În temeiul Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 51-54, art. 153), Legii zootehniei nr. 412-XIV din 27 mai 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 73-77, art. 347), precum şi în scopul perfecţionării sistemului de inofensivitate alimentară pentru consumatorii din Republica Moldova, facilitării comerţului prin reformarea şi modernizarea sectorului sanitar, protecţiei teritoriului ţării de pătrunderea bolilor la peşti, precum şi asigurării pieţei cu animale şi produse de acvacultură salubre şi inofensive,   Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate a animalelor şi produselor de acvacultură şi măsurile de prevenire şi combatere a anumitor boli la animalele acvatice (se anexează).
    2. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr. 1522 din 29 decembrie 2007 „Cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea măsurilor minime pentru controlul şi supravegherea anumitor boli la peşti” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 11-12, art. 64).
    3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

    Prim-ministru                                                        Zinaida GRECEANÎI

    Nr. 239. Chişinău, 26 martie 2009.

    Prezenta Normă sanitar-veterinară a fost armonizată cu prevederile  Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/88/CE din 24 octombrie 2006 privind condiţiile de sănătate animală aplicabile animalelor şi produselor de acvacultură şi referitoare la prevenirea anumitor boli la animalele acvatice şi la măsurile de combatere a acestor boli (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2006, nr. L 328, 24.11.2006,  p. 14–56).
    1. Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate a animalelor şi produselor de acvacultură şi măsurile de prevenire şi combatere a anumitor boli la animalele acvatice (în continuare – Norma sanitar-veterinară) stabileşte:
    a) cerinţe de sănătate animală, care se aplică în cazul plasării pe piaţă, importului şi tranzitului animalelor de acvacultură şi produselor obţinute din acestea;
    b) măsuri preventive minime privind creşterea nivelului de sensibilizare şi de pregătire a autorităţilor competente, responsabililor din exploataţiile de acvacultură şi a agenţilor economici faţă de bolile animalelor de acvacultură;
    c) măsuri minime de combatere aplicate în cazul suspectării sau confirmării prezenţei unui focar al uneia dintre bolile animalelor de acvacultură.
    Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală (în continuare – Agenţia) poate, în caz de necesitate, să ia măsuri stricte în domeniul reglementat în pct. 29 şi în capitolul V al prezentei     Norme sanitar-veterinare, cu condiţia ca aceste măsuri să nu afecteze comerţul cu alte state.
    2. Prezenta Normă sanitar-veterinară se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor privind conservarea speciilor sau introducerea de specii alogene.
    3. Prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare nu se aplică:
    a) animalelor acvatice ornamentale crescute în acvarii de tip necomercial;
    b) animalelor acvatice sălbatice recoltate sau capturate în vederea punerii lor imediate în circuitul alimentar;
    c) animalelor acvatice capturate în vederea producerii de făină de peşte, de hrană pentru peşti, de ulei de peşte şi de produse similare.
    Prevederile capitolului II, secţiunilor 1-4 ale capitolului III şi capitolului VII din prezenta Normă sanitar-veterinară nu se aplică animalelor acvatice ornamentale ţinute în magazinele de animale de companie, în centre în care se vînd produse de grădinărit, în iazurile din parcuri şi în acvariile comerciale sau la agenţii economici en gros, care:
    a) nu sînt nicicum în contact direct cu apele naturale;
    b) sînt echipate cu un sistem de tratare a reziduurilor care reduce pînă la un nivel acceptabil riscul de contaminare a apelor naturale.
    4. În prezenta Normă sanitar-veterinară noţiunile de bază utilizate au următoarele semnificaţii:
    acvacultură – creşterea sau cultivarea de organisme acvatice prin tehnici care vizează mărirea producţiei acestor organisme peste capacităţile naturale ale mediului şi într-un cadru în care organismele respective rămîn proprietatea uneia sau a mai multe persoane fizice sau juridice pe întreaga perioadă a creşterii şi cultivării acestora, pînă la data încheierii recoltării;
    animal de acvacultură – orice animal acvatic, în toate stadiile de dezvoltare ale acestuia, inclusiv ouă, material seminal, gameţi, care este crescut într-o fermă de acvacultură sau într-o zonă de cultivare a moluştelor sau care este scos din mediul sălbatic pentru a fi introdus într-o fermă de acvacultură sau într-o zonă de cultivare a moluştelor;
    exploataţie de acvacultură – orice întreprindere publică sau privată care desfăşoară orice activitate, legată de creşterea, exploatarea sau cultivarea animalelor de acvacultură;
    responsabil de exploataţie de acvacultură – orice persoană fizică sau juridică a cărei responsabilitate este să garanteze respectarea dispoziţiilor prezentei Norme sanitar-veterinare în exploataţia de acvacultură aflată sub controlul său;
    animal acvatic – orice peşte din supraclasa Agnatha şi din clasele Chondrichthyes şi Osteichthyes, orice moluscă din încrengătura Mollusca şi orice crustaceu din subîncrengătura Crustacea;
    întreprindere de prelucrare autorizată – orice întreprindere de producţie alimentară autorizată, în conformitate cu regulile specifice de igienă care se aplică produselor alimentare de origine animală, pentru prelucrarea animalelor de acvacultură în scopul obţinerii de produse alimentare de origine animală şi care deţine o autorizaţie sanitar-veterinară eliberată în conformitate cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare;
    responsabil de întreprindere de prelucrare autorizată – orice persoană fizică sau juridică a cărei responsabilitate este să garanteze respectarea dispoziţiilor prezentei Norme sanitar-veterinare în întreprinderea de prelucrare autorizată sanitar-veterinar, aflată sub controlul său;
    fermă de acvacultură – orice local, orice zonă împrejmuită sau orice instalaţie utilizată de către o exploataţie de acvacultură pentru a creşte animale de acvacultură pînă la plasarea lor pe piaţă, cu excepţia siturilor utilizate pentru adăpostirea temporară înainte de abatorizare, fără hrănirea animalor acvatice recoltate sau capturate pentru consumul uman;
    zonă de cultivare a moluştelor –  zonă de producţie sau de relocare în care toate exploataţiile de acvacultură îşi desfăşoară activităţile în cadrul unui sistem de biosecuritate comun;
    animal acvatic ornamental – un animal acvatic  ţinut, crescut sau plasat pe piaţă în scopuri exclusiv decorative;
    plasare pe piaţă – faptul de a comercializa animale de acvacultură, de a le oferi pentru vînzare sau pentru orice alt tip de transfer, gratuit sau nu, sau de a le deplasa în orice fel;
    zonă de producţie – orice zonă cu apă dulce, maritimă, de estuar, continentală sau de lagună unde se găsesc bancuri naturale de moluşte sau amplasamente de creştere a moluştelor şi de unde sînt preluate moluştele pentru consumul uman;
    locuri de pescuit sportiv cu repopulare – iazuri sau alte instalaţii, în care populaţia este menţinută numai pentru pescuitul recreativ, repopularea fiind efectuată cu animale de acvacultură;
    zonă de relocare – orice zonă de apă dulce, maritimă, de estuar sau de lagună cu limite bine marcate şi indicate prin geamanduri, stîlpi sau orice alte mijloace fixe şi utilizată exclusiv pentru purificarea naturală a moluştelor vii;
    compartiment – una sau mai multe ferme care fac parte dintr-un sistem comun de biosecuritate şi în care există o populaţie de animale acvatice cu o stare de sănătate proprie în ceea ce priveşte o anumită boală;
    dispozitiv comun de biosecuritate – sistem, ce constă în aplicarea la animalele acvatice a aceloraşi măsuri de supraveghere, de prevenire şi de combatere a bolilor;
    zonă de izolare – zonă situată în jurul unei ferme de acvacultură sau al unei zone de cutivare a moluştelor infectate, în care sînt puse în aplicare măsuri de combatere, cu scopul de a preveni răspîndirea bolii;
    boală – infecţie a animalelor acvatice, cu/sau fără manifestări clinice, legată de prezenţa unuia sau a mai mulţi agenţi etiologici;
    zone sau compartimente indemne de boală – zone sau compartimente declarate indemne de boală, în conformitate cu prezentа Normă sanitar-veterinară;
    boală emergentă – boală gravă depistată recent, a cărei cauză a putut fi stabilită sau nu şi care se poate răspîndi atît în cadrul aceleiaşi populaţii, cît şi de la o populaţie la alta, de exemplu, prin comerţ cu animale acvatice şi/sau cu produse obţinute din animale acvatice, precum şi o boală menţionată anterior, care este depistată la o nouă specie-gazdă încă neînregistrată ca specie sensibilă în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    segment epizootologic – grup de animale acvatice care prezintă aproximativ acelaşi risc de expunere la un agent patogen într-un anumit sector. Acest risc poate rezulta din faptul că animalele respective trăiesc în acelaşi mediu acvatic sau din faptul că practicile de gestionare aplicate favorizează răspîndirea rapidă a unui agent patogen de la un grup de animale la altul;
     vid sanitar – operaţiune de combatere a bolilor, ce constă în golirea unei ferme de acvacultură de animalele de acvacultură sensibile la boala respectivă sau care sînt vectori cunoscuţi ai agentului patogen şi, pe cît posibil, de apele în care acestea se dezvoltă;
    prelucrare ulterioară – operaţiuni de prelucrare a animalelor acvatice prealabile consumului uman, ce fac apel la orice metodă sau tehnică ce afectează integritatea anatomică a acestor animale, ca faptul de a le scurge de sînge, a le goli sau eviscera, a le decapita, a le tranşa sau a tăia fileuri din ele, şi care produc deşeuri sau subproduse susceptibile de a prezenta un risc de răspîndire a bolilor;
    infecţie – prezenţa pe un animal-gazdă sau în interiorul acestuia a unui agent patogen în fază de multiplicare sau de evoluţie ori în stare latentă;
    zone sau compartimente infectate – zone sau compartimente în care este confirmată prezenţa infecţiei;
    specie sensibilă – orice specie la care s-a demonstrat prezenţa unei infecţii cu un agent patogen pe cale naturală sau a unei infecţii experimentale ce imită condiţiile naturale;
    specie-vector – specie care nu este sensibilă la o boală, dar care ar putea să răspîndească infecţia prin transmiterea agenţilor patogeni de la o specie-gazdă la alta;
    zonă – arie geografică delimitată, caracterizată printr-un sistem hidrografic omogen care cuprinde o parte dintr-un bazin hidrografic (de la izvor sau izvoare pînă la o barieră naturală sau artificială ce împiedică migrarea în amonte a animalelor acvatice din aval), un bazin hidrografic întreg (de la izvor sau izvoare pînă la estuar) sau mai multe bazine hidrografice, inclusiv estuare, în funcţie de legătura epizootologică dintre bazinele hidrografice prin estuar.
