri, obligaţii şi responsabilităţi ca şi administratorul în măsura în care acestea sînt compatibile cu activitatea de lichidator.
(5) În cazul desemnării mai multor lichidatori, aceştia reprezintă persoana juridică în comun dacă actul de constituire sau hotărîrea prin care sînt desemnaţi nu prevede altfel.
(6) Îndată după preluarea funcţiei, lichidatorul împreună cu administratorul face şi semnează inventarul şi bilanţul în care constată situaţia exactă a activului şi pasivului.
(7) Lichidatorul execută şi finalizează operaţiunile curente, evaluează, valorifică şi înstrăinează activele societăţii dizolvate sub orice formă prevăzută de lege, reprezintă societatea dizolvată în instanţele de judecată, încasează creanţele, inclusiv cele legate de insolvabilitatea debitorilor, încheie tranzacţii, concediază şi angajează lucrătorii persoanei juridice, contractează, după necesitate, specialişti şi experţi, încheie acte juridice, îndeplineşte orice alte acţiuni în măsura în care sînt necesare pentru lichidare.
(8) În cazul desemnării lichidatorului, administratorul este obligat să-i transmită, iar lichidatorul este obligat să primească bunurile, registrele şi actele persoanei juridice şi să întreprindă acţiuni de păstrare a lor. Lichidatorul este obligat, de asemenea, să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea cronologică a efectuării lor.
(9) Lichidatorul poate fi revocat oricînd de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat. Prin aceeaşi hotărîre se desemnează un alt lichidator. Lichidatorul revocat prezintă lichidatorului succesor un raport cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o. Dacă succesorul este desemnat de instanţa de judecată, raportul se prezintă acesteia.
(10) Remunerarea lichidatorului este stabilită de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 228.    Informarea creditorilor
După înregistrarea desemnării sale, lichidatorul publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” şi, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz despre lichidarea persoanei juridice şi, în termen de 15 zile, îl informează pe fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de înaintare a creanţelor.

Articolul 229.    Termenul de înaintare şi modul de admitere a creanţelor
(1) Termenul de înaintare a creanţelor este de 2 luni de la data publicării avizului prevăzut la art. 228. Prin hotărîrea de lichidare se poate prevedea un termen mai lung, dar care nu va depăşi 4 luni.
(2) Cererile de admitere a creanţelor împreună cu documentele justificative privind creanţele şi cu actele de constituire de garanţii se depun direct la lichidator, la adresa indicată de acesta.
 (3) Creanţele creditorilor înaintate după expirarea termenului stabilit pentru înaintarea lor se execută din contul bunurilor persoanei juridice ce au rămas după executarea creanţelor validate înaintate în termenul stabilit.
 (4) În cazul în care lichidatorul respinge creanţa, creditorul are dreptul, sub sancţiunea decăderii, ca, în termen de 30 de zile de la data cînd a fost informat despre respingerea creanţei, să înainteze o acţiune în instanţă de judecată.
Articolul 230.    Bilanţul de lichidare
(1) În termen de 15 zile de la data expirării termenului de înaintare a creanţelor, lichidatorul este obligat să întocmească bilanţul provizoriu de lichidare, care să reflecte valoarea de bilanţ şi valoarea de piaţă a activelor inventariate, inclusiv creanţele înaintate şi validate de lichidator, precum şi cele nerecunoscute de lichidator şi/sau care se află pe rol în instanţa de judecată.
(2) Evaluarea activelor incluse în bilanţul provizoriu de lichidare se efectuează de către lichidator la preţurile medii de piaţă din localitatea amplasării lor. Dacă evaluarea activelor este dificilă ori participantul (asociatul, acţionarul, membrul) sau creditorul nu este de acord cu valoarea bunului determinată de lichidator, acesta din urmă antrenează în evaluare un evaluator în domeniu. În cazul în care în urma evaluării se stabileşte că solicitarea persoanei care a contestat valoarea determinată de lichidator a fost întemeiată, cheltuielile de evaluare sînt suportate de lichidator. Dacă pînă la data aprobării bilanţului provizoriu de lichidare nicio parte nu contestă valoarea de piaţă stabilită de lichidator, evaluarea se prezumă a fi corectă şi definitivă.
(3) Bilanţul provizoriu de lichidare reflectă creanţele înaintate într-un tabel în care se specifică temeiul, valoarea şi rangul creanţelor, se precizează dacă acestea sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi se arată numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de lichidator, precum şi creanţele litigioase.
(4) Bilanţul provizoriu de lichidare se prezintă, în termen de cel mult 10 zile de la data întocmirii, participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) şi creditorilor cunoscuţi şi se aprobă în termen de 30 de zile de către organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul.
(5) Dacă din bilanţul provizoriu de lichidare rezultă un excedent al pasivelor faţă de active, lichidatorul depune cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate. Intentarea procesului de insolvabilitate faţă de persoana juridică constituie temei pentru încetarea procedurii de lichidare a acesteia. Lichidatorul poate continua procedura de lichidare fără a intenta procesul de insolvabilitate, cu acordul tuturor creditorilor validaţi, cu condiţia că pe rolul instanţelor de judecată nu există cereri privind contestarea refuzului de validare a creanţelor sau termenul de contestare nu a expirat, precum şi în cazul în care nu există creditori.
(6) Lichidatorul, după executarea tuturor creanţelor creditorilor, întocmeşte bilanţul definitiv de lichidare şi, odată cu proiectul planului de repartizare a activelor, îl prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care l-a desemnat.

Articolul 231.    Protecţia drepturilor debitorilor
Hotărîrea de reorganizare sau lichidare în afara procedurii insolvabilităţii nu are ca efect scadenţa creanţelor neajunse la scadenţă.
Articolul 232.    Lichidarea patrimoniului societăţii dizolvate
(1) Lichidarea patrimoniului presupune înstrăinarea de către lichidator a bunurilor societăţii dizolvate, în condiţii cît mai avantajoase şi în timpul cel mai potrivit, şi începe după aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), lichidatorul poate efectua, pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare, lichidarea tuturor activelor patrimoniale care prezintă riscuri iminente de afectare substanţială a sănătăţii publice şi/sau individuale ori a mediului înconjurător şi/sau care riscă să piardă din valoare (să se deprecieze). Lichidatorul poate efectua lichidarea activelor patrimoniale pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare şi pentru a se evita deteriorarea lor, dispariţia din mediul fizic şi/sau virtual, expirarea termenelor de valabilitate a activelor, expirarea avizelor de specialitate (certificate, avize, autorizaţii etc.) la acestea, pentru a se evita alterarea calităţii şi/sau reducerea atractivităţii pe piaţă ori ieşirea de pe piaţă a activelor. În aceste cazuri, lichidatorul coordonează în prealabil acţiunile sale cu organul sau instanţa de judecată care l-a desemnat.
(3) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, grevate de privilegii, ipoteci, garanţii reale mobiliare, gajuri, drepturi de retenţie, de orice alte sarcini ori măsuri asigurătorii, se va efectua doar după ce lichidatorul a notificat în prealabil creditorii care au constituit privilegiile, ipotecile, garanţiile reale mobiliare, gajurile, drepturile de retenţie şi sarcinile de orice alt fel asupra bunurilor şi/sau drepturilor supuse lichidării.
(4) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, care nu sînt grevate, se face fără notificarea prealabilă a creditorilor, iar sumele obţinute din înstrăinarea acestora se depun în contul de lichidare al societăţii dizolvate.
(5) Lichidatorul trebuie să înceapă şi să încheie procedura de lichidare a bunurilor într-un interval de timp rezonabil, în funcţie de tipul bunului şi de regulile comerciale practicate pe piaţă, care asigură vînzarea la cel mai bun preţ.
Articolul 233.    Executarea creanţelor creditorilor
(1) Lichidatorul nu poate repartiza participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) activele ce li se cuvin în urma lichidării persoanei juridice înainte de a achita creanţele creditorilor.
(2) Participanţii (asociaţii, acţionarii, membrii) pot cere, chiar şi în procesul lichidării, ca sumele datorate creditorilor validaţi şi creditorilor care nu s-au prezentat pentru a primi executarea să fie stinse prin consemnare şi ca activele să fie repartizate proporţional participaţiunii lor la capitalul social dacă, în afară de suma necesară pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor persoanei juridice, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămîn disponibile cel puţin 10% din suma încasată în procesul de lichidare.
(3) Pe perioada lichidării este interzisă executarea silită pentru creditori în mod individual. Executarea creanţelor creditorilor validaţi din contul activelor persoanei juridice ce se lichidează se efectuează doar de către lichidator în următoarea ordine:
a) creanţele din dăunarea sănătăţii sau din cauzarea morţii, pe calea capitalizării plăţilor respective pe unitate de timp;
b) creanţele salariale faţă de angajaţi şi remuneraţia datorată conform drepturilor de autor;
c) creanţele pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor (suma principală, dobînda, comisionul de angajament, fondul de risc), pentru creditele interne şi externe acordate cu garanţie de stat, pentru impozite şi alte obligaţii de plată la bugetul public naţional;
d) alte creanţe ale creditorilor.
(4) Achitarea cheltuielilor ce ţin de procedura de lichidare şi care rezultă din acţiunile de administrare, valorificare şi distribuire a activelor, precum şi din remunerarea lichidatorului, se efectuează concomitent cu achitarea creanţelor creditorilor în ordinea expusă la alin. (3), pentru aceasta fiind repartizate cel mult 30% din suma încasată în procesul de lichidare.
(5) Lichidatorul începe executarea creanţelor creditorilor din ziua aprobării bilanţului provizoriu de lichidare.
(6) Executarea creanţelor creditorilor din fiecare rînd se face proporţional cu suma creanţelor fiecărui creditor din rîndul respectiv. Executarea creanţelor din rîndul următor se face după executarea în totalitate a creanţelor creditorilor din rîndul precedent.
(7) După achitarea cheltuielilor prevăzute la alin. (4), creanţele garantate prin gaj, ipotecă şi/sau prin alte garanţii reale constituite asupra activelor vîndute se plătesc din suma obţinută, în ordine prioritară, înainte de satisfacerea celorlalte creanţe.
(8) Creanţele neexecutate din cauza insuficienţei de bunuri ale persoanei juridice ce se lichidează se consideră stinse. Această normă nu se aplică în cazul în care faţă de persoana juridică a fost intentat procesul de insolvabilitate.
Articolul 234.    Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop lucrativ
(1) Activele persoanei juridice cu scop lucrativ dizolvate care au rămas după satisfacerea pretenţiilor creditorilor sînt transmise de lichidator membrilor proporţional participaţiunii lor la capitalul social.
(2) Lichidatorul efectuează calculele şi întocmeşte raportul privind lichidarea, care reflectă mărimea şi componenţa activelor rămase. Dacă 2 sau mai mulţi membri au dreptul la activele persoanei juridice, lichidatorul întocmeşte un proiect de repartizare a activelor, în care stabileşte principiile de repartizare.
(3) Lichidatorul persoanei juridice dizolvate, cu consimţămîntul membrilor, poate să nu înstrăineze bunurile ei dacă nu este necesar pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.
(4) Proiectul de împărţire a activelor, calculele şi raportul privind lichidarea se prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care a desemnat lichidatorul. Organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul poate introduce modificări în proiectul de împărţire, luînd în considerare voinţa membrilor.
Articolul 235.    Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop nelucrativ
(1) Activele care au rămas după satisfacerea creanţelor creditorilor persoanei juridice cu scop nelucrativ se repartizează între persoanele care, conform actului de constituire sau, în cazul prevăzut de actul de constituire, conform hotărîrii adunării generale, au dreptul la ele.
(2) Dacă persoana juridică cu scop nelucrativ este constituită pentru satisfacerea exclusivă a intereselor membrilor săi şi actul constitutiv sau hotărîrea adunării generale nu prevăd persoanele care au dreptul la activele persoanei juridice cu scop nelucrativ dizolvate, toate persoanele care la momentul dizolvării au calitatea de membru la ea beneficiază de dreptul la patrimoniul rămas. Între aceste persoane activele se repartizează proporţional.
(3) Dacă nu pot fi repartizate conform alin.(1) şi (2), activele trec la stat, care le utilizează la realizarea scopurilor statutare ale persoanei juridice cu scop nelucrativ lichidate.
Articolul 236.    Termenul de repartizare a activelor
După expirarea termenului de 30 de zile de la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare şi a planului repartizării activelor, iar în cazul contestării acestor documente, de la data respingerii cererii de contestare printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă, activele persoanei juridice dizolvate pot fi repartizate persoanelor îndreptăţite.
Articolul 237.    Radierea persoanei juridice din registru
(1) După repartizarea activelor nete, lichidatorul trebuie să depună la organul înregistrării de stat cererea de radiere a persoanei juridice din registrul de publicitate corespunzător.
(2) Radierea se efectuează în modul şi în termenele prevăzute de lege.
Articolul 238.    Redeschiderea procedurii de lichidare
(1) Dacă, după radierea persoanei juridice, mai apare un creditor sau un îndreptăţit să obţină soldul ori dacă se atestă existenţa unor active, instanţa de judecată poate, la cererea oricărei persoane interesate, să redeschidă procedura lichidării şi, dacă este necesar, să desemneze un lichidator. În acest caz, persoana juridică este considerată ca fiind existentă, dar în exclusivitate în scopul desfăşurării lichidării redeschise. Lichidatorul este împuternicit să ceară persoanelor îndreptăţite restituirea a ceea ce au primit peste partea din active la care aveau dreptul.
(2) Pentru perioada în care persoana juridică nu a existat, se suspendă cursul prescripţiei extinctive a dreptului de acţiune a persoanei juridice sau faţă de persoana juridică respectivă.
Articolul 239.    Insolvabilitatea persoanei juridice
(1) Prin hotărîre judecătorească, persoana juridică poate fi declarată insolvabilă dacă ea nu-şi poate onora obligaţiile de plată faţă de creditori. Temeiurile şi modul de declarare de către instanţa de judecată a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin lege.
(2) Banca poate fi declarată insolvabilă prin hotărîre a Băncii Naţionale a Moldovei. Temeiurile şi modul de declarare de către Banca Naţională a băncii drept insolvabilă se stabilesc prin lege.
Articolul 240.    Sucursala persoanei juridice
(1) Sucursala este o subdiviziune separată a persoanei juridice, situată în afara sediului acesteia, care are aparența permanenței, propria conducere și dotarea materială necesară pentru a desfășura o parte sau toate activitățile persoanei juridice.
(2) Persoana juridică constituită în Republica Moldova poate institui sucursale în Republica Moldova și în străinătate dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Sucursala nu este persoană juridică. Sucursala funcționează conform propriului regulament, aprobat de organul care a hotărît instituirea ei.
Articolul 241.    Sucursala persoanei juridice străine în Republica Moldova
(1) Înainte ca o persoană juridică constituită într-un alt stat (persoana juridică străină) să desfășoare în nume propriu activitate în Republica Moldova printr-o sucursală în sensul art. 240 alin. (1), aceasta trebuie să înregistreze sucursala în registrul de publicitate al persoanelor juridice al Republicii Moldova dacă legea nu prevede un alt registru de publicitate al Republicii Moldova.
(2) Denumirea sucursalei persoanei juridice străine constă din denumirea persoanei juridice străine care a hotărît instituirea sucursalei, urmată de denumirea localității din străinătate în care are sediul persoana juridică, cuvîntul „sucursala” și de denumirea localității din Republica Moldova în care are sediul sucursala. În cazul instituirii de către aceeași persoană juridică străină a mai multor sucursale în aceeași localitate, denumirea sucursalei poate fi completată cu un indicativ de natură să le deosebească între ele.
(3) Sucursala persoanei juridice străine nu este persoană juridică. Sucursala persoanei juridice străine funcționează conform propriului regulament, aprobat de organul care a hotărît instituirea sucursalei. Persoana juridică străină poartă răspundere pentru obligațiile care apar din activitățile sucursalei din Republica Moldova.
(4) Activitatea care, conform legii, este supusă licențierii în Republica Moldova poate fi desfășurată de persoana juridică străină care a înregistrat sucursala în Republica Moldova doar după obținerea licenței, dacă legea nu prevede altfel.
(5) Persoana juridică străină trebuie să numească unul sau mai mulți administratori ai sucursalei. Administratorul conduce sucursala, asigură ținerea contabilității sucursalei și reprezintă persoana juridică străină în limitele împuternicirilor sale.
(6) Dispozițiile art. 177, 180-202 se aplică în mod corespunzător sucursalei și administratorului său. Dispozițiile art. 2596 se aplică persoanei juridice străine care a înregistrat sucursala în Republica Moldova.
Articolul 242.    Notarea insolvabilității sau lichidării persoanei juridice străine care are sucursală în Republica Moldova
În termen de 14 zile din data inițierii procedurii de insolvabilitate sau lichidare a persoanei juridice străine ori a unor proceduri avînd un efect similar potrivit legii sale naționale, administratorul sucursalei este obligat să notifice deținătorul registrului de publicitate al Republicii Moldova în care este înregistrată sucursala, care va nota acest fapt în registrul de publicitate.
Articolul 243.    Lichidarea și radierea sucursalei persoanei juridice străine din registrul de publicitate al Republicii Moldova
(1) Sucursala persoanei juridice străine se radiază din registrul de publicitate al Republicii Moldova în care este înregistrată în unul dintre următoarele cazuri:
a) persoana juridică străină este dizolvată;
b) persoana juridică străină depune cerere de radiere;
c) sucursala nu are administrator și nu a fost numit un administrator în termen de 3 luni după notificare din partea organului de înregistrare de stat competent al Republicii Moldova despre radierea administratorului din registru;
d) administratorul sucursalei nu a prezentat situațiile financiare în termenele prevăzute de Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 și nici nu înlătură neajunsul în termenul suplimentar de 30 de zile acordat de autoritatea Republicii Moldova căreia trebuiau prezentate situațiile financiare.
(2) Sucursala persoanei juridice străine este radiată din registrul de publicitate al Republicii Moldova în baza hotărîrii judecătorești definitive:
a) la cererea unei persoane sau autorități publice abilitate prin lege sau a oricărei alte persoane interesate dacă genul de activitate sau activitățile sucursalei contravin legii sau bunelor moravuri;
b) la cererea unui creditor care demonstrează că nu își poate satisface creanța apărută din funcționarea persoanei juridice străine în Republica Moldova din contul activelor deținute de persoana juridică străină pe teritoriul Republicii Moldova;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) După radierea sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova, persoana juridică străină poate să își continue activitățile în Republica Moldova printr-o sucursală în sensul art. 240 alin. (1) doar dacă a înregistrat o sucursală nouă. În cazul radierii sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova la cererea unui creditor, noua sucursală poate fi înregistrată doar dacă creanța creditorului a fost satisfăcută sau dacă creditorul și-a dat consimțămîntul scris la înregistrarea sucursalei în registrul de publicitate al Republicii Moldova.
(4) Înainte de radierea sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova, sucursala este lichidată, aplicîndu-se în mod corespunzător dispozițiile art. 227-233. După satisfacerea creanțelor tuturor creditorilor și depunerea banilor, lichidatorii pregătesc bilanțul final, care se anexează la cererea de radiere a sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova.
Articolul 244.    Publicaţiile persoanei juridice
În cazul în care legea sau actele de constituire prevăd publicarea informaţiei persoanei juridice, informaţia se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” și, dacă există, pe pagina web a persoanei juridice. Actele de constituire pot prevedea publicarea informaţiei despre persoana juridică şi în alte mijloace de informare în masă.
Secţiunea a 2-a
Societăţile comerciale
§ 1. Dispoziţii comune
Articolul 245.    Dispoziţii generale cu privire la societăţile comerciale
(1) Societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale membrilor (asociaților). Patrimoniul creat din aportul asociaților şi cel dobîndit de societatea comercială în proces de activitate aparţine acesteia cu drept de proprietate. În cazurile prevăzute de prezentul cod, societatea comercială poate fi fondată de o singură persoană.
(2) Societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni.
(3) Societatea comercială poate fi fondator (asociat) al unei alte societăţi comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
(4) În calitate de aport la patrimoniul societăţii comerciale pot servi mijloacele băneşti, valorile mobiliare, alte bunuri sau drepturi patrimoniale. Evaluarea în bani a aportului asociatului la societatea comercială se efectuează prin acordul asociaților şi este susceptibilă unui control independent exercitat de experţi (audit).
Articolul 246.    Constituirea societăţii comerciale
(1) Societatea comercială se constituie prin act de constituire autentificat notarial.
(2) Fiecare fondator al societăţii comerciale trebuie să contribuie, în mărimea stabilită de actul de constituire, la formarea capitalului social.
Articolul 247.    Actul de constituire al societăţii comerciale
(1) În actul de constituire al societăţii comerciale trebuie să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) sucursalele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
(2) Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar în cazurile prevăzute expres.
(3) Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi asociaţii fondatori.
Articolul 248.    Înregistrarea de stat a societăţii
    comerciale
(1) Societatea comercială trebuie înregistrată, în modul şi termenul stabilit de lege, la organul înregistrării de stat.
(2) Dacă înregistrarea societăţii comerciale nu a avut loc în termen de 3 luni de la data autentificării actului de constituire, asociații ei au dreptul să fie degrevaţi de obligaţiile ce rezultă din subscripţiile lor, dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Articolul 249.    Nulitatea societăţii comerciale
(1) Societatea comercială poate fi declarată nulă prin hotărîre judecătorească.
(2) Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci cînd:
a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial;
b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea capitalului social subscris sau scopul societăţii;
d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate;
e) toți fondatorii au încheiat actul de constituire cu încălcarea capacității de exercițiu.
(3) Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile societăţii în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii.
Articolul 250.    Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale
(1) Pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se desemnează lichidatorul societăţii.
(2) Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei, excepţie constituind cazul prevăzut la alin.(3).
(3) Dacă societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate.
(4) Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii.
Articolul 251.    Formarea capitalului social al societăţii comerciale
(1) Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie să le deţină societatea comercială.
(2) Capitalul social al societăţii comerciale se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei.
(3) Capitalul social se vărsă integral în cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii comerciale.
Articolul 252.    Aportul la capitalul social al societăţii comerciale
(1) Aportul la capitalul social al societăţii comerciale este considerat a fi în bani dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prestaţiile în muncă şi serviciile depuse la înfiinţarea societăţii comerciale şi pe parcursul existenţei ei nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
(3) Pentru aportul la capitalul social al societăţii comerciale nu se calculează dobînzi, cu excepţiile stabilite de lege.
(4) În cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul, oricare asociat are dreptul să-i ceară în scris aceasta, stabilindu-i un termen suplimentar de cel puţin o lună şi avertizîndu-l că termenul este de decădere și este posibilă excluderea lui din societate.
(5) Dacă nu varsă aportul în termenul suplimentar, asociatul pierde dreptul asupra părţii sociale şi asupra fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie notificat.
Articolul 253.    Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale
(1) Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale are ca obiect orice bunuri aflate în circuit civil.
(2) Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel. Dacă bunul a fost transmis cu titlu de folosință, între asociat și societate se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la locațiune, cu excepția că societatea nu datorează chirie în schimbul folosinței.
(3) Se pot constitui aporturi la formarea sau la majorarea capitalului social al societății cu răspundere limitată sau al societății pe acțiuni creanțele, drepturile asupra obiectului de proprietate intelectuală, precum și alte drepturi patrimoniale. Această regulă se aplică și în cazul convertirii unei obligații pecuniare a societății în părți sociale sau, după caz, acțiuni în folosul creditorului.
(4) Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă şi la servicii cu titlu de aport social, care însă nu constituie aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului de constituire, la împărţirea beneficiilor şi a activului societăţii, rămînînd totodată obligaţi să participe la pierderi.
(5) Aportul în natură trebuie vărsat în termenul stabilit de actul de constituire, dar nu mai tîrziu de termenul indicat la art.251 alin.(3). În cazul majorării capitalului social, aportul se varsă în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai tîrziu de 60 de zile de la adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social.
(6) Aporturile în natură se evaluează în bani de către un evaluator independent și se aprobă de adunarea generală a asociaților. Asociatul care a transmis aportul și evaluatorul răspund solidar, în limitele supraevaluării. Pretențiile privind corectitudinea evaluării se prescriu în termen de 3 ani de la momentul aprobării aportului în natură de către adunarea generală a asociaților.
(7) Aportul în creanţe se consideră vărsat numai după ce societatea comercială a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei.
Articolul 254.    Drepturile asociatului societăţii
    comerciale
(1) Asociatul societăţii comerciale are dreptul:
a) să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire;
b) să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire;
c) să primească o cotă-parte din profitul societății (dividend), proporțională participațiunii la capitalul social, în condițiile stabilite de lege și actul de constituire;
d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social;
e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decît cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
(3) Dacă organele de conducere refuză să o facă, asociatul societăţii comerciale este în drept să ceară, în numele acesteia, celorlalţi asociați repararea prejudiciului pe care l-au cauzat.
(4) Dacă legea nu prevede altfel, au dreptul de a primi dividende persoanele care aveau calitatea de asociat la data adoptării hotărîrii de distribuire a dividendelor.
Articolul 255.    Obligaţiile asociatului societăţii
    comerciale
(1) Asociatul societăţii comerciale este obligat:
a) să transmită participaţiunea la capitalul social în ordinea, mărimea, modul şi termenele prevăzute în actul de constituire;
b) să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;
c) să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor societăţii şi ale asociatului ei;
d) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Fără acordul societăţii de persoane, asociatul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. Acordul asociaților se prezumă, pînă la proba contrară, pentru activităţile despre care asociații erau informaţi la data acceptării în calitate de asociat.
(3) În cazul în care asociatul încalcă prevederile alin.(2), societatea poate cere repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sau a beneficiului care rezultă din actele încheiate.
§ 2. Societatea în nume colectiv
Articolul 256.    Dispoziţii generale cu privire la societatea în nume colectiv
(1) Societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei asociați practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia. Clauza prin care se limitează răspunderea nu este opozabilă terţilor.
(2) Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă sintagma în limba de stat „societate în nume colectiv” sau abrevierea „S.N.C.”, numele sau denumirea asociaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor asociaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba de stat „şi compania” sau abrevierea „şi Co”.
Articolul 257.    Actul de constituire al societăţii în nume colectiv
(1) În afară de cele menţionate la art.247 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în nume colectiv trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui participant la capitalul social;
c) răspunderea asociaților pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor;
d) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
e) procedura de admitere a noilor asociaţi;
f) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
(2) Actul de constituire poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociaţilor.
Articolul 258.    Conducerea societăţii în nume colectiv
(1) Conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor asociaților. În actul de constituire al societăţii pot fi prevăzute cazurile în care hotărîrea se adoptă cu majoritatea voturilor asociaților.
(2) Fiecare asociat al societăţii în nume colectiv are un singur vot dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Articolul 259.    Administrarea societăţii în nume colectiv
(1) Fiecare asociat al societăţii în nume colectiv are dreptul de a acţiona în numele societăţii dacă actul de constituire nu prevede că toţi asociații administrează societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi asociați sau unor terţi.
(2) Împuternicirile administratorului se limitează la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvîrşirea de acte ce depăşesc aceste limite este necesar acordul tuturor asociaţilor.
(3) În cazul administrării în comun, deciziile trebuie luate în unanimitate. Dacă administrarea societăţii se deleagă unei sau mai multor persoane, ceilalţi asociați, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă procură de la prima (primele). În raporturile cu terţii, societatea nu are dreptul să invoce clauzele actului de constituire prin care se limitează împuternicirile asociaților societăţii, cu excepţia cazurilor în care societatea va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că asociatul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii.
(4) Fiecare asociat al societăţii în nume colectiv, indiferent de faptul este sau nu împuternicit să administreze societatea, are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea. Clauza prin care se exclude sau se limitează acest drept este nulă.
Articolul 260.    Reprezentarea societăţii în nume colectiv
(1) Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv îl au toţi asociații ei.
(2) Actul de constituire poate stipula dreptul unuia sau mai multor asociați de a reprezenta societatea. În acest caz, ceilalţi asociați nu au dreptul să o reprezinte.
(3) În cazul în care dreptul de reprezentare aparţine mai multor asociați, fiecare are dreptul să acţioneze de sine stătător dacă actul de constituire nu prevede că ei trebuie să acţioneze în comun.
(4) În cazul desemnării administratorilor dintre terţi, dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv poate fi stipulat în actul de constituire.
(5) Persoanele care au dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv sînt obligate să notifice despre desemnarea lor organul de stat unde este înregistrată.
(6) Prevederile actului de constituire care limitează dreptul asociaţilor de a reprezenta societatea în nume colectiv nu sînt opozabile terţilor de bună-credinţă. Buna-credinţă se prezumă.
Articolul 261.    Lipsirea şi renunţarea la dreptul de administrare şi de reprezentare a societăţii în nume colectiv
(1) Dacă există motive întemeiate, la cererea oricărui asociat, instanţa de judecată poate priva persoana de dreptul de a administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv. Motive întemeiate sînt, printre altele, încălcarea gravă a obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor.
(2) Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, fiecare asociat poate renunţa în orice moment la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.
Articolul 262.    Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii în nume colectiv
(1) Veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între asociații ei proporţional participaţiunilor la capitalul social, dacă actul de constituire sau acordul asociaților nu prevede altfel. Acordul cu privire la înlăturarea asociatului societăţii de la participarea la veniturile sau pierderile societăţii este nul.
(2) Asociatul care a acţionat în interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat actele juridice încheiate de el, să-i ceară compensarea cheltuielilor suportate, în limita beneficiului sau a economiilor obţinute de societate ca rezultat al acţiunilor lui.
(3) Dacă, drept urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii în nume colectiv vor deveni mai mici decît capitalul ei social, venitul obţinut de societate nu va fi repartizat între asociații ei pînă cînd valoarea activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social.
Articolul 263.    Răspunderea asociaților societăţii în nume colectiv pentru obligaţiile ei
(1) Asociații societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii.
(2) Asociatul societăţii în nume colectiv care nu este fondatorul ei poartă răspundere în egală măsură cu alţi asociați pentru obligaţiile apărute pînă la încadrarea lui în societate.
(3) Asociatul care a ieşit din societatea în nume colectiv poartă răspundere, pentru obligaţiile apărute pînă la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu asociații rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.
(4) Asociatul faţă de care este introdusă o acţiune pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv poate opune numai excepţiile la care societatea sau asociatul personal are dreptul.
(5) Acordul asociaților societăţii în nume colectiv asupra limitării sau înlăturării răspunderii prevăzute de prezentul articol este nul.
Articolul 264.    Modificarea componenţei asociaţilor societăţii în nume colectiv
(1) În caz de retragere a unui asociat al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a dispariţiei fără veste sau de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare în privința unui asociat persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărîri judecătoreşti, de lichidare a asociatului persoană juridică al societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii asociatului în capitalul social, societatea poate să-şi continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al societăţii sau dacă hotărîrea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către asociații rămaşi.
(2) Asociatul societăţii în nume colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi asociați cer, din motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.
(3) Dacă asociatul societăţii în nume colectiv a ieşit din ea, participaţiunile la capitalul social ale asociaților rămaşi se majorează corespunzător, dacă prin actul de constituire sau prin acordul asociaților nu este prevăzut altfel.
(4) Asociatul societăţii în nume colectiv poate transmite, cu acordul celorlalţi asociați, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt asociat sau unui terţ. O dată cu participaţiunea trec, integral sau proporţional părţii transmise, drepturile asociatului care a transmis participaţiunea.
Articolul 265.    Retragerea asociatului din societatea în nume colectiv
(1) Asociatul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi asociați cu cel puţin 6 luni pînă la data retragerii.
(2) Acordul dintre asociații societăţii în nume colectiv asupra renunţării la dreptul de retragere din societate este nul.
Articolul 266.    Efectele retragerii asociatului din societatea în nume colectiv
(1) Asociatului care s-a retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prin înţelegere dintre asociatul care se retrage din societatea în nume colectiv şi asociații rămaşi, achitarea valorii patrimoniului poate fi înlocuită cu transmiterea lui în natură.
(3) Partea din patrimoniul societăţii în nume colectiv sau valoarea acestei părţi, ce i se cuvine asociatului care se retrage, se determină conform bilanţului întocmit la momentul retragerii.
Articolul 267.    Decesul sau reorganizarea asociatului societăţii în nume colectiv
(1) Succesorii asociatului societăţii în nume colectiv decedat sau reorganizat pot deveni, dacă actul de constituire nu interzice, asociaţi cu acordul tuturor asociaților. Actul de constituire poate prevedea o majoritate de voturi pentru adoptarea deciziei de acceptare a succesorului în calitate de asociat.
(2) Dacă asociații societăţii în nume colectiv nu acceptă succesorii în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională părţii din capitalul social deţinute de asociatul decedat sau reorganizat.
(3) Succesorul asociatului societăţii în nume colectiv poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în conformitate cu art.263 alin.(2) şi (3), purta răspundere asociatul decedat sau reorganizat.
Articolul 268.    Urmărirea participaţiunii asociatului din capitalul social al societăţii în nume colectiv
(1) Urmărirea participaţiunii din capitalul social al asociatului societăţii în nume colectiv pentru datoriile lui nelegate de participarea la societate (datorii personale) se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor. Creditorii unui astfel de asociat sînt în drept să ceară societăţii separarea unei părţi din patrimoniul ei proporţional participaţiunii debitorului la capitalul social pentru urmărirea acestei părţi. Partea din patrimoniul societăţii susceptibilă separării sau valoarea ei se determină conform unui bilanţ întocmit la momentul înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la separare.
(2) Urmărirea patrimoniului proporţional participaţiunii asociatului la capitalul social condiţionează excluderea asociatului din societatea în nume colectiv şi atrage efectele prevăzute la art.263 alin.(2) şi (3).
Articolul 269.    Dizolvarea societăţii în nume colectiv
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.223 alin.(1), societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne un singur asociat.
(2) Ultimul asociat rămas al societăţii în nume colectiv are dreptul ca, în termen de 6 luni, să reorganizeze societatea, în modul prevăzut de prezentul cod.
Articolul 270.    Reorganizarea societăţii în nume colectiv
(1) În cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, asociaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Asociatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care, pînă la expirarea termenului de 3 ani, înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social.
§ 3. Societatea în comandită
Articolul 271.    Dispoziţii generale cu privire la societatea în comandită
(1) Societate în comandită este societatea comercială în care, de rînd cu asociații care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi asociați-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
(2) Persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită. Asociatul societăţii în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită. Comanditatul din societatea în comandită nu poate fi asociat al societăţii în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă sintagma în limba de stat „societate în comandită” sau abrevierea „S.C.”, numele sau denumirea comanditaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma în limba de stat „şi compania” sau abrevierea „şi Co”. Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poartă răspundere solidară nelimitată.
(4) Dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sînt aplicabile societăţii în comandită în măsura în care prezentul cod nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită.
Articolul 272.    Actul de constituire al societăţii în comandită
În afară de cele menţionate la art.247 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în comandită trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social;
c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului;
d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi;
e) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
f) procedura de admitere a noilor asociaţi;
g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
Articolul 273.    Conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii în comandită
(1) Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi. Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este stabilit de aceştia în conformitate cu prevederile prezentului cod referitoare la societatea în nume colectiv.
(2) Comanditarii nu au dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor.
Articolul 274.    Drepturile şi obligaţiile comanditarului
(1) Comanditarul are dreptul:
a) să primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul prevăzut de actul de constituire;
b) să ia cunoştinţă de dările de seamă şi de bilanţurile anuale şi să le verifice cu datele din registre şi din alte documente justificative;
c) să se retragă din societate la sfîrşitul anului financiar şi să primească o parte din activele ei proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul stabilit de actul de constituire;
d) să transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt comanditar ori, dacă este stipulat de actul de constituire, unui terţ.
(2) Regulile privind interdicţia concurenţei, prevăzute la art.255 alin.(2), nu se aplică comanditarului dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Aportul integral la capitalul social se confirmă prin certificatul de participare eliberat de societatea în comandită.
(4) Actul de constituire al societăţii în comandită poate prevedea şi alte drepturi şi obligaţii ale comanditarului.
Articolul 275.    Răspunderea în cazul acceptării calităţii de comanditar
Persoana care devine comanditar al unei societăţi existente poartă riscul pierderilor în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute pînă la momentul dobîndirii calităţii de asociat. Clauza contrară este inopozabilă terţilor.
Articolul 276.    Reducerea participaţiunii comanditarului
(1) Reducerea participaţiunii unui comanditar nu este opozabilă terţilor pînă la înscrierea reducerii în registrul de publicitate prevăzut de lege.
(2) Reducerea participaţiunii nu este opozabilă creditorilor ale căror creanţe s-au născut pînă la momentul înregistrării reducerii.
Articolul 277.    Înstrăinarea participaţiunii
    comanditarului
(1) Participaţiunea comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi şi poate trece succesorilor fără acordul asociaţilor dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării participaţiunii de către alt comanditar. Regulile privind înstrăinarea participaţiunii în societatea cu răspundere limitată se aplică în modul corespunzător.
(3) Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii încetează calitatea de comanditar.
Articolul 278.    Dizolvarea societăţii în comandită
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.223 alin.(1), societatea în comandită se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un comanditar şi dacă, în decursul a 6 luni de la retragerea ultimului comanditar sau ultimului comanditat, nu s-a reorganizat sau nu a acceptat un alt comanditat sau comanditar.
(2) În cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a insolvabilităţii, comanditarii au dreptul preferenţial faţă de comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor.
Articolul 279.    Reorganizarea societăţii în comandită
(1) În cazul reorganizării societăţii în comandită în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, comanditaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Comanditatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care înstrăinează, pînă la expirarea termenului de 3 ani, dreptul la participaţiune la capitalul social.
§ 4. Societatea cu răspundere limitată
Articolul 280.    Dispoziţii generale cu privire la societatea cu răspundere limitată
(1) Societate cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Modul de constituire, funcționare, reorganizare și lichidare a societăților cu răspundere limitată este reglementat prin lege și, în completare, prin dispozițiile prezentului cod.
§ 5. Societatea pe acţiuni
Articolul 281.    Dispoziţii generale cu privire la societatea pe acţiuni
(1) Societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Modul de constituire, funcționare, reorganizare și lichidare a societăților pe acțiuni este reglementat prin lege și, în completare, prin dispozițiile prezentului cod.
Secţiunea a 3-a
Cooperativele
Articolul 282.    Dispoziţii generale cu privire la cooperative
(1) Cooperativă este asociaţia benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale.
(2) Cooperativa nu poate avea mai puţin de 5 membri. Calitatea de membru de cooperativă o poate avea persoana fizică de la vîrsta de 16 ani şi persoana juridică.
(3) Membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.
(4) Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvîntul „cooperativă” şi să indice în limba de stat scopul principal al activităţii sale.
(5) Particularităţile şi statutul juridic al diferitelor tipuri de cooperative, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor lor se stabilesc de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 283.    Statutul cooperativei
(1) În statutul cooperativei trebuie să se indice:
a) denumirea;
b) obiectul de activitate şi scopul;
c) sediul;
d) aporturile membrilor în capitalul social, modul şi termenul de vărsare a acestora;
e) prestaţia în bani sau în alte bunuri la care pot fi obligaţi membrii, precum şi natura şi valoarea acestor prestaţii;
f) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor de conducere ale cooperativei;
g) modul de reprezentare;
h) regulile de convocare a adunării generale a membrilor;
i) sucursalele cooperativei;
j) alte date stabilite de lege.
(2) Nu sînt valabile, decît în cazul includerii în statut, dispoziţiile cu privire la:
a) aporturile în natură, obiectul acestora şi preţul pentru care sînt acceptate, precum şi membrul care le face;
b) răspunderea individuală a membrilor;
c) derogările de la lege privind intrarea în cooperativă, retragerea şi excluderea membrului;
d) întinderea şi restricţiile dreptului de vot al membrului;
e) calculul şi destinaţia excedentului activ al exerciţiului financiar şi în cazul lichidării;
f) cota în a cărei limită unii membri pot participa la capitalul social.
(3) Statutul poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Statutul se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi membrii fondatori.
Articolul 284.    Înregistrarea cooperativei
Înregistrarea de stat a cooperativelor se efectuează în modul stabilit pentru societăţile comerciale.
Articolul 285.    Capitalul social al cooperativei
(1) Cooperativa are un capital social variabil. El reprezintă suma tuturor participaţiunilor membrilor cooperativei în conformitate cu statutul ei.
(2) Pînă la înregistrarea cooperativei, membrul este obligat să depună integral participaţiunea sa dacă legea sau statutul cooperativei nu prevede altfel.
(3) Membrii cooperativei sînt obligaţi ca, în termen de 2 luni după aprobarea bilanţului contabil anual, să recupereze, prin contribuţii suplimentare, pierderile cooperativei. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, cooperativa poate fi desfiinţată prin hotărîre judecătorească, la cererea creditorilor. Membrii cooperativei poartă răspundere subsidiară solidară pentru obligaţiile ei în limitele părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru.
(4) Patrimoniul rămas după lichidarea cooperativei se repartizează între membrii acesteia în conformitate cu statutul ei.
Articolul 286.    Conducerea cooperativei
(1) Organul suprem de conducere al cooperativei este adunarea generală a membrilor ei. În cooperativa cu peste 50 de membri poate fi creat un consiliu de supraveghere, care va exercita controlul asupra activităţii organelor ei executive. Membrii consiliului de supraveghere nu au dreptul să activeze în numele cooperativei.
(2) Organele executive ale cooperativei – consiliul de administraţie şi preşedintele cooperativei – exercită administrarea curentă şi se subordonează consiliului de supraveghere şi adunării generale.
(3) Preşedinte al cooperativei, membri ai consiliului de supraveghere şi ai consiliului de administraţie pot fi doar membrii cooperativei. Aceeaşi persoană nu poate fi concomitent membru al consiliului de supraveghere şi al consiliului de administraţie sau preşedinte al cooperativei.
(4) Competenţa organelor de conducere ale cooperativei şi modul de emitere a deciziilor se stabilesc de lege şi de statutul cooperativei.
(5) De competenţa exclusivă a adunării generale ţin:
a) modificarea statutului;
b) desemnarea consiliului de supraveghere și eliberarea din funcție a membrilor lui, desemnarea și eliberarea din funcție a membrilor organelor executive ale cooperativei, dacă acest drept nu este atribuit prin statut consiliului de supraveghere;
c) aprobarea dărilor de seamă anuale şi a bilanţului contabil anual, repartizarea pierderilor;
d) deciderea asupra reorganizării şi lichidării cooperativei.
(6) Prin legislaţia cu privire la cooperative şi prin statutul cooperativei, competenţei exclusive a adunării generale pot fi atribuite şi alte chestiuni. Problemele a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a adunării generale sau a consiliului de supraveghere nu pot fi date în competenţa organelor executive ale cooperativei.
(7) Membrul cooperativei are dreptul la un singur vot în adunarea generală.
Articolul 287.    Dobîndirea calităţii de membru
(1) Cooperativa poate primi oricînd noi membri.
(2) Statutul cooperativei poate stabili unele condiţii particulare la admiterea a noi membri.
Articolul 288.    Încetarea calităţii de membru al cooperativei şi restituirea participaţiunii
(1) Calitatea de membru al cooperativei încetează prin retragere, excludere, deces sau lichidare.
(2) Membrul are dreptul să se retragă din cooperativă pînă la adoptarea deciziei de dizolvare.
(3) Membrului care se retrage din cooperativă i se compensează valoarea participaţiunii sau i se transmite patrimoniu corespunzător participaţiunii sale. Calculele se efectuează conform bilanţului de la data retragerii, iar dacă retragerea are loc pe parcursul exerciţiului financiar, restituirea se face conform ultimului bilanţ.
(4) Membrul cooperativei poate, dacă statutul nu prevede altfel, să înstrăineze oricînd participaţiunea sa către un alt membru sau un terţ care urmează să devină membru, retrăgîndu-se astfel din cooperativă fără a cere partea sa din patrimoniu.
(5) Membrul cooperativei poate fi exclus prin hotărîre a adunării generale în cazul neexecutării sau al executării neconforme a obligaţiilor atribuite prin statutul cooperativei, după expirarea unui termen suplimentar de o lună stabilit prin notificare pentru remedierea neexecutării, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de statutul cooperativei. Membrul exclus din cooperativă are dreptul la restituirea participaţiunii în conformitate cu alin.(3).
(6) Participaţiunea se transmite prin succesiune dacă statutul cooperativei nu prevede altfel. În cazul în care nu pot deveni membri ai cooperativei, succesorilor li se achită valoarea participaţiunii.
(7) Urmărirea participaţiunii pentru datorii personale se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al membrului cooperativei pentru achitarea lor în modul prevăzut de lege sau de statutul cooperativei.
Articolul 289.    Reorganizarea şi lichidarea cooperativei
Cooperativa se reorganizează şi lichidează în modul stabilit pentru societatea comercială.
 Secțiunea a 4-a
Grupul de persoane juridice
Articolul 290.    Grupul de persoane juridice cu scop lucrativ
(1) Grupul cuprinde persoana juridică care exercită control și toate persoanele juridice controlate de ea (filiale).
(2) Persoană juridică controlată (filiala) este persoana juridică supusă controlului altei persoane juridice (persoana juridică care exercită control), fie direct, fie printr-o altă persoană juridică controlată.
(3) Persoană juridică deținută integral este persoana juridică care nu are un alt membru decît persoana juridică care exercită controlul sau oricare altă persoană juridică controlată.
(4) Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică persoanelor juridice cu scop lucrativ. Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică persoanelor juridice străine care fac parte din grup, indiferent de forma de organizare conform legii lor naționale.
Articolul 291.    Obligația de dezvăluire a controlului
(1) Administratorul persoanei juridice care exercită control trebuie să informeze în scris administratorul persoanei juridice controlate imediat ce s-a stabilit sau a dispărut controlul.
(2) De îndată ce a fost informată, persoana juridică controlată, cu excepția cazului cînd este de naționalitate străină și legea sa națională nu o prevede, trebuie să informeze fără întîrzieri nejustificate persoana juridică care exercită controlul despre numărul de participațiuni și drepturile de vot deținute de ea la adunarea generală a persoanei juridice care exercită control, precum și în oricare alte persoane juridice.
Articolul 292.    Dreptul persoanei juridice care exercită controlul să dea instrucțiuni administratorului persoanei juridice controlate
(1) Persoana juridică care exercită control are dreptul de a da instrucțiuni administratorului persoanei juridice pe care o controlează dacă legea nu prevede altfel.
(2) Sub rezerva dispozițiilor art. 295, administratorul persoanei juridice controlate trebuie să respecte instrucțiunile date de persoana juridică care exercită controlul asupra ei.
(3) Persoana juridică controlată care nu este deținută integral trebuie să notifice la registrul de publicitate în care este înregistrată faptul dacă primește sau nu instrucțiuni de la persoana juridică care exercită controlul. Dacă nu s-a notificat altfel la registrul de publicitate corespunzător, persoana juridică deținută integral se prezumă că primește instrucțiuni de la persoana juridică care exercită controlul, iar notificarea la registru nu este necesară. Ea va face, în schimb, o notificare a faptului că ea este deținută integral. Această notificare are drept scop doar informarea terților și a membrilor persoanei juridice obligate să notifice.
Articolul 293.    Dreptul de a primi informații la nivelul persoanei juridice controlate
Organele persoanei juridice care exercită controlul, inclusiv de naționalitate străină, au dreptul să primească orice informație de la persoana juridică controlată dacă prin aceasta nu se încalcă legea aplicabilă persoanei juridice controlate sau drepturile terților.
Articolul 294.    Interesul grupului
(1) Dacă administratorul unei persoane juridice controlate, în special ca urmare a unei instrucțiuni date de persoana juridică care exercită controlul, ia o decizie care contravine intereselor persoanei juridice controlate, se consideră că administratorul nu și-a încălcat obligațiile dacă sînt întrunite următoarele condiții:
a) decizia este în interesul grupului;
b) administratorul are temei să presupună în mod rezonabil că potențialul prejudiciu va fi echilibrat, într-un termen rezonabil, printr-un avantaj;
c) potențialul prejudiciu nu este de natură să pună în pericol existența însăși a persoanei juridice.
(2) Dacă persoana juridică controlată este o persoană juridică deținută integral, dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică.
(3) Administratorul persoanei juridice controlate are dreptul să refuze respectarea instrucțiunilor primite de la persoana juridică care exercită controlul dacă condițiile prevăzute la alin. (1) nu sînt întrunite.
Articolul 295.    Abuzul de control
(1) În cazul în care persoana juridică controlată care a fost administrată conform instrucțiunilor date de persoana juridică care exercită controlul, în interesul grupului, nu are șanse obiective, din contul propriilor resurse, să evite intrarea în procedură de insolvabilitate (punct de criză), persoana juridică care exercită controlul este obligată să efectueze fără întîrziere nejustificată o restructurare fundamentală sau să inițieze procedura de insolvabilitate.
