HPO117/2005
ID intern unic:  307472
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
HOTĂRÎRE Nr. 117
din  10.06.2005
cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării
 conflictului transnistrean şi la măsurile pentru democratizarea
 şi demilitarizarea zonei transnistrene
Publicat : 17.06.2005 în Monitorul Oficial Nr. 83-85     art Nr : 385
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Articol unic. - Se aprobă Declaraţia cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean, Apelul cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene a Republicii Moldova şi Apelul cu privire la principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene, expuse în anexele nr.1-3.

PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI                                                                          Marian LUPU

Chişinău, 10 iunie 2005.
Nr. 117-XVI.
Anexa nr.1
D E C L A R A Ţ I E
a Parlamentului Republicii Moldova cu privire la iniţiativa Ucrainei
în problema reglementării conflictului transnistrean
Calificînd soluţionarea paşnică şi democratică a conflictului transnistrean, restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum  şi realizarea unităţii poporului drept o prioritate incontestabilă a dezvoltării interne a ţării,
Pornind de la înţelegerea importanţei unui larg consens intern şi internaţional în problema identificării căilor de reglementare a conflictului transnistrean,
Parlamentul Republicii Moldova salută iniţiativa Preşedintelui Ucrainei Viktor Iuşcenko de a susţine aspiraţiile de reîntregire ale Republicii Moldova şi apreciază înalt oferta Ucrainei, considerînd-o drept un pas esenţial pe calea consolidării unităţii teritoriale a statului nostru şi eliminării din zona transnistreană, cît mai curînd posibil, a unui regim separatist, autoritar şi criminal, care constituie o ameninţare evidentă la adresa securităţii regionale.
Parlamentul Republicii Moldova constată că propunerea avansată de Ucraina conţine o abordare nouă şi eficientă a problemei reglementării transnistrene - realizarea reglementării prin democratizare. Această abordare poate să consolideze eforturile internaţionale ale statelor democratice pentru soluţionarea conflictului şi să activizeze societatea civilă din zona transnistreană în vederea exercitării de către membrii ei a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Totodată, Parlamentul Republicii Moldova menţionează că în iniţiativa Ucrainei nu şi-au găsit reflectare unele principii ale reglementării, inclusiv cele ce ţin de:
- evacuarea trupelor ruseşti;
- demilitarizarea, principiile şi  condiţiile de democratizare a zonei;
- instituirea unui control transparent şi legal asupra segmentului transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene.
Parlamentul Republicii Moldova consideră că aceste probleme trebuie să-şi găsească rezolvare prin eforturi suplimentare din partea comunităţii internaţionale, conjugate cu eforturile energice ale Ucrainei.
Parlamentul Republicii Moldova constată, de asemenea, că unele aspecte ale planului propus pot leza suveranitatea Republicii Moldova şi ridică semne de întrebare asupra eficienţei unor elemente ale lui. Între acestea se numără ideea participării zonei transnistrene la promovarea politicii externe a Republicii Moldova, precum şi aceea de a crea un aşa-zis comitet de conciliere. Cu toate acestea, Parlamentul Republicii Moldova îşi exprimă speranţa că unele elemente care trezesc îndoieli îşi vor găsi rezolvare în baza normelor Constituţiei Republicii Moldova şi ale dreptului internaţional, precum şi în cadrul unui dialog constructiv cu noii lideri democraţi din zona transnistreană.
Parlamentul Republicii Moldova consideră că planul reglementării conflictului transnistrean propus de Ucraina constituie o dovadă de deschidere şi un început pozitiv  pentru  dezvoltarea unui dialog internaţional constructiv asupra acestei probleme la un nivel calitativ nou.
Parlamentul Republicii Moldova îşi exprimă speranţa că iniţiativa Ucrainei va deveni un factor major pentru realizarea reîntregirii statului şi a societăţii noastre, precum şi a perspectivelor europene ale ţării.

