cu participarea grefierului Aliona Balaban, autorului sesizării Alexei Potîngă, avocat parlamentar, reprezentantului Parlamentului Ion Creangă, şef al sectorului relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentantului Guvernului Evlampie Donos, viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat".

Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Alexei Potîngă, prezentată în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Prin decizia Curţii Constituţionale din 26 februarie 1999 sesizarea a fost admisă spre exminare în fond.

În procesul examinării prealabile a sesizării au fost solicitate puncte de vedere Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Consiliului Federaţiei Generale a Sindicatelor din Republica Moldova.

La 14 octombrie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr. 156-XIV "Privind pensiilie de asigurări sociale de stat" (în continuare Legea nr. 156-XIV), care reglementează acordarea pensiilor pentru limită de vîrstă, de invaliditate şi de urmaş.

În sesizarea sa avocatul parlamentar Alexei Potîngă solicită controlul constituţionalităţii art. 17 din Legea nr. 156-XIV considerîndu-l fiind în contradicţie cu art. 47 din Constituţie.

În şedinţă autorul sesizării a solicitat de asemenea controlul constituţionalităţii art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea contestată, care conţin dispoziţii similare cu dispoziţile art. 17, supus controlului constituţionalităţii.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 156-XIV, pensionarului care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat i se suspendă suma din pensie care depăşeşte dublul pensiei minime pentru limită de vîrstă.

Conform art. 23 din Legea nr. 156-XIV beneficiarului de pensie de invaliditate care realizează venituri supuse asigurării sociale de stat i se suspendă suma de pensie care depăşeşte dublul pensiei minime pentru limită de vîrstă.

Art. 50 alin. (4) din aceeaşi lege stipulează că angajaţilor din aviaţia civilă, care beneficiază de pensie şi realizează venituri pasibile de asigurări sociale, plata pensiei li se efectuează în condiţiile art. 17.

După părerea autorului sesizării, dreptul la pensie, ca drept constituţional, nu poate fi îngrădit, iar realizarea de către pensionari a unor venituri, care le permit să-şi asigure un trai decent, nu constituie un temei pentru îngrădirea acestui drept bănesc subiectiv.

Analizînd problemele abordate în sesizare, Curtea Constituţională ţine cont de realitatea ce s-a creat în Republica Moldova referitor la garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi reiese din premisa că dificultăţile în asigurarea socială a cetăţenilor nu decurg din voinţa sau acţiunile lor.

În virtutea principiilor de bază ale statului, Constituţia Republicii Moldova garantează cetăţenilor asigurarea socială în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor (art. 47 alin. (2).

Asigurarea cu pensii constituie un element important al asistenţei sociale, prin care se realizează dreptul constituţional al cetăţeanului, la pensie în cazurile şi în mărimile stabilite de lege.

Dreptul cetăţeanului la asigurarea cu pensie este reglementat prin Legea nr. 156-XIV, potrivit căreia pensia de asigurări sociale de stat este venitul bănesc cuvenit asiguratului, în condiţiile acestei legi, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat.

Modul de plată a cotelor de asigurare obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de stat este stabilit în capitolul VI al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1359-XIV din 24 octombrie 1997.

Asigurările sociale de stat reprezintă un sistem organizatorico-juridic de asistenţă socială în limitele căruia cetăţenii îşi exercită dreptul la pensie. Acest drept se află în dependenţă directă de caracterul activităţii social-utile a cetăţenilor şi se exercită, în conformitate cu legislaţia, prin sistemul public de asigurări contra riscurilor sociale reprezentate de pierderea capacităţii de muncă (datorită vîrstei înaintate, invalidităţii) sau de pierderea susţinătorului.

Pensia pentru limită de vîrstă se acordă la împlinirea vîrstei de pensionare, pentru activitate în cîmpul muncii sau pentru altă activitate, pe care legiuitorul o recunoaşte drept social-utilă, cu confirmarea stagiului de cotizare, şi se plăteşte din mijloacele fondului de pensii. Cetăţenilor în vîrstă şi inapţi de muncă, în cazul în care ei nu beneficiază de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă, se stabileşte pensia socială, urmărindu-se scopul de a li se asigura minimul necesar de subzistenţă.

În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 156-XIV, dreptul la pensie de invaliditate are asiguratul care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă. Pensia de invaliditate se acordă numai pînă la împlinirea vîrstei standard de pensionare.

Prin urmare, contribuţiile de asigurări sociale în fondul de pensii sînt plăţi obligatorii pentru asigurările sociale de stat, precum şi o garanţie materială a asigurării cetăţenilor cu pensii de stat în cazul în care aceştia sînt lipsiţi de posibilitatea de a avea un cîştig (venit) sau în cazul pierderii acestei posibilităţi în virtutea vîrstei, stării sănătăţii sau a pierderii susţinătorului, care sînt calificate ca riscuri sociale şi servesc drept temei pentru exercitarea dreptului la pensie.