    În sensul prezentei Norme sanitar-veterinare se aplică, de asemenea, noţiunile în vigoare referitoare la produsele alimentare, regulile generale şi regulile specifice de igienă a produselor alimentare, precum şi la controalele oficiale, efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor.
    5. Agenţia trebuie să autorizeze fiecare exploataţie de acvacultură.
    În cazul în care mai multe exploataţii de acvacultură cresc moluşte în aceeaşi zonă de cultivare a moluştelor, autorizaţia sanitar-veterinară se poate referi la toate acestea.
    Fiecare centru de expediere, centru de purificare şi altă întreprindere similară, situate într-o anumită zonă de cultivare a moluştelor, trebuie să dispună de o autorizaţie sanitar-veterinară individuală.
    6. Agenţia trebuie să asigure autorizarea a fiecărei întreprinderi de prelucrare şi abatorizare a animalelor de acvacultură.
    7. Agenţia trebuie să asigure ca fiecărei exploataţii de acvacultură şi fiecărei întreprinderi de prelucrare să i se atribuie un număr de autorizaţie sanitar-veterinară unic.
    8. Prin derogare de la condiţia de autorizare menţionată la pct. 5 al prezentei Norme sanitar-veterinare, Agenţia poate să impună numai înregistrarea pentru:
    a) alte instalaţii decît exploataţiile de acvacultură, care deţin animale acvatice fără intenţia de a le plasa pe piaţă;
    b) locurile de pescuit sportiv cu repopulare;
    c) exploataţiile de acvacultură care plasează pe piaţa locală din regiunea de producţie cantităţi mici de animale de acvacultură destinate exclusiv consumatorului final, în conformitate cu regulile specifice de igienă pentru produsele de origine animală.
    În aceste cazuri, dispoziţiile prezentei Norme sanitar-veterinare se aplică întocmai, luînd în considerare natura, caracteristicile şi situaţia instalaţiilor, a locurilor de pescuit sportiv cu repopulare sau a exploataţiilor respective, precum şi riscul de răspîndire a bolilor la alte populaţii de animale acvatice, legat de activităţile acestora.
    9. În cazul încălcărilor şi neconformării cu dispoziţiile prezentei Norme sanitar-veterinare, Agenţia trebuie să aplice măsurile corective necesare, prevăzute de legislaţia în vigoare.
    Planul de măsuri, după caz, include:
    a) impunerea de proceduri sanitare sau orice alte măsuri considerate necesare pentru a asigura siguranţa hranei pentru animale şi produselor alimentare de origine animală sau conformarea cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare de origine animală şi cu normele de sănătate animală şi bunăstarea animalelor;
    b) restricţionarea sau interzicerea plasării pe piaţă a importului sau exportului de hrană pentru animale, produse alimentare de origine animală sau animale;
    c) supravegherea şi, după caz, dispunerea recuperării, retragerii şi/sau nimicirii hranei pentru animale sau produselor alimentare de origine animală;
    d) autorizarea folosirii hranei pentru animale sau produselor alimentare de origine animală în alte scopuri decît cele cărora le-au fost destinate iniţial;
    e) suspendarea activităţii sau închiderea totală sau parţială a întreprinderii în cauză, pentru o perioadă adecvată;
    f) suspendarea sau retragerea autorizaţiei întreprinderii;
    g) luarea măsurilor privind transporturile din alte ţări.
    În acest caz, Agenţia transmite agentului economic respectiv sau reprezentantului acestuia:
    a) notificarea scrisă a deciziei sale privind acţiunea ce urmează să fie întreprinsă în conformitate cu prezentul punct, împreună cu motivaţia deciziei;
    b) informaţia asupra drepturilor de recurs împotriva deciziei şi asupra procedurii şi termenelor aplicabile.
    După caz, Agenţia notifică decizia sa şi autorităţii competente a statului de expediere.
    10. Autorizaţia sanitar-veterinară se acordă de către Agenţie numai responsabililor de exploataţii de acvacultură sau de întreprinderi de prelucrare, care:
    a) îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct. 17-26 ale prezentei Norme sanitar-veterinare;
    b) au instituit un mecanism care le permite să demonstreze Agenţiei că cerinţele care urmează să se aplice sînt într-adevăr îndeplinite.
    11. Autorizaţia sanitar-veterinară nu se acordă în cazul în care activitatea respectivă ar reprezenta un risc de răspîndire a bolilor la fermele de acvacultură, la zonele de cultivare a moluştelor sau la populaţiile de animale sălbatice situate în apropierea fermei de acvacultură sau a zonei de cultivare a moluştelor respective.
    Înainte de a refuza autorizarea, se iau în considerare măsurile de atenuare a riscului şi, în special, posibilitatea eventuală de a deplasa activitatea respectivă.
    12. Agenţia trebuie să se convingă că responsabilii de exploataţii de acvacultură şi de întreprinderi de prelucrare autorizate comunică toate informaţiile utile care permit Agenţiei să aprecieze în ce măsură sînt îndeplinite condiţiile de acordare a autorizaţiei sanitar-veterinare, prevăzute în registrul oficial al exploataţiilor de acvacultură şi al întreprinderilor de prelucrare autorizate.
    La exploataţiile de acvacultură autorizate este necesar ca următoarele informaţii să fie înregistrate de către Agenţie:
    a) denumirea şi adresa exploataţiei de acvacultură, precum  şi coordonatele acesteia (numerele de telefon şi de fax, adresa electronică);
    b) numărul de înregistrare şi referinţele privind autorizaţia sanitar-veterinară eliberată (data autorizaţiilor specifice, codurile sau numerele de identificare, modalităţile de producţie şi orice alte elemente referitoare la autorizaţia sanitar-veterinară);
    c) amplasarea geografică a fermei definită printr-un sistem corespunzător de coordonate ale tuturor locurilor de expl­oataţie (dacă este posibil, coordonatele GIS – Geographical Informational Sistem- Sistem Geografic Informaţional);
    d) obiectivele, tipul [tipul de sistem de creştere sau de echipamente (echipamente terestre, cuşti marine, bazine terestre etc.)] şi volumul maxim al producţiei, în cazul în care acesta a fost stabilit;
    e) pentru fermele continentale, centrele de expediere şi centrele de purificare (datele detaliate privind aprovizionarea cu apă a fermei şi evacuarea reziduurilor);
    f) speciile de animale de acvacultură crescute în fermă (pentru fermele care cresc specii multiple sau specii ornamentale se va preciza dacă una dintre speciile respective este sensibilă la bolile menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară sau este susceptibilă de a fi un vector al acestor boli);
    g) informaţii la zi privind statutul sanitar (de exemplu, dacă ferma, situată într-un stat, o zonă sau un compartiment, este indemnă de boală, dacă i se aplică un program care urmăreşte obţinerea statutului „indemn de boală” sau dacă a fost declarată infectată cu o boală inclusă în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară).
    În cazul în care este acordată o autorizaţie sanitar-veterinară unei zone de cultivare a moluştelor, informaţiile trebuie să fie înregistrate pentru toate exploataţiile de
acvacultură care operează în zona respectivă.
    La întreprinderile de prelucrare autorizate este necesar ca următoarele informaţii minime să fie înregistrate de către Agenţie pentru fiecare întreprindere de prelucrare autorizată:
    a) denumirea şi adresa întreprinderii de prelucrare autorizată, precum şi coordonatele acesteia (numerele de telefon şi de fax, adresa electronică);
    b) numărul de înregistrare şi referinţele privind autorizaţia sanitar-veterinară eliberată [data autorizaţiilor specifice, codurile sau numerele de identificare, modalităţile de producţie şi orice alte elemente referitoare la autorizaţia sanitar-veterinară];
    c)  amplasarea geografică a întreprinderii de prelucrare definită printr-un sistem corespunzător de coordonate ale tuturor locurilor de exploataţie (dacă este posibil, coordonatele GIS );
    d) date detaliate privind sistemele de tratare a reziduurilor din întreprinderea de prelucrare autorizată;
    e) speciile de animale de acvacultură prelucrate de întreprinderea autorizată.
    13. Agenţia întocmeşte, actualizează şi face public  registrul exploataţiilor de acvacultură şi al întreprinderilor de prelucrare autorizate, ce conţine cel puţin informaţiile prevăzute la pct. 12 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    14. Agenţia efectuează controale oficiale în exploataţiile de acvacultură şi în întreprinderile de prelucrare autorizate.
    15. Controalele oficiale se realizează sub formă de inspecţii, de vizite, de audituri şi, după caz, de  eşantionări efectuate cu regularitate, în funcţie de starea de sănătate a animalelor, la fiecare exploataţie de acvacultură.
    16. Controalele oficiale se efectuează în funcţie de starea de sănătate a animalelor din zona sau compartimentul respectiv, de riscul de contaminare şi de răspîndire a bolilor, prezentat de exploataţia de acvacultură sau de întreprinderea de prelucrare autorizată, conform prevederilor anexei nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
     17. Agenţia trebuie să se convingă că exploataţiile de acvacultură ţin un registru referitor la:
    a) circulaţia animalelor de acvacultură şi a produselor obţinute din acestea – intrarea şi ieşirea din fermele de acvacultură sau din zonele de cultivare a moluştelor respective;
    b) mortalitatea constatată în fiecare segment epizootologic în raport cu tipul de producţie;
    c) rezultatele programului de supraveghere a sănătăţii animalelor pus în aplicare în conformitate cu pct. 22-26 ale prezentei Norme sanitar-veterinare în baza analizei riscurilor.
    18. Agenţia trebuie să se convingă că întreprinderile de prelucrare autorizate ţin un registru referitor la toate intrările  şi ieşirile animalelor de acvacultură şi ale produselor obţinute din acestea.
    19. Agenţia trebuie să se încredinţeze că, pentru orice transport al animalelor de acvacultură, transportatorul ţine o evidenţă privind:
    a) mortalitatea în timpul transportului, în funcţie de tipul de transport şi de speciile transportate;
    b) fermele de acvacultură, zonele de cultivare a moluştelor şi întreprinderile de prelucrare unde s-a deplasat mijlocul de transport;
    c) orice schimb de apă efectuat în cursul transportului, precizînd, în special, sursa apelor noi şi locul de eliminare a apelor.
    20. Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice referitoare la trasabilitate, Agenţia se încredinţează ca circulaţia animalelor să fie înregistrată de către responsabilii de exploataţii de acvacultură, astfel cum este prevăzut la lit. a) pct. 17  din prezenta Normă sanitar-veterinară, şi să garanteze trasabilitatea între locul de origine şi locul de destinaţie.