Anexa nr.2
A P E L U L
Parlamentului Republicii Moldova cu privire la  criteriile de democratizare
a zonei transnistrene a Republicii Moldova
Reafirmîndu-şi ataşamentul faţă de convenţiile internaţionale privind  drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
Avînd în vedere principiile Declaraţiei Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene din 24 martie 2005,
Apreciind restabilirea integrităţii teritoriale a ţării pe cale paşnică şi democratică drept cea mai importantă prioritate, care constituie garanţia dezvoltării ei stabile şi durabile,
Considerînd că existenţa unui regim separatist şi autoritar în zona transnistreană a Moldovei, care a lipsit populaţia de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi care ignorează deschis standardele şi criteriile ONU, OSCE şi ale Consiliului Europei, este intolerabilă într-o Europă modernă,
Ţinînd cont de faptul că acest "conflict îngheţat" constituie un focar de instabilitate regională,
Fiind conştient de faptul că lipsa unui control din partea organelor centrale ale puterii de stat ale Republicii Moldova asupra unei părţi a teritoriului său şi asupra unui segment al frontierei de stat este incompatibilă cu opţiunea europeană a ţării,
Salutînd iniţiativele Preşedintelui Ucrainei Viktor Iuşcenko orientate spre reglementarea definitivă şi durabilă a conflictului transnistrean,
Subliniind importanţa prevederilor cuprinse în propunerile Ucrainei privind necesitatea democratizării zonei transnistrene ca o condiţie indispensabilă pentru restabilirea supremaţiei legii în zonă, pentru crearea de condiţii care să garanteze drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, convingere şi confesiune, şi, în consecinţă, pentru rezolvarea echitabilă şi durabilă a acestui conflict,
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezentul Apel.
Desfăşurarea unor alegeri libere şi democratice în zona transnistreană este imposibilă în condiţiile nesocotirii normelor Constituţiei Republicii Moldova şi standardelor democratice internaţionale, absenţei pluralismului politic şi a libertăţii cuvîntului, reprimării oricărei manifestări de atitudini diferite de cea impusă cu forţa.
Parlamentul Republicii Moldova porneşte de la faptul că pentru dezrădăcinarea abuzurilor menţionate se impune un proces larg şi complex de democratizare a zonei cu un control şi monitorizare din partea comunităţii internaţionale, care trebuie să includă între alte măsuri următoarele:
- lichidarea poliţiei politice (a aşa-zisului Minister al Securităţii Statului), care suprimă orice manifestare de libertate şi elimină oponenţii politici ai actualului regim separatist, ceea ce face imposibilă pregătirea şi organizarea unor alegeri libere şi democratice în corespundere cu standardele OSCE şi ale Consiliului  Europei;
- reformarea aşa-numitei puteri judecătoreşti din zona transnistreană;
- eliberarea deţinuţilor politici care sînt ţinuţi în mod ilegal în închisorile din zona transnistreană, în conformitate cu decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului  din 8 iulie 2004;
- înlăturarea piedicilor pentru libera activitate a partidelor politice din Republica Moldova pe teritoriul zonei transnistrene;
- înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a mass-media naţionale şi locale pe teritoriul zonei transnistrene;
- înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a organizaţiilor neguvernamentale şi dezvoltarea societăţii civile în zonă ca element important al vieţii publice într-un stat democratic;
- desfăşurarea alegerilor în zona transnistreană a Republicii Moldova sub egida exclusivă a unei Comisii Electorale Internaţionale, mandatate de OSCE, cu cea mai largă reprezentare în cadrul ei a ţărilor-membre;
- exercitarea dreptului de participare la procesul electoral în zonă doar în baza confirmării cetăţeniei Republicii Moldova;
- monitorizarea standardelor democratice trebuie efectuată de Comisia Electorală Internaţională cu cel puţin cinci luni înainte de data desfăşurării alegerilor;
- monitorizarea internaţională a standardelor democratice în zona transnistreană, precum şi organizarea procesului electoral de către Comisia Electorală Internaţională nu pot atrage după sine nici un fel de consecinţe privind  recunoaşterea acestei entităţi în baza dreptului internaţional.
Parlamentul Republicii Moldova îşi exprimă convingerea că fără asigurarea prealabilă a condiţiilor enumerate mai sus este imposibilă garantarea drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova din această zonă la libera exprimare a voinţei lor ca element-cheie pentru rezolvarea paşnică şi democratică a conflictului transnistrean, precum şi face imposibilă crearea unor organe reprezentative în zona transnistreană.
