LPM60/2012
ID intern unic:  344149
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 60
din  30.03.2012
privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi
Publicat : 27.07.2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159     art Nr : 508
    MODIFICAT
   
LP146 din 23.06.16, MO232-244/29.07.16 art.494; în vigoare 29.07.16
    LP166 din 31.07.15, MO267-273/02.10.15 art.508
   
LP71 din 12.04.15, MO102-104/28.04.15 art.170



    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul  I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Obiectul legii
    Prezenta lege reglementează drepturile persoanelor cu dizabilităţi în vederea incluziunii sociale a acestora, garantării posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără discriminare, la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii, avînd ca bază respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
    Articolul 2. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, noţiunile principale se definesc după cum urmează:
    persoană cu dizabilităţi – persoană cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi eficientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane;
    dizabilitate – termen generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, care denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi factorii contextuali în care se regăseşte (factorii de mediu şi cei personali);
    capacitate de muncă – raportul dintre posibilităţile biologice individuale şi solicitarea profesională; este determinată de abilităţile fizice şi intelectuale, precum şi de nivelul de integrare socioprofesională, care ţine de pregătire şi de experienţă;
    incluziune socială – ansamblu de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sportului, ocrotirii sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, precum şi din alte domenii destinate integrării persoanelor cu dizabilităţi în societate;
    intervenţie timpurie (pentru copii) – proces de anticipare, identificare şi întreprindere a măsurilor eficiente pentru copil şi familie în scop de a minimaliza impactul şi consecinţele potenţial negative ale stării patologice a copilului şi de a contribui substanţial la sănătatea şi dezvoltarea acestuia;
    asistenţă personală – servicii individualizate de asistentă (în domeniile protecţiei sociale, muncii, asistenţei medicale, instructiv-educativ, informaţional, accesului la infrastructură ş.a.) ce răspund nevoii de mobilitate şi altor nevoi ale copilului sau adultului cu dizabilităţi severe, care necesită sprijin în procesul de integrare în societate, oferite în baza unui program individual de reabilitare şi incluziune socială şi a evaluării iniţiale sau complexe;
    adaptare rezonabilă – modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort disproporţionat sau nejustificat atunci cînd este necesar, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi să se bucure sau să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;
    design universal – proiectarea produselor, mediului, programelor şi serviciilor astfel încît să poată fi utilizate de către toate persoanele, pe cît este posibil, fără să fie nevoie de o adaptare sau de o proiectare specială. Designul  universal nu va exclude dispozitivele de asistare pentru anumite grupuri de persoane cu dizabilităţi atunci cînd este necesar;
    standard adecvat de viaţă – protejarea şi promovarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la o alimentaţie, îmbrăcăminte şi locuinţă adecvate în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni, fără discriminare pe criterii de dizabilitate;
    accesibilitate – ansamblu de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, transporturilor, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional, incluzînd tehnologiile şi sistemele informaţionale şi comunicaţiile, conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi, factor esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu dizabilităţi în societate;
    program individual de reabilitare şi incluziune socială – document elaborat de  Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau de structurile sale teritoriale, în care sînt stabilite recomandările generale privind activităţile şi serviciile de care persoana cu dizabilităţi are nevoie în procesul de incluziune socială;
    reabilitare medicală – complex de măsuri din domeniul medical, acordate la toate etapele de asistenţă medicală (primară, secundară şi terţiară) persoanelor cu disfuncţionalităţi şi dizabilităţi, orientate spre menţinerea sănătăţii şi a calităţii vieţii persoanelor în cauză, spre prevenirea apariţiei sau reducerea dizabilităţilor prin aplicarea coordonată şi combinată a diverselor metode de recuperare medicală, funcţională şi psihică;
    reabilitare profesională – complex de măsuri medicale, profesionale, sociale şi pedagogice orientate spre recuperarea sau compensarea funcţiilor dereglate ale organismului şi capacităţii de muncă a persoanei cu dizabilităţi care, din cauza stării de sănătate în interacţiune cu diverse obstacole, nu îşi poate desfăşura activitatea de muncă conform calificării;
    loc de muncă protejat – spaţiul aferent activităţii profesionale a persoanei cu dizabilităţi, care cuprinde locul de lucru din clădirea instituţiei şi orice alt loc din interiorul instituţiei, precum şi din afara ei, la care persoana cu dizabilităţi are acces în timpul exercitării sarcinilor sale de lucru, adaptat nevoilor acesteia, inclusiv echipamentul şi căile de acces;
    întreprinderi specializate – întreprinderile şi organizaţiile al căror capital statutar este deţinut în proporţie de 100% de societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, create pentru realizarea scopurilor statutare proprii, în cadrul cărora 50% şi mai mult din numărul total al lucrătorilor angajaţi sînt persoane cu dizabilităţi. La întreprinderi specializate se atribuie, de asemenea, atelierele şi secţiile de ergoterapie, fără statut juridic, din cadrul instituţiilor sociale şi medicale, care au dreptul să desfăşoare activităţi economice independente, respectînd legislaţia în vigoare.
    Articolul 3. Scopul şi obiectivele legii
    (1) Scopul prezentei legi este de a stabili garanţii, a proteja şi promova drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi ale familiilor acestora.
    (2) Măsurile prevăzute de prezenta lege conduc la realizarea următoarelor obiective:
    a) prevenirea apariţiei dizabilităţii;
    b) reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi;
    c) participarea activă a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa comunităţii;
    d) creşterea gradului de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi;
    e) creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora;
    f) stimularea participării pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi;
    g) dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi;
    h) crearea şi asigurarea condiţiilor adecvate de educaţie, instruire şi pregătire profesională a persoanelor cu dizabilităţi;
    i) evitarea sau eliminarea oricăror forme de discriminare a persoanelor cu dizabilităţi.
    Articolul 4. Sfera de acţiune a prezentei legi
    Acţiunea prezentei legi se extinde asupra persoanelor cu dizabilităţi cetăţeni ai Republicii Moldova sau cetăţeni străini avînd domiciliul legal în Republica Moldova în condiţiile legii.
    Articolul 5. Principiile de aplicare a prevederilor
                       prezentei legi
    Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază următoarele principii:
    a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;
    b) egalitatea de şanse;
    c) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;
    d) solidaritatea socială;
    e) nediscriminarea;
    f) parteneriatul;
    g) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, asupra serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază;
    h) respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, a libertăţii de a face propriile alegeri şi a independenţei persoanei;
    i) acceptarea persoanelor cu dizabilităţi ca parte a diversităţii umane şi a umanităţii;
    j) participarea şi integrarea deplină şi efectivă în societate;
    k) accesibilitatea;
    l) egalitatea în drepturi a femeilor şi bărbaţilor;
    m) respectarea capacităţilor de dezvoltare ale copiilor cu dizabilităţi şi a dreptului acestora de a-şi păstra propria identitate.
    Articolul 6. Legislaţia privind incluziunea socială
                        a persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Legislaţia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi se bazează pe Constituţia Republicii Moldova şi se constituie din prezenta lege şi alte acte legislative şi normative cu privire la măsurile de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.
    (2) Statul deţine responsabilitatea pentru elaborarea politicilor naţionale de prevenire şi tratament al dizabilităţilor, de reabilitare, adaptare rezonabilă şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, respectînd drepturile şi obligaţiile părţilor (ale statului, pe de o parte, şi ale beneficiarilor, pe de altă parte), asigură, în colaborare cu organele abilitate, cu organizaţiile responsabile şi nemijlocit cu beneficiarii, implementarea obiectivelor legale, stipulează drepturile şi obligaţiile părţilor.
    Articolul 7. Participarea persoanelor cu dizabilităţi
                       la viaţa politică şi la viaţa publică
    (1) Persoanele cu dizabilităţi pot participa efectiv şi deplin la viaţa politică şi cea publică în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.
    (2) Statul asigură persoanelor cu dizabilităţi:
    a) drepturi politice şi posibilitatea de a beneficia de acestea în condiţii de egalitate cu ceilalţi;
    b) dreptul şi oportunitatea de a alege şi de a fi alese;
    c) dreptul la proceduri şi materiale de vot adecvate, accesibile şi uşor de înţeles şi de utilizat (implementarea modalităţilor alternative de vot);
    d) dreptul de a-şi exprima opţiunea prin vot secret la alegeri şi referendumuri, fără intimidare;
    e) dreptul de a deţine efectiv un mandat de persoană aleasă şi de a îndeplini orice funcţie publică la nivel executiv sau legislativ, facilitînd utilizarea tehnologiilor noi şi de asistare, acolo unde este cazul;
    f) dreptul de exprimare liberă a voinţei ca alegători şi, în acest scop, dacă este cazul şi la solicitare, permite asistarea acestora la vot de către o persoană la alegerea lor;
    g) dreptul la libera formare a opiniei cu privire la partidele politice şi candidaţii electorali, inclusiv prin organizarea de dezbateri electorale şi emisiuni radio-televizate în limbaj mimico-gestual, prin tipărirea de materiale electorale cu utilizarea sistemelor de scriere folosite de persoanele cu deficienţe de vedere, prin utilizarea altor instrumente de informare accesibile persoanelor cu dizabilităţi.
    (3) Drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a participa la viaţa politică şi cea publică sînt reglementate prin acte normative speciale.
    Articolul 8.  Egalitatea şi nondiscriminarea
                        persoanelor  cu dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi egale în faţa legii.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.
