OMAIAC174/2006
ID intern unic:  323463
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE
ORDIN Nr. 174
din  14.07.2006
cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare  privind stabilirea metodelor
de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct
Publicat : 27.04.2007 în Monitorul Oficial Nr. 057     art Nr : 229
În temeiul prevederilor art. 10 din  Legea nr. 1538-XII din 23.06.93 privind activitatea veterinară şi în scopul armonizării legislaţiei veterinare a Republicii Moldova cu cea a Comunităţii Europene,
ORDON:
1. Se aprobă "Norma  sanitară veterinară  privind stabilirea metodelor de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct", armonizată cu prevederile Directivei Consiliului Europei 92/608/CEE din 14 noembrie 1992 (se anexează).
2. Direcţia Medicină Veterinară, Inspectoratul Veterinar de Stat, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, serviciile sanitare veterinare de stat raionale şi municipale se vor conduce în activitatea lor după prevederile prezentei Norme sanitare veterinare.
3. Prezentul ordin va intra în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Se abrogă ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr. 140 din 31.05.2005 cu privire la aprobarea "Normei  sanitare veterinare  privind stabilirea metodelor de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct".
5. Controlul asupra executării prezentului ordin îl exercită Direcţia Medicină Veterinară, Inspectoratul Veterinar de Stat.
MINISTRUL AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE           Anatolie GORODENCO
Nr. 174. Chişinău, 14 iulie 2006.
Anexă
la ordinul Ministerului Agriculturii
şi Industriei Alimentare
nr. 174 din 14 iulie 2006
NORMA SANITARĂ VETERINARĂ
PRIVIND STABILIREA METODELOR DE ANALIZĂ Şl TESTARE A LAPTELUI
TRATAT TERMIC DESTINAT CONSUMULUI UMAN DIRECT
1. Procedeele  de referinţă folosite pentru  analiza şi testarea laptelui materie primă sînt următoarele:
a) determinarea substanţei uscate;
b) determinarea conţinutului de grăsime;
c) determinarea conţinutului de substanţe uscate degresate;
d) determinarea conţinutului total de azot;
e) determinarea conţinutului de proteine;
f) determinarea masei specifice.
2. Punerea în aplicare a metodelor de referinţă de analiză şi testare, stabilirea criteriilor de fidelitate, precum şi colectarea eşantioanelor trebuie să fie efectuate conform regulilor stabilite în anexa 1.
3. Metodele menţionate la punctul 1 sînt descrise în
anexa 2.
4. Anexele 1 şi 2 sînt parte integrantă a prezentei Norme sanitare veterinare.
        
Anexa 1
la Norma sanitară veterinară privind stabilirea
metodelor de analiză şi testare a laptelui  tratat
termic destinat consumului uman direct
CAPITOLUL I
Prevederi generale
1. Introducere
Sînt stabilite cerinţe generale privind reactivii, echipamentul, exprimarea rezultatelor, precizia metodelor de analiză, precum şi rapoartele de testare.
Autorităţile veterinare competente şi laboratoarele de analiză şi testare responsabile  de prelevarea probelor de lapte tratat termic şi testarea acestor probe trebuie să respecte aceste cerinţe.
2. Reactivii
2.1. Apa
2.1.1.Dacă nu există o altă cerinţă specifică, cînd se face referire la apă, în scopul dizolvării, diluării sau spălării, se foloseşte apă distilată, apă deionizată sau demineralizată de o puritate cel puţin echivalentă.
2.1.2.Prin "dizolvare" sau "diluare", fără alte indicaţii, se va înţelege "dizolvare în apă" sau "diluare în apă".
2.2. Substanţe chimice
2.3. Dacă nu există o altă cerinţă specifică, toate substanţele chimice folosite trebuie să aibă o calitate analitică recunoscută.
3. Echipament
3.1. Lista de echipamente
3.1.1. Lista de echipamente folosite la diferitele metode de analiză şi testare a laptelui tratat termic cuprinde numai echipamentele cu utilizare specializată şi cele cu o specificaţie particulară.
Prin "balanţă analitică" se înţelege o balanţă cu limita minimă de cîntărire de 0,1 mg.
4. Exprimarea rezultatelor
4.1. Rezultate
Dacă nu există o altă specificaţie, rezultatele prezentate în raportul de testare, stabilit la pct. 6 din prezentul capitol, reprezintă media aritmetică a două testări care îndeplinesc criteriul de repetabilitate stabilit la pct. 5.1.1. din prezentul capitol, prevăzut pentru fiecare metodă de analiză şi testare a laptelui tratat termic. Dacă criteriul de repetabilitate nu este îndeplinit, testul trebuie repetat, dacă este posibil, sau rezultatul trebuie declarat nul.
4.2.Calculul rezultatelor
Dacă nu există o altă specificaţie, rezultatul trebuie calculat ca un procent de masă.
5. Criterii de precizie: repetabilitate şi reproduc-tibilitate
5.1. Criteriile de precizie stabilite pentru fiecare metodă de analiză şi testare a laptelui tratat termic sînt definite astfel:
5.1.1. Repetabilitatea - r - valoarea sub care se află diferenţa absolută dintre rezultatele a două testări unice obţinute prin aceeaşi procedură, pe materiale de testare identice, în aceleaşi condiţii, respectiv acelaşi operator, acelaşi aparat, acelaşi laborator şi într-un interval scurt de timp.
5.1.2. Reproductibilitatea - R - valoarea sub care se află diferenţa absolută dintre rezultatele a două teste unice obţinute prin aceeaşi procedură, pe materiale de testare identice, în condiţii diferite, respectiv operatori diferiţi, aparate diferite, laboratoare diferite şi/sau la diferite intervale de timp.
5.1.3.  Dacă nu există o altă specificaţie, pentru fiecare metodă de analiză şi testare a laptelui tratat termic în parte, valorile pentru criteriile de repetabilitate şi reproductibilitate pentru fiecare procedură reprezintă 95% din intervalele nivelului de confidenţă, aşa cum este definit de ISO 5725-2, ediţia 1986.
5.1.4.  Testele interlaboratoare şi studiile necesare trebuie planificate şi desfăşurate conform ghidurilor internaţionale.
6. Raportul de testare
Raportul de testare trebuie să specifice metoda de analiză folosită, precum şi rezultatele obţinute. În plus, acesta trebuie să precizeze orice detaliu al procedurii folosite care nu este specificat în metoda de analiză sau care este opţional, precum şi orice alte circumstanţe ce ar fi putut influenţa rezultatele obţinute. Raportul de testare trebuie să furnizeze toate informaţiile necesare pentru identificarea completă a probei.
CAPITOLUL II
Prelevarea de probe din lapte tratat termic
1. Scopul şi domeniul de aplicare
Prezentul capitol precizează metoda de referinţă de prelevare, transport şi depozitare a probelor de lapte tratat termic destinat consumului uman direct.
2. Generalităţi
2.1. Prelevarea probelor de lapte tratat termic din recipienţi, se efectuează de către un operator calificat, instruit corespunzător înainte de preluarea activităţii de prelevare a probelor.
2.2. Dacă se consideră necesar, autorităţile veterinare competente sau laboratorul de analiză şi testare trebuie să instruiască personalul care prelevă probele privind tehnicile de prelevare a probelor, pentru a se asigura că probele sînt în conformitate şi reprezentative pentru întregul lot.
2.3.  Dacă se consideră necesar, autorităţile veterinare competente sau laboratorul de analiză şi testare trebuie să instruiască personalul care prelevă probele privind marcarea probei pentru a se asigura identificarea probei.
3. Echipamentul pentru prelevarea probelor
3.1. Echipamentul pentru prelevarea probelor trebuie să fie confecţionat din oţel inoxidabil sau alte materiale corespunzătoare de o rezistenţă corespunzătoare şi cu o construcţie corespunzătoare scopului urmărit - omogenizare, prelevare de probe  sau alte proceduri. Sondele şi agitatoarele folosite la omogenizare trebuie să aibă o suprafaţă suficientă pentru a produce o omogenizare adecvată a produsului, dar fără a cauza dezvoltarea unui miros respingător. Cuvele de imersie trebuie să aibă un mîner solid, de o lungime suficientă pentru a face posibilă prelevarea probelor de la orice adîncime a recipientului. Capacitatea cuvei trebuie să fie de cel puţin 50 ml.