Contribuţiile de asigurări sociale obligatorii reprezintă plăţi obligatorii, stabilite prin lege, care constituie o formă de înstrăinare a mijloacelor băneşti ale asigurătorilor.

În Legea nr. 156-XIV este consacrată şi destinaţia specială a contribuţiilor de asigurări sociale: veniturile din fondul de pensii pot fi utilizate numai pentru plata pensiilor. Contribuţiile de asigurări sociale în fondul de pensii sînt plăţi obligatorii, percepute din salariul (venitul) cetăţenilor. Defalcînd o parte, stabilită prin lege, din salariul (venitul) lor, cetăţenii încadraţi în cîmpul muncii, prin intermediul sistemului de contribuţii de asigurări sociale obligatorii în fondul de pensii, participă nemijlocit la formarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Potrivit legii, pensia pentru limită de vîrstă se acordă la împlinirea vîrstei de pensionare şi în cazul în care persoana respectivă are stagiul de cotizare necesar. Pensiile pentru limită de vîrstă se acordă pentru munca şi serviciile prestate, prin îndeplinirea unor obligaţiuni social importante. Prin natura lor social-juridică primară pensiile sînt sursa principală şi permanentă de subzistenţă a pensionarilor.

Avînd în vedere dispoziţiile Constituţiei (art. 47 alin. (2), cetăţenii au dreptul de a primi integral pe parcursul întregii vieţi pensia stabilită în condiţiile Legii nr. 156-XIV. Dispoziţiile art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Lege contravin însă prevederilor constituţionale.

Reglementînd cunatumul pensiei pentru limită de vîrstă cuvenit pensionarilor care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat, legiuitorul a prevăzut în art. 17 din Legea nr. 156-XIV că pensia li se plăteşte în mărimea stabilită, dar care să nu depăşească dublul pensiei minime de vîrstă. Instituirea acestei norme îngrădeşte dreptul pensionarilor de a primi pensia calculată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în mărimea stabilită.

Reglementarea juridică a cuantumului pensiei pentru categoria de cetăţeni indicaţi în art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Lege, prin instituirea unor diferenţieri neîntemeiate şi nejustificate între pensionari, a condus la încălcarea dreptului egal la asistenţă socială (art. 47 alin. (2) din Constituţie). Astfel, pensionarilor cărora li s-au stabilit pensie pentru limită de vîrstă şi pensie de invaliditate, în cuantumuri diferite, dar care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat, pensia lunară, potrivit art. 17, 23 şi 50 alin. (4), li se va plăti în mărime egală (care să nu depăşească dublul pensiei minime pentru limită de vîrstă). Această îngrădire a drepturilor unei categorii de pensionari anihilează însăşi destinaţia şi sensul pensiei.

Curtea Constituţională s-a pronunţat deja asupra unei situaţii analogice reflectate în Hotărîrea nr. 9 din 3 martie 1997* , accentuînd că protecţia individului în societate, asigurarea drepturilor omului este garantată de Constituţia ţării prin proclamarea supremaţiei legii în domeniul ce ţine de reglementarea regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială, inclusiv dreptul la pensie, care stabileşte că raporturile respective sînt reglementate de legile existente în domeniu.

Pentru considerentele expuse, dispoziţiile art. 17,art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea nr. 156-XIV contravin art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 43 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (2), art. 54 din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii şi dreptul lor fără deosebire la apărarea egală împotriva oricărei discriminări, art. 2 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care prevede angajamentul statelor de a garanta exercitarea drepturilor fără vreo discriminare.

Aplicarea art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea examinată conduce, de fapt, la încălcarea posibilităţilor egale de exercitare a dreptului la muncă, la pensie pentru limită de vîrstă şi pensie de invaliditate, deoarece îngrădeşte dreptul pensionarilor de a-şi cîştiga prin propria muncă mijloace de subzistenţă.

Pentru considerentele expuse şi călăuzindu-se de art. 140 din Constituţie, art. 1 alin. (3) lit. a) şi c), art. 26 alin. (4) şi (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,

1. Declară neconstituţionale dispoziţiile art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat".

2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare din data pronunţării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".