    (3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul inalienabil la respectarea demnităţii umane indiferent de dizabilitate sau altă stare de sănătate, indiferent de rasă, naţionalitate, originea etnică, limbă, religie, sex, orientarea sexuală, opinie, apartenenţa politică, avere, originea socială sau orice alt motiv.
    (4) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile civile, politice, sociale, economice şi culturale, precum şi de libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţia Republicii Moldova, prin Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată prin Legea nr. 166 din 9 iulie 2010), prin prezenta lege şi alte acte normative.
    (5) Persoanele cu dizabilităţi, pe lîngă drepturi egale cu ale celorlalte persoane, au obligaţii şi responsabilităţi egale, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.
    (6) Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi constînd în orice deosebire, excludere, marginalizare, limitare sau preferinţă, precum şi în refuzul de creare a condiţiilor favorabile şi de adaptare rezonabilă, care conduc la imposibilitatea sau complicarea recunoaşterii, îndeplinirii sau folosirii drepturilor civile, politice, economice, sociale sau culturale, este interzisă şi se pedepseşte  conform legislaţiei în vigoare.
    (7) Statul, prin intermediul structurilor responsabile din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale şi al instituţiilor specializate în apărarea drepturilor omului (Avocatul Poporului), asigură dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane, în toate aspectele vieţii şi le garantează acestora protecţie juridică egală şi eficientă contra discriminării pe orice temei.
    [Art.8 al.(7) modificat prin LP166 din 31.07.15, MO267-273/02.10.15 art.508]
    (8) Pentru asigurarea egalităţii şi eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, statul promovează măsuri de adaptare rezonabilă.
    (9) Măsurile specifice necesare pentru a accelera sau a obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare.
    (10) Minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii.
    (11) În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi va fi luat în considerare cu prioritate interesul superior al copilului.
    (12) Statul întreprinde măsuri pentru a se asigura că toate categoriile de persoane cu dizabilităţi, inclusiv femeile şi fetele cu dizabilităţi, nu sînt supuse discriminărilor multiple şi beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
    (13) Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.
    Articolul 9. Dreptul la proprietate, la gestionarea
                        veniturilor şi a altor bunuri personale
    (1) Autorităţile publice centrale şi locale întreprind măsuri adecvate şi eficiente pentru a asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilităţi de a deţine sau moşteni proprietăţi, de a-şi gestiona propriile venituri şi de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci şi alte forme de credit financiar, beneficiind, după caz, de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea acestor drepturi, şi se asigură că persoanele cu dizabilităţi nu sînt deposedate în mod arbitrar de bunurile lor.
    (2) În cazul în care persoana cu dizabilităţi, indiferent de vîrstă, este în imposibilitate de a-şi administra bunurile personale, aceasta are dreptul la protecţie şi  asistenţa juridică conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 10.  Apărarea drepturilor persoanelor cu
                          dizabilităţi şi răspunderea pentru
                          încălcarea acestora
    (1) Apărarea drepturilor, intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi se face în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Respectarea prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de către autorităţile publice centrale şi locale, de către instituţii şi întreprinderi indiferent de tipul de proprietate, de către asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelele este asigurată de societatea civilă şi de Avocatul Poporului conform legislaţiei în vigoare.
    [Art.10 al.(2) modificat prin LP166 din 31.07.15, MO267-273/02.10.15 art.508]
    (3) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de asistenţă juridică în toate domeniile vieţii în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.
    (4) Persoanele cu funcţii de răspundere şi toate persoanele vinovate de încălcarea drepturilor, intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 11. Sensibilizarea societăţii
    (1) În scopul cultivării respectului pentru drepturile şi demnitatea persoanelor cu dizabilităţi, statul, persoanele juridice de drept public şi de drept privat şi organizaţiile neguvernamentale întreprind măsuri de sensibilizare a societăţii.
    (2) Statul, persoanele juridice de drept public sau de drept privat şi organizaţiile neguvernamentale:
    a) promovează o percepţie pozitivă şi un rol social activ al persoanelor cu dizabilităţi;
    b) cultivă, la toate nivelele sistemului de învăţămînt, inclusiv la copiii de vîrstă fragedă, o atitudine respectuoasă faţă de drepturile persoanelor cu dizabilităţi;
    c) promovează recunoaşterea deprinderilor, meritelor şi abilităţilor  persoanelor cu dizabilităţi, cît şi a contribuţiei aduse de acestea la locurile lor de muncă;
    d) încurajează instituţiile mass-media să relateze despre persoanele cu dizabilităţi de o manieră care ar contribui la incluziunea lor socială;
    e) promovează programe de sensibilizare a opiniei publice cu privire la persoanele cu dizabilităţi şi drepturile acestora.
Capitolul  II
DETERMINAREA  DIZABILITĂŢII
    Articolul 12.  Instituţia responsabilă de determinarea
                          dizabilităţii
    (1) Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani şi la persoanele adulte este determinată de Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare – Consiliul) sau structurile sale teritoriale, instituţie subordonată Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    (2) Competenţele de bază ale Consiliului sînt:
    a) determinarea dizabilităţii şi a capacităţii de muncă a persoanei;
    b) întocmirea programului individual de reabilitare şi incluziune socială;
    c) stabilirea circumstanţelor/cauzei care au condus la dizabilitate şi a duratei dizabilităţii;
    d) stabilirea caracterului muncii şi a condiţiilor de muncă ale persoanei cu dizabilităţi;
    e) asigurarea evidenţei electronice şi pe suport de hîrtie a persoanelor expertizate;
    f) întocmirea şi eliberarea certificatului privind gradul de dizabilitate.
    (3) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului se aprobă de Guvern.
    (4) Persoanele care nu sînt de acord cu decizia de încadrare în grad de dizabilitate au dreptul de a o contesta la Comisia de litigii, un organ colegial consultativ înfiinţat pe lîngă Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Deciziile Comisiei de litigii  pot fi contestate în modul stabilit de lege.
    (5) Componenţa nominală şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de litigii se aprobă de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    Articolul 13. Procedura de determinare a dizabilităţii
    (1) Dizabilitatea se determină de către Consiliu sau structurile sale teritoriale în baza următoarelor acte:
    a) formularul de trimitere al instituţiei medico-sanitare la care persoana este înregistrată, eliberat numai după aplicarea măsurilor adecvate de diagnosticare, tratament şi reabilitare, în cazul în care există indicii evidente ale dereglărilor funcţionale ale organismului, cauzate de boli, de consecinţele unor traume sau patologii;
    b) actele de studii, documentele ce atestă instruiri, calificări, recalificări;
    c) în cazul persoanelor angajate în cîmpul muncii, formularul completat şi eliberat de instituţia în care persoana este angajată, care să conţină caracteristica persoanei şi a funcţiei deţinute, condiţiile de la locul de muncă, toate funcţiile vacante din cadrul instituţiei şi cerinţele faţă de acestea;
    d) în cazul nou-născuţilor, al preşcolarilor, al elevilor şi al studenţilor, formularul completat şi eliberat, după caz, de serviciul de intervenţie timpurie, de serviciul asistenţă psihopedagogică, de instituţia preşcolară sau de instituţia de învăţămînt, care să conţină date privind starea sănătăţii persoanei, caracteristica persoanei şi a condiţiilor ei de studii, alte circumstanţe ale procesului instructiv-educativ;
    e) în cazul persoanelor aflate la evidenţa structurilor teritoriale de asistenţă socială, de asigurări sociale sau de ocupare a forţei de muncă şi care se prezintă la expertiză pentru prima dată sau în mod repetat (reexpertizare), formularul completat şi eliberat de structurile menţionate privind prestaţiile şi serviciile sociale de care persoana beneficiază. În cazul existenţei accesului la sistemele informaţionale ale structurilor menţionate, Consiliul şi structurile sale teritoriale vor accesa datele necesare în mod electronic.
    (2) Instrucţiunea privind modul de determinare a dizabilităţii se aprobă de Guvern.
    Articolul 14. Factori şi criterii de bază pentru
                         determinarea dizabilităţii
    (1) La determinarea dizabilităţii se va ţine cont de factorii medicali, psihopedagogici, habituali, profesionali, precum şi de alţi factori sociali.
    (2) Drept criterii de bază pentru determinarea dizabilităţii servesc:
    a) capacitatea de a studia şi de a se instrui;
    b) capacităţile intelectuale şi comportamentul;
    c)  capacitatea de autoservire şi de autoîngrijire;
    d) capacităţile de comunicare (vederea, auzul, vorbirea) şi de adaptare situaţională;
    e) capacităţile locomotorii şi dexteritatea;
    f) capacitatea de muncă păstrată şi capacitatea vitală a organismului;
    g) capacitatea de participare la viaţa socială şi profesională – determinată de deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de lungă durată.
    Articolul 15.  Determinarea dizabilităţii la copiii în
                           vîrstă de pînă la 18 ani
    (1) Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vîrstei şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie.
    (2) Dizabilitatea severă se acordă copiilor care au, în raport cu vîrsta, capacitatea de autoîngrijire încă neformată sau pierdută, respectiv, au un grad ridicat de dependenţă fizică sau psihică. Autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate. Copilul necesită îngrijire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane.
    (3) Dizabilitatea accentuată se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activităţi potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vîrstei se datorează unor limitări funcţionale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme.