3.2. Recipientele pentru probe şi dispozitivele de închi-dere trebuie să fie confecţionate din sticlă, metale adecvate sau material plastic.
3.3. Materialele din care sînt confecţionate echi-pa-men-tele pentru prelevarea probelor, inclusiv recipientele şi dispozitivele de închidere, nu trebuie să producă probei modificări ce pot afecta rezultatele examinărilor. Toate suprafeţele echipamentului pentru prelevarea probelor şi recipientele pentru probe, trebuie să fie curate şi uscate, netede şi fără fisuri, cu colţurile rotunjite.
4. Tehnica de prelevare a probelor
4.1. Generalităţi
4.1.1. Indiferent de testele ce trebuie să fie efectuate, laptele trebuie să fie foarte bine omogenizat înainte de prelevarea probelor, prin mijloace manuale sau mecanice.
4.1.2. Proba trebuie să fie prelevată imediat după omogenizare, atît timp cît laptele este încă agitat.
4.1.3. Volumul probei trebuie să fie corespunzător cerinţelor de testare. Capacitatea recipientelor folosite pentru probe trebuie să fie astfel, încît acestea să fie umplute aproape complet cu probă, permiţînd astfel o omogenizare corespunzătoare a conţinutului, înainte de începerea procedurilor de testare, evitîndu-se spumarea în timpul transportului.
4.2.  Prelevarea manuală a probelor
4.2.1. Prelevarea probelor dintr-o cantitate divizată
Atunci cînd cantitatea de lapte tratat termic din care urmează să fie prelevată proba, se află în mai multe recipiente, se recoltează o  cantitate reprezentativă din fiecare recipient şi se notează cantitatea de lapte la care se raportează fiecare probă. Cu excepţia situaţiei în care probele din fiecare recipient urmează să fie testate individual, se amestecă părţi - unităţi  din aceste probe reprezentative, în volume proporţionale cu cantitatea de lapte din recipientul din care a fost prelevată fiecare probă reprezentativă. Din aceste volume proporţionale, după omogenizare, se prelevă proba de analizat.
4.2.2. Prelevarea probelor din recipiente mari - tancuri de depozitare, tancuri pentru transport feroviar şi rutier.
4.2.2.1. Omogenizarea laptelui printr-o procedură corespunzătoare, înainte de prelevarea probelor.
Pentru a omogeniza conţinutul recipientelor mari sau a tancurilor de depozitare, tancurilor pentru transport feroviar şi rutier, se recomandă folosirea agitării mecanizate conform pct.4.2.2.2., lit. b).
Durata omogenizării trebuie să fie corespunzătoare perioadei de timp în care laptele a fost lăsat în repaus. Trebuie să se demonstreze că eficienţa procedurii de omogenizare aplicată în orice situaţie specială este corespunzătoare scopului analizei propuse. Criteriul eficienţei omogenizării influenţează, în special, obţinerea de rezultate analitice similare de la probe prelevate, fie din diferite părţi ale recipientului, fie de la robinetul de evacuare a acestuia, la intervale diferite pe durata descărcării. O procedură de omogenizare a laptelui se consideră eficientă dacă diferenţa conţinutului de grăsime dintre două probe, prelevate în aceste condiţii, este mai mică de 0,1%.
Într-un recipient mare cu robinetul de evacuare aflat în partea inferioară, există o cantitate mică de lapte care nu este reprezentativă pentru tot conţinutul, chiar şi după omogenizare. De aceea, probele se prelevă, de preferinţă, printr-o gură de vizitare. Dacă probele sînt prelevate de la robinetul de evacuare, trebuie să se scurgă suficient lapte pentru a se asigura că probele sînt reprezentative pentru tot conţinutul.
4.2.2.2. Omogenizarea conţinutului din recipientele mari sau din tancurile de depozitare şi tancurile pentru transport feroviar şi rutier se poate efectua:
a) cu ajutorul unui agitator mecanic ce face parte din construcţia tancului, acţionat de un motor electric;
b) cu ajutorul unui agitator cu elice, acţionat de un motor electric, plasat la gura de vizitare, şi agitatorul introdus în lapte;
c) în cazul tancurilor pentru transport feroviar şi rutier, prin recircularea laptelui prin conducta de transfer ataşată la pompele de evacuare a tancului şi introdusă prin gura de vizitare;
d) prin aer comprimat filtrat; în acest caz, se indică o presiune şi un volum minim de aer pentru prevenirea dezvoltării mirosului de rînced.
4.3.  Prelevarea  probelor de lapte tratat termic destinat consumului uman direct, ambalat pentru vînzare cu amănuntul.
Probele de lapte tratat termic pentru consum uman direct, ambalat pentru vînzare cu amănuntul, se prelevă dintr-un pachet complet sigilat. Unde este posibil, probele trebuie prelevate de la nivelul maşinii de ambalare sau din spaţiul de răcire al unităţii de tratare, cît mai curînd posibil după prelucrare, iar pentru laptele pasteurizat - în aceeaşi zi cu tratamentul termic. Probele sînt recoltate pentru fiecare tip de lapte tratat termic - pasteurizat, UHT şi sterilizat - în număr corespunzător pentru analizele care vor fi efectuate, conform instrucţiunilor stabilite de laboratorul de analiză şi testare sau de altă autoritate veterinară competentă.
4.4. Identificarea probei
Proba se marchează cu un cod astfel încît aceasta să poată fi uşor identificabilă, folosind instrucţiunile furnizate de laboratorul de analiză şi testare sau de autoritatea veterinară competentă.
5. Conservarea, transportul şi depozitarea probelor
5.1. Conform prevederilor în vigoare, instrucţiunile privind condiţiile de conservare - substanţe chimice, temperatură, de transport, depozitare şi timpul dintre prelevarea probei şi analiza acesteia, trebuie să fie emise de către laboratorul de referinţă în domeniu, în conformitate cu tipul de lapte şi procedura de analiză ce urmează a fi folosită.
5.2. În aceste instrucţiuni se va menţiona că trebuie luate precauţii pentru prevenirea expunerii la mirosuri contaminante şi la lumina solară directă, pe durata transportului şi a depozitării probelor. Dacă recipientul folosit pentru probă este transparent, acesta trebuie să fie depozitat într-un loc întunecos.
             Anexa 2
la Norma sanitară veterinară privind stabilirea  
metodelor de analiză şi testare a laptelui
tratat termic destinat consumului uman direct
CAPITOLUL I
DETERMINAREA SUBSTANŢEI USCATE
1. OBIECTUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE.
Capitolul de faţă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţă uscată din lapte.
2.   DEFINIŢIE.
"Substanţa uscată" reprezintă masa exprimată în procente de masă, care rămîne după uscarea completă, descrisă în cele ce urmează.
3. PRINCIPIU.
Evaporarea apei din probă într-o etuvă, la o temperatură de 102 \xf1 2oC.
4. APARATURĂ ŞI VESELĂ DE LABORATOR.
Material obişnuit de laborator, în special:
4.1. Balanţă analitică.
4.2. Exsicator, dotat cu un deshidratant eficient (de exemplu, gel de silice uscat recent, cu indicator higrometric).
4.3. Etuvă ventilată, reglabilă prin termostat pentru a opera în întreg spaţiul de lucru la 102 \xf1 2oC.
4.4. Capsule cu fund plat, avînd o înălţime cuprinsă între 20 şi 25 mm, cu diametrul între 50 şi 75 mm, fabricate din material adecvat, dotate cu capace potrivite şi uşor de desfăcut.
4.5. Baie de apă clocotită.
4.6. Omogenizator.
5.PREGĂTIREA EŞANTIONULUI PENTRU TEST.
5.1. Se aduce eşantionul de lapte la o temperatură între 20-25oC. Se omogenizează cu grijă, pentru a se obţine o repartizare omogenă a substanţelor grase în interiorul eşantionului. A nu se agita prea puternic, pentru a se evita formarea unei spume sau smîntîni rele. Dacă stratul de smîntînă se îndepărtează greu, se aduce treptat laptele la temperaturi între 35- 40oC, amestecînd cu grijă, pentru a încorpora smîntîna care s-a lipit de peretele recipientului. După aceasta, se răceşte rapid eşantionul la 20 - 25oC.
