LPC677/1995
ID intern unic:  311377
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 677
din  08.12.1995
privind modificarea şi completarea Codului penal,
Codului de procedură penală şi a Codului de executare
a sancţiunilor de drept penal
Publicat : 08.02.1996 în Monitorul Oficial Nr. 8     art Nr : 82     Data intrarii in vigoare : 08.02.1996
    Parlamentul adoptă prezenta lege.
    Art. I. - Codul penal, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1961, nr. 10, art. 41; nr. 16, art. 66; Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1970, nr.8, art.135; 1977, nr. 4, art. 27; 1980, nr. 6, art. 71; 1982, nr. 12, art.124, 130; 1984, nr. 1, art.13; 1985, nr.6, art.65; 1986, nr.6, art. 49; 1987, nr.11, art. 143; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr. 4, art. 86; nr. 8, art. 203; 1993, nr. 4, art.90; nr.11, art. 343; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.6, art.7; 1995, nr.9, art. 92; nr. 38-39, art. 421; Legea nr. 496-XII din 15 februarie 1991), se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 22 se exclude.
    2. Articolul 23:
    la alineatul întîi ultima frază va avea următorul cuprins: "În cazul unor infracţiuni prevăzute de Partea specială a prezentului Cod se poate aplica pedeapsa cu detenţiune pe viaţă.";
    la alineatul doi textul "se prevede pedeapsa capitală" se substituie prin textul "se prevede pedeapsa cu detenţiune pe viaţă".
    3. La articolul 40 alineatul doi se completează în final cu fraza:
    "La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa cu detenţiune pe viaţă, termenul total al pedepsei va fi detenţiune pe viaţă."
    4. Articolul 46:
    la alineatul întîi după punctul 4) se introduce un nou punct 5), cu următorul cuprins:
    "5) cincisprezece ani din ziua săvîrşirii infracţiunii pentru care conform prezentului Cod, poate fi aplicată o pedeapsă mai severă decît pînă la zece ani sau pedeapsa cu detenţiune pe viaţă.";
    alineatul patru se exclude.
    5. Articolul 47:
    la alineatul întîi după punctul 4) se introduce un nou punct 5), cu următorul cuprins:
    "5) cincisprezece ani - în caz de condamnare la o pedeapsă mai severă decît privaţiune de libertate pe zece ani sau la detenţiune pe viaţă.";
    alineatul trei se exclude.
    6. La articolul 511 punctul 4) se exclude.
    7. Sancţiunea articolului 61 va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă şi confiscarea averii sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci şi cinci de ani şi confiscarea averii."
    8. Sancţiunea articolului 63 alineatul întîi va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la şapte pînă la douăzeci şi cinci de ani."
    9. Sancţiunea articolului 64 alineatul întîi va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă şi confiscarea averii sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci de ani şi confiscarea averii."
    10. Sancţiunea articolului 65 va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă şi confiscarea averii sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci şi cinci de ani şi confiscarea averii."
    11. Sancţiunea articolului 74 va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă şi confiscarea averii sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci şi cinci de ani şi confiscarea averii."
    12. Sancţiunea articolului 88 va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci şi cinci de ani."
    13. Sancţiunea articolului 102 alineatul cinci va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci şi cinci de ani."
    14. Sancţiunea articolului 206/1 alineatul doi va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece pînă la douăzeci şi cinci de ani."
    15. Sancţiunea articolului 241 punctul 3) va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la doisprezece pînă la douăzeci şi cinci de ani."
    16. Sancţiunea articolului 249 va avea următorul cuprins:
    "se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu privaţiune de libertate pe un termen de la cinci pînă la zece ani."
    Art. II. - Codul de procedură penală, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1961, nr.10, art. 42; 1963, nr.16, art. 70; Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1972, nr.9, art. 127; 1983, nr. 12, art. 79; 1986, nr. 6, art. 49; 1987, nr. 11, art. 143; 1989, nr. 9, art. 230; 1990, nr. 6, 7, art. 127, 128; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr.4, art. 86, 86-I; nr.8, art.208; 1993, nr.4, art.90; nr.11, art.343; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 19, art. 204; Legea nr. 758-XII din 18 octombrie 1991), se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 19 alineatul doi textul "pedeapsa cu moartea, măsura excepţională de pedeapsă" se substituie prin textul "detenţiune pe viaţă".
    2. La articolul 26 textul "măsura excepţională - pedeapsa cu moartea" se substituie prin textul "detenţiune pe viaţă".
    3. La articolul 43 alineatul trei textul "pedeapsa cu moartea" se substituie prin textul "pedeapsa cu detenţiune pe viaţă".
    4. La articolul 44 alineatul întîi punctul 6) textul "pedeapsa cu moartea" se substituie prin textul "pedeapsa cu detenţiune pe viaţă".
    5. La articolul 384 alineatul patru textul "la moarte" se substituie prin textul "la detenţiune pe viaţă".
    Art. III. - Codul de executare a sancţiunilor de drept penal nr. 1524-XII din 22 iunie 1993 (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr. 1, art. 1) se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 18:
    alineatul (9) se exclude;
    alineatul (10) devine alineatul (9).
    2. La articolul 63 alineatul (5) va avea următorul cuprins:
    "5) În închisoare îşi ispăşesc pedeapsa persoanele declarate recidivişti deosebit de periculoşi, persoanele cărora pedeapsa cu moartea le-a fost comutată cu privaţiune de libertate cu titlu de graţiere sau amnistiere,precum şi persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă."
    3. La articolul 66 alineatul (2) ultima frază va avea următorul cuprins:
    "Izolat de alţi condamnaţi, precum şi separat, sînt deţinuţi:
    recidiviştii deosebit de periculoşi; condamnaţii cărora pedeapsa cu moartea le-a fost comutată cu privaţiune de libertate cu titlu de graţiere sau amnistiere; condamnaţii la detenţiune pe viaţă; condamnaţii pentru săvîrşirea crimelor grave,precum şi cei a căror viaţă şi sănătate sînt ameninţate de un pricol real."
    4. La articolul 69 alineatul (5):
    se introduce litera c) cu următorul cuprins:
    "c) persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă;";
    litera c) devine litera d).
    5. La articolul 75 alineatul (2) după cuvîntul "amnistierii" se introduce textul "persoanelor condamnate la detenţiune pe viaţă;".
    6. La articolul 77 alineatul (10) după cuvîntul "amnistierii" se introduce textul "persoanelor condamnate la detenţiune pe viaţă;".
    7. Capitolul 21 se exclude.
    Art. IV. - Persoanele condamnate la măsura excepţională - pedeapsa cu moartea pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, cărora această pedeapsă nu le-a fost comutată cu privaţiune de libertate cu titlu de graţiere sau amnistiere şi sentinţa în privinţa lor nu a fost executată, se consideră condamnate la detenţiune pe viaţă.
    Art. V. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.

    VICEPREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                               Dumitru MOŢPAN

    Chişinău, 8 decembrie 1995.
    Nr. 677-XIII.