    (4) Dizabilitatea medie se acordă copiilor care au capacitatea de prestaţie fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzînd unei deficienţe funcţionale scăzute, ceea ce conduce la limitări în activitate, în raport cu aşteptările corespunzătoare vîrstei.
    (5) Criteriile de determinare a dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se aprobă printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerului Educaţiei.
    (6) Pînă la expirarea termenului pentru care a fost stabilită reexpertizarea copilului cu dizabilităţi, gradele de severitate I, II şi III se echivalează, în mod corespunzător, cu dizabilitatea severă, dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.
    Articolul 16. Determinarea dizabilităţii la persoanele
                          adulte
    (1) Dizabilitatea la persoanele adulte se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă) şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie. Păstrarea capacităţii de muncă se evaluează în procente, cu un interval procentual de 5%:
    a) dizabilitatea severă se caracterizează prin deficienţe funcţionale severe provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 0–20%;
    b) dizabilitatea accentuată se caracterizează prin deficienţe funcţionale accentuate provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 25–40%;
    c) dizabilitatea medie se caracterizează prin deficienţe funcţionale medii provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 45–60%.
    (2) Persoanele cu deficienţe funcţionale uşoare provocate de afecţiuni, defecte, traume şi avînd capacitatea de muncă păstrată într-un interval procentual de 65–100% sînt considerate apte de muncă, respectiv nu sînt încadrate în grad de dizabilitate.
    (3) La determinarea dizabilităţii persoanelor încadrate în cîmpul muncii, Consiliul şi structurile sale teritoriale iau în considerare studiile, funcţia deţinută, condiţiile de muncă şi elaborează recomandări pentru exercitarea în continuare a activităţii profesionale.
    (4) În cazul persoanelor care din cauza stării de sănătate nu îşi pot exercita în continuare activitatea conform calificării profesionale şi al persoanelor care nu deţin o calificare profesională sau nu sînt încadrate în cîmpul muncii, Consiliul sau structurile sale teritoriale elaborează recomandări pentru exercitarea altor activităţi apropiate calificării pe care o deţin ori care nu necesită calificare profesională sau eliberează recomandări organelor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi instituţiilor de reabilitare solicitînd servicii de orientare, formare profesională, de reabilitare medicală, profesională, alte servicii prestate de instituţiile respective.
    (5) Persoanele cu dizabilităţi care în procesul expertizării şi determinării dizabilităţii au primit recomandări privind serviciile de orientare şi formare profesională, de reabilitare medicală şi profesională sînt expertizate în mod repetat după perioada în care au beneficiat de serviciile respective.
    (6) În cazul persoanelor care au atins vîrsta standard de pensionare şi, după caz, al persoanelor care din cauza unor dereglări funcţionale grave ale organismului nu sînt capabile să-şi exercite activitatea conform calificării pe care o deţin, nici să exercite o altă activitate care nu necesită calificare profesională, nici să-şi însuşească o nouă calificare prin orientare şi formare profesională, prin reabilitare medicală şi profesională, gradul de dizabilitate se determină pe baza criteriilor medico-sociale şi psihologice fără stabilirea capacităţii de muncă în valoare procentuală.
    (7) La persoanele adulte, dizabilitatea poate apărea ca urmare a:
    a) unei afecţiuni generale;
    b) unei afecţiuni congenitale sau din copilărie;
    c) unei boli profesionale;
    d) unui accident de muncă;
    e) participării la lichidarea avariei de la CAE de la Cernobîl;
    f) serviciului militar sau a celui special.
    (8) Criteriile de determinare a dizabilităţii la persoanele adulte se aprobă printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    (9) Pînă la expirarea termenului pentru care s-a stabilit reexpertizarea persoanei cu dizabilităţi sau în cazul gradelor de invaliditate fără termen, invaliditatea de gradele I, II şi III se echivalează, în mod corespunzător, cu dizabilitatea severă, dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.
    (10) Persoanele care deţin un grad de invaliditate fără termen au dreptul să se adreseze Consiliului pentru reexaminare şi determinarea dizabilităţii în conformitate cu noile criterii.
Capitolul  III
ACCESIBILITATEA
    Articolul 17. Politica de stat în domeniul accesibilităţii
    (1) În scopul asigurării unei vieţi independente persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice centrale şi locale, organizaţiile nonguvernamentale, agenţii economici, indiferent de forma de organizare juridică, în funcţie de competenţele lor funcţionale, evaluează situaţia în domeniu şi întreprind măsuri concrete pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, la informaţie şi la mijloacele de comunicare, inclusiv la tehnologia informaţiei şi la comunicaţiile electronice, la alte utilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, atît în localităţile urbane, cît şi în localităţile rurale, în conformitate cu normativele în vigoare.
    (2) Identificarea şi eliminarea obstacolelor/barierelor faţă de accesul deplin al persoanelor cu dizabilităţi trebuie aplicate în special la clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte utilităţi interioare şi exterioare, inclusiv şcoli, case, instituţii publice şi locuri de muncă, la serviciile de informare şi comunicare, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă, de asemenea la alte utilităţi şi servicii publice.
    (3) Proiectarea şi dezvoltarea bunurilor, serviciilor, echipamentelor şi utilităţilor se fac în baza designului universal, care presupune o adaptare minimă şi la cel mai scăzut cost al acestora, astfel încît ele să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi.
    Articolul 18.  Proiectarea şi construcţia obiectelor
                           infrastructurii sociale  adaptate necesităţilor
                           persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Nu se admite proiectarea şi construirea centrelor populate, formarea cartierelor de locuit, elaborarea soluţiilor de proiect, construcţia şi reconstrucţia clădirilor, instalaţiilor, complexelor şi comunicaţiilor, de asemenea producerea sau achiziţia mijloacelor de transport public urban, a mijloacelor de informare şi de telecomunicaţii fără amenajarea acestor obiective şi mijloace în aşa mod încît persoanele cu dizabilităţi să aibă acces la ele şi să le poată utiliza.
    (2) Autorităţile responsabile au obligaţia să autorizeze funcţionarea obiectelor de utilitate publică specificate la alin. (1) numai în condiţiile respectării normativelor în domeniu, astfel încît persoanele cu dizabilităţi să aibă la ele un acces neîngrădit.
    Articolul 19.  Amenajarea obiectelor infrastructurii sociale
                           pentru a putea fi folosite de către persoanele
                           cu dizabilităţi
    (1) Obiectele de menire socială trebuie să fie amenajate într-un mod care să le facă accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi: dotate cu căi de acces şi instalate cu respectarea actelor normative în vigoare vizînd domeniul respectiv.
    (2) În cazul în care obiectele de menire socială, din motive tehnice, nu pot fi amenajate astfel încît să fie accesibile persoanelor cu dizabilităţi cu respectarea normativelor în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat trebuie să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru adaptarea rezonabilă a obiectelor în cauză la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi.
    (3) Normativele de adaptare a obiectivelor infrastructurii sociale la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de organul naţional de dirijare în construcţii.
    (4) Realizarea prevederilor prezentului articol este pusă în sarcina organului naţional de dirijare în construcţii, a autorităţilor administraţiei publice locale, a agenţilor economici indiferent de forma de proprietate şi cu participarea asociaţiilor obşteşti.
    Articolul 20.  Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi
                           la mijloacele de transport în comun
    (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la transport şi călătorii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, alte autorităţi publice centrale şi locale, agenţii economici indiferent de forma de proprietate, cu participarea asociaţiilor obşteşti, au obligaţia de a:
    a) adapta mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie;
    b) reutila autovehiculele conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (ghidarea manuală);
    c) adapta staţiile mijloacelor de transport în comun, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport;
    d) monta panouri de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive în mijloacele de transport public;
    e) imprima cu caractere mari şi în culori contrastante rutele şi indicativele mijloacelor de transport public urban;
    f) adapta trecerile de pietoni şi intersecţiile străzilor şi drumurilor publice corespunzător cu nevoile persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive;
    g) monta sistemele de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.
    (2) Toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant. Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu dizabilităţi şi al dispozitivului de mers. Dispozitivul este transportat gratuit, fară aplicarea unor taxe suplimentare.
    (3) Administratorii infrastructurii feroviare au obligaţia să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile principale de tren pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant şi să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte utilităţi.
    (4) Administratorii infrastructurii de transport avia au obligaţia să asigure însoţirea persoanelor cu dizabilităţi astfel încît acestea să aibă acces şi să se poată folosi de transportul aerian, iar administratorii infrastructurii aeroportuare au obligaţia să adapteze spaţiile principale de utilitate publică pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant şi să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre ghişeele de îmbarcare sau alte utilităţi.
    (5) Cîinele ghid care însoţeşte persoana cu dizabilităţi are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în mijloacele de transport.
    (6) Autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat trebuie să adapteze, să rezerve şi să semnalizeze prin semnul internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii în spaţiile de parcare de pe lîngă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate.
    (7) Persoanele cu dizabilităţi locomotorii beneficiază, la cerere, de permis pentru locurile gratuite de parcare gestionate de autorităţile administraţiei publice locale. Autovehiculul care transportă o persoană cu dizabilităţi locomotorii posesoare de permis beneficiază de parcare gratuită.
    (8) Permisele prevăzute la alin. (7) se eliberează de către autorităţile administraţiei publice locale.
    (9) Normativele de adaptare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii drumurilor la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către Guvern.