(2) Persoana juridică care exercită controlul este obligată să plătească datoriile nestinse ale persoanei juridice controlate apărute înainte de punctul de criză:
a) dacă încalcă dispozițiile alin. (1);
b) dacă a administrat persoana juridică controlată într-un mod care i-a cauzat un prejudiciu;
c) dacă i-a permis persoanei juridice controlate să se individualizeze cu grupul ori să facă trimitere la reputația grupului, astfel încît creditorii ar putea considera, cu bună-credință, că persoana juridică care exercită controlul va menține solvabilitatea persoanei juridice controlate.
(3) Se prezumă că persoana juridică care exercită controlul cunoștea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că persoana juridică controlată a ajuns la un punct de criză.
(4) Doar administratorul insolvabilității/lichidatorul persoanei juridice controlate poate cere executarea obligației prevăzute la alin. (2).
Secţiunea a 5-a
Organizaţiile necomerciale
Articolul 296.    Dispoziţii generale cu privire la organizaţiile necomerciale
(1) Organizaţie necomercială este persoana juridică al cărei scop principal este altul decît obţinerea de venit.
(2) Organizaţii necomerciale sînt:
a) asociaţia;
b) fundaţia;
c) instituţia privată.
Articolul 297.    Asociația
(1) Asociație este organizația necomercială constituită benevol de fondatori, în modul prevăzut de lege, pentru satisfacerea unor necesități necomerciale.
(2) Asociația poate avea forma de asociație obștească, cult religios sau parte componentă a acestuia, partid sau de altă organizație social-politică, de sindicat, de patronat, alte forme în condițiile legii.
(3) În asociație, calitatea de membru se consemnează.
(4) Bunurile transmise asociației de către fondatori (membri) sînt proprietatea ei. Asociația utilizează aceste bunuri în scopurile stabilite în statut.
(5) Membrii nu-și păstrează drepturile asupra bunurilor transmise asociației în proprietate, nici asupra cotizațiilor de membru. Ei nu răspund pentru obligațiile asociației, iar aceasta nu răspunde pentru obligațiile membrilor săi.
(6) Particularitățile constituirii, ale activității, statutul juridic al diferitor tipuri de asociații se stabilesc prin lege.
Articolul 298.    Fundaţia
(1) Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai multe persoane, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire.
(2) Fundaţia poate fi constituită şi prin testament.
Articolul 299.    Instituția privată
(1) Instituția privată este organizația necomercială constituită de către o singură persoană pentru realizarea unor scopuri necomerciale, finanțată parțial sau integral de aceasta.
(2) Bunurile transmise instituției private de către fondator sînt proprietatea instituției private, dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Instituția privată se constituie în baza hotărîrii persoanei, care o dotează potrivit scopului preconizat.
Articolul 300.    Statutul organizației necomerciale
(1) Organizația necomercială acționează în bază de statut dacă legea nu prevede altfel.
(2) Statutul se semnează de toți fondatorii dacă legea nu prevede altfel.
(3) În statutul organizației necomerciale se indică:
a) forma juridică de organizare;
b) denumirea deplină;
c) scopurile pentru care se constituie;
d) procedura de constituire, reorganizare și încetare a activității;
e) organele de conducere și control, modul de numire, competența și durata mandatului acestora;
f) modul de numire a administratorului și, după caz, a altor organe ale organizației;
g) procedura de adoptare și modificare a statutului;
h) modalitatea prin care va asigura transparența activității sale;
i) alte date stabilite de lege.
(4) Statutul poate prevedea și alte clauze care nu contravin legii.
Articolul 301.    Genurile de activitate ale organizaţiilor necomerciale
(1) Organizaţiile necomerciale sînt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut.
(2) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii va fi practicată de organizaţiile necomerciale doar după obţinerea licenţei.
Articolul 302.    Activitatea economică a organizației necomerciale
Organizația necomercială este în drept să desfășoare activitate economică. Activitatea economică poate fi exercitată nemijlocit de către organizația necomercială sau prin constituirea, în condițiile legii, a persoanelor juridice cu scop lucrativ.
Articolul 303.    Conducerea, administrarea şi reprezentarea organizaţiei necomerciale
Normele de conducere, administrare şi reprezentare a organizaţiei necomerciale sînt stabilite prin lege şi statutul ei.
 Capitolul III
PARTICIPAREA PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PUBLIC LA RAPORTURILE REGLEMENTATE DE LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 304.    Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale ca subiecte de drept civil
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale participă la raporturile reglementate de legislaţia civilă pe principiul egalităţii participanţilor la aceste raporturi –
persoane fizice şi juridice.
(2) Subiectelor menţionate la alin.(1) se aplică normele care reglementează participarea persoanelor juridice la raporturile reglementate de legislaţia civilă dacă din lege sau din specificul acestor subiecte nu reiese altfel.
Articolul 305.    Modalitatea de participare a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale la raporturile reglementate de legislaţia civilă
(1) Autorităţile administraţiei publice centrale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele Republicii Moldova, precum şi să o reprezinte în instanţă de judecată, în limitele competenţei.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele unităţilor administrativ-teritoriale în limitele competenţei.
(3) În cazul şi în modul prevăzut de lege, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de hotărîrile şi ordonanţele Guvernului şi de actele autorităţilor administraţiei publice locale, în numele lor pot acţiona, prin autorizare specială, persoane fizice şi juridice. Regulile mandatului se aplică în măsura în care nu contravin esenţei raportului juridic sau nu este stipulat expres altfel.
Articolul 306.    Răspunderea civilă a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale răspund pentru obligaţii cu toate bunurile ce fac parte din domeniul lor privat.
(2) Republica Moldova nu poartă răspundere pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Unităţile administrativ-teritoriale nu poartă răspundere pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(4) Dispoziţiile alin.(2) şi (3) nu se răsfrîng asupra cazurilor în care Republica Moldova a acordat garanţii pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale sau acestea au acordat garanţii pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(5) Particularităţile răspunderii civile a Republicii Moldova şi a unităţilor administrativ-teritoriale în raporturi cu persoane fizice şi juridice străine sau cu alte state sînt stabilite prin lege.
Articolul 307.    Instituția publică
(1) Instituția publică este persoană juridică de drept public care se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică și care este finanțată, integral sau parțial, de la bugetul acesteia din urmă.
(2) Fondatorul răspunde pentru obligațiile instituției publice în măsura în care patrimoniul acesteia nu este suficient pentru stingerea lor.
(3) Instituția publică este în drept să desfășoare activitatea neinterzisă de lege, care ține de realizarea scopurilor prevăzute de lege sau statut.
(4) Activitatea care, conform legii, este supusă licențierii poate fi practicată de instituția publică doar după obținerea licenței, dacă legea nu prevede altfel.
(5) Pentru desfășurarea activității de întreprinzător care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, instituția publică poate constitui, singură sau împreună cu alte persoane juridice de drept public, societăți cu răspundere limitată sau societăți pe acțiuni. Instituția publică poate constitui societăți cu răspundere limitată sau societăți pe acțiuni împreună cu persoane juridice de drept privat în condițiile legislației privind parteneriatul public-privat.
 T i t l u l III
ACTUL JURIDIC ŞI REPREZENTAREA
 Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA ACTUL JURIDIC
Articolul 308.    Noţiunea actului juridic
Act juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice civile.
Articolul 309.    Actul juridic unilateral, bilateral şi
    multilateral
(1) Actul juridic unilateral este manifestarea de voinţă a unei singure părţi. Actul juridic unilateral poate da naştere la obligaţii pentru terţi numai în cazurile prevăzute de lege.
(2) Actului juridic unilateral se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind obligaţiile şi contractele dacă aceasta nu contravine legii sau caracterului unilateral al actului juridic.
(3) Actul juridic bilateral este manifestarea de voinţă concordantă a două părţi.
(4) Actul juridic multilateral este manifestarea de voinţă a trei sau a mai multe părţi.
Articolul 310.    Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic cu titlu oneros
(1) Act juridic cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
(2) Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
Articolul 311.    Actele juridice de conservare, de administrare şi de dispoziţie
(1) Act juridic de conservare este actul prin care se urmăreşte preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
(2) Act juridic de administrare este actul prin care se urmăreşte o obişnuită punere în valoare a unui bun sau patrimoniu.
(3) Act juridic de dispoziţie este actul care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu drepturi reale limitate.
 Capitolul II
CONDIŢIILE DE VALABILITATE
ALE ACTULUI JURIDIC
Articolul 312.    Consimţămîntul
(1) Consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic.
(2) Consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat.
(3) Intenția de a produce efecte juridice se determină din declarația sau comportamentul persoanei, așa cum ea a fost înțeleasă în mod rezonabil de către cealaltă parte a actului juridic sau, în cazul actelor juridice unilaterale, de către persoana căreia actul îi este destinat.
Articolul 313.    Momentul de producere a efectelor consimţămîntului
(1) Manifestarea de voinţă care trebuie recepţionată de cealaltă parte produce efecte în momentul în care parvine acesteia, indiferent de faptul dacă a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul ei.
(2) Manifestarea de voinţă nu produce efecte în cazul în care celeilalte părţi i-a parvenit anterior sau îi parvine în acelaşi timp o declaraţie de retractare.
(3) Valabilitatea manifestării de voinţă nu este afectată de decesul persoanei care şi-a exprimat voinţa, sau de instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare asupra persoanei, dacă aceste evenimente au avut loc după exprimarea voinţei.
Articolul 314.    Imposibilitatea determinării esenţei consimţămîntului
Actul juridic se consideră neîncheiat în cazul în care esenţa consimţămîntului nu poate fi determinată cu certitudine nici din exprimarea exteriorizată şi nici din alte circumstanţe ale încheierii sale.
Articolul 315.    Obiectul actului juridic
(1) Obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic.
(2) Obiectul actului juridic trebuie să fie licit, să se afle în circuit civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa.
(3) Pot constitui obiect al actului juridic şi bunurile viitoare.
Articolul 316.    Forma actului juridic
(1) Actul juridic poate fi încheiat verbal, în formă electronică, în scris sau în formă autentică.
(2) Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(3) Actul juridic care poate fi încheiat verbal se consideră încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l încheia.
(4) Tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia actul juridic în cazurile prevăzute de lege sau de acordul părţilor.
(5) Orice modificare adusă unui act juridic trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act.
Articolul 317.    Forma verbală a actului juridic
(1) Actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte formă scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal.
(2) Actul juridic care se execută chiar la încheierea lui poate fi încheiat verbal. Excepţie fac actele juridice pentru care se cere formă autentică sau actele juridice pentru care forma scrisă este cerută pentru valabilitate.
Articolul 318.    Forma electronică a actului juridic
(1) Actul juridic are formă electronică dacă se cuprinde într-un document electronic care întrunește condițiile legii.
(2) Tipurile de semnături electronice care pot fi aplicate unui document electronic, gradul de protecție al fiecărui tip și valoarea lui juridică sînt determinate de lege.
(3) Actul juridic în formă electronică este echivalent cu actul juridic în formă scrisă în cazul în care poartă semnătura electronică de orice tip prevăzută de lege a persoanei care încheie actul, dacă prin acordul părților nu se prevede cerința de utilizare a unui tip concret de semnătură electronică, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Articolul 319.    Actul juridic încheiat prin utilizarea mijloacelor electronice
(1) În cazul în care actul juridic este încheiat prin utilizarea oricărui mijloc electronic, iar persoana nu l-a încheiat prin semnătura electronică prevăzută la art. 318 alin. (3), se prezumă că consimțămîntul este al acelei persoane pînă cînd ea nu contestă existența lui.
(2) Persoana nu poate contesta existența consimțămîntului doar pe motiv că el a fost transmis printr-un mijloc electronic dacă ea a acceptat utilizarea acelui mijloc electronic printr-un act juridic încheiat anterior.
(3) În scopul demonstrării existenței consimțămîntului contestat conform alin. (1), persoana interesată poate să invoce orice mijloc de probă, afară de proba cu martori.
(4) Faptul că actul juridic încheiat conform prezentului articol nu este echivalent cu un act juridic în formă scrisă nu împiedică invocarea clauzelor în formă textuală consimțite de părțile actului.
Articolul 320.    Forma textuală a informației
(1) Dacă legea prevede forma textuală pentru transmiterea unei informații, ea trebuie să fie lizibilă, să indice numele persoanei care o transmite și să fie făcută pe un suport durabil.
(2) Suport durabil înseamnă orice instrument care:
a) permite destinatarului să stocheze informațiile care îi sînt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării; și
b) permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate.
(3) Constituie suport durabil hîrtia, stickurile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie sau discurile dure ale computerelor, mesajele transmise prin poșta electronică, precum și altele care corespund alin. (2).
Articolul 321.    Forma scrisă a actului juridic
(1) Trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
(2) În cazul în care, conform legii sau învoielii între părţi, actul juridic trebuie încheiat în scris, el poate fi încheiat atît prin întocmirea unui singur înscris, semnat de părţi, cît şi printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
(3) Dacă, din cauza unei deficienţe fizice, boli sau din alte cauze, persoana nu poate semna cu propria mînă actul juridic, atunci, în baza împuternicirii date de ea, actul juridic poate fi semnat de o altă persoană. Semnătura terţului trebuie să fie legalizată de notar sau de o altă persoană împuternicită prin lege, arătîndu-se cauza în a cărei virtute cel care a încheiat actul juridic nu a putut semna cu propria mînă.
Articolul 322.    Efectele nerespectării formei scrise a actului juridic
(1) Nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părţile din dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.
(2) Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor.
Articolul 323.    Forma autentică a actului juridic
Forma autentică a actului juridic este obligatorie:
a) dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile sau grevarea acestora cu drepturi reale limitate, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege;
b) în cazurile prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică;
c) în alte cazuri stabilite de lege.
Articolul 324.    Efectele nerespectării formei autentice
(1) Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.
(2) Dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care se cere formă autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială, instanţa de judecată are dreptul, la cererea părţii care a executat total sau parţial actul juridic, să îl declare valabil dacă el nu conţine elemente care contravin legii. În cazul acesta, nu se cere autentificarea notarială ulterioară a actului juridic.
(3) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială a actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea autentificării.
Articolul 325.    Hotărîrea judecătorească care ține loc de act juridic
(1) În cazurile expres prevăzute de lege sau contract, la cererea persoanei îndreptățite, instanța de judecată poate să pronunțe o hotărîre judecătorească care, din data rămînerii definitive, ține loc de act juridic dacă debitorul refuză, fără justificare, să încheie actul juridic, iar toate celelalte condiții de validitate sînt întrunite.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), persoana îndreptățită nu este obligată să prezinte instanței de judecată probe ale acestui refuz.
 (3) Actul juridic încheiat pe calea prevăzută de prezentul articol se supune dispozițiilor legale aplicabile acelui act ca și cum el s-ar fi încheiat, fără vicii de consimțămînt, nemijlocit de către părțile prevăzute de hotărîrea judecătorească.
(4) Dreptul la acțiunea prevăzută de alin. (1) se prescrie în termen de 6 luni de la data la care actul juridic trebuia încheiat.
Articolul 326.    Efectele eschivării de la înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale
(1) Dacă actul juridic este încheiat în forma cerută de lege, însă partea obligată se eschivează de la înregistrarea acestuia ori a efectelor sale sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, instanța de judecată, la cererea părții interesate, este în drept să dispună prin hotărîre înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale. În acest caz, înregistrarea se efectuează în baza hotărîrii instanței de judecată.
(2) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrare este obligată să repare celeilalte părți prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării.
 Capitolul III
NULITATEA ACTULUI JURIDIC
Articolul 327.    Actele juridice nule și anulabile
(1) Actul juridic este nul dacă nulitatea sancționează încălcarea unei dispoziții legale prin care se ocrotește un interes general (nulitate absolută).
(2) Actul juridic este anulabil dacă nulitatea sancționează încălcarea unei dispoziții legale prin care se ocrotește un interes particular (nulitate relativă).
(3) În cazul în care natura nulității nu este prevăzută expres și nici natura interesului ocrotit nu reiese în chip neîndoielnic, actul juridic este anulabil.
 (4) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea actului juridic bilateral sau multilateral poate fi constatată sau declarată și prin acordul părților.
(5) Prin acordul părților nu pot fi instituite și nici suprimate temeiuri de nulitate.
Articolul 328.    Nulitatea absolută a actului juridic
(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acțiune, cît și pe cale de excepție, de orice persoană care are un interes născut și actual. Instanța de judecată este obligată să o constate din oficiu după ce a ascultat opiniile participanților la proces.
(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părțile actului lovit de nulitate sau succesorii acestora.
(3) Atît acțiunea în constatare a nulității absolute, cît și excepția de nulitate absolută sînt imprescriptibile. Cu toate acestea, se prescriu în termen de 10 ani acțiunile privind aplicarea efectelor nulității absolute conform art. 331, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acțiunea în constatare a nulității absolute sau după admiterea acestei acțiuni.
Articolul 329.    Nulitatea absolută de protecție
    a consumatorului
(1) În contractele cu consumatorii sînt nule clauzele abuzive, precum și clauzele prin care se derogă de la dispozițiile legale de la care este interzis a se deroga în detrimentul consumatorului (nulitatea de protecție).
(2) Nulitatea de protecție operează doar în măsura în care avantajează consumatorul.
Articolul 330.    Nulitatea relativă a actului juridic
(1) Nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.
(2) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este stabilită nulitatea. Voinţa de a confirma actul juridic anulabil trebuie să fie certă şi evidentă și să fie exprimată la un moment cînd persoana cunoștea sau trebuia să cunoască temeiul nulității.
(3) Pentru confirmarea actului juridic anulabil, voinţa nu trebuie să fie exprimată în forma cerută pentru încheierea actului juridic respectiv.
(4) Dacă fiecare parte poate invoca nulitatea actului juridic sau dacă mai multe persoane pot cere declararea nulităţii, confirmarea actului juridic de către o persoană nu le împiedică pe celelalte să invoce nulitatea.
Articolul 331.    Efectele nulității actului juridic
(1) Actul juridic nul se consideră, cu efect retroactiv, că nu a produs niciun efect juridic din momentul încheierii.
(2) Actul juridic anulabil este valabil pînă la declararea acestei nulități de către instanța de judecată, însă, odată anulat, se consideră, cu efect retroactiv, că nu a produs niciun efect juridic din momentul încheierii.
(3) Drepturile reale dobîndite în temeiul actului juridic nul sau anulat se consideră că nu au fost dobîndite pe acest temei. Această dispoziție se aplică și drepturilor de creanță ori drepturilor asupra obiectului de proprietate intelectuală dobîndite în temeiul actului juridic.
(4) Dispozițiile alin. (3) nu afectează eventuala dobîndire a dreptului prin uzucapiune în condițiile legii.
(5) Prestațiile executate în temeiul actului juridic nul sau anulat, precum și alte îmbogățiri obținute din acele prestații se supun restituirii conform dispozițiilor legale privind îmbogățirea nejustificată.
(6) În cazul în care în temeiul actului juridic nul sau anulat s-a dobîndit un drept prin înregistrarea într-un registru de publicitate prevăzut de lege, iar titularul în folosul căruia este înregistrat dreptul nu își dă consimțămîntul la radiere, dreptul dobîndit se radiază doar pe calea acțiunii în rectificare.
(7) Instanța de judecată nu poate pronunța din oficiu efectele nulității chiar dacă a constatat nulitatea absolută din oficiu.
Articolul 332.    Nulitatea parțială
 (1) Dispozițiile legale privind nulitatea actului juridic se aplică în mod corespunzător cînd doar una sau mai multe clauze ale sale sînt supuse nulității.
(2) Clauzele lovite de nulitate atrag nulitatea actului juridic în întregul său numai dacă, din cauza lipsei acestora și în pofida întregirii efectelor sale conform art. 1082, nu poate fi atins scopul pentru care s-a încheiat actul juridic.
(3) Nulitatea actului juridic multilateral în privința uneia dintre părți atrage nulitatea sa și în privința celorlalte părți dacă, din cauza lipsei acelei părți, nu poate fi atins scopul pentru care celelalte părți au încheiat actul juridic.
(4) Dacă dispoziția legală imperativă prevede că durata de existență a unui drept sau de producere a efectelor juridice de către un act juridic nu poate depăși un anumit termen, în caz de depășire, durata convenită este nulă și se înlocuiește de drept cu termenul maxim permis de lege.
Articolul 333.    Repararea prejudiciului în caz de nulitate a actului juridic
(1) În cazul în care un act juridic este nul sau anulat, total ori parțial, o parte poate cere de la cealaltă parte repararea prejudiciului suportat din cauza nulității dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) partea prejudiciată nu a cunoscut și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulității la momentul suportării prejudiciului;
b) cealaltă parte a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulității;
c) încălcînd cerințele bunei-credințe, cealaltă parte a lăsat partea prejudiciată să acționeze într-un mod care a cauzat prejudiciul.
(2) Prejudiciul supus despăgubirii reprezintă suma de bani care va repune partea prejudiciată, în măsura maximă posibilă, în situația în care ea s-ar fi aflat dacă actul juridic nu se încheia sau dacă clauza lovită de nulitate nu se includea în actul juridic. În special, se vor despăgubi cheltuielile suportate de către partea prejudiciată cu ocazia încheierii actului juridic și în vederea pregătirii pentru executarea obligațiilor prevăzute de act.
(3) Cu toate acestea, despăgubirile nu acoperă profitul pe care partea prejudiciată îl aștepta de la executarea obligațiilor prevăzute de act. În cazul în care cealaltă parte a acționat cu intenție sau culpă gravă, despăgubirile vor acoperi și ratarea de către partea prejudiciată a oportunității rezonabile de a încheia un act juridic cu un terț.
(4) Dacă sînt întrunite condițiile răspunderii prevăzute de prezentul articol, partea prejudiciată nu este decăzută din dreptul de a cere despăgubiri doar pentru că este cea care a invocat nulitatea.
(5) În cazul în care nulitatea se întemeiază pe violență, leziune sau pe faptul că o clauză este abuzivă, partea prejudiciată poate cere despăgubiri conform prezentului articol chiar dacă cunoștea ori trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulității la data încheierii actului juridic.
Articolul 334.    Nulitatea actului juridic ce contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri
(1) Actul juridic sau clauza care contravin vădit ordinii publice sau bunelor moravuri sînt nule.
(2) Actul juridic sau clauza care contravin unei dispoziții legale imperative sînt nule sau anulabile dacă această sancțiune este prevăzută expres de dispoziția legală încălcată (nulitatea expresă).
(3) Actul juridic sau clauza care contravin unei dispoziții legale imperative ce nu prevede expres sancțiunea nulității sînt nule sau anulabile dacă această sancțiune trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziției legale încălcate să fie atins (nulitatea virtuală).
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în măsura în care dispoziția legală încălcată nu stabilește o altă consecință a încălcării sale decît nulitatea actului juridic sau a clauzei.
(5) Încălcarea dispoziției imperative a actului normativ subordonat legii poate fi invocată ca temei de nulitate a actului juridic doar în măsura în care dispoziția respectivă întrunește cerințele art. 1 alin. (2) și ale art. 4.
Articolul 335.    Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară
(1) Actul juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) poate fi declarat nul de instanţa de judecată dacă, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea fi încheiat valabil în numele persoanei doar prin intermediul ocrotitorului provizoriu, curatorului sau tutorelui său. Acțiunea în anulare poate fi introdusă de către persoana ocrotită sau oricare dintre persoanele însărcinate cu ocrotirea ei.
(2) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin încheierea actului juridic declarat nul dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie că în privința celeilalte părți este instituită o măsură de ocrotire judiciară.
Articolul 336.    Nulitatea actului juridic încheiat de un minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Actele juridice încheiate de un minor care nu a împlinit vîrsta de 7 ani sînt nule.
(2) Actele juridice încheiate de un minor în vîrstă de la 7 la 14 ani, cu excepţia celor prevăzute la art. 28 alin. (2), sînt nule.
(3) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat minorului dacă nu demonstrează că nu a ştiut şi nu trebuia să ştie că cealaltă parte nu are capacitate deplină de exerciţiu în vederea încheierii actului juridic.
Articolul 337.    Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană fără discernămînt
(1) Dacă legea nu prevede altfel, actul juridic încheiat de o persoană într-un moment în care nu putea să conştientizeze pe deplin acţiunile sale ori să îşi exprime voinţa poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Actul juridic nu este anulabil în temeiul dispoziţiilor alin. (1) dacă el corespunde dorințelor și sentimentelor persoanei și, totodată:
a) face parte din categoria actelor juridice prevăzute la art. 28 alin. (2) sau din alte categorii de acte juridice pe care, conform legii sau hotărîrii judecătorești, persoana ocrotită le putea încheia de sine stătător;
b) a fost încheiat în numele persoanei de către reprezentantul său împuternicit;
c) a fost încheiat de către persoana ocrotită cu încuviinţarea ocrotitorului provizoriu, curatorului sau tutorelui ori a mandatarului împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor sau, după caz, cu autorizarea consiliului de familie, a autorității tutelare ori a instanţei de judecată în cazul în care, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea fi încheiat valabil doar cu încuviinţarea sau autorizarea respectivă.
(3) Moştenitorul poate cere anularea actelor juridice în temeiul dispoziţiilor alin. (1) doar în următoarele cazuri:
a) dacă dovada diminuării sau lipsei discernămîntului rezultă din însuşi cuprinsul actului juridic;
b) dacă, înainte de încheierea actului juridic, a fost depusă cerere de instituire a ocrotirii provizorii, curatelei sau tutelei ori a început să producă efecte un mandat de ocrotire în viitor în numele persoanei ocrotite.
(4) În cazul în care moştenitorul, în temeiul dispoziţiilor alin. (1), cere anularea donaţiei sau testamentului, dispoziţiile alin. (3) nu se aplică.
(5) Termenul de prescripţie extinctivă în cazul acţiunii în anulare înaintate de moştenitor curge din momentul deschiderii moştenirii, cu excepţia cazului cînd acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască despre încheierea actului juridic înainte de acea dată.
Articolul 338.    Menținerea actelor juridice încheiate de persoanele fără capacitate deplină de exerciţiu sau fără discernămînt
(1) Instanţa de judecată poate menţine actele juridice anulabile în temeiul art. 335 sau art. 337 dacă pîrîtul oferă o reducere corespunzătoare a creanţei sale sau o despăgubire a prejudiciului suferit de persoana protejată prin anulare.
(2) La aplicarea dispoziţiilor alin. (1), instanţa de judecată va lua în considerare dacă actul juridic era util sau prejudiciabil pentru persoana protejată prin anulare, componenţa și valoarea patrimoniului acesteia, precum şi buna sau reaua-credinţă a celeilalte părţi la actul juridic.
Articolul 339.    Nulitatea actului juridic afectat de eroare
(1) Actul juridic încheiat în baza unei erori esențiale poate fi declarat nul de instanța de judecată dacă cealaltă parte sau terțul destinatar al actului juridic unilateral știa sau, după caz, trebuia să știe despre această eroare.
 (2) Eroarea este esențială dacă la încheierea actului juridic a existat o falsă reprezentare referitoare la:
a) natura actului juridic;
b) calitățile substanțiale ale obiectului actului juridic;
c) cealaltă parte a actului juridic sau terțul beneficiar al actului juridic, în cazul în care identitatea sau calitățile acestora sînt hotărîtoare pentru încheierea actului juridic.
(3) Eroarea care privește simplele motive ale actului juridic nu este esențială, cu excepția cazului în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărîtoare.
(4) Eroarea imputabilă celui al cărui consimțămînt este viciat nu poate servi temei pentru anularea actului juridic. În special, actul juridic nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligență rezonabilă.
(5) Nu atrage anularea actului juridic eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.
(6) Simpla eroare de calcul nu atrage anularea actului juridic, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizîndu-se într-o eroare asupra cantității, a fost esențială pentru încheierea actului juridic. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părți.
(7) Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigențelor bunei-credințe.
(8) Dispozițiile legale privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător și atunci cînd eroarea poartă asupra declarației de voință ori cînd declarația a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanță.
Articolul 340.    Adaptarea actului juridic în caz de eroare
(1) Dacă o parte este îndreptățită să invoce anulabilitatea actului juridic pentru eroare, dar cealaltă parte declară că dorește să execute ori execută actul juridic așa cum acesta fusese înțeles de partea îndreptățită să invoce anulabilitatea, actul juridic se consideră că a fost încheiat așa cum l-a înțeles această din urmă parte.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptățită să invoce anulabilitatea a înțeles actul juridic și înainte ca aceasta să fi obținut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data cînd a fost notificată ori de la data cînd i s-a comunicat acțiunea în declararea nulității, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întîrziere actul juridic, astfel cum a fost înțeles de partea aflată în eroare.
(3) Dacă declarația a fost făcută și comunicată părții aflate în eroare în termenul prevăzut la alin. (2) sau actul juridic a fost executat astfel cum a fost înțeles de partea aflată în eroare, dreptul de a obține anularea pentru acea eroare este stins.
(4) În cazul în care ambele părți au comis aceeași eroare, instanța poate, la cererea uneia dintre ele, să adapteze actul juridic la condițiile la care părțile ar fi convenit dacă nu se comitea eroarea.
Articolul 341.    Nulitatea actului juridic încheiat prin dol
(1) Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.
(2) Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.
(3) Actul juridic este anulabil și atunci cînd dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părți.
(4) În cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
Articolul 342.    Nulitatea actului juridic încheiat prin violenţă
(1) Actul juridic încheiat în urma constrîngerii prin violenţă fizică sau psihică poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile cînd violenţa a fost exercitată de un terţ.
(2) Violenţa este temei de anulare a actului juridic numai în cazul în care se demonstrează că este de natură să determine o persoană să creadă că ea, soţul, o rudă sau o altă persoană apropiată ori onoarea sau patrimoniul lor sînt expuşi unui pericol iminent.
(3) În sensul prezentului articol, nu există violenţă atunci cînd autorul ei nu a utilizat vreun mijloc ilicit, iar partea constrînsă a avut o alternativă rezonabilă.
Articolul 343.    Nulitatea actului juridic încheiat prin leziune
(1) Actul juridic pe care o persoană l-a încheiat din cauza unui concurs de împrejurări grele de care a profitat cealaltă parte, în condiţii extrem de nefavorabile, poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Instanţa de judecată poate menţine actul juridic dacă pîrîtul oferă o reducere a creanţei sale sau o despăgubire pecuniară echitabilă. Dispozițiile art. 340 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 344.    Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun
(1) Actul juridic prin care s-a dispus de un bun referitor la care, prin lege sau de instanţa de judecată, sau de un alt organ abilitat, este instituită, în favoarea unor persoane, o interdicţie cu privire la dispoziţie poate fi declarat nul de instanţa de judecată la cererea persoanelor în favoarea cărora este instituită interdicţia.
(2) Actul juridic nu poate fi anulat pe temeiul dispozițiilor alin. (1) dacă dobînditorul bunului nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască despre interdicție sau dacă actul juridic stipulează expres că este încheiat sub condiția suspensivă a ridicării interdicției.
Articolul 345.    Termenul de prescripție extinctivă a acțiunii în anulare a actului juridic pentru viciu de consimțămînt
(1) Persoana îndreptățită are dreptul să invoce anulabilitatea actului juridic pentru temeiurile prevăzute la art. 339, 341 și 343 în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulabilității.
(2) Anulabilitatea în temeiul prevăzut la art. 342 poate fi invocată în termen de 6 luni de la data cînd a încetat violența.
Articolul 346.    Repararea prejudiciului cauzat prin viciu de consimțămînt
(1) Partea care are dreptul de a cere anularea actului juridic pe motiv de eroare, dol, violență sau leziune poate cere repararea prejudiciului cauzat prin aceasta, chiar dacă dreptul de a cere anularea s-a prescris extinctiv sau dacă ea a confirmat actul juridic anulabil, cu condiția că cealaltă parte a actului juridic cunoștea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulității la momentul încheierii acestuia.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), în completare se aplică dispozițiile legale privind plata despăgubirilor în caz de neexecutare a obligațiilor.
(3) Drepturile prevăzute de lege ale părții afectate de dol, violență sau leziune nu pot fi excluse sau limitate prin act juridic, sub sancțiunea nulității absolute.
(4) Drepturile prevăzute de lege ale părții afectate de eroare pot fi excluse sau limitate prin act juridic, cu excepția cazului în care aceasta contravine bunei-credințe, caz în care excluderea sau limitarea este nulă.
(5) Dacă victima erorii, dolului, violenței sau leziunii are, pe baza acestei împrejurări, atît drepturi întemeiate pe dispozițiile prezentului capitol, cît și drepturi întemeiate pe neexecutarea obligațiilor rezultate din actul juridic, ea poate alege categoria de drepturi la care recurge.
 Capitolul IV
EFICIENȚA ACTELOR JURIDICE
Secțiunea 1
Condiția
Articolul 347.    Efectele juridice condiționale
(1) Actul juridic poate prevedea că, la survenirea unui eveniment viitor și nesigur ca realizare (condiție), anumite sau toate efectele sale juridice se vor produce (condiție suspensivă) sau se vor stinge (condiție rezolutorie).
(2) Condiția, de asemenea, poate să depindă de un eveniment survenit, însă deocamdată necunoscut părților.
Articolul 348.    Condiția nulă
Este supusă nulității condiția care contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri, precum și condiția a cărei îndeplinire este imposibilă, cu excepția cazului cînd ea a fost stipulată pentru situația cînd ea devine posibilă. Efectul juridic care depinde de o astfel de condiție este de asemenea supus nulității.
Articolul 349.    Condiția pozitivă
(1) În cazul în care s-a prevăzut condiția survenirii unui eveniment anume într-un termen determinat, condiția se consideră nerealizată dacă acest termen a expirat și evenimentul nu a survenit.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiția poate fi îndeplinită oricînd. Condiția poate fi recunoscută nerealizată atunci cînd este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
Articolul 350.    Condiția negativă
(1) În cazul în care s-a prevăzut condiția nesurvenirii unui eveniment anume într-un termen determinat, condiția se consideră realizată chiar și pînă la expirarea acestui termen dacă este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiția se consideră realizată doar atunci cînd este evident că evenimentul nu va surveni.
Articolul 351.    Inadmisibilitatea influenței asupra
    realizării condiției
(1) Persoana care a încheiat un act juridic al cărui efect depinde de o condiție nu are dreptul, pînă la realizarea condiției, să efectueze acțiuni capabile să împiedice executarea obligațiilor sale.
(2) Dacă condiția se realizează, iar persoana a întreprins deja acțiunile menționate la alin. (1), ea este obligată să repare celeilalte părți prejudiciul cauzat astfel.
Articolul 352.    Condiția suspensivă
(1) Efectele juridice care depind de o condiție suspensivă se produc la momentul îndeplinirii acelei condiții sau la un alt moment ulterior prevăzut expres.
(2) Actele încheiate de dobînditor sub condiție suspensivă sînt valabile și, în cazul îndeplinirii condiției, produc efecte de la data încheierii lor.
(3) Dobînditorul poate să facă, chiar înainte de îndeplinirea condiției, orice acte de conservare a dreptului său.
(4) Actele încheiate cu terții de cel care a constituit sau a transmis un drept sub condiție suspensivă înainte de îndeplinirea condiției sînt opozabile dobînditorului sub condiție suspensivă, cu excepția actelor:
a) încheiate cu terții care cunoșteau sau trebuiau, în mod rezonabil, să cunoască despre îndreptățirea dobînditorului sub condiție suspensivă; sau
b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, încheiate cu terții care și-au înregistrat dreptul după înregistrarea provizorie a dreptului dobînditorului sub condiție suspensivă.
(5) În cazul în care condiția suspensivă nu s-a îndeplinit, în privința prestațiilor executate sub acea condiție se aplică dispozițiile legale privind îmbogățirea nejustificată.
Articolul 353.    Condiția rezolutorie
(1) Efectele juridice care depind de o condiție rezolutorie se sting la momentul îndeplinirii acelei condiții, în cazul raporturilor contractuale aplicîndu-se dispozițiile legale privind efectele rezoluțiunii.
(2) Dacă un drept s-a dobîndit sub condiție rezolutorie, în caz de îndeplinire a condiției, dreptul constituit se stinge de plin drept, iar dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiției, însă numai dacă la acel moment dobînditorul era titularul dreptului ori avea împuternicirea de a dispune de el.
(3) Terțul dobînditor al dreptului dobîndit sub condiție rezolutorie îl dobîndește liber de acea condiție:
a) dacă nu a acceptat-o expres;
b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, dacă dreptul nu era înregistrat provizoriu.
Articolul 354.    Condiția rezolutorie cu efect retroactiv
(1) Dacă din actul juridic sau din lege rezultă expres că o anumită condiție rezolutorie operează retroactiv, din momentul încheierii actului juridic, în caz de îndeplinire a condiției, în privința prestațiilor executate sub acea condiție se aplică dispozițiile legale privind îmbogățirea nejustificată.
(2) Cu toate acestea, clauza conform căreia dreptul dobîndit sub condiție rezolutorie se desființează retroactiv, din momentul încheierii actului juridic, este nulă, cu excepția cazului în care dreptul, conform legii, se dobîndește prin înregistrare provizorie într-un registru de publicitate.
Articolul 355.    Buna-credință la survenirea condiției
(1) Dacă survenirea condiției a fost reținută cu rea-credință de partea pentru care survenirea condiției este dezavantajoasă, condiția se consideră survenită.
(2) Dacă la survenirea condiției a contribuit cu rea-credință partea pentru care survenirea condiției este avantajoasă, condiția nu se consideră survenită.
Articolul 356.    Renunțarea la condiție
(1) Partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiția este liberă să renunțe unilateral la aceasta atît timp cît condiția nu s-a îndeplinit.
(2) Renunțarea la condiție face ca obligația sau alt efect juridic să fie necondiționat.
 Secțiunea a 2-a
Actul juridic ineficient
Articolul 357.    Actele juridice ineficiente
(1) Dacă, conform legii, actul juridic, fără a fi nul sau anulabil, nu produce, total sau parțial, efectele sale juridice, el este, în această parte, ineficient.
(2) Actul juridic devine eficient de îndată ce este înlăturat temeiul de ineficiență.
(3) Ineficiența actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acțiune, cît și pe cale de excepție, de orice persoană care are un interes născut și actual. Instanța de judecată este obligată să o invoce din oficiu după ce a ascultat participanții la proces.
(4) Atît acțiunea în constatarea ineficienței actului juridic, cît și excepția prin care se invocă ineficiența sînt imprescriptibile dacă legea nu prevede altfel. Cu toate acestea, se prescriu extinctiv în termen de 10 ani acțiunile privind aplicarea efectelor ineficienței actului juridic, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acțiunea în constatare a ineficienței sau după admiterea acestei acțiuni.
Articolul 358.    Efectele actului juridic de dispoziție al celui neîndreptățit
(1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decît are el însuși.
(2) Dacă, nici la data încheierii actului juridic de dispoziție și nici la data cînd trebuie să se transmită sau să se constituie dreptul de care se dispune prin act, transmițătorul nu este titularul acelui drept și nici nu are împuterniciri de a dispune, actul juridic este valabil, dar nu produce efectul juridic de transmitere sau, după caz, de constituire a dreptului în folosul dobînditorului decît în condițiile alin. (3) și (4).
(3) Transmițătorul este obligat să înlăture ineficiența și să asigure efectul juridic al transmiterii sau, după caz, al constituirii dreptului respectiv de către titularul său în folosul dobînditorului (obligație de a da). Obligația de a da a transmițătorului se consideră executată prin dobîndirea de către acesta a dreptului, prin ratificarea actului juridic de către titular, precum și prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care transmite ori, după caz, constituie dreptul în folosul dobînditorului.
(4) Dacă din lege sau din voința părților nu rezultă contrariul, dreptul de care s-a dispus se transmite sau se constituie de plin drept în folosul dobînditorului din momentul dobîndirii dreptului de către transmițător sau, după caz, al ratificării actului juridic de dispoziție de către titular.
(5) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în cazul încheierii unui act juridic de dispoziție a bunului comun de către un coproprietar fără consimțămîntul celorlalți coproprietari, precum și în alte cazuri cînd transmițătorul nu este unicul titular al dreptului de care se dispune prin act.
Articolul 359.    Exercitarea dreptului inexistent
Un act juridic unilateral nu produce efectele juridice avute în vedere de autorul său în măsura în care prin act se exercită un drept subiectiv care nu există ori pentru exercitarea căruia nu sînt întrunite toate condițiile prevăzute de lege sau actul juridic.
Articolul 360.    Consimțămîntul terțului pentru
    încheierea actului juridic
 (1) Dacă efectul unui act juridic depinde de consimțămîntul unui terț, consimțămîntul sau refuzul poate fi exprimat atît față de o parte, cît și de cealaltă.
(2) Consimțămîntul nu necesită formele stabilite pentru actul juridic dacă legea nu prevede altfel.
(3) Consimțămîntul prealabil al terțului este revocabil pînă la încheierea actului juridic dacă din raportul juridic în a cărui bază a fost dat consimțămîntul prealabil nu reiese altfel. Revocarea poate fi exprimată atît față de o parte, cît și de cealaltă.
(4) Consimțămîntul ulterior (ratificarea, confirmarea) pentru încheierea actului juridic, în lipsa unor dispoziții legale contrare exprese, are efect retroactiv, din momentul încheierii actului juridic.
(5) Retroactivitatea nu afectează actele de dispoziție pe care cel care a consimțit le-a încheiat cu terții anterior exprimării consimțămîntului și nici drepturile dobîndite de terți în temeiul acelor acte, nu afectează actele de executare silită, sechestrul ori măsurile luate de administratorul insolvabilității anterior exprimării consimțămîntului.
(6) Dispozițiile prezentului articol se aplică în special consimțămîntului sub forma:
a) încuviințării acordate de către părinte, adoptator, curator, tutore sau de alt ocrotitor;
b) autorizării acordate de către consiliul de familie, autoritatea tutelară sau instanța de judecată;
c) ratificării de către reprezentat în cazurile prevăzute la art. 370;
d) ratificării actului juridic de dispoziție în cazurile prevăzute la art. 358.
(7) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător aprobării acordate de organul competent al persoanei juridice actelor juridice încheiate în numele acesteia.
Articolul 361.    Dreptul de revocare a actului juridic ineficient
(1) Dacă cel care a încheiat actul juridic fără consimțămîntul necesar al terțului a declarat, cu rea-credință, că acel consimțămînt a fost obținut sau că el nu este necesar, cealaltă parte poate să revoce actul juridic pînă cînd i se comunică consimțămîntul necesar, cu excepția cazului în care a încheiat actul juridic cunoscînd absența consimțămîntului.
(2) Dacă terțul a refuzat să acorde consimțămîntul necesar, oricare dintre părți poate revoca actul juridic.
(3) În cazul în care cealaltă parte se adresează către cel care a încheiat actul juridic sau către terț cu o cerere de prezentare a consimțămîntului necesar al terțului, iar consimțămîntul nu îi este comunicat celeilalte părți în termen de 4 săptămîni de la data primirii cererii, dacă legea sau actul juridic nu prevede un alt termen, se consideră că terțul a refuzat să acorde consimțămîntul necesar.
(4) Partea îndreptățită exercită dreptul de revocare prevăzut la alin. (1) sau (2) prin notificare adresată celeilalte părți. Dacă actul juridic a fost revocat conform dispozițiilor prezentului articol, se consideră că el nu a fost încheiat.
(5) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică actului juridic de dispoziție al celui neîndreptățit, prevăzut la art. 358.
 Capitolul V
REPREZENTAREA ŞI PROCURA
Articolul 362.    Reprezentarea
(1) Un act juridic poate fi încheiat personal sau prin reprezentant. Împuternicirile reprezentantului rezultă din lege, din act juridic sau din împrejurările în care acţionează.
(2) Actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului.
(3) Dacă actul juridic este încheiat în numele unei alte persoane, părţii cu care a contractat reprezentantul nu i se poate opune o lipsă a împuternicirilor dacă reprezentatul a creat astfel de împrejurări în virtutea cărora această parte presupunea cu bună-credinţă existenţa unor asemenea împuterniciri.
(4) Dacă la încheierea unui act juridic reprezentantul nu prezintă împuternicirile sale, actul produce efecte nemijlocit pentru persoana reprezentată doar în cazul în care cealaltă parte trebuia, pornind de la împrejurările în care s-a încheiat actul, să presupună existenţa reprezentării. Aceeaşi regulă se aplică şi atunci cînd pentru cealaltă parte persoana contractantului nu are importanţă.
(5) Este interzisă încheierea prin reprezentant a actului juridic care, după natura lui, urmează a fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege.
Articolul 363.    Reprezentantul supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei
Actul juridic încheiat de reprezentant este valabil și în cazul în care reprezentantul este supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei.
Articolul 364.    Delegarea împuternicirilor și substituirea reprezentantului
(1) Reprezentantul trebuie să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate să delege împuternicirile unui terț (delegarea împuternicirilor) sau să cesioneze împuternicirile unui terț (substituirea reprezentantului) în cazul în care este împuternicit de reprezentat sau în alte cazuri prevăzute de lege. În caz de dubiu, se prezumă că reprezentantul și-a delegat împuternicirile, dar nu le-a cesionat.
(2) Chiar dacă a delegat împuternicirile unui terț, reprezentantul păstrează aceleași împuterniciri, avînd dreptul de a le delega și altui terț. Atît reprezentatul, cît și reprezentantul pot exercita dreptul de revocare a împuternicirilor acordate terțului prin delegare.
(3) Reprezentantul care a delegat sau a cesionat unui terț împuternicirile este obligat să aducă faptul cît mai curînd la cunoștința reprezentatului, precum și informația necesară despre terț. În cazul în care nu îndeplinește această obligație, reprezentantul poartă răspundere pentru acțiunile terțului ca pentru acțiuni proprii.
Articolul 365.    Viciile de consimţămînt, obligaţia cunoaşterii
(1) La declararea nulităţii pentru viciu de consimţămînt a actului juridic încheiat de reprezentant, se are în vedere doar consimţămîntul acestuia.
(2) Dacă reprezentantul împuternicit prin procură a acţionat în conformitate cu anumite indicaţii ale reprezentatului, ultimul nu are dreptul să invoce necunoaşterea de către reprezentant a unor circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.
Articolul 366.    Împuterniciri de reprezentare
(1) Acordarea împuternicirilor se efectuează prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţ în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea.
(2) Declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat în baza împuternicirilor. Această dispoziţie nu se aplică dacă astfel rolul protector al cerinţelor de formă este anihilat.
Articolul 367.    Durata împuternicirilor
(1) Dacă sînt acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ, împuternicirile rămîn valabile pentru acesta pînă la revocarea lor de către persoana care le-a acordat.
(2) În cazul în care o persoană, prin comunicare specială adresată unui terţ sau prin comunicare publică, a anunţat că împuterniceşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, ultima are dreptul de reprezentare în primul caz faţă de terţul indicat, iar în al doilea caz faţă de orice altă persoană. Împuternicirile de reprezentare se păstrează pînă la revocare în ordinea în care sînt acordate.
Articolul 368.    Modificarea sau revocarea
    împuternicirilor
Despre modificarea sau revocarea împuternicirilor terţii trebuie anunţaţi prin mijloace adecvate. În cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau revocarea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau revocarea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic.
Articolul 369.    Reprezentantul care acționează în nume propriu
(1) În cazul în care reprezentantul, deși deține împuterniciri, încheie actul juridic în nume propriu sau acționează în alt mod în care nu indică terțului faptul că încheie actul în numele reprezentatului, actul juridic produce efecte juridice între reprezentant și terț. Acel act juridic nu produce efecte juridice între reprezentat și terț, cu excepțiile prevăzute expres de lege.
(2) Dacă reprezentantul încheie actul juridic în numele unui reprezentat a cărui identitate urmează a fi dezvăluită ulterior, dar nu o dezvăluie într-un termen rezonabil după primirea cererii terțului, se consideră că reprezentantul a încheiat actul juridic în nume propriu.
Articolul 370.    Încheierea actului juridic fără împuterniciri de reprezentare
(1) Dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic produce efecte pentru reprezentat numai în cazul în care acesta îl ratifică ulterior. În acest caz, actul juridic poate fi ratificat atît expres, cît şi prin acţiuni concludente. Pînă la ratificare actul juridic constituie un act juridic ineficient în raport cu reprezentatul.
(2) Dacă cealaltă parte se adresează reprezentatului cu o cerere despre ratificarea actului, ratificarea poate fi făcută numai printr-o declaraţie expresă adresată nemijlocit acestei părţi. Dacă declaraţia despre ratificare nu este trimisă celeilalte părţi în termen de 2 săptămîni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să ratifice actul juridic.