Pornind de la  acestea, Parlamentul Republicii Moldova solicită Consiliului  Europei, OSCE şi Uniunii Europene să se includă activ în procesul de democratizare a zonei transnistrene şi speră să găsească susţinere din partea acestor instituţii europene în realizarea criteriilor expuse privind democratizarea acestei zone ca element fundamental în reglementarea politică a conflictului transnistrean.
Anexa nr.3
A P E L U L
Parlamentului Republicii Moldova cu privire la principiile şi condiţiile
demilitarizării zonei transnistrene
Reafirmînd ataşamentul Republicii Moldova faţă de respectarea actelor internaţionale în domeniul securităţii, controlului asupra armamentului şi dezarmării,
Pornind de la prevederile Declaraţiei Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene din 24 martie 2005 şi, în special, de la principiile privind soluţionarea paşnică, democratică şi definitivă a problemei transnistrene,
Înţelegînd că factorul militar al problemei transnistrene constituie o sfidare asupra  securităţii naţionale şi regionale, necesitînd o soluţionare imediată,
Parlamentul Republicii Moldova solicită OSCE, UE, CE, SUA, Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Rom\x01+niei asistenţă pentru înlăturarea ameninţărilor reprezentate de factorul militar al conflictului transnistrean pe calea demilitarizării zonei prin eforturile conjugate ale comunităţii internaţionale.
Parlamentul, pornind de la prevederile articolului 11 din Constituţia Republicii Moldova, reafirmă că teritoriul Republicii Moldova, ca stat neutru, nu poate fi folosit pentru dislocarea forţelor armate ale altor state.
Bazîndu-se pe această prevedere constituţională, precum şi fiind convins de interesul deosebit al comunităţii internaţionale pentru soluţionarea cît mai grabnică a conflictului transnistrean, Parlamentul Republicii Moldova stabileşte următoarele condiţii indispensabile pentru demilitarizarea zonei transnistrene:
1. Federaţia Rusă va încheia, pînă la sfîrşitul anului 2005, retragerea şi lichidarea arsenalului militar rus, precum şi retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
2. Federaţia Rusă şi Republica Moldova vor recunoaşte faptul că unităţile militare, dislocate, în temeiul Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, în zona de securitate a Republicii Moldova, şi-au atins scopurile prevăzute, urmînd să fie reduse treptat şi retrase în totalitate de pe teritoriul ţării pînă la 31 decembrie 2006. Concomitent, în termenul menţionat, în urma unui demers al Republicii Moldova către OSCE, se va realiza transformarea treptată şi deplină a operaţiunii de pacificare existente într-un mecanism internaţional de observatori militari şi civili, care va acţiona cu mandatul OSCE, Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992 pierzîndu-şi actualitatea. Misiunea Internaţională de Observatori Militari şi Civili cu mandatul OSCE îşi va desfăşura activitatea în Republica Moldova pînă la reglementarea politică deplină  a conflictului transnistrean.
3. Republica Moldova îşi asumă obligaţia să propună, în cadrul Programului NATO "Parteneriat pentru Pace", şi să realizeze, prin intermediul Misiunii Internaţionale de Observatori Militari şi Civili în Moldova, dizolvarea formaţiunilor militare din zonă, casarea armamentului şi tehnicii militare, precum şi reabilitarea socială şi recalificarea persoanelor care fac parte din efectivul aşa-numitelor formaţiuni militare transnistrene.
4. La rîndul său, după îndeplinirea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate, în cadrul Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999), privind retragerea completă, neîntîrziată şi transparentă a armatei şi a armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a contingentului şi armamentului care cad sub incidenţa Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, Parlamentul Republicii Moldova îşi exprimă disponibilitatea de a ratifica Tratatul adaptat cu privire la forţele armate convenţionale în Europa, care reprezintă un element fundamental al securităţii europene.
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezentul apel şi îl comunică OSCE, UE, CE, SUA, Rusiei, Ucrainei şi Romăniei, în scopul obţinerii sprijinului pentru realizarea eficientă, în varianta propusă, a demilitarizării zonei transnistrene a Republicii Moldova, precum şi în vederea conjugării eforturilor pentru consolidarea securităţii regionale, a stabilităţii şi a dezvoltării democratice durabile în această parte a Europei.