*CCFNSAA1/2007 Versiunea originala
ID intern unic:  330641
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI
CONVENŢIE Nr. 1
din  19.01.2007
CONVENŢIE  COLECTIVĂ  (NIVEL DE RAMURĂ)
PENTRU ANII 2007-2008
Publicat : 02.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 29-31     art Nr : 130
    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova, organul central al administraţiei publice de specialitate,
    Patronatul de ramură, reprezentat de Federaţia Naţională a Patronatelor din Agricultură şi Industria  Alimentară şi Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin",
    Sindicatele din sectorul agroindustrial şi ramuri conexe, reprezentate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie "AGROINDSIND" din Republica Moldova,
numite în continuare Părţi, în scopul reglementării raporturilor de muncă şi social-economice, realizării acţiunilor şi măsurilor coordonate privind asigurarea garanţiilor social-economice minime, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor din agricultură, industria prelucrătoare, inclusiv alimentară şi ramuri conexe au încheiat prezenta Convenţie Colectivă la nivelul ramurii agriculturii si industriei alimentare, convenind asupra următoarelor:
CAPITOLUL  I
Principii generale
    1. Părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin principiile de bază ale parteneriatului social potrivit articolului17 "Principiile de bază ale parteneriatului social" şi articolului 35 "Convenţia colectivă" al Codului muncii, Legii privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocierii colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial nr.245-XVI din 21 iulie 2006,  la negocierea Convenţiei Colective (în continuare - Convenţie) şi se obligă să respecte în totalitate prevederile acesteia. În caz de încălcare a prevederilor prezentei  Convenţii fiecare dintre părţi este în drept să solicite, în termen de 10 zile lucrătoare, convocarea Comisiei ramurale pentru consultări şi negocieri colective în vederea problemelor apărute.
    2. Sub incidenţa prezentei Convenţii cad salariaţii şi angajatorii care au împuternicit reprezentanţii lor să elaboreze, negocieze şi să încheie Convenţia Colectivă în numele lor, autorităţile publice în limitele angajamentelor asumate, precum şi salariaţii şi angajatorii care au aderat la Convenţie după încheierea acesteia.
    Pentru salariaţii şi angajatorii din instituţiile de învăţămînt din subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (Universităţi, colegii, şcoli polivalente etc...), ale unităţilor din alte ramuri ale economiei naţionale afiliate la FNSAA "Agroindsind" au efect şi prevederile Convenţiilor în vigoare la nivel de ramura respectivă.
    Încetarea calităţii de membru al patronatului şi al sindicatului nu eliberează angajatorul de obligaţia respectării prevederilor Convenţiei şi contractelor colective de muncă încheiate în perioada aflării sale ca membru.
    3. Convenţia stipulează drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor în ce priveşte reglementarea raporturilor de muncă, precum şi a raporturilor social-economice legate nemijlocit de  acestea.
    4. La baza prezentei Convenţii se află legislaţia naţională în vigoare, Convenţiile Colective (nivel naţional) şi Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87 "Privind libertatea asocierii şi protecţiei dreptului la organizaţie" şi nr. 98 "Privind aplicarea principiilor dreptului la organizaţie şi de purtare a tratativelor colective", pe care părţile se obligă să le respecte.
    5. Convenţia la nivel teritorial şi contractele colective de muncă nu pot conţine clauze, care ar leza drepturile salariaţilor prevăzute de legislaţia în vigoare, Convenţiile internaţionale ratificate de Republica Moldova,  Convenţiile Colective  nivel naţional şi ramural.
    6. În perioada de acţiune a prezentei Convenţii, cu condiţia respectării prevederilor ei, Federaţia Naţionala a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie "Agroindsind" din Republica Moldova se abţine de la declanşarea grevelor la nivel de ramură, iar Angajatorii - de la concedierea în masă a salariaţilor, în limita stabilită.
    Se consideră concediere în masă:
    - pentru agenţii economici cu numărul total de salariaţi:
    de la 20 pînă la 50 persoane - 25% lunar;
    de la 51 pînă la 100 persoane - 15% lunar;
    de la 101 pînă la 1000 - 10% lunar;
    peste 1000 angajaţi - 5% lunar.
    7. Părţile vor aduce la cunoştinţă prezenta Convenţie  tuturor organizaţiilor sale de nivel teritorial şi de unităţi economice.
    8. Prevederile prezentei Convenţii constituie baza de negocieri pentru încheierea convenţiilor teritoriale şi contractelor colective de muncă la nivel de unitate şi se consideră minime pentru toţi agenţii economici din ramură.
    În cazul în care clauzele Convenţiilor Colective nivel superior conţin clauze mai avantajoase, clauzele contractelor la nivel inferior se vor adapta celor de nivel superior.
    9. Părţile se obligă ca, în perioada de aplicare a prezentei Convenţii, să nu promoveze şi să nu susţină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din Convenţiile şi contractele colective de munca, oricare ar fi nivelul la care acestea au fost încheiate, alte acte de ordin social-economic şi se vor consulta cu partenerii sociali.