Se poate folosi eventual un omogenizator pentru a dispersa mai uşor substanţele grase din lapte. Rezultatele sînt incorecte dacă eşantionul conţine substanţe grase lichide vizibile sau dacă apar particule albe, neregulate, care se lipesc de pereţii recipientului.
6. MODUL DE OPERARE.
6.1. Pregătirea capsulei.
Se încălzeşte capsula (pct. 4.4)  cu capacul alături, în etuvă (pct. 4.3) menţinută la 102 \xf1 2oC timp de cel puţin 30 de minute. Se aşază capacul pe capsulă şi se plasează imediat în exsicator (pct. 4.2). Se lasă să se răcească la temperatura ambiantă (cel puţin 30 de minute) şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
6.2. Prelevarea probei.
În capsula pregătită (pct. 6.1) se cîntăresc rapid, cu o precizie de 0,1 mg, 3 -5 mg din eşantion pentru testare (pct. 5).
6.3. Determinarea substanţei uscate.
6.3.1.   Se usucă în prealabil capsula prin plasarea ei pe baia de apă: se menţine în fierbere timp de 30 de minute (pct. 4.5).
6.3.2. Se încălzeşte în etuvă (pct.4.3.), cu capacul alături, reglată la 102\xf1 2oC, timp de două ore. Capacul se pune pe placă şi se scoate din etuvă.
6.3.3. Se lasă să se răcească în exsicator (pct. 4.2) la temperatura ambiantă (cel puţin 30 de minute) şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
6.3.4. Se plasează din nou capsula, cu capacul alături, în etuvă, timp de o oră. Se aşază capacul pe capsulă şi se scoate din etuvă. Se lasă să se răcească timp de aproximativ 30 de minute  în exsicator şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
6.3.5. Se repetă operaţiunile descrise la pct. 6.3.4. pînă cînd diferenţa de masă dintre cele două cîntăriri succesive nu depăşeşte 0.5 mg. Se notează masa cea mai mică.
7. EXPRIMAREA REZULTATELOR.
7.1. Calcul şi formula.
Se calculează substanţa uscată în procente de masă după formula:
WT= m2 -m0  x 100
       m1- m0,  unde
WT = substanţa uscată din 100 g (în g).
m0  = masa în grame a capsulei şi a capacului (pct. 6.1).
m1 = masa în grame a capsulei, a capacului şi a probei (pct. 6.2).
m2  = masa în grame a capsulei, a capacului şi a probei uscate ( pct.6.3.5.).
Se rotunjeşte valoarea obţinută la 0,01% (procente de masă).
7.2. Fidelitate
7.2.1. Repetabilitate (r): 0,10 g de substanţă uscată la 100 g de produs.
7.2.2.  Reproductibilitate (R): 0.20 g de substanţă uscată la 100 g de produs.
CAPITOLUL II
DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE GRĂSIME
1.OBIECTUL Şl DOMENIUL DE APLICARE.
Capitolul de faţă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de   grăsime  în laptele integral, parţial degresat şi degresat.
2. DEFINIŢIE.
"Conţinutul de grăsime a laptelui" reprezintă toate substanţele determinate prin procedeul descris în continuare. Este exprimat în procente de masă.
3. PRINCIPIU.
Extragerea unei soluţii amoniaco-etanolice dintr-o probă, cu ajutorul oxidului dietilic şi al eterului de petrol, eliminarea solvenţilor prin distilare sau evaporare, apoi determinarea masei substanţelor extrase solubile în eter de petrol (metodă cunoscută în general sub numele de Roese-Gottlieb).
4. REACTIVI.
Toţi reactivii trebuie să fie de calitate analitică recunoscută şi nu trebuie să lase reziduuri semnificative la proba - martor.
Pentru   verificarea calităţii reactivilor, se face determinarea descrisă la pct. 6.3.al prezentului capitol. Pentru cîntărire se folosesc un balon, un pahar de laborator sau o Capsulă metalică goală (pct. 5.8.), pregătite ca tară după indicaţiile de la pct.  6.4. al prezentului capitol (pentru a se putea corecta influenţa modificărilor condiţiilor atmosferice asupra rezultatului cîntăririi). Dacă reziduul global, corectat în funcţie de modificările survenite în masa tarei, este mai mare de 2,5 mg, se determină reziduul solvenţilor, evaporîndu-se 100 ml de oxid dietilic (pct. 4.4.) şi, respectiv, 100 ml de eter de petrol (pct. 4.5). Se utilizează şi o tară pentru cîntărire. Dacă reziduul este mai mare de 2,5 mg, se curăţă solventul prin distilare sau se înlocuieşte.
4.1. "Hidroxidul de amoniu" reprezintă o soluţie de aproximativ 25% (m/m) NH3. Poate fî folosită şi o soluţie de hidroxid de amoniu mai concentrată (pct. 6.5.1. al prezentului capitol  şi 1.5.1. al apendicelui la anexa II al prezentei Norme sanitare veterinare).
4.2. Etanol, cel puţin 94% (v/v). Se poate folosi etanol denaturat prin metanol, dacă există certitudinea că acest lucru nu modifică cu nimic rezultatele determinării.
4.3. Roşu de Congo sau roşu de crezol.
Se dizolvă 1 g de roşu de Congo sau roşu de crezol în apă şi se diluează la 100 ml.
Notă:
Folosirea acestei soluţii, care permite o mai bună observare a suprafeţei de contact dintre solvent şi stratul apos, este facultativă (pct. 6.5.2). Se pot folosi şi alte soluţii apoase de coloranţi, dacă ele nu modifică rezultatele determinării.
4.4. Oxidul dietilic lipsit de peroxizi, cu conţinut de antioxidanţi mai mic de 2 mg/kg şi conform cerinţelor pentru proba - martor (pct. 6.3.).
4.5. Eter de petrol cu un punct de fierbere între 30 -60oC.
4.6. Amestec de solvenţi preparat cu puţin timp înainte de utilizare, prin amestecarea unor volume egale de oxid dietilic (pct. 4.4) şi de eter de petrol (pct. 4.5).
5. APARATURĂ Şl VESELĂ DE LABORATOR.
Avînd în vedere că în procesul determinării substanţelor se folosesc solvenţi volatili inflamabili, aparatura electrică folosită trebuie să fie conformă legislaţiei cu privire la utilizarea acestui tip de solvenţi.
Material obişnuit, în special:
5.1. Balanţă analitică.
5.2. Centrifuga în care baloanele sau tuburile de extracţie (pct.5.6 ) pot fi supuse unei viteze de rotaţie de 500 - 600 rot/min, astfel încît să se producă un cîmp gravitaţional de 80 - 90 g la extremităţile exterioare ale baloanelor sau tuburilor.
Notă: Folosirea centrifugii este facultativă (pct. 6.5.5.).
5.3 Aparate de distilare sau de evaporare care să permită distilarea solvenţilor şi a etanolului din baloane sau evaporarea lor din paharele de laborator sau din capsule (pct. 6.5.12. şi pct. 6.5.15.), la o temperatură care să nu depăşească 100oC.
5.4. Etuvă cu sistem de  încălzire electric, dotată cu găuri de ventilaţie deschise complet, reglabile la o temperatură de 102 \xf1 2oC în spaţiul de lucru. Etuva trebuie să fie dotată cu un termometru adecvat.
5.5. Baie de apă reglabilă la o temperatură cuprinsă între 35 - 40oC.
5.6. Baloane de extracţie a substanţelor grase de tip Molonnier
Notă: Se pot folosi şi tuburi de extracţie a substanţelor grase, dotate cu un sifon sau un dispozitiv de spălare: modul lor de operare, diferit în acest caz, este descris în apendice.
Baloanele (sau tuburile) trebuie să fie prevăzute cu dopuri din sticlă mată, din plută de calitate superioară sau dintr-un alt material care nu va fi alterat de reactivii utilizaţi. Dopurile din plută trebuie să fie spălate cu oxid dietic (pct. 4.4.), ţinute în apă la o temperatură de 60oC sau mai mult, timp de cel puţin 15 minute şi răcite apoi în apă, astfel încît, în momentul folosirii lor, să fie îmbibate cu apă.
5.7. Stativ pentru fixarea baloanelor (sau a tuburilor) de extracţie a substanţelor grase (pct. 5.6).
5. 8. Flacon de spălare adecvat amestecului de solvenţi (pct. 4.6). A nu se utiliza flacoane de spălat din plastic.