    Articolul 21.  Amenajarea încăperilor de locuit  pentru
                          a putea fi folosite de către persoanele cu
                          dizabilităţi
    (1) Încăperile de locuit ocupate de persoane cu dizabilităţi sau de familiile care au în componenţa lor o persoană cu dizabilităţi sînt utilate cu mijloace şi dispozitive speciale în conformitate cu recomandările din programul individual de reabilitare şi incluziune socială a persoanei cu dizabilităţi şi cu procedurile, criteriile stabilite de autorităţile responsabile.
    (2) Utilarea încăperilor de locuit este pusă în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, a întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor în administrarea cărora se află fondul locativ. Utilarea caselor de locuit individuale este pusă în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale şi se face în modul stabilit, cu participarea reprezentanţilor asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi. Autorităţile responsabile elaborează şi aprobă proceduri şi programe proprii, inclusiv stabilesc criterii de selectare a beneficiarilor de servicii de utilare a încăperilor/locuinţelor pe baza evaluării necesităţilor, a condiţiilor materiale şi de trai ale acestora.
    (3) Proprietarii de spaţii hoteliere au obligaţia să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant, de asemenea să monteze panouri de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive.
    (4) La achiziţia şi instalarea ascensoarelor în blocurile locative şi în instituţiile publice, autorităţile responsabile şi agenţii economici vor ţine cont de dotarea acestora cu afişaj scris în sistem Braille sau alte moduri alternative de comunicare.
    (5) Normativele de adaptare a locuinţelor la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi se  aprobă de către Guvern.
    Articolul 22.  Satisfacerea nevoilor locative ale
                          persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Asigurarea cu spaţiu locativ şi îmbunătăţirea condiţiilor locative ale persoanelor cu dizabilităţi se face conform legislaţiei în vigoare, iar evidenţa acestor persoane se asigură de către autorităţile publice locale de la locul de trai al persoanei cu dizabilităţi.
    (2) La întocmirea listelor de evidenţă a persoanelor cu nevoi locative de către autorităţile publice locale, persoanele cu dizabilităţi vor fi incluse pe o listă separată.
    (3) La repartizarea locuinţelor, autorităţile publice locale, întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile, după caz, vor ţine cont de necesităţile persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv apropierea de locul de muncă, de locul de trai al rudelor lor şi/sau de sediul instituţiei de reabilitare, cu respectarea principiului accesibilităţii sau al adaptării rezonabile.
    (4) Persoanelor cu dizabilităţi, conform indicaţiilor medicale şi ţinînd cont de doleanţele acestora, în măsura posibilităţilor, li se oferă încăperi de locuit la etajele de  jos, iar cei care au apartamente la etajele de sus au dreptul să ceară un schimb cu apartamente la etajele inferioare.
    (5) Locuinţele repartizate persoanelor cu dizabilităţi trebuie să corespundă cerinţelor tehnico-sanitare determinate de starea sănătăţii lor.
    (6) În schimbul spaţiului locativ constînd dintr-un apartament, persoana cu dizabilităţi poate solicita autorităţilor publice locale de la locul de trai atribuirea unui lot de teren pentru construcţia unei locuinţe individuale.
    (7) Realizarea prevederilor prezentului articol este pusă în sarcina  autorităţilor publice locale care elaborează şi aprobă proceduri şi programe proprii, ce ţin inclusiv de construcţia locuinţelor sociale.
    Articolul 23.  Asigurarea accesului persoanelor cu
                          dizabilităţi la obiectivele culturale, turistice
                           şi la complexele (sălile) sportive
    (1) Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Agenţia Turismului, alte structuri competente ale autorităţilor publice centrale şi locale au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la valorile culturale, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi la locurile de petrecere a timpului liber.
    (2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi la cultură, sport şi turism, autorităţile publice centrale şi locale, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat au obligaţia să ia următoarele masuri specifice:
    a) să sprijine participarea persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora la manifestările culturale, sportive şi turistice;
    b) să organizeze, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi activităţi culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber;
    c) să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu dizabilităţi;
    d) să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu dizabilităţi.
    (3) Autorităţile publice locale asigură persoanelor cu dizabilităţi accesul gratuit sau cu reducere de preţ la obiectivele culturale, turistice şi la complexele (sălile) sportive.
    (4) Asociaţiile obşteşti, instituţiile, organizaţiile şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat care prestează servicii culturale, turistice sau sportive au obligaţia să asigure accesul gratuit al persoanelor cu dizabilităţi la aceste servicii în proporţie de cel puţin 2% din numărul total de locuri.
    Articolul 24. Participarea întreprinderilor, instituţiilor,
                         organizaţiilor la realizarea politicii de
                         stat de incluziune socială a persoanelor
                         cu dizabilităţi
    Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat alocă mijloace pentru finanţarea construcţiilor, pentru procurarea utilajului necesar obiectivelor social-culturale şi complexelor (sălilor) sportive, pentru întreţinerea acestora, pentru producerea de mărfuri şi prestarea de servicii, pentru procurarea mijloacelor de transport în vederea satisfacerii nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.
    Articolul 25. Accesul la informare
    (1) Statul recunoaşte şi promovează limbajul mimico-gestual şi alte moduri alternative de comunicare în calitate de mijloace de comunicare între persoane.
    (2) Statul, prin intermediul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi al altor autorităţi publice competente, promovează accesul persoanelor cu dizabilităţi la informaţie şi la mijloacele de informare în masă, precum şi la tehnologia informaţiei şi la comunicaţiile electronice.
    (3) Statul, prin intermediul Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii, al altor autorităţi publice centrale şi locale competente şi al agenţilor economici, asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare, editarea, prin sisteme alternative de comunicare (în sistem Braille, în variantă sonoră, în limbaj simplu şi uşor de înţeles etc.) a literaturii artistice, a manualelor şcolare, a altor materiale didactice şi mijloace de instruire.
    (4) Autorităţile publice şi instituţiile publice au obligaţia să-şi facă accesibile paginile web pentru persoanele cu dizabilităţi în conformitate cu liniile directoare internaţionale în materie de accesibilitate.
    (5) La achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea criteriului de accesibilitate.
    (6) Agenţii economici care prestează servicii de comunicare şi informare oferă persoanelor cu dizabilităţi reduceri la achitarea serviciilor respective.
    (7) Autorităţile publice coordonează cu Asociaţia Surzilor din Republica Moldova şi angajează cu contract, în caz de necesitate, un interpret mimico-gestual care va asigura comunicarea între autorităţi şi persoanele cu deficienţe de auz.
    (8) Normativele de adaptare a sistemelor informaţionale şi de comunicaţii la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi, precum şi cele de utilizare a modurilor alternative de comunicare (sistemul Braille, varianta sonoră, limbajul mimico-gestual etc.) în cadrul acestor sisteme, se aprobă de către Guvern.
    Articolul 26. Răspunderea pentru neîndeplinirea
                         obligaţiilor privind asigurarea accesibilităţii
    Persoanele cu funcţii de răspundere, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile indiferent de forma de proprietate, care nu îndeplinesc prevederile prezentei legi în ceea ce priveşte eliminarea barierelor existente şi amenajarea adecvată, conform normativelor în vigoare, a clădirilor, instalaţiilor şi încăperilor, inclusiv a celor de locuit, a mijloacelor de transport în comun, a mijloacelor de informare şi de telecomunicaţii, a obiectivelor culturale, turistice, a complexelor (sălilor) sportive şi a altor obiecte ale infrastructurii sociale pentru a asigura accesul la ele şi utilizarea lor de către persoanele cu dizabilităţi poartă răspundere în conformitate cu Codul contravenţional.
Capitolul  IV
EDUCAREA, INSTRUIREA ŞI PREGĂTIREA
PROFESIONALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI
    Articolul 27.  Asigurarea condiţiilor necesare pentru
                           educarea, instruirea şi pregătirea profesională
                           a persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la sistemul educaţional de toate nivelele în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.
    (2) Dreptul la educaţie nu poate fi îngrădit pe motivul dificultăţilor de învăţare sau al altor dificultăţi cauzate de anumite dizabilităţi.
    (3) Statul, prin intermediul autorităţilor şi instituţiilor responsabile, garantează persoanelor cu dizabilităţi condiţiile necesare pentru educaţie, instruire, pregătirea profesională, formarea vocaţională şi formarea continuă, pe tot parcursul vieţii, fără discriminare şi în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.
    (4) Statul, prin intermediul Ministerului Educaţiei şi altor autorităţi publice centrale şi locale competente, asigură accesul persoanelor cu dizabilităţi la educaţia preşcolară, şcolară şi extraşcolară pentru a obţine studii medii generale, studii medii de specialitate şi studii superioare adaptate necesităţilor individuale, în conformitate cu programul individual de reabilitare şi incluziune socială.
    (5) Statul, prin intermediul Ministerului Educaţiei şi altor autorităţi publice centrale şi locale competente, întreprinde măsuri adecvate pentru angajarea de profesori, inclusiv profesori cu dizabilităţi, calificaţi în limbajul mimico-gestual şi/sau în sistemul Braille, în alte moduri alternative de comunicare, şi pentru formarea profesioniştilor în domeniul instruirii persoanelor cu dizabilităţi şi a personalului care lucrează cu aceste persoane la toate nivelele educaţionale.
