MSHB06/1998
ID intern unic:  313560
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
HOTĂRÎRE Nr. 6
din  06.05.1998
despre interzicerea importului şi desfacerii nutrienţilor
biologic activi (preparate parafarmaceutice) în lipsa certificării
de stat în Republica Moldova
Publicat : 08.10.1998 în Monitorul Oficial Nr. 092     Promulgat : 06.05.1998
În ultimul timp în Republica Moldova sînt importate şi comercializate unele substanţe biologic active: bionutrienţi, preparate parafarmaceutice în lipsa certificatelor de origine, documentelor ce atestă calitatea lor,  informaţiei oficiale din ţara de origine a produselor despre aprobarea clinică şi rezultatele ei, înregistrarea şi autorizarea comerţului liber de către organele de sănătate publică etc.
Desfacerea acestor  substanţe biologic active în ţară se efectuează în lipsa  omologării lor sau  certificării de stat (testărilor farmacologice, toxicologice) de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, unele fiind prescrise chiar şi pentur tratamentul  bolnavilor, cu diferite maladii.
În prospectele de reclamă se menţionează despre nutriţie la nivel de celulă;  despre faptul că substanţele biologic active tip "HERBALIFE" şi altele  prezintă  programe de alimentaţie şi nutriţie naturală, reglînd metabolismul în organism, despre folosirea lor în anumite doze în scop profilactic şi curativ. În acelaşi timp unele preparate conţin substanţe biologic  active precum Cinseng sau alte plante medicinale interzise ca supliment la raţia alimentară în multe ţări (Symphytum officinale).
Folosirea necontrolată  a unor asemenea substanţe poate avea  urmări nedorite pentru sănătatea publică.
Există, de asemenea, riscul importului în calitate de  preparate parafarmaceutice a unor substanţe nocive pentru  viaţa  şi  sănătatea consumatorului.
Substanţele biologic active nu au fost înregistrate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), inclusiv de către Codex Alimentarius.
În baza Legii Republicii Moldova nr.1513-XII din 16.06.93 "Privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei" (articolele nr. 12, 13, 33),H O T Ă R Ă S C :
1. A interzice importul şi desfacerea în scopul consumului uman a substanţelor biologic active (preparate parafarmaceutice, nutrienţi) în lipsa omologării sau certificării de stat al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova.
2. Pentru omologarea şi certificarea de stat a substanţelor biologic active  (preparate  parafarmaceutice, nutrienţi) producătorii  autohtoni sau străini vor depune dosarele cu documentele necesare în comisiile "Medicament" sau   "Produse alimentare, aditivi şi vitamine" (în dependenţă de preparate) la Institutul Naţional de Farmacie în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 596 din 01.07.97.
3. Medicii şefi  ai  instituţiilor curativ-profilactice vor  asigura activitatea de lămurire şi controlul în vederea nefolosirii în  scopuri curativ-profilactice,  dietetice  a  produselor   necertificate  şi neomologate  în  conformitate  cu  actele  normative  în  vigoare  ale Republicii Moldova.
4. Departamentul Controlului Vamal va  interzice intrarea în teritoriul Republicii Moldova a substanţelor biologic active, suplimente la dietă în lipsa certificatului de înregistrare eliberat de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.
5. Responsabili  pentru  îndeplinirea  prezentei  Hotărîri  sînt persoanele  fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate, care produc, păstrează, importă, transportă şi comercializează substanţe biologic active, preparate parafarmaceutice, nutrienţi.
6. Prezenta hotărîre intră  în  vigoare  la  data  publicării în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
7. A asigura difuzarea prezentei  hotărîri în mass-media  pentru familiarizarea agenţilor economici şi a populaţiei.
Controlul asupra realizării prezentei hotărîri se asumă dlui  N. Opopol, medic şef adjunct sanitar de stat al  Republicii  Moldova, medicilor şefi sanitari de stat ai oraşelor şi raioanelor.
Medic şef sanitar de stat
al Republicii Moldova                           Valeriu Chicu
Chişinău, 6 mai 1998.
Nr. 6.