5.9. Recipiente pentru recuperarea substanţelor grase, de exemplu, baloane pentru fierbere (baloane cu fund plat) sau baloane Erlenmeyer cu o Capacitate între 125-250 ml sau capsule metalice. Dacă se folosesc capsule metalice, ele trebuie, de preferinţă, să fie fabricate din oţel inoxidabil, să aibă fund plat, un cioc, diametrul între 80-100 mm şi înălţimea de aproximativ 50 mm.
5.10. Regulatori de fierbere, lipsiţi de substanţe grase, din porţelan neporos, carbură de siliciu sau bile de sticlă (uz facultativ în cazul capsulelor metalice).
5.11.Cilindri gradaţi cu o Capacitate de 5 şi de 25 ml.
5.12. Pipete gradate cu o  Capacitate de 10 ml.
5.13. Cleşte metalic pentru manipularea baloanelor, paharelor de laborator şi a capsulelor.
6.MOD DE OPERARE.
Un alt  mod de operare, cu ajutorul tuburilor de extracţie a substanţelor grase dotate cu un sifon sau cu un dispozitiv de spălare (vezi nota de la pct. 5.6), este descris în apendice.
6.1. Prepararea eşantionului pentru test.
Se aduce eşantionul destinat testului la o temperatură între aproximativ 35-40oC, timp de aproximativ 15 minute, utilizîndu-se, dacă este necesar, baia de apă (pct. 5.5). Se omogenizează îndeajuns, dar cu grijă, eşantionul, întorcîndu-se recipientul de cîteva ori, fără a se provoca însă formarea spumei sau a smîntînii şi se răceşte rapid la aproximativ 20oC.
6.2. Prelevarea probei.
Se omogenizează eşantionul (pct. 6.1) întorcîndu-se  cu grijă recipientul de trei sau patru ori şi se cîntăresc imediat, cu o precizie de l mg, 10- 11g din eşantion pentru test, în mod direct sau prin diferenţă, într-un balon de extracţie (pct. 5.6.).
Proba prelevată pentru efectuarea testului este plasată cît se poate de complet în bulbul inferior (strîmt) al balonului de extracţie.
6.3. Proba - martor.
Proba - martor se efectuează simultan cu determinarea, folosindu-se aceeaşi procedură şi aceiaşi reactivi, dar înlocuind eşantionul de testat cu 10-11 ml de apă.
Modificarea masei recipientului de recuperare a substanţelor grase, corectată de modificarea masei recipientului de control, nu poate să depăşească 2,5 g.
6.4. Pregătirea recipientului pentru recuperarea substanţelor grase.
Se usucă un recipient (pct. 5.9.), în care s-au plasat cîţiva regulatori de fierbere (pct.5.10), pentru a permite o fierbere moderată în cursul eliberării ulterioare de solvenţi în etuvă (pct. 5.4.), timp de o  oră. Se lasă să se răcească recipientul (nu într-un exsicator, dar la adăpost de praf) la temperatura încăperii în care se efectuează cîntărirea  (timp de cel puţin o oră în cazul recipientelor din sticlă şi timp de cel puţin 30 de minute în cazul capsulelor metalice). Cu ajutorul cleştelui (în special pentru a evita diferenţele de temperatură) se aşază recipientul pe balanţă şi se cîntăreşte cu o  precizie de 0,1 mg.
6.5. Determinarea.
6.5.1. Se adaugă 2 ml de soluţie de hidroxid de amoniu (pct.4.1.) sau un volum echivalent dintr-o soluţie  mai concentrată  şi se amestecă puternic cu proba aflată în bulbul îngust al balonului. După  adăugarea hidroxidului de amoniu se face imediat determinarea .
6.5.2. Se adaugă 10 ml de etanol (pct.4.2.) şi se amestecă cu grijă, dar îndeajuns, determinînd conţinutul balonului să curgă dintr-o extremitate a acestuia în cealaltă, evitîndu-se totodată apropierea lichidului de gîtul balonului. Se pot adăuga eventual două picături de roşu de Congo sau de roşu de crezol (pct. 4.3).
6.5.3. Se adaugă 25 ml de oxid dietilic (pct. 4.4.), se astupă balonul cu un dop de plută saturat cu apă sau cu un dop umezit cu apă (pct. 5.6), se agită balonul puternic, dar fără a exagera (pentru a evita formarea emulsiilor persistente) timp de un minut, în poziţie orizontală, cu bulbul îngust în sus. Din cînd în cînd, se lasă lichidul să curgă din bulbul mare în cel îngust. Dacă este necesar, se răceşte balonul cu apă curentă şi apoi se îndepărtează cu grijă dopul de plută sau dispozitivul de închidere şi se clăteşte, ca şi gîtul balonului, cu o mică cantitate de amestec de solvenţi (pct. 4.6), utilizîndu-se un flacon de spălare (pct. 5.8.), astfel încît lichidele de clătire să curgă în balon.
6.5.4. Se adaugă 25 ml de eter de petrol (pct. 4.5.), se astupă balonul cu dopul de plută reumezit (prin îmbibare în apă) sau cu un alt dispozitiv de închidere şi se agită cu grijă, timp de 30 de secunde, după indicaţiile de la pct. 6.5.3.
6.5.5. Balonul astupat se pune în centrifugă, timp de l5 minute, la o viteză de rotaţie de 500-600 rot./min. (pct. 5.2).  Dacă nu se foloseşte centrifuga (vezi nota de la pct. 5.2.) se lasă să se odihnească pe stativ (pct. 5.7.) timp de cel puţin 30 de minute, pînă cînd stratul supernatant se limpezeşte şi se separă vizibil de stratul apos. Dacă e nevoie, se poate răci balonul cu apă curentă.
6.5.6. Se îndepărtează cu grijă dopul de plută sau dispozitivul de închidere şi se clăteşte, ca şi interiorul gîtului balonului, cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (pct. 4.6.), astfel încît lichidele de clătire să curgă în fiolă. Dacă interfaţa se situează sub baza gîtului balonului, trebuie adusă la bază turnînd apă, cu grijă, de-a lungul pereţilor balonului, astfel încît să se faciliteze decantarea solventului.
6.5.7. Ţinînd balonul de extracţie de bulbul îngust, se decantează, cu foarte mare grijă, cît se poate de mult din stratul supernatant, în recipientul pregătit, destinat recuperării substanţelor grase (pct. 6.4.), care conţine cîţiva regulatori de fierbere (pct. 5.10.), în cazul baloanelor (facultativ în cazul capsulelor mecanice), evitîndu-se decantarea unei părţi cît de mici a oricărui strat apos.
6.5.8. Se clăteşte exteriorul gîtului balonului de extracţie cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (pct. 4.6.) şi se colectează lichidele de clătire în recipientul destinat recuperării substanţelor grase, evitîndu-se prelingerea amestecului de solvenţi în afara balonului de extracţie.
Solventul poate fi eventual eliminat, total sau parţial, din recipient prin distilare sau evaporare, potrivit descrierii de la pct. 6.5.12. al prezentului capitol.
6.5.9. Se adaugă 5 ml de etanol (pct. 4.2.) la conţinutul batonului de extracţie, utilizîndu-se etanol pentru clătirea interiorului gîtului balonului, după care se amestecă după indicaţiile de la pct. 6.5.2. al prezentului capitol.
6.5.10. Se efectuează o a doua extracţie reîncepîndu-se operaţiunile descrise la pct. 6.5.3. şi 6.5.8. ale prezentului capitol, dar utilizîndu-se doar 15 ml de ml de oxid dietilic (pct. 4.4.) şi 15 ml de eter de petrol (pct. 4.5.); se va utiliza oxidul dietilic pentru clătirea interiorului gîtului balonului de extracţie. Dacă este necesar, se aduce interfaţa la mijlocul gîtului balonului, pentru a permite o decantare finală a solvenţilor cît se poate de completă.
6.5.11. Se efectuează o a treia extracţie, repetîndu-se   operaţiunile descrise la pct. 6.5.3. şi 6.5.8., dar utilizîndu-se doar 15 ml de oxid dietilic (pct. 4.4.) şi 15 ml de eter de petrol (pct. 4.5.); se va utiliza oxidul dietilic pentru clătirea interiorului gîtului balonului  de extracţie.  Dacă este necesar, se aduce interfaţa la mijlocul gîtului  balonului de extracţie, pentru a permite o decantare finală a solvenţilor cît se poate de completă.