    Agenţia va efectua înregistrarea acestor circulaţii într-un registru naţional şi păstrarea acestei informaţii în format electronic.
    21. Agenţia asigură punerea în aplicare a principiilor de bună practică privind igiena, adaptate la activităţile respective de către exploataţiile de acvacultură şi întreprinderile de prelucrare autorizate în scopul prevenirii plasării şi răspîndirii bolilor.
    22. Agenţia asigură aplicarea unui program de supraveghere a stării de sănătate a animalelor acvatice,  bazat pe analiza riscului şi adaptat la tipul de producţie respectiv.
    O fermă de acvacultură sau o fermă de moluşte cu risc ridicat este cea care:
    a) prezintă un risc ridicat de răspîndire sau de constrîngere a bolilor în contact cu alte ferme de acvacultură;
    b) funcţionează în condiţii de creştere a animalelor care ar putea să mărească riscul de apariţie a epizootiilor (biomasă crescută, slabă calitate a apei), luînd în considerare speciile prezente;
    c) vinde animale acvatice vii pentru creştere sau repopulare.
    O fermă de acvacultură sau o fermă de moluşte cu risc mediu este o fermă care:
    a) prezintă un risc mediu de răspîndire sau de constrîngere a bolilor în contact cu alte ferme de acvacultură sau specii sălbatice;
    b) funcţionează în condiţii de creştere a animalelor care nu măresc, în mod necesar, riscul de apariţie a epizootiilor (biomasă medie, calitate medie a apei), luînd în considerare speciile prezente;
    c) vinde animale acvatice vii, în principal pentru consumul uman.
    O fermă de acvacultură sau o fermă de moluşte cu risc scăzut este o fermă care:
    a) prezintă un risc scăzut de răspîndire sau de constrîngere a bolilor în contact cu alte ferme de acvacultură sau specii sălbatice;
    b) funcţionează în condiţii de creştere a animalelor care nu măresc riscul de apariţie a epizootiilor (biomasă redusă, bună calitate a apei), luînd în considerare speciile prezente;
    c) vinde animale acvatice vii numai pentru consumul uman.
    Supravegherea pasivă cuprinde obligaţia de a notifica imediat apariţia sau suspiciunea privind prezenţa anumitor boli sau creşterea mortalităţii. În astfel de cazuri, este necesară ancheta menţionată în secţiunea 2 capitolul V din prezenta Normă sanitar-veterinară.
    Supravegherea  activă cuprinde:
    a) inspecţii de rutină efectuate în numele Agenţiei de către medicul veterinar oficial sau de liberă practică împuternicit;
    b) examinarea populaţiei de animale de acvacultură în ferma de acvacultură sau ferma de moluşte pentru a depista o boală clinică;
    c) prelevarea de eşantioane pentru stabilirea diagnosticului în cazul suspiciunii privind apariţia unei boli înregistrate sau în cazul unei creşteri a mortalităţii observată în timpul inspecţiei;
    d) obligaţia de a notifica imediat apariţia sau suspiciunea privind prezenţa anumitor boli sau creşterea mortalităţii.
    Supravegherea  individualizată cuprinde:
    a) inspecţii de rutină efectuate în numele Agenţiei de medici veterinari oficiali sau cei de liberă practică împuterniciţi;
    b) prelevarea obligatorie de eşantioane de la animalele de acvacultură şi analiza acestora pentru depistarea agentului (agenţilor) patogen(i) specific(i) prin metode ştiinţifice;
    c) obligaţia de a notifica imediat apariţia sau suspiciunea privind prezenţa anumitor boli sau creşterea mortalităţii.
    23. Programul de supraveghere a sănătăţii animalelor are ca scop depistarea:
    a) unei eventuale creşteri a mortalităţii în complexul de ferme de acvacultură şi de zone de cultivare a moluştelor, în funcţie de tipul de producţie;
    b) prezenţei oricărei boli, inclusă în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, în ferme de acvacultură sau zone de cultivare a moluştelor, ce deţin specii sensibile la aceste boli.
    24. Agenţia, în funcţie de statutul sanitar al animalelor din zona sau compartimentul respectiv,  poate modifica tipul acestui program de supraveghere a stării de sănătate a animalelor, stipulată în tabelul nr.2 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    Această supraveghere se aplică fără a se aduce atingere eşantionării şi supravegherii, efectuate în conformitate cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare.
    25. Programul de supraveghere a stării de sănătate a animalelor, bazat pe analiza riscului, prevăzut la pct. 22 al prezentei Norme sanitar-veterinare, trebuie să includă propunerile Agenţiei.
    26. În funcţie de rezultatul controalelor oficiale efectuate în conformitate cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare şi de orice element relevant, Agenţia prezintă  Oficiului Internaţional de Epizootii (OIE) un raport privind modul în care se exercită supravegherea stării de sănătate a animalelor, bazată pe analiza riscurilor. Acest raport poate, după caz, să fie însoţit de o propunere corespunzătoare, care să stabilească modul de punere în aplicare a prezentei secţiuni.
    27. Dipoziţiile prezentului capitol se aplică exclusiv bolilor menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară şi speciilor care sînt sensibile la acestea, cu excepţia cazului în care există o indicaţie contrară.
    Agenţia poate să autorizeze plasarea pe piaţă, în scopuri ştiinţifice, sub strictă supraveghere, a animalelor de acvacultură şi a produselor obţinute din acele animale care nu îndeplinesc cerinţele din prezentul capitol.     În acest caz, Agenţia se asigură că aceste operaţiuni de plasare pe piaţă nu pun în pericol starea de sănătate a animalelor acvatice prezente în locurile de destinaţie şi de tranzit faţă de bolile enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    Orice circulaţie a animalelor din alte state nu poate avea loc decît după notificarea prealabilă a autorităţilor competente din statele respective.
    28. La plasarea pe piaţă a animalelor şi  produselor de acvacultură acestea trebuie să corespundă următoarelor coniţii generale:
    a) să nu se pună în pericol starea de sănătate a animalelor acvatice prezente în locurile de destinaţie şi de tranzit faţă de bolile enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    b) să se asigure circulaţia animalelor de acvacultură, conform cerinţelor stabilite în prezentul capitol, în special în ceea ce priveşte circulaţia din/în alte state, zone în care se constată stări de sănătate diferite în conformitate cu prevederile din tabelul nr.1 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    29. La transport, Agenţia trebuie să asigure aplicarea măsurilor de profilaxie sanitar-veterinară, astfel încît să nu dăuneze stării de sănătate a animalelor transportate, să reducă riscul de răspîndire a bolilor şi să nu pună în pericol starea de sănătate existentă în locul de destinaţie şi, după caz, în locul de tranzit.
    Prezentul punct se aplică, de asemenea, bolilor neincluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară şi speciilor care sînt sensibile la aceste boli.
    Agenţia trebuie să se asigure că orice schimb de apă în cursul transportului se efectuează în locuri şi în condiţii ce nu pun în pericol starea de sănătate:
    a) a animalelor de acvacultură transportate;
    b) a animalelor acvatice prezente în locurile în care sînt efectuate transferurile de apă;
    c) a animalelor acvatice prezente în locul de destinaţie.
    30. Agenţia se convinge că plasarea pe piaţă a animalelor de acvacultură este condiţionată de o certificare sanitar-veterinară, în cazul în care animalele respective sînt plasate într-o zonă declarată indemnă de boală sau fac obiectul unui program de supraveghere sau de eradicare în conformitate cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare, în scopul:
    a) creşterii sau repopulării;
    b) unei tratări suplimentare înainte de consumul uman, cu excepţia peştilor abatorizaţi şi evisceraţi înainte de expediere şi moluştelor şi crustaceelor care sînt expediate sub formă de produse neprelucrate sau prelucrate.
    Agenţia se convinge  că plasarea pe piaţă a animalelor de acvacultură este condiţionată de o certificare sanitar-veterinară, în cazul în care animalele respective sînt autorizate să părăsească o zonă ce face obiectul măsurilor de combatere, prevăzute în secţiunile 3, 4, 5 şi 6 din capitolul V al prezentei Norme sanitar-veterinare. Prezentul alineat se aplică bolilor care nu sînt menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară şi speciilor care sînt sensibile la acestea.
    Circulaţiile următoare fac obiectul unei notificări în cadrul sistemului informatizat:
    a) circulaţia animalelor de acvacultură în/din alte state în care este necesară certificarea sanitar-veterinară;
    b) orice altă circulaţie a animalelor de acvacultură vii, în scopul creşterii sau al repopulării, în/din alte state în care nu este necesară certificarea sanitar-veterinară în temeiul prezentei Norme sanitar-veterinare.
    Agenţia va utiliza sistemul informatizat prevăzut de prezentul punct pentru a înregistra circulaţia ce se desfăşoară în întregime pe teritoriul ţării.
    31. La plasarea pe piaţă a animalelor de acvacultură destinate creşterii şi repopulării trebuie respectate următoarele condiţii generale:
    a) fără a se aduce atingere dispoziţiilor capitolului V al prezentei Norme sanitar-veterinare, animalele de acvacultură plasate pe piaţă în scopul creşterii să fie sănătoase clinic;
    b)  să nu provină dintr-o fermă de acvacultură sau dintr-o zonă de cultivare a moluştelor în care s-a înregistrat o creştere inexplicabilă a mortalităţii.
    Prezentul alineat se aplică, de asemenea, bolilor care nu sînt menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară şi speciilor care sînt sensibile la acestea.
    Prin derogare de la lit. b) alin. 1) al prezentului punct, Agenţia poate să autorizeze o astfel de plasare pe piaţă, în baza unei analize a riscului, cu condiţia ca animalele să provină dintr-un sector al fermei respective sau al zonei respective, independent de unitatea epizootologică în care s-a înregistrat creşterea mortalităţii.
    Agenţia se convinge că animalele de acvacultură ce urmează a fi nimicite sau abatorizate în cadrul măsurilor de combatere a bolilor prevăzute în capitolul V al prezentei Norme sanitar-veterinare sînt excluse de la orice plasare pe piaţă în scopul creşterii sau repopulării.
    Animalele de acvacultură nu pot fi eliberate în natură în scopul repopulării sau introducerii în locurile de pescuit sportiv cu repopulare decît în cazul în care:
    a) îndeplinesc cerinţele de la alin. 1 al prezentului punct;
    b) provin dintr-o fermă de acvacultură sau dintr-o zonă de cultivare a moluştelor, în care starea de sănătate prevăzută în tabelul nr.1 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară este cel puţin echivalentă cu cea a apelor în care vor fi plasate.