    (6) Autorităţile publice responsabile şi instituţiile de învăţămînt asigură:
    a) adaptarea rezonabilă a condiţiilor de învăţare la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilităţi;
    b) facilitarea învăţării modurilor alternative de comunicare, a caracterelor Braille, a sistemelor alternative de scriere, de orientare, a aptitudinilor motrice, precum şi facilitarea sprijinului reciproc şi îndrumării reciproce între persoanele cu aceleaşi probleme;
    c) facilitarea învăţării limbajului mimico-gestual şi promovarea identităţii lingvistice a persoanelor cu deficienţe de auz;
    d) educaţia persoanelor, şi mai ales a copiilor, cu deficienţe de vedere, de auz sau cu surdocecitate prin cele mai adecvate şi individualizate programe şi limbaje, căi şi modalităţi, precum şi în medii care să le favorizeze o maximă dezvoltare şcolară şi socială;
    e) condiţii pentru  dezvoltarea şi promovarea unui sistem de învăţămînt incluziv;
    f) crearea în instituţiile de învăţămînt de toate nivelele a serviciilor de suport pentru persoanele cu dizabilităţi şi/sau dotarea acestor instituţii cu echipamentul necesar pentru susţinerea şi favorizarea educaţiei incluzive a persoanelor cu dizabilităţi.
    (7) Ministerul Educaţiei şi instituţiile de învăţămînt, împreună cu reprezentanţii asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, stabilesc, anual, facilităţi pentru instruirea persoanelor cu dizabilităţi.
    Articolul 28. Asigurarea educaţiei preşcolare a
                          copiilor cu dizabilităţi
    (1) În scopul oferirii unor posibilităţi reale de educaţie a copiilor cu dizabilităţi de vîrstă preşcolară şi acordării ajutorului necesar vizînd reabilitarea lor, Ministerul Educaţiei şi autorităţile administraţiei publice locale creează în instituţiile preşcolare condiţii favorabile pentru aflarea în ele a acestor copii.
    (2) În cazul copiilor cu dizabilităţi severe a căror stare de sănătate exclude aflarea în instituţiile preşcolare, procesul educaţional este asigurat, la cererea părinţilor, de către autorităţile administraţiei publice locale prin forme alternative de educaţie sau prin diverse servicii sociale comunitare şi specializate sau, după caz, aceştia sînt referiţi către serviciile cu specializare înaltă.
    Articolul 29. Accesul la studiile generale (gimnaziale, liceale),
                         studiile medii de specialitate şi studiile superioare
    (1) Persoanele cu dizabilităţi urmează studiile generale, studiile medii de specialitate şi studiile superioare în instituţii de învăţămînt în modul stabilit de Guvern.
    (2) În vederea asigurării accesului copiilor cu dizabilităţi la serviciile educaţionale, aceştia sînt asiguraţi, în caz de necesitate, cu cadre didactice de sprijin/asistenţi personali/alte servicii de suport şi/sau cu adaptare rezonabilă.
    (3) Pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi la tratament sau recuperare în instituţii medico-sanitare sau balneosanatoriale o perioadă mai lungă sînt create condiţii pentru continuarea studiilor în cadrul acestor instituţii.
    (4) În cazul în care persoanele cu dizabilităţi susţin examenele de admitere şi se află pe aceleaşi poziţii cu ceilalţi pretendenţi (note, numărul de puncte etc.), acestea sînt admise în instituţiile de învăţămînt cu prioritate.
    (5) Din numărul total de locuri prevăzute de instituţiile de învăţămînt în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară (la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională, formă de învăţămînt şi nivel educaţional), 15 la sută vor fi atribuite abiturienţilor cu dizabilităţi, iar în cazul în care nu există cereri din partea acestora sau numărul lor este sub cota indicată, locurile rămase vor fi completate pe baza principiului general.
    (6) Persoanele cu dizabilităţi, inclusiv copiii, beneficiază de burse sociale în condiţiile legislaţiei în vigoare.
    (7) Statul garantează  plasarea în cîmpul muncii a tinerilor specialişti cu dizabilităţi care au absolvit instituţii de învăţămînt superior şi mediu de specialitate cu finanţare bugetară.
    Articolul 30. Educarea şi instruirea copiilor cu
                         dizabilităţi la domiciliu
    În cazul în care nu este posibilă educarea şi instruirea copiilor cu dizabilităţi în instituţii de învăţămînt, la recomandarea medicilor de profil/serviciilor medicale şi cu acordul părinţilor, educaţia şi instruirea se desfăşoară la domiciliu, conform unui plan de învăţămînt pentru instruirea individuală la domiciliu.
    Articolul 31.  Educarea extraşcolară a copiilor
                          cu dizabilităţi
    Pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor cu dizabilităţi, pentru educarea la ei a spiritului civic activ, a interesului faţă de muncă, pentru familiarizarea lor cu realizările ştiinţei, tehnicii, artei şi sportului, autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile obşteşti organizează pentru aceşti copii activităţi extraşcolare şi extracurriculare.
    Articolul 32. Pregătirea profesională, ridicarea nivelului
                          profesional şi instruirea persoanelor cu
                          dizabilităţi
    (1) Pregătirea profesională şi ridicarea nivelului profesional al persoanelor cu dizabilităţi se face în instituţii de învăţămînt, în întreprinderi specializate şi la locurile de muncă protejate, conform programului individual de reabilitare şi incluziune socială.
    (2) Pregătirea profesională, ridicarea nivelului profesional şi instruirea persoanelor cu dizabilităţi se realizează sub diferite forme, inclusiv învăţămînt de zi, învăţămînt seral, învăţămînt cu frecvenţă redusă, învăţămînt la distanţă, învăţare individuală, învăţare în cadrul grupurilor, în clase speciale şi conform planurilor de învăţămînt individuale, inclusiv instruirea la domiciliu sau în cadrul programelor de educaţie nonformală.
    (3) Statul, prin intermediul Ministerului Educaţiei, altor autorităţi publice centrale şi locale competente,  garantează asigurarea persoanelor cu dizabilităţi cu material didactic şi instructiv, inclusiv cu material pentru nevăzători (în sistem Braille), pentru slabvăzători (cu litere pronunţate), literatură în variantă sonoră, inclusiv cu sisteme auditive pentru învăţarea în grup, asigurarea transpunerii în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu deficienţe de auz, în perioada pregătirii profesionale (inclusiv în perioada orientării, formării şi reabilitării profesionale), a educaţiei, instruirii şi perfecţionării, conform legislaţiei.
    (4) Ministerul Educaţiei elaborează şi aprobă programe-cadru individuale de educare şi instruire a persoanelor cu dizabilităţi.
    (5) Ministerul Educaţiei, împreună cu şcolile de conducători auto, elaborează curricula şi programul de instruire adaptat şi organizează instruirea teoretico-practică a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere a unui autovehicul din rîndul persoanelor cu dizabilităţi de diferite categorii, inclusiv a celor cu dizabilităţi locomotorii (ghidare manuală).
Capitolul  V
INTEGRAREA ÎN CÎMPUL MUNCII
A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI
    Articolul 33. Dreptul la muncă al persoanelor
                         cu dizabilităţi
    (1) Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi este garantat.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile stabilite în Codul muncii şi în celelalte acte normative din domeniu. Nimeni nu poate limita dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi decît în baza prevederilor legislaţiei în vigoare.
    (3) Se interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitor la toate aspectele şi formele de încadrare în muncă, inclusiv la condiţiile de recrutare, plasare, angajare şi desfăşurare a activităţii de muncă, la avansarea în carieră, la condiţiile de sănătate şi securitate la locul de muncă.
    (4) În vederea realizării dreptului la muncă, persoanelor cu dizabilităţi li se oferă posibilitatea de a activa în cadrul oricărei întreprinderi, instituţii, organizaţii, inclusiv în cadrul întreprinderilor specializate, secţiilor şi sectoarelor specializate, dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege.
    (5) Nu se admite concedierea persoanei care urmează cursuri de reabilitare medicală, profesională ori socială în instituţiile corespunzătoare, indiferent de perioada de aflare în aceste instituţii.
    (6) Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la informaţiile privind ofertele de pe piaţa muncii şi au şanse egale în ocuparea locurilor de muncă.
    (7) Pentru a asigura integrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, angajatorii întreprind următoarele măsuri specifice:
    a) adaptarea rezonabilă la locul de muncă;
    b) proiectarea şi adaptarea locurilor de muncă astfel încît acestea să devină accesibile persoanelor cu dizabilităţi;
    c) furnizarea de noi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, de instrumente şi echipamente care să permită persoanelor cu dizabilităţi obţinerea şi menţinerea locului de muncă;
    d)  furnizarea de instruiri şi a sprijinului adecvat pentru aceste persoane.
    (8) Autorităţile publice centrale şi locale responsabile vor acorda angajatorilor suportul necesar pentru realizarea măsurilor prevăzute la alin. (7) în limitele competenţelor lor funcţionale.
    Articolul 34. Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor
                         cu dizabilităţi
    (1) Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi se realizează fără discriminare, respectînd prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi se încadrează în muncă conform pregătirii lor profesionale şi a capacităţii lor de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate şi conform recomandărilor conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, emis de Consiliu sau structurile sale teritoriale.
    (3) Angajarea persoanei cu dizabilităţi în muncă se realizează în următoarele forme:
    a) la întreprinderi, instituţii şi organizaţii în condiţii obişnuite;
    b) la domiciliu;
    c) la întreprinderi specializate.