În cazul laptelui degresat se poate renunţa la a treia extracţie.
6.5.12. Se elimină solvenţii (inclusiv etanolul) în mod cît se poate de complet, din balon prin distilare, prin evaporare din pahar sau din capsulă (pct. 5.3.), clătindu-se gîtul balonului cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (pct. 4.6.) înainte de începerea distilării.
6.5.13. Se încălzeşte recipientul destinat recuperării substanţelor grase (balonul se înclină, pentru a permite vaporilor de solvenţi să iasă) timp de o oră în etuvă (pct. 5.4). Se scoate din etuvă recipientul destinat recuperării substanţelor grase, se lasă să se răcească (nu într-un exsicator dar la adăpost de praf) la temperatura sălii în care se va efectua cîntărirea (timp de o oră cel puţin în cazul recipientelor din sticlă, timp de cel puţin 30 de minute în cazul capsulelor metalice) şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
A nu se şterge recipientul înainte de cîntărire. Se amplasează recipientul pe balanţă cu ajutorul cleştelui, pentru a se evita în special variaţiile de temperatură.
6.5.14. Se repetă operaţiunile descrise la pct. 6.5.13. al prezentului capitol, pînă cînd masa recipientului destinat recuperării substanţelor grase scade sau creşte, cu 0,5 mg sau mai puţin, între două cîntăriri succesive. Se notează masa minimă cîntărită ca fiind masa recipientului destinat recuperării substanţelor grase şi a substanţei extrase.
6.5.15. Se adaugă 25 ml de eter de petrol în recipientul de extracţie a substanţelor grase, pentru a se verifica dacă substanţa extrasă este complet solubilă sau nu. Se încălzeşte cu grijă şi se agită solventul cu o mişcare circulară pînă la dizolvarea tuturor substanţelor grase.
Dacă substanţele extrase sînt complet solubile în eterul de petrol, masa substanţelor solubile va fi diferenţa dintre masa finală a balonului cu substanţele extrase (pct. 6.5.14.) şi masa sa iniţială (pct. 6.4).
6.5.16. Dacă substanţa extrasă nu este complet solubilă în eterul de petrol sau în caz de dubiu, se extrag în întregime substanţele grase din recipient prin spălări repetate cu eter de petrol încălzit.
Se lasă să se depună substanţele insolubile şi se decantează cu grijă eterul de petrol, fără însă a îndepărta substanţele insolubile. Se repetă această operaţiune de trei ori, utilizîndu-se eterul de petrol pentru clătirea interiorului gîtului recipientului.
În sfîrşit, se clăteşte exteriorul vîrfului recipientului cu amestecul de solvenţi, în aşa fel încît solventul să nu se prelingă la exteriorul recipientului. Se elimină vaporii eterului de petrol încălzindu-se recipientul timp de o oră în etuvă, se lasă să se răcească şi se cîntăreşte după indicaţiile de la pct. 6.5.13. şi 6.5.14. ale prezentului capitol.
Masa substanţelor grase este diferenţa dintre masa determinată la pct. 6.5.14 al prezentului capitol şi această masă finală.
7. EXPRIMAREA REZULTATELOR.
7.1. Calcul şi formula.
Se calculează conţinutul de substanţe grase, exprimat în procente de masă, după formula următoare:
F =  (m1 -  m2) - (m3 - m4)  x 100/ m0 ,
                                       
unde:
F = conţinutul de substanţe grase.
m0 = masa în grame a probei (pct. 6.2.).
m1 = masa în grame a recipientului destinat recuperării substanţelor grase şi a substanţei extrase, determinată la pct. 6.5.14.
m2 = masa în grame a recipientului pregătit pentru recuperarea substanţelor grase sau, în cazul substanţelor nedizolvate, - a recipientului destinat recuperării substanţelor grase şi a reziduului insolubil, determinat la pct. 6.5.16.
m3 = masa în grame a recipientului pentru recuperarea substanţelor grase utilizat la proba-martor (pct. 6.3.) şi a substanţei extrase, determinate la pct. 6.5.14.
m4 = masa în grame a recipientului pentru recuperarea substanţelor grase (pct. 6.4.) utilizat la proba martor (pct. 6.3.) sau, în cazul substanţelor nedizolvate, a recipientului pentru recuperarea substanţelor grase şi a reziduului insolubil, determinată la pct. 6.5.16.
Se notează rezultatul cu o precizie de 0.01 %.
7.2. Fidelitate.
7.2.1. Repetabilitate(r),
- în cazul laptelui integral şi parţial degresat: 0,02 g grăsime per 100 g de produs,
- în cazul laptelui degresat: 0,01 de grăsime per 100 g  de produs.
7.2.2. Reproductibilitate(R).
- în cazul laptelui integral: 0,04 g de grăsime la 100g de produs,
- în cazul laptelui parţial degresat: 0,03 g de grăsime  la 100g de produs,
- în cazul laptelui degresat: 0,025 g de   grăsime la 100g de produs.
Capitolul III.
DETERMINAREA  CONŢINUTULUI TOTAL DE  SUBSTANŢE USCATE DEGRESATE.
1. OBIECTUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE.
În prezentul capitol se descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţe uscate degresate al laptelui tratat termic.
2. DEFINIŢIE Şl CALCUL.
Conţinutul total de substanţe uscate degresate se exprimă în procente de masă. El reprezintă diferenţa dintre conţinutul total de substanţe uscate (capitolul I al prezentei anexe) şi conţinutul de substanţe grase (capitolul II al prezentei anexe).
CAPITOLUL IV.
DETERMINAREA CONŢINUTULUI TOTAL DE AZOT.
1. OBIECTUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE.
Capitolul de faţă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului   total de azot  al laptelui integral, parţial degresat şi degresat.
2. DEFINIŢIE.
Prin conţinut de azot total al laptelui se înţelege conţinutul de azot exprimat în procente de masă, obţinut prin metoda Kjeldahl.
3. PRINCIPIU.
O cantitate cîntărită de eşantion de lapte este mineralizată cu ajutorul acidului sulfuric concentrat şi al sulfatului de potasiu, în prezenţa sulfatului de cupru (II), cu rol de catalizator, astfel încît azotul din compuşii organici să fie convertit în sulfat de amoniac. Amoniacul eliberat prin adăugarea unei soluţii de hidroxid de sodiu este distilat şi recuperat într-o soluţie de acid boric. Această soluţie este apoi tratată cu o soluţie acidă.
4. REACTIVI.
4.1. Sulfat de potasiu (K2SO4).
4.2. Soluţie de sulfat de cupru. Se dizolvă 5,0g de sulfat de cupru (II) pentahidrat (CuSO45H2O) în apă şi se completează la 100ml (la 20oC) într-un balon gradat.
4.3. Acid sulfuric, de cel puţin 98,0% (m/m) H2SO4.
4.4. Soluţie de hidroxid de sodiu, 47 % (m/m) 704 g NaOH/l (la 20oC).
Notă: Se poate utiliza şi soluţie de hidroxid de sodiu mai puţin concentrată, de exemplu, 40% (m/m) 572 g/l, 20oC sau 30 % (m/m) 399 g/l, 20oC.
4.5. Soluţie de acid boric. Se dizolvă 40g de acid boric (H3BO3) într-un litru de apă caldă, se lasă să se răcească şi se păstrează într-o sticlă borosilicată.
4.6. Indicator. Se dizolvă 0,01g de roşu de metil, 0,02 g de albastru de bromtimol şi 0,06 g verde de bromocrezol în 100 ml de alcool etilic. Se păstrează soluţia într-o sticlă brună astupată, într-un loc răcoros şi întunecat.
4.7. Soluţie volumetrică acidă normalizată.
C ( \x01+/2H2SO4) sau (HCL) = 0,05 mol/1 titrat cu o precizie de 0,0001 mol/1.  
4.8. Zaharoză fără compuşi de azot.
4.9. Sare de amoniu în stare pură, cum ar fi  amoniul (NH4)2C2SO4. H2O sau sulfatul de amoniu (NH4)2SO4.
4.10.Triplofan (C11H12N2O2), fenacetină (C10H7CH2CONH2) sau mono- sau diclorhidrat de lizină (C6H14N2O2 . HC1 respectiv C6H14N2O2 . 2HC1).