CCO27/1999 ID intern unic: 285975 Версия на русском	Fişa actului juridic
Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 27 din 18.05.1999
pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat"*
Publicat : 03.06.1999 în Monitorul Oficial Nr. 056
______________ * M.O., nr. 111-113, 1999, art. 663. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Aliona Balaban, autorului sesizării Alexei Potîngă, avocat parlamentar, reprezentantului Parlamentului Ion Creangă, şef al sectorului relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentantului Guvernului Evlampie Donos, viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Alexei Potîngă, prezentată în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Prin decizia Curţii Constituţionale din 26 februarie 1999 sesizarea a fost admisă spre exminare în fond. În procesul examinării prealabile a sesizării au fost solicitate puncte de vedere Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Consiliului Federaţiei Generale a Sindicatelor din Republica Moldova. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia judecătorilor-raportori şi argumentele părţilor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : La 14 octombrie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr. 156-XIV "Privind pensiilie de asigurări sociale de stat" (în continuare Legea nr. 156-XIV), care reglementează acordarea pensiilor pentru limită de vîrstă, de invaliditate şi de urmaş. În sesizarea sa avocatul parlamentar Alexei Potîngă solicită controlul constituţionalităţii art. 17 din Legea nr. 156-XIV considerîndu-l fiind în contradicţie cu art. 47 din Constituţie. În şedinţă autorul sesizării a solicitat de asemenea controlul constituţionalităţii art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea contestată, care conţin dispoziţii similare cu dispoziţile art. 17, supus controlului constituţionalităţii. Potrivit art. 17 din Legea nr. 156-XIV, pensionarului care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat i se suspendă suma din pensie care depăşeşte dublul pensiei minime pentru limită de vîrstă. Conform art. 23 din Legea nr. 156-XIV beneficiarului de pensie de invaliditate care realizează venituri supuse asigurării sociale de stat i se suspendă suma de pensie care depăşeşte dublul pensiei minime pentru limită de vîrstă. Art. 50 alin. (4) din aceeaşi lege stipulează că angajaţilor din aviaţia civilă, care beneficiază de pensie şi realizează venituri pasibile de asigurări sociale, plata pensiei li se efectuează în condiţiile art. 17. După părerea autorului sesizării, dreptul la pensie, ca drept constituţional, nu poate fi îngrădit, iar realizarea de către pensionari a unor venituri, care le permit să-şi asigure un trai decent, nu constituie un temei pentru îngrădirea acestui drept bănesc subiectiv. Analizînd problemele abordate în sesizare, Curtea Constituţională ţine cont de realitatea ce s-a creat în Republica Moldova referitor la garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi reiese din premisa că dificultăţile în asigurarea socială a cetăţenilor nu decurg din voinţa sau acţiunile lor. În virtutea principiilor de bază ale statului, Constituţia Republicii Moldova garantează cetăţenilor asigurarea socială în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor (art. 47 alin. (2). Asigurarea cu pensii constituie un element important al asistenţei sociale, prin care se realizează dreptul constituţional al cetăţeanului, la pensie în cazurile şi în mărimile stabilite de lege. Dreptul cetăţeanului la asigurarea cu pensie este reglementat prin Legea nr. 156-XIV, potrivit căreia pensia de asigurări sociale de stat este venitul bănesc cuvenit asiguratului, în condiţiile acestei legi, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat. Modul de plată a cotelor de asigurare obligatorii în bugetul asigurărilor sociale de stat este stabilit în capitolul VI al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1359-XIV din 24 octombrie 1997. Asigurările sociale de stat reprezintă un sistem organizatorico-juridic de asistenţă socială în limitele căruia cetăţenii îşi exercită dreptul la pensie. Acest drept se află în dependenţă directă de caracterul activităţii social-utile a cetăţenilor şi se exercită, în conformitate cu legislaţia, prin sistemul public de asigurări contra riscurilor sociale reprezentate de pierderea capacităţii de muncă (datorită vîrstei înaintate, invalidităţii) sau de pierderea susţinătorului. Sistemul public de asigurări prevede următoarele categorii de pensii: a) pensie pentru limită de vîrstă; b) pensie de invaliditate; c) pensie de urmaş. Pensia pentru limită de vîrstă se acordă la împlinirea vîrstei de pensionare, pentru activitate în cîmpul muncii sau pentru altă activitate, pe care legiuitorul o recunoaşte drept social-utilă, cu confirmarea stagiului de cotizare, şi se plăteşte din mijloacele fondului de pensii. Cetăţenilor în vîrstă şi inapţi de muncă, în cazul în care ei nu beneficiază de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă, se stabileşte pensia socială, urmărindu-se scopul de a li se asigura minimul necesar de subzistenţă. În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 156-XIV, dreptul la pensie de invaliditate are asiguratul care şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă. Pensia de invaliditate se acordă numai pînă la împlinirea vîrstei standard