    Cu toate acestea, Agenţia poate solicita ca animalele de acvacultură respective să provină dintr-o zonă sau dintr-un compartiment declarate indemne de boli. De asemenea, decide aplicarea prezentului alineat la programele care sînt stabilite şi puse în aplicare în conformitate cu pct. 80-82 ale prezentei Norme sanitar-veterinare.
    32. Pentru a putea fi plasate, în scopul creşterii sau repopulării, animale de acvacultură din specii sensibile la o anumită boală în zone declarate indemne de boala respectivă, ele trebuie să provină dintr-un stat, dintr-o zonă sau un compartiment care să fie, de asemenea, declarate indemne de boala respectivă.
    În cazul în care se poate stabili din punct de vedere ştiinţific că respectivele specii sensibile la o anumită boală nu au posibilitatea de a transmite boala respectivă în cazul în care se află în anumite stadii de dezvoltare, alin. 1 al prezentului punct nu se aplică acestor stadii de dezvoltare.
    Agenţia întocmeşte, în caz de necesitate,  actualizează, avînd în vedere evoluţiile tehnice şi ştiinţifice, o listă a speciilor şi stadiilor de dezvoltare a acestora la care se poate aplica alin. 1 al prezentului punct.
    33. În cazul în care datele ştiinţifice sau experienţa practică demonstrează că alte specii neincluse în lista specificată în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară pot transmite o anumită boală, avînd rolul de specii-vectori, Agenţia se convinge că aceste specii-vectori, în cazul în care sînt importate pentru creştere sau repopulare:
    a) să provină dintr-un stat, o zonă sau un compartiment care sînt declarate indemne de boala respectivă;
    b) să fie menţinute în carantină în instalaţii ale căror ape sînt indemne de agentul patogen respectiv pe o perioadă corespunzătoare, suficientă pentru limitarea riscului de transmitere a bolii la un nivel acceptabil pentru prevenirea răspîndirii bolii în cauză.
    Agenţia întocmeşte şi, după caz, modifică, luînd în considerare evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice, o listă a speciilor-vectori şi a stadiilor de dezvoltare a speciilor respective, carora li se aplică prezentul punct, precum şi, după caz, condiţiile în care aceste specii pot transmite o boală.
    34. Agenţia se convinge că animalele de acvacultură din speciile sensibile la una sau mai multe dintre bolile neexotice enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, precum şi produsele obţinute din acestea pot fi plasate pe piaţă pentru prelucrare ulterioară într-o zonă declarată indemnă de aceste boli numai cu condiţia:
    a) să provină dintr-un stat, o zonă sau un compartiment care să fie, de asemenea, declarate indemne de boala respectivă;
    b) să fie prelucrate într-o întreprindere de prelucrare autorizată şi în condiţii ce permit previnirea oricarei răspîndiri a bolilor;
    c) în cazul peştilor, să fie abatorizaţi şi evisceraţi înainte de expediere;
    d) în cazul moluştelor şi al crustaceelor, să fie expediate sub formă de produse neprelucrate sau prelucrate.
    Agenţia se convinge ca animalele de acvacultură vii din speciile sensibile la una sau mai multe dintre bolile neexotice, enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, care sînt plasate pe piaţă pentru     prelucrarea ulterioară să nu poată face obiectul unei stocări temporare la locul de prelucrare decît în cazul în care:
    a) provin dintr-un stat, o zonă sau un compartiment care sînt declarate indemne de boala respectivă;
    b) sînt ţinute temporar în centre de expediere, centre de purificare sau întreprinderi de aceeaşi categorie echipate cu un dispozitiv de tratare a reziduurilor care să neutralizeze agenţii patogeni respectivi sau în care reziduurile sînt supuse altor tipuri de tratare ce reduc la un nivel acceptabil riscul de răspîndire a bolilor în sistemul hidrografic natural.
    35. Prezenta secţiune nu se aplică animalelor de acvacultură din specii sensibile la una sau mai multe dintre bolile enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară şi nici produselor obţinute din aceste animale, în cazul în care sînt plasate pe piaţă fără prelucrare ulterioară pentru consumul uman, cu condiţia să fie prezentate în ambalaje de vînzare cu amănuntul în conformitate cu cerinţele privind ambalarea şi etichetarea.
    36. Animalele acvatice sălbatice din speciile sensibile la una sau mai multe dintre bolile enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, care au fost capturate într-un stat, o zonă sau un compartiment care nu au fost declarate indemne de boli trebuie ţinute în carantină, sub supravegherea autorităţii competente şi în instalaţii corespunzătoare. Înainte ca aceste animale să poată fi plasate într-o fermă de acvacultură sau într-o zonă de cultivare a moluştelor sau un compartiment declarate indemne de boala respectivă, li se aplică o perioadă de carantină cu o durată suficientă pentru a reduce la un nivel acceptabil riscul de transmitere a bolii.
    37. Agenţia poate să autorizeze practicarea tradiţională a acvaculturii extensive în anumite zone, fără a impune perioada de carantină prevăzută la pct. 36 al prezentei Norme sanitar-veterinare, cu condiţia să se fi realizat o evaluare a riscului şi acesta să nu fie considerat mai mare decît în cazul în care s-ar fi aplicat dispoziţiile pct. 36 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    38. Agenţia se convinge că plasarea pe piaţă a animalelor acvatice ornamentale nu pune în pericol starea de sănătate a animalelor acvatice în ceea ce priveşte bolile enumerate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    39. Prezenta secţiune se aplică, de asemenea, bolilor neincluse în lista din anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    40. Agenţia asigură introducerea în ţară a unor animale de acvacultură şi produse obţinute din acestea, care provin exclusiv din ţări  sau din părţi ale ţărilor indemne de boală, incluse pe o listă întocmită şi actualizată.
    41. Pe lista prevăzută la pct. 40 al prezentei Norme sanitar-veterinare sînt menţionate numai ţările sau părţile din ţări pentru care s-a demonstrat că autoritatea competentă a ţării respective furnizează garanţii corespunzătoare în ceea ce priveşte respectarea normelor de sănătate animală.
    42. Agenţia alege tipul inspecţiei pentru a completa evaluarea ţării sau a părţii din ţara menţionată la pct. 41 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    43. La stabilirea sau actualizarea listelor prevăzute la pct. 40 al prezentei Norme sanitar-veterinare se ia în considerare, în special:
    a) legislaţia ţării respective;
    b) organizarea autorităţii competente şi a serviciilor de inspecţie ale ţării respective, competenţele acestor servicii, supravegherea la care sînt supuse şi mijloacele de care dispun, inclusiv în ceea ce priveşte resursele umane, pentru aplicarea eficientă a legislaţiei;
    c) normele de sănătate animală în vigoare care se aplică la producerea, prelucrarea, manipularea, antrepozitarea şi expedierea animalelor de acvacultură vii destinate exportului;
    d) asigurările pe care le poate da autoritatea competentă din ţara respectivă în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de sănătate animală aplicabile animalelor acvatice sau punerea în aplicare a normelor echivalente;
    e) orice experienţă dobîndită în materie de comercializare a animalelor de acvacultură vii care provin din ţara respectivă şi rezultatele controalelor efectuate eventual cu ocazia importului;
    f) rezultatele evaluării realizate de alte state, în special rezultatele evaluării realizate de autorităţile competente ale ţării respective sau, la cererea Agenţiei, raportul prezentat de autorităţile competente ale ţării respective referitor la inspecţiile care au fost efectuate;
    g) starea de sănătate a animalelor acvatice, sălbatice sau de crescătorie din ţara respectivă, acordînd o atenţie deosebită bolilor exotice ale animalelor şi tuturor aspectelor stării generale de sănătate a animalelor acvatice din această ţară, în măsura în care aceasta poate prezenta un risc pentru animalele acvatice prezente în ţară;
    h) regularitatea şi rapiditatea cu care ţara respectivă transmite informaţiile referitoare la prezenţa pe teritoriul ei a bolilor infecţioase sau contagioase ale animalelor acvatice şi, în special, a bolilor cu declarare obligatorie a căror listă este stabilită de OIE, precum şi exactitatea acestor informaţii;
    i) conţinutul şi aplicarea normelor în vigoare în ţara respectivă în ceea ce priveşte combaterea şi prevenirea bolilor animalelor acvatice, inclusiv dispoziţiile referitoare la importul din alte ţări.
    44. Agenţia ia măsurile necesare pentru ca versiunile tuturor listelor întocmite sau actualizate în conformitate cu pct. 40 la prezenta Normă sanitar-veterinară să fie accesibile publicului.
    45. Listele întocmite în conformitate cu pct. 40 la prezenta Normă sanitar-veterinară pot fi asociate cu alte liste referitoare la sănătatea animală şi sănătatea publică veterinară.
    46. La intrarea în ţară, loturile de animale de acvacultură sau de produse obţinute din aceste animale trebuie să fie însoţite de un certificat de sănătate animală.
    Acest certificat de sănătate animală atestă că loturile îndeplinesc:
    a) cerinţele care li se aplică în temeiul prezentei Norme sanitar-veterinare;
    b) orice normă specială stabilită în materie de importuri în conformitate cu pct. 47 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    Documentul menţionat în prezentul punct poate să conţină date solicitate în temeiul altor dispoziţii din legislaţia naţională referitoare la sănătatea publică şi sănătatea animală.
    47. După caz, normele de aplicare a prezentului capitol se pot referi în special la:
    a) condiţiile speciale de import care se aplică diferitelor ţări, părţi din ţări sau grupuri de ţări;
    b) criteriile de clasificare a ţărilor şi a părţilor din ţări în ceea ce priveşte bolile animalelor acvatice;
    c) utilizarea unor formulare electronice;
    d) modelele de certificate de sănătate animală şi alte documente;
    e) procedurile şi regulile de certificare ce se aplică în caz de tranzit.
    48. La nivel naţional trebuie să se notifice de îndată Agenţiei:
    a) suspiciunea şi/sau confirmarea bolii, în cazul în care există motive, indiferent care ar fi acestea, de a suspecta prezenţa unei boli menţionată în lista din anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară sau în cazul în care prezenţa unei astfel de boli este confirmată la animalele acvatice;
    b) orice creştere a mortalităţii animalelor acvatice în vederea efectuării de investigaţii suplimentare.
    49. Agenţia se convinge că obligaţia de a notifica evenimentele menţionate la pct. 48 al prezentei Norme sanitar-veterinare este atribuită:
    a) proprietarului animalelor acvatice şi oricărei persoane care se ocupă de acestea;
    b) oricărei persoane care însoţeşte animalele acvatice pe durata transportului acestora;
    c) medicilor veterinari şi altor specialişti din servicii sanitare care se ocupă de animalele acvatice;
    d) medicilor veterinari oficiali, precum şi responsabililor din laboratoarele veterinare oficiale sau private;
    e) oricărei persoane care se ocupă, în cadrul activităţii profesionale, de animale acvatice din specii sensibile sau de produse obţinute din aceste animale.
    50. La nivel internaţional, Agenţia notifică OIE, în termen de 24 de ore, cazul prezenţei confirmate:
    a) a unei boli exotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    b) a unei boli neexotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, în cazul în care statul, zona sau compartimentul respectiv au fost declarate indemne de această boală.
    Agenţia va informa autorităţile de sănătate publică locale şi naţionale despre înregistrarea bolilor ce prezintă pericol pentru sănătatea publică.
    51. În caz de suspiciune privind apariţia unei boli exotice sau a unei boli neexotice, caracterizată prin starea de sănătate de categoria I sau III, menţionată în tabelul nr.1 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia asigură aplicarea măsurilor urgente de diagnostic de laborator şi de combatere a bolii.
    52. În aşteptarea rezultatelor examenelor prevăzute la pct. 51 al prezentei Norme sanitar-veterinare:
    a) ferma de acvacultură sau zona de cultivare a moluştelor în care se suspectează apariţia bolii este pusă sub supraveghere oficială şi se adoptă şi se pun în aplicare măsuri de combatere corespunzătoare pentru prevenirea răspîndirii bolii la alte animale acvatice;
    b) nu se autorizează circulaţia animalelor acvatice din/spre ferma de acvacultură sau zona de cultivare a moluştelor afectată, în care se presupune prezenţa bolii, cu excepţia cazului în care există o autorizaţie sanitar-veterinară a autorităţii competente;
    c) se iniţiază ancheta epizootică prevăzută la pct. 53 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    53. Agenţia asigură efectuarea anchetei epizootice iniţiate în cazul în care examenele prevăzute la pct. 51 al prezentei Norme sanitar-veterinare dovedesc prezenţa:
    a) unei boli exotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    b) unei boli neexotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, care se caracterizează prin starea de sănătate de categoria I sau III, în ceea ce priveşte boala respectivă, menţionată în tabelul nr.1 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    54. Ancheta epizootică prevăzută la pct. 53 al prezentei Norme sanitar-veterinare are drept scop:
    a) să determine locul de origine şi modurile de contaminare posibile;
    b) să stabilească dacă animalele de acvacultură au părăsit ferma de acvacultură sau zona de cultivare a moluştelor în perioada precedentă notificării referitoare la apariţia bolii menţionate la pct. 48 al prezentei Norme sanitar-veterinare;
    c) să stabilească dacă au fost infectate alte ferme.
    55. În cazul în care ancheta epizootică prevăzută la pct. 53 al prezentei Norme sanitar-veterinare demonstrează că este posibil ca boala să fi fost introdusă cel puţin într-o fermă de acvacultură, o zonă de cultivare a moluştelor sau o întindere de apă nedelimitată, statul respectiv asigură punerea în aplicare a măsurilor echivalente, prevăzute la pct. 51-52 ale prezentei Norme sanitar-veterinare.
    În cazul în care apele respective sînt bazine hidrografice vaste sau zone de litoral, autoritatea competentă a statului respectiv poate decide limitarea aplicării măsurilor echivalente prevăzute la pct. 51-52 ale prezentei Norme sanitar-veterinare la un sector mai restrîns, în jurul fermei de acvacultură sau al zonei de cultivare a moluştelor care se presupune că au fost infectate, pe care îl consideră suficient de întins pentru excluderea oricărui risc de răspîndire a bolii.
    56. După caz, autoritatea competentă a statului vecin respectiv este informată cu privire la suspiciunea de infectare.
    Autorităţile competente din statele vecine respective trebuie se adopte în acest caz dispoziţiile corespunzătoare pentru aplicarea pe teritoriul lor a măsurilor echivalente prevăzute la pct. 53 - 55 ale prezentei Norme sanitar-veterinare.
    57. În cazul în care examenele prevăzute la pct. 51 al prezentei Norme sanitar-veterinare nu demonstrează prezenţa bolii, autoritatea competentă ridică restricţiile echivalente, prevăzute la pct. 52 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    58. Boala se consideră exotică în cazul în care:
    a) nu este stabilită în acvacultură şi nu s-a constatat prezenţa agentului patogen în apele comune;
    b) este introdusă în ţară putînd avea consecinţe economice importante, sub forma pierderilor înregistrate de producţie în acvacultură sau a restricţiilor în comerţul cu animale şi produse de acvacultură;
    c) fiind introdusă în ţară, poate avea un impact negativ asupra mediului pentru populaţiile de animale acvatice sălbatice din specii constituind un bun ce trebuie protejat prin dreptul naţional sau legi internaţionale.
    59. Agenţia asigură aplicarea următoarelor măsuri generale:
    a) ferma de acvacultură sau zona de cultivare a moluştelor respective se declară în mod oficial infectate;
    b) în jurul fermei de acvacultură sau a zonei de cultivare a moluştelor declarate infectate se stabileşte o zonă de izolare corespunzătoare, în funcţie de boala respectivă, incluzînd un perimetru de protecţie şi un perimetru de supraveghere;
    c) nu se efectuează nici o operaţiune de repopulare şi se interzice intrarea şi ieşirea animalelor acvatice, precum şi circulaţia în interiorul zonei de protecţie fără autorizaţie sanitar-veterinară;
    d) se pune în aplicare orice altă măsură necesară pentru prevenirea răspîndirii bolii.
    60. Animalele de acvacultură care au atins dimensiunile comerciale şi nu prezintă nici un simptom clinic de boală pot fi capturate sau recoltate sub supravegherea autorităţii competente pentru consumul uman sau pentru prelucrarea ulterioară.
    61. Capturarea, recoltarea, introducerea în centre de expediere sau de purificare, prelucrarea ulterioară şi orice altă operaţiune conexă legată de prepararea animalelor de acvacultură înainte de introducerea în circuitul alimentar se efectuează în condiţii care să prevină răspîndirea agentului patogen al bolii.
    62. Centrele de expediere şi centrele de purificare sau orice întreprindere de aceeaşi categorie sînt echipate cu un dispozitiv de tratare a reziduurilor, care neutralizează agentul patogen al bolii sau pun în aplicare alte metode de tratare a reziduurilor, ce reduc la un nivel acceptabil riscul de răspîndire a bolilor în sistemul hidrografic natural.
    63. Prelucrarea ulterioară se efectuează în întreprinderi de prelucrare autorizate.
    64. Agenţia se convinge că peştii şi crustaceele moarte, precum şi peştii şi crustaceele vii cе prezintă simptome clinice de boală sînt îndepărtate şi eliminate sub supravegherea autorităţii competente, în conformitate cu cerinţele aplicate faţă de subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman, în cel mai scurt timp şi în conformitate cu modalităţile planului de contingenţă prevăzut în prezenta Normă sanitar-veterinară.
    Animalele de acvacultură care nu au atins dimensiunile comerciale şi  nu prezintă nici un simptom de boală sînt îndepărtate şi eliminate sub supravegherea autorităţii competente şi în conformitate cu cerinţele aplicate faţă de subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman, precum şi potrivit planului de contingenţă, conform unui calendar corespunzător, definit în funcţie de tipul de producţie respectiv şi de riscul pe care îl prezintă aceste animale în ceea ce priveşte răspîndirea bolii.
    65. Pe cît este posibil, fermele de acvacultură sau zonele de cultivare a moluştelor infectate sînt supuse unei perioade de vid sanitar corespunzătoare, după ce au fost golite şi, după caz, curăţate şi dezinfectate.
    În cazul fermelor de acvacultură şi al zonelor de cultivare a moluştelor ce cresc specii nesensibile la boala respectivă, deciziile în ceea ce priveşte vidul sanitar sînt luate în baza unei evaluări a riscului.
    66. Agenţia trebuie să aprobe măsurile necesare pentru a evita răspîndirea bolilor la alte animale acvatice.
    67. Măsurile prevăzute în prezenta secţiune se menţin pînă în momentul în care:
    a) au fost duse la bun sfîrşit măsurile de eradicare prevăzute în prezenta secţiune;
    b) operaţiunile de eşantionare şi de supraveghere adaptate bolii respective şi tipului de exploataţii de acvacultură infectate care sînt efectuate în zona de izolare produc rezultate negative.
    68. Boala se consideră neexotică în cazul în care:
    a) mai multe state sau regiuni din mai multe state sînt indemne de boala respectivă;
    b) aceasta este introdusă într-un stat indemn de boală, ea poate avea consecinţe economice importante, sub forma pierderilor înregistrate de producţie şi a costurilor anuale legate de boală şi de combaterea acesteia care depăşesc 5 % din valoarea producţiei pe specii sensibile de animale de acvacultură din regiune sau sub forma restricţiilor pentru comerţul internaţional cu animale şi produse de acvacultură;
    c) este dificilă combaterea bolii şi previnirea răspîndirii acesteia la nivelul fermei de acvacultură sau al fermei de moluşte, fără aplicarea unor măsuri stricte de combatere şi fără plasarea de restricţii comerciale;
    d) este posibilă combaterea bolii la nivelul statului, deoarece experienţa a demonstrat că pot fi create şi menţinute zone sau compartimente indemne de boală, cu o reducere corespunzătoare a costurilor;
    e) în perioada plasării pe piaţă a animalelor de acvacultură, există riscul ca boala să se stabilească într-o regiune anterior necontaminată;
    f) există teste fiabile şi simple pentru animalele acvatice infectate. Testele trebuie să fie specifice şi sensibile, iar metoda de testare trebuie să fie armonizată la nivel internaţional; sau
    g) fiind introdusă într-un stat indemn de boală, s-a dovedit că boala, atunci cînd se manifestă, are un impact negativ asupra mediului pentru populaţiile de animale acvatice sălbatice din specii constituind un bun care trebuie protejat prin legi naţionale sau internaţionale.
    În cazul în care se confirmă prezenţa unei boli neexotice, incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia trebuie:
    a) să aplice măsurile prevăzute în secţiunea 3 a prezentului capitol, pentru a obţine din nou statutul „indemn de boală”;
    b) să elaboreze un program de eradicare în conformitate cu pct.  84 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    69. În cazul în care decide să aplice măsurile prevăzute în secţiunea 3 capitolul V din prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia poate, prin derogare de la alin. doi pct. 64 al prezentei Norme sanitar-veterinare să autorizeze ca animalele sănătoase clinic să fie crescute pînă ating dimensiunile de comercializare, înainte de a fi abatorizate pentru consumul uman sau să fie deplasate spre o altă zonă sau un alt compartiment infectat.     În aceste cazuri, Agenţia adoptă măsuri pentru reducerea sau, pe cît este posibil,  prevenirea răspîndirii bolii.