Notă: Gradul de puritate al reactivilor menţionaţi la pct. 4.9. şi 4.10. ar trebui să fie superior calităţii analitice. Pentru pct. 4.9. trebuie să se utilizeze, pe măsura posibilităţilor, o soluţie de săruri de amoniu atestate.
5. APARATURĂ Şl VESELĂ DE LABORATOR.
Material obişnuit, în special:
5.1. Baloane Kjeldahl cu o capacitate de 500 ml.
5.2. Regulatori de fierbere, de exemplu, bile de sticlă cu diametrul de aproximativ 5 mm, granule Hengar şi piatră ponce.
5.3. Biurete sau pipete automatice cu dozaj de 1,0 ml.
5.4. Cilindri gradaţi de sticlă, cu  capacităţi de 50,100 şi 250 ml.
5.5. Aparat de digestie (pct. 5.1.) în poziţie înclinată (la aproximativ 45o), dotat cu un dispozitiv de încălzire electrică sau cu un bec de gaz reglabile, astfel încît conţinutul balonului să nu urce deasupra treimii gîtului, şi cu un dispozitiv de extragere a gazelor arse.
5.6. Aparat de distilare din sticlă borosilicată, la care poate fi racordat un balon Kjeldahl (pct. 5.1.), şi care este compus dintr-un dispozitiv eficient pentru evacuarea lichidului obţinut din prima distilare, legat de un refrigerator eficient cu tub interior drept şi cu un tub de evacuare racordat în partea sa inferioară: tuburile de legătură şi dopul(urile) trebuie să fie etanşe şi de preferinţă fabricate din neopren.
5.7. Pipetă sau pipetă automată cu dozaj de 0,10 ml.
5.8. Baloane conice cu o capacitate de 500 ml gradate la 200 ml.
5.9. Biuretă cu capacitate de 50 ml, gradată la intervale de 0,1 ml  cu o eroare maximală de \xf1 0,05 ml.
5.10. Lupă pentru citiri exacte ale biuretei (pct. 5.9).
5.11. pH-metru.
5.12. Biuretă automatică.
6. MOD DE OPERARE.
6.1. Se introduc în mod succesiv în balonul Kjeldahl (pct. 5.1.) regulatorii de fierbere (pct. 5.2.) (de exemplu, trei bile de sticlă), 15 g de sulfat de potasiu (pct. 4.1.), 1,0 ml de soluţie de sulfat de cupru (pct. 4.2.), aproximativ 5 g de lapte (cîntărit cu o precizie de 0,001 g) şi 25 ml de acid sulfuric (pct. 4.3.). Se utilizează acid pentru a clăti reziduurile soluţiei de sulfat de cupru, de sulfat de potasiu sau ale laptelui, care rămîn pe gîtul balonului, după care se amestecă conţinutul balonului.
Notă: Dat fiind faptul că substanţele organice absorb acid sulfuric în timpul fierberii, este preferabil să se folosească, pentru digestie, 30 şi nu 25 ml de H2SO4 (pct. 4.3.), dacă laptele conţine mai mult de 5,0 % (m/m) substanţe grase. Acest lucru este valabil şi pentru proba - martor.
6.2. Se încălzeşte fiecare balon Kjeldahl pe aparatul de mineralizare (pct. 5.5.), mai întîi la foc mic, astfel încît întreaga spumă neagră să rămînă în balon. Dacă spuma iniţială dispare pentru a ceda locul unor gaze arse albe abundente, amestecul se aduce la fierbere intensivă (vaporii acizilor se vor condensa la jumătatea drumului în gîtul balonului), pînă ce dispar în întregime particulele negre, iar conţinutul balonului devine limpede, de culoare albastră-verzuie pală. Se continuă fierberea mai moderat timp de cel puţin o oră şi jumătate. Atenţie la indicaţiile următoare:
a)   perioada de limpezire nu trebuie să depăşească o oră, iar durata totală a mineralizării nu trebuie să fie mai mică de două ore şi jumătate. Dacă este necesar mai mult de o oră pentru obţinerea clătirii, timpul de mineralizare trebuie mărit în consecinţă;
b)   sulfatul de potasiu favorizează mineralizarea, fiindcă ridică temperatura de fierbere. Dacă volumul rezidual de H2SO4 la sfîrşitul timpului de mineralizare este mai mic de 15 ml, există posibilitatea să fi survenit o pierdere de azot din cauza încălzirii exagerate. În cazul încălzirii cu gaz, se utilizează o placă dintr-un material izolant, prevăzută cu o deschidere circulară şi cu un diametru astfel dimensionat încît flacăra directă să poate atinge doar partea balonului care se află sub suprafaţa lichidului din balon (pct. 5.5.);
c)dacă în gîtul balonului intră particule negre şi nu sînt spălate toate spre interiorul balonului cu acidul care se scurge, în timpul fazei iniţiale de fierbere intensivă (scurgerea poate fi ajutată prin întoarcerea balonului), se lasă balonul să se răcească îndeajuns şi se spală particulele cu o cantitate minimă de apă. După aceasta se continuă mineralizarea după procedeul descris mai sus.
6.3. Dacă baloanele Kjeldahl s-au răcit, se adaugă 300 ml de apă (vezi nota) în fiecare recipient, astfel încît să se spele toate particulele care aderă la gîtul balonului. Se amestecă cu grijă conţinutul balonului, pînă la dizolvarea cristalelor care s-au separat. Se adaugă cîţiva regulatori de fierbere (pct. 5.2) pentru a se obţine o fierbere omogenă. După aceasta se adaugă în fiecare balon 70 ml de soluţie de hidroxid de sodiu (pct. 4.4.) (vezi nota), ţinîndu-se balonul în poziţie înclinată, astfel încît soluţia de hidroxid de sodiu să formeze stratul inferior în balon. Se toarnă cu grijă, ca să nu se prelingă soluţia în afară.
Notă: Volumul combinat de apă şi de soluţie de hidroxid de sodiu trebuie sa fie de 370 ml, pentru a putea colecta aproximativ 150 ml de distilat înainte ca bulele de fierbere să apară la suprafaţa balonului (pct. 6.4.).
Dacă se adaugă o cantitate de soluţie de hidroxid de sodiu mai mare, cu o concentraţie mai mică de 47% (m/m), volumul de apă adăugat trebuie să fie redus în mod proporţional. Astfel, dacă se adaugă 85 ml de soluţie de 40% (m/m) sau 125 ml de soluţie cu o concentraţie de 30% (m/m), volumul de apă adăugat trebuie să fie de 285 şi, respectiv, de 245 ml.
6.4. Se racordează imediat fiecare balon Kjeldahl la un aparat de distilare (pct. 5.6.), asigurîndu-se că extremitatea tubului refrigeratorului se scufundă în 50 ml de soluţie de acid boric (pct. 4.5.) şi 0,20 ml (5 - 6 picături) de indicator (pct. 4.6.) conţinute în balonul conic. Se agită fiecare balon Kjeldahl pentru a se  amesteca bine conţinutul şi se aduce la fierbere, mai întîi la foc mic, pentru evitarea formării excesive de spumă. După ce s-au obţinut între 100 şi 125 ml de distilat, se coboară fiecare balon Erlenmeyer pînă cînd extremitatea tubului refrigeratorului se găseşte cu aproximativ 40 mm deasupra gradaţiei de 200 ml. Se continuă fiecare distilare pînă ce apar bule de fierbere la suprafaţa balonului, după care se opreşte brusc încălzirea. Se deconectează fiecare balon Kjeldahl şi se clăteşte extremitatea fiecărui tub de evacuare al refrigeratorului cu puţină apă, colectîndu-se apa după clătire într-un balon Erlenmeyer. Atenţie la indicaţiile următoare:
a)viteza de distilare trebuie să permită recoltarea a aproximativ 150 ml de  distilat înaintea apariţiei bulelor de fierbere, corespunzînd unui volum total  de aproximativ 200 ml în balonul Erlenmezer;
b) eficacitatea fiecărui refrigerator trebuie să permită menţinerea temperaturii lichidelor din fiecare balon sub 25oC în cursul distilării.