de pensionare. Mijloacele fondului de pensii se constituie, potrivit art. 4 din Legea nr. 156-XIV, din : - contribuţiile angajatorilor; - contribuţiile asiguraţilor; - contribuţiile altor fonduri; - defalcările de la bugetul de stat; - alte venituri. Prin urmare, contribuţiile de asigurări sociale în fondul de pensii sînt plăţi obligatorii pentru asigurările sociale de stat, precum şi o garanţie materială a asigurării cetăţenilor cu pensii de stat în cazul în care aceştia sînt lipsiţi de posibilitatea de a avea un cîştig (venit) sau în cazul pierderii acestei posibilităţi în virtutea vîrstei, stării sănătăţii sau a pierderii susţinătorului, care sînt calificate ca riscuri sociale şi servesc drept temei pentru exercitarea dreptului la pensie. Contribuţiile de asigurări sociale obligatorii reprezintă plăţi obligatorii, stabilite prin lege, care constituie o formă de înstrăinare a mijloacelor băneşti ale asigurătorilor. În Legea nr. 156-XIV este consacrată şi destinaţia specială a contribuţiilor de asigurări sociale: veniturile din fondul de pensii pot fi utilizate numai pentru plata pensiilor. Contribuţiile de asigurări sociale în fondul de pensii sînt plăţi obligatorii, percepute din salariul (venitul) cetăţenilor. Defalcînd o parte, stabilită prin lege, din salariul (venitul) lor, cetăţenii încadraţi în cîmpul muncii, prin intermediul sistemului de contribuţii de asigurări sociale obligatorii în fondul de pensii, participă nemijlocit la formarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Potrivit legii, pensia pentru limită de vîrstă se acordă la împlinirea vîrstei de pensionare şi în cazul în care persoana respectivă are stagiul de cotizare necesar. Pensiile pentru limită de vîrstă se acordă pentru munca şi serviciile prestate, prin îndeplinirea unor obligaţiuni social importante. Prin natura lor social-juridică primară pensiile sînt sursa principală şi permanentă de subzistenţă a pensionarilor. Avînd în vedere dispoziţiile Constituţiei (art. 47 alin. (2), cetăţenii au dreptul de a primi integral pe parcursul întregii vieţi pensia stabilită în condiţiile Legii nr. 156-XIV. Dispoziţiile art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Lege contravin însă prevederilor constituţionale. Reglementînd cunatumul pensiei pentru limită de vîrstă cuvenit pensionarilor care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat, legiuitorul a prevăzut în art. 17 din Legea nr. 156-XIV că pensia li se plăteşte în mărimea stabilită, dar care să nu depăşească dublul pensiei minime de vîrstă. Instituirea acestei norme îngrădeşte dreptul pensionarilor de a primi pensia calculată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în mărimea stabilită. Reglementarea juridică a cuantumului pensiei pentru categoria de cetăţeni indicaţi în art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Lege, prin instituirea unor diferenţieri neîntemeiate şi nejustificate între pensionari, a condus la încălcarea dreptului egal la asistenţă socială (art. 47 alin. (2) din Constituţie). Astfel, pensionarilor cărora li s-au stabilit pensie pentru limită de vîrstă şi pensie de invaliditate, în cuantumuri diferite, dar care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat, pensia lunară, potrivit art. 17, 23 şi 50 alin. (4), li se va plăti în mărime egală (care să nu depăşească dublul pensiei minime pentru limită de vîrstă). Această îngrădire a drepturilor unei categorii de pensionari anihilează însăşi destinaţia şi sensul pensiei. Curtea Constituţională s-a pronunţat deja asupra unei situaţii analogice reflectate în Hotărîrea nr. 9 din 3 martie 1997* , accentuînd că protecţia individului în societate, asigurarea drepturilor omului este garantată de Constituţia ţării prin proclamarea supremaţiei legii în domeniul ce ţine de reglementarea regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială, inclusiv dreptul la pensie, care stabileşte că raporturile respective sînt reglementate de legile existente în domeniu. _________________ * M.O., nr. 18, 20 martie 1997, art. 6. Pentru considerentele expuse, dispoziţiile art. 17,art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea nr. 156-XIV contravin art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 43 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (2), art. 54 din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii şi dreptul lor fără deosebire la apărarea egală împotriva oricărei discriminări, art. 2 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care prevede angajamentul statelor de a garanta exercitarea drepturilor fără vreo discriminare. Aplicarea art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea examinată conduce, de fapt, la încălcarea posibilităţilor egale de exercitare a dreptului la muncă, la pensie pentru limită de vîrstă şi pensie de invaliditate, deoarece îngrădeşte dreptul pensionarilor de a-şi cîştiga prin propria muncă mijloace de subzistenţă. Pentru considerentele expuse şi călăuzindu-se de art. 140 din Constituţie, art. 1 alin. (3) lit. a) şi c), art. 26 alin. (4) şi (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţionale dispoziţiile art. 17, art. 23 şi art. 50 alin. (4) din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat". 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare din data pronunţării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 18 mai 1999. Nr. 27.