    10. În caz de insolvabilitate, reorganizare, fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) a unităţii economice, Contractul colectiv de muncă este valabil pentru termenele stabilite, în afară de cazul cînd unitatea este lichidată.
    În cazul schimbării tipului de proprietate al unităţilor, Contractul colectiv de muncă continuie să-şi  producă efectele pînă la încheierea unui nou contract, însă nu mai puţin de 6 luni din momentul transmiterii dreptului de proprietate.
CAPITOLUL  II
Încheierea, modificarea, rezilierea şi suspendarea
contractelor individuale de muncă
    11. În scopul reglementării şi armonizării relaţiilor dintre salariaţi şi angajatori, angajarea se va face prin încheierea în scris a Contractului individual de muncă, care va respecta legislaţia muncii în vigoare şi Convenţiile Colective, şi care va fi confirmat de ordinul (dispoziţia) angajatorului.
    12. Contractul individual de muncă trebuie să conţină prevederile stipulate în articolul 49 "Conţinutul contractului individual de muncă" al Codului muncii şi în prezenta Convenţie.
    13. Încheierea Contractului individual de muncă se va face pe perioadă nedeterminată, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul muncii.
    14. Contractul individual de muncă nu poate fi modificat decît printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la contract şi este parte integrantă a acestuia. Cu titlu de excepţie,  modificarea unilaterală de către angajator a altor clauze ale contractului individual de muncă decît cele specificate la articolul 68 alin.(2) din Codul muncii este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de codul respectiv. În aceste cazuri, salariatul va fi prevenit despre necesitatea modificării contractului individual de muncă cu 2 luni înainte.
    15. Părţile au convenit ca noilor salariaţi să li se propună să se întîlnească cu liderul sindical, pentru a face cunoştinţă cu prezenta Convenţie şi Contractul colectiv de muncă.
    16. Concedierea în cazul lichidării unităţii, reducerii numărului, sau a statelor de personal se va produce în conformitate cu legislaţia muncii, angajatorii fiind obligaţi să acorde salariatului ce urmează a fi concediat, nu mai puţin de o zi lucrătoare pe săptămînă cu menţinerea salariului mediu, pentru căutarea unui alt loc de muncă.
    17. Soluţionarea conflictelor colective de muncă se va efectua în conformitate cu legislaţia în vigoare.
CAPITOLUL  III
Organizarea muncii şi salarizarea
    18. Pentru munca prestată în condiţiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu în bani convenit la încheierea contractului de muncă, indiferent de tipul de proprietate, forma organizatorico-juridică şi specializarea unităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
    19. La unităţile producătoare de produse agricole şi alimentare, pentru ceremonii familiale, la cererea în scris a salariatului, se permite eliberarea produselor agricole şi alimentare în contul salariului la preţul de cost a acestora.
    20. Părţile au convenit asupra necesităţii rezervării surselor băneşti, pentru lichidarea restanţelor la retribuirea muncii şi achitarea la timp a salariilor întreprinzînd măsuri concrete ca restanţele la plata salariilor să fie lichidate. Se recomandă ca la unităţile economice să fie elaborat un grafic cu includerea acestuia în contractul colectiv de muncă al unităţii.
    21. Formele de organizare a muncii şi de salarizare ce se pot aplica sînt următoarele:
    - pe unitate de timp;
    - în acord;
    - pe bază de tarife sau cote procentuale din veniturile realizate;
    - conform normelor de muncă;
    - alte forme specifice unităţii.
    Formele de organizare a muncii şi salarizare ce urmează să se aplice fiecărei activităţi se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau, dacă acestea lipsesc, prin contractele individuale de muncă.
    22. Conform articolului 168 "Elaborarea, aprobarea, înlocuirea şi revizuirea normelor unice şi a normelor-tip de muncă" al Codului muncii, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare în comun cu partenerii sociali şi cu atragerea instituţiilor interesate pe parcursul anului 2007 va  elabora norme-tip de muncă în agricultură şi industria alimentară.
    23. La adoptarea Regulamentelor de remunerare a muncii în unităţile economice, angajatorii se vor conduce de prevederile legislaţiei în vigoare.
    24. Angajatorii sînt obligaţi să asigure retribuirea muncii pentru fiecare salariat în mărime nu mai jos de salariul tarifar lunar pentru categoria I de calificare - începînd cu 1 septembrie 2006 în mărime de nu mai puţin de 700 lei, pentru salariaţii din ramura agriculturii nu mai puţin de 550 lei. Salariul tarifar de categoria I de calificare se reexaminează ori de cîte ori este necesar în conformitate cu Hotărîrile Guvernului şi este obligatoriu pentru toate unităţile economice.
    25. Salariul tarifar pentru I categorie de calificare se stabileşte luînd în considerare coeficienţii de complexitate după cum urmează:
 