    (4) Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de încadrare a personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervează locuri de muncă şi angajează în muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul total de salariaţi. Totodată, angajatorii asigură evidenţa cererilor (a documentelor anexate la acestea) ale persoanelor cu dizabilităţi care s-au adresat pentru a fi angajate în muncă într-un registru separat de strictă evidenţă, care va conţine înscrisuri privind deciziile de angajare sau refuz, cauzele refuzului, contestaţiile etc.
    (5) Angajatorii informează obligatoriu agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă despre:
    a) locurile de muncă create şi/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, în termen de 5 zile de la data la care au fost create/rezervate;
    b) ocuparea de către persoanele cu dizabilităţi a locurilor de muncă care au fost create/rezervate, în termen de 3 zile de la data la care au fost ocupate.
    (6) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, împreună cu autorităţile publice centrale şi locale responsabile şi cu participarea asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, a sindicatelor şi patronatelor, va elabora anual programe de plasare în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
    (7) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (4) şi (5) pe parcursul unui an financiar sînt sancţionaţi în conformitate cu Codul contravenţional.
    Articolul 35. Munca la domiciliu
    (1) Persoanele cu dizabilităţi pot practica munca la domiciliu.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate şi al produselor finite, precum şi de adaptare rezonabilă, după caz.
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale acordă facilităţi persoanelor cu dizabilităţi în practicarea muncii la domiciliu, precum şi în deschiderea unor întreprinderi individuale.
    Articolul 36. Întreprinderile specializate
    (1) Societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi creează întreprinderi specializate care angajează în muncă persoane cu dizabilităţi.
    (2) Statul subvenţionează parţial procurarea utilajului şi a materiei prime, crearea locurilor de muncă, de asemenea compensează parţial contribuţiile de asigurări sociale de stat achitate de către întreprinderile specializate ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova, Societăţii Orbilor din Republica Moldova şi Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova. Mijloacele financiare respective sînt aprobate anual prin legea bugetului de stat.
    (3) Întreprinderile specializate se scutesc de impozite şi taxe conform legislaţiei în vigoare.
    (4) Întreprinderile specializate ale asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, în colaborare cu agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, întreprind, după caz, măsuri pentru identificarea şi plasarea angajaţilor acestor întreprinderi în condiţii de muncă obişnuite, conform legislaţiei.
    Articolul 37. Obligaţiile angajatorilor privind plasarea
                         în cîmpul muncii a persoanelor care şi-au
                         pierdut capacitatea de muncă
    (1) Conform recomandărilor Consiliului sau structurilor sale teritoriale, persoana cu dizabilităţi este plasată în cîmpul muncii la angajatorul în a cărui întreprindere/instituţie aceasta şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă.
    (2) Angajatorul este obligat să repartizeze locurile de muncă disponibile ori să creeze locuri de muncă noi pentru a plasa în cîmpul muncii persoanele care şi-au  pierdut parţial capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă la angajatorul  respectiv sau care au contractat o boală profesională în urma căreia au fost recunoscute drept persoane cu dizabilităţi.
    (3) În cazul în care lipsesc condiţiile pentru continuarea activităţii de muncă a persoanelor care şi-au  pierdut parţial capacitatea de muncă la acelaşi angajator, plasarea lor în cîmpul muncii se realizează prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi.
    (4) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (1) şi (2) sînt sancţionaţi în conformitate cu Codul contravenţional.
    (5) Salariaţilor cărora li s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale li se plăteşte, din contul întreprinderii/instituţiei care poartă vina, despăgubiri şi indemnizaţii unice în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    Articolul 38. Durata timpului de muncă şi normele de
                         producţie pentru persoanele cu dizabilităţi
    (1) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, în cazul în care ele nu beneficiază de facilităţi mai mari, se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă, de 30 de ore pe săptămînă, cuantumul retribuirii muncii fiind egal cu cel stabilit pentru salariaţii cu durata normală a timpului de muncă.
    (2) Munca suplimentară, munca în zilele de repaus săptămînal şi munca pe timp de noapte prestate de către persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate se permit doar cu consimţămîntul persoanelor în cauză, dacă aceste munci nu le sînt contraindicate de medici.
    (3) Angajatorii, de comun acord cu comitetele sindicale, au dreptul de a reduce normele de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi.
    Articolul 39. Concediile persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe angajate în muncă, în cazul în care acestea nu beneficiază de facilităţi mai mari, se stabileşte un concediu anual cu o durată de 40 de zile calendaristice, iar pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – un concediu anual cu o durată de 32 de zile calendaristice.
    (2) La solicitarea persoanei cu dizabilităţi, angajatorul îi poate acorda un concediu suplimentar fără plată cu o durată de pînă la 60 de zile calendaristice.
    Articolul 40. Orientarea, formarea şi reabilitarea
                         profesională a persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi în vîrstă aptă de muncă, care doresc să se integreze sau să se reintegreze în cîmpul muncii au acces la orientarea, formarea şi reabilitarea profesională, indiferent de tipul şi gradul de dizabilitate.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi participă activ la procesul de evaluare a procentului capacităţii de muncă şi la procesul de orientare, formare şi reabilitare profesională, au acces la informare şi la alegerea activităţii potrivit dorinţelor şi aptitudinilor proprii.
    (3) Serviciile de orientare şi formare profesională sînt oferite de organul teritorial pentru ocuparea forţei de muncă conform programului individual de reabilitare şi incluziune socială a persoanei cu dizabilităţi.
    (4) Beneficiază de orientare şi formare profesională persoana cu dizabilităţi care este şcolarizată şi are vîrsta corespunzătoare pentru integrarea profesională, persoana care nu are un loc de muncă, cea care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, i se recomandă recalificarea profesională în conformitate cu programul individual de reabilitare şi incluziune socială, după caz.
    (5) Serviciile de reabilitare profesională sînt oferite de Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare şi de instituţiile şi centrele de reabilitare specializate, în conformitate cu recomandările conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială.
    (6) Beneficiază de reabilitare profesională persoana angajată în muncă sau, după caz, persoana căreia i s-a propus un loc de muncă însă, din cauza stării de sănătate în interacţiune cu diverse obstacole, nu-şi poate desfăşura activitatea de muncă conform calificării şi necesită restabilirea, recuperarea sau compensarea funcţiilor dereglate ale organismului şi a capacităţii de muncă.
    (7) Persoana cu dizabilităţi sau, după caz, familia acesteia este principalul factor de decizie privind orientarea, formarea şi reabilitarea profesională.
    (8) Mijloacele financiare necesare pentru orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi se alocă din bugetul de stat, prin intermediul instituţiilor responsabile, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    (9) În vederea asigurării procesului de evaluare a procentului capacităţii de muncă, cît şi a procesului de orientare, formare şi reabilitare profesională a persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice responsabile au obligaţia să ia următoarele masuri specifice:
    a) să realizeze şi/sau să diversifice programele privind orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi;
    b) să coreleze orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi cu cerinţele pieţei muncii;
    c) să creeze condiţii pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi la evaluarea procentului capacităţii lor de muncă, cît şi la orientarea, formarea şi reabilitarea lor profesională în orice meserie, în funcţie de abilităţile personale.
Capitolul VI
SĂNĂTATEA, RECUPERAREA MEDICALĂ ŞI 
SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

    Articolul 41. Prevenirea dizabilităţii
    (1) În scopul prevenirii apariţiei dizabilităţii în rîndul populaţiei, instituţiile medico-sanitare, autorităţile publice centrale şi locale, persoanele juridice de drept public sau de drept privat, antreprenorii individuali care folosesc munca salariată, alte structuri implicate sînt obligate să ia măsuri medicale şi sociale orientate spre:
    a) diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea şi profilaxia primară a maladiilor;
    b) menţinerea şi ocrotirea sănătăţii populaţiei;
    c) crearea şi menţinerea unor condiţii igienice favorabile pentru viaţă şi muncă;
    d) salubritatea mediului înconjurător;
    e) propagarea odihnei active şi a culturii fizice în masă;
    f) alimentaţia raţională şi educaţia sanitară a populaţiei.
    (2) Statul, prin autorităţile competente ale administraţiei publice centrale şi locale, este obligat să asigure informarea accesibilă şi gratuită a publicului despre serviciile medico-sociale oferite în vederea reducerii la minimum şi a prevenirii apariţiei dizabilităţii în rîndul copiilor, adulţilor şi al persoanelor în etate.
    Articolul 42. Dreptul la ocrotirea sănătăţii
    (1) Statul garantează dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o atitudine respectuoasă şi umană din partea prestatorilor de servicii din domeniul sănătăţii, fără nicio discriminare pe criterii de dizabilitate.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile şi îşi asumă toate responsabilităţile prevăzute prin actele normative din domeniul ocrotirii sănătăţii.
    (3) Persoanele cu dizabilităţi  au dreptul la:
    a) asistenţă medicală oportună şi calitativă în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală;
    b) alegerea prestatorului de servicii medicale primare şi a medicului de familie;
    c) tratament şi îngrijire medicală individuală;
    d) asistenţă medicală pe întreg teritoriul republicii, în comunitate (la locul de trai) şi în instituţiile medico-sanitare specializate în cazul în care, conform indicaţiilor medicale, asistenţa medicală ambulatorie este ineficientă sau indisponibilă;
    e) servicii medicale în volumul şi calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
    f) asistenţă medicală, în cazul în care sînt cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi peste hotarele ţării, în conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    (4) Se interzice discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în ce priveşte asistenţa medicală, asigurarea medicală (obligatorie şi facultativă), asigurarea de viaţă, examenul medical complex anual, măsurile de profilaxie, educaţia sanitară şi obţinerea informaţiilor cu caracter personal despre starea sănătăţii.