6.5. Se titrează flecare distilat cu o soluţie volumetrică (pct. 4.7.) pînă la valoarea pH 4,6 \xf1 0,1, utilizîndu-se un pH-metru şi o biuretă automată. Adăugarea unui indicator permite verificarea corectitudinii procesului de titrare. Se notează valoarea indicată de flecare biuretă cu o precizie de 0,01 ml, utilizîndu-se o lupă (pct.5.10.) pentru a se evita erorile de paralaxă.
6.6. Se face o probă - martor, conform indicaţiilor de la punctele 6.1 la 6.5 inclusiv, utilizîndu-se ml de apă distilată cu aproximativ 0,1 g de zaharoză (pct. 4.8.) în locul eşantionului de lapte
Notă: Pentru titrarea distilatului - martor este necesară doar o cantitate foarte mică de soluţie volumetrică  acidă normalizată(pct.4.7.).
6.7. Se verifică periodic fidelitatea rezultatelor prin efectuarea a două teste de recuperare, urmîndu-se indicaţiile de la pct.6.1. la 6.5.  
6.7.1. Trebuie de avut grijă ca în timpul distilării să nu aibă loc pierderi de azot, ca urmare a căldurii excesive sau a unor scurgeri mecanice; pentru aceasta se utilizează o probă compusă din 0,15 g de oxalat de amoniu sau sulfat de amoniu (pct. 4.9.), cîntărit cu o precizie de 0,001g, şi din 0,1g de zaharoză (pct. 4.8).
Procentajul de azot recuperat trebuie să se situeze între 99 - 100%.
Rezultatele inferioare sau superioare acestui interval sînt dovada unei erori de procedură şi/sau a unei erori de concentraţie a soluţiei normalizate (pct. 4.7.).
6.7.2.   Se verifică dacă procedura de mineralizare poate elibera întreaga cantitate de azot proteic, utilizîndu-se o probă compusă din 0,20g de triptofan pur, 0,35g de fenacetină sau 0,20g de clorhidrat de lizină (pct. 4.10.). Toţi compuşii trebuie să fie cîntăriţi cu o precizie de 0,001g. Procentajul de recuperare a azotului trebuie să fie de cel puţin 98 - 99%.
7. MĂSURI DE SECURITATE.
7.1. În timpul manipulării acidului sulfuric concentrat, a hidroxidului de sodiu concentrat şi a baloanelor Kjeldahl trebuie să se poarte întotdeauna un şorţ de laborator, ochelari de protecţie şi mănuşi rezistente la acizi.
7.2. În decursul distilării, baloanele Kjeldahl sînt supravegheate în permanenţă. Pentru a se evita riscurile, se va opri imediat distilarea dacă conţinutul balonului începe să fiarbă foarte violent. În caz de pînă la sistemul de încălzire al aparatului de distilare timp de peste două, trei minute, se coboară balonul colector, astfel încît extremitatea refrigeratorului să iasă din lichid.
8. EXPRIMAREA REZULTATELOR.
8.1.Calcul şi formulă.
Se calculează  conţinutul de azot în grame de azot la 100 g de produs, cu ajutorul formulei:  
  
N =  1,40 (V-V0) c / m,
unde:
N = conţinutul de azot,
V = volumul în ml al soluţiei volumetrice acide normalizate folosite la dozaj,
V0 = volumul în ml al soluţiei volumetrice acide normalizate folosite la proba - martor,
C = concentraţia  în mol/1 a soluţiei volumetrice acide normalizate (pct. 4.7.),
M =  masa în grame a probei.
Se rotunjeşte rezultatul cu 0,001 g pentru 100g.
8.2.Fidelitate
8.2.1. Repetabilitate  (r): 0,007g la l00g.
1. Reproductibilitate(R): 0,015g la l00g.
9. MOD DE OPERARE MODIFICAT.
9.1.Utilizarea unui cuptor de calcinare în locul sistemului de mineralizare cu baloane Kjeldahl (pct. 5.5. şi 5.1.). În acest caz, pentru a se evita eventualele pane, se verifică separat flecare punct (pct. 6.7.).
9.2. În locul încălzirii directe (pct.6.4.), se va folosi un sistem de distilare  prin antrenarea vaporilor. Dacă aparatura nu permite folosirea apei distilate, apa folosită  nu trebuie să conţină substanţe volatile acide  sau alcaline.
9.3. Se poate folosi o probă de 1g de lapte(semi-macro Kjeldahl) în loc de 5g (pct.6.1.) cu condiţia ca:  
- cantităţile de reactivi folosiţi pentru mineralizare (pct. 6.1.): H:SO4, CuSO4, 5 H2O, 5 K2SO4 să fie reduse în mod proporţional (cu o cincime),
- durata totală a mineralizării (pct. 6.2.) să fie redusă la 75 de minute,
- cantitatea de hidroxid de sodiu (pct. 6.3.) să fie redusă în mod proporţional (cu o cincime),
- să se utilizeze o soluţie acidă normalizată (pct.4.7.) de o concentraţie mai mică (0,02 - 0,03) mol/l)
Notă: Utilizarea uneia sau alteia dintre aceste opţiuni este acceptabilă doar cu condiţia ca repetabilitatea (pct. 8.2.1.) şi rezultatele celor două teste de control al preciziei (pct. 6.7.) să corespundă valorilor fixate de normă.
CAPITOLUL V.
DETERMINAREA CONŢINUTULUI TOTAL DE PROTEINE.
1. OBIECTUL Şl DOMENIUL DE APLICARE.
Această procedură precizează metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de proteine din lapte tratat termic.
2. DEFINIŢIE.
Conţinutul total de proteine al laptelui: valoarea obţinută prin înmulţirea cu un factor corespunzător a conţinutului total de azot, exprimat în procente de masă, determinat prin metoda descrisă la capitolul IV pct.3. al prezentei anexe.
3. CALCUL.
Conţinutul total de substanţe proteice al laptelui 6,38 x conţinutul total în azot al laptelui în procente.
CAPITOLUL VI.
DETERMINAREA MASEI SPECIFICE
1. OBIECTUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE
Prezentul capitol descrie metoda de referinţă pentru determinarea masei volumetrice a laptelui crud, a laptelui integral, a laptelui parţial degresat şi a laptelui degresat, la 20oC.
2. DEFINIŢIE.
Masa volumetrică a laptelui  este masa unui anumit volum de lapte, la 20oC, raportată la acest volum.
3. PRINCIPIU.
Masa volumetrică la 20oC este determinata prin areometrie.
4. APARATURĂ Şl VESELĂ DE LABORATOR.
Material obişnuit de laborator şi, în special:
4.1. Areometru.
Areometrul de masă volumetrică este un instrument compus dintr-un flotor de sticlă, lat şi lestat la extremitatea  sa  inferioară, şi  dintr-o tijă cilindrică  de sticlă,  sudată în partea  superioară a flotorului şi coaxială cu acesta, extremitatea superioară a tijei fiind închisă. Flotorul de sticlă conţine testul (plumb, mercur etc.) pentru ajustarea masei areometrului. Tija include o scală gradată de la 1,025 la 1,035 g/ml. Areometrul trebuie verificat prin metoda picnometrică; se foloseşte un picnometru cu o capacitate de aproximativ 100 ml, dotat cu un termometru de mare precizie.
4.2. Eprubete cilindrice (din sticlă sau oţel inoxidabil) cu următoarele dimensiuni minimale:
- diametrul interior al cilindrului -  aproximativ 35 mm,
- înălţimea interioară a cilindrului - aproximativ 225 mm.
4.3. Baie de apă reglată la 20 \xf1 0,1oC.
4.4. Baie de apă reglată la 40 \xf1 2oC.
4.5. Termometru gradat la intervale de cel puţin 0,5oC.
5.   MOD DE OPERARE.
5.1. Se omogenizează eşantionul întorcîndu-se recipientul, pentru a se dispersa substanţele grase. Se introduce eşantionul în baia de apă (pct. 4.4.) şi se ţine pînă cînd atinge 40oC, apoi încă 5 minute la aceeaşi temperatură. Se amestecă bine, prin întoarceri succesive, pentru a se obţine o distribuire omogenă a substanţelor grase. Se răceşte la 20oC în a doua baie de apă. (pct. 4.3.).