    70. În cazul în care statul respectiv nu doreşte să obţină din nou statutul „indemn de boală”, se aplică măsurile de protecţie stipulate în pct. 71 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    71. În cazul în care se confirmă prezenţa unei boli neexotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia întreprinde măsuri de protecţie pentru prevenirea răspîndirii bolii.
    Aceste măsuri constau cel puţin în:
    a) a declara infectată ferma de acvacultură sau zona de cultivare a moluştelor;
    b) a crea în jurul fermei de acvacultură sau al zonei de cultivare a moluştelor declarate infectate o zonă de izolare adecvată pentru boala respectivă, inclusiv un perimetru de protecţie şi un perimetru de supraveghere;
    c) a restrînge circulaţia animalelor de acvacultură provenind din zona de izolare, astfel încît aceste animale să poată fi exclusiv, introduse în ferme sau în zone de cultivare a moluştelor în condiţiile prevăzute la lit. b) pct. 28 al prezentei Norme sanitar-veterinare şi să fie capturate sau recoltate şi apoi abatorizate în vederea consumului uman în condiţiile prevăzute la pct. 60 al prezentei Norme sanitar-veterinare;
    d) a asigura îndepărtarea şi eliminarea peştilor şi a crustaceelor moarte, sub supravegherea autorităţii competente, în conformitate cu cerinţele aplicate faţă de subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman şi conform unui calendar corespunzător, definit în funcţie de tipul de producţie respectiv şi de riscul pe care îl prezintă aceste animale moarte în ceea ce priveşte răspîndirea bolii.
    72. În caz de infectare, dovedită sau suspectată, a animalelor acvatice sălbatice cu o boală exotică menţionată în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia asigură monitorizarea situaţiei şi pune în aplicare măsuri de reducere şi prevenire, pe cît este posibil, a răspîndirii acestei boli.
    73. În caz de infectare, dovedită sau suspectată, a animalelor acvatice sălbatice cu o boală neexotică inclusă în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia asigură, de asemenea, monitorizarea situaţiei şi punerea în aplicare a unor măsuri de reducere şi prevenire, pe cît este posibil, a răspîndirii bolii.
    74. Agenţia informează OIE despre măsurile luate.
    75. Agenţia ia măsuri corespunzătoare pentru a combate orice apariţie a unui focar de boală emergentă şi a preveni răspîndirea acestei boli în cazul în care aceasta poate să pună în pericol sănătatea animalelor acvatice.
    76. În cazul apariţiei unui focar de boală, Agenţia notifică imediat despre aceasta OIE, pentru a nu permite răspîndirea epizootiei peste hotarele altui stat.
    77. Măsurile luate în temeiul pct. 75 al prezentei Norme sanitar-veterinare pot fi extinse, modificate sau ridicate în baza deciziei Consiliului consultativ.
    78. După caz, lista din anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară se modifică în conformitate cu decizia Consiliului consultativ pentru a cuprinde boala emergentă în cauză sau o nouă specie-gazdă sensibilă la o boală deja inclusă în anexa respectivă.
    79. Agenţia poate să ia, în baza deciziei Consiliului consultativ, o hotărîre în scopul autorizării punerii în aplicare, pe o perioadă de timp limitată, a unor măsuri speciale de necesitate, adaptate la situaţia epizootică, în cazul în care:
    a) măsurile prevăzute de prezentul capitol sînt considerate ca fiind neadecvate situaţiei epizootice;
    b) este evident că boala se răspîndeşte, deşi s-au luat măsuri în conformitate cu prezentul capitol.
    80. În cazul în care o boală neinclusă în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea animalelor de acvacultură sau a animalelor acvatice sălbatice, Agenţia poate adopta măsuri pentru  prevenirea şi combaterea răspîndirii acestei boli.
    Agenţia se convinge că aceste măsuri de combatere nu depăşesc limitele acţiunilor necesare şi corespunzătoare pentru a preveni şi combate răspîndirea bolii.
    81. Agenţia notifică autorităţilor internaţionale competente orice măsură adoptată în temeiul pct. 80 al prezentei Norme sanitar-veterinare care ar putea să afecteze comerţul cu alte state. Este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate în conformitate cu decizia Consiliului consultativ.
    82. Aprobarea măsurilor prevăzute la pct. 81 al prezentei Norme sanitar-veterinare este dată numai în cazul în care este necesară instituirea unor restricţii la comerţul liber cu alte state, pentru a preveni răspîndirea  şi combaterea bolii, respectînd dispoziţiile stabilite în capitolele II, III, IV şi V ale prezentei Norme sanitar-veterinare.
    83. În cazul în care ţara nu este cunoscută ca fiind infectată, dar nu este declarată indemnă (categoria III din tabelul nr.1 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară) de una sau mai multe boli neexotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia trebuie să elaboreze un program de supraveghere, pentru a fi declarată indemnă de una sau mai multe din aceste boli, şi  înaintează acest program spre aprobare în conformitate cu procedura OIE.
    Acest program poate fi modificat sau suspendat definitiv în conformitate cu procedura respectivă.
    84. În cazul în care ţara este cunoscută ca fiind infectată (categoria V din tabelul nr.1 anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitar-veterinară) de una sau mai multe boli neexotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, Agenţia trebuie să elaboreze un program de eradicare a unei sau mai multor dintre aceste boli şi înaintează acest program spre aprobare Guvernului, informînd OIE.
    85. Programele trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
    a) descrierea situaţiei epizootologice a bolii înainte de data începerii programului;
    b) analiza  costurilor previzionale, precum şi estimarea beneficiilor prevăzute ale programului;
    c) durata prevăzută a programului, precum şi obiectivul ce urmează să fie realizat la încheierea acestuia;
    d) descrierea şi delimitarea zonei geografice şi administrative în care va fi aplicat programul.
    86. Programele rămîn aplicabile atîta timp cît:
    a) cerinţele prevăzute în capitolul VII al prezentei Norme sanitar-veterinare sînt îndeplinite şi statul, zona sau compartimentul sînt declarate „indemne de boală”;
    b) corespund obiectivului său. În caz contrar programul este retras de Agenţie. În acest caz, statul trebuie să aplice măsurile de protecţie prevăzute la pct. 71 al prezentei Norme sanitar-veterinare, începînd cu data retragerii programului.
    87. Agenţia trebuie să elaboreze un plan de contingenţă care să precizeze măsurile naţionale necesare pentru menţinerea unui nivel ridicat de sensibilizare şi de pregătire în ceea ce priveşte boala, precum şi de protecţie a mediului.
    88. Planul de contingenţă trebuie:
    a) să confere autorităţii competente împuterniciri şi mijloace pentru a avea acces la instalaţii, la echipamente, la personal şi la toate celelalte mijloace necesare în vederea eradicării rapide şi eficiente a unui focar de boală;
    b) să asigure coordonarea şi compatibilitatea cu statele vecine şi să încurajeze cooperarea cu ţările vecine;
    c) după caz, să facă o indicaţie precisă privind nevoia de vaccinuri şi condiţiile de vaccinare considerate necesare în cazul vaccinării de urgenţă.
    89. La elaborarea planurilor de contingenţă, Agenţia trebuie să respecte următoarele criterii şi cerinţe:
    a) să prevadă adoptarea unor acte cu putere de lege necesare punerii în aplicare a planurilor de contingenţă şi a unei campanii de eradicare rapide şi eficace;
    b) să prevadă accesul la fonduri de urgenţă, resurse bugetare şi resurse financiare, pentru a acoperi toate aspectele legate de combaterea bolilor incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    c) să instituie o ordine ierarhică, pentru a garanta un proces decizional rapid şi eficient, în scopul combaterii bolilor exotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară sau bolilor emergente; să instituie o unitate centrală cu puterea de a lua decizii, care să aibă sarcina de a coordona strategiile de combatere a bolilor;
    d) să fie disponibile programe detaliate pentru ca, în cazul apariţiei bolilor exotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară sau a unor boli emergente, să fie pregătite pentru crearea rapidă a unor centre locale de urgenţă, în scopul aplicării măsurilor de combatere a bolilor şi de protecţie a mediului la nivel local;
    e)  să asigure cooperarea dintre autorităţile competente şi celelalte organisme competente în domeniul mediului, pentru a asigura coordonarea corectă a acţiunilor de securitate sanitar-veterinară şi ecologică;
    f) să prevadă resurse corespunzătoare, în special personal, echipamente şi capacităţi de laborator, pentru a garanta o campanie rapidă şi eficientă;
    g) să fie disponibil un manual de instruire la zi care să cuprindă o descriere detaliată, completă şi practică a tuturor acţiunilor, procedurilor, instrucţiunilor şi măsurilor de combatere a bolilor exotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară sau a bolilor emergente;
    h) să fie disponibile programe detaliate de vaccinare de urgenţă, după caz;
    i) să asigure participarea cu regularitate a personalului la activităţi de formare privind semnele clinice, ancheta epizootică şi combaterea epizootiilor, la exerciţii de alertă în timp real şi la activităţi de formare în domeniul tehnicilor de comunicare, în scopul organizării, pentru autorităţi, fermieri şi medici veterinari, a unor campanii de sensibilizare referitoare la epizootia respectivă;
    j) să elaboreze planuri de contingenţă, luînd în considerare resursele necesare pentru combaterea unui număr mare de focare ce ar putea să apară în scurt timp;
    k) în cazul apariţiei unei boli, să efectueze eliminarea masivă a carcaselor şi a deşeurilor de animale acvatice, fără a pune în pericol sănătatea umană şi sănătatea animală, utilizînd proceduri şi metode ce nu aduc daune mediului şi care, în special, prezintă un risc minim pentru sol, aer, ape de suprafaţă şi ape subterane, plante şi animale, generează un minimum de inconvenienţe din punctul de vedere sonor sau olfactiv şi au efecte negative minime asupra naturii sau siturilor de interes particular;
    l) să includă identificarea siturilor şi a uzinelor corespunzătoare pentru tratarea sau eliminarea carcaselor şi a deşeurilor de animale în cazul apariţiei unui focar de boală, în conformitate cu cerinţele aplicate faţă de subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman.
    90. Agenţia, prin ordinul directorului general al Agenţiei, aprobă planurile de contingenţă, avizate de Cosiliul consultativ şi le reactualizează la fiecare 5 ani.