Domeniul de activitate

Salariul tarifar de

I categorie (lei)
 
Coeficientul
- agricultura *

(*pentru mecanizatorii din agricultură şi sectorul zootehnic)

550
660
1,0
1,2
- industria prelucrătoare, inclusiv alimentară
805
1,15
- poligrafia şi reproducerea materialelor tipărite *
770
1,1
- industria extractiva şi exploatarea carierilor *
1050
1,5
- construcţii *
910
1,3

   - transport *

(*pentru organizaţiile care deservesc sectorul

agroindustrial afiliate la FNSAA”Agroindsind”)

770
 
1,1
 
 
 

    26.  Retribuirea muncii se va efectua luîndu-se în considerare că în salariul tarifar pentru I categorie de calificare nu se includ adaosurile, sporurile, plăţile de stimulare şi compensare.
    27.  Reţeaua tarifară pentru muncitori se aplică în toate unităţile după cum urmează:
    28. Toate drepturile băneşti cuvenite salariaţilor sînt prioritare şi se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale unităţii. În caz de faliment sau lichidare a unităţilor economice, salariaţii au calitatea de creditori privilegiaţi, iar drepturile lor băneşti constituie creanţe prioritare şi vor fi achitate integral înaintea celorlalţi creditori.
    29. În agricultură şi industria alimentară unde se activează sezonier plata se va efectua lunar în avans, dar în mărime nu mai mică decît 1/4 din salariul mediu lunar prognozat anual pe ţară.
    30. Salariaţii au dreptul la adaosuri şi sporuri la salariu cu caracter compensatoriu, mărimea lor minimă este specificată în anexa nr.1. Unităţile economice sînt în drept să majoreze adaosurile şi sporurile, specificate în anexa nr.1, precum şi să stabilească alte adaosuri şi sporuri cu caracter compensatoriu, în limitele mijloacelor proprii prevăzute pentru aceste scopuri în contractele colective de muncă.  
    31. În baza Listelor ramurale de lucrări (anexa nr.2) şi în conformitate cu rezultatele atestării locurilor de muncă, administraţia, de comun acord cu sindicatul, vor elabora şi vor include în contractele colective de muncă listele locurilor de muncă şi ale lucrărilor concrete pentru care salariaţilor li se vor stabili sporuri de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, cu specificarea mărimilor acestor sporuri. La elaborarea listelor în cauză indicarea codurilor lucrărilor şi locurilor de muncă este obligatorie. Listele se modifică anual în cazul raţionalizării locurilor de muncă şi ameliorării condiţiilor de muncă. Sporurile la salariu se vor stabili în mărimile prevăzute de Convenţia colectivă (nivel naţional).
    32. Sporul pentru vechime în muncă poate fi stabilit în cuantum de minimum 5% pentru 3 ani şi maximum 40% din salariul de bază pentru o vechime de peste 20 ani de activitate, conform anexei nr.3.
    33. La eliberarea salariaţilor în legătură cu reducerea statelor de personal, părţile au stabilit ca  angajatorul, în caz de posibilităţile financiare, va acorda o indemnizaţie de concediere suplimentară la cea stabilită de legislaţia în vigoare, respectiv:
    Pentru salariaţii care au activat la unităţile prelucrătoare:
    -  de la 5 pînă la 10 ani          1,5-2 salarii medii lunare;
    -  mai mult de 10 ani             2-3 salarii medii lunare.
    34. Salariaţii care lucrează în condiţii nefavorabile beneficiază, în funcţie de starea reală a condiţiilor de muncă, de sporuri de compensare în ordinea ce urmează:

Cantitatea punctelor în funcţie de  de gradul de nocivitate, stabilite,  în conformitate cu Hotărîrea  Guvernului nr.1335 din 10.10.2002 
Cuantumul indemnizaţiei, lei
1,5-2,0 
75
2,1-4,0 90
4,1-6,0 105
6,1-8,0 120
8,1- 10,0 135
peste 10,0 
150

CAPITOLUL IV
Timpul de muncă şi de odihnă
    35. Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 ore pe săptămînă, realizate prin săptămîna de lucru de 5 zile. Pentru unele unităţi,  subdiviziuni, locuri de muncă, categorii de personal se pot stabili programe de lucru cu o durată a timpului de lucru de 6 zile în săptămînă.
    36. Pentru unele profesii se stabileşte durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 ore (anexa nr.4).
    37. Salariaţii, care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă cu condiţii deosebite beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de lucru sub 8 ore  pe zi, în condiţiile prevăzute de lege.
    38. Durata reducerii timpului normal de lucru şi categoriile de personal care beneficiază de acest program se stabilesc prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unităţi.
    39. Începerea şi sfîrşitul zilei de lucru se stabilesc prin Regulamentul intern, întocmit de către administraţia unităţii,  cu consultarea sindicatelor.
    40. Salariaţii pot fi chemaţi să presteze ore suplimentare, în conformitate cu articolul 104 "Munca suplimentară" al Codului muncii. Compensarea orelor suplimentare se face prin plata cu sporuri, potrivit înţelegerii părţilor, dar nu mai puţin decît prevede articolul 157 "Retribuirea muncii suplimentare" al Codului muncii.
    41. În fiecare săptămîna salariatul are dreptul, de regulă, la 2 zile consecutive de repaus săptămînal (sîmbăta şi duminica), a săptămînii de lucru cu 5 zile şi la o zi de repaus săptămînal - duminica, acolo unde durata de muncă săptămînală constituie 6 zile de muncă. Zilele de sărbători sînt prevăzute de Codul muncii.
    42. Pauza pentru masă nu poate fi mai mică de 30 minute.  Prin Regulamentul intern, aprobat în comun de angajator şi comitetul sindical, pot fi   prevăzute  alte pauze de odihnă.
    43. În unităţile ramurii agriculturii şi industriei alimentare poate fi introdusă evidenţa globală a timpului de muncă. Părţile vor înainta propuneri de modificări în actele normative în vigoare.
    44. Conform prevederilor legislaţiei muncii, salariaţii au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihna plătit, cu menţinerea locului de lucru, cu o durată minimă de 28 zile calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare, precum şi un concediu suplimentar stabilit de legislaţie şi prevăzut în contractul colectiv de muncă nivel de unitate. Concediul suplimentar este acordat şi include în sine:  
    - concediul anual suplimentar pentru condiţii de muncă vătămătoare;
    - concediul anual suplimentar pentru vechimea în muncă, în cadrul aceleiaşi unităţi, se stabileşte prin negocieri şi se include în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
    Se stabileşte că concediile suplimentare se cumulează la concediul minim anual de 28 zile calendaristice.
    Prin clauzele contractului colectiv de muncă (nivel de unitate) pot fi stabilite şi alte categorii de concedii suplimentare.
    45. Salariaţii beneficiază de concediu suplimentar plătit pe motive familiale, exprimat în zile lucrătoare, în următoarele cazuri:

- căsătoria salariatului 5 zile
- căsătoria copiilor salariatului 3 zile
- naşterea ori înfierea copilului 3 zile
- decesul rudelor de gradul I (părinţilor, soţului, soţiei, copiilor) 5 zile
- decesul rudelor de gradul II (buneilor, fratelui) 3 zile
- femeile care au copii în clasele I - IV 1 zi la începutul anululuii  şcolar
- încorporarea în armată a unui membru al familiei 1 zi

CAPITOLUL  V
Utilizarea forţei de muncă, pregătirea şi perfecţionarea cadrelor
    46. Părţile vor conlucra în scopul realizării masurilor prevăzute în programul de stat pentru utilizarea forţei de muncă şi crearea noilor locuri de muncă.
    47. Părţile au convenit ca în contractele colective de muncă la nivel de unităţi  pot fi rezervate nu mai puţin de 2% din fondul de retribuire a muncii pentru perfecţionarea şi reciclarea cadrelor, inclusiv a activului sindical la teme din domeniul raporturilor de muncă determinate între sindicate şi angajator.
    48. Părţile au convenit a folosi în calitate de centru de instruire, pregătire şi perfecţionare a cadrelor din ramură, pe lîngă cele abilitate, şi Institutul Muncii a Sindicatelor republicane. În acest scop, în contractele colective de muncă la nivel de unitate pot fi prevăzute alocaţii financiare din contul unităţii economice.
    49. Pe parcursul acţiunii prezentei Convenţii, Părţile vor întreprinde măsuri în vederea asigurării cu locuri de muncă a absolvenţilor din instituţiile de învăţămînt din ramură (în unităţile de stat obligatoriu), pentru instruirea cărora au fost utilizate mijloacele bugetului de stat.
CAPITOLUL  VI
Protecţia muncii, ocrotirea sănătăţii şi asistenţa socială
    50. Părţile au convenit că angajamentele reciproce ale angajatorului şi salariaţilor, privind asigurarea în complex a securităţii muncii şi a condiţiilor de muncă sănătoase la unităţi, să fie stipulate în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
    51. Părţile, în comun cu organizaţiile interesate, pe parcursul anilor 2007-2008 vor elabora şi aproba Instrucţiuni- Cadru de securitate şi sănătate pentru lucrările din sectorul agroindustrial.
    52. Angajatorul îşi asumă responsabilitatea:
    - să garanteze respectarea întocmai a legislaţiei cu  privire la protecţia muncii şi a Codului muncii,  precum şi prioritatea vieţii şi sănătăţii salariatului faţă de interesele de producere a angajatorilor, să adopte măsurile corespunzătoare, pentru ca la locurile de muncă să fie asigurate toate condiţiile pentru ocrotirea sănătăţii şi evitarea accidentelor de muncă, inclusiv asigurarea  cu mijloace de protecţie individuală şi colectivă, precum şi asigurarea cu hrană specială;
    - să efectueze paşaportizarea locurilor de muncă şi elaborarea măsurilor respective cu prevederea a 2% la fondul de retribuire a muncii a salariaţilor în scopul ameliorării condiţiilor de muncă, prevenirii traumatismului şi bolilor profesionale la producere;
    - să comunice operativ Federaţiei "Agroindsind" despre accidentele de muncă soldate cu invaliditate şi mortale, să pună la dispoziţia Federaţiei copiile proceselor-verbale, formularul A-1 cu privire la cercetarea accidentelor în producere, cu incapacitate temporară de muncă;
    -  să organizeze instruirea şi verificarea permanentă a cunoştinţelor şi pregătirea în domeniul protecţiei muncii, a conducătorilor şi specialiştilor inclusiv şi instruirea împuterniciţilor sindicatelor pe protecţia muncii.
    53. Angajatorii şi reprezentanţii salariaţilor (sindicatele) vor include în contractele colective de muncă prevederi speciale, inclusiv grafice de instruire, ca  salariaţii să cunoască şi să respecte cu stricteţe normele şi instrucţiunile privind protecţia muncii, să utilizeze îmbrăcămintea specială, echipamentul de lucru, dispozitivele de protecţie după destinaţie. Prin ordine şi dispoziţii ale angajatorului salariaţii să fie preveniţi că în caz de pericol la producere salariatul este obligat să anunţe angajatorul sau conducătorul subdiviziunii, iar în cazul nerespectării acestor reguli şi norme, salariaţii vor fi traşi la răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    54. Reprezentanţii sindicatelor vor fi incluşi în comisiile de expertiză a corespunderii tehnologiilor, utilajelor, maşinilor, cerinţelor securităţii şi igienei muncii. Totodată, sindicatele sînt în drept să ceară expertiza independentă a condiţiilor de muncă cu scopul evidenţierii indicilor nocivi la producere. Pentru aceasta, sindicatele pot implica orice structuri specializate ori specialişti. Încheierile prezentate pentru sindicate sau angajatori trebuie să conţină în afara celor depistate în urma examinărilor şi propuneri de îmbunătăţire a stării securităţii muncii prevenirii de îmbolnăviri şi traume la locurile de muncă. Cheltuielile efectuate sînt suportate de angajatori.