5.2. Se omogenizează bine eşantionul, prin întoarcerea recipientului, evitîndu-se însă încorporarea de aer. Se varsă laptele în eprubeta cilindrică (pct. 4.2.), se menţine în poziţie înclinată pentru a se evita formarea spumei sau a bulelor. Se va utiliza o cantitate suficientă de lapte pentru a se provoca debordarea lichidului în momentul introducerii areometrului (pct.4.1.) în eprubetă. Se scufundă cu grijă areometrul în lapte şi se lasă să plutească liber, pînă cînd îşi găseşte punctul de echilibru.  Se aşază eprubeta în poziţie verticală.
Areometrul trebuie plasat în mijlocul coloanei de lichid şi nu trebuie să atingă pereţii eprubetei.
5.3. Dacă areometrul şi-a atins punctul de echilibru, se citeşte gradaţia în partea superioară a meniscului.
5.4. Imediat după citirea areometrului, se introduce termometrul (pct.4.5.)  în eşantion şi se citeşte temperatura cu o precizie de 0,5oC. Temperatura nu trebuie să se devieze cu mai mult de  \xf1 2oC de la 20oC.
6.CORECŢIA TEMPERATURII.
6.1. Dacă temperatura laptelui supus analizei nu este exact de 20oC în momentul măsurării masei volumetrice, rezultatul trebuie corectat adunîndu-se la masa volumetrică citită 0,0002 pentru fiecare grad Celsius peste 20oC sau scăzîndu-se 0,0002  pentru fiecare grad Celsius sub 20oC. Această corecţie este valabilă doar dacă temperatura se depărtează cu maximum 5oC de la 20oC.
7. EXPRIMAREA REZULTATELOR.
Calcularea masei volumetrice a eşantionului, exprimată în g/ml de lapte degresat la 20oC, se face după formula următoare:
  1000 . mv - MG . mv      0,92 mv(1000-MG)
___________________________ =  _____________________
         MG . mv      92 mv -  MG . mv
  1000 -  ____________    
          0,92
unde:
mv = masa volumetrică a eşantionului, obţinută prin citirea areometrului (pct.5.4.) în g/l,
MG = conţinutul de substanţe grase al eşantionului (g/l),
0,92 = densitatea substanţelor grase.
8. FIDELITATE.
8.1. Repetabilitate (r): 0,0003 g/ml.
8.2. Reproductibilitate(R): 0,0015 g/ml.
Apendice la anexa 2 la
Norma sanitară veterinară privind
stabilirea metodelor de analiză şi
testare a  laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
PROCEDURI ALTERNATIVE CE FOLOSESC TUBURI DE EXTRACŢIE
A GRĂSIMII CU SIFON SAU DISPOZITIVE DE SPĂLARE
l. MOD DE OPERARE.
1.1. Prepararea probei.
Vezi pct.6.1. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară.
1.2. Prelevarea probei.
Se procedează după indicaţiile de la pct.6.2. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară, dar utilizîndu-se tuburi de extracţie  a substanţelor grase (pct.5.6. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară).
Proba trebuie transferată, pe cît  e posibil, în întregime, în fundul tubului de extracţie.
1.3. Proba - martor.
Vezi  pct. 6.3. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară.
1.4. Pregătirea recipientului destinat recuperării substanţelor grase.
Vezi pct. 6.4. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară.
1.5. Determinarea.    
1.5.1. Se adaugă 2 ml de soluţie de hidroxid de amoniu (pct. 4.1 din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară) sau un volum echivalent de soluţie de hidroxid de amoniu mai concentrată şi se amestecă bine cu proba de testat tratată în prealabil, în profunzime pe fundul tubului. După adăugarea hidroxidului de amoniu, determinarea se efectuează imediat.
1.5.2. Se adaugă 10 ml de etanol (pct.4.2. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară) şi se amestecă uşor, dar îndeajuns, în fundul tubului. Eventual, se pot adăuga două picături de roşu de Congo sau de roşu de crezol (pct. 4.3. al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară).
1.5.3. Se adaugă 25 de ml de oxid dietilic (pct. 4.4. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), se astupă tubul cu un dop din plută saturat cu apă, sau cu un dop dintr-un alt material umezit cu apă (pct. 5.6. al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară) şi se agită bine tubul, dar nu prea tare (pentru a se evita formarea emulsiilor persistente), prin întoarcerea sa repetată, timp de un minut. Dacă este necesar, se răceşte tubul sub apă curentă, se îndepărtează dopul de plută (sau alt material), după care se clăteşte, ca şi gîtul tubului, cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (pct. 4.6. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), utilizîndu-se flaconul de spălare (pct. 5.8. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), astfel încît lichidele de clătire să curgă în tub.
1.5.4. Se adaugă 25 ml de eter de petrol (pct.4.5 din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), se astupă tubul cu dopul din plută (sau alt material) reumezit (prin îmbibare în apă) şi se agită cu grijă tubul, timp de 30 de secunde, după indicaţiile de la pct.1.5.3. al acestui apendice.
1.5.5. Se va centrifuga tubul închis timp de 1 -5 minute cu o viteză de rotaţie de 500-600 rot. /min. (pct. 5.2 din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară). În lipsa unei centrifugi (vezi nota de la pct. 5.2. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), tubul astupat se lasă să se odihnească pe stativ  timp de cel puţin 30 de minute, pînă ce stratul supernatant se limpezeşte şi se separă în mod vizibil de stratul apos. Daca este necesar, tubul se răceşte cu apă curentă.
1.5.6. Se îndepărtează cu grijă dopul din plută (sau alt material) şi se clăteşte, ca şi gîtul tubului, cu o cantitate mică de amestec de solvenţi, astfel încît lichidele de clătire să curgă în tub.
1.5.7. Se introduce un sifon sau un dispozitiv de spălare în tub şi se scufundă tubulura lungă în interior, pînă ce orificiul se află la aproximativ 3 mm deasupra suprafeţei de contact dintre straturi. Tubulura din interior trebuie să fie paralelă cu axa tubului de extracţie.
Se transvazează cu grijă stratul supernatant din tub în recipientul pregătit pentru recuperarea substanţelor grase (pct. 6.4. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), evitîndu-se transvazarea unei părţi cît de mici a stratului apos; dacă recipientul e un balon, trebuie să conţină cîţiva regulatori de fierbere (pct. 5.10. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară), facultativi în cazul capsulelor metalice. Se clăteşte orificiul cu o cantitate mică de amestec de solvenţi, astfel încît lichidele de clătire să curgă în recipientul pentru recuperarea substanţelor grase.
1.5.8. Se desface dispozitivul de la gîtul tubului, după care se ridică uşor şi se clăteşte partea inferioară a tubulurii sale lungi din interior cu o cantitate mică de amestec de solvenţi. Se coboară şi se reintroduce dispozitivul, pentru transvazarea lichidelor de clătire în recipientul de recuperare a substanţelor grase.
Se clăteşte orificiul exterior al dispozitivului cu o cantitate mică de amestec de solvenţi, după care se colectează lichidele de clătire în recipient. Eventual, solventul poate fi eliminat parţial sau total din recipient, prin distilare sau evaporare, după indicaţiile de la pct.6.5.12 din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară.
1.5.9. Se desface din nou dispozitivul de la gîtul tubului, se ridică uşor dispozitivul şi se adaugă 5 ml de etanol în tub; etanolul se foloseşte la clătirea tubulurii lungi din interior, după care se amestecă după indicaţiile de la pct. l.5.2. al acestui apendice.
1.5.10. Se face o a doua extracţie, repetîndu-se operaţiunile descrise la pct. 1.5.3 - 1.5.8. ale acestui apendice, dar utilizînd doar 15 ml de oxid dietilic (pct. 4.4. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară) şi 15 ml de eter de petrol (pct. 4.5. din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară). Oxidul dietilic se va utiliza pentru clătirea tubulurii lungi din interior, după efectuarea primei extracţii, în timpul retragerii dispozitivului din tub.
1.5.11. Se face o a treia extracţie, repetîndu-se operaţiunile descrise la pct. 1.5.3 - l.5.8. ale acestui apendice, utilizîndu-se 15 ml de oxid dietilic şi 15 ml de eter de petrol şi clătind tubulura lungă din interior a dispozitivului. După indicaţiile în cazul laptelui degresat, se poate renunţa la a treia extracţie.
1.5.12. În continuare se urmează indicaţiile de la pct. 6.5.12.- 6.5.16 din cap. II al anexei nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară.