OAACM22/2016
ID intern unic:  366321
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
ORDIN Nr. 22
din  15.08.2016
privind măsurile suplimentare de siguranţă
pentru operarea în zonele de conflict
Publicat : 19.08.2016 în Monitorul Oficial Nr. 265-276     art Nr : 1328     Data intrarii in vigoare : 19.08.2016
    Abrogat prin OAAC23 din 22.04.19, MO148-158/26.04.19 art.727; în vigoare 26.04.19

    MODIFICAT
   
OAAC05 din 18.01.19, MO30-37/01.02.19 art.232; în vigoare 01.02.19



    În temeiul art. 5 alin. (3) lit. d) - e), art. 14 alin. (1) al Legii aviaţiei civile nr. 1237-XIII din 09.07.1997, art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. a), d) şi art. 6 al Legii privind securitatea aeronautică nr. 92-XVI din 05.04.2007, pct. 7 subpct. 4) – 5), 22) – 23), 26) al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Aeronautice Civile, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 645 din 07.08.2014,
    avînd în vedere că operarea în zonele de conflict pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor, precum şi poate conduce la pagube materiale considerabile,
    aplicînd abordarea bazată pe evaluarea gradului de risc (nivelului de pericol),
    întru executarea funcţiilor şi atribuţiilor ce îi revin Autorităţii Aeronautice Civile în calitate de autoritate competentă a statului pentru supravegherea asigurării siguranţei zborurilor şi securităţii aeronautice,
    în scopul asigurării siguranţei aeronavelor, înmatriculate în Republica Moldova şi/sau operate de operatorii aerieni ai Republicii Moldova, pasagerilor şi echipajelor, securităţii persoanelor şi bunurilor aflate la sol,
O R D O N:
    1. După informaţia specificată în Baza de Date a Zonelor de Conflict de pe pagina web a Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, datele Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, recomandările Comisiei de Navigaţie Aeriană şi alte surse oficiale, pe pagina web www.caa.md se publică şi se menţine în stare actuală Lista statelor (zonelor de conflict), operarea în spaţiul aerian ale cărora prezintă sau poate prezenta pericol sporit pentru securitatea aeronautică şi siguranţa zborurilor aeronavelor înmatriculate în Republica Moldova şi/sau operate de operatorii aerieni ai Republicii Moldova.
    2. Operatorii aerieni ai Republicii Moldova, care operează sau intenţionează să opereze în statele (zonele) ce se regăsesc în Lista prevăzută la punctul 1 al prezentului Ordin:
    a) zboruri internaţionale pe/de pe aeroporturile internaţionale, fără a dispune de bază de operare în aceste state (zone);
    b) zboruri numai pe/de pe aeroporturile internaţionale şi/sau pe/de pe aerodromurile (aeroporturile) certificate care deservesc zborurile interne, avînd bază de operare în aceste state (zone);
    c) zboruri pe/de pe aeroporturile internaţionale şi/sau pe/de pe aerodromurile (aeroporturile) certificate şi/sau pe/de pe suprafeţele utilizate pentru decolare/aterizare/operaţiuni cu încărcătură exterioară a elicopterelor, avînd bază de operare în aceste state (zone);
    sunt obligaţi să întreprindă măsuri suplementare pentru asigurarea siguranţei zborurilor şi securităţii aeronautice, stabilite în punctele 3 - 6 din prezentul Ordin.
    3. Toți operatorii aerieni de la punctul 2 al prezentului ordin trebuie să dispună de:
    a) modificările corespunzătoare în programele de securitate aeronautică, aprobate de AAC;
    b) polițe de asigurare care prevăd acoperirea riscurilor în zonele de operare respective, după caz, a riscurilor de război, acceptate de AAC;
    c) analiza, evaluarea riscurilor aferente operațiunilor planificate și măsurile de asigurare a siguranței zborurilor, acceptate de AAC.
    [Pct.3 în redacția OAAC05 din 18.01.19, MO30-37/01.02.19 art.232; în vigoare 01.02.19]
    4. Operatorii aerieni de la punctul 2 lit. b) – c) al prezentului Ordin, suplimentar la cele stabilite în punctul 3 al prezentului Ordin, trebuie să dispună de „Commercial Operation Plan”, acceptat de AAC, care conţine următoarele compartimente: partea operaţională, pregătirea suplimentară şi instruirea periodică a membrilor echipajelor, întreţinerea tehnică a aeronavelor, măsurile de asigurare tehnică a aeronavelor, măsuri de asigurare a securităţii aeronautice şi deservirea la sol.
    5. Operatorii aerieni de la punctul 2 lit. c) al prezentului ordin, suplimentar la cele stabilite în punctele 3-4 din prezentul ordin, trebuie să prezinte AAC confirmarea scrisă a organizațiilor contractate privind acordarea în caz de necesitate a asistenței privind efectuarea operațiunile de căutare–salvare, conform Anexei 12 la Convenția privind aviația civilă internațională, şi a investigării conform Anexei 13 la Convenția privind aviația civilă internațională.
    [Pct.5 în redacția OAAC05 din 18.01.19, MO30-37/01.02.19 art.232; în vigoare 01.02.19]
    6. Cerinţele prezentului Ordin se aplică pentru fiecare aeronavă, înmatriculată în Republica Moldova şi/sau operată de un operator aerian al Republicii Moldova, precum şi pentru orice schimbare a zonelor de operare care cad sub incidenţa prezentului Ordin.
    7. Controlul executării prezentului Ordin se efectuează în cadrul procesului de certificare/autorizare a operatorului aerian şi/sau supraveghere continuă, inclusiv prin evaluarea datelor operatorilor aerieni ai Republicii Moldova care operează sau intenţionează să opereze în afara teritoriului Republicii Moldova, la care inspectorii AAC au acces continuu la distanţă (internet), în regim real 24/7, în conformitate cu Ordinul AAC privind supravegherea zilnică de către Autoritatea Aeronautică Civilă asupra planificării zborurilor nr. 21/GEN din 15.08.2016.
    8. În funcţie de amploarea neconformităţii, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a cerinţelor prezentului Ordin atrage oprirea operării aeronavei indiferent de locul aflării acesteia sau suspendarea/revocarea certificatului/autorizaţiei de operator aerian.
    9. Din data intrării în vigoare a prezentului Ordin, Ordinul privind limitarea zonelor de operare a aeronavelor înmatriculate în Republica Moldova nr. 27/GEN din 03.12.2015 se abrogă.
    10. Prezentul Ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    DIRECTORUL
    AUTORITĂȚII AERONAUTICE CIVILE                      Radu BEZNIUC

    Nr. 22/GEN. Chişinău, 15 august 2016.