(3) Pînă la ratificare, partea care a încheiat actul juridic cu reprezentantul lipsit de împuterniciri, în cazul în care nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor, poate renunţa la actul juridic printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului.
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul în care administratorul sau alt reprezentant al unei persoane juridice încheie actul juridic fără aprobarea corespunzătoare, obligatorie conform legii, din partea organului competent al persoanei juridice, dacă legea nu prevede o altă consecință.
Articolul 371.    Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri
(1) Persoana care a încheiat un act juridic în calitate de reprezentant, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic sau să repare prejudiciul cauzat dacă reprezentatul refuză să ratifice actul juridic.
(2) Dacă reprezentantul nu ştia despre lipsa împuternicirilor, el este obligat numai la repararea prejudiciului care se datorează faptului că cealaltă parte era convinsă că împuternicirile există şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte.
(3) Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici în cazurile cînd era supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei, cu excepţia cazurilor cînd a acţionat cu încuviinţarea ocrotitorului provizoriu sau a curatorului.
Articolul 372.    Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)
(1) Reprezentantul nu are dreptul să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuși, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terț, cu excepția următoarelor cazuri:
a) reprezentatul a permis reprezentantului să acționeze în așa mod;
b) reprezentantul a dezvăluit că va acționa în așa mod, iar reprezentatul nu a obiectat într-un termen rezonabil;
c) reprezentatul a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască pe altă cale că reprezentantul va acționa în așa mod și nu a obiectat într-un termen rezonabil;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Reprezentatul poate cere declararea nulității actului juridic dacă, la momentul încheierii actului juridic, terțul cunoștea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că reprezentantul încalcă dispozițiile alin. (1). Această acțiune se prescrie în termen de 6 luni.
Articolul 373.    Pluralitatea de reprezentanți
(1) În cazul în care reprezentatul a împuternicit mai mulți reprezentanți în privința aceluiași act juridic, oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepția cazului cînd necesitatea consimțămîntului celorlalți reprezentanți rezultă expres din lege sau din actul prin care s-au acordat împuterniciri reprezentantului care încheie actul juridic.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică indiferent dacă reprezentanții au fost numiți sau împuterniciți prin același act sau prin acte diferite.
Articolul 374.    Procura
(1) Procură este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi.
(2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial.
(3) Procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice locale sînt echivalate cu procurile autentificate notarial.
(4) Sînt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de:
a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale militare, în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, iar în absența acestuia – de medicul de gardă;
b) militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de învăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective;
c) persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful instituţiei respective;
d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv.
(5) Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, cu excepția coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura.
(6) Dispozițiile legale privind procura se aplică și în cazul în care împuternicirile se cuprind fie într-un contract la care este parte reprezentatul, inclusiv într-un contract între reprezentat și reprezentant sau într-un contract între reprezentat și terț, fie în procesul-verbal al organului competent al reprezentatului, dacă din lege nu rezultă altfel.
(7) Dispozițiile legale privind procura se aplică în mod corespunzător în cazul în care aceeași procură este eliberată de mai multe persoane.
(8) Dacă procura s-a eliberat unei persoane juridice fără a indica numele reprezentantului sau al salariatului acelei persoane care va exercita împuternicirile, împuternicirile se exercită de către administratorul acelei persoane sau de persoana desemnată de acesta.
Articolul 375.    Procura ulterioară
(1) Persoana căreia îi este eliberată procura (procură inițială) poate elibera o procură prin care se deleagă împuternicirile sau se substituie reprezentantul conform art. 364 (procură ulterioară).
(2) În toate cazurile, procura ulterioară emisă de o persoană fizică trebuie autentificată notarial chiar dacă procura inițială nu este autentificată.
(3) Reprezentantul căruia i s-a eliberat procura conform art. 374 alin. (5) nu poate elibera procură ulterioară.
(4) Persoana căreia îi este eliberată procura ulterioară poate elibera o nouă procură ulterioară numai dacă acest drept este stipulat expres în procura inițială și cea ulterioară.
Articolul 376.    Termenul procurii
(1) Dacă termenul valabilității nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de 3 ani de la data întocmirii. De asemenea, termenul valabilității poate fi indicat prin stipularea unei condiții la îndeplinirea căreia procura încetează.
(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova și autentificată notarial este valabilă pînă la revocarea ei de către persoana care a eliberat-o.
Articolul 377.    Încetarea valabilității procurii
(1) Valabilitatea procurii încetează în cazul:
a) expirării termenului sau îndeplinirii condiției extinctive;
b) revocării de către persoana care a eliberat-o sau, dacă este eliberată de mai multe persoane, revocării de către oricare dintre ele;
c) renunțării persoanei căreia îi este eliberată;
d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;
e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;
f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept dispărută fără de veste ori instituirii în privința ei a unei măsuri de ocrotire judiciare, dacă legea nu prevede altfel;
g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei dispărută fără de veste ori instituirii în privința ei a unei măsuri de ocrotire judiciare.
(2) Persoana care a eliberat procura o poate revoca în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunța la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.
(3) Odată cu încetarea valabilității procurii, încetează valabilitatea procurii ulterioare.
Articolul 378.    Procura irevocabilă
(1) În scopul executării ori garantării executării obligațiilor prezente sau viitoare ale reprezentatului sau ale unui terț față de reprezentant ori față de persoanele în numele sau în interesul căruia acționează reprezentantul, în cazul în care obligația este asumată de către un profesionist, reprezentatul poate indica în procură că ea nu poate fi revocată înainte de expirarea termenului ori îndeplinirea condiției extinctive sau poate indica faptul că ea poate fi revocată doar în anumite condiții (procura irevocabilă). În acest caz, dispozițiile art. 377 alin. (1) lit. b) și alin. (2) nu se aplică.
(2) Cu toate acestea, procura irevocabilă poate fi revocată după stingerea obligației pentru executarea sau garantarea căreia a fost eliberată.
(3) În cazul în care reprezentantul exercită împuternicirile contrar scopului ori există pericolul unei asemenea exercitări, reprezentatul poate cere instanței de judecată să pronunțe revocarea procurii irevocabile.
Articolul 379.    Informarea despre revocarea şi încetarea valabilităţii procurii
(1) Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre revocarea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii sau ocrotitorul celui care a eliberat procura în cazurile prevăzute la art.377 alin.(1) lit.d) şi f).
(2) În cazul în care persoana care a eliberat procura în formă scrisă sau în formă autentică nu a indicat în ea identitatea terților cu care reprezentantul urma să contracteze, ea poate informa terții despre revocarea procurii prin solicitarea către notar de a înregistra declarația de revocare în registrul procurilor.
(3) Același drept de a informa terții prin intermediul registrului procurilor, solicitînd notarului de a înregistra informația despre încetarea procurii, îl au:
a) persoana căreia i s-a eliberat procura sau, după caz, succesorii săi – în cazurile prevăzute la art. 377 alin. (1) lit. c), e) și g);
b) succesorii sau, după caz, ocrotitorul celui care a eliberat procura – în cazurile prevăzute la art. 377 alin. (1) lit. d) și f).
(4) Terții se consideră informați în ziua lucrătoare imediat următoare după data înregistrării declarației sau a informației prevăzute la alin. (2) sau, respectiv, alin. (3), dacă nu au fost informați mai devreme pe altă cale.
(5) Modul de ținere, operare a înregistrărilor, a modificărilor, a radierilor și de acces al terților la informația din registrul procurilor se stabilește de Guvern.
Articolul 380.    Publicitatea revocării sau încetării din alt temei a procurii
(1) În vederea informării terților, notarul căruia i se solicită să autentifice revocarea unei procuri este obligat să înregistreze, de îndată, informația despre revocare în registrul procurilor.
(2) Notarul care autentifică actul pentru încheierea căruia a fost dată procura are obligația să verifice la registrul prevăzut la alin. (1) dacă acea procură a fost revocată sau dacă au fost înregistrate informații despre alte temeiuri de încetare a procurii.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sînt aplicabile și în cazul autentificărilor realizate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.
Articolul 381.    Efectele încetării valabilităţii procurii
(1) Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.
(2) Dacă unui terț i se prezintă o procură, despre încetarea căreia el nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască, încetarea procurii nu este opozabilă terțului, iar actul juridic încheiat de către reprezentant cu terțul rămîne valabil pentru reprezentat și succesorii săi.
(3) La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat procura.
Articolul 382.    Reprezentarea comercială
(1) Reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionării afacerii.
(2) Reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic se admite doar dacă există un acord expres între părţi în acest sens şi în alte cazuri prevăzute de lege, reprezentantul comercial fiind ţinut să execute atribuţiile cu diligenţa unui bun proprietar.
(3) Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata remuneraţiei convenite, precum şi compensarea cheltuielilor de executare a procurii în părţi egale de la persoanele reprezentate concomitent în condiţiile alin.(2), dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
(4) Reprezentarea comercială se efectuează în bază de contract, încheiat în scris, cu indicarea împuternicirilor reprezentantului, iar în cazul lipsei acestor împuterniciri, şi în bază de procură.
(5) Reprezentantul comercial este obligat să nu divulge informaţiile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după încetarea procurii comerciale.
(6) Specificul reprezentării comerciale în anumite domenii ale activităţii de întreprinzător se stabileşte prin lege.
 T i t l u l IV
TERMENELE
 Capitolul I
CALCULAREA TERMENULUI
Articolul 383.    Instituirea termenului
(1) Termenul se instituie prin lege, hotărîre judecătorească sau prin acordul părţilor.
(2) Indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în prezentul titlu.
Articolul 384.    Modul de stabilire a termenului
Termenul se instituie prin indicare a unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va produce.
Articolul 385.    Începutul curgerii termenului
(1) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(2) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Regula se extinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei.
Articolul 386.    Diferitele modalităţi ale termenului
(1) Prin jumătate de an ori semestru se înţeleg 6 luni, prin trimestru – 3 luni, prin jumătate de lună – 15 zile, prin decadă – 10 zile.
(2) Dacă termenul este stipulat printr-o perioadă şi o fracţiune din această perioadă, fracţiunea se calculează la urmă.
(3) În cazul în care este indicat începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere data de întîi, de cincisprezece sau, respectiv, ultima zi a lunii.
Articolul 387.    Calcularea termenelor de un an şi de o lună
Dacă termenele de un an şi de o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 30 de zile şi anul – 365 de zile.
Articolul 388.    Expirarea termenului
(1) Termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art. 385 alin. (1), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art. 385 alin. (2), el expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.
(2) Dacă ultima lună nu are data respectivă determinată conform alin. (1), termenul expiră în ultima zi a lunii.
(3) Dacă s-a stabilit că un anumit termen durează pînă la o anumită zi, se prezumă că termenul include și ziua respectivă.
(4) Termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului. Dacă acţiunea trebuie săvîrşită la o organizaţie, termenul expiră la ora cînd această organizaţie, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.
(5) În cazul în care este mai scurt de o zi, termenul expiră la expirarea unităţii de timp respective. Dispoziţia a doua din alin.(4) se aplică în modul corespunzător.
(6) Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie.
Articolul 389.    Expirarea termenului într-o zi de odihnă
Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.
Articolul 390.    Prelungirea termenului
În cazul prelungirii, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.
 Capitolul II
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
Articolul 391.    Termenul general de prescripţie extinctivă
(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
(2) Acţiunile privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Articolul 392.    Termenele speciale de prescripție extinctivă
(1) Se prescriu în termen de 6 luni acțiunile privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătorești.
(2) Se prescriu în termen de 10 ani acțiunile privind:
a) drepturile reale care nu sînt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sînt supuse altui termen de prescripție;
b) repararea prejudiciului adus mediului.
Articolul 393.    Interzicerea modificării termenului de prescripție extinctivă sau a modului de calculare
(1) Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, orice clauză prin care se derogă de la dispozițiile legale privind prescripția extinctivă, inclusiv prin modificarea duratei termenului de prescripție extinctivă sau a modului de calculare ori prin renunțarea la dreptul de a invoca prescripția, este nulă.
(2) Cu toate acestea, în limitele și condițiile prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității absolute, se poate deroga, prin clauză expresă scrisă, de la dispozițiile legale privind prescripția extinctivă prin modificarea:
a) duratei termenelor de prescripție extinctivă;
b) cursului prescripției extinctive pe calea fixării începutului acesteia ori a modificării temeiurilor legale de suspendare sau de întrerupere a acesteia, după caz.
(3) Derogările de la dispozițiile legale privind prescripția extinctivă se aplică doar în partea în care prescripția extinctivă modificată expiră cel puțin într-un an și cel mult pînă la expirarea duratei maxime calculate conform art. 404.
(4) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată imprescriptibilă, deși, potrivit dispozițiilor legale, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acțiune declarată de dispozițiile legale imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
(5) De la dispozițiile legale privind prescripția extinctivă nu se poate deroga în temeiul alin. (2) în detrimentul consumatorului.
Articolul 394.    Aplicarea prescripţiei extinctive
Acțiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție extinctivă numai dacă persoana în a cărei favoare a curs prescripția, creditorii persoanei sau oricare altă persoană care are un interes legitim a ridicat excepția de tardivitate conform Codului de procedură civilă.
Articolul 395.    Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă
(1) Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.
(2) În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei.
(3) În raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricînd, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd creditorul a cerut executarea; dacă, conform conținutului obligației, debitorul beneficiază de un termen suspensiv de la cerere, se aplică dispozițiile alin. (2).
(4) În acţiunile privind repararea prejudiciului, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atît tipul prejudiciului, cît şi pe cel care răspunde de el.
(5) Dacă legea nu prevede altfel, în cazul acțiunii în nulitate supuse prescripției extinctive, termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data la care cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele a cunoscut sau trebuia să cunoască temeiul nulității.
(6) În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție extinctivă separată, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate.
(7) În cazul obligației continue de a nu face, dreptul la acțiune, supus unei prescripții extinctive separate, se naște în legătură cu fiecare încălcare.
(8) Prescripția dreptului la acțiune în restituirea îmbogățirii nejustificate începe să curgă de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască atît existența dreptului său la restituire, cît și persoana obligată să restituie. Dispozițiile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător și în cazul acțiunii întemeiate pe gestiunea de afaceri fără mandat.
(9) Dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea obligației ori de reducere a obligației corelative se prescrie extinctiv la data prescrierii extinctive a obligației a cărei neexecutare întemeiază rezoluțiunea sau reducerea obligației corelative.
(10) Prescripția dreptului la acțiune privind efectele juridice ale rezoluțiunii sau ale donației revocate începe să curgă de la data în care a intervenit rezoluțiunea sau, după caz, revocarea, iar în cazul în care, în temeiul legii sau al contractului, prestațiile trebuie să se facă la o dată ulterioară – prescripția începe să curgă după împlinirea acelei date.
(11) Prescripția dreptului la acțiune în ajustarea contractului sau la rezoluțiune pentru schimbarea excepțională a circumstanțelor începe să curgă de la data în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască survenirea schimbării excepționale a circumstanțelor.
(12) Acțiunile prevăzute la alin. (7), (8), (10) și (11) se supun termenului general de prescripție, cu excepția prevăzută la art. 328 alin. (3) enunțul al doilea.
Articolul 396.    Prescripția extinctivă în cazul dreptului de regres
(1) Prescripția dreptului la acțiune în regres expiră la data în care ar fi expirat prescripția dreptului la acțiune al creditorului inițial față de debitorul urmărit în regres.
(2) Cu toate acestea, prescripția dreptului la acțiune în regres nu poate expira mai devreme de 6 luni din data în care a apărut dreptul la acțiune în regres sau din data în care creditorul inițial a înaintat acțiunea față de persoana îndreptățită la regres, oricare din aceste date este mai devreme.
(3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică dacă persoana îndreptățită la regres ar fi putut în mod rezonabil să opună creditorului inițial expirarea termenului de prescripție al creanței față de debitorul împotriva căruia persoana acționează în regres.
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător în cazul în care, în loc să acționeze în regres pe baza unor dispoziții legale speciale, persoana îndreptățită la regres acționează contra debitorului pe temeiul dispozițiilor legale privind îmbogățirea nejustificată sau gestiunea de afaceri.
(5) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana este îndreptățită la regres în temeiul executării pe baza unei garanții personale autonome pe care și-a asumat-o față de creditor, precum și în alte cazuri cînd era obligată în așa fel încît trebuia să execute independent de prescrierea extinctivă a dreptului la acțiune al creditorului față de debitor. În aceste cazuri, se aplică dispoziția corespunzătoare a art. 395.

Articolul 397.    Efectul asupra prescripţiei extinctive al cesiunii creanţei sau al preluării datoriei
Cesiunea creanţei sau preluarea datoriei fără acordul vechiului debitor nu afectează cursul prescripţiei extinctive.
Articolul 398.    Suspendarea curgerii termenului de prescripție extinctivă
(1) Curgerea termenului de prescripție extinctivă se suspendă dacă:
a) înaintarea acțiunii este imposibilă din cauza unui impediment în afara controlului creditorului și dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele sale;
b) executarea obligațiilor este amînată (moratoriu);
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forțelor armate puse pe picior de război;
d) creditorul este minor sau supus unei măsuri de ocrotire judiciare și nu are un reprezentant sau ocrotitor, cu excepția cazurilor în care creditorul are capacitate de exercițiu procesuală în privința dreptului încălcat;
e) creditorul sau debitorul a decedat și niciunei persoane nu i s-a stabilit calitatea de moștenitor sau de persoană împuternicită să acționeze în numele masei succesorale (executor testamentar care are împuterniciri de administrare, custode sau administrator al masei succesorale desemnat de notar ori administrator al insolvabilității masei succesorale);
f) activitatea autorităților judecătorești de a căror competență ține soluționarea litigiului dintre părți este suspendată;
g) creditorul și debitorul negociază cu privire la dreptul sau la circumstanțele din care ar putea rezulta o pretenție privind acel drept;
h) creditorul și debitorul negociază cu privire la medierea în privința dreptului sau a circumstanțelor;
i) părțile se află, în condițiile legii, în proces de mediere cu privire la drept sau la circumstanțele din care ar putea rezulta o pretenție privind acel drept.
(2) Cursul prescripției extinctive se suspendă doar dacă temeiurile de suspendare indicate la alin. (1) au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale termenului de prescripție extinctivă, iar dacă acest termen este de 6 luni sau mai scurt – înăuntrul lui.
(3) Curgerea termenului de prescripție extinctivă continuă de la data încetării împrejurărilor care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripției extinctive. Termenul curs în perioada în care cursul prescripției extinctive este suspendat nu se include în termenul de prescripție extinctivă. Termenul rămas se prelungește pînă la 6 luni, iar dacă termenul de prescripție extinctivă este mai scurt de 6 luni – pînă la durata lui.
(4) O parte nu negociază în sensul alin. (1) lit. g) și h) dacă nu răspunde la invitația de a negocia ori refuză în mod expres negocierea. Negocierea încetează în data ultimei comunicări făcute de către partea în folosul căreia curge prescripția extinctivă sau în data în care una dintre părți a comunicat celeilalte că refuză să continue negocierile.
(5) Cursul prescripției extinctive a dreptului la acțiunea în regres a pîrîtului față de un terț se suspendă din momentul atragerii terțului ca intervenient accesoriu și pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătorești pronunțate împotriva pîrîtului, a cărei executare va îndreptăți pîrîtul la regres.
Articolul 399.    Suspendarea cursului prescripţiei extinctive în cazul raporturilor familiale
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori, curatori ori alte persoane care exercită o măsură de ocrotire și persoanele aflate sub tutela sau curatela lor ori sub altă măsură de ocrotire – pe durata tutelei, curatelei sau altei măsuri de ocrotire.
Articolul 400.    Suspendarea prescripţiei în cazul administrării bunurilor unei alte persoane
Prescripţia nu începe să curgă iar cea începută se suspendă între persoana care, în temeiul legii, al unei hotărîri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi cel ale căror bunuri sînt astfel administrate, cît timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate. Dispozițiile prezentului articol se aplică și acțiunii persoanei juridice față de administratorul său.
Articolul 401.    Întreruperea cursului prescripției extinctive
(1) Cursul prescripției extinctive se întrerupe:
a) printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, expres sau tacit, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită executarea parțială a obligației, achitarea, în tot sau în parte, a dobînzilor sau a penalităților, constituirea unei garanții, solicitarea unui termen de plată, declararea compensării și alte asemenea manifestări care să ateste în mod neîndoielnic existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția;
b) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de chemare în judecată, de arbitrare, a unei cereri de eliberare a ordonanței judecătorești sau a unei alte cereri în organul jurisdicțional competent;
c) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de admitere a creanței în cadrul procesului de insolvabilitate, precum și a cererii de intervenție în cadrul procedurii de executare silită în curs pornite de alți creditori;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) După întreruperea cursului prescripției extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs pînă la întreruperea cursului prescripției extinctive nu se include în noul termen de prescripție extinctivă.
(3) În cazul survenirii circumstanței indicate la alin. (1) lit. a), începe să curgă un nou termen de prescripție extinctivă chiar dacă circumstanța survine după expirarea termenului de prescripție extinctivă.
(4) În cazul întreruperii în temeiul alin. (1) lit. b), noua prescripție extinctivă a dreptului de a obține executarea silită nu va începe să curgă cît timp hotărîrea de admitere a acțiunii ori ordonanța nu a rămas definitivă.
(5) În cazul întreruperii în temeiul alin. (1) lit. c), prescripția extinctivă va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanței rămase nesatisfăcute.
Articolul 402.    Cursul prescripției în cazul restituirii ori scoaterii cererii de pe rol sau anulării ordonanței
(1) Dacă instanța de judecată a restituit cererea, a scos cererea de pe rol sau a anulat ordonanța judecătorească, cursul prescripției extinctive care a început pînă la intentarea acțiunii continuă fără întrerupere.
(2) Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data cînd a devenit irevocabilă încheierea de restituire a cererii, de scoatere a cererii de pe rol sau de anulare a ordonanței, depune o nouă acțiune, prescripția este considerată întreruptă prin acțiunea precedentă cu condiția ca noua acțiune să fie admisă.
Articolul 403.    Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă
(1) În cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată constată, la cererea reclamantului, că termenul de prescripţie extinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este apărat.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie, și doar dacă nu a expirat durata maximă calculată conform art. 404.
Articolul 404.    Durata maximă a termenului de prescripție extinctivă
(1) În toate cazurile, termenul de prescripție extinctivă nu poate depăși durata maximă de 10 ani de la data încălcării dreptului, iar în cazul acțiunilor cu privire la repararea prejudiciului patrimonial și moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătății – 30 de ani de la data încălcării dreptului.
(2) Cu toate acestea, dacă, conform dispoziției legale speciale, prescripția extinctivă a acțiunii curge de la o altă dată, atunci durata maximă prevăzută la alin. (1) va curge de la acea dată.
(3) Termenul curs în perioada în care cursul prescripției extinctive este suspendat se include în durata maximă a termenului, cu excepția suspendării conform art. 399.
(4) Dispozițiile prezentului articol nu afectează:
a) drepturile la acțiune imprescriptibile;
b) termenele de prescripție extinctivă stabilite de lege care depășesc 10 ani;
c) efectele întreruperii prescripției extinctive conform dispozițiilor legale.
Articolul 405.    Pretenţiile imprescriptibile extinctiv
Sînt imprescriptibile extinctiv pretenţiile:
a) privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale dacă legea nu prevede altfel;
b) clienților față de bănci, asociații de economii și împrumut și alți prestatori de servicii de plată privind eliberarea mijloacelor înscrise în contul acestora sau a remiterilor de bani efectuate în folosul lor;
c) cu privire la repararea prejudiciului patrimonial și moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătății. În acest caz, se repară prejudiciul despre care reclamantul a aflat în perioada anterioară intentării acțiunii, dar nu mai mare de 3 ani.
Articolul 406.    Executarea obligaţiilor după expirarea termenului de prescripţie extinctivă
(1) După expirarea termenului de prescripţie extinctivă, debitorul poate refuza executarea obligaţiei.
(2) Executarea benevolă a obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu constituie un act lipsit de temei juridic.
(3) Persoana care a executat obligaţia după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu are dreptul să ceară restituirea celor executate, chiar dacă, la data executării, nu cunoştea faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă. Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru recunoaşterea datoriilor conform contractului, precum şi pentru garanţiile asigurătorii date de debitor.
Articolul 407.    Efectele prescripției în cazul drepturilor garantate
(1) Prescrierea unui drept garantat prin gaj nu împiedică pe cel îndreptățit să ceară satisfacerea din bunul grevat dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) creditorul gajist va putea urmări, în condițiile legii, doar bunul grevat, excluzîndu-se de la urmărire restul patrimoniului debitorului ori debitorului gajist;
b) din produsul valorificării bunului grevat se poate satisface doar capitalul dreptului garantat și cheltuielile de executare, dar excluzîndu-se dobînzile, dobînzile de întîrziere, penalitățile și alte accesorii;
c) nu au trecut mai mult de 2 ani de la data invocării față de creditor a expirării prescripției extinctive de către debitorul obligației garantate.
(2) Dreptul de regres al debitorului gajist față de debitor nu se prescrie extinctiv înainte de expirarea a 6 luni din data satisfacerii dreptului garantat în condițiile alin. (1).
Articolul 408.    Prescripţia prestaţiilor suplimentare
O dată cu dreptul principal, se prescrie şi dreptul la prestaţiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar şi atunci cînd termenul de prescripţie special pentru acest drept nu a început să curgă.
 Capitolul III
TERMENELE DE DECĂDERE
Articolul 409.    Stabilirea termenului de decădere
(1) Prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept subiectiv sau încheierea unui act juridic.
(2) Dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de prescripție extinctivă, termenul se consideră termen de decădere.
(3) Este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului subiectiv de către consumator sau încheierea actului juridic de către acesta. În acest caz, se consideră că clauza stabilește un termen rezonabil.
(4) De asemenea, este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabilește un termen de decădere prin care se fraudează dispozițiile legale imperative cu privire la prescripția extinctivă.
(5) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului de decădere stabilit atrage stingerea lui.
(6) Dacă înăuntrul termenului de decădere stabilit actul unilateral nu este încheiat și, în cazul în care este supus comunicării, nu este recepționat de partea căreia trebuia comunicat, acesta nu produce efecte juridice.
Articolul 410.    Regimul termenelor de decădere
(1) Termenele de decădere nu sînt supuse suspendării, întreruperii și repunerii în termen, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2) Cu toate acestea, termenul nu poate curge, iar dacă a început să curgă, se suspendă dacă dreptul subiectiv nu poate fi exercitat sau actul juridic nu poate fi încheiat din cauza unui impediment în afara controlului persoanei în cauză și dacă ei nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele acestuia. În acest caz, dispozițiile art. 398 alin. (2) și alin. (3) enunțul întîi se aplică în mod corespunzător. Dacă termenul rămas este mai mic de 7 zile, el se prelungește și va fi egal cu 7 zile.
(3) Atunci cînd realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt în unul din cazurile indicate la art. 401 alin. (1) lit. b).
Articolul 411.    Renunțarea la beneficiul decăderii
(1) Cînd termenul de decădere a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispoziție legală care ocrotește un interes privat, partea în favoarea căreia a fost stipulat ori instituit poate să renunțe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. Dacă renunțarea intervine înainte de împlinirea termenului, sînt aplicabile regulile privitoare la întreruperea prescripției extinctive prin recunoașterea dreptului.
(2) Părțile nu pot însă renunța, nici anticipat și nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică stabilite de lege și nici nu le pot modifica, micșorîndu-le sau mărindu-le, după caz.
(3) Termenele de decădere stabilite de lege în raporturile contractuale se prezumă că protejează doar un interes privat. Cu toate acestea, termenele de decădere stabilite de lege nu pot fi modificate în detrimentul consumatorului, sub sancțiunea nulității absolute.
Articolul 412.    Aplicarea decăderii
(1) Decăderea poate fi invocată de partea în favoarea căreia a fost stipulat ori instituit termenul în condițiile art. 394 alin. (1).
(2) Instanța de judecată este obligată să invoce și să aplice din oficiu termenul de decădere, cu excepția cazului cînd acesta protejează doar un interes privat.
 T i t l u l V
PUBLICITATEA DREPTURILOR, A ACTELOR
ȘI A FAPTELOR JURIDICE
 Capitolul I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 413.    Obiectul publicității și modalitățile de realizare
(1) Drepturile, actele și faptele privitoare la starea și capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparțin acestora, precum și orice raporturi juridice sînt supuse publicității în cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Publicitatea menționată la alin. (1) se realizează prin:
a) registrul bunurilor imobile;
b) registrul garanțiilor reale mobiliare;
c) registrul de stat al persoanelor juridice;
d) registrul de stat al transporturilor;
e) registrul navelor sau catalogul naval;
f) registrele ținute, conform legii, de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
g) registrul actelor de stare civilă;
h) registrul de stat al întreprinzătorilor individuali;
i) alte forme de publicitate prevăzute de lege.
(3) Dispozițiile prezentului titlu se aplică în măsura în care prin dispozițiile legale aplicabile unui anumit registru de publicitate sau prin alte dispoziții legale speciale nu se prevede altfel.
Articolul 414.    Condițiile de publicitate
(1) Procedura și condițiile de publicitate se stabilesc prin lege.
(2) Îndeplinirea formalității de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este un minor sau dacă este un adult în privința căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară.
(3) Orice renunțare sau restrîngere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum și orice clauză penală sau altă sancțiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sînt lovite de nulitate absolută.
(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicității dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Articolul 415.    Efectele publicității
(1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum și a oricărui raport juridic supus publicității, stabilește rangul acestora și, dacă legea prevede în mod expres, condiționează constituirea sau efectele lor juridice.
(2) Între părți sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele, precum și orice raporturi juridice produc efecte depline chiar dacă nu au fost îndeplinite formalitățile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea dobînditorilor.
(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Articolul 416.    Prezumțiile în materie de registre de publicitate
(1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înregistrat într-un registru public, se prezumă că el există, cît timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii.
(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Articolul 417.    Lipsa publicității. Sancțiuni
(1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau raporturile juridice supuse publicității sînt inopozabile terților, afară de cazul în care se dovedește că aceștia le-au cunoscut pe altă cale.
(2) Atunci cînd legea prevede că simpla cunoaștere de fapt nu suplinește lipsa de publicitate, absența acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de terțul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicității.
(3) În toate cazurile însă, simpla cunoaștere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplinește lipsa de publicitate față de alte persoane decît terțul care, în fapt, le-a cunoscut.
Articolul 418.    Concursul dintre formele de publicitate
Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în același timp unor formalități de publicitate diferite, neefectuarea unei cerințe de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.
Articolul 419.    Consultarea registrelor de publicitate
(1) Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condițiile legii, să consulte registrele de publicitate privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situație juridică și să obțină extrase sau copii certificate de pe acestea.
(2) În cazurile și în modul prevăzut de lege, accesul la informația cuprinsă în registrul de publicitate este restricționat sau condiționat în vederea ocrotirii datelor cu caracter personal ale persoanei fizice la care se referă informația.
 Capitolul II
REGISTRELE DE PUBLICITATE CU CARACTER CONSTITUTIV
Secțiunea 1
Dispoziții generale
Articolul 420.    Registrele de publicitate cu caracter constitutiv
Dispozițiile prezentului capitol se aplică fiecărui registru de publicitate (registru) care întrunește următoarele condiții:
a) în acel registru, conform legii, se supun înregistrării anumite drepturi reale asupra anumitor categorii de bunuri și/sau anumite alte drepturi patrimoniale (drepturi supuse înregistrării/drepturi înregistrate);
b) legea stabilește că drepturile supuse înregistrării se pot dobîndi numai prin înregistrarea lor în folosul dobînditorului în acel registru, cu excepțiile prevăzute de lege.
Articolul 421.    Felurile înregistrărilor
(1) În registru se fac înregistrări, înregistrări provizorii și notări.
(2) Înregistrarea și înregistrarea provizorie au ca obiect drepturile supuse înregistrării, iar notarea se referă la alte drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu drepturile înregistrate cuprinse în registru.
(3) Înregistrarea provizorie și notarea se fac numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Articolul 422.    Înregistrarea drepturilor supuse înregistrării afectate de modalități
(1) Drepturile supuse înregistrării dobîndite sub condiție suspensivă sau rezolutorie nu se înregistrează. Ele se pot însă înregistra provizoriu.
(2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalității se va putea arăta atît în cuprinsul înregistrării, cît și al înregistrării provizorii.
Articolul 423.    Aplicarea dispozițiilor legale de drept material și procedural
Cererile de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere, indiferent de data depunerii lor, sînt soluționate potrivit dispozițiilor legale de drept material în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvîrșirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înregistrării, înregistrării provizorii, notării sau radierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul depunerii cererii conform legii.
 Secțiunea a 2-a
Înregistrarea și înregistrarea provizorie
Articolul 424.    Caracterul constitutiv al registrului
(1) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile supuse înregistrării se constituie, se transmit, se grevează cu drepturi reale, numai prin înregistrare în registrul prevăzut de lege, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condițiile legii.
(2) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale se sting numai prin radierea lor din registrul prevăzut de lege, cu consimțămîntul titularului, dat în forma prevăzută de lege. Acest consimțămînt nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înregistrare ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existentei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică, precum și în alte cazuri prevăzute expres de lege.
(3) Dacă dreptul supus înregistrării ce urmează să fie transmis este grevat cu un drept real în folosul unui terț, transmiterea se va face cu păstrarea dreptului real al acestui terț, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege.
(4) Modificarea unui drept înregistrat se face potrivit regulilor stabilite pentru dobîndirea acestui drept.
Articolul 425.    Constituirea sau transmiterea fără înregistrare a unor drepturi supuse înregistrării
(1) Dreptul supus înregistrării se constituie sau se transmite fără înregistrare în registrul de publicitate prevăzut de lege în temeiul moștenirii, dizolvării persoanei juridice care era titular al dreptului înregistrat, în temeiul accesiunii naturale, vînzării silite, exproprierii pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, în cazul vînzării silite, dacă interdicția în privința dreptului supus înregistrării nu a fost în prealabil notată în registrul bunurilor imobile, dreptul astfel dobîndit nu va putea fi opus terților dobînditori de bună-credință.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), titularul dreptului astfel dobîndit va putea dispune de el prin acte juridice numai după ce s-a făcut înregistrarea în registrul de publicitate corespunzător.
Articolul 426.    Conflictul dintre terții dobînditori de la un autor comun
(1) În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptățite să dobîndească, prin acte încheiate cu același titular al dreptului înregistrat, drepturi care se exclud reciproc, cel care a depus primul cererea de înregistrare a dreptului său va fi considerat titular al dreptului supus înregistrării și va fi înregistrat ca atare, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a efectuat înregistrarea în registru ori cine era în posesia obiectului dreptului supus înregistrării.
(2) În privința cererilor de înregistrare ale celorlalți solicitanți, registratorul va refuza înregistrarea în acel registru.
Articolul 427.    Situația terțului dobînditor de rea-credință
(1) Cel care a fost îndreptățit, printr-un act juridic valabil încheiat, să ceară înregistrarea unui drept supus înregistrării în folosul său poate cere instanței de judecată să dispună înregistrarea dreptului său și radierea din registru a unui drept concurent sau, după caz, acordarea de rang superior față de dreptul înregistrat în folosul unui terț dacă legea permite coexistența acestor drepturi concurente, însă numai dacă sînt întrunite următoarele condiții:
a) actul juridic pe care își întemeiază acțiunea reclamantul să fie anterior celui în baza căruia s-a efectuat înregistrarea în folosul terțului;
b) dreptul reclamantului și cel al terțului dobînditor să provină de la un autor comun;
c) înregistrarea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de terțul dobînditor prin violență sau dol, după caz.
(2) Radierea sau acordarea rangului superior poate fi cerută și dacă violența ori dolul a provenit de la o altă persoană decît terțul dobînditor, dar numai dacă acesta din urmă a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască această împrejurare la data încheierii actului juridic în baza căruia a dobîndit dreptul supus înregistrării.
(3) Dreptul la acțiune se prescrie în termenul de prescripție al acțiunii în nulitate pentru violență sau eroare, dar nu poate depăși 3 ani de la data înregistrării de către terț a dreptului în folosul său.
Articolul 428.    Persoanele de la care se pot dobîndi drepturi supuse înregistrării
(1)    Înregistrarea dobîndirii unui drept supus înregistrării se poate efectua numai:
a) dacă el se dobîndește de la persoana care, la data depunerii cererii de înregistrare, este înregistrată ca titular al dreptului care se transmite ori se grevează; sau
b) dacă el se dobîndește de la persoana care, înainte de înregistrarea dobîndirii dreptului în folosul său conform lit. a), s-a obligat să-și greveze dreptul, iar ambele înregistrări se cer concomitent.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică celui care dobîndește dreptul de proprietate cu ocazia înregistrării primare în registru a obiectului dreptului supus înregistrării.
(3) Dacă în registru un soț este înregistrat ca unic titular al dreptului înregistrat, dar este notată calitatea dreptului de bun comun, înstrăinarea sau grevarea acelui drept se va înregistra numai cu acordul celuilalt soț, acord cuprins în actul juridic de dispoziție ori într-un înscris separat în forma cerută de lege.
Articolul 429.    Înregistrarea întemeiată pe obligațiile defunctului
Înregistrarea întemeiată pe obligațiile defunctului se poate efectua și după ce dreptul supus înregistrării a fost înregistrat pe numele moștenitorului, însă numai în măsura în care moștenitorul este ținut de aceste obligații.
Articolul 430.    Acțiunea în efectuarea înregistrării
(1) În cazul în care persoana obligată să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altei persoane un drept supus înregistrării nu își execută obligațiile necesare pentru înregistrarea în registru, persoana îndreptățită poate cere instanței de judecată să dispună efectuarea înregistrării de către deținătorul registrului (acțiune în efectuarea înregistrării).
(2) Acțiunea în efectuarea înregistrării se prescrie în termen de 3 ani în condițiile legii.
(3) Reclamantul nu este ținut să demonstreze că cel obligat nu și-a dat consimțămîntul la înregistrare.
(4) Dacă acțiunea în efectuarea înregistrării a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească își va extinde efectul și în raport cu toate persoanele care au dobîndit vreun drept supus înregistrării după notare, care se va radia, la cererea oricărei persoane interesate, fără consimțămîntul lor, odată cu dreptul autorului lor care a fost participant în proces. Dispoziția prezentului alineat se aplică chiar dacă dobînditorii respectivi nu au fost atrași în proces, nefiind necesară introducerea unei acțiuni separate împotriva lor.
(5) Hotărîrea judecătorească prin care se admite acțiunea în efectuarea înregistrării este opozabilă deținătorului registrului fără atragerea acestuia în proces.
Articolul 431.    Rangurile de prioritate și substituirea lor
(1) Dacă mai multe drepturi reale limitate grevează același drept înregistrat, rangurile de prioritate (ranguri) dintre ele se determină după consecutivitatea înregistrării lor în timp.
 (2) Rangurile se pot substitui subsecvent prin efectuarea însemnărilor corespunzătoare în registru în temeiul contractului în acest sens încheiat între titularii drepturilor reale limitate al căror rang se substituie.
(3) Dacă, în rezultatul unei substituiri de rang, un drept de gaj, ipotecă sau alt drept real de garanție preia un rang inferior, iar un alt drept real limitat, altul decît un drept real de garanție, preia un rang superior, pentru această substituire este necesar și consimțămîntul titularului dreptului înregistrat grevat de drepturile al căror rang se substituie.
(4) Dacă un drept real limitat care, în rezultatul unei substituiri de rang, preia un rang inferior este, la rîndul său, grevat cu un drept real limitat în folosul unui terț, pentru această substituire este necesar și consimțămîntul acelui terț.
(5) Rangul superior dobîndit prin substituire nu se pierde dacă s-a stins dreptul real limitat care a preluat rangul inferior.
(6) Drepturile reale limitate care își au rangul între rangurile care fac obiectul substituirii nu sînt afectate de acea substituire.
Articolul 432.    Înregistrarea provizorie
(1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, înregistrarea provizorie în registru se va putea cere:
a) dacă dobîndirea dreptului supus înregistrării este afectată de o condiție suspensivă ori rezolutorie, inclusiv dacă în privința dreptului supus înregistrării este aplicat un sechestru sau o interdicție, iar actul juridic de dispoziție prevede dobîndirea acestui drept sub condiția suspensivă a ridicării sechestrului sau interdicției;
b) dacă, în temeiul unei hotărîri judecătorești definitive sau în privința căreia s-a dispus executarea imediată, dar care nu este încă irevocabilă, persoana a fost obligată la transmiterea, constituirea sau stingerea unui drept supus înregistrării;
c) dacă se dobîndește sau se grevează cu un drept real un drept înregistrat provizoriu;
d) dacă ambele părți consimt doar pentru efectuarea unei înregistrări provizorii, prin stipulație expresă în contract sau printr-o declarație comună scrisă dacă legea nu cere forma autentică.
(2) În sensul alin. (1) lit. a), în special se consideră dobîndit sub condiție suspensivă dreptul de proprietate transmis:
a) în temeiul contractului de vînzare-cumpărare în care s-a stipulat că vînzătorul își rezervă dreptul de proprietate pînă la plata tuturor sumelor datorate de către cumpărător conform acelui contract (rezerva proprietății);
b) în temeiul contractului de leasing în care s-a stipulat că locatarul dobîndește dreptul de proprietate după executarea integrală a obligațiilor sale conform acelui contract.
(3) Prin stipulație expresă părțile contractului menționat la alin. (2) pot exclude posibilitatea înregistrării provizorii în folosul dobînditorului și prevedea că contractul va fi, în schimb, supus notării în registru.
Articolul 433.    Efectele înregistrării provizorii
(1) Înregistrarea provizorie are, de la data depunerii cererii, același efect ca și înregistrarea dreptului supus înregistrării, însă sub condiția și în măsura justificării ei ulterioare.
(2) Atît timp cît se menține înregistrarea provizorie:
a) se vor putea efectua înregistrări provizorii și notări în raport cu dreptul înregistrat provizoriu;
b) se menține și dreptul înregistrat, putîndu-se efectua înregistrări provizorii și notări în raport cu el.
(3) Justificarea unei înregistrări provizorii se face cu consimțămîntul titularului dreptului înregistrat în forma prevăzută de lege sau în temeiul unei hotărîri judecătorești irevocabile prin care se admite acțiunea în justificare a înregistrării provizorii (acțiune în justificare). În acest din urmă caz, dispozițiile art. 430 se aplică, în mod corespunzător, și acțiunii în justificare.
(4) Justificarea unei înregistrări provizorii își extinde efectul din oficiu asupra tuturor înregistrărilor provizorii și notărilor în raport cu dreptul înregistrat provizoriu. În acest caz, dreptul prevăzut la alin. (2) lit. b), precum și înregistrările provizorii și notările în raport cu el, se radiază.
(5) Nejustificarea unei înregistrări provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei și a tuturor înregistrărilor provizorii și notărilor în raport cu dreptul înregistrat provizoriu.
(6) Persoana al cărei drept se radiază conform alin. (4) sau (5) nu poate invoca calitatea sa de dobînditor de bună-credință ori uzucapiunea pentru a se opune radierii.
Articolul 434.    Răsturnarea prezumțiilor privind existența sau inexistența unui drept supus înregistrării
În cazul drepturilor supuse înregistrării, prezumțiile prevăzute la art. 411 pot fi răsturnate numai pe calea acțiunii în rectificare sau dacă se face dovada cazului prevăzut la art. 425.
 Secțiunea a 3-a
Notarea
Articolul 435.    Drepturile, actele sau faptele supuse notării
(1) În cazurile prevăzute de lege, drepturile, actele, faptele sau raporturile juridice devin opozabile terților exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 426, 427 și 430.
(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sînt supuse notării:
1) contractul privind modul de folosire a proprietății comune ori a proprietății periodice, contractul de amînare a împărțirii proprietății comune;
2) locațiunea și cesiunea dreptului de a încasa chiria sau alte venituri generate de dreptul înregistrat;
3) aportul de folosință la capitalul social al unei societăți comerciale a dreptului înregistrat;
4) antecontractul, inclusiv opțiunea, pe care promitentul îl încheie în calitate de titular al dreptului înregistrat;
5) dreptul de preemțiune născut din contract și avînd ca obiect un drept înregistrat;
6) interdicția, stipulată prin contract sau testament, de înstrăinare sau de grevare a unui drept înregistrat (clauza de inalienabilitate);
7) calitatea dreptului înregistrat de bun comun al soților;
8) calitatea de fiduciar a titularului dreptului înregistrat și, dacă sînt determinați, identitatea viitorilor beneficiari în raport cu dreptul înregistrat;
9) cererea de intentare a procesului de insolvabilitate contra titularului dreptului înregistrat și intentarea procedurii de insolvabilitate de către instanța de judecată;
10) sechestrul dreptului înregistrat, al fructelor ori al veniturilor sale; interdicțiile stabilite de instanța de judecată sau alte autorități abilitate conform legii;
11) acțiunea în efectuarea înregistrării, acțiunea în justificare și acțiunea în rectificare;
12) acțiunea privind contestarea deciziei registratorului și, dacă procedura prealabilă este obligatorie conform legii, cererea prealabilă acelei acțiuni;
13) orice acțiuni privitoare la drepturi, acte, fapte, raporturi juridice în legătură cu dreptul înregistrat, indiferent dacă vizează o înregistrare ori o înregistrare provizorie existentă sau radiată, inclusiv:
a) acțiunea pentru apărarea dreptului înregistrat;
b) acțiunea de anulare a hotărîrii judecătorești de declarare a morții;
c) acțiunea de partaj;
d) acțiunea în nulitate absolută sau relativă a actului juridic ori de constatare a ineficienței actului juridic pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
e) acțiunea în declararea rezoluțiunii contractului pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
f) acțiunea revocatorie privind actul juridic pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
g) cererea de revizuire a hotărîrii judecătorești pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
14) începerea urmăririi penale în privința unei infracțiuni săvîrșite printr-o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare în registru ori a unei infracțiuni în urma căreia s-a efectuat o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare în registru;
15) instituirea măsurii de ocrotire judiciare (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) în privința titularului dreptului înregistrat dacă, conform condițiilor măsurii instituite, persoana ocrotită nu poate să încheie de sine stătător acte juridice de dispoziție în privința bunurilor imobile; modificarea sau revocarea acestei măsuri;
16) hotărîrea judecătorească primită de către deținătorul registrului de la instanța de judecată dacă cel în folosul căruia urmează să se înregistreze dreptul supus înregistrării nu a depus cerere de înregistrare și nu a plătit taxele aferente conform procedurii legale.
(3) În sensul prezentului articol, prin terți se înțelege orice persoană care a dobîndit un drept supus înregistrării sau un alt drept în legătură cu dreptul supus înregistrării.
(4) Absența notării nu lipsește dreptul, actul, faptul sau raportul juridic de efectele care le produce între părțile sale, iar în cazul acțiunilor judiciare – între participanții la proces.
(5) Dacă legea nu prevede altfel, notarea efectuată în raport cu un drept înregistrat nu împiedică efectuarea înregistrărilor, a înregistrărilor provizorii sau a altor notări în folosul terților fără consimțămîntul solicitantului sau al beneficiarului notării.
Articolul 436.    Solicitantul notării
(1) Dacă legea nu prevede altfel, notarea în raport cu un drept înregistrat se face doar la cererea sau cu consimțămîntul autentic al titularului său.
(2) Notarea efectuată pe temeiul unui act juridic autentic poate fi cerută de oricare dintre părțile actului juridic ori succesorii lor. În cazul actului juridic în formă scrisă, cererea trebuie depusă de toate părțile actului juridic sau succesorii lor. În caz de refuz, partea poate cere hotărîre judecătorească care să țină loc de consimțămînt.
(3) Notarea acțiunii se face:
a) la cererea reclamantului pe baza cererii de chemare în judecată, cererii de intentare a procesului de insolvabilitate, cererii de eliberare a ordonanței sau cererii de arbitrare, cu ștampila de intrare ori altă dovadă de recepție de către instanța de judecată sau, după caz, instanța arbitrală;
b) dacă s-a dispus de către instanța de judecată, în condițiile Codului de procedură civilă;
c) din oficiu, atunci cînd prin acțiune se contestă decizia deținătorului registrului.
(4) Dacă acțiunea s-a notat pe temeiul cererii depuse conform alin. (3) lit. a), titularul dreptului real afectat de notare poate cere de la solicitantul notării repararea prejudiciului suferit prin pierderea unei ocazii reale de a dispune cu titlu oneros de dreptul real, de a obține o finanțare ori repararea unui alt prejudiciu similar cauzat de existența notării, cu condiția că acțiunea nu este admisă de către instanță sau, dacă este admisă, nu este opozabilă titularului dreptului real, iar solicitantul notării trebuia, în mod rezonabil, să anticipeze aceasta.
(5) Notarea acțiunii se radiază:
a) la cererea persoanei care a cerut notarea ori a succesorului ei procesual;
b) la cererea oricărei persoane interesate, pe baza încheierii de radiere a instanței care examinează fondul acțiunii ori a hotărîrii instanței de judecată de admitere a acțiunii de rectificare a notării conform art. 442;
c) la cererea oricărei persoane interesate, pe baza încheierii irevocabile a instanței de refuz de primire a cererii, de restituire a cererii, de încetare a procesului, de scoaterea a cererii de pe rol, de anulare a ordonanței judecătorești, pe baza hotărîrii de respingere a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate, precum și pe baza hotărîrii irevocabile a instanței prin care se soluționează fondul acțiunii.
(6) Notarea cererii prealabile contra deciziei deținătorului registrului se radiază din oficiu la expirarea termenului de 60 de zile din data depunerii cererii prealabile la deținătorul registrului.
(7) Notarea calității dreptului înregistrat de bun comun al soților se face la cererea oricăruia dintre soți, pe baza certificatului de căsătorie, dacă din conținutul acestuia, corelat cu situația juridică a acelui drept descrisă în registru, rezultă că dreptul înregistrat s-a dobîndit în timpul căsătoriei, iar conform legii acel drept nu urmează a fi atribuit la categoria bunurilor personale ale soțului în folosul căruia este înregistrat dreptul.
Articolul 437.    Notarea antecontractelor
(1) Antecontractul care are ca obiect un drept înregistrat se poate nota în registru dacă promitentul este înregistrat în registru ca titular al dreptului care face obiectul contractului definitiv.
(2) În afară de alte cazuri prevăzute de lege, notarea antecontractului se radiază:
a) dacă s-a prescris extinctiv acțiunea beneficiarului de a cere pronunțarea unei hotărîri judecătorești care ține loc de contract definitiv;
b) dacă dreptul înregistrat a fost definitiv adjudecat în cadrul vînzării silite de către un terț care nu este ținut să răspundă de obligațiile promitentului;
c) în cazul în care prin antecontractul notat în registru s-a stipulat o opțiune, iar, pînă la expirarea termenului stipulat în antecontract pentru exercitarea opțiunii, beneficiarul opțiunii nu solicită, în baza declarației de exercitare a opțiunii și a dovezii comunicării sale către cealaltă parte, înregistrarea sau înregistrarea provizorie a dreptului supus înregistrării ce urmează a fi dobîndit.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2) se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 442.
 Secțiunea a 4-a
Rectificarea cuprinsului registrului
Articolul 438.    Noțiunea
(1) Cînd o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare efectuată în registru nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înregistrări, înregistrări provizorii sau notări inexacte efectuate în registru.
(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înregistrării, al înregistrării provizorii sau al notării a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în forma cerută de lege, ori dintr-o hotărîre judecătorească irevocabilă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond.
(4) Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în constatare sau declarare a nulității ori a ineficienței actului juridic în partea constituirii, a transmiterii sau, după caz, a stingerii dreptului înregistrat, o acțiune în nulitate a înregistrării, înregistrării provizorii sau notării, o cerere de revizuire a hotărîrii judecătorești sau cerere de contestare a hotărîrii arbitrale, precum și altă acțiune care poate avea ca efect întemeierea unei acțiuni în rectificare.
Articolul 439.    Rectificarea înregistrării sau înregistrării provizorii
(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei înregistrări sau înregistrări provizorii dacă:
a) înregistrarea sau înregistrarea provizorie nu este valabilă, inclusiv dacă dreptul a fost greșit calificat de către registrator;
b) s-a constatat sau s-a declarat nulitatea ori ineficiența actului sau faptului în temeiul căruia a fost efectuată înregistrarea ori înregistrarea provizorie în partea constituirii, a transmiterii sau, după caz, a stingerii dreptului înregistrat sau înregistrat provizoriu;
c) dreptul înregistrat sau înregistrat provizoriu s-a stins în baza legii ori a actului în temeiul căruia s-a făcut înregistrarea sau înregistrarea provizorie;
d) înregistrarea sau înregistrarea provizorie din registru nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a dreptului înregistrat sau înregistrat provizoriu.
(2) Rectificarea în registru se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația în forma cerută de lege a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în cazul în care declarația nu s-a dat, prin hotărîre judecătorească irevocabilă. Reclamantul nu este ținut să demonstreze că titularul dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat nu a dat declarația.
(3) Dacă un soț este înregistrat în registru ca unic titular al dreptului înregistrat, la cererea celuilalt soț, cu consimțămîntul soțului înregistrat ca titular, în forma cerută de lege, se poate rectifica registrul, înregistrîndu-se dreptul comun în devălmășie sau, în condițiile legii, pe cote-părți asupra dreptului înregistrat al ambilor soți. Rectificarea se efectuează pe baza copiei legalizate a certificatului de căsătorie, dacă din conținutul acestuia, corelat cu situația juridică a acelui drept descrisă în registru, rezultă că dreptul înregistrat s-a dobîndit în timpul căsătoriei, iar conform legii acel drept nu urmează a fi atribuit la categoria bunurilor personale ale soțului în folosul căruia este înregistrat dreptul.
(4) Cînd dreptul înregistrat sau înregistrat provizoriu în registru urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea persoanei îndreptățite, odată cu consimțămîntul dat, în forma cerută de lege, pentru efectuarea rectificării, și înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună rectificarea în registru. În acest din urmă caz, hotărîrea instanței de judecată va suplini consimțămîntul la înregistrare sau înregistrare provizorie al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare rectificării.
(5) Acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, cînd este cazul. Ea poate fi formulată atît împotriva dobînditorului nemijlocit, cît și împotriva terților dobînditori, în condițiile prevăzute la art. 440, cu excepția acțiunii întemeiate pe dispozițiile alin. (1) lit. c) și d) din prezentul articol, care nu poate fi pornită față de dobînditorul de bună-credință al dreptului supus înregistrării dobîndit în temeiul unui act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de gaj, ipotecă sau altă garanție reală.
(6) Acțiunea în rectificare întemeiată pe dispozițiile alin. (1) lit. b), c) sau d) nu atrage necesitatea contestării simultane a deciziei registratorului.
Articolul 440.    Termenele de exercitare a acțiunii în rectificare
(1) Acțiunea în rectificare este imprescriptibilă.
(2) Acțiunea în rectificare fondată pe unul din temeiurile prevăzute la art. 439 alin. (1) lit. a) sau b) se respinge dacă titularul dreptului înregistrat a demonstrat intervenirea dobîndirii de bună-credință conform art. 523 sau a uzucapiunii conform art. 524.
Articolul 441.    Efectele admiterii acțiunii în rectificare
(1) Hotărîrea prin care se admite rectificarea nu poate aduce atingere drepturilor persoanelor care nu au participat la proces.
(2) Dacă însă acțiunea în rectificare a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească de admitere a acțiunii în rectificare își va extinde efectul și în raport cu persoanele care au dobîndit vreun drept supus înregistrării după notare, care se va radia, la cererea oricărei persoane interesate, odată cu dreptul autorului lor care a fost participant la proces. Dispoziția prezentului alineat se aplică chiar dacă dobînditorii respectivi nu au fost atrași în proces, nefiind necesară introducerea unei acțiuni separate împotriva lor.
(3) Hotărîrea judecătorească prin care se admite acțiunea în rectificare este opozabilă deținătorului registrului fără atragerea acestuia în proces.
Articolul 442.    Rectificarea notării în registru
(1) În lipsa consimțămîntului titularului notării, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art. 439, precum și ori de cîte ori, din alt temei, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.
(2) Rectificarea se va încuviința în temeiul unei hotărîri judecătorești definitive dacă legea nu prevede că o anumită notare se poate radia la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu. Dreptul la acțiune în rectificarea notării este imprescriptibil.
(3) Dispozițiile art. 439 și 441 rămîn aplicabile.
Articolul 443.    Radierea drepturilor condiționale
(1) Dreptul dobîndit sub o condiție suspensivă se radiază la cererea oricărei persoane interesate, dacă nu se dovedește îndeplinirea condiției care afectează dreptul, în termen de 10 ani de la înregistrarea provizorie sau în alt termen stipulat de părți în acest sens.
(2) Tot astfel se va radia condiția rezolutorie și dreptul titularului anterior, dacă nu s-a cerut, în temeiul condiției rezolutorii, radierea dreptului înregistrat provizoriu sub o asemenea modalitate, timp de 10 ani de la înregistrarea provizorie dacă actul prin care s-a stipulat condiția nu prevede un alt termen.
(3) Dispozițiile art. 433 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 444.    Îndreptarea erorilor materiale
Erorile materiale săvîrșite cu prilejul înregistrărilor, înregistrărilor provizorii sau notărilor efectuate în registru, altele decît cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. Dispozițiile art. 440-442 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 445.    Răspunderea pentru ținerea defectuoasă a registrului
(1) Persoana prejudiciată printr-o faptă ilicită săvîrșită fără justificare în păstrarea și administrarea registrului poate cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a deținătorului registrului care a săvîrșit fapta și a persoanei vinovate de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea, de către persoana prejudiciată ori de predecesorii săi în dreptul vizat, a acțiunilor și a căilor de atac prevăzute de lege.
(2) Dacă legea prevede formarea unui fond de garanție, deținătorul registrului va plăti despăgubirea din acel fond.
(3) Dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de 1 an, socotit din ziua în care persoana prejudiciată a cunoscut fapta cauzatoare de prejudiciu, însă nu mai tîrziu de 3 ani de la data cînd s-a săvîrșit fapta. Prescripția este suspendată prin exercitarea acțiunilor și a căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei cauzatoare de prejudiciu.
 Capitolul III
REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE
Articolul 446.    Scopul și obiectul registrului bunurilor imobile
(1) În registrul bunurilor imobile se înregistrează bunurile imobile și drepturile reale asupra lor (drepturi reale imobiliare). De asemenea, în registrul bunurilor imobile se înscriu părțile componente ale bunurilor imobile. În cazurile prevăzute de lege, titularul dreptului real este obligat să ceară înscrierea părților componente ale bunurilor imobile.
(2) În cazurile prevăzute de lege pot fi notate în registrul bunurilor imobile unele drepturi, fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilele înregistrate în registrul bunurilor imobile.
(3) Prin lege se reglementează:
a) procedura de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere din registrul bunurilor imobile;
b) formarea bunurilor imobile prin separare, divizare, comasare sau combinare.
Articolul 447.    Condițiile de înregistrare
În afara altor temeiuri prevăzute de lege, înregistrarea sau înregistrarea provizorie în registrul bunurilor imobile se efectuează în baza contractului autentificat notarial, a hotărîrii judecătorești, a certificatului de moștenitor sau în baza unui act emis de autoritățile administrative în cazurile în care legea prevede aceasta.
Articolul 448.    Renunțarea la dreptul de proprietate
(1) Proprietarul poate renunța la dreptul său asupra bunului imobil printr-o declarație autentificată notarial, depusă la organul cadastral teritorial pentru a se radia dreptul.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), satul (comuna), orașul sau, după caz, municipiul poate cere înregistrarea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărîrii consiliului local, cu respectarea dispozițiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înregistrarea în temeiul uzucapiunii conform art. 526.
(3) În situația bunurilor imobile grevate de drepturi reale limitate, unitatea administrativ-teritorială care a preluat bunul nu răspunde decît cu acel bun.
Articolul 449.    Data producerii efectelor înregistrării
Dacă legea nu prevede altfel, înregistrarea în registrul bunurilor imobile produce efecte de la data depunerii cererii la organul cadastral teritorial, ținîndu-se cont de data, ora și minutul depunerii.
Articolul 450.    Drepturile, actele sau faptele supuse notării
În afara altor cazuri prevăzute de lege, sînt supuse notării în registrul bunurilor imobile:
a) intenția titularului dreptului real imobiliar de a înstrăina sau de a ipoteca dreptul;
b) poprirea, gajul sau constituirea altei garanții reale asupra creanței ipotecare;
c) avizul de executare a dreptului de ipotecă.
Articolul 451.    Notarea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca
(1) Titularul unui drept real imobiliar poate cere ca intenția sa de a înstrăina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătînd în acest din urmă caz și suma maximă a obligației garantate fără dobînzi, comisioane și alte cheltuieli, penalități ori alte forme de despăgubire.
(2) Dacă, în termen de 3 luni de la notarea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca, se depune cerere de înregistrare sau înregistrare provizorie a înstrăinării sau ipotecării avute în vedere, dreptul se va înregistra sau, respectiv, se va înregistra provizoriu și în raport cu persoanele care au dobîndit vreun drept real imobiliar după notare, ale căror drepturi se vor radia fără consimțămîntul lor la cererea oricărei persoane interesate.
(3) Notarea intenției de a înstrăina sau de a ipoteca își pierde efectul la expirarea unui termen de 3 luni de la data depunerii cererii de notare și se radiază fără consimțămîntul titularului la cererea oricărei persoane interesate.
(4) Anul, luna și ziua în care notarea își pierde efectul se menționează în notare.
Articolul 452.    Modificarea descrierii imobilului
Proprietarul bunului imobil înregistrat în registrul bunurilor imobile poate cere oricînd modificarea mențiunilor din registrul bunurilor imobile privitoare la descrierea, destinația sau suprafața bunului, în condițiile legii.
Cartea a doua
DREPTURILE REALE
 T i t l u l I
PATRIMONIUL
Articolul 453.    Noţiunea de patrimoniu
(1) Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei.
Articolul 454.    Drepturile reale
(1) Sînt drepturi reale dreptul de proprietate și drepturile reale limitate.
(2) Sînt drepturi reale limitate:
a) dreptul de uzufruct;
b) dreptul de uz;
c) dreptul de abitație;
d) dreptul de superficie;
e) dreptul de servitute;
f) drepturile reale de garanție, inclusiv gajul și ipoteca;
g) alte drepturi cărora prin lege le este atribuit în mod expres acest caracter.
Articolul 455.    Bunurile
(1) Bunuri sînt toate lucrurile susceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale.
(2) Lucruri sînt obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii civile.
Articolul 456.    Părțile componente ale bunului
(1) Prin accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipește cu bunul ori se încorporează în acesta dacă separarea ar cauza distrugerea ori ar diminua esențial valoarea sau destinația economică a bunului ori a părții supuse separării.
(2) Bunul și părțile sale componente nu se pot afla în proprietatea diferitor persoane și nu pot fi grevate de diferite drepturi reale.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în măsura în care legea nu prevede altfel.
Articolul 457.    Circuitul civil al bunurilor
Bunurile pot circula liber, cu excepţia cazurilor cînd circulaţia lor este limitată sau interzisă prin lege.
Articolul 458.    Animalele
(1) Animalele nu sînt lucruri. Ele sînt ocrotite prin legi speciale.
(2) În privinţa animalelor se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.
Articolul 459.    Bunurile imobile şi mobile
(1) Bunul poate fi imobil sau mobil.
(2) Bun imobil se consideră terenul înregistrat în registrul bunurilor imobile sub număr cadastral distinct.
(3) Rămîn bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuinţate, atît timp cît sînt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui bun imobil care sînt detaşate provizoriu de acesta dacă sînt destinate reamplasării. Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile.
(4) Prin lege, la categoria de bunuri imobile pot fi raportate şi alte bunuri.
(5) Bunurile care nu sînt raportate la categoria de bunuri imobile, inclusiv banii, valorile mobiliare și alte titluri de valoare, sînt considerate bunuri mobile.
Articolul 460.    Părțile componente ale bunurilor imobile
(1) Constituie parte componentă a bunului imobil lucrurile și lucrările atașate permanent la teren, precum clădirile, construcțiile subterane (chiar dacă se extind asupra altor terenuri), obiectele acvatice separate, plantațiile prinse de rădăcini, roada neculeasă. Această regulă se aplică indiferent dacă aceste părți componente sînt sau nu sînt înregistrate în registrul bunurilor imobile în mod separat.
(2) Clădirile și alte lucruri și lucrări atașate permanent la teren, care sînt construite pe terenul altuia pe baza unui drept de superficie, precum și lucrurile atașate la teren pentru un scop temporar nu constituie parte componentă a bunului imobil.
(3) Nu se consideră parte componentă a bunului imobil rețelele de utilitate sau lucrările de utilitate amplasate pe bunul imobil care au fost construite de către un terț pe baza unui drept de superficie sau în privința cărora proprietarului bunului imobil îi incumbă obligația legală de a le tolera.
(4) Clădirile și alte lucruri și lucrări prevăzute la alin. (2) și (3) constituie bunuri imobile asupra cărora dreptul de proprietate îl exercită titularul dreptului de superficie respectiv asupra terenului pe durata de existență a acestui drept. Titularul respectiv nu poate înstrăina sau greva dreptul de proprietate și dreptul de superficie decît împreună.
(5) Clădirile și alte lucruri și lucrări atașate permanent la teren care rămîn pe teren la stingerea dreptului de superficie devin parte componentă a terenului.
Articolul 461.    Părțile componente ale clădirii
(1) Constituie parte componentă a clădirii lucrurile și lucrările din care clădirea este construită sau care sînt atașate ei în mod permanent și care nu pot fi separate fără a deteriora în mod substanțial clădirea sau lucrul ori lucrarea supusă separării.
(2) Lucrul sau lucrarea atașată la o clădire pentru un scop temporar nu este parte a acelei clădiri.
Articolul 462.    Unitatea în condominiu
(1) Constituie bun imobil unitatea în condominiu împreună cu cota-parte corespunzătoare din dreptul de proprietate sau de superficie asupra terenului, părților din clădire altele decît unitățile și altor părți comune ale condominiului.
(2) Unitatea și cota-parte corespunzătoare din dreptul asupra părților comune nu pot fi înstrăinate sau grevate decît împreună.
Articolul 463.    Întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor
(1) Proprietatea terenului se întinde și asupra subsolului și a spațiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.
(2) În condițiile legii, proprietarul poate face, deasupra și în subsolul terenului, toate construcțiile, plantațiile și lucrările pe care le găsește de cuviință și poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este ținut să respecte, în condițiile și în limitele determinate de lege, drepturile terților asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor și apelor subterane, lucrărilor și instalațiilor subterane și altora asemenea.
(3) Apele de suprafață și albiile acestora aparțin proprietarului terenului pe care se formează sau curg, în condițiile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de asemenea, dreptul de a apropria și de a utiliza, în condițiile legii, apa izvoarelor și a lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum și apele pluviale.
Articolul 464.    Prevederile aplicabile drepturilor reale
Prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri.
Articolul 465.    Dobîndirea drepturilor reale asupra bunurilor imobile
(1) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale asupra bunurilor imobile se constituie, se transmit, se grevează cu alte drepturi reale numai prin înregistrare în registrul bunurilor imobile, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condițiile legii.
(2) Înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile este publică. Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze oricărei persoane informaţii despre toate drepturile şi grevările înregistrate asupra oricărui imobil.
(3) Organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze, la cererea persoanei al cărei drept este înregistrat, un document ce ar confirma înregistrarea sau să aplice parafa pe documentul prezentat spre înregistrare.
Articolul 466.    Bunurile divizibile şi indivizibile
(1) Este divizibil bunul care poate fi partajat în natură fără a i se schimba destinaţia economică.
(2) Este indivizibil bunul ale cărui părţi, în urma divizării, pierd calităţile şi destinaţia lui.
(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura sa poate fi considerat indivizibil.
Articolul 467.    Bunul principal şi bunul accesoriu
(1) Bunul destinat în mod permanent întrebuinţării economice unui alt bun (principal) şi legat de acesta prin destinaţie comună este un bun accesoriu atît timp cît satisface această întrebuinţare. Toate celelalte bunuri sînt principale.
(2) Destinaţia comună poate fi stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal dacă părţile nu convin altfel.
(4) Încetarea calităţii de bun accesoriu nu este opozabilă unui terţ care a dobîndit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlătură această calitate.
(6) Drepturile unui terţ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.
Articolul 468.    Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile
(1) Sînt fungibile bunurile care, în executarea unei obligaţii, pot fi înlocuite cu altele fără a afecta valabilitatea plăţii. Toate celelalte bunuri sînt nefungibile.
(2) Prin act juridic, un bun fungibil poate fi considerat nefungibil, iar un bun nefungibil poate fi considerat fungibil.
Articolul 469.    Bunul determinat individual şi bunul determinat generic
(1) Se consideră determinat individual bunul care, potrivit naturii sale, se individualizează prin semne, însuşiri caracteristice doar lui.
(2) Bunul determinat generic se consideră bunul care posedă semnele caracteristice tuturor bunurilor de acelaşi gen şi care se individualizează prin numărare, măsurare, cîntărire. Bunul determinat generic este fungibil.
(3) Prin act juridic, bunurile determinate individual pot fi considerate determinate generic, iar bunurile determinate generic pot fi considerate determinate individual.
Articolul 470.    Bunurile consumptibile şi bunurile neconsumptibile
(1) Sînt consumptibile bunurile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanţei lor. Toate celelalte bunuri sînt neconsumptibile.
(2) Prin act juridic, un bun consumptibil poate fi considerat neconsumptibil.
Articolul 471.    Bunurile domeniului public şi bunurile domeniului privat
(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul public.
(2) Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.
(3) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.
Articolul 472.    Universalitatea de fapt
(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și sînt privite ca un tot întreg prin voința acesteia sau prin lege.
(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.
Articolul 473.    Produsele bunurilor
(1) Produsele bunurilor sînt fructele și productele.
(2) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia. Fructele sînt: naturale, industriale și civile. Fructele civile se numesc și venituri.
(3) Fructele naturale sînt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute fără intervenția omului, cum ar fi acelea pe care pămîntul le produce de la sine, producția și sporul animalelor.
(4) Fructele industriale sînt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute ca rezultat al intervenției omului, cum ar fi recoltele de orice fel.
(5) Fructele civile sînt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, precum sînt chiriile, arendele, dobînzile, venitul rentelor și dividendele.
(6) Productele sînt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră și altele asemenea.
Articolul 474.    Dobîndirea fructelor și a productelor
(1) Fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege sau act juridic nu se dispune altfel.
(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale și industriale se dobîndește la data separării de bunul care le-a produs.
(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobîndește zi cu zi.
Articolul 475.    Dreptul accesoriu şi dreptul limitat
(1) Drept accesoriu este dreptul legat astfel de un alt drept încît fără acesta nu poate exista.
(2) Drept limitat este dreptul derivat de la un drept mai cuprinzător care este grevat cu acel drept.
Articolul 476.    Obiectele de proprietate intelectuală
(1) Se consideră obiect de proprietate intelectuală orice rezultat al activității intelectuale, confirmat și protejat prin drepturile corespunzătoare privind utilizarea acestuia.
(2) Obiectele de proprietate intelectuală se divizează în două categorii:
a) obiecte de proprietate industrială (invenții, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, mărci, desene și modele industriale, indicații geografice, denumiri de origine și specialități tradiționale garantate);
b) obiecte ale dreptului de autor (opere literare, artistice și științifice etc.) și ale drepturilor conexe (interpretări, fonograme, videograme și emisiuni ale organizațiilor de difuziune etc.).
(3) De domeniul proprietății intelectuale țin și alte bunuri ce dispun de un sistem de reglementare separat, cum ar fi:
a) secretul comercial (know-how);
b) numele comercial.
(4) În cazul obiectelor de proprietate industrială, dreptul asupra acestora apare în urma înregistrării obiectului, a acordării titlului de protecție de către oficiul național de proprietate intelectuală sau în alte condiții prevăzute de legislația națională, precum și în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte. În cazul obiectelor dreptului de autor și ale drepturilor conexe, înregistrarea nu este o condiție obligatorie pentru apariția și exercitarea drepturilor respective, aceste obiecte fiind protejate din momentul creării lor.
(5) În condițiile legii, titularul dreptului asupra obiectului de proprietate intelectuală:
a) poate înstrăina dreptul prin cesiune;
b) poate permite exploatarea lui de către terți prin licență exclusivă sau neexclusivă;
c) poate exercita alte drepturi morale și patrimoniale prevăzute de lege în privința obiectului dreptului exclusiv.
(6) Cu excepțiile prevăzute de lege, nicio persoană nu poate exploata dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală al altuia fără licența corespunzătoare. Licența se prezumă neexclusivă dacă nu s-a prevăzut expres contrariul.
(7) Dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală și dreptul acordat prin licență se consideră bunuri incorporale și pot fi grevate cu drepturi reale limitate în folosul terților.
Articolul 477.    Conținutul digital și bunul digital
(1) Conținut digital se consideră datele produse și livrate în formă digitală, cum sînt programele de calculator, aplicațiile, jocurile, muzica, înregistrările video sau textele, indiferent dacă sînt accesate prin descărcare sau prin flux continuu, de pe un suport material sau prin orice alte mijloace.
(2) Dacă un conținut digital este livrat pe un suport material, cum sînt CD-urile sau DVD-urile, lui i se aplică dispozițiile privind bunurile corporale.
(3) Bun digital al unei persoane se consideră:
a) conținutul digital la care ea are dreptul;
b) contul la o poștă electronică, la o rețea sau alt cont online, la care ea are dreptul.
 (4) Custodele bunului digital este profesionistul care oferă acces, menține, procesează, primește sau păstrează bunul digital al unei alte persoane (utilizator), conform contractului dintre custode și utilizator.
Articolul 478.    Accesul terților la bunurile digitale
(1) Utilizatorul poate folosi serviciul electronic oferit de custodele bunului digital pentru a ordona custodelui să ofere acces sau să nu ofere acces la toate sau anumite bunuri digitale, inclusiv la conținutul comunicărilor electronice. Dacă serviciul respectiv oferit de custode permite utilizatorului să modifice sau să revoce un ordin în orice moment, ordinul privind oferirea accesului are prioritate față de voința exprimată de utilizator într-un testament sau într-un mandat.
(2) Dacă utilizatorul nu a folosit serviciul prevăzut la alin.(1) sau dacă custodele nu oferă un asemenea serviciu, utilizatorul poate permite sau interzice, printr-un testament sau mandat, accesul anumitor persoane determinate sau determinabile la toate sau anumite bunuri digitale.
(3) Ordinul dat de utilizator conform alin. (1) sau (2) are prioritate față de condițiile contractului dintre custode și utilizator. În absența unui ordin al utilizatorului conform alin. (1) sau (2), se aplică condițiile contractului dintre custode și utilizator, care pot permite, limita sau exclude accesul terților interesați la bunurile digitale ale utilizatorului.
(4) În cazul în care în privința utilizatorului a fost instituită o măsura de ocrotire judiciară, iar ocrotitorul provizoriu, curatorul sau tutorele nu are acces la bunurile digitale ale persoanei ocrotite conform alin. (1), (2) sau (3), el poate cere de la instanța de judecată să-i fie acordat dreptul la acces dacă are un interes legitim în acest sens și dacă aceasta nu contravine dorințelor și sentimentelor exprimate în trecut și prezent de către persoana ocrotită. În aceleași condiții, instanța de judecată poate acorda dreptul la acces prin hotărîrea judecătorească prin care se instituie măsura de ocrotire judiciară.
(5) Custodele care trebuie să ofere acces la bunurile digitale conform alin. (1)-(4) îl poate oferi prin:
a) acces deplin la contul online;
b) acces parțial la contul online, dar suficient pentru a respecta împuternicirile persoanei îndreptățite;
c) furnizarea către persoana îndreptățită a copiilor, pe un suport durabil, de pe bunurile digitale pe care utilizatorul le-ar fi putut accesa.
(6) Custodele poate stabili o taxă rezonabilă pentru a acoperi costurile de procesare a cererii și de oferire a accesului.
(7) Custodele nu este obligat să ofere acces la bunurile digitale șterse de către utilizator.
(8) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere altor dispoziții legale care permit terților accesul la bunurile digitale ale unei persoane.
Articolul 479.    Banii
(1) Moneda naţională, leul, constituie un mijloc legal de plată, obligatoriu pentru recepţionare conform valorii nominale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
(2) Cazurile, condiţiile şi modul de efectuare pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor în valută străină se stabilesc prin lege.
Articolul 480.    Titlurile de valoare
(1) Titlul de valoare este instrumentul care încorporează unul sau mai multe drepturi în așa fel încît după emiterea instrumentului dreptul sau drepturile nu pot fi exercitate sau cesionate (negociate) fără acel instrument.
(2) Constituie titluri de valoare:
a) titlurile de credit, precum cambia (biletul la ordin și trata) și cecul;
b) valorile mobiliare, precum acțiunea și obligațiunea;
c) titlurile reprezentative ale bunurilor, precum scrisoarea de trăsură, conosamentul și recipisa de magazinaj;
d) alte instrumente care, în condițiile legii, întrunesc cerințele alin. (1).
Articolul 481.    Bunurile culturale mobile
(1) Sînt bunuri culturale mobile bunurile atribuite, în condițiile legii, la patrimoniul cultural național mobil al Republicii Moldova, precum și bunurile atribuite ca atare de legea aplicabilă regimului juridic al bunului respectiv conform regulilor dreptului internațional privat.
(2) Bunurile culturale mobile care aparțin Republicii Moldova sau unei unități administrativ-teritoriale fac parte din domeniul public al acesteia.
(3) Regimul juridic al bunurilor culturale mobile, precum și condițiile și limitele în care persoanele fizice și juridice exercită dreptul de proprietate asupra acestora sînt prevăzute de lege, de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte și, în completare, de prezentul cod.
 T i t l u l II
POSESIUNEA
 Capitolul I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 482.    Dobîndirea şi exercitarea posesiunii
(1) Posesiunea se dobîndeşte prin exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului.
(2) Se consideră posesor al dreptului persoana care a început să-l exercite ca un titular. Dispozițiile privind posesia se aplică în mod corespunzător posesiei drepturilor.
(3) Dacă mai multe persoane posedă în comun un bun, ele sînt considerate coposesori.
(4) Dacă mai multe persoane posedă părţi ale unui bun, ele sînt considerate posesori ai părţilor separate.
(5) Persoanele fără capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesiunea prin reprezentantul lor legal.
Articolul 483.    Posesia nemijlocită și posesia mijlocită
(1) Posesia este nemijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată de către posesor personal sau prin prepusul său.
(2) Posesia este mijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată prin intermediul posesorului de drept limitat.
Articolul 484.    Posesorul sub nume de proprietar și posesorul de drept limitat
(1) Posesorul poate exercita posesia în calitate de posesor sub nume de proprietar sau în calitate de posesor de drept limitat.
(2) Este posesor sub nume de proprietar persoana care exercită posesia asupra bunului cu intenția de a se comporta cu el ca un proprietar.
(3) Este posesor de drept limitat persoana care exercită posesia asupra bunului:
a) în calitate de titular al unui drept real limitat, în calitate de locatar, comodatar sau coproprietar, în privința cotelor-părți ale celorlalți coproprietari, precum și în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenția de a acționa astfel în interesul său, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat a dobîndit dreptul să posede bunul; sau
b) în calitate de antreprenor, transportator, depozitar, precum și în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenția de a acționa astfel la indicația posesorului sub nume de proprietar, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat are dreptul de a reține bunul pînă cînd cheltuielile sau costurile aferente posesiei nu au fost achitate de către posesorul sub nume de proprietar.
(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci cînd un alt posesor de drept limitat exercită posesia în baza unui anumit raport juridic cu posesorul de drept limitat prevăzut la alin. (3).
(5) Pînă la proba contrară, posesorul bunului se prezumă posesor sub nume de proprietar.
Articolul 485.    Posesia prin prepus
(1) Este prepus, în scopul exercitării posesiei, persoana:
a) care exercită stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului în numele posesorului, neavînd intenția și fără a fi parte la raportul juridic prevăzut la art. 484 alin. (3); sau
b) căreia posesorul îi poate da instrucțiuni obligatorii în legătură cu stăpînirea sau folosirea bunului în interesul posesorului.
(2) La categoria de prepus se poate atribui, în special:
a) salariatul posesorului sau persoana care exercită o funcție similară; sau
b) persoana căreia posesorul i-a îngăduit stăpînirea de fapt asupra bunului din motive practice.
(3) De asemenea, este prepus persoana care accidental este într-o poziție să exercite, și exercită, stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului pentru posesor.
Articolul 486.    Intervertirea felului posesiei
(1) Posesia de drept limitat, odată dovedită, este prezumată că se menține pînă la proba intervertirii sale în posesie sub nume de proprietar, în una din următoarele situații:
a) posesorul de drept limitat devine îndreptățit să dobîndească dreptul de proprietate de la o altă persoană decît proprietarul bunului, iar posesorul nu cunoștea și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască lipsa calității de proprietar a celui față de care este îndreptățit;
b) posesorul de drept limitat săvîrșește împotriva posesorului sub nume de proprietar acte de rezistență neechivoce care exprimă intenția sa de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă înainte de expirarea termenului prevăzut pentru restituirea bunului.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător prepusului care a intervertit stăpînirea de fapt în posesie sub nume de proprietar.
Articolul 487.    Posesia de bună-credință
(1) Este considerată posesor de bună-credință persoana care are un drept de posesie sau care se poate considera îndreptățită să posede în urma unei examinări diligente, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptățirii sale. Buna-credință este prezumată.
(2) Posesia de bună-credință încetează dacă se stinge dreptul de posesie sau, după caz, dacă față de posesor se înaintează o pretenție întemeiată.
Articolul 488.    Prezumția de posesie neîntreruptă
Dacă persoana a posedat bunul la începutul și la sfîrșitul unei perioade, se prezumă că a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii perioade.
Articolul 489.    Încetarea posesiei
Posesia încetează prin:
a) înstrăinarea bunului;
b) abandonarea bunului mobil sau înregistrarea în registrul bunurilor imobile a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra bunului imobil;
c) pieirea bunului;
d) deposedare de către un terț, dacă posesorul rămîne lipsit de posesia bunului mai mult de 1 an;
e) imposibilitate de a exercita posesia, intermitența fiind anormală în raport cu natura bunului.
 Capitolul II
EFECTELE POSESIEI
Secțiunea 1
Prezumția proprietății
Articolul 490.    Prezumția proprietății
(1) Posesorul este prezumat proprietar al bunului pînă la proba contrară. Această prezumție nu operează în cazul în care, conform legii, dreptul de proprietate se dobîndește prin înregistrare într-un registru de publicitate și nici față de un fost posesor al cărui bun mobil a fost furat, pierdut sau ieșit din posesie în alt mod fără consimțămîntul său, cu excepția banilor și a titlurilor de valoare la purtător.
(2) Pînă la proba contrară, se prezumă că posesorul anterior a fost proprietar al bunului pe parcursul perioadei în care l-a posedat.
(3) În cazul posesiei mijlocite, prezumțiile prevăzute la prezentul articol sînt stabilite în folosul posesorului sub nume de proprietar.
 Secțiunea a 2-a
Apărarea posesiei
Articolul 491.    Deposedarea și tulburarea ilegală
(1) Persoana care deposedează posesorul sau îi tulbură posesia se consideră că acționează ilegal, în sensul prezentei secțiuni, dacă acționează fără consimțămîntul posesorului, iar deposedarea sau tulburarea nu este permisă de lege.
(2) În afară de alte mijloace de apărare prevăzute de lege, posesorul deposedat sau tulburat ilegal are dreptul la repararea prejudiciului cauzat conform dispozițiilor legale privind răspunderea delictuală.
Articolul 492.    Autoapărarea posesorului
(1) Posesorul sau un terț poate recurge la autoapărare împotriva persoanei care deposedează ilegal de bun posesorul, care în alt mod tulbură ilegal posesia sau a cărei faptă de deposedare ilegală sau tulburare ilegală este iminentă.
(2) Mijloacele de autoapărare se limitează la măsuri imediate și proporționale necesare pentru recuperarea bunului sau încetarea ori prevenirea deposedării sau tulburării, precum și pentru înlăturarea uzurpatorului din bunul imobil.
(3) Cu respectarea dispozițiilor alin. (1) și (2), autoapărarea poate fi direcționată împotriva posesorului mijlocit sub nume de proprietar care deposedează ilegal posesorul de drept limitat sau îi tulbură ilegal posesia, încălcînd condițiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică și posesorului mijlocit de drept limitat care deposedează ilegal sau tulbură ilegal posesia unui alt posesor de drept limitat.
(4) Dacă o persoană, în exercitarea dreptului de autoapărare acordat de prezentul articol, cauzează un prejudiciu persoanei care deposedează ilegal sau care tulbură ilegal posesia, se aplică în mod corespunzător dispozițiile privind legitima apărare, extrema necesitate sau, după caz, gestiunea de afaceri fără mandat.
Articolul 493.    Apărarea posesiei pe calea acțiunii în reintegrare
(1) În cazul în care o persoană deposedează ilegal posesorul, acesta, sub sancțiunea decăderii, în termen de 1 an, este în drept să îi ceară restituirea bunului, indiferent de care dintre ei are dreptul de posesie sau are o posesie preferată. Termenul de 1 an începe să curgă de la data deposedării.
(2) Restituirea poate, de asemenea, să fie cerută de la posesorul mijlocit sub nume de proprietar care a deposedat ilegal posesorul de drept limitat, încălcînd condițiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică și posesorului de drept limitat care a deposedat ilegal un alt posesor de drept limitat.
(3) Dreptul de a cere restituirea este exclus dacă persoana care intenționează să îl exercite a deposedat ilegal un alt posesor de drept limitat.
(4) Restituirea poate, de asemenea, să fie cerută de la terțul care, la momentul dobîndirii posesiei, cunoștea că posesorul a fost deposedat ilegal de către altă persoană.
Articolul 494.    Apărarea posesiei pe calea acțiunii în complîngere
(1) Dacă o persoană tulbură ilegal posesia bunului sau dacă tulburarea ilegală ori deposedarea ilegală este iminentă, posesorul, sub sancțiunea decăderii, în termen de 1 an, are dreptul la apărare conform alin. (2) din prezentul articol, indiferent de cine are dreptul sau o preferință de a poseda, a folosi sau de a se bucura în alt mod de bun în sensul art. 495. Termenul de 1 an începe să curgă din momentul în care începe tulburarea sau, în caz de tulburare repetată, din momentul în care a avut loc ultima tulburare.
(2) Instanța de judecată poată să dispună apărarea posesorului, în funcție de circumstanțe, prin interzicerea tulburării iminente, interzicerea tulburării curente, precum și înlăturarea consecințelor tulburărilor din trecut.
(3) Acțiunea poate fi, de asemenea, îndreptată împotriva posesorului mijlocit sub nume de proprietar care tulbură ilegal posesia posesorului nemijlocit de drept limitat, încălcînd condițiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică și posesorului mijlocit de drept limitat care tulbură ilegal exercitarea posesiei posesorului nemijlocit de drept limitat, încălcînd astfel condițiile raportului juridic dintre ei.
Articolul 495.    Apărarea posesiei preferate pe calea acțiunii în reintegrare
(1) Posesorul anterior este în drept să ceară restituirea bunului de la persoana care exercită stăpînirea de fapt asupra bunului dacă posesia anterioară este preferată în comparație cu posesia curentă a acestei persoane.
(2) Posesia anterioară este preferată în comparație cu posesia curentă dacă posesorul anterior este de bună-credință și are dreptul să posede, în timp ce persoana care exercită posesia curentă nu are dreptul să posede bunul.
(3) Dacă ambele persoane sînt de bună-credință și au dreptul să posede bunul, dreptul constituit de către proprietar este preferat în comparație cu dreptul constituit de către posesorul sub nume de proprietar care nu este proprietar. Dacă această regulă nu se poate aplica, este preferată posesia legitimă care s-a exercitat prima.
(4) Dacă ambele persoane sînt de bună-credință, dar niciuna dintre ele nu are dreptul de a poseda bunul, este preferată posesia curentă.
Articolul 496.    Apărarea posesiei preferate pe calea acțiunii în complîngere
Dacă o persoană tulbură posesia sau tulburarea ori deposedarea este iminentă, posesorul de bună-credință are dreptul la apărare conform art. 494 alin. (2), cu excepția cazului în care:
a) persoana care tulbură va avea, în caz de deposedare, o posesie preferată conform art. 495 alin. (2)-(4); sau
b) persoana are, în comparație cu posesorul, un drept preferat de folosință sau de a se bucura în alt mod de bun.
 Secțiunea a 3-a
Fructele și valoarea folosinței bunului posedat
Articolul 497.    Dobîndirea fructelor bunului posedat.
Valoarea folosinței bunului
(1) Posesorul de bună-credință dobîndește dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat. El nu este obligat să restituie fructele și nici valoarea folosinței bunului posedat dacă a dobîndit posesia cu titlu oneros.
(2) Posesorul trebuie să fie de bună-credință la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credință se menține la data scadenței acestora.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), posesorul nu are dreptul la rambursarea cheltuielilor obișnuite de întreținere a bunului posedat.
(4) Dispozițiile legale privind îmbogățirea nejustificată rămîn aplicabile în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentului articol.
 Secțiunea a 4-a
Dobîndirea dreptului asupra bunului posedat
Articolul 498.    Dobîndirea dreptului asupra bunului posedat
În cazurile și în condițiile prevăzute de lege, posesorul sub nume de proprietar poate invoca dobîndirea dreptului asupra bunului posedat din momentul intrării în posesie (dobîndirea cu bună-credință, ocupațiunea, accesiunea) sau, după caz, din momentul împlinirii termenului de posesie prevăzut de lege (uzucapiune sau prescripție achizitivă).
Articolul 499.    Stingerea posesiunii
(1) Posesiunea încetează dacă posesorul a renunţat definitiv şi expres la stăpînirea de fapt a bunului sau pierde în alt mod stăpînirea de fapt asupra lui.
(2) Imposibilitatea temporară de a exercita stăpînirea de fapt a bunului nu duce la încetarea posesiunii.
 T i t l u l III
PROPRIETATEA
 Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 500.    Conţinutul dreptului de proprietate
(1) Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului.
(2) Dreptul de proprietate este perpetuu.
(3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui terţ.
(4) Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunul.
Poate fi instituită prin lege obligaţia de folosire dacă nefolosirea bunurilor ar contraveni intereselor publice. În acest caz, proprietarul poate fi obligat fie să folosească el însuşi bunul ori să-l dea în folosinţă unor terţi în schimbul unei contraprestaţii corespunzătoare.
(5) Particularităţile dreptului de folosinţă a terenurilor agricole se stabilesc prin lege.
(6) Proprietarul este obligat să îngrijească şi să întreţină bunul ce-i aparţine dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 501.    Garantarea dreptului de proprietate
(1) Proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă.
(2) Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii.
(3) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi solul oricărei proprietăţi imobiliare cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile ei.
(4) Despăgubirile prevăzute la alin.(2) şi (3) se determină de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească. În acest caz, decizia de retragere a bunurilor din proprietatea persoanei nu poate fi executată pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.
(5) Nu pot fi confiscate bunurile dobîndite licit, cu excepţia celor destinate sau folosite pentru savîrşirea de contravenţii sau infracţiuni. Caracterul licit al dobîndirii bunurilor se prezumă.
Articolul 502.    Întinderea dreptului de proprietate
Tot ceea ce produce bunul, precum şi tot ceea ce uneşte bunul ori se încorporează în el ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 503.    Riscul pieirii sau deteriorării fortuite
(1) Riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării fortuite a bunului îl suportă proprietarul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazul bunului predat în temeiul contractului de vînzare-cumpărare ori antrepriză cu rezerva proprietății, al contractului de leasing ori al altui contract translativ de proprietate în care trecerea proprietății este supusă unei condiții suspensive, riscurile trec la dobînditor în momentul în care acesta preia posesia bunului, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 504.    Drepturile dobîndite anterior transmiterii proprietăţii
Schimbarea proprietarului nu afectează drepturile terţilor asupra bunului, dobîndite cu bună-credinţă anterior transmiterii dreptului de proprietate.

Articolul 505.    Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice
Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice dacă aceasta nu încalcă ordinea publică sau bunele moravuri.
Articolul 506.    Noțiunea și condițiile clauzei de
    inalienabilitate
(1) Prin contract sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani și dacă există un interes serios și legitim. Termenul începe să curgă de la data dobîndirii bunului.
(2) Dobînditorul poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune.
(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. Caracterul determinant se prezumă, pînă la proba contrară.
(4) Clauza de inalienabilitate este subînțeleasă în contractele din care se naște obligația de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.
(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilității.
Articolul 507.    Condițiile de opozabilitate a clauzei de inalienabilitate
(1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobînditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze decît dacă este valabilă și îndeplinește condițiile de opozabilitate.
(2) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităților de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.
(3) În cazul bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate nu se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, sînt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru dobîndirea proprietății prin posesia de bună-credință.
(4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract translativ de proprietate cu titlu gratuit, ea este opozabilă și creditorilor anteriori ai dobînditorului.
(5) Neîndeplinirea condițiilor de opozabilitate nu îl lipsește pe beneficiarul clauzei de inalienabilitate de dreptul de a pretinde despăgubiri proprietarului care nu se conformează acestei obligații.
Articolul 508.    Sancțiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate
(1) Înstrăinătorul poate să ceară rezoluțiunea în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobînditor.
(2) Atît înstrăinătorul, cît și terțul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.
(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea într-un contract translativ de proprietate cu titlu gratuit, cît timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
 Capitolul II
DOBÎNDIREA ŞI PIERDEREA DREPTULUI
DE PROPRIETATE
Secţiunea 1
Dobîndirea dreptului de proprietate
Articolul 509.    Modurile de dobîndire a dreptului de proprietate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun nou, realizat de persoană pentru sine se dobîndeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietateca efect al dobîndirii cu bună-credință.
(3) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobîndi prin efectul unui act administrativ.
(4) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobîndire a dreptului de proprietate.
Articolul 510.    Momentul dobîndirii dreptului
    de proprietate
(1) Dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în momentul predării bunului mobil dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeşte la data înregistrării în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege.
Articolul 511.    Predarea bunului
(1) Predare a bunului înseamnă remiterea bunului către dobînditor, precum şi către transportator sau oficiul poştal pentru a fi expediat, în cazul în care acesta este înstrăinat fără obligaţia de a fi transportat.
(2) Remiterea scrisorii de trăsură, a conosamentului sau a unui alt act care dă dreptul de dispoziţie asupra bunului este echivalată cu predarea bunului.
Articolul 512.    Lipsa dreptului sau împuternicirii transmițătorului
(1) Dacă transmițătorului îi lipsește dreptul sau împuternicirea de a transmite dreptul de proprietate la momentul în care dreptul de proprietate ar fi trebuit să treacă conform art. 510, transmiterea are loc în momentul cînd dreptul este obținut de transmițător sau cînd persoana care are dreptul ori împuternicirea de a transmite a ratificat transmiterea.
(2) În cazul ratificării, transmiterea produce aceleași efecte ca și cînd inițial ar fi fost făcută de către o persoană împuternicită. Cu toate acestea, drepturile dobîndite de terți înainte de ratificare rămîn neafectate.
Articolul 513.    Dreptul condiționat al dobînditorului
(1) În cazul în care, în temeiul contractului de vînzare-cumpărare ori antrepriză cu rezerva proprietății, al contractului de leasing ori al altui contract translativ de proprietate, trecerea proprietății este supusă unei condiții suspensive, dreptul dobînditorului de a plăti prețul în condițiile contractului și dreptul dobînditorului de a dobîndi dreptul de proprietate prin plată sînt opozabile creditorilor transmițătorului.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător atunci cînd trecerea dreptului de proprietate la dobînditor este suspendată pînă la îndeplinirea unei alte condiții decît plata prețului.
Articolul 514.    Înstrăinarea de mai multe ori
(1) În cazul în care există mai multe acte de înstrăinare ale aceluiași bun mobil de către transmițător, dreptul de proprietate este dobîndit de către dobînditorul care primul intră în posesia bunului mobil.
(2) În cazul în care bunul mobil nu a fost predat, dreptul de preferință îl are creditorul în al cărui folos a luat naștere obligația mai înainte, iar dacă nu se poate stabili în al cărui folos a luat naștere obligația, dreptul de preferință îl are cel care a intentat primul acțiunea.
(3) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate.
Articolul 515.    Ocupaţiunea
(1) Posesorul unui bun mobil fără stăpîn devine proprietarul acestuia, prin ocupaţiune, de la data intrării în posesiune în condiţiile legii.
(2) Se consideră fără stăpîn bunurile mobile al căror proprietar a renunţat expres la dreptul de proprietate, bunurile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au proprietar.
Articolul 516.    Bunul găsit
(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
(2) Cel care a găsit bunul este obligat să-l restituie proprietarului sau fostului posesor, ori, dacă acesta nu poate fi identificat, să-l predea autorităţilor administraţiei publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.
(3) Bunul găsit într-o încăpere publică sau mijloc de transport public se predă posesorului încăperii sau mijlocului de transport, care preia drepturile şi obligaţiile celui care l-a găsit, cu excepţia dreptului la recompensă.
(4) Cel care a găsit bunul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea acestuia doar în caz de intenţie sau de culpă gravă şi doar în limitele preţului lui.
(5) Organul abilitat căruia i s-a predat bunul găsit afişează la sediul său un anunţ despre bunul găsit, avînd obligaţia de a-l păstra timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.
(6) Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea acestuia tinde să-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el este vîndut conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile aferente bunului se exercită în privinţa sumei încasate din vînzare.
Articolul 517.    Dobîndirea dreptului de proprietate asupra bunului găsit
(1) Dacă proprietarul sau o altă persoană îndreptăţită nu pretinde, în termen de 6 luni, transmiterea bunului găsit, acesta este remis, în baza unui proces-verbal, celui care l-a găsit. Procesul-verbal reprezintă pentru acesta din urmă titlu de proprietate, opozabil şi fostului proprietar.
(2) Dacă persoana care a găsit bunul renunţă la drepturile sale, acesta trece în proprietatea statului.
(3) Dacă, în conformitate cu prezentul articol, s-a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui animal, fostul proprietar poate, în cazul în care se va constata existenţa unei afecţiuni în privinţa sa din partea animalului sau comportamentul crud al noului proprietar faţă de animal, să ceară restituirea acestuia.
Articolul 518.    Obligaţia proprietarului bunului găsit de a compensa cheltuielile şi de a plăti recompensă
(1) Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să compenseze cheltuielile aferente păstrării lui. În cazul în care bunul găsit a fost vîndut, din suma încasată se reţin cheltuielile de păstrare şi comercializare.
(2) Proprietarul sau fostul posesor al bunului găsit este obligat să plătească celui care l-a găsit o recompensă în proporţie de cel mult 10% din preţul sau din valoarea actuală a bunului.
(3) Dacă bunul nu are valoare comercială sau dacă plata recompensei pentru el nu a putut fi stabilită pe cale amiabilă, cel care l-a găsit are dreptul la o sumă stabilită de instanţa de judecată.
(4) În cazul în care proprietarul a făcut ofertă publică de recompensă, cel care a găsit bunul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin ofertă şi recompensa stabilită de lege ori de instanţa de judecată.
Articolul 519.    Comoara
(1) Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate.
(2) În cazul în care într-un bun imobil, se descoperă o comoară, ea aparţine pe jumătate proprietarului bunului imobil în care a fost descoperită şi pe jumătate descoperitorului dacă ei nu convin altfel. Acestuia din urmă nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se prezumă pînă la proba contrară.
(3) În cazul descoperirii unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau culturii, acesta este transmis în proprietatea statului. Proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara, precum şi descoperitorul au dreptul de a primi o recompensă în proporţie de 50% din preţul comorii. Recompensa se împarte egal între proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara şi descoperitor dacă acordul dintre ei nu prevede altfel. Recompensa se plăteşte în întregime proprietarului dacă descoperitorul a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului.
(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică persoanelor care au efectuat, în interesul unor terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de serviciu, cercetări arheologice, căutări în urma cărora a fost descoperită comoara.
Articolul 520.    Accesiunea imobiliară naturală
(1) Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului terenului riveran numai dacă ele se formează treptat (aluviuni). Proprietarul terenului riveran dobîndește, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras treptat de la țărmul respectiv.
(2) Proprietarul terenului înconjurat de heleştee, iazuri, canale sau de alte asemenea ape nu devine proprietar al terenurilor apărute prin scăderea temporară a apelor sub înălțimea de scurgere. Proprietarul acestor ape nu dobîndeşte nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
(3) Proprietarul terenului din care o apă curgătoare a smuls brusc o parte de mal din teren, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părţii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data cînd proprietarul terenului la care s-a alipit partea a intrat în posesiune.
(4) În cazul în care o apă curgătoare, formînd un braţ nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, acesta rămîne proprietarul insulei astfel create.
Articolul 521.    Accesiunea imobiliară artificială
(1) Construcţiile şi lucrările subterane sau de la suprafaţa terenului sînt prezumate a fi făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa şi îi aparţin acestuia pînă la proba contrară. Prin lucrări se înţeleg plantarea, precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în mod durabil în acesta.
(2) Proprietarul de teren care a efectuat construcții și alte lucrări cu materiale străine devine proprietarul lucrării, neputînd fi obligat la ridicarea acesteia și nici la restituirea materialelor întrebuințate. El este obligat față de proprietarul materialelor să plătească valoarea acestora. Dacă lucrările au fost efectuate cu rea-credință, proprietarul de teren este obligat să repare și prejudiciul cauzat.
(3) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ, proprietarul terenului are dreptul să le ţină pentru sine sau să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare prejudiciul cauzat. Dacă păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, proprietarul este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii ori o sumă de bani egală cu creşterea valorii terenului.
(4) În cazul în care construcţiile sau lucrările sînt făcute de un terţ de bună-credinţă, proprietarul de teren nu poate cere ridicarea lor şi este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor şi costul muncii sau o sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului.
(5) În locul păstrării construcțiilor sau lucrărilor făcute de terț, proprietarul are dreptul să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere terenul sau porțiunea afectată de construcție ori lucrare la valoarea de piață pe care terenul sau porțiunea ar fi avut-o dacă construcția ori lucrarea nu s-ar fi efectuat. În absența înțelegerii părților, proprietarul poate cere instanței de judecată stabilirea prețului și pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de contract de vînzare-cumpărare.
(6) În cazul în care construcţia este ridicată în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest caz, el va dobîndi şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei. Despăgubirea trebuie să acopere valoarea materialelor şi costul muncii, precum şi contravaloarea folosinţei terenului aferent.
(7) Constructorul de rea-credinţă nu poate pretinde la o despăgubire mai mare de o treime din suma calculată conform alin.(6) dacă nu va dovedi că persoana îndreptăţită poartă ea însăşi o parte din vinovăţie.
(8) Titularul dreptului de superficie va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile și obligațiile reglementate pentru proprietarul terenului, dacă nu s-a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului de superficie.
Articolul 522.    Accesiunea mobiliară
(1) În cazul în care se unesc două bunuri mobile avînd proprietari diferiţi, fiecare dintre aceştia poate pretinde separarea bunurilor dacă celălalt proprietar nu ar suferi astfel un prejudiciu.
(2) Dacă două bunuri care aparţin diferiţilor proprietari s-au unit încît nu se mai pot separa fără a fi deteriorate sau fără muncă sau cheltuieli excesive, noul bun aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului, prin muncă sau prin valoarea bunului iniţial, fiind obligat să plătească celuilalt proprietar preţul bunului unit cu bunul principal. Dacă niciunul din bunurile unite nu se poate considera bun principal, proprietarii lor devin coproprietari ai noului bun, proporțional valorii pe care bunurile inițiale le aveau la momentul accesiunii.
(3) În cazul în care bunul secundar este mai de preţ decît bunul principal şi s-a unit cu acesta fără ştirea proprietarului, ultimul poate cere despărţirea şi restituirea bunului secundar unit, chiar dacă din separare ar rezulta vătămarea bunului principal.
(4) Dacă contractul nu prevede altfel, dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei aparţine proprietarului ei, care este obligat să plătească valoarea manoperei. Se consideră de asemenea prelucrare scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau o altă transformare a suprafeţei.
(5) Persoana de bună-credinţă care a transformat prin manoperă materia ce nu îi aparţine dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei este superioară valorii materiei, plătind proprietarului preţul materiei.
(6) Cel care trebuie să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină pînă va primi de la proprietarul noului bun suma datorată.
(7) În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin diferiţilor proprietari şi nici una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor dacă este posibil. Dacă materiile amestecate nu pot fi separate fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor proporţional cantităţii, calităţii şi valorii materiei fiecăruia.
(8) În cazul în care materia unui proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie prin valoare şi cantitate, acesta poate cere bunul creat prin amestecare, plătind celuilalt proprietar preţul materiei sau înlocuirea materiei cu materie de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime şi calitate sau plata contravalorii ei.
(9) Dispozițiile prezentului articol se aplică în măsura în care legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 523.    Dobîndirea cu bună-credință a dreptului înregistrat în temeiul actului juridic
(1) Dobînditorul de bună-credință dobîndește dreptul înregistrat în folosul său, în temeiul unui act juridic, în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art. 420, și în cazul în care cel care a dispus de drept nu era adevăratul său titular, nu avea împuterniciri de a dispune de drept sau actul juridic de dispoziție este ineficient pe alt temei. Buna-credință trebuie să subziste pînă în momentul depunerii cererii de înregistrare a dreptului.
(2) Dobînditorul de bună-credință nu dobîndește, în temeiul alin. (1), dreptul înregistrat în cazul în care dobînditorul l-a obținut cu titlu gratuit sau dobînditorul nu a intrat în posesia bunului care face obiectul dreptului înregistrat.
Articolul 524.    Uzucapiunea dreptului în temeiul cuprinsului registrului de publicitate
(1) În cazul în care persoana a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art. 420, ca titular al unui drept real sau al altui drept patrimonial (dreptul înregistrat), iar dreptul ei este pasibil de radiere sau altă rectificare pe unul din temeiurile prevăzute la art. 439 alin. (1) lit. a) sau b), dreptul va rămîne înregistrat valabil în folosul acelei persoane și nu se mai admite nicio radiere sau altă rectificare fără consimțămîntul persoanei înregistrate, dacă persoana a exercitat posesia sub nume de proprietar a bunului asupra căruia poartă dreptul înregistrat:
a) timp de 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință;
b) timp de 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință; sau
c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.
(2) La calcularea termenelor prevăzute la alin. (1) se ia în cont posesia sub nume de proprietar exercitată după data depunerii cererii de înregistrare în folosul posesorului.
(3) Pînă la proba contrară, se prezumă că persoana a început să exercite posesia din data depunerii cererii de înregistrare în folosul posesorului.
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător drepturilor înregistrate provizoriu.
Articolul 525.    Dobînditorul de bună-credință a dreptului înregistrat
(1) În sensul art. 524, dobînditor de bună-credință se consideră persoana înregistrată sau înregistrată provizoriu în registru ca titular al unui drept dacă, la data depunerii cererii de înregistrare sau înregistrare provizorie a dreptului în folosul său, sînt îndeplinite următoarele condiții:
a) în registru nu era notată nicio acțiune care ulterior se va admite printr-o hotărîre judecătorească recunoscută de lege ca fiind opozabilă dobînditorului; nu era notat niciun drept, act juridic sau fapt juridic care întemeiază o asemenea acțiune ulterioară;
b) din informațiile neradiate cuprinse în registru nu rezulta niciun temei care să fi justificat rectificarea acestuia în favoarea altei persoane;
c) dobînditorul nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea informațiilor neradiate cuprinse în registru; și
d) dacă este cazul, dobînditorul nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască motivul din care este nul, anulabil sau ineficient temeiul pe baza căruia el dobîndește dreptul înregistrat sau pe baza căruia a dobîndit dreptul înregistrat autorul nemijlocit al dobînditorului.
(2) Buna-credință se prezumă pînă la proba contrară.
Articolul 526.    Uzucapiunea dreptului contrar cuprinsului registrului de publicitate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau mobil poate fi înregistrat în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art. 420, în temeiul hotărîrii judecătorești prin care se constată uzucapiunea, în folosul posesorului sub nume de proprietar care l-a posedat timp de 10 ani, în una din următoarele situații:
a) proprietarul înregistrat în registrul de publicitate a decedat ori, după caz, și-a încetat existența juridică;
b) în registrul de publicitate a fost înregistrată declarația de renunțare la proprietate;
c) bunul imobil este un teren, cu sau fără construcții, care nu a fost supus înregistrării primare în registrul bunurilor imobile.
(2) În toate cazurile, posesorul poate dobîndi dreptul numai dacă a depus cererea de înregistrare a dreptului de proprietate, în temeiul hotărîrii judecătorești, în registrul de publicitate înainte ca un terț să fi depus propria cerere de înregistrare a dreptului în folosul său, pe baza unui temei legitim, în cursul sau chiar după împlinirea termenului necesar pentru uzucapiune.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), termenul necesar pentru uzucapiune nu începe să curgă înainte de data decesului sau, după caz, de data în care a încetat existența juridică a proprietarului, respectiv înainte de data înregistrării declarației de renunțare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesia bunului s-a produs la o dată anterioară.
Articolul 527.    Dobîndirea cu bună-credință a dreptului de proprietate asupra bunului mobil
(1) Dobînditorul de bună-credinţă dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil prin intrare în posesie şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau actul juridic de dispoziție era ineficient pe alt temei. Nu există bună-credinţă cînd dobînditorul ştia sau trebuia să ştie că cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau actul juridic de dispoziție era ineficient pe alt temei. Buna-credinţă trebuie să subziste pînă în momentul intrării în posesiune inclusiv.
(2) Dobînditorul de bună-credinţă nu dobîndeşte dreptul de proprietate în temeiul alin. (1) în cazul în care bunul este furat, pierdut sau ieşit în alt mod din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit. Această regulă nu se aplică în cazul dobîndirii banilor, a titlurilor de valoare la purtător sau a bunurilor înstrăinate la licitaţie.
(3) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică:
a) bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate;
b) bunurilor culturale mobile;
c) dacă actul în temeiul căruia dobînditorul a dobîndit bunul este nul sau anulabil.
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în cazurile în care legea permite dobîndirea prin uzucapiune a anumitor drepturi reale limitate asupra bunurilor mobile.
Articolul 528.    Dobîndirea cu bună-credință a dreptului de proprietate liber de drepturile reale limitate
(1) Dacă bunul mobil este grevat cu un drept real limitat al unui terț și transmițătorul nu are dreptul sau împuternicirea de a dispune de bun liber de dreptul terțului, dobînditorul dreptului de proprietate, cu toate acestea, dobîndește acest drept liber de dreptul terțului dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) dobînditorul a intrat în posesia bunului mobil;
b) dobînditorul a dobîndit bunul cu titlu oneros;
c) la momentul cînd trece dreptul de proprietate, dobînditorul nu a cunoscut și, în mod rezonabil, nici nu putea să cunoască că transmițătorul nu are dreptul sau împuternicirea să transfere dreptul de proprietate asupra bunului liber de dreptul terțului. Dobînditorului îi revine sarcina de a proba faptele din care reiese că dobînditorul nu putea, în mod rezonabil, să cunoască că transmițătorul nu are dreptul sau împuternicirea respectivă.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazurile prevăzute la art. 527 alin. (3) lit. a)-c).
Articolul 529.    Uzucapiunea mobiliară
(1) Posesorul sub nume de proprietar dobîndește dreptul de proprietate prin posesia bunului mobil:
a) timp de 3 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință;
b) timp de 5 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință; sau
c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.
(2) Posesorul care invocă uzucapiunea de bună-credință se prezumă că a început să posede din data actului sau survenirii altui temei pe care își justifică îndreptățirea.
(3) Persoana care a intrat în posesia bunului mobil prin sustragere nu dobîndește dreptul de proprietate în temeiul prezentului articol.
(4) Uzucapiunea prevăzută de prezentul articol nu se aplică bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndește, conform legii, prin înregistrarea într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv în sensul art. 420.
Articolul 530.    Uzucapiunea mobiliară a bunurilor culturale mobile
(1) În cazul în care bunul constituie un bun cultural mobil, posesorul nu poate dobîndi dreptul de proprietate în temeiul art. 523, 524 sau 529 înainte de expirarea termenului de 30 de ani din momentul în care:
a) bunul cultural mobil care a intrat pe teritoriul Republicii Moldova a părăsit teritoriul statului străin cu încălcarea legii aplicabile; sau
b) proprietarul bunului cultural mobil a pierdut posesia bunului pe teritoriul Republicii Moldova.
(2) În cazul bunurilor culturale mobile care aparțin cultelor sau părților lor componente, termenul prevăzut la alin. (1) va fi de 75 de ani.
Articolul 531.    Unirea posesiilor
(1) Posesiile posesorilor anteriori se pot invoca doar în măsura în care întruneau condițiile necesare uzucapiunii invocate de posesorul actual, iar toate posesiile invocate sînt consecutive.
(2) Posesorul actual de bună-credință poate invoca posesia posesorului anterior de rea-credință doar pentru a uzucapa în temeiul art. 524 alin. (1) lit. c) sau art. 529 alin. (1) lit. c).
Articolul 532.    Posesiunea necesară uzucapiunii
(1) Cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decît posesiunea utilă. Pînă la proba contrară, posesiunea este prezumată a fi utilă.
(2) Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată, clandestină sau precară.
(3) Posesiunea este discontinuă atît timp cît posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în raport cu natura bunului. Posesia se consideră continuă dacă s-a pierdut fără voia posesorului, cu condiția că este restituită în interiorul termenului de 1 an sau dacă, în decursul aceluiași termen, posesorul înaintează o acțiune în rezultatul căreia posesia este restituită.
(4) Posesiunea este tulburată atîta timp cît este dobîndită sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu sînt provocate de o altă persoană.
(5) Posesiunea este clandestină dacă se exercită astfel încît nu poate fi cunoscută.
(6) Posesiunea este precară cînd nu se exercită sub nume de proprietar.
(7) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată.
(8) Numai persoana faţă de care posesiunea este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.
(9) Posesiunea viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.
Articolul 533.    Întreruperea termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii
(1) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii (prescripţia achizitivă) nu poate începe, iar dacă a început nu poate continua, în perioada în care este suspendată curgerea termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii de revendicare. Împrejurarea că proprietarul nu cunoaște unde se află bunul mobil nu împiedică începerea cursului și nici nu suspendă cursul termenului dacă posesia nu este clandestină.
(2) Cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii se întrerupe dacă a fost înaintată o acţiune de revendicare sau, după caz, în rectificarea registrului de publicitate faţă de persoana care posedă sub nume de proprietar sau faţă de posesorul mijlocit, cu condiția că acțiunea se admite. În acest caz, cursul prescripţiei se întrerupe numai faţă de persoana care a înaintat acţiunea.
(3) În cazul în care cursul prescripţiei extinctive a fost întrerupt, timpul scurs pînă la întrerupere nu se calculează. După întrerupere poate să înceapă un nou termen.
Articolul 534.    Efectul dobîndirii cu bună-credință sau al uzucapiunii asupra dreptului de proprietate și grevărilor sale
(1) Titularul anterior pierde dreptul său din momentul în care altcineva l-a dobîndit, în condițiile legii, prin dobîndirea cu bună-credință sau, după caz, prin uzucapiune.
(2) Dacă cel care a dobîndit cu bună-credință sau, după caz, prin uzucapiune a cunoscut sau trebuia să cunoască că dreptul pe care îl dobîndește este grevat cu dreptul real limitat al unui terț, grevarea va continua să existe conform condițiilor sale.
(3) Dacă s-a constatat nulitatea absolută sau relativă a contractului în baza căruia uzucapantul a dobîndit dreptul real, acesta se poate opune obligației de restituire a dreptului prin invocarea uzucapiunii în condițiile legii. În acest caz, cealaltă parte contractantă se poate opune obligației de restituire a îmbogățirii primite de la uzucapant.
Articolul 535.    Stingerea drepturilor întemeiate pe regulile îmbogățirii nejustificate și răspunderea delictuală
Din momentul în care dreptul este dobîndit, în condițiile legii, de altcineva prin dobîndirea cu bună-credință sau, după caz, prin uzucapiune, titularul anterior pierde și toate drepturile de a cere de la dobînditor valoarea în bani a dreptului pierdut, precum și valoarea folosinței de care se va bucura dobînditorul după data uzucapiunii, care ar putea fi întemeiate pe dispozițiile legale privind îmbogățirea nejustificată sau răspunderea delictuală.
Secţiunea a 2-a
Pierderea dreptului de proprietate
Articolul 536.    Temeiurile pierderii dreptului de
    proprietate
(1) Dreptul de proprietate se pierde, în condiţiile legii, în urma consumării, pieirii fortuite sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul unui act juridic, renunţării la dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Nimeni nu poate fi forţat să cedeze proprietatea sa, cu excepţia cazurilor cînd, conform legii, se efectuează:
a) urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului;
b) înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate;
c) răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea;
d) privatizarea proprietăţii de stat;
e) exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
f) rechiziţia;
g) confiscarea;
h) alte acţiuni prevăzute de lege.
Articolul 537.    Renunţarea la dreptul de proprietate
(1) Proprietarul poate renunţa oricînd la dreptul de proprietate printr-o declaraţie în acest sens sau în alt mod care atestă cu certitudine că a renunţat la bun fără intenţia de a păstra dreptul de proprietate asupra lui.
(2) Obligaţiile proprietarului în legătură cu bunul la care a renunţat încetează atunci cînd un terţ dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului.
(3) Renunţarea la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se face printr-o declaraţie autentificată notarial şi înregistrată în registrul bunurilor imobile.
Articolul 538.    Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului
(1) Înstrăinarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de urmărire a proprietăţii în legătură cu obligaţiile acestuia poate fi efectuată doar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti dacă o altă modalitate nu este stabilită prin lege sau contract.
(2) Proprietarul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor urmărite în momentul dobîndirii dreptului de proprietate asupra acestora de către persoana îndreptăţită căreia îi sînt transmise bunurile.
Articolul 539.    Înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate
(1) Dacă, în temeiurile prevăzute de lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care, conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
(2) Dacă proprietarul nu înstrăinează bunul în termenul stabilit la alin.(1), instanţa de judecată, la cererea autorităţii administraţiei publice locale, poate dispune, după caz, înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi în cazurile în care persoana a dobîndit în proprietate, în temeiurile prevăzute de lege, un bun pentru care este nevoie de o autorizaţie specială şi i-a fost refuzată eliberarea unei atare autorizaţii.
Articolul 540.    Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu ele
În cazul în care proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcînd evident regulile stabilite prin lege sau prin normele de comportare umană cu animalele, orice persoană are dreptul să solicite predarea animalelor. Preţul se stabileşte prin acordul părţilor sau prin hotărîre judecătorească.
Articolul 541.    Rechiziţia
(1) În caz de calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situaţie excepţională, proprietarul poate fi deposedat de bun în temeiul unei decizii a autorităţii publice, în modul şi în condiţiile stabilite de lege.
(2) Persoana al cărei bun a fost rechiziţionat poate cere restituirea lui dacă, după încetarea situaţiei excepţionale, acesta s-a păstrat în natură.
(3) Preţul bunului sau preţul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească.
Articolul 542.    Confiscarea
(1) Confiscarea bunurilor se permite printr-o hotărîre judecătorească în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(2) În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat în instanţă de judecată.
 Capitolul III
PROPRIETATEA COMUNĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 543.    Proprietatea comună. Temeiurile apariţiei ei
(1) Proprietatea este comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari.
(2) Proprietatea comună poate apărea în temeiul legii sau în baza unui act juridic.
Articolul 544.    Formele proprietăţii comune
(1) Proprietatea comună poate fi caracterizată prin delimitarea cotei fiecărui proprietar (proprietate pe cote-părţi) sau prin nedelimitarea cotelor-părţi (proprietate în devălmăşie).
(2) Dacă bunul este comun, proprietatea pe cote-părţi se prezumă pînă la proba contrară.
(3) Coproprietarii devălmaşi pot atribui bunurilor comune regimul proprietăţii comune pe cote-părţi.
Secţiunea a 2-a
Proprietatea comună pe cote-părţi
Articolul 545.    Cota-parte în proprietatea comună pe cote-părţi
(1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-părţi ideale din bunul comun. Cotele-părţi sînt prezumate a fi egale pînă la probă contrară. Dacă bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă contrară decît prin înscrisuri.
(2) Coproprietarul care a făcut din contul său, cu acordul celorlalţi coproprietari, bunului comun îmbunătăţiri inseparabile are dreptul să ceară modificarea respectivă a cotelor-părţi sau compensarea cheltuielilor.
Articolul 546.    Folosinţa bunului proprietate comună pe cote-părţi
(1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în măsura care nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.
(2) Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor sau, în caz de divergenţe, prin hotărîre judecătorească în baza unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor.
(3) Coproprietarul este în drept să ceară în posesiune şi folosinţă o parte din bunul comun corespunzător cotei sale, iar în caz de imposibilitate, să ceară coproprietarilor care posedă şi folosesc bunul plata unei compensaţii echitabile.
(4) Coproprietarul care exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun fără acordul celorlalţi coproprietari poate fi obligat la plata unei despăgubiri.
Articolul 547.    Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi
(1) Fructele produse de bunul proprietate comună pe cote-părţi se cuvin tuturor coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute dacă aceştia nu au stabilit altfel.
(2) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile de producere sau de culegere a fructelor are dreptul la compensarea acestor cheltuieli de către coproprietari proporţional cotei lor părţi.
Articolul 548.    Beneficiile şi sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi
Coproprietarii vor partaja beneficiile şi vor suporta sarcinile proprietăţii comune pe cote-părţi proporţional cotei lor părţi.
Articolul 549.    Actele de conservare a bunului proprietate comună pe cote-părţi
Fiecare coproprietar poate să efectueze acte de conservare a bunurilor proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari şi să le pretindă compensarea cheltuielilor proporţional cotei lor părţi.
Articolul 550.    Actele de administrare și de dispoziție privind bunurile proprietate comună pe cote-părți
(1) Actele de administrare precum încheierea sau rezoluțiunea unor contracte de locațiune, cesiunile de venituri imobiliare și altele asemenea cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor-părți.
(2) Actele de administrare care limitează în mod substanțial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalți coproprietari nu pot fi efectuate decît cu acordul acestuia.
(3) Coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței de judecată să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității sau valorii bunului.
(4) Orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun, actele de folosință cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare și locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum și actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea bunului nu se pot încheia decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziție.
(5) Actele juridice încheiate cu nerespectarea dispozițiilor alin. (1)-(4) sînt inopozabile coproprietarului care nu a consimțit, expres ori tacit, la încheierea actului.
(6) Coproprietarului vătămat i se recunoaște dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acțiunile posesorii împotriva terțului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu despăgubiri, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.
Articolul 551.    Acțiunile în justiție ale coproprietarului
(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
(2) Hotărîrile judecătorești pronunțate în folosul coproprietarului beneficiază tuturor coproprietarilor. Hotărîrile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sînt opozabile celorlalți coproprietari.
(3) Cînd acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pîrîtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Articolul 552.    Dreptul de preemţiune
(1) În cazul vînzării unei cote-părți din bunurile proprietate comună pe cote-părți, cu excepția vînzării la licitație, ceilalți coproprietari au un drept de preemțiune în privința cotei-părți care se vinde. Dispozițiile art. 1143-1150 rămîn aplicabile.
(2) În cazul vînzării la licitație, coproprietarul sau organizatorul licitației va notifica pe ceilalți coproprietari cu cel puțin 10 zile înainte de data vînzării. La preț egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemțiune la adjudecarea cotei-părți.
Articolul 553.    Urmărirea cotei-părţi din bunurile proprietate comună pe cote-părţi
(1) Creditorii unui coproprietar pot urmări cota-parte ideală a acestuia din bunurile proprietate comună pe cote-părţi sau pot cere instanţei de judecată partajarea bunului, caz în care urmărirea se face asupra părţii din bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
(2) În cazul vînzării silite a unei cote-părţi, executorul judecătoresc va notifica pe ceilalţi coproprietari cu cel puţin 10 zile înainte de data vînzării. La preţ egal, coproprietarii vor avea dreptul de preemţiune la adjudecarea cotei-părţi.
(3) Creditorii care au un drept de garanţie asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi ori cei a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul comun ori sumele rezultate din partajare.
(4) Actele de suspendare a partajării pot fi opuse creditorilor dacă sînt autentificate sau, după caz, sînt îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege.
(5) Creditorii personali ai unui coproprietar pot, de asemenea, să intervină pe cheltuiala lor la partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă ataca un partaj săvîrşit, decît în cazul cînd acesta a avut loc în lipsa lor, fără a se ţine seama de opoziţia pe care au făcut-o şi în cazul cînd partajul este simulatan ori se efectuează astfel încît creditorii nu pot face opoziţie.
(6) Dispoziţiile alin.(5) sînt aplicabile şi în cazul creditorilor care au drept de garanţie asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi ori al celor a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea bunului.
Articolul 554.    Excluderea coproprietarului
(1) Coproprietarii pot solicita instanţei de judecată excluderea coproprietarului care, prin fapta sa, prin fapta celor cărora le-a cedat folosinţa bunului ori a celor pentru care este ţinut să răspundă, încalcă în mod grav drepturile celorlalţi coproprietari.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), coproprietarul este obligat la înstrăinarea cotei sale. În caz de refuz, vînzarea ei silită se dispune prin hotărîre judecătorească.
Articolul 555.    Dreptul de proprietate în condominiu
(1) În cazul în care s-a constituit un condominiu, dreptul de proprietate exclusivă asupra unității și cota-parte din dreptul de proprietate comună asupra părților comune formează o unitate indivizibilă (dreptul de proprietate în condominiu) și nu pot fi înstrăinate sau grevate separat. Orice clauză contrară este nulă.
(2) Condominiu reprezintă totalitatea de bunuri imobile formată dintr-un teren cu una sau mai multe clădiri în condițiile legii, în care există:
a) locuințe, încăperi izolate cu altă destinație decît cea de locuință sau locuri de parcare din cadrul clădirii dacă întrunesc condițiile prevăzute de legislație, construite sau care urmează a fi construite, înregistrate sub număr cadastral separat în registrul bunurilor imobile (unități). Unitățile fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă; și
b) terenul și părțile clădirii din condominiu care nu sînt unități și sînt destinate folosinței tuturor proprietarilor în condominiu sau unora dintre aceștia, precum și alte bunuri care, potrivit legii sau actului de constituire al condominiului, sînt destinate folosinței comune a tuturor proprietarilor în condominiu sau unora dintre aceștia (părți comune). Părțile comune fac obiectul dreptului de proprietate comună forțată și perpetuă.
(3) În sensul alin. (2) lit. b), constituie teren al condominiului terenul, în hotarele stabilite, pe care este situată clădirea condominiului și terenul aferent necesar pentru deservirea și exploatarea corespunzătoare a clădirii și, în cazul clădirilor cu destinație locativă, pentru asigurarea necesităților social-locative ale membrilor condominiului, care constituie proprietate comună pe cote-părți a tuturor proprietarilor din condominiu. În cazul în care proprietarii părților comune dețin doar un drept de superficie asupra terenului condominiului sau un alt drept prevăzut de legislație, atunci dreptul asupra terenului face parte din părțile comune, iar referințele la teren se consideră referințe la dreptul respectiv asupra terenului.
(4) La schimbarea titularului dreptului de proprietate exclusivă asupra unității, la noul proprietar trece și cota-parte din dreptul de proprietate comună. Orice clauză contrară este nulă.
(5) Modul de constituire și administrare a proprietății în condominiu se reglementează prin lege.
Articolul 556.    Proprietatea comună pe cote-părţi asupra despărţiturilor comune
(1) Orice zid, şanţ sau altă despărţitură între două terenuri care se află în intravilan este prezumată a fi în proprietatea comună pe cote-părţi a vecinilor dacă nu rezultă contrariul din titlu, dintr-un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune.
(2) Cota-parte din drepturile asupra despărţiturilor comune se va considera un bun accesoriu. Înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se poate face decît o dată cu dreptul asupra terenului.
Articolul 557.    Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin partaj
(1) Încetarea proprietăţii comune pe cote-părţi prin partaj poate fi cerută oricînd de către oricare dintre coproprietari dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel.
(2) Partajul poate fi cerut chiar şi atunci cînd unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul cînd l-a uzucapat, în condiţiile legii.
(3) Partajul poate fi făcut prin contract de partaj între coproprietari sau, în absența unui contract de partaj, prin hotărîre judecătorească prin introducerea unei acțiuni de partaj de către oricare dintre coproprietari.
(4) Contractului de partaj i se aplică dispozițiile legale cu privire la actele juridice de dispoziție.
Articolul 558.    Inadmisibilitatea partajului
(1) Partajul este inadmisibil în cazurile la care se referă art.555 şi 556, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Partajul poate fi efectuat în cazul condominiului atunci cînd există acordul tuturor coproprietarilor ori cînd bunurile în cauză nu mai sînt destinate folosirii în comun.
Articolul 559.    Amînarea partajului
(1) Contractele privind amînarea partajului nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, contractele trebuie încheiate în formă autentică şi notate în registrul bunurilor imobile.
(2) Pentru motive temeinice, instanţa de judecată poate dispune, la cererea oricărui coproprietar, partajul chiar înainte de perioada stabilită prin contract.
(3) Instanţa de judecată poate dispune amînarea partajului dacă aceasta s-ar impune în vederea protecţiei intereselor celorlalţi coproprietari. Instanţa poate dispune partajul dacă împrejurările avute în vedere la data pronunţării hotărîrii de amînare s-au modificat.
Articolul 560.    Suspendarea pronunțării partajului prin hotărîre judecătorească
Instanța sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunțarea partajului, pentru cel mult 1 an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalți coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanța, la cererea părții interesate, va reveni asupra măsurii.
Articolul 561.    Modul de partaj al bunului proprietate comună pe cote-părţi
(1) Partajul bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei-părţi a fiecărui coproprietar.
(2) Bunurile care compun o unitate economică, un set sau o altă universalitate a cărei separare îi va reduce valoarea nu vor fi partajate în natură dacă cel puțin unul dintre coproprietari se opune unui asemenea mod de partaj.
(3) Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se face prin:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui coproprietar sau în favoarea mai multor coproprietari, la cererea lor comună. În cazul mai multor cereri de atribuire care se contrazic reciproc, instanța de judecată aplică dispozițiile art. 562;
b) vînzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei, dacă niciunul dintre coproprietari nu a cerut atribuirea întregului bun sau dacă această cerere nu poate fi satisfăcută.
(4) În cazul în care unui dintre coproprietari îi este atribuită o parte reală (lot de atribuire) mai mare decît cota sa parte, celorlalţi coproprietari li se atribuie o sultă.
(5) În cazul divizării unui imobil, instanța de judecată poate constitui un drept de servitute sau un alt drept real limitat pentru a permite folosirea corespunzătoare a bunului nou-format.
(6) Instanța de judecată nu poate dispune un mod de partaj la care obiectează toți coproprietarii.
Articolul 562.    Atribuirea bunului în cazul mai multor cereri
(1) În cazul mai multor cereri de atribuire care se contrazic reciproc, la atribuirea bunului către un coproprietar se iau în considerare necesitățile și interesele speciale ale fiecărui coproprietar, dorința titularilor cotelor-părți care formează majoritatea din toate cotele-părți și acordurile anterioare.
(2) Coproprietarul are dreptul preferențial la atribuirea locuinței în care își avea reședința obișnuită la data introducerii acțiunii de partaj, precum și, după caz, asupra mobilierului cu care este dotată locuința.
(3) Coproprietarul are dreptul preferențial la atribuirea bunului pe care îl folosea în desfășurarea unei activități de întreprinzător sau profesionale la data introducerii acțiunii de partaj, precum și asupra bunurilor mobile cu care era dotat.
(4) În cazul în care mai mulți coproprietari invocă drepturile preferențiale, se va ține cont de aptitudinea solicitanților de a administra și întreține bunul în cauză. În cazul în care bunul ține de o activitate sau este o parte socială într-o societate comercială, se va ține cont de durata participării personale a solicitantului în acea activitate înainte de data introducerii acțiunii de partaj.
Articolul 563.    Stingerea datoriilor în cazul partajului
(1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor, născute în legătură cu proprietatea comună pe cote-părţi, care sînt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc partajul.
(2) Suma necesară stingerii obligaţiilor care decurg din alin.(1) va fi preluată, în lipsa unei stipulaţii contrare, din preţul vînzării bunului comun cu ocazia partajului şi va fi suportată de către coproprietari proporţional cotei-părţi a fiecăruia.
Articolul 564.    Efectele partajului proprietăţii comune
(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunului sau al sumei de bani atribuite numai de la data partajului, cu excepţia bunurilor imobile și a altor bunuri asupra cărora dreptul de proprietate apare, conform legii, la data înregistrării în registrul de publicitate corespunzător.
(2) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar asupra bunului proprietate comună pe cote-părţi rămîn valabile şi sînt opozabile celui care a dobîndit bunul în urma partajului.
(3) Partajul nu afectează drepturile reale ale terților asupra bunului constituite înainte de partaj.
(4) Garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi se strămută de drept asupra bunului sau a sumei de bani atribuite prin partaj.
(5) Partajul care a avut loc înaintea termenului stipulat în acordul coproprietarilor nu este opozabil creditorului care deține un gaj sau o ipotecă asupra unei cote-părţi dacă acesta nu a consimţit la partaj sau dacă debitorul său nu conservă dreptul de proprietate a cel puţin asupra părţii respective din bun.
Articolul 565.    Obligaţia de garanţie a coproprietarilor
(1) Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile privitoare la obligaţia de garanţie a vînzătorului aplicîndu-se în modul corespunzător.
(2) Fiecare din coproprietari este obligat să despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta proporţional de ceilalţi coproprietari.
(3) Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvîrşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj.
Articolul 566.    Nulitatea contractului de partaj
(1) Contractul de partaj poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi actele juridice.
(2) Contractul de partaj făcut fără acordul tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută.
(3) Contractul de partaj este valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile proprietate comună pe cote-părţi. Pentru bunurile omise se poate face oricînd un contract de partaj suplimentar.
(4) Nu poate invoca nulitatea relativă a contractului de partaj coproprietarul care, cunoscînd cauza de nulitate, înstrăinează total sau parţial bunurile atribuite.
Secţiunea a 3-a
Proprietatea comună în devălmăşie
Articolul 567.    Dispoziţii generale cu privire la proprietatea comună în devălmăşie
(1) În cazul în care dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre ele să fie titularul unei cote-părţi ideale din bunul comun, proprietatea este comună în devălmăşie.
(2) Proprietăţii comune în devălmăşie se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la proprietatea comună pe cote-părţi dacă prezenta secţiune nu prevede altfel.
Articolul 568.    Folosinţa bunului proprietate comună în devălmăşie
Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul comun potrivit destinaţiei acestuia, fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari dacă în contract nu este prevăzut altfel.
Articolul 569.    Actele de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie
Oricare dintre proprietarii devălmaşi este prezumat a avea consimţămîntul celorlalţi pentru efectuarea oricăror acte de conservare şi administrare a bunului proprietate comună în devălmăşie dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Articolul 570.    Actele de dispoziţie asupra bunurilor proprietate comună în devălmăşie
(1) Fiecare din coproprietarii devălmaşi poate dispune de bunul mobil proprietate comună în devălmăşie dacă acordul încheiat între ei nu prevede altfel.
(2) Pentru actele de dispoziţie asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmaşi.
(3) Actul juridic de dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilelor.
Articolul 571.    Partajul bunului proprietate comună în devălmăşie
Partajul bunului proprietate comună în devălmăşie între coproprietarii devălmaşi se va face proporţional aportului fiecăruia la dobîndirea bunului. Pînă la proba contrară, aportul coproprietarilor devălmaşi este prezumat a fi egal.
Articolul 572.    Proprietatea comună în devălmăşie a soţilor
(1) Bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri.
(2) Orice bun dobîndit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmăşie pînă la proba contrară.
(3) În cazul în care bunul comun reprezintă un drept care, conform legii, se dobîndește prin înregistrare într-un registru de publicitate, iar dreptul este înregistrat doar în folosul unuia dintre soți, oricare dintre soți poate cere să se noteze în registrul de publicitate calitatea acelui drept de bun comun al soților. În lipsa acestei notări, față de terțul dobînditor al dreptului înregistrat ori al unei grevări asupra acelui drept nu se poate invoca calitatea lui de bun comun al soților, cu excepția cazului în care se va demonstra că dobînditorul a cunoscut această calitate pe altă cale.
Articolul 573.    Proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi
(1) Bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sînt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobîndit.
(2) Bunurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte şi altele asemenea), cu excepţia bijuteriilor şi a altor obiecte de lux, sînt bunuri personale ale soţului care le foloseşte, chiar dacă sînt dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor.
(3) Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.
Articolul 574.    Determinarea părţilor din proprietatea comună în devălmăşie soţilor în caz de partaj al bunurilor
(1) În cazul partajului bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, părţile lor se consideră egale.
(2) Bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor pot fi partajate atît la divorţ, cît şi în timpul căsătoriei. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei nu afectează regimul juridic al bunurilor care vor fi dobîndite în viitor.
 Capitolul IV
PROPRIETATEA PERIODICĂ
Articolul 575.    Proprietatea periodică
(1) Dispozițiile prezentului capitol se aplică, în absența unei reglementări speciale, ori de cîte ori mai multe persoane (coproprietari) exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.
(2) Dispozițiile prezentului capitol nu se aplică în cazul în care asupra bunului există un drept de proprietate comună pe cote-părți, iar coproprietarii au convenit asupra unui mod de folosință în intervale de timp determinate.
(3) Dispozițiile legale privind proprietatea comună pe cote-părți se aplică în mod corespunzător proprietății periodice în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentului capitol.
Articolul 576.    Temeiul proprietății periodice
(1) Proprietatea periodică se naște în temeiul actului juridic.
(2) Caracterul periodic al proprietății deținute de mai mulți coproprietari trebuie să fie prevăzut expres prin indicarea intervalului de timp determinat care se atribuie dobînditorului în temeiul cotei-părți dobîndite. Intervalul de timp va fi exprimat prin referința la prima și ultima zi și lună de folosință exclusivă.
Articolul 577.    Valabilitatea actelor încheiate de
    coproprietar
(1) În privința cotei-părți aferente intervalului de timp ce îi revine ori a unei părți din ea, orice coproprietar poate încheia, în condițiile legii, acte de conservare, de administrare și de dispoziție. Ceilalți coproprietari nu dețin vreun drept de preemțiune în temeiul legii.
(2) Actele de administrare sau de dispoziție care au ca obiect cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui interval de timp care aparține unui alt coproprietar sînt ineficiente în partea în care constituie sau transmit drepturi privitor la acea cotă-parte. Dispozițiile art. 550 alin. (5)-(6) şi 551 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 578.    Drepturile și obligațiile coproprietarilor
(1) Fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare în așa fel încît să nu împiedice ori să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalți coproprietari. Pentru reparațiile mari, coproprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalți coproprietari.
(2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanța bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalți coproprietari.
(3) La încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul coproprietarului îndreptățit să îl folosească în următorul interval.
(4) Coproprietarii pot încheia un contract de administrare, dispozițiile privind proprietatea comună pe cote-părți aplicîndu-se în mod corespunzător. Clauza din contractul de administrare a bunului imobil care prevede că dobînditorul unei cote-părți aderă de plin drept la contractul de administrare în locul celui care a înstrăinat cota-parte respectivă produce efecte doar din momentul în care acest contract a fost notat în registrul bunurilor imobile.
Articolul 579.    Obligația de despăgubire și excluderea
(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol atrage plata de despăgubiri.
(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea proprietății periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărîre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat.
(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalți coproprietari sau un terț cumpără cota-parte a celui exclus.
Articolul 580.    Încetarea proprietății periodice
(1) Proprietatea periodică încetează prin distrugerea bunului comun, în temeiul dobîndirii de către o singură persoană a tuturor cotelor-părți din dreptul de proprietate periodică, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Coproprietarul nu are dreptul de a cere partajul bunului deținut cu titlu de proprietate periodică dacă coproprietarii nu au convenit altfel prin contract. Dreptul coproprietarului de a cere partajul bunului imobil devine opozabil prin notare în registrul bunurilor imobile.
 Capitolul V
APĂRAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
Articolul 581.    Acțiunea în revendicare
(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a i se recunoaște dreptul de proprietate și de a obține sau recupera posesia sa de la oricare persoană care îl stăpînește de fapt, cu excepția cazului în care acea persoană are un drept de a poseda bunul, în sensul art. 484 alin. (3), opozabil proprietarului.
(2) Acțiunea în revendicare se înaintează contra persoanei care exercită stăpînirea de fapt a bunului la data înaintării.
(3) În cazul în care dreptul de proprietate sau un alt drept de a poseda al persoanei față de care s-a înaintat acțiunea în revendicare este înregistrat într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, acțiunea în revendicare nu poate fi admisă dacă nu s-a dispus efectuarea în acel registru, în condițiile legii, a rectificării sau a altei modificări în folosul persoanei care a înaintat acțiunea în revendicare.
(4) Cu toate acestea, dacă hotărîrea judecătorească prin care s-a dispus efectuarea rectificării sau a altei modificări nu este opozabilă, conform legii, titularului unui drept înregistrat în registrul de publicitate cu caracter constitutiv, atunci acestuia nu îi este opozabilă nici hotărîrea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare.
Articolul 582.    Excluderea revendicării
Acțiunea în revendicare se respinge dacă, în condițiile stabilite de lege, prin efectul dobîndirii de bună-credință, al uzucapiunii, al accesiunii, al aplicării dispozițiilor privind regimul bunului găsit sau al altui temei prevăzut de lege, proprietarul a pierdut dreptul de proprietate, iar posesorul sau predecesorul său l-a dobîndit.
Articolul 583.    Revendicarea bunului după dobîndirea în temeiul actului juridic lovit de nulitate absolută sau relativă ori ineficient
(1) În cazul în care bunul a fost dobîndit în temeiul unui act juridic lovit de nulitate absolută sau relativă ori al unui act juridic ineficient în partea îndreptățirii dobînditorului, proprietarul poate exercita acțiunea în revendicare sub rezerva dispozițiilor art. 581 și 582.
(2) Dacă, conform legii, proprietarului care a revendicat îi revine o obligație de a restitui prețul sau chiria primită ori o altă obligație corelativă față de dobînditor, iar această obligație corelativă trebuie executată simultan, dobînditorul, în temeiul art. 914, poate suspenda executarea obligației de restituire a bunului pînă cînd proprietarul se oferă să execute sau execută obligația corelativă ce îi revine.
Articolul 584.    Concurența cu alte acțiuni
Dacă între proprietar și posesor există un raport juridic, proprietarul își va recupera bunul în condițiile acelui raport juridic.
Articolul 585.    Acțiunea negatorie
(1) Dacă dreptul proprietarului este tulburat în alt mod decît prin uzurpare sau privare de posesie, proprietarul este în drept să ceară instanței să fie apărat. El poate cere, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Pot fi solicitate despăgubiri şi în cazul în care nu se cere încetarea încălcării sau executarea acestei cerinţe este imposibilă.
(2) Instanța de judecată poate să dispună apărarea proprietarului, în funcție de circumstanțe, prin interzicerea tulburării iminente, interzicerea tulburării curente, precum și înlăturarea consecințelor tulburării din trecut.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică dacă proprietarul trebuie, în temeiul legii sau al drepturilor unor alte persoane care îi sînt opozabile, să admită influenţa asupra bunului.
 Capitolul VI
DREPTUL DE VECINĂTATE
Articolul 586.    Obligaţia de respect reciproc
Proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lîngă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influenţe reciproce.
Articolul 587.    Influenţa vecină admisibilă
(1) Proprietarul terenului sau al unui alt bun imobil nu poate interzice influenţa pe care o exercită asupra bunului său gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul, căldura, vibraţia sau o altă influenţă similară provenită din terenul vecin dacă nu împiedică proprietarul în folosirea bunului sau dacă încalcă nesemnificativ dreptul acestuia.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care influenţa este considerabilă, dar este produsă de folosirea obişnuită a unui alt teren şi nu poate fi înlăturată prin măsuri justificate economic. Dacă este obligat să suporte o asemenea influenţă şi dacă aceasta depăşeşte folosirea recunoscută obişnuită în localitatea respectivă şi limitele economice admisibile, proprietarul poate cere proprietarului de teren care cauzează influenţa o compensaţie corespunzătoare în formă bănească.
Articolul 588.    Atentarea inadmisibilă
(1) Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său.
(2) Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege, demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident.
Articolul 589.    Cererea de înlăturare a pericolului de prăbuşire
Dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său, proprietarul poate cere vecinului să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestui pericol.
Articolul 590.    Folosirea apelor
(1) Cursurile de apă şi pînza freatică din mai multe terenuri nu pot fi deviate sau manipulate de proprietarul oricărui teren astfel încît cantitatea sau calitatea apei să fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren.
(2) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe terenul superior.
(3) Dacă curgerea apei de pe terenul superior cauzează prejudicii terenului inferior, proprietarul acestuia din urmă poate cere autorizarea instanţei de judecată de a face pe terenul său lucrările necesare schimbării direcţiei apelor, suportînd toate cheltuielile aferente. La rîndul său, proprietarul terenului superior este obligat să nu efectueze nici o lucrare de natură să agraveze situaţia terenului inferior.
Articolul 591.    Regulile speciale de folosire a apei
(1) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica curgerea provocată de proprietarul terenului superior sau de alte persoane, aşa cum este cazul apelor care ţîşnesc pe acest din urmă teren, datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul terenului superior, cazul apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), proprietarul terenului superior este obligat să aleagă calea şi mijloacele de scurgere care ar aduce prejudicii minime terenului inferior, rămînînd obligat la plata unei despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul acestuia din urmă.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică atunci cînd pe terenul inferior se află o construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă, sau un cimitir.
Articolul 592.    Captarea apei
(1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale şi artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveran opus lucrări utile de captare a apei.
(2) Dispozițiile art. 591 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 593.    Surplusul de apă
(1) Proprietarul căruia îi prisoseşte apa pentru necesităţile curente este obligat ca, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, să ofere acest surplus proprietarului care nu poate procura apa necesară terenului său decît cu o cheltuială excesivă.
(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligaţia menţionată la alin.(1) pretinzînd că ar putea da surplusului de apă o altă destinaţie decît satisfacerea necesităţilor curente. El poate însă cere proprietarului aflat la nevoie despăgubiri suplimentare cu condiţia că va dovedi existenţa reală a destinaţiei pretinse.
Articolul 594.    Conservarea drepturilor dobîndite ale proprietarului terenului inferior
(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinţare izvorului de pe terenul său cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor dobîndite de proprietarul terenului inferior.
(2) Proprietarul terenului pe care se află izvorul nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apă pentru necesităţile curente.
Articolul 595.    Picătura streşinii
Acoperişul trebuie să fie construit astfel încît apa, zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului.
Articolul 596.    Fructele căzute
Fructele căzute din pomi sau arbuşti pe terenul vecin aparțin proprietarului acelui teren vecin.
Articolul 597.    Rădăcinile şi ramurile de pe terenul vecin
(1) Proprietarul terenului poate să taie şi să-şi oprească rădăcinile de arbori şi de arbuşti care au pătruns la el de pe terenul vecin. Aceeaşi regulă se aplică şi ramurilor de arbori şi de arbuşti ce atîrnă de pe terenul vecin.
(2) Dreptul prevăzut la alin.(1) nu se acordă proprietarului în cazul în care rădăcinile şi ramurile nu împiedică folosirea terenului său.
Articolul 598.    Distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii
(1) Orice construcție, lucrare sau plantație se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau regulamentul de urbanism, astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.
(2) Arborii, cu excepţia celor mai mici de doi metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii, trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege, de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului, dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar.
(3) În caz de nerespectare a distanţei prevăzute la alin.(1) şi (2), proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară demolarea construcției sau scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor, plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate.
Articolul 599.    Depăşirea hotarului terenului învecinat în cazul construcţiei
(1) Dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei.
(2) Vecinul prejudiciat prin situaţia prevăzută la alin.(1) trebuie despăgubit cu o rentă în bani, plătită anual, cu anticipaţie.
(3) Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să-i achite preţul porţiunii de teren pe care s-a construit în schimbul transmiterii proprietăţii asupra acesteia.
Articolul 600.    Accesul pe terenul altuia
(1) Orice proprietar este obligat ca, după primirea unui aviz scris sau verbal, să permită vecinului accesul pe teritoriul său, după caz, pentru efectuarea şi întreţinerea unei construcţii, plantaţii şi efectuarea unor alte lucrări pe terenul vecin.
(2) Proprietarul care este obligat să permită accesul pe teritoriul său are dreptul la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt şi la restabilirea terenului în starea anterioară.
(3) În cazul în care, datorită unei forţe naturale sau forţe majore, un bun a pătruns pe un teren străin sau a fost transportat acolo, proprietarul terenului trebuie să permită căutarea şi ridicarea bunului, dacă nu a purces el însuşi la căutare sau nu-l restituie. Bunul continuă să aparţină proprietarului său, cu excepţia cazului cînd acesta renunţă la el. Proprietarul terenului poate cere ridicarea bunului străin şi aducerea terenului în situaţia anterioară.
(4) Proprietarul terenului care efectuează şi întreţine construcţii, plantaţii sau execută alte lucrări pe teritoriul său nu are dreptul să pericliteze terenul vecin sau să compromită trăinicia construcţiilor, lucrărilor sau plantaţiilor situate pe acesta.
Articolul 601.    Trecerea prin proprietatea străină
(1) Dacă terenul este lipsit de comunicaţie prin orice cale de acces de folosinţă comună, conducte de alimentare cu apă, conducte de energie electrică, gaze, telecomunicaţii şi altele asemenea, proprietarul poate cere vecinilor să-i permită utilizarea terenurilor lor pentru instalarea comunicaţiei necesare.
(2) Trecerea urmează a se face în condiţii de natură să aducă o minimă atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului. Vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire care, prin acordul părţilor, poate fi efectuată sub formă de plată unică.
(3) Despăgubirea datorată conform alin.(2) se dublează atunci cînd lipsa accesului este o urmare a faptei proprietarului care pretinde trecerea.
Articolul 602.    Instalarea liniei de demarcare a hotarului
(1) Proprietarul de teren poate cere proprietarului de teren vecin să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat.
(2) Cheltuielile pentru demarcare se împart între vecini în mod egal dacă din raporturile existente între ei nu reiese altfel.
Articolul 603.    Litigii privind hotarul
(1) Dacă în urma unei dispute este imposibilă determinarea hotarului adevărat, atunci pentru demarcare este decisivă posesiunea de fapt a vecinilor. Dacă posesiunea de fapt nu poate fi determinată, fiecărui teren îi este anexată o jumătate din porţiunea disputată.
(2) Dacă determinarea hotarului în conformitate cu prevederile alin.(1) duce la un rezultat ce contravine faptelor stabilite, în particular aduce atingere mărimii stabilite a terenului, hotarul se stabileşte, la cererea unei părţi, de către instanţa de judecată.
 T i t l u l IV
ALTE DREPTURI REALE
 Capitolul I
UZUFRUCTUL
Articolul 604.    Noţiunea de uzufruct
(1) Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a poseda și folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
(2) Uzufructul poate fi limitat prin excluderea anumitor folosinţe.
(3) Uzufructul se poate constitui, conjugat sau succesiv, în favoarea unei sau mai multor persoane existente la data deschiderii uzufructului.
Articolul 605.    Constituirea uzufructului
(1) Uzufructul se poate constitui prin lege sau act juridic. În cazurile prevăzute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească.
(2) La constituirea uzufructului se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care fac obiectul uzufructului.
(3) Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află în circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt sau o parte din ea.
(4) Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.
Articolul 606.    Termenul uzufructului
(1) Uzufructul se instituie cel mult pînă la decesul persoanei fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al cărei folos a fost stabilit uzufructul, dacă un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic.
(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice nu poate depăşi 30 de ani.
(3) Orice act juridic prin care se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de moarte sau lichidare a uzufructuarului este lovit de nulitate absolută.
Articolul 607.    Acțiunea confesorie a uzufructuarului
(1) Uzufructuarul poate intenta acțiune împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului de uzufruct, chiar și față de nudul proprietar. Dispozițiile legale privitoare la apărarea dreptului de proprietate se aplică în mod corespunzător acțiunii confesorii a uzufructuarului.
(2) Dreptul la acțiune confesorie este imprescriptibil.
Articolul 608.    Cesiunea uzufructului
(1) În absenta unei prevederi contrare, uzufructuarul nu poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar.
(2) Uzufructuarul rămîne dator exclusiv față de nudul proprietar numai pentru obligațiile născute înainte de cesiune. Pînă la notificarea cesiunii, uzufructuarul și cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor fată de nudul proprietar.
(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator față de nudul proprietar pentru toate obligațiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile legale din materia fidejusiunii.
(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, pînă la împlinirea termenului inițial sau pînă la decesul uzufructuarului inițial.
Articolul 609.    Locațiunea bunului grevat de uzufruct
(1) Uzufructuarul poate închiria sau arenda altuia, integral sau în parte, bunul mobil obiect al uzufructului dacă, la momentul constituirii uzufructului, nu a fost stabilit altfel.
(2) Dacă la momentul constituirii uzufructului imobilul nu era dat în chirie sau arendă, uzufructuarul nu are dreptul să-l dea în chirie sau arendă fără acordul nudului proprietar sau fără autorizaţia instanţei de judecată dacă acest drept nu i-a fost acordat expres la momentul constituirii uzufructului.
(3) La stingerea uzufructului, nudul proprietar este obligat să menţină contractele de locaţiune sau de arendă, încheiate în modul stabilit. El poate totuşi să refuze menţinerea în cazul în care:
a) termenul contractului de locaţie sau de arendă depăşeşte, fără consimţămîntul lui, termenul obişnuit în conformitate cu uzanţele locale;
b) spaţiul comercial a fost dat în chirie pe un termen mai mare de 5 ani;
c) întreprinderea agricolă a fost dată în arendă pe un termen mai mare de 12 ani;
d) un teren agricol a fost dat în arendă pe un termen mai mare de 6 ani;
e) contractul de locaţiune sau de arendă stipulează condiţii neobişnuite, excesive pentru nudul proprietar.
(4) Nudul proprietar pierde dreptul de a refuza menţinerea contractului cînd locatarul sau arendaşul i-a stabilit un termen rezonabil în care nudul proprietar trebuia să declare despre menţinerea sau refuzul de a menţine, iar el a omis să facă aceasta în termenul stabilit.
Articolul 610.    Determinarea stării bunului
(1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se află.
(2) La stabilirea uzufructului asupra unei universalităţi de bunuri, uzufructuarul şi nudul proprietar sînt obligaţi să-şi acorde asistenţă reciprocă în vederea întocmirii inventarului.
(3) Inventarul trebuie să conţină menţiunea despre data întocmirii, să fie semnat de ambele părţi, iar la cererea unei din părţi semnătura trebuie legalizată.
(4) Fiecare parte are dreptul să ceară ca inventarul să fie întocmit de către organul competent.
(5) Partea care cere întocmirea inventarului în condiţiile alin.(4) sau legalizarea semnăturii suportă cheltuielile aferente.
Articolul 611.    Preţul, sarcinile şi cheltuielile uzufructului
(1) Uzufructul este gratuit în cazul nestipulării exprese a caracterului oneros.
(2) Cheltuielile şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar, cu excepţiile prevăzute de lege sau de contract.
(3) Uzufructuarul este ţinut pentru obligaţiile de plată (impozite, taxe) faţă de stat pentru obiectul uzufructului.
Articolul 612.    Drepturile uzufructuarului asupra fructelor
(1) Uzufructuarul se bucură de toate fructele pe care le produce obiectul uzufructului dacă nu este stipulat altfel. Fructele obiectului uzufructului trec în proprietatea uzufructuarului la data culegerii lor.
(2) Fructele neculese în momentul deschiderii dreptului la uzufruct sînt ale uzufructuarului, iar cele neculese la sfîrşitul perioadei de uzufruct sînt ale nudului proprietar dacă actul prin care s-a instituit uzufructul nu prevede altfel. Veniturile se consideră percepute zi cu zi şi se cuvin uzufructuarului proporţional duratei uzufructului său. Aceste prevederi sînt aplicabile arenzii, chiriei imobilelor, dividendelor şi dobînzilor obţinute.
Articolul 613.    Dreptul de a dispune de bunurile consumptibile
Dacă uzufructul cuprinde şi bunuri consumptibile, uzufructuarul are dreptul să dispună de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare sau, dacă este imposibil, să restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului.
Articolul 614.    Uzufructul creanțelor
(1) Uzufructul asupra unei creanțe este opozabil terților în aceleași condiții ca și cesiunea de creanță.
(2) Dacă uzufructul se răsfrînge asupra unei creanțe care devine scadentă în timpul uzufructului, plata se face uzufructuarului, care eliberează chitanță.
(3) La încheierea uzufructului, tot ceea ce a fost primit ca plată se transmite nudului proprietar.
Articolul 615.    Dreptul de vot
(1) Dreptul de vot acordat de o acţiune sau de o altă valoare mobiliară, de o fracţiune din coproprietate sau de un alt bun aparţine uzufructuarului.
(2) Dreptul de vot aparţine nudului proprietar dacă are ca efect modificarea substanţei bunului principal, cum ar fi capitalul social ori bunul deţinut în coproprietate, schimbarea destinaţiei acestui bun sau lichidarea persoanei juridice.
(3) Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte condiții decît cele prevăzute la alin. (1) și (2) nu este opozabilă terților, afară de cazul în care aceștia au cunoscut-o în mod expres.
Articolul 616.    Drepturile creditorilor
(1) Creditorii uzufructuarului pot urmări drepturile acestuia sub rezerva drepturilor nudului proprietar.
(2) Creditorii nudului proprietar pot urmări drepturile acestuia sub rezerva drepturilor uzufructuarului.
Articolul 617.    Dreptul uzufructuarului de a se folosi de arbori
(1) Uzufructuarul nu are dreptul să taie arborii care cresc pe terenul grevat cu uzufruct, cu excepţia reparării, întreţinerii sau exploatării terenului. El poate dispune de cei care au căzut ori s-au uscat natural.
(2) Uzufructuarul este obligat să înlocuiască, în conformitate cu uzanţele locale sau obişnuinţele nudului proprietar, arborii care au fost distruşi.
Articolul 618.    Dreptul uzufructuarului asupra pădurilor destinate tăierii
(1) Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi cantitatea tăierii, potrivit regulilor stabilite de lege, de nudul proprietar sau potrivit uzanţelor locale, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepinieră fără degradarea acesteia nu fac parte din uzufruct decît cu obligaţia uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale şi uzanţelor locale în ceea ce priveşte înlocuirea lor.
(3) Uzufructuarul poate, conformîndu-se dispoziţiilor legale şi uzanţei obişnuite a nudului proprietar, să exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa terenului. În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalţi. Va putea însă întrebuinţa, la reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental, chiar să taie arborii trebuincioşi, cu îndatorirea însă de a demonstra, în prezenţa proprietarului, această trebuinţă.
Articolul 619.    Dreptul asupra carierelor
(1) În condiţiile legii, uzufructuarul se foloseşte întocmai ca nudul proprietar de carierele care se aflau în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.
(2) Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise.
Articolul 620.    Uzura obiectului uzufructului
Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se supun uzurii, uzufructuarul le va folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor.
Articolul 621.    Obligaţia de informare
(1) Dacă bunul este deteriorat, distrus sau dacă sînt necesare lucrări de reparare, îmbunătăţire a lui ori măsuri de preîntîmpinare a unor pericole, uzufructuarul este obligat să-l informeze imediat pe nudul proprietar.
(2) Uzufructuarul este obligat să denunţe de îndată nudului proprietar orice uzurpare a terenului şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de despăgubiri.
Articolul 622.    Obligaţia de păstrare a destinaţiei bunului
Uzufructuarul este obligat în exercitarea dreptului său să respecte destinaţia dată bunului de nudul proprietar.
Articolul 623.    Obligaţia efectuării reparaţiilor
(1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.
(2) În cazul în care uzufructuarul face în legătură cu bunul cheltuieli pe care nu era obligat să le facă, obligaţia nudului proprietar de a le restitui se determină în funcţie de regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Reparaţiile mari sînt în sarcina nudului proprietar, fără ca acesta să poată fi obligat să le facă.
(4) Sînt reparații mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun și care implică o cheltuială excepțională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea construcțiilor privind structura de rezistentă, zidurile interioare și/sau exterioare, acoperișul, instalațiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.
(5) Reparaţiile mari sînt în sarcina uzufructuarului atunci cînd se datorează neefectuării reparaţiilor de întreţinere.
(6) Uzufructuarul este obligat să-l înştiinţeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparaţiilor mari.
(7) Atunci cînd nudul proprietar nu efectuează la timp reparaţiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.
Articolul 624.    Excluderea obligaţiei de reconstruire
Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sînt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori unui eveniment în afara controlului lor.
Articolul 625.    Plata primelor de asigurare
Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sînt plătite de uzufructuar.
Articolul 626.    Modificarea sau stingerea dreptului grevat
Dreptul grevat cu uzufruct poate fi modificat sau stins prin act juridic numai cu acordul uzufructuarului.
Articolul 627.    Dreptul de dispoziţie şi de exercitare a acţiunilor de apărare
Sub rezerva dreptului de uzufruct, nudul proprietar este în drept să înstrăineze bunul, să-l greveze cu sarcini şi să exercite toate acţiunile de apărare a dreptului de proprietate.
Articolul 628.    Obligaţia nudului proprietar de a garanta drepturile uzufructuarului
Nudul proprietar este obligat să se abţină de la orice act juridic şi faptă prin care ar împiedica sau ar tulbura uzufructuarul în exerciţiul liber şi deplin al dreptului său, să garanteze uzufructuarul împotriva evicţiunii, să despăgubească uzufructuarul în cazul în care, prin fapta sa, a micşorat valoarea uzufructului.
Articolul 629.    Plata datoriilor aferente patrimoniului grevat cu uzufruct
(1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteşte datoriile aferente masei patrimoniale sau părţii din masă grevate cu uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie, la stingerea uzufructului, sumele avansate fără nici o dobîndă.
(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la alin.(1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească sau să vîndă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă nudul proprietar plăteşte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobînzi pe toata durata uzufructului.
(3) Dacă plata datoriilor nu se face în modul prevăzut la alin.(1) şi (2), creditorii pot urmări bunurile date în uzufruct.
Articolul 630.    Descoperirea unei comori
Dreptul uzufructuarului nu se extinde asupra drepturilor nudului proprietar cu privire la comoara descoperită în bun.
Articolul 631.    Stingerea uzufructului
(1) Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin renunţarea uzufructuarului la dreptul său, prin moartea sau, după caz, lichidarea uzufructuarului.
(2) Uzufructul încetează şi în cazul în care s-a desființat titlul de proprietate al celui care a instituit uzufructul ori cînd a intervenit rezoluțiunea contractului prin care s-a instituit uzufructul.
Articolul 632.    Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar
Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să degradeze neefectuînd reparațiile la care este ținut.
Articolul 633.    Stingerea uzufructului în cazul distrugerii bunului
(1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un eveniment în afara controlului uzufructuarului. Dacă bunul este distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.
(2) Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului.
Articolul 634.    Efectul stingerii uzufructului
(1) La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar, în starea în care se află, bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct.
(2) În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta este obligat să despăgubească proprietarul.
(3) În cazul în care uzufructul este înregistrat într-un registru de publicitate, uzufructul stins trebuie radiat.
 Capitolul II
DREPTUL DE UZ ŞI DREPTUL DE ABITAŢIE
Articolul 635.    Dispoziţii generale cu privire la dreptul de uz şi la dreptul de abitaţie
(1) Uz este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate poseda și folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
(2) Titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum și împreună cu părinții ori cu alte persoane aflate în întreținere.
(3) Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii.
(4) Actul prin care este instituit uzul poate limita sau extinde dreptul de uz. Uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe decît la cele care se cuvin pentru nevoile proprii şi ale familiei sale dacă actul nu prevede altfel.
Articolul 636.    Exercitarea dreptului de uz şi a dreptului de abitaţie
(1) Dreptul de uz şi de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
(2) Uzuarul şi titularul dreptului de abitaţie suportă cheltuielile de cultură sau de întreţinere proporţional părţii de care se foloseşte.
Articolul 637.    Dreptul de folosire a facilităţilor comune
Uzuarul sau titularul dreptului de abitaţie al cărui drept poartă numai asupra unei părţi din bun are dreptul să folosească facilităţile destinate uzului comun.
Articolul 638.    Aplicarea dispoziţiilor privitoare la uzufruct
Dispoziţiile privitoare la uzufruct se aplică în modul corespunzător uzului şi abitaţiei.
 Capitolul III
SERVITUTEA
Articolul 639.    Dispoziţii generale cu privire la servitute
(1) Servitute este sarcina care grevează un imobil (imobilul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (imobilul dominant). Utilitatea poate consta în sporirea confortului imobilului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică.
(2) Obligaţia de a face ceva poate fi conexată la o servitute şi impusă proprietarului imobilului aservit. Această obligaţie este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.
(3) Dispozițiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător cînd servitutea grevează un alt imobil decît un teren.
Articolul 640.    Condiţiile servituţii
(1) La realizarea servituţii, persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului imobilului aservit.
(2) Părțile pot să prevadă obligația proprietarului imobilului dominant de a plăti, la anumite perioade, o recompensă (compensație) proprietarului imobilului aservit.
(3) Schimbarea proprietarului imobilului dominant sau al imobilului aservit, precum şi divizarea imobilelor, nu afectează dreptul de servitute.
(4) Servitutea se poate constitui în vederea asigurării unei utilităţi viitoare a imobilului dominant.
(5) Servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui imobil ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii.
(6) Un imobil grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.
Articolul 641.    Clasificarea servituţilor
(1) Aparente sînt servituţile care se cunosc prin semne exterioare, iar neaparente – cele care nu se atestă prin astfel de semne.
(2) Continue sînt servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără a fi necesară fapta omului, iar necontinue – cele pentru a căror existenţă este necesară fapta omului.
(3) Pozitive sînt servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul imobilului dominant să facă în mod direct anumite acte de folosinţă pe imobil aservit, iar negative – cele care impun proprietarului imobilului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate.
Articolul 642.    Constituirea servituţii
(1) Servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar, prin acte juridice ori prin uzucapiune.
(2) Contractul prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică.
(3) Servitutea se constituie prin înregistrarea ei în registrul bunurilor imobile.
Articolul 643.    Constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar
Servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de imobil care, în vederea unei eventuale parcelări, instituie imediat natura, scopul şi situaţia servituţii unei părţi din imobil în favoarea altor părţi.
Articolul 644.    Dobîndirea servituților prin uzucapiune
(1) Orice servitute se poate dobîndi prin uzucapiunea prevăzută la art. 524.
(2) Numai servitutea pozitivă se poate dobîndi prin uzucapiunea prevăzută la art. 526, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 645.    Exercitarea servituţii
(1) Sarcina pe care o instituie servitutea asupra imobilului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe imobil său, deasupra acestuia sau sub pămînt. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului imobilului dominant.
(2) Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea ei.
(3) Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani, atunci, în cazul apariţiei unor litigii între proprietari, această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului.
(4) Proprietarul imobilului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
(5) Proprietarul imobilului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de servitute, o altă parte a imobilului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul imobilului dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul imobilului aservit.
(6) Dreptul de servitute al proprietarului imobilului dominant trebuie să fie exercitat astfel încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului imobilului aservit.
Articolul 646.    Abandonarea imobilului aservit
În toate cazurile în care, conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului imobilului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului imobilului dominant partea din imobil aservit necesară exercitării servituţii.
Articolul 647.    Drepturile proprietarului imobilului dominant
(1) Proprietarul imobilului dominant este în drept să se folosească de servitute, să efectueze pe imobilul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute, să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel.
(2) În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul imobilului dominant poate lua toate măsurile şi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari, proporţional avantajelor pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv imobilul aservit.
(3) Proprietarul imobilului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care le-a amplasat pe imobilul aservit, în cazul necesităţii de readucere a acestuia la stare normală pentru exploatare, şi trebuie să o facă la cererea proprietarului imoilului aservit.
Articolul 648.    Obligaţiile proprietarului imobilului dominant
(1) Proprietarul imobilului dominant este obligat să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe imobilul aservit în măsura în care asigură prin aceasta interesele imobilului aservit.
(2) Proprietarul imobilului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului imobilului aservit.
(3) Dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de imobile dominante, obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe imobilul aservit şi de reparare a daunelor, cauzate proprietarului imobilului aservit, aparţine proporţional beneficiului fiecărui proprietar de imobil dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel.
Articolul 649.    Drepturile asupra construcţiilor şi
    plantaţiilor
Proprietarul imobilului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe imobilul său de proprietarul imobilului dominant.
Articolul 650.    Concurenţa mai multor drepturi
Dacă servitutea unui imobil concurează cu o altă servitute sau cu un alt drept real de folosire a imobilului, astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent, total sau parţial, avînd acelaşi rang de prioritate, fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde în mod echitabil binelui tuturor persoanelor interesate.
Articolul 651.    Temeiurile de stingere a servituţii
(1) Servitutea se stinge în caz de:
a) consolidare, cînd ambele imobile ajung să aibă acelaşi proprietar;
b) renunţare a proprietarului imobilului dominant;
c) expirare a termenului ori intervenire a rezoluțiunii contractului prin care s-a instituit servitutea;
d) răscumpărare;
e) imposibilitate definitivă de exercitare;
f) neuz pentru o perioadă de 10 ani;
g) dispariţie a oricărei utilităţi a lor;
h) expropriere a imobilului aservit dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
(2) Servitutea stinsă urmează a fi radiată din registrul bunurilor imobile.
Articolul 652.    Calcularea termenului de neuz
(1) Termenul prevăzut la art.651 lit.f) începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue.
(2) Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar sau superficiar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori, după caz, faţă de nudul proprietar.
Articolul 653.    Răscumpărarea servituţii de trecere
(1) Servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul imobilului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură imobilului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată imobilului aservit.
(2) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată poate pronunța o hotărîre care ține loc de contract de răscumpărare a servituții. La stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două imobile.
 Capitolul IV
SUPERFICIA
Articolul 654.    Noţiunea de superficie
(1) Superficie este dreptul real imobiliar de a poseda și folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune.
(2) Dacă nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decît asupra suprafeţei construite sau asupra suprafeţei pe care urmează să se ridice construcţia, precum şi asupra suprafeţei neconstruite, necesare, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, exploatării ei normale.
(3) Întinderea dreptului superficiarului de a folosi terenul grevat este stabilită prin contract sau lege. În lipsa unor prevederi contractuale, terenul este grevat cu servitutea necesară exercitării dreptului de superficie. Servitutea încetează la stingerea dreptului de superficie.
(4) Asupra dreptului de superficie se aplică în modul corespunzător regulile dreptului de proprietate asupra imobilelor dacă legea nu prevede altfel.
(5) Construcţia este o parte componentă esenţială a dreptului de superficie. Dreptul de proprietate asupra construcției ridicate pe terenul grevat de superficie este exercitat de către superficiar pe durata existenței dreptului de superficie. În cazul în care construcția a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile, superficiarul va fi arătat ca proprietar al construcției pe durata existenței dreptului de superficie.
(6) Dreptul de superficie nu poate fi constituit sub condiţie rezolutorie.
(7) Dreptul de superficie nu poate fi limitat la o parte din construcţie.
Articolul 655.    Constituirea dreptului de superficie
(1) Dreptul de superficie se naşte în temeiul unui act juridic sau al unei dispoziţii legale, fiind opozabil terţilor din momentul înregistrării în registrul bunurilor imobile.
(2) Dreptul de superficie se constituie pentru un termen de 99 de ani dacă nu a fost stabilit un alt termen. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.
(3) Superficia se poate înregistra și în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului imobil a transmis exclusiv construcția ori a transmis terenul și construcția, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.
(4) În situația în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înregistra pe baza renunțării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înregistra în folosul unui terț pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.
Articolul 656.    Dreptul de superficie în cazul demolării sau pieirii construcţiei
Dreptul de superficie nu se stinge prin demolarea sau pieirea construcţiei.
Articolul 657.    Rangul superficiei
Dreptul de superficie se înregistrează în registrul bunurilor imobile numai cu rangul întîi. Rangul nu poate fi modificat.
Articolul 658.    Exercitarea dreptului de superficie
(1) Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul său de superficie. În cazul unei construcţii existente, superficiarul poate înstrăina ori ipoteca superficia și construcția numai împreună.
(2) În caz de vînzare a construcției de către superficiar, proprietarul terenului are dreptul de preemțiune.
Articolul 659.    Obligaţia superficiarului de a plăti o redevenţă
(1) Dacă actul juridic nu prevede altfel, superficiarul datorează proprietarului terenului, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţă, ţinînd seama de natura terenului, de zona în care se află el, de destinaţia construcţiei, precum şi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei. Redevenţa se determină la data constituirii superficiei.
(2) Redevenţa poate fi ajustată la cererea uneia din părţi, în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. Măsura ajustării se va aprecia ţinîndu-se seama de schimbarea condiţiilor economice şi de principiul echităţii.
Articolul 660.    Stingerea dreptului de superficie
Dreptul de superficie se stinge:
a) la expirarea termenului ori dacă a intervenit rezoluțiunea contractului prin care s-a instituit superficia;
b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;
c) prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Articolul 661.    Stingerea dreptului de superficie la cererea proprietarului terenului
Dacă superficiarul nu a ridicat construcţia în termenul specificat în actul juridic privind instituirea superficiei sau dacă încalcă obligaţia privind conservarea construcţiei, proprietarul terenului are dreptul să ceară stingerea dreptului de superficie.
Articolul 662.    Efectele stingerii dreptului de superficie
(1) În cazul prevăzut la art. 660 lit. a), construcția care făcea obiectul dreptului de superficie, din data stingerii superficiei, devine de drept parte componentă a terenului conform art. 460, aparținînd proprietarului terenului, iar dreptul superficiarului asupra terenului și construcției se radiază. Proprietarului terenului îi incumbă obligația de a plăti o despăgubire egală cu valoarea de piață a acesteia de la data expirării termenului. Superficiarul nu are dreptul, la stingerea dreptului de superficie, să demoleze construcția sau părți ale ei. Superficiarul este obligat să remită proprietarului terenului actele aferente ridicării construcției.
(2) Cînd construcția nu există în momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decît aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea superficiarului să cumpere terenul la valoarea de piață pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat construcția. Superficiarul poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcția clădită pe teren și repune terenul în situația anterioară.
(3) În absenta unei înțelegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului, drepturile reale limitate consimțite de superficiar se sting în momentul încetării dreptului de superficie. Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept asupra despăgubirii primite de la proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (1), se extind de drept asupra terenului în cazul prevăzut la alin. (2) enunțul întîi sau se strămută de drept asupra materialelor în cazul prevăzut la alin. (2) enunțul al doilea.
(4) Ipotecile constituite cu privire la teren pe durata existenței superficiei nu se extind și la construcție în momentul încetării dreptului de superficie în cazul prevăzut la alin. (1). Ele se strămută de drept asupra sumei de bani primite de proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (2) enunțul întîi sau se extind de drept cu privire la întregul teren în cazul prevăzut la alin. (2) enunțul al doilea.
Articolul 663.    Garanţia pentru despăgubire
(1) Superficiarul are dreptul de retenţie a construcţiei pînă la plata despăgubirii.
(2) Pretenţia în despăgubire este garantată cu teren în loc de superficie şi cu rangul acesteia.
Articolul 664.    Efectele încetării superficiei prin consolidare
(1) În cazul în care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare, în absența unei stipulații contrare, drepturile reale limitate constituite asupra drepturilor superficiarului se mențin pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai tîrziu de expirarea termenului inițial al superficiei.
(2) Ipotecile născute pe durata existenței superficiei se mențin fiecare în funcție de obiectul asupra cărora s-au constituit.
Articolul 665.    Efectele încetării superficiei prin pieirea construcției
(1) În cazul stingerii dreptului de superficie prin pieirea construcției, drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata existenței dreptului de superficie se mențin asupra dreptului de proprietate reîntregit.
Articolul 666.    Subrogarea în contractele în curs de executare
La stingerea dreptului de superficie, proprietarul terenului se subrogă superficiarului în contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare.
 Capitolul V
GAJUL
Secțiunea 1
Dispoziții generale
Articolul 667.    Noțiunea de gaj
(1) Gajul este dreptul real în al cărui temei titularul (creditorul gajist) poate pretinde, din valoarea obiectului gajului, satisfacerea creanțelor sale garantate cu preferință față de ceilalți creditori ai titularului obiectului gajului (debitorul gajist).
(2) Valabilitatea gajului depinde de valabilitatea obligației garantate prin gaj.
(3) Gajul se constituie în vederea garantării executării obligației și reprezintă un raport de drept accesoriu față de obligația garantată, fiind condiționat în timp de durata acesteia, dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.
Articolul 668.    Debitorul gajist
(1) Este debitor gajist orice persoană fizică sau juridică care este proprietar, un alt posesor sau uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj și care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri.
(2) Poate fi debitor gajist atît debitorul obligației garantate, cît și un terț (numit garantul gajist sau, după caz, garantul ipotecar).
(3) Bunurile proprietate comună pot fi gajate doar cu acordul tuturor coproprietarilor, fiecare din coproprietari devenind în acest caz codebitor gajist.
(4) Societățile comerciale și întreprinderile gajează bunurile lor în conformitate cu documentele de constituire.
(5) Cota-parte din proprietatea comună pe cote-părți poate fi gajată fără acordul celorlalți coproprietari dacă contractul între coproprietari nu prevede altfel. În cazul imobilelor, mențiunea cu privire la necesitatea unui asemenea acord urmează a fi notată în registrul bunurilor imobile.
(6) Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalități sau susceptibil de nulitate poate constitui doar un gaj afectat de aceleași modalități sau condiții de nulitate.
(7) Dacă dreptul de dispoziție asupra unui bun necesită acordul (încuviințarea, autorizarea etc.) unui terț, acest acord este necesar și pentru constituirea gajului asupra bunului respectiv.
(8) Bunul aflat în proprietatea unor persoane fizice în privința cărora s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară sau în proprietatea minorilor poate fi gajat cu respectarea condițiilor necesare pentru înstrăinare, dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 669.    Garantul gajist (garantul ipotecar)
(1) Debitorul și garantul gajist, în calitatea sa de debitor gajist, pot conveni asupra condițiilor de garantare a executării obligațiilor debitorului de către garantul gajist, precum și asupra obligațiilor debitorului față de garantul gajist în cazul exercitării dreptului de gaj de către creditorul gajist. Lipsa unui asemenea acord scris între debitor și garantul gajist nu influențează valabilitatea gajului.
(2) Garantul gajist nu poate opune creanțele sale față de debitor satisfacerii creanțelor creditorului gajist din contul bunului gajat.
(3) În cazul în care creanțele creditorului gajist sînt satisfăcute de către garantul gajist, inclusiv din contul bunului gajat, se aplică dispozițiile legale cu privire la subrogație. După ce garantul gajist execută obligația debitorului, primul are dreptul să solicite, în condițiile legii, de la creditorul gajist dovada executării obligației.
Articolul 670.    Creditorul gajist (creditor ipotecar)
Este creditor gajist (creditor ipotecar) persoana în a cărei favoare s-a constituit gajul.
Articolul 671.    Tipurile de gaj
(1) Gajul se constituie asupra unui bun mobil sau imobil ori asupra unei universalități de bunuri mobile.
(2) Gajul bunurilor imobile este denumit ipotecă. Dispozițiile privitoare la gaj se aplică în mod corespunzător ipotecii în măsura în care nu contravin dispozițiilor speciale cu privire la ipotecă.
(3) Gajul bunurilor mobile are loc cu sau fără deposedarea de ele.
(4) Gajul bunului mobil cu deposedare este denumit amanet.
Articolul 672.    Indivizibilitatea gajului
(1) Gajul este indivizibil chiar dacă bunul gajat sau obligația este divizibilă.
(2) Gajul este indivizibil și subzistă integral asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele și asupra tuturor părților lor chiar și în cazul în care bunul sau obligația sînt divizibile.
 Secțiunea a 2-a
Apariția, înregistrarea și stingerea gajului
Articolul 673.    Temeiul și momentul apariției gajului
(1) Gajul apare doar în condițiile și în formele stabilite de prezentul cod.
(2) Gajul este convențional sau legal.
(3) Ipoteca apare în momentul înregistrării. Gajul bunurilor mobile fără deposedare apare în momentul înregistrării sau, în cazul gajului asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturi bancare, prin control, în conformitate cu art. 699 alin. (2). Dispozițiile legale referitoare la gajul asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturi bancare se aplică în mod corespunzător și gajului asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturile deschise la alți prestatori de servicii de plată decît o bancă. În acest caz, trimiterile la bancă se vor citi ca trimiteri la respectivul prestator de servicii de plată.
(4) Cheltuielile legate de înregistrarea gajului, precum și cele legate de modificarea contractului de gaj și înregistrarea acestor modificări, sînt suportate de debitorul gajist, cu excepția cazurilor în care contractul de gaj prevede altfel.
(5) Amanetul apare în momentul dobîndirii posesiei asupra bunului.
Articolul 674.    Înregistrarea gajului fără deposedare
(1) Ipoteca se înregistrează în registrul bunurilor imobile. În cazul în care modificarea contractului de ipotecă conduce la modificarea datelor înregistrate în registrul bunurilor imobile, modificările respective trebuie înregistrate conform procedurii stabilite pentru înregistrarea ipotecii.
(2) Gajul bunurilor mobile fără deposedare, cu excepția gajului constituit prin control în conformitate cu dispozițiile art. 699 alin. (2), se înregistrează în registrul garanțiilor reale mobiliare (registrul garanțiilor).
Articolul 675.    Stingerea gajului
(1) Gajul se stinge prin stingerea obligației a cărei executare acesta o garanta.
(2) Amanetul se stinge odată cu încetarea posesiei.
(3) Gajul se stinge în urma pieirii bunului gajat, scoaterii acestuia din circuitul civil, dacă aceste evenimente se produc asupra bunului în întregime.
(4) Gajul asupra bunului mobil încorporat unui imobil subzistă cu titlu de ipotecă sub condiția înregistrării în registrul bunurilor imobile chiar dacă bunul mobil și-a schimbat natura. Acest gaj are rang de prioritate stabilit conform înregistrării anterioare.
(5) Gajul se stinge și în cazul:
a) acordului scris al creditorului gajist de a radia gajul;
b) expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;
c) vînzării în cadrul exercitării dreptului de gaj;
d) altor situații prevăzute de lege.
(6) Cererea de radiere a gajului înregistrat sau a ipotecii se depune la registrul corespunzător de către creditorul gajist sau de către orice persoană interesată, cu acordul scris al creditorului gajist. Cazurile în care nu este nevoie de acordul creditorului gajist pentru radierea gajului sînt stabilite de legislație.
 Secțiunea a 3-a
Obiectul și întinderea gajului
Articolul 676.    Dispoziții generale privind obiectul și întinderea gajului
(1) Obiect al gajului poate fi orice bun corporal sau incorporal, prezent sau viitor, determinat individual sau generic, sau o universalitate de bunuri, cu excepția bunurilor scoase din circuit civil, bunurilor inalienabile sau insesizabile. Obiect al gajului poate fi orice drept patrimonial, inclusiv dreptul de creanță al debitorului gajist față de creditorul gajist.
(2) Prin universalitate de bunuri, în sensul alin. (1), se înțelege o totalitate de bunuri mobile, prezente sau viitoare, corporale sau incorporale, descrise în mod general.
(3) Dreptul de gaj se extinde și asupra accesoriilor bunului gajat dacă contractul nu prevede altfel.
(4) Gajul se extinde asupra oricărui bun care se unește prin accesiune cu bunul gajat, precum și asupra oricăror altor îmbunătățiri aduse lui.
(5) Nu pot constitui obiect al gajului drepturile legate nemijlocit de persoana debitorului gajist și nici drepturile a căror cesiune este interzisă de lege.
(6) Deținerea calificată de acțiuni ale băncilor din Republica Moldova poate constitui obiect al gajului doar cu aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei.
(7) Nu pot fi gajate separat bunurile care, în temeiul legii, nu pot fi înstrăinate separat. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil.
(8) Obiect al gajului poate fi dreptul asupra mijloacelor bănești în monedă națională și în valută străină:
a) aflate și care vor intra în conturi bancare, prin gaj fără deposedare;
b) sub formă de monede metalice jubiliare și comemorative, inclusiv cele ce conțin metale prețioase, prin gaj cu deposedare (amanet).
Articolul 677.    Obiectul ipotecii
(1) Obiectul ipotecii poate fi unul sau mai multe bunuri imobile prezente sau viitoare ce pot fi individualizate prin numere cadastrale separate. Dispozițiile privind ipoteca se aplică în mod corespunzător în cazul ipotecării drepturilor reale limitate dacă legea nu interzice ipotecarea lor.
(2) Obiectul ipotecii este determinat prin denumirea bunului, numărul său cadastral, locul aflării, precum și printr-o descriere suficientă pentru identificarea acestuia.
(3) Prin contract poate fi prevăzută extinderea ipotecii asupra bunurilor imobile ce vor fi dobîndite sau construite în viitor, conform legii.
(4) Bunul imobil ipotecat rămîne în proprietatea debitorului ipotecar. Contractul de ipotecă poate prevedea folosirea obiectului ipotecii de către creditorul ipotecar.
(5) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite a obiectului ipotecii este suportat de către debitorul ipotecar, dacă contractul de ipotecă nu prevede altfel.
(6) Ipoteca asupra terenului se extinde asupra construcțiilor capitale existente și viitoare, precum și asupra construcțiilor nefinalizate amplasate pe acesta, cu excepția celor care se află în proprietatea terților.
(7) Cota-parte din părțile comune ale bunului imobil, deținute cu drept de proprietate comună (teren, acoperiș, scări, subsol etc.) aferentă unei încăperi izolate, este ipotecată împreună cu încăperea respectivă fără acordul celorlalți coproprietari ai spațiilor comune.
Articolul 678.    Evaluarea obiectului ipotecii
Valoarea de piață și de înlocuire a obiectului ipotecii trebuie să fie stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator, în conformitate cu legislația privind activitatea de evaluare.
Articolul 679.    Bunuri de substituire și despăgubiri
(1) Dacă, în condițiile legii, încetează dreptul de proprietate al debitorului gajist asupra bunului gajat, gajul se extinde de plin drept asupra bunului de substituire sau despăgubirii datorate debitorului gajist, dacă contractul de gaj nu prevede altfel. În acest caz, rangul de prioritate al gajului asupra bunului de substituire sau despăgubirii va fi determinat de momentul apariției gajului asupra bunului a cărui proprietate a încetat.
(2) Gajul se extinde asupra despăgubirilor de asigurare, cu excepția situației în care cazul asigurat a avut loc din culpa creditorului gajist sau dacă contractul de gaj prevede altfel.
(3) În cazul în care cunosc despre existența gajului asupra bunului, persoanele care datorează sumele de despăgubire sînt obligate să înștiințeze creditorul gajist, la adresa indicată în registrul garanțiilor sau, în cazul ipotecii, în registrul bunurilor imobile, despre intenția de a plăti aceste despăgubiri. Creditorul gajist trebuie să răspundă în decurs de 10 zile de la primirea înștiințării, indicînd unul din următoarele moduri de utilizare a despăgubirilor:
a) plata către creditorul gajist pentru stingerea obligației garantate, dacă a transmis avizul de executare conform art. 752 alin. (1);
b) plata în contul debitorului gajist, indicînd contul, atunci cînd a fost constituit un gaj asupra dreptului privind mijloacele bănești în contul bancar, conform art. 699 alin. (2); sau
c) plata către debitorul gajist sau după cum este indicat de către debitorul gajist.
(4) Pentru scopurile prevăzute la alin. (3) lit. b) din prezentul articol, debitorul gajist va asigura constituirea gajului asupra dreptului privind mijloacele bănești în contul bancar, conform art. 699 alin. (2), în termen de 3 zile de la data cererii creditorului gajist. În cazul neexecutării acestei obligații, creditorul gajist este în drept să ceară executarea anticipată a obligației garantate și să pună sub urmărire obiectul gajului, în conformitate cu dispozițiile art. 744 alin. (1).
(5) Persoanele care datorează despăgubirile trebuie:
a) fără întîrziere nejustificată, să plătească despăgubirea după cum este indicat în răspunsul creditorului gajist; sau
b) dacă creditorul gajist nu a răspuns în termenul indicat la alin. (3) și există dovada recepției de către acesta a înștiințării, să plătească despăgubirea debitorului gajist sau după cum este indicat de către debitorul gajist.
(6) Creditorul gajist va îndrepta despăgubirile primite în conformitate cu dispozițiile alin. (3) lit. a) la stingerea obligației garantate.
(7) Dacă despăgubirile plătite de asigurător creditorului gajist depășesc soldul creanțelor creditorului gajist față de debitorul gajist, primul va restitui diferența debitorului gajist sau succesorilor lui.
Articolul 680.    Obligațiile asigurătorului față de creditorul garantat1
(1) Obligațiile prevăzute de prezentul articol se aplică ori de cîte ori asigurătorului i se aduce dovada că un terț (creditorul garantat) deține o garanție reală asupra bunului care face obiectul unei asigurări de bunuri. Această dovadă nu trebuie repetată în cazul în care asigurarea este prelungită sau este contractată o nouă asigurare între aceleași părți în privința aceluiași bun asigurat. Asigurătorul poartă aceste obligații pînă cînd este informat despre stingerea garanției reale.
(2) Dacă asigurătorul și creditorul nu au convenit altceva prin contract, asigurătorul este obligat:
a) să confirme în scris creditorului garantat că îl recunoaște ca creditor garantat față de care are obligațiile prevăzute de prezentul articol;
b) la cererea creditorului garantat, să ofere în scris informația despre existența poliței de asigurare în privința bunului grevat în folosul creditorului garantat și suma asigurată din poliță;
c) să expedieze creditorului garantat, fără întîrziere nejustificată, avertismentul prevăzut la art. 1848 alin. (1) lit. a);
d) în termen de 7 zile după ce i s-a notificat survenirea unui caz asigurat care ar putea rezulta într-o pretenție mai mare de 5% din suma asigurată, să expedieze creditorului gajist informația despre acest fapt.
(3) Asigurătorul poate solicita de la asigurat sau creditor rambursarea cheltuielilor reale ocazionate de executarea obligațiilor prevăzute la alin. (2).
(4) În cazul în care o primă de asigurare sau o tranșă nu este plătită în termen, asigurătorul rămîne obligat, pe baza asigurării, să facă plata în folosul creditorului garantat în decursul termenului de o lună de la scadență sau după expedierea avertismentului prevăzut la art. 1848 alin. (1) lit. a) ori, dacă aceste condiții nu au fost îndeplinite, după ce i s-a expediat informația despre rezoluțiunea asigurării.
(5) Rezoluțiunea asigurării produce efecte față de creditorul garantat doar după expirarea termenului de 2 luni după ce i s-a expediat informația despre declarația de rezoluțiune a asigurării. Această dispoziție nu se aplică dacă creditorul garantat și-a dat consimțămîntul la rezoluțiune.
(6) Dispozițiile alin. (5) enunțul întîi se aplică de asemenea dacă asigurătorul și asiguratul modifică condițiile asigurării și convin să reducă acoperirea acordată de asigurare sau prevăd că prestația asigurătorului este limitată la plata cheltuielilor de reparație a bunului real suportate de asigurat.
(7) Dacă asiguratul exercită un drept de rezoluțiune a asigurării, declarația de rezoluțiune nu produce efecte juridice atît timp cît asiguratul nu face dovada stingerii garanției reale asupra bunului asigurat ori a existenței consimțămîntului la rezoluțiune din partea creditorului garantat. Creditorul garantat nu poate refuza să dea consimțămîntul fără motiv întemeiat.
(8) Asigurătorul se subrogă în dreptul real de garanție în măsura în care plătește despăgubirea de asigurare creditorului garantat. Dispozițiile legale privind subrogarea se aplică în mod corespunzător.
(9) Subrogarea nu poate fi opusă față de alți creditori garantați în raport cu același bun față de care asigurătorul continuă să fie obligat în baza asigurării.
Articolul 681.    Produsele
Gajul bunului se extinde de plin drept asupra produselor bunului, asupra produsului vînzării sau înstrăinării în alt mod a bunului gajat, inclusiv în conformitate cu dispozițiile art. 697 alin. (1), sau a produselor acestuia, dacă creditorul și debitorul gajist nu au convenit altfel. În acest caz, rangul de prioritate a gajului asupra produselor bunului, asupra produsului vînzării sau înstrăinării în alt mod a bunului sau a produselor acestuia este determinat de momentul apariției gajului asupra bunului.
Articolul 682.    Gajul bunurilor viitoare
Gajul asupra bunurilor care vor intra în patrimoniul debitorului gajist în viitor, inclusiv asupra bunurilor viitoare, nu grevează aceste bunuri decît din momentul în care debitorul gajist devine titularul drepturilor gajate. Rangul de prioritate al gajului se stabilește conform art. 736 alin. (1).
Articolul 683.    Transformarea bunurilor
Gajul subzistă asupra bunului mobil nou care rezultă din transformarea unui bun gajat. Gajul se extinde asupra a ceea ce rezultă din confuziunea (amestecul) sau unirea mai multor bunuri mobile dintre care unele au fost gajate. Persoana care dobîndește dreptul de proprietate asupra bunului nou este, în special în virtutea regulilor cu privire la accesiunea mobiliară, ținută de acest gaj.
