Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Tudor PANŢÂRU,
    Dl Victor POPA, judecători,
    cu participarea dnei Elena Lupan, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 10 iunie 2013,
    înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând preliminar sesizarea menţionată,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Deliberând la 10 decembrie 2013 în şedinţă închisă,
    Pronunţă următoarea decizie:
    ÎN FAPT
    1. La 10 iunie 2013, dl Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a adresat Curţii Constituţionale sesizarea pentru controlul constituţionalităţii sintagmei „până la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă” din articolul 7 alin. (3) al Legii nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
    A. Motivele sesizării
    2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.
    3. La 16 iulie 2010 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.199 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
    4. Alineatul (3) al articolului 7 din Legea menţionată prevede prelungirea împuternicirilor demnitarului pe parcursul vacanţei funcţiei, odată cu expirarea termenului regulamentar de exercitare a mandatului şi desemnarea succesorului de competenţă.
    5. În opinia autorului sesizării, sintagma menţionată supra încalcă prevederile articolelor 1 şi 39 din Constituţia Republicii Moldova.
    B. Legislaţia pertinentă
    6. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
    „[…]
    (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”
    „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”
    „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
    „[…]
    (2) Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică.”
    „[…]
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”
    „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.
    […].”
    „Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:
    a) adoptă legi, hotărâri şi moţiuni;
    […]
    c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării;
    […].”
    „(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
    […]
    (3) Prin lege organică se reglementează:
    […]
    c) organizarea şi funcţionarea Parlamentului;
    d) organizarea şi funcţionarea Guvernului;
    e) organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a contenciosului administrativ;
    […]
    r) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de legi organice.
    […].”
    7. Prevederile relevante ale Legii nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (M.O., 2010, nr. 194-196, art. 637) sunt următoarele:
    „(1) Prezenta lege reglementează regimul general al funcţiei de demnitate publică, statutul juridic al persoanei care ocupă această funcţie, precum şi alte raporturi ce decurg din exercitarea funcţiei de demnitate publică.
    […].”
    „(1) Funcţiile de demnitate publică se instituie în temeiul actelor emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern, în limitele competenţei lor, stabilite de Constituţie şi de alte legi.
    (2) Funcţia de demnitate publică este o funcţie publică ce se ocupă prin mandat obţinut direct, în urma alegerilor, sau indirect, prin numire în condiţiile legii.
    (3) Demnitarii sînt persoane care exercită funcţii de demnitate publică în temeiul Constituţiei, al prezentei legi şi al altor acte legislative.”
    „[…]
    (2) Prevederile prezentei legi se aplică demnitarului în partea în care statutul acestuia nu este reglementat prin legi speciale. În cazul în care soluţiile juridice prevăzute de prezenta lege şi de legea specială care reglementează activitatea demnitarului respectiv diferă, se aplică prevederile legii speciale corespunzătoare.”
    „(1) Mandatul demnitarului este de 4 ani, dacă un alt termen nu este stabilit prin Constituţie sau prin legea specială ce reglementează activitatea acestui demnitar.
     […]
    (3) În cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite mandatul până la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă.”
    „(1) Exercitarea mandatului încetează la expirarea termenului, dacă mandatul nu este prelungit în modul stabilit de lege, sau înainte de termen.
    […].”
    8. Prevederile relevante ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (M.O., 2002, nr. 36-38, art. 210) sunt următoarele:
    „[…]
    (2) Actul legislativ general cuprinde norme juridice aplicabile tuturor raporturilor sociale sau subiectelor de drept ori unor anumite categorii de raporturi sau de subiecte, fără a-şi pierde caracterul de generalitate.
    (3) Actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală. În caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special.
    […].”
    „(1) Interpretarea actelor legislative reprezintă un sistem de operaţiuni logice prin care se explică sensul exact şi complet al dispoziţiilor normative.
    (2) Prin interpretare se oferă soluţii juridice de realizare a normei de drept în sensul ei exact.
    […].”
    „[…]
    (2) Interpretarea oficială a actelor legislative altele decât cele de la alin.(1) ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului.”
    ÎN DREPT
    A. Argumentele autorului sesizării
    9. Autorul sesizării consideră că sintagma „până la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă” din art. 7 alin. (3) al Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică este contrară principiului fundamental consacrat în articolul 1 alin. (3) din Constituţie, conform căruia Republica Moldova este un stat de drept, şi în acelaşi timp lezează dreptul cetăţenilor de a participa la administrarea treburilor politice, precum şi accesul acestora la funcţia publică.
    10. El invocă şi contradicţia intrinsecă dintre sintagma contestată şi prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, conform cărora durata mandatului este de patru ani, dacă Legea Supremă sau legea specială nu stabilesc un alt termen, iar exercitarea mandatului încetează la expirarea termenului, dacă nu este prelungit.