    55. Contravaloarea echipamentului de protecţie se suportă integral de către angajator.
    56. Angajatorul se obligă să organizeze examinarea medicală gratuită a salariaţilor conform art. 238 al Codului muncii şi Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 132 din 17.06.1996 privind examenele medicale obligatorii la angajare în muncă şi periodice ale lucrătorilor care sînt supuşi acţiunilor factorilor nocivi şi nefavorabili.
    57. În cazul unor accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale din vina totală sau parţială a unităţii, angajatorii vor suporta plata integral de recuperare a capacităţii de muncă a salariaţilor (operaţii, proteze, procurarea medicamentelor, serviciile medicale etc.), cu excepţia celor prevăzute de Legea  asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.756-XIV din 24.12.1999.
    58. Pe parcursul sistării activităţii de muncă prevăzute de contractul individual de muncă de către organele de stat de control, ca rezultat al încălcării cerinţelor de protecţie a muncii fără vina salariatului, acestuia i se menţine locul de muncă (funcţia) şi salariul mediu.
    59. Părţile şi structurile respective din teritoriu îşi asumă responsabilitatea pentru organizarea odihnei copiilor. Suma cheltuielilor suplimentare se negociază şi se stipulează în Contractul colectiv de muncă a unităţii.
    60. Părţile au convenit să-şi aducă contribuţia la recuperarea sănătăţii salariaţilor lor. La nivel de unitate vor fi prevăzute în Contractele colective de muncă surse financiare, utilizînd în acest scop instituţiile curative, inclusiv ale Federaţiei "Agroindsind" (sanatoriul "Struguraş").
    61. Părţile vor contribui la realizarea prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.184 "Securitatea şi igiena muncii în agricultură"  ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova.
    Pentru implementarea prevederilor acestei Convenţii Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare în comun cu organele de resort va contribui la:
    - organizarea pe parcursul anilor 2007-2008 în fiecare raion a cursurilor de instruire a lucrătorilor din agricultură, fermierilor şi familiilor lor în domeniul securităţii şi igienei muncii;
    - organizarea, efectuarea şi atestarea pe parcursul anilor 2007-2008 a locurilor de muncă din punct de vedere a securităţii şi igienii muncii;
    - elaborarea standardelor naţionale pentru substanţele chimice folosite în agricultură pentru agenţii care produc, importă, depozitează sau distrug substanţele nominalizate;
    - elaborarea şi implementarea în anul 2007 a unui sistem adecvat de colectare, prelucrare şi distrugere a deşeurilor chimice, substanţelor chimice cu termene de păstrare expirate şi containerilor goale, inclusiv a staţiilor şi depozitelor de pesticide nefuncţionale, pentru a evita utilizarea lor în alte scopuri şi de a elimina şi de a reduce la minimum riscurile pentru securitatea şi sănătatea oamenilor şi a mediului ambiant.  
CAPITOLUL VII
Drepturile şi garanţiile activităţii FNSAA "Agroindsind"
şi a Patronatului de ramură
    62. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Patronatul de ramură recunosc drepturile FNSAA "Agroindsind" şi ale structurilor teritoriale ale ei la apărarea drepturilor de muncă, sociale şi economice a membrilor de sindicat de la unităţile de ramură în limitele normelor dreptului internaţional, Legii sindicatelor, Codului muncii, Statutului FNSAA "Agroindsind" şi legislaţiei în vigoare.
    63. Părţile au convenit ca preşedintele organizaţiei sindicale a unităţii economice, va participa la şedinţele organelor de conducere ale unităţii economice pe chestiunile ce ţin de raporturile de muncă şi problemele sociale.
    64. Părţile şi structurile lor din teritoriu vor comunica reciproc şi în termen de 5 zile hotărîrile fiecăruia, privind toate problemele importante în domeniul raporturilor de muncă. Totodată părţile vor asigura informarea mai amplă a salariaţilor, prin instalarea în loc public şi păzit a unui stand informativ.
    65.  FNSAA "Agroindsind" şi structurile sale în teritoriu recunosc dreptul Patronatului de stabilire  a normelor de muncă, disciplina muncii, discipline tehnologice prin aprobarea Regulamentelor respective, cu consultarea obligatorie a sindicatelor.
    66. Părţile se recunosc ca parteneri permanenţi de dialog social în conformitate cu prevederile Codului muncii.
    67. Angajatorii se obligă:
    a) să deconteze lunar sindicatului mijloace financiare în mărime de cel puţin 0, 2 % din fondul de retribuire a muncii salariaţilor, pentru utilizarea în scopurile stabilite de Contractul colectiv de muncă, inclusiv pentru acordarea de către sindicat a prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă prin tratament balneoclimateric agenţilor economici în care nu există organizaţii sindicale;