 Secțiunea a 4-a
Gajul convențional
Subsecțiunea 1
Constituirea gajului
Articolul 684.    Contractul de gaj
(1) Contractul de gaj, cu excepția gajului prin deposedare, se întocmește în formă scrisă, sub sancțiunea nulității. Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică.
(2) În cazul gajării unui bun a cărui vînzare trebuie autentificată notarial, contractul de gaj, de asemenea, trebuie autentificat notarial. Părțile pot conveni asupra autentificării notariale a oricărui contract de gaj.
(3) Forma contractului de modificare a contractului de gaj trebuie să fie similară formei prevăzute pentru contractul de gaj.
(4) Contractul de gaj trebuie să conțină:
a) numele și prenumele (denumirea) părților;
b) domiciliul (sediul) părților;
c) acordul expres al debitorului gajist de a constitui gajul în favoarea creditorului gajist;
d) descrierea bunului gajat, iar în cazul ipotecii, suplimentar se va indica valoarea de piață și valoarea de înlocuire a bunului ipotecat, stabilite în raportul de evaluare;
e) esența și scadența obligației garantate prin gaj, suma maximă garantată a acesteia, fără dobînzi și cheltuieli, precum și modul de determinare a sumelor adiționale garantate prin gaj;
f) tipul gajului.
(5) Părțile pot include în contractul de gaj și alte clauze.
(6) Clauza cu privire la gaj poate fi inclusă în contractul din care izvorăște obligația garantată prin gaj. În acest caz, contractul din care se nasc obligațiile debitorului trebuie să fie încheiat cu respectarea formei cerute pentru contractul de gaj și să includă clauzele esențiale ale acestuia.
(7) Este nulă clauza prin care creditorul gajist devine proprietarul obiectului gajului în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligației garantate prin gaj.
(8) Dispoziția alin. (7) nu se aplică în cazul respectării concomitente a următoarelor condiții: obiect al gajului îl constituie moneda națională sau valuta străină, cu excepția monedelor metalice jubiliare și comemorative (inclusiv a celor ce conțin metale prețioase); moneda în care urmează a fi executată obligația garantată nu diferă de moneda mijloacelor bănești asupra cărora dreptul a fost gajat. În acest caz, creditorul gajist devine titular al dreptului privind mijloacele bănești ce constituie obiectul gajului în condițiile stabilite la art. 750.
(9) Contractul de gaj este valabil chiar dacă a fost încheiat în pofida înțelegerii între debitorul gajist și un terț care limitează în orice mod dreptul debitorului gajist de a gaja bunul. Terțul poate cere debitorului gajist repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea acestei înțelegeri și poate exercita alte mijloace juridice de apărare, însă această încălcare nu constituie temei de nulitate a contractului de gaj.
Articolul 685.    Informarea creditorului cu privire la drepturile terților
La încheierea contractului de gaj, debitorul gajist este obligat să notifice în scris creditorul gajist cu privire la drepturile terților asupra obiectului gajului cunoscute de el la momentul constituirii gajului. Neexecutarea acestei obligații acordă creditorului gajist dreptul de a cere executarea anticipată a obligației garantate prin gaj sau modificarea condițiilor contractului de gaj.
Articolul 686.    Dobîndirea cu bună-credință a dreptului de gaj
(1) Chiar dacă debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului și nici nu are împuternicirea de a-l gaja, creditorul gajist totuși dobîndește un drept de gaj valabil dacă, la momentul constituirii gajului, sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) debitorul gajist este înregistrat ca titular al obiectului gajului în registrul de publicitate cu caracter constitutiv prevăzut de lege sau, în cazul obiectelor asupra cărora dreptul nu se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, obiectul gajului sau titlul său reprezentativ la purtător se află în posesia debitorului gajist;
b) creditorul gajist nu a cunoscut și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului și nici nu are împuternicirea de a-l gaja.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care obiectul asupra căruia dreptul nu se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate a fost furat de la proprietar sau de la posesorul legal.
Articolul 687.    Dobîndirea simultană a titlului de proprietate și a ipotecii
(1) Notarul autentifică contractul de ipotecă în baza contractului de vînzare-cumpărare neînregistrat în registrul bunurilor imobile în cazul în care ipoteca este constituită în legătură cu dobîndirea bunului ce face obiectul contractului de vînzare-cumpărare.
(2) Contractul de vînzare-cumpărare și contractul de ipotecă se depun simultan la organul cadastral teritorial pentru înregistrarea drepturilor părților. Dreptul de proprietate și dreptul de ipotecă asupra bunului imobil se înregistrează în mod succesiv.
Subsecțiunea a 2-a
Obligația garantată prin gaj
Articolul 688.    Obligația garantată
(1) Poate fi garantată prin gaj una sau mai multe obligații. Obligația garantată poate fi prezentă sau viitoare, pură și simplă sau afectată de modalități, determinată sau determinabilă, fixă sau flotantă. Creanța garantată prin gaj trebuie să fie determinată sau determinabilă la momentul exercitării dreptului de gaj.
(2) Gajul este constituit valid numai dacă obligația garantată prin el este exprimată în lei sau valută străină, în unități bănești de calcul sau în orice îmbinare a acestora.
(3) Gajul se extinde și asupra achitării dobînzilor, comisioanelor, penalităților, amenzilor, reparării prejudiciului cauzat, compensării cheltuielilor de judecată, cheltuielilor rezonabile de întreținere a bunului gajat și altor cheltuieli rezonabile de exercitare a dreptului de gaj, dacă părțile nu au convenit altfel.
(4) Poate fi garantată prin gaj o obligație care apare după încheierea contractului de gaj dacă acest fapt este stipulat în mod expres în contract.
(5) În cazul garantării obligațiilor viitoare, părțile vor conveni expres, în contractul de gaj, asupra faptului că gajul va garanta aceluiași creditor gajist executarea oricărei obligații viitoare.
(6) Gajul poate fi constituit și astfel încît doar suma maximă pentru care bunul trebuie să garanteze să fie determinată prin înregistrare în registru.
(7) O creanță poate fi garantată cu mai multe bunuri și de mai multe persoane.
(8) Cu acordul creditorului gajist și al debitorului gajist, în locul creanței pentru care este constituit gajul poate fi pusă o altă creanță. Înlocuirea creanței garantate nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor gajiști cu rang de prioritate inferior. Se vor respecta în mod corespunzător cerințele de formă și de înregistrare.
Articolul 689.    Gajul constituit pentru garantarea plății unei sume de bani
Gajul constituit pentru garantarea plății unei sume de bani este valabil chiar dacă, la momentul constituirii lui, debitorul gajist încă nu a primit prestația pentru care se obligă sau a primit-o doar parțial ori în tranșe. Această regulă se aplică în special la acordarea de credite, împrumuturi sau la emiterea de obligații ori de alte titluri de împrumut.
Articolul 690.    Consecințele refuzului transmiterii sumelor de bani
Dacă creditorul gajist refuză să predea sumele de bani pe care s-a obligat să le dea cu împrumut și în a căror garantare deține un gaj, el este obligat să reducă gajul (cu excepția ipotecii) sau să-l radieze, sub sancțiunea reparării prejudiciului cauzat debitorului gajist.
Subsecțiunea a 3-a
Gajul asupra bunurilor mobile
§1. Particularitățile amanetului
Articolul 691.    Constituirea amanetului
(1) Amanetul este constituit prin remiterea bunului sau titlului către creditorul gajist sau către un terț care acționează în numele creditorului gajist ori, dacă bunul este deja în mîinile acestuia, prin menținerea posesiei în baza consimțămîntului debitorului gajist, în scopul garantării creanței creditorului.
(2) Pentru apariția amanetului nu este obligatorie încheierea în scris a contractului.
(3) Amanetul este făcut public prin posesia bunului sau a titlului exercitată de creditor și rămîne public doar dacă posesia este continuă. Publicitatea determină rangul de prioritate al amanetului în conformitate cu dispozițiile art. 736 alin. (1).
Articolul 692.    Conservarea dreptului de amanet
(1) Amanetul subzistă în cazul în care exercitarea posesiei este împiedicată de un terț, fără ca creditorul să fi consimțit.
(2) Amanetul subzistă și în cazul în care exercitarea posesiei este întreruptă provizoriu prin remiterea bunului sau a titlului către debitorul gajist sau către un terț pentru evaluare, reparare, transformare sau ameliorare.
(3) Cu consimțămîntul debitorului gajist, creditorul poate să exercite posesia prin intermediul unui terț, care trebuie informat privitor la titlul bunului.
Articolul 693.    Amanetul titlurilor negociabile
(1) Amanetul care grevează bunuri reprezentate printr-un conosament sau prin alt titlu negociabil apare în momentul în care creditorul gajist și-a executat prestația dacă titlul îi este remis în următoarele 10 zile.
(2) Dacă titlul este negociabil prin andosare și remitere sau numai prin remitere, transmiterea lui către creditorul gajist are loc prin andosare și remitere sau numai prin remitere.
Articolul 694.    Recipisa privind obligația garantată
Creditorul gajist este obligat să elibereze, la cererea debitorului gajist, o recipisă cu privire la caracterul și, în măsura posibilităților, la mărimea obligației, a cărei executare este garantată de bunul amanetat. Pentru bunul preluat se emite chitanță de amanetare, care confirmă încheierea contractului de amanet.
Articolul 695.    Particularitățile amanetării la lombard
(1) Lombardul nu are dreptul să folosească și să dispună de bunurile amanetate și răspunde pentru pierderea sau deteriorarea lor în măsura în care nu poate dovedi că pierderea sau deteriorarea este urmare a unui impediment în afara controlului său.
(2) În cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu este restituit în termen, lombardul are dreptul să vîndă, după expirarea termenului de grație de o lună, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creanțele lombardului față de debitor se sting și atunci cînd cîștigul din vînzare nu acoperă datoria.
(3) Condițiile contractului de amanetare la lombard prin care se limitează drepturile debitorului în raport cu cele conferite prin dispozițiile prezentului cod sau ale altor legi sînt nule. În locul unor astfel de condiții se aplică dispozițiile legale corespunzătoare.
§2. Particularitățile gajului asupra unei universalități de bunuri
Articolul 696.    Constituirea gajului asupra unei universalități de bunuri
În cazul gajului asupra unei universalități de bunuri, nu este necesară individualizarea părților ei constitutive. Se consideră gajate în mărimea stabilită de contract toate bunurile care, conform particularităților de gen indicate în contract, pot fi atribuite la această universalitate.
Articolul 697.    Înstrăinarea sau substituirea bunurilor din universalitatea de bunuri gajată
(1) Debitorul gajist are dreptul să vîndă sau să înstrăineze în alt mod bunurile din universalitatea de bunuri în cursul obișnuit al activității sale, liber de gaj, cu condiția substituirii bunurilor înstrăinate cu alte bunuri de aceeași natură în termenul convenit cu creditorul gajist. În cazul nerespectării acestei condiții, creditorul gajist conservă un gaj asupra produsului înstrăinării bunului, în modul stabilit la art. 681, însă nu poate invoca dreptul de gaj în fața dobînditorului bunurilor.
(2) Gajul unei universalități de bunuri subzistă chiar dacă bunurile au fost pierdute sau distruse, cu condiția că debitorul gajist le-a substituit în perioada de timp indicată de creditorul gajist cu bunuri de aceeași natură sau cu alte bunuri acceptate de către creditorul gajist.
(3) Dreptul debitorului gajist de a vinde sau a înstrăina în alt mod bunurile din universalitatea de bunuri este suspendat de plin drept din momentul primirii de către debitorul gajist a avizului de executare conform art. 752 alin. (1).
§3. Particularitățile gajului asupra bunurilor incorporale
Articolul 698.    Gajul asupra drepturilor patrimoniale
(1) Poate fi grevat cu gaj orice drept patrimonial, inclusiv drepturi asupra obiectelor proprietății intelectuale, creanțe bănești, alte creanțe contractuale și creanțe născute din alte temeiuri de apariție a obligațiilor, cu excepțiile prevăzute de lege.
(2) Gajul asupra drepturilor patrimoniale nu necesită consimțămîntul debitorului obligației patrimoniale, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
(3) Gajul asupra drepturilor patrimoniale se extinde asupra oricărei garanții personale sau reale care asigură plata sau altă executare a obligației patrimoniale, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
(4) Gajul asupra drepturilor patrimoniale se extinde asupra oricărei garanții personale sau reale care asigură plata sau altă executare a obligației patrimoniale în pofida înțelegerii între debitorul gajist și debitorul obligației patrimoniale care limitează în orice mod dreptul debitorului gajist de a greva cu gaj drepturile patrimoniale sau garanția personală ori reală care asigură plata sau altă executare a obligației.
(5) Debitorul obligației patrimoniale poate cere debitorului gajist repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea înțelegerii indicate la alin. (4) și poate exercita alte mijloace juridice de apărare, însă această încălcare nu constituie temei de nulitate a contractului de gaj sau a contractului din care rezultă drepturile patrimoniale.
(6) Debitorul execută obligația patrimonială conform condițiilor acesteia, pînă cînd nu primește de la creditorul gajist avizul de executare conform art. 752 alin. (1). După primirea avizului de executare, debitorul execută obligația patrimonială doar conform instrucțiunilor creditorului gajist, sub sancțiunea plății despăgubirilor.
(7) Cu consimțămîntul debitorului gajist, creditorul gajist are dreptul să exercite drepturile prevăzute la art. 751 chiar și pînă la inițierea exercitării dreptului de gaj, conform art. 744, fiind obligat să îndrepte încasările obținute din executarea obligației patrimoniale la stingerea obligației garantate.
Articolul 699.    Gajul asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturi bancare
(1) Gajul asupra dreptului privind mijloacele bănești aflate și care vor intra în conturile bancare (curente, de depozit, alte conturi) se constituie prin înregistrarea sau prin dobîndirea de către creditorul gajist a controlului asupra conturilor, în conformitate cu dispozițiile alin. (2).
(2) Creditorul gajist dobîndește controlul asupra contului bancar al debitorului gajist atunci cînd:
a) creditorul gajist este banca în care este deschis contul – din momentul încheierii contractului de gaj; sau
b) debitorul gajist, creditorul gajist și banca în care este deschis contul convin în scris prin contractul de control că banca va executa instrucțiunile creditorului gajist privind dispunerea de mijloacele bănești din cont, indiferent de consimțămîntul debitorului gajist – din momentul încheierii contractului de control.
(3) Banca este obligată, la cererea clientului său care intenționează să gajeze drepturile asupra mijloacelor bănești din contul deschis la respectiva bancă, să încheie contractul de control cu creditorul gajist. Banca poate refuza încheierea contractului doar atunci cînd, conform legislației privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sau altor dispoziții legale, băncii i se interzice să stabilească relații de afaceri cu respectivul creditor gajist.
(4) Dacă contractul de gaj nu prevede altfel, debitorul gajist este liber să dispună de mijloacele bănești din contul bancar.
(5) Dreptul de stingere prin compensare a obligațiilor, deținut de bancă în temeiul legii, nu este atins prin dreptul de gaj asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturi.
(6) În virtutea normelor cu privire la secretul bancar, banca poate refuza furnizarea informației referitoare la existența gajului asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturi, constituit prin control.
(7) În cazul în care mijloacele bănești sînt puse sub urmărire la cererea altor creditori, banca înștiințează despre acest fapt creditorul gajist (dacă acesta nu este însăși banca) și informează executorul judecătoresc despre existența gajului. În acest caz, creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate și să pună sub urmărire obiectul gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel, alăturîndu-se la executare în termenul indicat la art. 101 alin. (1) din Codul de executare.
(8) După primirea avizului de executare emis de creditorul gajist conform art. 752 alin. (1), banca refuză executarea ordinelor debitorului gajist privind debitarea mijloacelor bănești din cont dacă, în urma unei astfel de debitări, soldul contului se va reduce mai jos de soldul obligației garantate indicate în avizul de executare.
(9) Banca răspunde solidar cu debitorul gajist pentru prejudiciul cauzat creditorului gajist în legătură cu încălcarea de către bancă a obligațiilor prevăzute la alin. (7).
Articolul 700.    Gajul valorilor mobiliare transferabile și titlurilor negociabile
(1) Gajul valorilor mobiliare transferabile este reglementat de prezentul cod și de Legea nr. 171/2012 privind piața de capital.
(2) Acțiunile gajate nu dau creditorului gajist dreptul de a participa ca acționar la adunările generale, dreptul de participare fiind rezervat acționarului.
(3) Gajul titlului negociabil se constituie prin înregistrare sau prin dobîndirea de către creditorul gajist a posesiei titlului, în conformitate cu dispozițiile art. 693.
(4) Gajul titlului negociabil se extinde asupra bunurilor corporale care fac obiectul acestui titlu, cu condiția că emitentul titlului este în posesia bunului, în mod direct sau indirect, în momentul cînd gajul titlului apare.
§4. Particularitățile gajului la emiterea obligațiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului și/sau ale terțului
Articolul 701.    Constituirea gajului la emiterea obliga-țiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului și/sau ale terțului
(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 684, constituirea gajului pentru garantarea plății unei sume de bani în cazul emiterii de obligațiuni asigurate cu bunurile proprii ale emitentului și/sau ale terțului are loc fără încheierea contractului de gaj, în temeiul cererii emitentului de obligațiuni, la care se anexează:
a) acordul emitentului de a constitui gajul în favoarea deținătorilor de obligațiuni;
b) copia certificatului de înregistrare de stat al emitentului;
c) extrasul din registrul de stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali;
d) procesul-verbal al ședinței organului competent al emitentului care a adoptat decizia de emitere a obligațiunilor;
e) prospectul ofertei publice de obligațiuni, întocmit conform legislației cu privire la piața de capital;
f) lista bunurilor ce urmează a fi gajate, cu indicarea datelor necesare de introdus în registru, inclusiv valoarea bunurilor gajate și valoarea emisiunii de obligațiuni fără dobînzi și cheltuieli.
(2) Gajul specificat la alin. (1) se consideră constituit din momentul înregistrării acestuia conform art. 674.
(3) După înregistrarea prospectului ofertei publice de obligațiuni la Comisia Națională a Pieței Financiare și pînă la inițierea plasamentului obligațiunilor, emitentul este obligat să prezinte organului de înregistrare a gajului:
a) hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare privind înregistrarea prospectului ofertei publice de obligațiuni, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
b) un exemplar al prospectului ofertei publice de obligațiuni, înregistrat la Comisia Națională a Pieței Financiare.
(4) În temeiul documentelor prezentate de emitent conform dispozițiilor alin. (3), în registrul garanțiilor se introduc date privind:
a) clasa obligațiunilor;
b) data și numărul înregistrării de stat a obligațiunilor;
c) termenul de circulație a obligațiunilor și data scadenței acestora.
(5) Înregistrarea în registrul garanțiilor va conține de asemenea mențiunea precum că creditorii gajiști sînt deținătorii de obligațiuni conform listei întocmite, la data expirării termenului de circulație a acestora, de către Depozitarul central unic al valorilor mobiliare.
Articolul 702.    Radierea gajului la emiterea obligațiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului și/sau ale terțului
Temei pentru radierea gajului constituit conform art. 701 poate servi:
a) hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare privind respingerea cererii de înregistrare a prospectului ofertei publice de obligațiuni;
b) hotărîrea Comisiei Naționale a Pieței Financiare privind radierea din registrul de stat al valorilor mobiliare a obligațiunilor emise;
c) hotărîrea privind declararea emisiunii de obligațiuni neefectuate sau nevalabile, în cazul în care plasarea obligațiunilor nu a avut loc;
d) hotărîrea instanței de judecată.
Articolul 703.    Exercitarea gajului la emiterea obliga-țiunilor asigurate cu bunurile proprii ale emitentului și/sau ale terțului
În cazul neexecutării la scadență de către emitent a obligațiilor sale ce rezultă din obligațiunile asigurate cu bunurile proprii ale emitentului și/sau ale terțului, deținătorii de obligațiuni (creditorii gajiști) menționați la art. 701 alin. (5) sînt în drept să inițieze procedura de exercitare a dreptului de gaj, în modul stabilit de lege.
Subsecțiunea a 4-a
Particularitățile gajului asupra întreprinderii
Articolul 704.    Noțiunea de gaj asupra întreprinderii
Gajul asupra întreprinderii în calitate de complex patrimonial se extinde asupra tuturor bunurilor mobile ale întreprinderii.
Articolul 705.    Dreptul de opțiune al creditorului gajist
Creditorul gajist care a obținut în posesie bunul gajat, în conformitate cu dispozițiile art. 755 sau, după caz, ale art. 757, este în drept să-l vîndă în baza procedurii generale, potrivit art. 764, sau ca un tot întreg, potrivit art. 706.
Articolul 706.    Exercitarea dreptului de gaj asupra întreprinderii
(1) În cazul în care creditorul gajist a decis să exercite dreptul de gaj asupra întreprinderii prin vînzarea ei ca un tot întreg, avizul de executare a gajului va conține, pe lîngă datele prevăzute la art. 752 alin. (10), o mențiune în acest sens.
(2) Avizul de executare a gajului se depune la registrul garanțiilor și se expediază către toate băncile cunoscute ca deținînd controlul asupra conturilor bancare ale debitorului gajist în conformitate cu dispozițiile art. 699 alin. (2).
(3) Creditorul gajist poate în orice moment să renunțe la exercitarea dreptului de gaj asupra întreprinderii ca un tot întreg și să procedeze la exercitarea dreptului de gaj în baza regulilor generale stabilite la art. 764. În acest caz, el va depune în registrul garanțiilor un aviz de modificare cu privire la avizul de executare depus conform alin. (1) din prezentul articol.
 Secțiunea a 5-a
Gajul legal
Articolul 707.    Creanțele din care poate naște gajul legal
(1) Gajul legal poate naște doar din:
a) creanțele statului pentru sumele datorate conform legislației fiscale și vamale;
b) creanțele rezultate dintr-o hotărîre judecătorească.
(2) Gajul legal poate greva bunuri mobile și imobile.
(3) Gajul legal nu poate greva bunuri sau drepturi patrimoniale gajate deja în folosul altor creditori, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
Articolul 708.    Gajul legal de garantare a creanțelor fiscale și vamale
(1) În cazul creanțelor statului care iau naștere în temeiul legislației fiscale și vamale, gajul legal se constituie doar dacă este înregistrat conform art. 674. Cererea de înregistrare reprezintă un aviz în care se indică bunurile pe care creditorul intenționează să le valorifice, temeiul creanței și mărimea ei. Creditorul gajist are obligația să aducă la cunoștință debitorului gajist avizul înregistrat.
(2) La avizul depus pentru înregistrare se anexează, după caz, hotărîrea instanței de judecată sau actul ce confirmă creanțele statului față de debitorul gajist apărute în baza legislației fiscale sau vamale.
Articolul 709.    Gajul legal constituit în baza hotărîrii judecătorești
(1) Creditorul în a cărui favoare a fost emisă o hotărîre judecătorească cu privire la încasarea unei sume de bani poate obține un gaj legal asupra unui bun, mobil sau imobil, al debitorului său.
(2) Gajul legal se constituie prin înregistrarea unui aviz, în care se indică bunul gajat și mărimea creanței, iar în cazul pensiei sau al pensiei de întreținere – mărimea plăților periodice și coeficientul de indexare. La aviz se anexează o copie autentificată de pe hotărîrea judecătorească și dovada aducerii avizului la cunoștința debitorului.
Articolul 710.    Reducerea, substituirea sau radierea gajului legal
La cererea proprietarului bunurilor gajate legal, instanța de judecată stabilește ce bunuri ar putea fi gajate, poate reduce numărul lor sau permite reclamantului să substituie gajul legal cu o altă garanție suficientă pentru plata creanței. În acest caz, instanța de judecată poate hotărî radierea înregistrării gajului legal.
Articolul 711.    Exercitarea dreptului de gaj
Creditorul care și-a înregistrat gajul legal are dreptul de a urmări bunul gajat în condițiile prevăzute în secțiunea a 8-a.
 Secțiunea a 6-a
Înregistrarea gajului bunurilor mobile
Articolul 712.    Registrul garanțiilor
(1) Registrul garanțiilor este un registru public, în care se înregistrează gajul bunurilor mobile, precum și oricare alte drepturi de garanție asupra bunurilor mobile prevăzute la art. 722.
(2) Registrul garanțiilor este unica sursă oficială de informație privind drepturile de garanție înregistrate asupra bunurilor mobile, inclusiv în scopul determinării rangului de prioritate al gajului.
(3) Organizarea și funcționarea registrului garanțiilor, cerințele de securitate și integritate ale acestuia, modul de transmitere de către deținătorul registrului garanțiilor către deținătorii altor registre a datelor despre gajuri și alte drepturi de garanție înregistrate și modul de coordonare a funcțiilor între registre, precum și plățile aferente care se percep sînt reglementate printr-un regulament aprobat de Guvern. Registrul garanțiilor este organizat astfel încît să asigure ca procesele de înregistrare și acces la registru să fie simple, eficiente, public accesibile și transparente.
Articolul 713.    Temeiuri pentru înregistrarea gajului, modificarea și anularea înregistrării gajului
(1) Gajul se înregistrează în baza avizului de înregistrare.
(2) Modificările la avizul de înregistrare a gajului se înregistrează în baza avizului de modificare. Radierea avizului de înregistrare a gajului se înregistrează în baza avizului de radiere.
Articolul 714.    Procedura înregistrării
(1) Înregistrarea gajului are loc prin depunerea în registrul garanțiilor a unui aviz de înregistrare, care conține informația indicată la alin. (2) din prezentul articol. Avizul de înregistrare poate fi depus prin orice persoană înregistrată de Ministerul Justiției cu drept de acces activ la registrul garanțiilor (registrator). Lista registratorilor autorizați este făcută publică în conformitate cu regulamentul prevăzut la art. 712 alin. (3).
(2) Avizul de înregistrare va conține:
a) datele de identificare (numele și prenumele, numărul de identificare de stat (IDNP) și adresa persoanei fizice sau denumirea, numărul de identificare de stat (IDNO) și adresa persoanei juridice sau întreprinzătorului individual) ale debitorului gajist, ale creditorului gajist și ale gestionarului gajului (în cazul în care ultimul a fost desemnat);
b) descrierea generală sau specifică a bunurilor gajate;
c) esența și scadența obligației garantate, suma maximă garantată a acesteia, fără dobînzi și cheltuieli;
d) în cazul gajului asupra întreprinderii, o mențiune că gajul reprezintă un gaj asupra întreprinderii;
e) semnătura debitorului gajist și cea a creditorului gajist.
(3) Avizul de înregistrare se prezintă registratorului pe suport de hîrtie, cu semnătura olografă a părților, sau prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, cu semnătura electronică a părților, aplicată conform regulamentului prevăzut la art. 712 alin. (3).
(4) Registratorul acceptă datele exact așa cum se conțin în avizul de înregistrare a gajului în măsura în care acestea pot fi înregistrate în registrul garanțiilor. Registratorul nu va solicita o copie a contractului de gaj și nu va verifica conținutul avizului, dar este obligat să verifice identitatea părților și împuternicirile de reprezentare.
(5) Registratorul înregistrează avizul de înregistrare a gajului în registrul garanțiilor imediat după primirea acestuia.
(6) Registratorul refuză primirea avizului de înregistrare a gajului dacă acesta nu conține toate datele prevăzute la alin. (2).
(7) După efectuarea înregistrării gajului, creditorul gajist va primi o confirmare a înregistrării gajului, în conformitate cu regulamentul prevăzut la art. 712 alin. (3). Pe lîngă datele din avizul de înregistrare, confirmarea trebuie să conțină momentul înregistrării (data, ora și minutul).
(8) În sensul dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru notificările prevăzute la art. 752, orice obligație de notificare a persoanelor indicate la alin. (2) lit. a) din prezentul articol va fi considerată drept expediată corespunzător, dacă notificarea (avizul) este expediată (expediat) la ultima adresă a persoanei indicate în registrul garanțiilor. Cu toate acestea, dacă destinatarul notificării a înștiințat anterior expeditorul notificării despre schimbarea adresei, notificarea (avizul) se va expedia la ultima adresă astfel înștiințată.
Articolul 715.    Taxa de stat și plata pentru înregistrarea gajului și pentru furnizarea informației
(1) Pentru înregistrarea gajului, eliberarea extrasului din registrul garanțiilor sau furnizarea oricărei altei informații privind înregistrarea gajului se percepe o taxă de stat în mărimea prevăzută de Legea taxei de stat nr. 1216/1992 și o plată în mărimea stabilită în regulamentul prevăzut la art. 712 alin. (3).
(2) Instanțele judecătorești, executorii judecătorești, administratorii insolvabilității/lichidatorii în procesele de insolvabilitate, organele de urmărire penală, autoritățile fiscale și alte autorități publice au acces gratuit la registrul garanțiilor.
Articolul 716.    Modificarea informației privind înregistrarea gajului
(1) La înregistrarea modificărilor informației privind înregistrarea gajului, dispozițiile art. 714 se aplică în mod corespunzător.
(2) Avizul de modificare a informației privind înregistrarea gajului se semnează de creditorul gajist și debitorul gajist, cu excepția avizului de înregistrare a modificărilor legate de înregistrarea substituirii creditorului gajist urmare a cesiunii creanței garantate în conformitate cu dispozițiile art. 738, care se semnează doar de creditorul gajist.
(3) Înregistrarea inițială se menține și se indică în registrul garanțiilor astfel încît să permită monitorizarea modificărilor informației despre gaj.
Articolul 717.    Majorarea sau completarea obiectului gajului ori a creanței garantate
Majorarea sau completarea obiectului gajului ori a creanței garantate prin el se efectuează, cu acordul părților, prin efectuarea de modificări în contractul de gaj existent sau prin încheierea unui nou contract de gaj, în acest caz gajul urmînd să fie înregistrat conform regulilor stabilite pentru registrul garanțiilor.
Articolul 718.    Radierea gajului din registrul garanțiilor
(1) În urma stingerii gajului, informația despre gaj este radiată din registrul garanțiilor.
(2) Gajul este radiat din registrul garanțiilor în baza avizului de radiere emis de:
a) creditorul gajist, din inițiativă proprie sau la cererea debitorului gajist, conform alin. (3);
b) debitorul gajist, în temeiul hotărîrii judecătorești;
c) cumpărătorul bunului gajat, în temeiul confirmării vînzării emise de creditorul gajist conform art. 771, de executorul judecătoresc conform Codului de executare sau de administratorul insolvabilității/lichidatorul conform Legii insolvabilității nr. 149/2012.
(3) Creditorul gajist este obligat să elibereze debitorului gajist sau, în cazul convenit cu acesta, să depună direct în registrul garanțiilor un aviz de radiere a avizului respectiv de înregistrare a gajului în termen de 3 zile de la stingerea gajului conform art. 675, dacă contractul nu prevede un termen mai mare. Creditorul gajist poartă răspundere în fața debitorului gajist pentru prejudiciul suportat ca urmare a încălcării acestei obligații.
(4) Informația despre stingerea gajului se păstrează în baza de date a registrului garanțiilor timp de 25 de ani.
Articolul 719.    Efectele înregistrării
(1) Faptul că informația este înregistrată în registrul garanțiilor nu constituie o prezumție legală a veridicității acesteia.
(2) Înregistrarea în registrul garanțiilor nu conferă validitate unui gaj lovit de nulitate. Dispozițiile art. 416 rămîn aplicabile.
(3) Din momentul înregistrării gajului, nimeni nu poate invoca necunoașterea informației înregistrate în registrul garanțiilor.
(4) În raporturile cu terții de bună-credință, debitorul gajist sau creditorul gajist nu poate invoca incorectitudinea informației din registrul garanțiilor.
Articolul 720.    Accesul pasiv la registrul garanțiilor
(1) Orice persoană poate consulta registrul garanțiilor și obține extras din el. Extrasul din registrul garanțiilor este emis în conformitate cu regulamentul prevăzut la art. 712 alin. (3).
(2) Ministerul Justiției poate permite, în bază de contract, persoanelor interesate accesul pasiv continuu la registrul garanțiilor.
(3) Debitorul gajist poate cere interzicerea accesului terților la informația din registrul garanțiilor cu privire la gajul asupra bunurilor sale. În acest caz, se prezumă că întregul patrimoniu al debitorului gajist este grevat cu gaj. Clauza privind interzicerea accesului terțului nu împiedică creditorul gajist sau debitorul gajist să permită, printr-o încuviințare dată în scris, terțului accesul la informația din registrul garanțiilor cu privire la gajul asupra bunurilor gajate.
Articolul 721.    Contestarea acțiunilor sau inacțiunilor registratorului
Orice persoană are dreptul să atace în instanța de judecată refuzul de înregistrare a gajului sau a modificărilor ori anulării avizelor de înregistrare a gajului, respingerea avizului de executare, înregistrarea ilegală, eliberarea de informație eronată, prezentarea tardivă sau refuzul neîntemeiat de a i se prezenta informația necesară despre înregistrarea gajului.
Articolul 722.    Înregistrarea altor drepturi de garanție
(1) Leasingul poate fi înregistrat în registrul garanțiilor în cazurile prevăzute la art. 1321 alin. (3) lit. c).
(2) Alte drepturi de garanție pot fi înregistrate în registrul garanțiilor în cazurile prevăzute lege.
(3) Procedura de înregistrare a leasingului și a altor drepturi de garanție în registrul garanțiilor este reglementată de prezenta secțiune și de regulamentul prevăzut la art. 712 alin. (3).
(4) Rangul de prioritate între diferite drepturi de garanție supuse înregistrării în registrul garanțiilor este determinat de momentul înregistrării în registrul garanțiilor.
 Secțiunea a 7-a
Efectele gajului
Articolul 723.    Dispoziții generale cu privire la drepturile și obligațiile părților la contractul de gaj
Debitorul gajist și creditorul gajist sînt liberi să stabilească, prin acord de voință, drepturile și obligațiile fiecăruia dintre ei, dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 724.    Obligația de diligență
(1) Nici debitorul gajist, nici posesorul bunului gajat nu poate distruge sau deteriora bunul gajat ori diminua valoarea lui dacă aceasta nu se face prin uzură normală sau în caz de necesitate.
(2) În cazul pericolului pieirii sau deteriorării bunului gajat, precum și în alte cazuri care pot afecta drepturile celeilalte părți în virtutea contractului de gaj, partea care îl deține este obligată să informeze imediat cealaltă parte, aceasta fiind în drept să examineze bunul.
Articolul 725.    Drepturile creditorului în cazul pierderii sau deteriorării bunului gajat
(1) În cazul pierderii sau deteriorării bunului gajat, creditorul gajist poate, pe lîngă alte drepturi prevăzute de lege, să ceară despăgubiri pînă la concurența creanței sale în baza aceluiași titlu de gaj, chiar dacă creanța sa nu este scadentă.
(2) Dacă, în urma deteriorării, bunul gajat nu mai poate fi utilizat conform destinației sale directe, creditorul gajist este în drept să ceară substituirea ori completarea bunului gajat sau achitarea de către debitorul gajist a valorii lui stabilite în contract.
(3) În cazul în care debitorul gajist refuză să substituie gajul sau nu-l poate substitui într-un termen rezonabil, acordat de creditorul gajist, acesta este obligat să înregistreze în registrul respectiv în care este înregistrat informația despre pierderea gajului său. Informația se înregistrează în baza demersului unilateral al creditorului gajist. Dispozițiile secțiunii a 6-a se aplică în mod corespunzător.
(4) Dacă debitorul gajist încalcă obligațiile de păstrare, întreținere, reparație sau asigurare a bunului gajat și nu înlătură aceste încălcări într-un termen rezonabil după notificarea creditorului gajist, iar în cazul unor încălcări grave – fără notificarea prealabilă a acestuia, creditorul gajist este în drept să întreprindă măsuri în vederea garantării integrității bunului gajat în numele și pe contul debitorului gajist. Debitorul gajist va restitui cheltuielile suportate în acest sens de către creditorul gajist dacă nu va demonstra că acestea au fost nejustificate sau nerezonabile.
(5) Dacă bunul gajat este distrus, deteriorat sau valoarea acestuia a scăzut considerabil din cauza acțiunii sau inacțiunii debitorului gajist, creditorul gajist are dreptul să ceară debitorului executarea anticipată a obligației garantate.
Articolul 726.    Obligațiile creditorului care deține bunul gajat
(1) Creditorul gajist trebuie să facă toate actele necesare conservării bunului pe care îl deține. Cheltuielile de conservare a bunului suportate de creditorul gajist sînt rambursate de către debitorul gajist dacă contractul nu prevede altfel.
(2) Creditorul gajist nu poate folosi bunul gajat fără permisiunea debitorului gajist.
(3) În cazul folosirii bunului gajat, creditorul gajist trebuie să prezinte debitorului gajist o dare de seamă. În lipsa unei stipulații contrare, creditorul gajist remite debitorului fructele pe care le-a obținut și, în caz de exercitare a gajului, utilizează veniturile în contul plății cheltuielilor, apoi a dobînzilor și după aceea a obligației propriu-zise.
(4) Creditorul gajist nu răspunde pentru pierderea bunului gajat cauzată de un impediment aflat în afara controlului său ori de maturarea, perisabilitatea sau de utilizarea normală și autorizată a bunului.
(5) Creditorul gajist este obligat să remită imediat, la momentul stingerii obligației garantate, debitorului gajist bunul gajat.
(6) Creditorul gajist obligat să restituie bunul în temeiul unei hotărîri judecătorești pierde astfel dreptul său de gaj.
(7) Moștenitorii creditorului gajist sînt creditori gajiști solidari numai în limitele valorii reale a bunurilor succesorale care au trecut la ei.
Articolul 727.    Drepturile și obligațiile debitorului gajist
(1) Gajul nu-l lipsește pe debitorul gajist și pe posesorul bunului gajat de drepturile lor asupra bunurilor gajate. Aceștia trebuie să-și exercite drepturile fără a aduce atingere drepturilor creditorului gajist dacă contractul nu prevede altfel.
(2) Debitorul gajist are dreptul să folosească obiectul gajului conform destinației și să dobîndească fructele acestuia pînă la inițierea exercitării dreptului de gaj dacă din contract sau din esența gajului nu reiese altfel.
(3) Debitorul gajist nu are dreptul să vîndă sau să înstrăineze în alt mod bunurile gajate dacă legea (inclusiv art. 697 alin. (1)) nu prevede altfel sau dacă nu s-a convenit altfel cu creditorul gajist, cu excepția cazurilor cînd dispune de autorizație în acest sens, eliberată de creditorul gajist (de toți creditorii gajiști, în cazul gajului următor).
(4) Debitorul gajist nu are dreptul să transmită bunul gajat în folosință gratuită sau oneroasă fără consimțămîntul scris al creditorului gajist, dacă nu s-a convenit altfel cu creditorul gajist.
(5) Este nulă clauza care limitează dreptul debitorului gajist de a lăsa prin testament bunurile gajate.
(6) Moștenitorii debitorului gajist sînt debitori gajiști solidari numai în limitele valorii reale a bunurilor succesorale care au trecut la ei.
(7) În cazul transmiterii, inclusiv al înstrăinării, bunului gajat către terți, gajul subzistă, cu excepția cazurilor în care creditorul gajist consimte în scris asupra încetării gajului.
Articolul 728.    Păstrarea, întreținerea și reparația bunului gajat
(1) În cazul în care contractul de gaj nu prevede altfel, debitorul gajist este obligat să păstreze bunul gajat, să-l întrețină, să nu-l distrugă, să nu-l deterioreze și să nu-i diminueze valoarea în orice alt mod, decît numai în limita uzurii normale a acestuia.
(2) În cazul în care contractul de gaj nu prevede altfel, debitorul gajist este obligat să suporte toate cheltuielile de întreținere a obiectului gajului, inclusiv cele privind protecția obiectului gajului față de prejudiciile aduse de către terți.
(3) Schimbarea destinației, resistematizarea, construirea de dependințe, precum și demolarea, inclusiv parțială, a bunului gajat sînt permise doar cu acordul scris al creditorului gajist.
Articolul 729.    Asigurarea bunului gajat
(1) Debitorul ipotecar este obligat să asigure bunul ipotecat în beneficiul creditorului ipotecar, la valoarea de înlocuire, împotriva tuturor riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită. Creditorul ipotecar poate asigura bunul ipotecat pe cheltuiala debitorului ipotecar dacă bunul nu a fost asigurat de debitorul ipotecar.
(2) În cazul ipotecii următoare, asigurarea bunului ipotecat nu este obligatorie dacă bunul ipotecat a fost asigurat în cadrul ipotecii precedente.
(3) Contractul de gaj poate stabili obligația de asigurare a vieții și/sau a capacității de muncă a debitorului, pînă la valoarea soldului restant, pe toată durata contractului de gaj.
(4) Asigurarea va fi efectuată la un asigurător convenit cu creditorul gajist. Creditorul gajist nu poate impune un anumit asigurător.
Articolul 730.    Obligația lombardului de a asigura amanetul
(1) Lombardul este obligat ca, în momentul transferării posesiei, să asigure din contul său bunurile primite în gaj.
(2) Este nulă clauza care exclude obligația de asigurare.
(3) Asigurarea este efectuată în cuantumul valorii depline a bunului gajat, conform estimărilor făcute cu acordul părților la gajarea bunului, care se determină în funcție de prețurile de piață pentru categoriile și calitatea obiectelor amanetate.
Articolul 731.    Apărarea dreptului asupra bunului gajat în cazul pretențiilor terților
(1) În cazul pretențiilor de revendicare, grevare sau recunoaștere a dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra bunului gajat, înaintate debitorului gajist de către terți, debitorul gajist este obligat să exercite toate măsurile legale de apărare a drepturilor sale.
(2) În toate cazurile de atentare la drepturile debitorului gajist, inclusiv în cazul înaintării acțiunii în instanța de judecată în baza pretențiilor specificate la alin. (1), debitorul gajist este obligat să notifice în scris acest fapt creditorului gajist în termen de 3 zile din data în care a aflat sau trebuia să afle despre atentarea la drepturile sale. Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației de notificare stabilite în prezentul alineat, creditorul gajist este îndreptățit să solicite debitorului executarea anticipată a obligației garantate cu gaj, precum și repararea prejudiciului cauzat.
(3) Dacă debitorul gajist nu asigură apărarea drepturilor sale, inclusiv încheie contract de tranzacție, creditorul gajist are dreptul să exercite, pe cale oblică, toate măsurile legitime de apărare în numele și pe contul debitorului gajist, chiar și în lipsa împuternicirilor exprese din partea ultimului. Debitorul gajist va compensa toate cheltuielile creditorului gajist dacă nu va demonstra că acestea au fost nejustificate sau nerezonabile. Dispozițiile privind acțiunea oblică se aplică în mod corespunzător.
Articolul 732.    Verificarea bunului gajat
(1) Creditorul gajist are dreptul să verifice, în drept și în fapt, existența, starea fizică, condițiile de păstrare și de folosire a bunului gajat, cu condiția notificării prealabile a debitorului gajist și, după caz, a deținătorului bunului gajat.
(2) Debitorul gajist este obligat să nu creeze impedimente pentru verificarea bunului gajat, să prezinte creditorului gajist toate documentele și informația necesară realizării acestui drept, precum și să asigure, la prima cerere a creditorului gajist, accesul fizic al acestuia la bunul gajat.
(3) Verificarea bunului gajat nu trebuie să tulbure folosirea bunului gajat, nici să lezeze drepturile debitorului gajist sau ale terțului care deține temporar bunul gajat.

Articolul 733.    Substituirea obiectului gajului
(1) Părțile pot conveni asupra condițiilor de substituire a obiectului gajului.
(2) Substituirea obiectului gajului reprezintă un nou gaj. Această regulă nu se aplică cînd substituirea are loc de plin drept conform art. 697, art. 679 și în alte cazuri prevăzute de lege sau contract.
Articolul 734.    Gestionarul gajului
Creditorul gajist poate desemna un gestionar al gajului care să acționeze în numele lui și care să întreprindă orice acțiune referitoare la obiectul gajului, în limitele drepturilor acordate, cu excepția dreptului de cesiune a creanței garantate prin gaj. Debitorul gajist sau terțul la care se află bunul sînt obligați să urmeze indicațiile gestionarului gajului.
Articolul 735.    Gajul următor
(1) Bunul gajat pentru garantarea executării anumitei obligații (gajul precedent) poate fi gajat și pentru garantarea executării unei alte obligații a aceluiași sau a altui debitor în favoarea altui creditor gajist (gaj următor).
(2) Constituirea gajului următor se admite dacă nu este interzisă de lege. Rangul de prioritate al garanțiilor este determinat în conformitate cu dispozițiile art. 736.
(3) Debitorul gajist are obligația de a informa fiecare creditor gajist care deține un gaj următor despre toate gajurile precedente, sub sancțiunea plății despăgubirilor.
(4) Debitorul gajist are obligația de a informa toți creditorii gajiști care dețin gajuri precedente despre fiecare gaj următor, imediat după crearea oricărui gaj următor, comunicîndu-le datele prevăzute la art. 684 alin. (4), sub sancțiunea plății despăgubirilor.
(5) Modificarea gajurilor precedente după constituirea gajurilor următoare nu va prejudicia drepturile creditorului gajist care deține un gaj următor, dacă acesta nu convine altfel. În cazul majorării obligației garantate cu gaj precedent, gajul care garantează suma majorării va avea un rang de prioritate inferior gajurilor constituite pînă la momentul cînd modificarea gajului a fost înregistrată.
(6) Dispozițiile privind gajul următor nu se aplică dacă creditorul gajist și debitorul gajist convin asupra modificării gajului existent pentru garantarea unor obligații care anterior nu erau garantate de acel gaj. Aceasta însă nu trebuie să afecteze drepturile creditorilor gajiști cu rang de prioritate inferior.
Articolul 736.    Rangul de prioritate al gajurilor
(1) Rangul de prioritate al gajurilor asupra aceluiași bun este determinat de momentul apariției gajului, conform art. 673 alin. (3). Obligația garantată cu un gaj de rangul inferior se satisface doar după satisfacerea deplină a obligației garantate cu un gaj de rang superior.
(2) În cazul în care calitatea de creditor gajist este cumulată de două sau mai multe persoane, în baza aceluiași contract de gaj, acestea vor avea același rang de prioritate, dacă contractul de gaj nu prevede altfel. Dispozițiile art. 1943-1958 se aplică dacă creditorii gajiști nu au convenit altfel.
(3) Creditorul gajist de un rang inferior poate să-și satisfacă creanța din bunul gajat înaintea creditorilor de rang superior numai cu acordul scris al fiecărui creditor de rang superior.
(4) Creditorii gajiști pot conveni asupra cotei care va reveni fiecăruia dintre ei din contul produsului vînzării bunului gajat.
(5) Dispozițiile prezentului articol se aplică și creanțelor publice garantate prin gaj.
(6) Gajul asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturile bancare făcut public prin control în conformitate cu dispozițiile art. 699 alin. (2) are prioritate față de gajul făcut public prin înregistrare. Dacă banca în care a fost deschis contul a semnat contracte de control cu mai mulți creditori gajiști, rangul de prioritate între acești creditori gajiști se va determina în funcție de momentul încheierii contractelor de control.
(7) Gajul bunului corporal făcut public prin posesia titlului negociabil în conformitate cu dispozițiile art. 693 are prioritate față de gajul făcut public prin înregistrare, cu excepția cazului în care gajul în favoarea creditorului gajist care nu are în posesie titlul negociabil a fost înregistrat înainte de momentul în care bunurile au devenit obiectul titlului negociabil.
(8) Următoarele gajuri au prioritate față de gajurile înregistrate asupra unei universalități de bunuri (art. 696 și 697), întreprinderii (art. 704), produselor (art. 681) și bunurilor viitoare (art. 682):
a) gajul înregistrat al unui vînzător sau creditor (inclusiv locator) neplătit, care a finanțat achiziția unui bun, asupra acestui bun, dar numai în cazul în care acest gaj a fost înregistrat înainte ca debitorul gajist să fi obținut posesia bunului, iar vînzătorul sau, după caz, creditorul l-a înștiințat pe creditorul gajist precedent cu privire la aceasta;
b) gajul înregistrat asupra produselor program achiziționate pentru a fi utilizate cu bunurile dobîndite în temeiul lit. a);
c) gajul înregistrat asupra recoltei sau produselor acesteia, care garantează finanțările obținute pentru a produce recolta, constituit în perioada de creștere a culturilor sau în decurs de 6 luni înainte ca culturile să fie plantate;
d) gajul înregistrat asupra efectivelor de animale sau produselor acestora, care garantează finanțările obținute pentru achiziția de nutrețuri, medicamente sau hormoni pentru animale, cu excepția faptului că acest gaj nu are prioritate față de gajul înregistrat neplătit al vînzătorului sau creditorului (inclusiv locatorului) care a finanțat achiziționarea nutrețurilor, medicamentelor sau hormonilor pentru animale.