    (5) În cadrul asistenţei medicale, persoanele cu dizabilităţi beneficiază, de asemenea, de vizite la domiciliu, avînd drept scop satisfacerea deplină a tuturor necesităţilor socio-medicale ale acestora, necesităţi determinate de tipul şi gradul de dizabilitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (6) În cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Guvernul are calitatea de asigurat pentru persoanele încadrate în grad de dizabilitate, precum şi pentru unele categorii de îngrijitori, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (7) Persoanele cu dizabilităţi sînt implicate în procesul de luare a deciziilor cu privire la starea sănătăţii personale în toate cazurile, cu excepţia cazurilor în care există o ameninţare gravă pentru sănătatea sau viaţa lor.
    (8) Persoanele cu dizabilităţi îşi oferă consimţămîntul privind intervenţia medicală în mod personal, perfectînd acordul informat sau refuzul benevol în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (9) Instituţiile medico-sanitare publice efectuează anual examenul medical complex al persoanelor cu dizabilităţi conform prevederilor Programului  unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
    (10) În cazul persoanelor imobilizate la pat, examenul medical al medicului de familie, examenele medicilor specialişti şi investigaţiile posibile se efectuează la domiciliul persoanei.
    (11) În timpul examenului medical şi al tratamentului, persoana cu dizabilităţi are dreptul să solicite informaţii despre procedurile medicale ce i se aplică, despre riscul potenţial pe care îl comportă şi eficacitatea lor terapeutică, despre metodele de alternativă, de asemenea despre diagnosticul, pronosticul şi  evoluţia tratamentului şi despre recomandările profilactice în format accesibil.
    (12) La acordarea asistenţei medicale femeilor cu dizabilităţi sînt luate în considerare necesităţile speciale ale acestora, inclusiv tratamentul ginecologic şi consilierea privind planificarea familială şi sănătatea reproductivă.
    (13) Suplimentar faţă de serviciile prevăzute în cadrul Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, autorităţile administraţiei publice locale vor oferi persoanelor cu dizabilităţi şi alte servicii de sănătate, inclusiv de protezare dentară gratuită sau cu reducere de preţ, în limita mijloacelor financiare disponibile.
    Articolul 43. Reabilitarea medicală şi socială
                         a persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Autorităţile publice centrale şi locale organizează şi contribuie la formarea şi dezvoltarea sistemului de reabilitare medicală şi socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru a le ajuta să atingă şi să menţină un nivel optim de activitate fizică, intelectuală, psihică şi/sau socială, oferindu-le concomitent mijloace pentru schimbarea modului de viaţă şi obţinerea unei independenţe mai mari.
    (2) Instituţiile medico-sanitare specializate asigură persoanele cu dizabilităţi cu articole şi echipamente specializate de reabilitare (proteze oculare, proteze auditive, mijloace tiflotehnice, mijloace optice etc.) în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la reabilitare balneosanatorială gratuită sau cu plată parţială, dacă aceasta este prevăzut în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, şi se face conform regulamentului aprobat de Guvern.
    (4) Persoanele cu maladii incurabile în stadii avansate sau terminale au dreptul la servicii de îngrijire paliativă, care prevăd satisfacerea nevoilor fizice, psihice, emoţionale şi spirituale ale bolnavilor şi familiilor acestora.
    (5) Orice persoană cu dizabilităţi are dreptul la reducerea suferinţei şi atenuarea durerii prin toate metodele şi mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul actual al ştiinţei medicale şi de posibilităţile reale ale prestatorului de servicii medicale.
    (6) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să beneficieze, în caz de necesitate, de servicii de îngrijire medicală la domiciliu, prestate în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    (7) Mijloacele financiare necesare pentru realizarea prevederilor prezentului articol se alocă din contul şi în limita mijloacelor prevăzute în bugetele autorităţilor publice centrale şi locale.
    Articolul 44. Intervenţia timpurie
    (1) Serviciile de intervenţie timpurie sînt servicii medico-sociale oferite copiilor în vederea dezvoltării fizice, inclusiv a vederii şi auzului, dezvoltării cognitive, dezvoltării comunicării, dezvoltării sociale, dezvoltării psiho-emoţionale şi a celei adaptive.
    (2) Serviciile de intervenţie timpurie sînt oferite de instituţiile medico-sanitare şi de organizaţiile specializate în domeniul prestării serviciilor medico-sociale, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care activează în conformitate cu legislaţia.
    (3) Serviciile de intervenţie timpurie se realizează de către un personal calificat, în volum maximal adaptat nevoilor copilului, într-un mediu familial şi comunitar firesc.
    (4) Finanţarea serviciilor de intervenţie timpurie se asigură din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală sau, după caz, din granturi, donaţii şi alte surse conform legislaţiei în vigoare.
    (5) Regulamentul-cadru de activitate şi standardele minime de calitate ale serviciilor de intervenţie timpurie se aprobă de către Guvern.
    Articolul 45. Programul individual de reabilitare şi
                         incluziune socială a persoanei cu dizabilităţi
    (1) Reabilitarea şi incluziunea socială a persoanei cu dizabilităţi se realizează în  corespundere cu recomandările generale din programul individual  de  reabilitare şi incluziune socială întocmit de Consiliu sau structurile sale teritoriale, precum şi în baza activităţilor şi serviciilor specifice elaborate şi oferite de autorităţile responsabile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de la locul de trai al persoanei.
    (2) În programul individual de reabilitare şi incluziune socială elaborat pentru persoana cu dizabilităţi sînt stabilite recomandări generale privind activităţile şi serviciile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de care  persoana are nevoie în procesul de incluziune socială.
    (3) Autorităţile responsabile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de la locul de trai al persoanei cu dizabilităţi, în baza recomandărilor generale din programul individual de reabilitare şi incluziune socială, elaborează şi execută activităţile şi serviciile specifice pentru persoana în cauză.
    (4) Programul individual de reabilitare şi incluziune socială, precum şi activităţile şi serviciile menţionate la alin. (3) sînt executorii pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru organele de stat corespunzătoare, de asemenea pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi agenţii economici indiferent de forma de proprietate.
Capitolul VII
PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR 
CU DIZABILITĂŢI

    Articolul 46.  Asigurarea socială a persoanelor
                           cu dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la prestaţii de asigurări sociale în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Dacă nu întrunesc condiţiile pentru acordarea prestaţiilor de asigurări sociale, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de prestaţii de asistenţă socială în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (3) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de prestaţii de asigurări sociale se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile sale teritoriale.
    Articolul 47. Asistenţa socială a persoanelor
                         cu dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la asistenţă socială în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Asistenţa socială se asigură sub formă de prestaţii sociale şi servicii sociale.
    Articolul 48.  Prestaţii de asistenţă socială
                         oferite persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la indemnizaţii, alocaţii, compensaţii, ajutoare sociale şi la alte tipuri de prestaţii de asistenţă socială, în scopul minimalizării efectelor sau înlăturării consecinţelor riscurilor sociale.
    (2)  Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează din bugetul de stat, din bugetele locale şi din surse extrabugetare (donaţii, sponsorizări) conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de prestaţii de asistenţă socială se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, în cazul prestaţiilor achitate din bugetele locale, sau de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile sale teritoriale, în cazul prestaţiilor achitate din bugetul de stat.
    (4) Modul de acordare a prestaţiilor de asistenţă socială se stabileşte prin acte normative speciale.
    Articolul 49. Compensaţia pentru serviciile de
                           transport
    (1) Compensaţia pentru călătoriile în transportul în comun urban, suburban şi interurban (cu excepţia taximetrelor) și compensaţia anuală pentru cheltuielile legate de serviciile de transport formează compensația pentru serviciile de transport.
     [Art.49 al.(1) prevederile intră în vigoare 01.01.17]
    (2) Compensaţia pentru serviciile de transport se acordă persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, persoanelor cu dizabilități severe şi accentuate, copiilor cu dizabilităţi, precum şi persoanelor care însoţesc persoane cu dizabilități severe sau copii cu dizabilităţi, cel puțin o dată în trimestru, la locul de reşedinţă, din bugetul de stat, prin transferuri cu destinaţie specială către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.
    [Art.49 al.(2) prevederile intră în vigoare 01.01.17]
    (3) Persoanele cu dizabilități locomotorii severe pot alege, la cerere, în schimbul compensației prevăzute la alin. (2), dreptul de a importa, o dată la 7 ani, cu scutire de drepturi la import, un mijloc de transport acordat cu titlu gratuit (donație), destinat transportului persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor (reutilat în mod corespunzător), clasificat la poziția tarifară 8703, indiferent de termenul de exploatare, conform prevederilor Codului vamal, ale Codului fiscal și ale Legii cu privire la tariful vamal.
    (4) Modul de acordare și mărimile compensației, care diferă în funcție de categoria beneficiarilor și de locul de trai (raioane/municipii), se stabilesc de către  Guvern.
    [Art.49 în redacția LP146 din 23.06.16, MO232-244/29.07.16 art.494; în vigoare 29.07.16]
    [Art.49 modificat prin LP71 din 12.04.15, MO102-104/28.04.15 art.170; în vigoare 01.01.15]
    Articolul 50. Facilităţi oferite persoanelor cu
                         dizabilităţi
    (1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de diverse facilităţi sub formă de scutiri şi reduceri în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2) Facilităţile vizează în special domeniile: prestări de servicii, procurare de bunuri, perfectare de acte şi achitarea diverselor contribuţii (taxe, impozite).