    b) să nu împiedice şi să nu facă presiuni asupra Sindicatului în exercitarea sarcinilor şi împuternicirilor sale statutare;
    c) să permită accesul liber al reprezentanţilor sindicatelor în toate subdiviziunile de producţie în scopul realizării drepturilor şi sarcinilor sale statutare;
    d) să respecte drepturile salariaţilor aleşi în organele sindicale şi neeliberaţi de la serviciul de bază, acordîndu-le cel puţin 4 zile lunar, pentru îndeplinirea funcţiilor sale elective, păstrîndu-le salariul mediu lunar, stipulate în contractul colectiv de muncă;
    e) să asigure retribuirea muncii conducătorului organului sindical eliberat din producere în legătură cu alegerea în funcţie electivă din contul mijloacelor financiare a unităţii. Mărimea salariului acestuia se stabileşte prin negocieri, însă în mărimea nu mai puţin de nivelul salariului specialistului principal al unităţii, şi se indică în contractul colectiv de muncă. Plata să se efectueze prin sindicat, transferînd lunar pe contul sindicatului  suma salariului stabilit;
    f) să nu împiedice participarea reprezentanţilor sindicatului la acţiunile organizate în interesul membrilor de sindicat (conferinţe, seminare, congrese, măsuri de instruire a activului sindical etc.), cu menţinerea salariului mediu lunar şi achitarea cheltuielilor în caz de deplasare;  
    g) să asigure în incinta unităţii, cu titlu gratuit, spaţiul şi mobilierul necesar activităţii sindicale, cu mijloace de comunicare, iar în caz de necesitate - cu transport, precum şi să efectueze din cont propriu asigurarea sanitară  şi reparaţia curentă a încăperii;
    h) să acorde persoanelor, alese în organele sindicale de diferit nivel, la expirarea mandatului, (în termen sau anticipat) funcţia deţinută anterior, iar în lipsa acesteia - o funcţie echivalentă în aceeaşi unitate;
    j) întocmai să respecte cerinţele articolului 390 "Asigurarea condiţiilor pentru activitatea organului sindical din unitate" al Codului muncii în colectarea şi transferarea cotizaţiilor de membru.
    68. În baza articolului 390 (p. 3 şi 5) al Codului muncii Părţile stabilesc următoarele condiţii şi modul de colectare, transferare a cotizaţiilor de membru (mijloacelor băneşti):
    - angajatorul, prin intermediul contabilităţii, în baza listelor membrilor de sindicat, perfectate şi prezentate de comitetul sindical contabilităţii unităţii, colectează fără plată cotizaţiile de membru în mărime de 1% din salariul lunar total;
    - reţine mijloacele băneşti de la nemembrii de sindicat din salariile acestora, la solicitarea lor (cererilor lor), dacă pentru a doua categorie este prevăzut de contractul colectiv de muncă;
    - mijloacele băneşti acumulate lunar de către angajator, în ziua achitării salariilor angajaţilor, se transferă pe conturile organelor respective la decizia înscrisă a uniunii teritoriale a sindicatelor, sau a centrului Federaţiei "Agroindsind". Decizia organului sindical în mod obligatoriu se înregistrează în cancelaria (secretariat) angajatorului;
    - angajatorul nu este în drept să utilizeze mijloacele băneşti colectate de la membrii de sindicat;
    - în cazul în care angajatorul a achitat salariile la timp iar cotizaţiile de membru (mijloacele băneşti) colectate au fost reţinute mai mult de o lună, organul sindical (comitetul sindical, Uniunea teritorială, Federaţia "Agroindsind") e în drept să ceară compensarea pierderilor cauzate de ne transferarea la timp a cotizaţiilor (mijloacelor băneşti), prin majorări  în proporţie de 0,1 %  din suma datoriei pentru fiecare zi  de întîrziere.
CAPITOLUL VIII
Principii  finale
    69. Prevederile prezentei Convenţii au efect asupra unităţilor economice şi organizaţiilor afiliate la Federaţia Naţională a Patronatelor din Agricultură şi Industria Alimentară şi la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie "Agroindsind".
    70. Prezenta Convenţia se încheie pe o perioada de 2 ani (2007-2008). Dacă nici una din părţi nu denunţă Convenţia cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiată, valabilitatea acesteia se prelungeşte pînă la încheierea unei noi Convenţii, dar nu mai mult de 12 luni.
    71. Orice cerere de modificare a prezentei Convenţii va face obiectul unei negocieri. Cererea de modificare se aduce la cunoştinţă în scris celor altor părţi cu cel puţin 30 zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor. Modificările şi completările acceptate de părţile respective vor avea aceleaşi efecte ca şi prevederile Convenţiei. Concomitent  vor fi adaptate corespunzător  Contractele colective de muncă de la unităţile economice.
    72. Anexele 1-4 sînt parte integrantă a Convenţiei.
    73. Prezenta Convenţie intră în vigoare din momentul semnării şi înregistrării ei la Ministerul Economiei şi Comerţului şi este obligatorie pentru Părţi.