    91. Planul de contingenţă este pus în aplicare în cazul apariţiei unui focar de boli emergente sau de boli exotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    92. Agenţia:
    a) se convinge că vaccinarea împotriva bolilor exotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară este interzisă, cu excepţia cazurilor în care această vaccinare este aprobată în temeiul pct. 75-79 sau pct. 87-91 ale prezentei Norme sanitar-veterinare;   
    b) se convinge că vaccinarea împotriva bolilor neexotice incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară este interzisă pe întreg teritoriul declarat indemn de bolile respective sau reglementat de programul de supraveghere aprobat;
    c) poate să autorizeze această vaccinare în anumite părţi ale teritoriului ţării care nu au fost declarate indemne de bolile respective sau în care vaccinarea face parte dintr-un program de eradicare aprobat.
    d) se convinge că vaccinurile sînt autorizate în conformitate cu cerinţele referitoare la înregistrarea preparatelor de uz veterinar.
    93. Prevederile pct. 92 al prezentei Norme sanitar-veterinare nu se aplică studiilor ştiinţifice în vederea elaborării şi testării vaccinurilor sub control.
    În timpul acestor studii, Agenţia se convinge că sînt luate măsurile corespunzătoare în vederea protejării celorlalte animale de acvacultură împotriva oricărui efect negativ al vaccinării efectuate în cadrul acestor studii.
    94. Republica Moldova poate să obţină statutul de stat indemn de boală în cazul în care:
    a) sînt prezente specii sensibile;
    b) nu s-a înregistrat nici un caz de boală pe o perioadă de cel puţin zece ani înainte de data depunerii cererii la OIE, în prezenţa condiţiilor propice unei manifestări clinice;
    c) condiţiile de bază în materie de biosecuritate au fost respectate timp de cel puţin zece ani înainte de data solicitării statutului „indemn de boală”;
    d) nu s-a stabilit că infecţia este prezentă la populaţiile sălbatice;
    e) sînt aplicate condiţii specifice comerţului şi importurilor pentru a preveni răspîndirea bolii în ţară.
    95. Condiţiile de bază în domeniul biosecurităţii trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
    a) boala este declarată, în mod obligatoriu, la Agenţie, inclusiv în cazul în care există numai suspiciunea prezenţei acesteia;
    b) este instituit un sistem de depistare timpurie pe întreg teritoriul ţării, care permite Agenţiei să efectueze o anchetă pentru stabilirea diagnosticului în cel mai scurt timp şi să recunoască imediat oricare manifestare     clinică ce lasă să se suspecteze prezenţa unei boli, a unei boli emergente sau a unei mortalităţi anormale în fermele de acvacultură sau în fermele de moluşte.
    96. Sistemul de depistare precoce cuprinde cel puţin următoarele elemente:
    a) o sensibilizare amplă, în rîndul personalului din întreprinderile de acvacultură sau care este implicat în activităţile de prelucrare a animalelor de acvacultură, la semnele caracteristice ale unei boli şi pregătirea medicilor veterinari sau  ihtiopatologi în vederea depistării şi notificării cazurilor de boală neobişnuite;
    b) pregătirea medicilor veterinari sau ihtiopatologi în vederea recunoaşterii şi notificării cazurilor de boală suspecte;
    c) accesul autorităţii competente în laboratoarele echipate pentru a diagnostica şi a diferenţia bolile înregistrate şi bolile emergente.
    97. În cazul absenţei condiţiilor favorabile unei manifestări clinice, Republica Moldova poate fi considerată indemnă de boală, în măsura în care:
    a) îndeplineşte condiţiile de bază privind combaterea bolii prevăzute în prezentul capitol;
    b) este instituit, de cel puţin doi ani, un sistem de supraveghere individualizată, fără ca agentul patogen să fi fost depistat în fermele de acvacultură sau în fermele de moluşte ce deţin sau cresc specii sensibile.
    98. Republica Moldova poate obţine statutul indemn de una sau mai multe boli neexotice menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară, în conformitate cu procedura OIE, în cazul în care:
    a) nici una dintre speciile sensibile la boala respectivă nu este prezentă pe teritoriul ţării;
    b) agentul patogen este cunoscut ca nefiind capabil să supravieţuiască în ţară şi nici în sursele de apă ale acesteia;
    c) îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezentul capitol.
    99. În cazul în care statele vecine sau bazinele hidrografice comune cu statele vecine nu sînt declarate indemne de boală, Agenţia trebuie să stabilească zone-tampon corespunzătoare. Demarcarea zonelor-tampon se stabileşte astfel încît să protejeze statul indemn de pătrunderea pasivă a bolii.
    100. Republica Moldova poate să întrerupă supravegherea individualizată şi să păstreze statutul „indemn de boală”, în măsura în care există condiţiile favorabile manifestărilor clinice ale bolii respective şi sînt puse în aplicare dispoziţiile relevante din prezenta Normă sanitar-veterinară.
    101. În cazul în care Agenţia are motive să considere că una dintre condiţiile menţinerii statutului de stat „indemn de boală” nu este respectată, ea suspendă imediat comerţul cu specii sensibile sau specii-vectori ai bolii cu aceste state, zone sau compartimente în ceea ce priveşte boala respectivă.
    Prevederile prezentului punct nu se aplică în cazul în care ancheta epizootică confirmă că încălcarea prezumtivă nu a avut loc.
    102. În cazul în care din ancheta epizootică rezultă că există o probabilitate mare ca infecţia să se fi produs, statutul „indemn de boală” se retrage.
    103. Agenţia îşi exercită obligaţiile de serviciu, informează OIE şi, pe măsura necesităţilor, face schimb de informaţii cu autorităţile competente ale altor state.
    104. Agenţia va asigura instituirea unei cooperări eficiente şi continue, bazate pe schimbul liber de informaţii privind punerea în aplicare a prezentei Norme sanitar-veterinare, cu orice altă autoritate care depinde de aceasta şi care reglementează domeniul de acvacultură, referitor la animalele acvatice, produsele alimentare şi nutreţurile pentru animale provenite din acvacultură.
    105. Agenţia va asigura accesul la servicii de laborator corespunzătoare şi la cunoştinţele actuale în materie de analiză a riscului şi de epizootologie şi schimbul liber de informaţii referitoare la punerea în aplicare a prezentei Norme sanitar-veterinare.
    106. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, situat în mun. Chişinău, str. Murelor, nr.3, MD 2051,  reprezintă Laboratorul naţional de referinţă.
    Agenţia trebuie să asigure ca Laboratorul naţional de referinţă să fie împuternicit şi să răspundă de coordonarea standardelor şi a metodelor de diagnostic în domeniul sanitar-veterinar.
    107. Laboratorul naţional de referinţă trebuie:
    a) să anunţe imediat Agenţia în cazul în care laboratorul are cunoştinţă de un caz suspect referitor la una dintre bolile menţionate în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    b) să coordoneze, consultîndu-se cu cel puţin unul din laboratoarele comunitare de referinţă, metodele de diagnostic al bolilor respective;
    c) să ofere asistenţă activă pentru identificarea focarelor bolii respective prin studiul izolatelor agentului patogen care îi sînt trimise pentru confirmarea diagnosticului, caracterizare şi studii epizootice;
    d) să faciliteze formarea continuă a experţilor în diagnosticul de laborator, în scopul armonizării tehnicilor de diagnostic pe întreg teritoriul ţării;
    e) să asigure confirmarea rezultatelor pozitive privind toate focarele de boli exotice şi focarele primare ale bolilor neexotice, incluse în anexa nr. 3 la prezenta Normă sanitar-veterinară;
    f) să organizeze periodic teste comparative naţionale (teste circulare) ale procedurilor de diagnostic, cu laboratoarele înregistrate, pentru a furniza informaţii privind metodele de diagnostic utilizate şi rezultatele testelor efectuate;
    g) să coopereze cu laboratorul comunitar de referinţă şi să participe la testele comparative organizate de laboratoarele comunitare de referinţă;
    h) să asigure un dialog permanent şi deschis cu ministerul de resort;
    i) să-şi desfăşoare activităţile şi să le evalueze şi autorizeze, în conformitate cu EN ISO/CEI 17025 „Dispoziţii generale privind competenţa laboratoarelor de calibrare şi testare”, luînd în considerare criteriile ce se aplică diferitelor metode de testare stabilite prin prezenta Normă sanitar-veterinară.
    108. Acreditarea şi evaluarea laboratoarelor se pot referi la teste individuale sau la grupuri de teste.
    109. Laboratorul naţional de referinţă rămîne punctul de contact pentru Agenţie şi pentru laboratorul comunitar de referinţă.
    110. Agenţia poate accepta, în bază de acord, laboratoare împuternicite pentru serviciile de diagnostic ale altor state.
    111. Laboratorul naţional de referinţă trebuie să asigure legătura cu un laborator comunitar de referinţă pentru bolile animalelor acvatice.
    112. Pentru a garanta un serviciu de diagnostic eficient pe întreg teritoriul  ţării, în conformitate cu cerinţele prezentei Norme sanitar-veterinare, Laboratorul naţional de referinţă poate colabora cu orice laborator de referinţă din alt stat.
    113. Agenţia va asigura laboratorul naţional de referinţă cu un echipament adecvat şi un număr corespunzător de angajaţi, capabili să efectueze examenele de laborator necesare în conformitate cu prezenta Normă sanitar-veterinară şi să îndeplinească funcţiile şi sarcinile sale.
    114. Agenţia trebuie să asigure: 
    a) efectuarea examenelor de laborator în laboratoare împuternicite în acest scop;
    b) efectuarea examenelor de laborator în cazul prezenţei suspectate sau confirmate a bolilor incluse în anexa nr. 3 Normă sanitar-veterinară, prin metode de diagnostic recunoscute;
    c) îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor de către laboratoarele împuternicite pentru serviciile de diagnostic.
    115. Cerinţele suplimentare de sănătate pentru animalele de acvacultură şi produsele obţinute din acestea, inclusiv pentru materialul de înmulţire piscicol sînt stabilite în conformitate cu prevederile pct. 1 alin. 2 al prezentei Norme sanitar-veterinare.
    116. Cerinţele specificate în prezentul capitol se referă la animalele de acvacultură cultivate în Republica Moldova.
    117. Agenţii economici care se ocupă cu producerea şi comercializarea materialului piscicol de prăsilă trebuie:
    a) să dispună de autorizaţie sanitar-veterinară;
    b) să posede certificat de gospodărie de prăsilă;
    c) să posede licenţă de activitate în  domeniul respectiv;
    d) să posede certificat de origine a mărfurilor;
    e) să creeze şi să asigure condiţii optime pentru creşterea şi înmulţirea materialului piscicol;
    f) să asigure monitorizarea condiţiilor optime pentru creşterea şi înmulţirea materialului piscicol;
    g) să se conformeze cerinţelor sanitar-veterinare la efectuarea exportului-importului materialului de prăsilă, utilizînd mijloace de transport autorizate, ambalaj specific, înzestrat cu tot necesarul pentru asigurarea securităţii vitale;
    h) să menţină documentele ce garantează calitatea materialului piscicol de populat şi confirmă puritatea şi denumirea rasei, denumirea lotului şi vînzătorului;
    i) să respecte tehnologiile din ramură, starea sanitară şi puritatea genetică a rasei;
    j) să efectueze măsuri profilactice şi de tratament al bolilor peştilor, utilizînd procesele fizice (vid de vară şi de iarnă al bazinelor acvatice), materiale neorganice şi organice inofensive;
    k) să ţină evidenţa tuturor mişcărilor, mortalităţii şi rezultatelor supravegherii.