    (3) Modul de oferire a facilităţilor este stabilit prin acte normative speciale.
    Articolul 51. Asigurarea persoanelor cu dizabilităţi
                          cu mijloace ajutătoare tehnice
    Persoanele cu dizabilităţi au dreptul de a fi asiguraţi gratuit sau cu plată parţială cu mijloace ajutătoare tehnice, în baza prescripţiilor medicale, acestea fiind furnizate de către Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare şi de alte instituţii specializate în modul stabilit de Guvern.
    Articolul 52. Serviciile sociale
    (1)  În vederea reabilitării şi incluziunii sociale, persoanele cu dizabilităţi  beneficiază de servicii sociale primare, specializate şi cu specializare înaltă, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (2)  Tipul serviciului social de care urmează să beneficieze persoana cu dizabilităţi este determinat de recomandările ce se conţin în programul individual de reabilitare şi incluziune socială al acesteia şi se bazează pe evaluarea iniţială şi/sau complexă a persoanei/familiei, realizată de către asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru a activa în cadrul primăriei şi de către echipa multidisciplinară, şi adaptat la necesităţile persoanei în cauză.
    (3) La prestarea serviciilor sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi, prestatorii vor asigura implicarea personalului calificat, precum şi a voluntarilor, reieşind din necesităţile individuale ale persoanelor cu dizabilităţi.
    (4) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari ai serviciilor sociale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, structurile teritoriale de asistenţă socială şi de prestatori.
    (5)  Modul de acordare a serviciilor sociale este stabilit prin acte normative speciale.
    Articolul 53. Serviciul de îngrijire socială la domiciliu
                         şi serviciul de asistenţă personală 
    (1) Structura teritorială de asistenţă socială prestează următoarele servicii sociale:
    a) serviciul de îngrijire socială la domiciliu – pentru persoanele cu dizabilităţi lipsite de suport din partea copiilor, din partea familiei extinse, cît şi din partea altor persoane (prietenilor, rudelor, vecinilor), care au nevoie de ajutorul unei alte persoane conform recomandărilor din programul individual de reabilitare şi incluziune socială şi conform evaluării complexe a persoanei/familiei, realizată de asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru primărie şi de echipa multidisciplinară;
    b) serviciul de asistenţă personală – pentru persoanele cu dizabilităţi severe care necesită îngrijire, însoţire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane în procesul integrării lor în societate (în domeniile protecţiei sociale, muncii, asistenţei medicale, instructiv-educativ, informaţional, al accesului la infrastructură etc.), conform recomandărilor din programul individual de reabilitare şi incluziune socială şi conform evaluării complexe a persoanei/familiei, realizată de asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru primărie şi de echipa multidisciplinară.
    (2) Serviciul de îngrijire socială la domiciliu este prestat de către lucrătorul social.
    (3) Serviciul de asistenţă personală este prestat de către asistentul personal.
    (4) Autorităţile administraţiei publice locale sînt responsabile de angajarea în muncă a lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (5) Instruirea lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali se va efectua de către instituţiile responsabile în baza unei curricule elaborate şi aprobate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    (6) Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor de îngrijire socială la domiciliu şi de asistenţă personală, precum şi norma de muncă a lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali sînt aprobate de Guvern.
    (7) Beneficiarii serviciilor sociale specificate la alin. (1) lit. a) şi b) pot alege, la cerere, în schimbul serviciilor menţionate, dreptul de a beneficia de o alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Capitolul VIII
AUTORITĂŢILE RESPONSABILE DE INCLUZIUNEA SOCIALĂ
A PERSOANELOR
CU DIZABILITĂŢI
    Articolul 54. Consiliul naţional pentru drepturile
                          persoanelor cu dizabilităţi
    (1) Monitorizarea implementării şi promovării politicii naţionale privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi este realizată de Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
    (2)  Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un organ colegial consultativ, instituit cu scopul de a monitoriza implementarea şi promovarea politicii de stat în domeniu (acte normative, strategii, programe, planuri de acţiuni etc.) şi a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, de a asigura pentru această categorie de populaţie posibilităţi egale de realizare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii.
    (3) În componenţa Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi intră reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai organizaţiilor neguvernamentale, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor obşteşti a căror sferă de activitate include problemele persoanelor cu dizabilităţi.
    (4) Preşedinte al Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un viceprim-ministru responsabil de domeniul social, iar vicepreşedinte este ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei.
    (5) Secretariatul Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este numit de către Guvern în scopul realizării obiectivelor specificate la alin. (2) în diferite sectoare şi la diferite nivele administrative.
    (6) Componenţa nominală şi regulamentul de activitate al Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către Guvern.
    Articolul 55. Autorităţile administraţiei publice
                         centrale
    (1) Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este organul central de specialitate al administraţiei publice abilitat să elaboreze, promoveze şi realizeze politica statului în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi, de asemenea să asigure coordonarea şi evaluarea funcţionalităţii sistemului de incluziune socială a acestor persoane.
    (2) Celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sînt responsabile de incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi în limita competenţelor lor funcţionale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (3) La elaborarea politicii de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale se consultă cu Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile.
    (4) La elaborarea şi aprobarea politicilor sectoriale, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale se consultă cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile în scopul evaluării impactului acestor politici asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.
    (5) În procesul evaluării funcţionării sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei solicită suport, informaţii, rapoarte din partea autorităţilor publice centrale şi locale, a Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, din partea societăţii civile şi a altor actori implicaţi în proces.
    Articolul 56. Autorităţile administraţiei publice locale
    (1) Autorităţile administraţiei publice locale, în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile, realizează politica de asistenţă socială a persoanelor cu dizabilităţi şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel teritorial.
    (2) Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale prin intermediul structurilor sale (secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei, de învăţămînt, cultură, sport) şi de către alte organe ale statului, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale:
    a) analizează şi evaluează problemele sociale ale persoanelor cu dizabilităţi pe teritoriul arondat şi, în baza rezultatelor obţinute, aprobă şi dezvoltă programe locale de asistenţă socială pentru această categorie de persoane, exercită controlul asupra realizării acestora;
    b) înfiinţează, independent sau în parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile, servicii sociale primare şi servicii sociale specializate pentru persoanele cu dizabilităţi, asigurînd resursele umane, materiale şi financiare necesare pentru buna lor funcţionare;
    c) pot stabili facilităţi suplimentare pentru persoanele cu dizabilităţi privind accesul la serviciile medicale, sociale, comerciale, de transport, de telecomunicaţii şi la alte tipuri de servicii sociale.
    (4) La elaborarea şi aprobarea programelor locale de incluziune socială, autorităţile administraţiei publice locale se consultă cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile în scopul evaluării impactului acestor programe asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Capitolul IX
ASOCIAŢIILE OBŞTEŞTI ALE PERSOANELOR
CU DIZABILITĂŢI

    Articolul 57.  Dreptul persoanelor cu dizabilităţi
                          de a crea asociaţii obşteşti
    (1) În scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor lor, în vederea acordării de sprijin reciproc şi prestării unor servicii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele care le reprezintă au dreptul de a crea  asociaţii obşteşti în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    (2) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să adere la asociaţii obşteşti pentru a fi reprezentate la nivel internaţional, naţional, regional şi local.
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale acordă sprijin asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi şi organizaţiilor ce le reprezintă interesele, inclusiv punîndu-le la dispoziţie sedii şi echipament necesar pentru desfăşurarea activităţii.
    Articolul 58.  Repartizarea locuinţelor construite din
                          mijloacele asociaţiilor obşteşti ale
                          persoanelor cu dizabilităţi
    Locuinţele construite sau procurate de către asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi din mijloace proprii nu se înstrăinează, iar repartizarea lor rămîne la latitudinea asociaţiilor în cauză, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    Articolul 59. Relaţiile externe ale asociaţiilor obşteşti
                         ale persoanelor cu dizabilităţi
    (1) În funcţie de prevederile statutului propriu, asociaţiile  obşteşti  ale persoanelor cu dizabilităţi pot să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pot să întreţină relaţii directe cu aceste asociaţii, de asemenea pot să încheie cu ele acorduri de colaborare în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională în vigoare.
    (2) Statul recunoaşte dreptul asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi de a reprezenta persoanele cu dizabilităţi la nivel naţional, regional şi local, rolul consultativ al acestor asociaţii în luarea deciziilor referitoare la problemele persoanelor pe care le reprezintă, de asemenea participarea acestor asociaţii la promovarea politicii în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.
Capitolul  X
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 60
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării, cu excepţia:
    a) articolelor 12–16, care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2013;
    b) articolului 44 şi articolului 53 alineatul (1) litera b), care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2013;
    [Art.60 al.(1), lit.c) abrogată prin LP146 din 23.06.16, MO232-244/29.07.16 art.494; în vigoare 29.07.16]
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 821-XII din 24 decembrie 1991 privind protecţia socială a invalizilor şi Hotărîrea Parlamentului nr. 822-XII din 24 decembrie 1991 pentru punerea în aplicare a Legii privind protecţia socială a invalizilor.
    Articolul 61
    În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul:
    a) va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
    b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                                 Marian LUPU

    Nr. 60. Chişinău, 30 martie 2012.