(9) În cazul în care două sau mai multe gajuri înregistrate asupra aceluiași bun corporal se extind asupra bunului rezultat din transformare sau confuziune (amestec), rangul de prioritate între ele rămîne același ca și pînă la transformare sau confuziune (amestec).
(10) În cazul în care două sau mai multe gajuri înregistrate asupra diferitor bunuri corporale se extind asupra aceluiași bun rezultat din transformare sau confuziune (amestec), creditorii gajiști vor deține cote-părți din gajul asupra bunului rezultat din transformare sau confuziune (amestec) proporționale valorii de piață a fiecărui bun pînă la transformare sau confuziune (amestec).
Articolul 737.    Cedarea rangului de prioritate
(1) Creditorul gajist poate ceda unui alt creditor gajist rangul de prioritate în mărimea creanței garantate cu gaj, astfel încît ultimul să treacă în locul primului în mărimea creanței creditorului care a cedat rangul de prioritate.
(2) Creditorul gajist care a cedat rangul de prioritate are obligația ca, în termen de 3 zile de la cedare, să înștiințeze despre aceasta pe debitor și pe debitorul gajist cînd acesta este un terț.
(3) Cedarea rangului de prioritate al gajului este posibilă numai în cadrul aceluiași registru de publicitate și pentru același bun.
(4) Cedarea rangului de prioritate este posibilă în măsura în care nu sînt lezate astfel drepturile unui alt creditor gajist care deține un gaj pentru același bun.
(5) Cedarea rangului de prioritate se înregistrează în baza cererii creditorilor gajiști în același mod ca și înregistrarea gajului și produce efecte de la data înregistrării.
Articolul 738.    Cesiunea creanței garantate prin gaj
(1) Gajul și creanța garantată de el pot fi transmise doar împreună și simultan.
(2) În cazul cesiunii creanței garantate prin gaj, noul creditor gajist dobîndește dreptul de gaj în volumul deținut de cedent. Debitorul gajist rămîne obligat față de creditorul cesionar.
(3) În cazul cesiunii unei părți a creanței garantate prin gaj, noul creditor gajist dobîndește dreptul de gaj proporțional părții din creanță, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
(4) Contractul de cesiune prevăzută la alin. (1) se încheie în forma în care a fost încheiat contractul din care a rezultat obligația garantată cu gaj.
(5) Substituirea creditorului gajist se înregistrează conform art. 716. Valabilitatea înregistrării precedente nu este afectată pînă la înregistrarea noului gaj.
(6) Gajul și creanța garantată trec asupra noului creditor așa cum existau la creditorul anterior.
(7) Cesiunea gajului devine opozabilă terților din momentul înregistrării în registrul în care este înregistrat gajul.
(8) Banca, în calitate de creditor ipotecar, are dreptul să cesioneze și/sau să gajeze terților drepturile ipotecare prezente și viitoare fără acordul debitorului ipotecar. Contractele de ipotecă învestite cu formulă executorie care se cesionează unei bănci se transmit împreună cu dreptul la executare silită extrajudiciară.
Articolul 739.    Preluarea datoriei garantate prin gaj
(1) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană doar cu acordul creditorului gajist, iar în cazul în care debitorul obligației garantate și debitorul gajist sînt persoane diferite, și cu acordul acestuia din urmă de a răspunde pentru noul debitor.
(2) Datoria garantată prin gaj poate fi preluată de o altă persoană și fără acordul debitorului gajist (dacă acesta este o altă persoană decît debitorul obligației garantate). În cazul respectiv, gajul se stinge.
(3) În cazul în care debitorul obligației garantate și debitorul gajist reprezintă una și aceeași persoană, gajul se menține, cu excepția cazului în care creditorul gajist este de acord cu o altă garanție sau cu stingerea gajului.
Articolul 740.    Dobîndirea bunurilor gajate
(1) În cazul înstrăinării bunului gajat, gajul nu se stinge.
(2) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), bunul se dobîndește liber de gaj dacă:
a) creditorul gajist a permis vînzarea sau înstrăinarea în alt mod a bunului, liber de gaj, în conformitate cu dispozițiile art. 741 alin. (1);
b) debitorul gajist vinde bunurile din universalitatea de bunuri în cursul obișnuit al activității sale, în conformitate cu dispozițiile art. 697 alin. (1);
c) bunurile gajate sînt achiziționate de la creditorul gajist sau de la persoana desemnată de creditorul gajist conform art. 764 sau de către creditorul gajist conform art. 772.
Articolul 741.    Permisiunea vînzării bunurilor libere de gaj
(1) Creditorul gajist poate permite debitorului gajist vînzarea bunului liber de gaj, cu excepția amanetului.
(2) Permisiunea de vînzare a bunurilor libere de gaj se suspendă din data înregistrării avizului de executare și încetează la data radierii acestui aviz.
(3) Permisiunea de vînzare a bunului liber de gaj încetează la momentul transformării gajului înregistrat în amanet.
Articolul 742.    Executarea înainte de termen a obligației garantate prin gaj
(1) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate prin gaj în cazul în care a încetat dreptul debitorului gajist asupra obiectului gajului în temeiurile prevăzute de lege, precum și în cazul confiscării obiectului gajului respectiv ca sancțiune pentru săvîrșirea unei contravenții sau comiterea unei infracțiuni.
(2) Creditorul gajist este în drept să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate prin gaj, iar în cazul neexecutării creanței sale, să pună sub urmărire obiectul gajului dacă debitorul gajist:
a) a încălcat regulile gajului următor;
b) a înstrăinat obiectul gajului încălcînd dispozițiile art. 727 alin. (3);
c) nu a executat obligațiile prevăzute la art. 728;
d) nu se află în posesia obiectului gajului, contrar condițiilor contractului de gaj;
e) a încălcat regulile de substituire a obiectului gajului;
f) a încălcat termenul de efectuare a plăților scadente;
precum și în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.
Articolul 743.    Opozabilitatea drepturilor locatarului
(1) În cazul în care bunul gajat este transmis în locațiune, iar locațiunea este opozabilă creditorului gajist, atunci creditorul gajist poate exercita gajul sub rezerva respectării locațiunii, iar cumpărătorul sau alt dobînditor al bunului gajat se subrogă de drept locatorului în drepturile și obligațiile decurgînd din locațiune.
(2) În sensul alin. (1), locațiunea este opozabilă creditorului gajist în unul din următoarele cazuri:
a) creditorul gajist a fost informat despre locațiune conform art. 685;
b) în cazul bunurilor asupra cărora drepturile reale se dobîndesc, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate prevăzut de lege, locațiunea era notată în acel registru la data constituirii gajului;
c) creditorul gajist a consimțit transmiterea de către debitorul gajist a bunului gajat în locațiune conform art. 727 alin. (4).
 Secțiunea a 8-a
Exercitarea dreptului de gaj
Subsecțiunea 1
Condițiile generale de exercitare a dreptului de gaj
Articolul 744.    Dispoziții generale privind exercitarea gajului
(1) Creditorul gajist este în drept să pună sub urmărire obiectul gajului, prin exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (2), în cazul neexecutării obligației garantate sau în alte cazuri prevăzute de lege sau contract. Dacă obligația garantată trebuie executată în rate, creditorul gajist poate, totodată, cere executarea înainte de termen a întregii obligații atunci cînd nu este executată o parte a obligației.
(2) În condițiile prezentei secțiuni, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi cu privire la bunurile gajate:
a) să exercite dreptul de gaj asupra bunurilor incorporale în conformitate cu dispozițiile art. 749-751;
b) să obțină posesia și să vîndă bunurile corporale gajate, conform art. 754-764. Dispozițiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică și vînzării drepturilor reale limitate gajate care au ca obiect bunuri corporale;
c) să obțină posesia și să transmită în locațiune bunul gajat. În acest caz, dispozițiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică în mod corespunzător la determinarea chiriei comercial rezonabile;
d) în cazul în care bunul gajat constă în dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală, în condițiile legii, să beneficieze de un drept exclusiv corespunzător, să vîndă sau să acorde licențe cu titlu oneros către terți. În cazul acordării licenței, dispozițiile legale privind vînzarea bunurilor corporale gajate se aplică în mod corespunzător la determinarea remunerației comercial rezonabile pentru licență;
e) să achiziționeze bunurile gajate (cu excepția titlurilor de capital, dacă art. 8 din Legea nr.184/2016 cu privire la contractele de garanție financiară nu prevede altfel), în contul stingerii totale sau parțiale a obligației garantate, în conformitate cu art. 772;
f) să exercite oricare alte drepturi prevăzute de contractul de gaj, cu excepția cazului în care acestea contravin dispozițiilor prezentului cod sau altor legi.
(3) Creditorul gajist își exercită dreptul de gaj, indiferent de faptul cine posedă bunul gajat.
(4) Satisfacerea creanțelor creditorilor din valoarea bunurilor gajate ale debitorului în privința căruia a fost intentat procesul de insolvabilitate se efectuează în modul stabilit de legislația cu privire la insolvabilitate.
Articolul 745.    Termenul de exercitare
Creditorul gajist nu-și poate exercita drepturile de gaj înaintea expirării termenului conform art. 752 alin. (12), cu excepția cazului prevăzut la art. 757 alin. (2).
Articolul 746.    Prioritatea exercitării
(1) Creditorul de rang superior are prioritate în exercitarea drepturilor sale de gaj față de creditorii de rang inferior. Dispozițiile art. 736 se aplică în mod corespunzător.
(2) Creditorul de rang superior este obligat să achite cheltuielile suportate de creditorul de rang inferior dacă, fiind avizat de acesta că își va exercita un drept de gaj, omite totuși să invoce într-un termen rezonabil prioritatea drepturilor sale.
(3) Creditorul gajist de rang superior care a primit de la creditorul gajist de un rang inferior un aviz de executare în conformitate cu dispozițiile art. 752 alin. (1) are dreptul să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate și să pună sub urmărire obiectul gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
(4) Dacă creditorul gajist de rang superior nu și-a exercitat drepturile prevăzute de dispozițiile alin. (3), gajul de rang superior nu se stinge prin vînzarea bunurilor gajate, dacă nu s-a convenit altfel cu creditorul gajist de rang superior.
(5) Creditorul gajist de rang inferior care a primit de la un creditor gajist de un rang superior un aviz de executare în conformitate cu dispozițiile art. 752 alin. (1) are dreptul să ceară executarea înainte de termen a obligației garantate și să pună sub urmărire obiectul gajului, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
(6) Creditorul gajist de rang inferior nu poate exercita dreptul prevăzut la alin. (5) dacă creditorul gajist de rang superior a inițiat exercitarea dreptului de gaj doar asupra unei părți a bunurilor gajate, iar bunurile gajate rămase sînt suficiente pentru a garanta creanțele creditorului gajist de rang inferior.
(7) Dacă creditorul gajist de rang inferior nu și-a exercitat drepturile prevăzute la alin. (5) și nu rămîn bunuri gajate conform alin. (6), gajul de rang inferior se stinge.
(8) Creditorii gajiști care își exercită drepturile prevăzute la alin. (3) sau (5) din prezentul articol vor înștiința în acest sens creditorul gajist de la care au primit avizul de executare, în termen de 10 zile de la data primirii lui. Omisiunea înștiințării îi decade din dreptul de a participa la distribuirea produsului vînzării bunului gajat în conformitate cu art. 769, fiind aplicabile dispozițiile alin. (4) și, respectiv, alin. (7) din prezentul articol.
(9) În cazul în care gajul de rang superior nu se stinge în condițiile alin. (4) din prezentul articol, creditorul gajist de rang inferior care vinde bunul în condițiile art. 764 va înștiința despre acest fapt cumpărătorul, sub sancțiunea plății despăgubirilor.
Articolul 747.    Dreptul de uzufruct asupra bunului gajat
Atunci cînd un bun gajat devine ulterior obiectul unui uzufruct, drepturile de gaj trebuie exercitate în mod simultan contra nudului proprietar și contra uzufructuarului sau trebuie notificate celui față de care drepturile de gaj nu au fost încă exercitate.
Articolul 748.    Exercitarea dreptului de gaj asupra mai multor bunuri
Creditorul gajist al cărui drept de gaj grevează mai multe bunuri poate exercita în mod simultan sau succesiv dreptul de gaj asupra bunurilor pe care le alege.
Articolul 749.    Exercitarea dreptului de gaj asupra valorilor mobiliare transferabile și titlurilor negociabile
(1) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispozițiile art. 752 alin. (1) este în drept:
a) să încaseze sumele datorate debitorului gajist de către emitentul valorilor mobiliare transferabile, inclusiv prin înaintarea către acesta a cererii de a plăti creditorului gajist sumele datorate în urma răscumpărării valorilor mobiliare; sau
b) dacă a inițiat exercitarea dreptului de gaj pînă la scadența valorilor mobiliare transferabile sau dacă valorile mobiliare transferabile sînt titluri de capital, să vîndă valorile mobiliare transferabile în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 171/2012 privind piața de capital.
(2) La exercitarea dreptului de gaj asupra valorilor mobiliare care nu sînt titluri de capital, dispozițiile art. 751 alin. (3), (4) și (6) se aplică în mod corespunzător.
(3) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispozițiile art. 752 alin. (1) este în drept:
a) să obțină posesia sau altfel să exercite dreptul de gaj asupra bunurilor corporale care fac obiectul titlului negociabil (recipisă de magazinaj, conosament etc.), în conformitate cu dispozițiile prezentei secțiuni; sau
b) să vîndă titlul negociabil.
(4) Creditorul gajist are dreptul să exercite gajul asupra valorilor mobiliare transferabile și titlurilor negociabile și în raport cu debitorul garanției personale sau reale care asigură plata sau executarea în alt mod a obligațiilor aferente unor astfel de valori mobiliare transferabile și titluri negociabile, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
Articolul 750.    Exercitarea dreptului de gaj asupra dreptului privind mijloacele bănești în conturi bancare
(1) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispozițiile art. 752 alin. (1) este în drept:
a) să debiteze contul cu suma mijloacelor bănești gajate, în limita sumei obligației garantate, și să îndrepte sumele debitate la stingerea obligației garantate – în cazul prevăzut la art. 699 alin. (2) lit. a); sau
b) să ceară băncii să debiteze contul cu suma mijloacelor bănești gajate, în limita sumei obligației garantate, și să o plătească creditorului gajist, care o va îndrepta la stingerea obligației garantate – în cazul prevăzut la art. 699 alin. (2) lit. b).
(2) În cazul în care moneda obligației garantate și moneda mijloacelor bănești în contul bancar sînt diferite, creditorul gajist are dreptul să efectueze schimbul valutar al mijloacelor bănești primite în moneda obligației garantate, cu stingerea sumei echivalente a obligației garantate la cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei, la data debitării contului.
(3) Prevederile alin. (2) sînt aplicabile și în cazul în care creditorul gajist, în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, este obligat să îndrepte încasările primite la stingerea obligației garantate, iar moneda acestor încasări este diferită de moneda obligației garantate.
Articolul 751.    Exercitarea dreptului de gaj asupra drepturilor patrimoniale
(1) În avizul transmis conform art. 698 alin. (6) sau, după caz, avizul de executare transmis debitorului obligației patrimoniale conform art. 752 alin. (1), creditorul gajist este în drept:
a) să ceară debitorului creanței bănești contractuale sau necontractuale să plătească creditorului gajist suma creanței și să indice informațiile pentru plată;
b) să indice debitorului obligației patrimoniale, alta decît creanța bănească, asupra modului de executare a obligației și, în cazul în care creditorul gajist cere livrarea bunurilor, data și locul livrării; sau
c) să notifice debitorul despre faptul cesionării dreptului patrimonial gajat și să indice cesionarul.
(2) În cazul în care termenul de executare a obligației patrimoniale nu a fost determinat și nici nu rezultă din natura acesteia, debitorul gajist trebuie să execute obligația în termen de 7 zile de la momentul cererii creditorului gajist, dacă executarea imediată nu rezultă din lege, contract sau natura obligației.
(3) La primirea de către debitor a avizului menționat la alin. (1):
a) debitorul trebuie să plătească creanța bănească sau să execute alte obligații patrimoniale doar conform instrucțiunilor creditorului gajist, sub sancțiunea plății despăgubirilor;
b) este nulă orice modificare a condițiilor obligației patrimoniale, făcută fără acordul creditorului gajist;
c) este nulă orice acțiune a debitorului gajist în exercitarea, inclusiv silită, a drepturilor sale cu privire la obligația patrimonială, făcută fără acordul creditorului gajist.
(4) Creditorul gajist va îndrepta încasările obținute din executarea creanței bănești gajate la stingerea obligației garantate.
(5) Bunurile primite de către creditorul gajist de la debitorul obligației patrimoniale în executarea obligațiilor sale sînt considerate grevate cu gaj și creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj asupra lor în conformitate cu dispozițiile prezentei secțiuni. În acest caz, rangul de prioritate a gajului asupra bunului primit de creditorul gajist este determinat de momentul apariției gajului asupra dreptului patrimonial gajat.
(6) Creditorul gajist poate cere executarea silită a obligației patrimoniale, prin adresarea în instanța de judecată. Debitorul gajist și creditorul gajist care a inițiat executarea silită împotriva debitorului obligației patrimoniale au obligația reciprocă de a se introduce în litigiu.
(7) Creditorul gajist are dreptul să exercite gajul asupra drepturilor patrimoniale garantate și în raport cu debitorul garanției personale sau reale care asigură plata sau executarea în alt mod a obligațiilor patrimoniale, dacă contractul de gaj nu prevede altfel.
Subsecțiunea a 2-a
Măsurile prealabile exercitării dreptului de gaj
§1. Avizul de executare
Articolul 752.    Avizul de executare
(1) Creditorul gajist care intenționează să exercite dreptul de gaj trebuie să notifice acest fapt prin transmiterea unui aviz de executare debitorului gajist și, după caz, debitorului obligației garantate, terțului care deține bunul gajat, debitorului obligației patrimoniale gajate, altor creditori gajiști și altor creditori care au înștiințat creditorul gajist despre drepturile lor asupra bunurilor gajate sau le-au înregistrat în registrul garanțiilor sau, în cazul ipotecii, în registrul bunurilor imobile.
(2) Avizul de executare trebuie să fie expediat la domiciliul sau la sediul debitorului gajist și, dacă este cazul, al debitorului sau la altă adresă arătată în registrul garanțiilor sau, după caz, în registrul bunurilor imobile, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Avizul de executare poate fi expediat și prin alte mijloace de comunicare, stabilite în contractul de gaj, care să permită confirmarea expedierii și recepționării avizului. Dispozițiile art. 714 alin. (2) rămîn aplicabile.
(3) Avizul de executare se consideră recepționat la data înmînării scrisorii recomandate cu confirmare de primire. Data înmînării scrisorii recomandate cu confirmare de primire și semnătura debitorului gajist sau a altui destinatar potrivit alin. (1) se înscriu pe confirmarea de primire.
(4) În cazul în care debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) refuză primirea trimiterii de corespondență înregistrate sosite pe adresa lui, angajatul poștal cere să se facă mențiunea „Refuz primirea”, confirmată prin depunerea semnăturii pe formularul confirmării de primire. Dacă debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) refuză să înscrie această mențiune, angajatul poștal înscrie mențiunea „Refuzată. Destinatarul refuză să facă mențiunea”, după care semnează și scrie data.
(5) Debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) care refuză, în condițiile alin. (4), să primească scrisoarea recomandată cu confirmare de primire în care se conține avizul de executare al creditorului gajist se consideră notificat de la data refuzului dacă pe scrisoare și pe formularul confirmării de primire este aplicată de către creditorul gajist (expeditorul) mențiunea „Aviz de executare a gajului” sau, după caz, „Aviz de executare a ipotecii”.
(6) Dacă debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) nu se află pe adresa comunicată sau locul lui de aflare nu este cunoscut, iar creditorul gajist a expediat avizul de executare conform alin. (2) și acesta i-a fost restituit ca trimitere returnată, creditorul gajist va publica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova informația privind termenul în care debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) poate primi de la creditorul gajist avizul de executare, care nu va fi mai mic de 15 zile de la data publicării.
(7) În cazul neprezentării debitorului gajist sau altui destinatar potrivit alin. (1) în termenul indicat în informația publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, acesta se consideră notificat de la data expirării termenului-limită de primire a avizului de executare.
(8) Dacă debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) se prezintă în termenul indicat în informația publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, creditorul gajist îi transmite, sub semnătură, avizul de executare prevăzut la alin. (11) și din acel moment debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) se consideră notificat.
(9) După notificare, creditorul gajist care deține un gaj înregistrat fără deposedare va depune în registrul garanțiilor o copie a avizului de executare sau, în cazul ipotecii, va înregistra avizul de executare în registrul bunurilor imobile.
(10) Registratorul registrului garanțiilor sau, în cazul ipotecii, registratorul ipotecar trebuie să verifice dovada de recepționare a avizului de executare de către debitorul gajist și ceilalți destinatari potrivit alin. (1), precum și dovada de respectare a condițiilor prevăzute la alin. (5) și (7) prin care debitorul gajist sau alt destinatar potrivit alin. (1) se consideră notificat. Registratorul înregistrează imediat avizul de executare în registrul garanțiilor sau, după caz, în registrul bunurilor imobile.
(11) Avizul de executare va conține:
a) suma datorată a obligației garantate, inclusiv dobînda, penalitățile și alte costuri sau cheltuieli ce trebuie achitate pentru a evita continuarea procedurii de exercitare a dreptului de gaj, sau alte acțiuni ce trebuie întreprinse de către debitor în vederea înlăturării omisiunii de executare corespunzătoare a obligațiilor sale;
b) descrierea bunurilor gajate care fac obiectul urmăririi;
c) mențiunea privind inițierea exercitării dreptului de gaj și dreptul debitorului gajist sau al altor persoane interesate de a se opune urmăririi, în modul prevăzut la art. 753;
d) somația de executare a obligației garantate sau de transmitere a bunului corporal gajat în posesia creditorului gajist și termenul de transmitere; și
e) semnătura creditorului gajist.
(12) Termenul acordat de creditorul gajist pentru executarea obligației garantate sau transmiterea bunurilor corporale gajate în posesia creditorului gajist nu va fi mai mic de 10 zile, iar în cazul ipotecii nu va fi mai mic de 20 de zile, începînd cu data recepționării avizului de executare sau, după caz, cu data cînd debitorul gajist se consideră notificat, cu excepția cazului în care un termen mai lung a fost convenit în contractul de gaj. Pînă la expirarea acestui termen, creditorul gajist nu poate continua exercitarea dreptului de gaj asupra bunului corporal, dar poate lua măsurile de protecție prevăzute la art. 754 alin. (1).
Articolul 753.    Drepturile debitorului gajist
(1) Debitorul gajist se poate opune urmăririi de către creditorul gajist a bunului gajat, plătind creanța garantată sau, după caz, înlăturînd încălcările menționate în avizul de executare și cele ulterioare, plătind în ambele cazuri cheltuielile aferente expedierii și înregistrării avizului de executare.
(2) Dreptul menționat la alin. (1) poate fi exercitat de către debitorul gajist pînă la momentul vînzării bunului luat în posesie de creditorul gajist.
(3) Creditorul gajist care a depus un aviz de executare nu poate cere o altă compensare decît plățile prevăzute la art. 688 alin. (3) și cheltuielile aferente înregistrării avizului de executare.
 (4) Debitorul gajist care a executat obligațiile prevăzute la alin. (1) subrogă creditorul gajist în drepturile sale față de debitorul obligației garantate. Creditorul gajist va transmite debitorului gajist actul juridic din care rezultă obligația garantată și, în cazul gajului fără deposedare, contractul de gaj și confirmarea constituirii gajului, în termen de 3 zile de la executarea obligațiilor sau într-un alt termen acceptat de debitorul gajist.
(5) Executarea parțială de către debitorul gajist a obligațiilor prevăzute la alin. (1) este permisă numai cu consimțămîntul creditorului gajist. În acest caz, debitorul gajist subrogă creditorul gajist numai în partea executată a obligației garantate. Creditorul gajist îi va transmite copii certificate de el ale actului juridic din care rezultă obligația garantată și, în cazul gajului fără deposedare, ale contractului de gaj și ale confirmării de constituire a gajului.
§2. Transmiterea bunului gajat
Articolul 754.    Modul de transmitere a bunului gajat către creditorul gajist
(1) Creditorul gajist care a transmis avizul de executare în conformitate cu dispozițiile art. 752 alin. (1) este în drept:
a) să preia în posesie bunul corporal gajat, conform art. 755;
b) să întreprindă orice alte măsuri de protecție convenite cu debitorul gajist în contractul de gaj ori altfel sau dispuse de către instanța de judecată, la cererea creditorului gajist.
(2) Transmiterea bunului gajat în posesie creditorului gajist poate fi benevolă ori silită.
(3) Creditorul gajist care a obținut transmiterea în posesie a bunului gajat poate încheia doar acte juridice de administrare în privința bunurilor gajate pînă la momentul vînzării. De asemenea, creditorul gajist poate acoperi datoriile aferente serviciilor de utilități publice sau alte datorii ale debitorului gajist apărute în legătură nemijlocită cu bunul gajat. Sumele îndreptate de creditorul gajist în aceste scopuri se recuperează din mijloacele obținute de creditorul gajist în ordinea stabilită la art. 769.
Articolul 755.    Transmiterea benevolă în posesie
(1) Creditorul gajist poate prelua în posesie bunul corporal gajat dacă:
a) debitorul gajist a consimțit, în contractul de gaj sau altfel, asupra intrării benevole a creditorului gajist în posesia bunului; și
b) creditorul gajist a transmis avizul de executare a gajului persoanelor indicate la art. 752 alin. (1) și a înregistrat avizul de executare conform art. 752 alin. (9).
(2) În cazul în care bunul gajat este accesoriu unui bun imobil, creditorul gajist poate să-l separe din bunul imobil dacă debitorul gajist și-a exprimat consimțămîntul în formă scrisă.
(3) Actul de transmitere în posesie a bunului corporal gajat va conține lista bunurilor transmise și va fi semnat de debitorul gajist și creditorul gajist. În cazul în care debitorul gajist nu este prezent la luarea în posesie a bunurilor de către creditorul gajist sau refuză să semneze actul de transmitere, creditorul gajist are obligația de a trimite debitorului gajist, la adresa indicată în registrul garanțiilor, o copie a actului de transmitere.
Articolul 756.    Transmiterea benevolă în posesie în cazul ipotecii
Transmiterea benevolă în posesie a bunului ipotecat se face în baza unui acord privind transmiterea benevolă în posesiune a bunului ipotecat, încheiat în formă autentică între creditorul ipotecar și debitorul ipotecar, în orice moment convenit de părți. Dispozițiile art. 755 nu se aplică transmiterii benevole în posesie a bunului imobil ipotecat.
Articolul 757.    Transmiterea silită în posesie
(1) Creditorul gajist care nu poate intra în posesia bunului corporal gajat conform art. 755 sau, în cazul ipotecii, conform art. 756 are dreptul să obțină posesia bunului:
a) în baza unei ordonanțe sau hotărîri judecătorești, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă și ale Codului de executare. Doar împrejurările prevăzute la art. 761 alin. (2) lit. a)-e) constituie obiecții motivate pe care debitorul gajist le poate înainta împotriva ordonanței judecătorești; sau
b) fără a recurge la procedură judecătorească, prin intermediul unui executor judecătoresc, conform dispozițiilor prezentului capitol și ale Codului de executare.
(2) Creditorul gajist nu este în drept să procedeze la transmiterea silită în posesie pînă la expirarea termenului prevăzut la art. 752 alin. (12) decît dacă bunul gajat este susceptibil de pieire ori distrugere sau este perisabil.
(3) Creditorul gajist poate alege să obțină posesia bunului fără a recurge la procedura judecătorească dacă:
a) debitorul gajist a consimțit, în contractul de gaj sau altfel, asupra obținerii posesiei bunului de către creditorul gajist fără a recurge la procedura judecătorească sau, în cazul ipotecii, dacă contractul de ipotecă a fost învestit cu formulă executorie conform art. 759; și
b) creditorul gajist a transmis avizul de executare a gajului persoanelor indicate la art. 752 alin. (1) și a înregistrat avizul de executare conform art. 752 alin. (9).
(4) Prin derogare de la dispozițiile Codului de executare, la transmiterea silită în posesia creditorului gajist a bunurilor corporale gajate se aplică următoarele reguli:
a) creditorul gajist prezintă executorului judecătoresc în original contractul de gaj, avizul de executare a gajului înregistrat în registrul garanțiilor și lista bunurilor gajate, care urmează a fi ridicate, iar executorul judecătoresc reține copii ale acestora și certifică corespunderea lor cu originalul;
b) în termen de 48 de ore de la primirea tuturor documentelor menționate la lit. a), cu excepția cazului în care creditorul gajist consimte la un termen mai mare, executorul judecătoresc inițiază procedura de executare după consultarea registrului garanțiilor cu privire la înregistrarea avizului de executare a gajului și merge la locul indicat de creditorul gajist, ridică bunul gajat și îl predă creditorului gajist sau persoanei desemnate de acesta. Executorul judecătoresc poate solicita asistența organelor indicate la art. 22 alin. (1) lit. u) din Codul de executare;
c) la predarea bunului gajat, executorul judecătoresc întocmește un proces-verbal și transmite cîte o copie a acestuia creditorului gajist și debitorului gajist.
(5) În cazul în care creditorul gajist este în imposibilitate de a indica locul de aflare a bunurilor gajate, debitorul gajist, la cererea executorului judecătoresc, este obligat să indice imediat locul de aflare a bunurilor.
(6) Creditorul gajist avansează cheltuielile legate de transmiterea silită în posesie și își asumă riscul pieirii sau deteriorării bunurilor gajate preluate în posesie.
(7) În cazul în care bunul gajat este accesoriu al unui bun imobil, creditorul gajist poate să-l separe din bunul imobil, cu condiția compensării prejudiciului efectiv cauzat titularului dreptului real al bunului imobil, altul decît debitorul gajist. Creditorul gajist nu este obligat să compenseze orice diminuare a valorii bunului imobil cauzată prin separarea bunului gajat.
Articolul 758.    Transmiterea originalelor actelor de proprietate
(1) Actul care îndreptățește creditorul gajist la transmiterea posesiei bunului îi oferă dreptul creditorului gajist să intre în posesia originalelor actelor care confirmă dreptul debitorului gajist asupra bunului.
(2) În cazul în care debitorul gajist nu-și execută obligația de a transmite creditorului gajist originalele prevăzute la alin. (1), creditorul gajist are dreptul să solicite și să obțină de la oricare autoritate sau persoană competentă un duplicat.
Articolul 759.    Exercitarea dreptului de ipotecă în temeiul actului notarial învestit cu formulă executorie
(1) În cazul în care ipoteca garantează obligațiile ce rezultă din contractul de credit bancar sau de împrumut acordat de către organizația de creditare nebancară, de către asociația de economii și împrumut, de către societatea de leasing ori de către o bancă de dezvoltare multilaterală în sensul Legii nr. 184/2016 cu privire la contractele de garanție financiară, contractul de ipotecă poate fi învestit cu formulă executorie conform legislației cu privire la notariat dacă părțile au convenit în mod expres aceasta în contract. În acest caz, dreptul de ipotecă poate fi exercitat silit, iar bunul ipotecat se transmite silit, în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie, fără adresarea cererii în instanța de judecată pentru a obține ordonanță sau hotărîre judecătorească.
(2) Exercitarea silită a dreptului de ipotecă în baza contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie se efectuează cu respectarea dispozițiilor prezentului capitol și se referă doar la transmiterea bunului imobil ipotecat în posesia creditorului ipotecar în scopul exercitării de către acesta a dreptului de ipotecă în corespundere cu dispozițiile art. 764 alin. (1), precum și la evacuarea locuitorilor în cadrul exercitării dreptului de ipotecă în corespundere cu dispozițiile art. 773.
(3) În cazul în care învestirea contractului de ipotecă cu formulă executorie este anulată ca urmare a contestării ulterioare sau în cazul în care încheierea executorului judecătoresc de intentare a procedurii de executare este anulată conform art. 761, creditorul ipotecar este obligat să restituie bunul ipotecat sau să restituie prețul la care bunul a fost vîndut și să repare prejudiciul cauzat.
(4) Anularea învestirii contractului de ipotecă cu formulă executorie nu împiedică creditorul să exercite dreptul de ipotecă prin instanța de judecată în modul prevăzut la art. 757.
Articolul 760.    Drepturile creditorilor gajiști de rang    superior la transmiterea în posesie
(1) În înștiințarea transmisă creditorului gajist de rang inferior în conformitate cu dispozițiile art. 746 alin. (8), creditorul gajist de rang superior poate solicita ca acesta să-i transmită posesia bunului.
(2) Creditorul gajist de rang inferior care a obținut posesia bunului în condițiile art. 755 sau art. 757 și a primit solicitarea prevăzută la alin. (1) din prezentul articol, este obligat să transmită bunul în posesia creditorului gajist de rang superior la expirarea termenului indicat la art. 746 alin. (8), sub sancțiunea plății despăgubirilor.
(3) Dacă a primit solicitări de transmitere a posesiei bunului de la mai mulți creditori garantați de rang superior, creditorul gajist de rang inferior va transmite, în termenul indicat la alin. (2), bunul creditorului gajist de cel mai înalt rang dintre aceștia.
(4) Creditorul gajist care a transmis posesia bunului în condițiile alin. (2) sau alin. (3) va informa despre acest fapt debitorul gajist și alți creditori gajiști înregistrați.
Articolul 761.    Contestarea executării silite
(1) Debitorul gajist sau orice altă persoană care are un interes legitim poate contesta în instanța de judecată acțiunile creditorului gajist întreprinse conform art. 752 sau art. 755 ori acțiunile executorului judecătoresc întreprinse conform art. 757 și, după caz, art. 759.
(2) Instanța de judecată este în drept să suspende sau să anuleze transmiterea bunului în posesia creditorului gajist exclusiv în următoarele temeiuri:
a) obligația garantată a fost executată sau altfel stinsă;
b) contractul de gaj a fost declarat nul prin hotărîre judecătorească irevocabilă;
c) executarea contractului de gaj a fost suspendată prin act judecătoresc;
d) creditorul gajist nu a transmis avizul de executare debitorului gajist sau nu l-a înregistrat conform art. 752;
e) creditorul gajist a încălcat drepturile creditorilor gajiști de rang superior prevăzute la art. 760.
(3) Creditorul gajist este responsabil pentru prejudiciul cauzat în cazul în care transmiterea în posesie este declarată ilegală.
(4) Anularea de către instanța de judecată a transmiterii în posesie nu împiedică creditorul gajist să procedeze la exercitarea dreptului de gaj prin procedură judecătorească ordinară (contencioasă) sau simplificată (în ordonanță).
Articolul 762.    Transmiterea în cazul deținerii de un terț a bunului gajat
(1) Terțul care deține bunul gajat și care nu este obligat să plătească creanța garantată răspunde personal pentru întîrzierea transmiterii și efectele întîrzierii transmiterii bunului în termenul stabilit de instanța de judecată.
(2) Dacă are o creanță prioritară în temeiul dreptului său de a reține bunul mobil gajat, terțul este obligat să-l transmită, dar grevat cu dreptul său prioritar.
(3) În cazul în care a primit bunul ca plată pentru acoperirea creanței sale, prioritare și/sau garantate, anterioare celei menționate în avizul de executare, sau în cazul în care a plătit creanțele prioritare și/sau garantate anterior, terțul deținător al bunului gajat poate cere ca creditorul gajist să vîndă bunul el însuși sau sub controlul instanței judecătorești. Terțul nu este obligat totuși să transmită bunul dacă creditorul gajist nu îi prezintă garanții, personale sau reale, că vînzarea bunului se va face la un preț suficient pentru a-i acoperi integral creanțele sale prioritare și/sau garantate anterior.
Articolul 763.    Renașterea drepturilor reale neradiate
Drepturile reale pe care debitorul gajist le avea asupra bunului la momentul dobîndirii acestuia sau pe care le-a stins în timpul posesiei sale renasc după transmitere dacă numai ele nu au fost radiate.
Subsecțiunea a 3-a
Vînzarea de către creditorul gajist a bunului gajat
Articolul 764.    Condițiile vînzării bunului de către creditorul gajist
(1) După ce a obținut în posesie bunul gajat, creditorul gajist este îndreptățit, dacă a depus sau a înregistrat la registru un aviz de executare în modul prevăzut la art. 752 alin. (9), să procedeze la vînzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitație publică a bunului gajat. În cazul vînzării bunului ipotecat ca urmare a exercitării silite a dreptului de ipotecă în temeiul actului notarial învestit cu formulă executorie, creditorul ipotecar sau, după caz, executorul judecătoresc aplică, ca modalitate de vînzare, licitația publică, cu excepția cazului în care există acordul scris al debitorului ipotecar, eliberat creditorului ipotecar după apariția dreptului său de exercitare a dreptului de ipotecă, de a vinde bunul în alt mod prevăzut de dispozițiile prezentului alineat.
(2) Creditorul gajist trebuie să vîndă bunurile gajate fără întîrziere nejustificată, la un preț comercial rezonabil la data vînzării în conformitate cu dispozițiile art. 765 alin. (1) și ținînd cont de interesele debitorului gajist, fiind liber să stabilească condițiile de vînzare.
(3) Dacă există mai multe bunuri, creditorul gajist le poate vinde împreună sau separat.
(4) Creditorul gajist care vinde bunul acționează în numele proprietarului și este obligat să informeze cumpărătorul despre calitatea lui la momentul vînzării.
(5) În cazul vînzării prin tender a bunului gajat, creditorul face public anunțul cu privire la tender prin intermediul mass-mediei sau prin invitații. Anunțul cu privire la tender trebuie să conțină informație suficientă pentru a permite persoanei interesate să prezinte o ofertă în termenul și la locul anunțat.
(6) Creditorul gajist este obligat să accepte oferta cea mai mare, cu excepția cazului în care condițiile atașate ofertei o fac mai puțin avantajoasă decît o ofertă mai joasă sau prețul oferit nu este comercial rezonabil.
(7) Vînzarea de către creditorul gajist prin licitație publică a bunului gajat se face la data, ora și locul fixat în avizul de vînzare, adus la cunoștința debitorului gajist, terțului care deține bunul și, după caz, administratorului fiduciar, notificat tuturor creditorilor gajiști care au depus sau înregistrat la registrul respectiv un aviz de executare. Creditorul gajist trebuie, de asemenea, să informeze orice persoană interesată care a făcut solicitare.
(8) În cazul ipotecii, creditorul ipotecar are dreptul să transfere dreptul de proprietate asupra bunului ipotecat, acționînd în numele debitorului ipotecar, în baza următoarelor documente:
a) în cazul exercitării benevole – acordul, autentificat notarial, privind transmiterea benevolă în posesie a bunului ipotecat;
b) în cazul exercitării silite – ordonanța judecătorească sau, respectiv, hotărîrea instanței de judecată rămasă definitivă;
c) în cazul exercitării silite în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie – originalul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie, care conține clauza privind dreptul creditorului ipotecar de a exercita dreptul de ipotecă în temeiul formulei executorii aplicate de notar, copia contractului de credit bancar sau de împrumut, care atestă faptul că creanța a devenit exigibilă, însoțită de extrasele de evidență financiară, care atestă datoriile debitorului la data expirării termenului indicat în avizul de executare, copiile avizului de executare expediat pe adresa debitorului și dovada înregistrării lui în registrul bunurilor imobile, conform cerințelor stabilite la art. 752, precum și declarația pe propria răspundere a creditorului că nu există un litigiu judiciar în legătură cu contractul de ipotecă învestit cu formulă executorie a cărui executare este solicitată și că creanța este exigibilă.
(9) Debitorul gajist și creditorul gajist pot conveni, în contractul de gaj sau altfel, asupra condițiilor de vînzare a bunurilor gajate.
Articolul 765.    Vînzarea comercial rezonabilă
(1) Vînzarea bunurilor este comercial rezonabilă dacă are loc în conformitate cu regulile prevăzute prin contractul de gaj sau, dacă nu s-au prevăzut asemenea reguli, după caz:
a) așa cum se dispune în mod obișnuit de bunuri de același fel pe o piață organizată;
b) la prețul stabilit pe o piață organizată și valabil în momentul vînzării;
c) în conformitate cu practicile comerciale rezonabile urmate de cei care vînd în mod obișnuit bunuri de același fel.
(2) În condițiile prevăzute la alin. (1), simplul fapt că se putea obține un preț mai mare dacă vînzarea ar fi avut loc în alt moment sau printr-o altă metodă decît cea aleasă de creditor nu face ca vînzarea să nu fie considerată comercial rezonabilă.
Articolul 766.    Dreptul la repararea prejudiciului în caz de vînzare
În cazul în care creditorul gajist nu a respectat dispozițiile art. 764 și 765 la vînzarea bunului gajat, debitorul gajist are dreptul de a cere de la creditorul gajist care a vîndut bunul gajat repararea prejudiciului cauzat, dar nu poate cere anularea vînzării.
Articolul 767.    Opoziția la condițiile de vînzare
(1) La alegerea sa, creditorul gajist care exercită dreptul de gaj poate notifica debitorul gajist, conform regulilor privind notificarea avizului de executare, despre condițiile planificate de vînzare a bunului gajat. În termen de 15 zile de la comunicarea condițiilor planificate de vînzare, debitorul gajist poate formula opoziție la condițiile de vînzare în instanța de judecată competentă.
(2) Opoziția suspendă de drept procedura de vînzare pînă la soluționarea definitivă a cauzei.
(3) Instanța va soluționa opoziția în termen de 5 zile. Hotărîrea instanței poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul respingerii opoziției, apelul nu îl oprește pe creditor să treacă la vînzarea bunului. Apelul se soluționează de urgență.
(4) Dacă admite opoziția, constatînd că condițiile planificate de vînzare nu respectă dispozițiile art. 764 și 765, instanța stabilește condițiile de vînzare corespunzătoare și încuviințează vînzarea bunului.
(5) Dacă instanța a respins opoziția, creditorul gajist poate purcede la vînzare în condițiile planificate de vînzare.
(6) Dacă creditorul gajist a vîndut bunul în condițiile prevăzute la alin. (4) sau, după caz, alin. (5) din prezentul articol, debitorul gajist nu poate cere repararea prejudiciului pe temeiul prevăzut la art. 766.
(7) În cazul în care creditorul gajist a vîndut bunul la un preț inferior celui determinat conform alin. (4) sau, după caz, alin. (5) din prezentul articol, debitorul gajist poate cere repararea prejudiciului pe temeiul prevăzut la art. 766.
Articolul 768.    Dreptul altor creditori gajiști la repararea prejudiciului în caz de vînzare
Creditorii gajiști, alții decît creditorul gajist care vinde bunul gajat, au dreptul la repararea prejudiciului și dreptul la opoziție în condițiile art. 766 și 767, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 769.    Mijloacele obținute din vînzarea bunului gajat
(1) După deducerea cheltuielilor confirmate documentar, suportate în legătură cu preluarea, transportarea, păstrarea și vînzarea bunului gajat, creditorul gajist distribuie produsul vînzării bunului creditorilor gajiști și altor creditori indicați la art. 752 alin. (1) conform ordinii de prioritate.
(2) Cheltuielile de expediere a avizului de executare, de înregistrare a lui, precum și alte cheltuieli de exercitare a dreptului de gaj sînt suportate de către debitorul gajist și se deduc conform alin. (1), cu excepția cazurilor în care ordonanța sau hotărîrea judecătorească, după caz, prevede altfel în privința cheltuielilor de judecată sau creditorul gajist și debitorul gajist convin altfel.
(3) Suma rămasă disponibilă se transmite debitorului gajist sau, cînd plata nu este posibilă, se consemnează în conformitate cu dispozițiile art. 968, în termen de 3 zile de la finalizarea distribuirii conform alin.(1) din prezentul articol. În același termen creditorul gajist transmite debitorului gajist un proces-verbal privind distribuirea produsului vînzării bunului gajat.
(4) Dacă produsul obținut din vînzarea bunului nu a fost suficient pentru a plăti creanțele sale și cheltuielile, creditorul gajist conservă o creanță neprivilegiată pentru diferența datorată de debitorul său.
(5) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și exercitării gajului pe calea transmiterii în locațiune a bunului gajat în temeiul art. 744 alin. (2) lit. c) sau prin acordarea licenței cu titlu oneros către terți asupra obiectului de proprietate intelectuală protejat conform art. 744 alin. (2) lit. d).
Articolul 770.    Bunul dobîndit de la creditorul gajist
(1) Vînzarea bunurilor gajate de către creditorul gajist:
a) transferă cumpărătorului toate drepturile debitorului gajist asupra bunurilor gajate;
b) stinge gajul creditorului gajist și alte gajuri, cu excepția gajului de rang superior, în cazurile prevăzute la art. 746 alin. (4); și
c) stinge sechestrele și interdicțiile asupra bunului, cu excepția celor aplicate de instanțele de judecată în litigii nelegate de exercitarea dreptului de gaj.
(2) Cumpărătorul devine proprietar al bunurilor cumpărate după plata în întregime a prețului de cumpărare, cu excepția cazului cînd s-a convenit altfel cu creditorul gajist și cu alți creditori indicați la art. 752 alin. (1) ale căror drepturi pot fi prejudiciate prin amînarea sau eșalonarea plății.
(3) În termen de 3 zile după ce a devenit proprietar al bunului în condițiile alin. (2) din prezentul articol, cumpărătorul propune creditorului gajist de rang superior a cărui gaj nu s-a stins să fie înregistrată substituirea debitorului gajist, în modul prevăzut la art. 716, sub sancțiunea plății despăgubirilor.
(4) După ce a devenit proprietar al bunului în condițiile alin. (2), cumpărătorul poate solicita instanței de judecată anularea sechestrelor și a interdicțiilor asupra bunului cumpărat aplicate de instanțele de judecată.
Articolul 771.    Radierea grevărilor
Cumpărătorul solicită radierea din registrul garanțiilor sau, după caz, din registrul bunurilor imobile a gajurilor, a sechestrelor și a interdicțiilor stinse în conformitate cu dispozițiile art. 770 alin. (1), în temeiul confirmării vînzării emise de către creditorul gajist.
Articolul 772.    Achiziționarea bunurilor gajate de către creditorul gajist
(1) Creditorul gajist poate achiziționa bunurile gajate dacă:
a) debitorul gajist a consimțit în scris asupra achiziției după primirea avizului de executare; și
b) alte persoane indicate la art. 752 alin. (1) nu se opun.
(2) Intenția creditorului gajist de a achiziționa bunul gajat poate fi exprimată în avizul de executare sau într-un aviz ulterior transmis debitorului gajist și altor persoane indicate la art. 752 alin. (1). Avizul va indica suma datorată a obligației garantate și partea din aceasta care se propune a fi stinsă prin achiziționarea bunului gajat.
(3) Opoziția față de achiziționarea bunului gajat produce efecte juridice doar dacă este adusă la cunoștința creditorului gajist în termen de 15 zile de la primirea avizului prevăzut la alin. (2).
(4) Creditorul gajist care a achiziționat bunul gajat va îndrepta suma prețului de achiziție la stingerea obligației garantate.
(5) Achiziția de către creditorul gajist a bunului gajat:
a) transferă creditorului gajist toate drepturile debitorului gajist asupra bunului gajat;
b) stinge orice alte gajuri, cu excepția gajurilor de rang superior, în cazurile prevăzute la art. 746 alin. (4); și
c) stinge sechestrele și interdicțiile asupra bunului, cu excepția celor aplicate de instanțele de judecată în litigii nelegate de exercitarea dreptului de gaj.
(6) La achiziția de către creditorul gajist a bunului gajat, dispozițiile art. 770 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 773.    Evacuarea locuitorilor în cadrul exercitării dreptului de ipotecă
(1) Dacă nu deține un drept de locațiune opozabil creditorului gajist în sensul art. 743, debitorul ipotecar, precum și celelalte persoane care locuiesc în imobilul ipotecat sînt obligate să elibereze bunul ipotecat la data intrării în vigoare a acordului de transmitere benevolă în posesie, semnat între creditorul ipotecar și debitorul ipotecar, dacă părțile nu au stabilit un alt termen, sau la momentul rămînerii definitive a ordonanței judecătorești ori, după caz, a hotărîrii judecătorești – în cazul exercitării silite a dreptului de ipotecă, sau la data indicată în avizul de executare – în cazul exercitării dreptului de ipotecă în temeiul contractului de ipotecă învestit cu formulă executorie.
(2) Dacă persoanele menționate la alin. (1) din prezentul articol refuză să elibereze bunul ipotecat sau dacă nu l-au eliberat la expirarea termenului de 15 zile din data stabilită la alin. (1) din prezentul articol, executorul judecătoresc inițiază evacuarea silită în corespundere cu Codul de executare și ținînd cont de dispozițiile art. 743.