    118. Agenţia trebuie să permită importul şi exportul materialului de prăsilă, care este inclus în Nomenclatorul raselor, tipurilor şi crosurilor de animale omologate în Republica Moldova şi care corespund cerinţelor de sănătate a animalelor de acvacultură şi produselor din acestea.
    119. La plasarea pe piaţă a animalelor de acvacultură, inclusiv a materialului de înmulţire piscicol, acestea trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
    a) să dispună de certificat de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă, prin care se confirmă că provin din exploataţii autorizate, indemne de bolile peştilor şi sînt sănătoase;
    b) să nu provină dintr-o exploataţie ce face obiectul unei interdicţii din motive de sănătate animală şi să nu fi venit în contact cu animale din astfel de exploataţii;
    c) materialul germinativ să provină de la animale ce corespund cerinţelor stabilite în prezenta Normă sanitar-veterinară;
    d) să dispună, cel puţin, de raport de încercări care confirmă calitatea materialului piscicol.
    120. Apa din sursa de alimentare a fermelor şi unităţilor de acvacultură trebuie:
    a) să corespundă cerinţelor minime care să asigure necesităţile fiziologice şi etologice, integritatea speciei, prolificitatea şi calitatea descendenţilor animalelor acvatice;
    b) să corespundă particularităţilor biologice ale speciilor cultivate;
    c) să asigure nivelul necesar de dezvoltare a bazei furajere naturale pentru animalele acvatice;
    d) să nu prezinte o sursă de boli pentru animalele acvatice cultivate ;
    e) să fie supusă investigaţiilor la indicii de importanţă esenţială pentru acvacultură, prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
Limitele valorii indicilor determinaţi sînt stabilite în funcţie  de destinaţia bazinului acvatic şi sînt specificate în anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitar-veterinară.
    121. În caz de necesitate, apa utilizată în procesul tehnologic se supune metodelor de pregătire a apei (aerare, purificare etc.) pînă la condiţiile ce asigură necesităţile fiziologice şi etologice de creştere a animalelor de acvacultură, în special a materialului de înmulţire piscicol.
    122. La pregătirea apei prin încălzire sau aerare se ţine cont de conţinutul de azot liber dizolvat în apă, saturarea căruia nu va depăşi 105%.
    123. Apa ce conţine 0,1-3,0 mg/l fier este utilă pentru aprovizionarea bazinelor acvatice doar după aerare şi filtrare cu ajutorul filtrelor de nisip/pietriş.
    124. La înmulţirea animalelor de acvacultură, în funcţie  de destinaţie, trebuie utilizate următoarele categorii de bazine acvatice: 
    a) de vară – pentru reproducători;   
    b) de iarnă – pentru reproducători;
    c) de reproducere naturală;
    d) pentru puiet;
    e) pentru carantină.
    125. Pentru înmulţirea şi creşterea animalelor acvatice se admite folosirea numai a bazinelor acvatice şi surselor naturale cu condiţii normale ale conţinutului de săruri şi gaze, favorabile pentru prevenirea bolilor.
    126. Nu se admite construcţia bazinelor acvatice pentru creşterea şi iernarea materialului de înmulţire mai aproape de 500 m de aşezările umane, de ferme de vite şi de cimitire de animale.
    127. Bazinele acvatice trebuie:
    a) să fie amenajate cu instalaţii corespunzătoare de scurgere a apei;
    b) să dispună de fîşii de protecţie pentru evitarea pătrunderii apelor reziduale.
    128. Umplerea bazinului cu apă se calculează din contul volumului de apă normativ pentru creşterea peştelui de consum egal cu 30 m3, a materialului de populat egal cu 25 m3 la 1 kg de peşte.
    129. La fiecare întreprindere cu ciclul complet de producere trebuie:
    a) să existe cel puţin  două bazine acvatice pentru carantină;
    b) să se prevadă funcţionarea laboratorului pentru efectuarea cercetărilor ihtiopatologice; şi a
    c)bazinelor acvatice pentru profilaxia şi tratarea animalelor de acvacultură.
    130. În scopul creării condiţiilor sanitar-veterinare favorabile pentru producerea animalelor acvatice, inclusiv a materialului de înmulţire piscicol:
    a) se interzice poluarea bazinelor acvatice cu apele de canalizare şi apele de scurgere ale întreprinderilor;
    b) bazinele acvatice folosite pentru materialul de înmulţire pe timp de iarnă trebuie eliberate de apă în scopul îngheţării fundului;
    c) efectuată dezinfecţia cu var nestins sau cu clorură de var, după scurgerea apei în timpul toamnei şi încheierea sezonului de pescuit;
    d) bazinele acvatice de iarnă pentru reproducători şi de reproducere naturală pe timp de vară trebuie uscate;
    e) trebuie monitorizată calitatea apei, prin efectuarea periodică a cercetărilor hidrochimice şi luarea măsurilor pentru menţinerea conţinutului necesar de săruri şi gaze;
    f) se interzice aglomerări de păsări acvatice în bazinele acvatice de producţie;
    g) trebuie asigurată starea sănitară în regiunea malurilor bazinelor acvatice;
    h) trebuie efectuate dezinfecţii periodice ale ambalajului şi inventarului auxiliar;
    i) se interzice utilizarea bazinelor acvatice în alte scopuri;
    j) se interzice întreţinerea reproducătorilor cu alte categorii de animale acvatice;
    k) trebuie efectuată deparazitarea peştelui înaintea transportului în alte bazine acvatice;
    l) reproducătorii se supun carantinării.
    131. Agenţia permite introducerea în bazinele acvatice a animalelor de acvacultură, inclusiv a materialului de înmulţire piscicol, numai din întreprinderile indemne de boli infecţioase.
     132. Transportul animalelor de acvacultură, inclusiv a materialului de înmulţire piscicol, se efectuează în baza şi în prezenţa certificatului sanitar-veterinar, în original, care confirmă starea de sănătate a animalelor de acvacultură.
    133. Documentul poate include şi detalii privind sănătatea animală solicitate de Agenţie, în funcţie de situaţia epizootică din regiune şi întreprinderea exportatoare.
    134. Documentele de transport trebuie să fie eliberate de către autoritatea competentă la locul de origine, timp de 48 de ore înainte de încărcare, în una din  limbile oficiale ale ţării de destinaţie. Acestea trebuie să conţină o singură foaie şi  să se adreseze numai unui destinatar. Documentele sînt valabile zece zile.
    135. Fiecare transport de animale şi de produse de acvacultură trebuie:
    a) să garanteze identificarea exploataţiei zootehnice de origine; şi
    b) verificarea concordanţei animalelor sau produselor respective cu informaţiile ce figurează în documentele de însoţire;
    c) să permită aplicarea măsurilor necesare de prevenire a bolilor, astfel încît să nu fie afectat statusul de sănătate al acestor animale şi să se reducă riscul de propagare a bolilor;
    d) să nu afecteze statusul de sănătate al animalelor acvatice la locul de destinaţie sau de tranzit;
    e) să asigure expedierea în cel mai scurt timp către locul de destinaţie;
    f) să garanteze efectuarea curăţarii prealabile şi, în caz de necesitate, dezinfecţiei cu un dezinfectant autorizat oficial în statul de expediere;
    g) să evite pierderi de apă din vehicul în timpul transportului.
    136. Evaluarea conformităţii calităţii materialului piscicol de populat industrial se efectuează prin atestarea de stat a gospodăriilor piscicole de prăsilă.
    137. Experţii internaţionali, în comun cu Agenţia, la solicitarea acesteia, pot efectua, pe măsura necesităţii, inspecţii la faţa locului, inclusiv audituri, în vederea  aplicării uniforme a prezentei Norme sanitar-veterinare, solicitînd Agenţiei toată asistenţa necesară pentru îndeplinirea sarcinilor lor şi informînd-o despre rezultatele inspecţiilor şi auditurilor efectuate.
    Agenţia efectuează, în comun cu autoritatea competentă a ţării exportatoare, pe măsura necesităţii, inspecţii la faţa locului, inclusiv audituri, în vederea verificării conformităţii sau echivalenţei normelor sanitar-veterinare aplicate, aplicării uniforme a prevederilor echivalente prezentei Norme sanitar-veterinare, solicită toată asistenţa necesară pentru îndeplinirea sarcinilor ei şi informează autoritatea competentă a ţării exportatoare despre rezultatele inspecţiilor şi auditurilor efectuate.
    138. În cazul în care este pus în evidenţă un risc important pentru sănătatea animală, Agenţia ia imediat toate măsurile ce se impun, pentru a proteja sănătatea animalelor.
    În cazul în care aceste măsuri nu sînt luate sau nu sînt considerate suficiente, experţii impun măsuri pentru protecţia sănătăţii animalelor şi informează despre aceasta autoritatea competentă.
    139. Agenţia trebuie să asigure:
    a) îndeplinirea tuturor procedurilor şi formalităţilor legate de punerea la dispoziţie pe cale electronică a informaţiilor prevăzute de prezenta Normă sanitar-veterinară;
    b) aplicarea prevederilor prezentului punct, în scopul facilitării interacţiunii sistemelor informatice şi utilizării procedurilor pe cale electronică în ţară.
    140. Agenţia, în funcţie de evoluţia progresului ştiinţific şi tehnic, în cazul stabilirii, la nivel internaţional, a unor cerinţe noi privind condiţiile de sănătate a animalelor şi produselor de acvacultură şi măsurile de prevenire şi combatere a anumitor boli la animalele acvatice, în termen de maximum 3 ani de la aprobarea prezentei Norme sanitar-veterinare, va revizui prezenta Normă sanitar-veterinară.
    La propunerea modificărilor, Agenţia va lua în considerare decizia ştiinţifică a Consiliului consultativ.
   141. Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei Norme sanitar-veterinare, Agenţia va aproba planuri de măsuri specifice, în funcţie de particularităţile geografice şi hidrografice, în conformitate cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare.
    anexa nr.1