   Ministrul                     Directorul general                  Preşedintele Federaţiei             Preşedintele interimar
    agriculturii şi               al Agenţiei Agroindustriale     Naţionale a Patronatului        al Federaţiei Naţionale a
    industriei alimentare    "Moldova-Vin"                     din Agricultură şi Industria    Sindicatelor din Agricultură
    din Republica Moldova                                            Alimentară din Republica       şi Alimentaţie "AGROINDSIND" 
                                                                                   Moldova

    Anatolie Gorodenco      Valeriu Mironescu                  Valeriu Bulgari                      Vasile Mămăligă

Anexa nr. 1
Lista
adaosurilor şi sporurilor la salariu cu caracter
compensatoriu acordate angajaţilor şi mărimea lor minimă
    anexa nr.1
Anexa nr. 2
Lista
lucrărilor şi locurilor de muncă cu condiţii grele şi deosebit de grele,
vătămătoare şi deosebit de vătămătoare pentru care salariaţilor
li se stabilesc sporuri de compensare
    anexa nr.2
Anexa nr.3
Lista
sporurilor minime, suplimentare stabilite salariaţilor,
pentru vechime în muncă

Vechimea în muncă(ani) Cuantumul minim din salariul de bază (% lunar)
3-5 5-10
5-10 10-15
10-20 15-30
Mai mult de 20 ani 30-40

Anexa nr.4
L I S T A
profesiilor pentru care se permite durata zilnică a timpului de
muncă de 12ore,urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore

    anexa nr.4