    11. La fel, autorul sesizării susţine că exponentul funcţiei de demnitate publică nu este în drept să continue exercitarea obligaţiilor în cazul în care organul competent nu alege sau nu numeşte succesorul de competenţă în termenul stabilit de lege, continuarea împuternicirilor după expirarea mandatului favorizând instabilitatea juridică.
    12. Suplimentar alegaţiilor de neconstituţionalitate a normei contestate, autorul sesizării relevă şi necesitatea determinării modului de interpretare a normei, cu elucidarea mai multor aspecte, printre care: termenul rezonabil ulterior expirării mandatului, pe parcursul căruia demnitarul poate să-şi exercite împuternicirile; dacă termenul de interimat coincide cu termenul în care organul competent urmează să desemneze succesorul de competenţă; limitele şi caracterul obligaţiilor ce pot fi exercitate de către demnitar ulterior expirării mandatului.
    B. Aprecierea Curţii
    13. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, controlul constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    14. Curtea atestă faptul că, în conformitate cu articolele 25 alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputatul în Parlament este abilitat cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    15. Curtea menţionează că prerogativa care i-a fost acordată prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
    16. Curtea reţine că sesizarea vizează controlul constituţionalităţii prevederii legale care reglementează perioada de interimat al funcţiei de demnitate publică, ce intervine prin efectul legii şi este cuprinsă între momentul expirării termenului pentru care a fost desemnat demnitarul şi cel al ocupării efective a funcţiei de către succesorul de competenţă, ales sau numit.
    17. Curtea relevă că norma de drept, ce conţine sintagma a cărei constituţionalitate se contestă, are un caracter general şi reprezintă prin sine o normă-cadru, ce vine să completeze legile speciale care reglementează în mod distinct instituţiile funcţiilor de demnitate publică, enumerate în Anexa la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
    18. Prin articolul 2 al Legii nr. 199 din 16 iulie 2010, legiuitorul a stabilit drept funcţii de demnitate publică cele instituite prin acte ce emană de la Parlament, Guvern şi de la Preşedintele Republicii Moldova, iar la art. 22 alin. (1) a prevăzut căile de încetare a mandatului persoanei cu funcţie de demnitate publică, identificate cu modalitatea expirării termenului mandatului şi modalitatea încetării înainte de termen a  acestuia.
    19. Curtea reţine că unele din instituţiile funcţiilor de demnitate publică îşi au originea în Legea Supremă. Legiuitorul constituant a optat pentru un tratament diferenţiat faţă de anumite categorii de funcţii de demnitate publică cu origini constituţionale, în ceea ce priveşte interimatul funcţiei de demnitate publică.
    20. Totodată, legislatorul constituant, conform articolului 72 alin. (3) din Constituţie, a atribuit Parlamentului competenţa exclusivă de a reglementa prin legi organice organizarea şi funcţionarea autorităţilor legislativă, executivă, judecătorească, de jurisdicţie constituţională, a administraţiei publice locale, precum şi alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea legilor organice, cu respectarea limitelor normelor constituţionale.
    21. Astfel, cadrul legal subsecvent Constituţiei stabileşte pentru fiecare categorie de funcţie de demnitate publică în parte: regimul juridic, autoritatea competentă să desemneze în funcţie persoana sau să desfăşoare procedura de alegere a acesteia, conţinutul mandatulului deţinut şi termenul desemnării, condiţiile de încetare a mandatului, regimul juridic al perioadei cuprinse între intervenirea vacanţei funcţiei şi desemnarea efectivă a succesorului de competenţă, caracterul şi volumul competenţelor demnitarului în perioada interimatului.
    22. Supunând examinării preliminare datele referitoare la obiectul sesizării, Curtea menţionează că  autorul sesizării nu a prezentat nici un argument ce ar confirma justeţea concluziilor referitoare la pretinsa încălcare a articolului 39 alin.(2) din Constituţie prin norma contestată. Norma constituţională invocată prevede: „Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică”.
    23. Curtea reţine că prevederea contestată nu reglementează cadrul juridic privind accesul la o funcţie publică. Totodată, prelungirea tacită, prin efectul legii, a duratei mandatului persoanei cu funcţie de demnitate publică, până la desemnarea efectivă a succesorului funcţiei, asigură continuitatea, funcţionalitatea şi eficienţa activităţii autorităţii.
    24. Curtea observă că aspectele elucidate în sesizare se axează pe modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale.
    25. Astfel, cu referire la interpretarea şi aplicarea sintagmei contestate, Curtea reţine că faptul dat excede limitelor jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională nefiind competentă să interpreteze actele legislative emise de Parlament sau să explice modul în care acestea urmează a fi aplicate în raport cu legile speciale.
    26. Asupra aspectelor ce ţin de interpretarea şi clarificarea sensului autentic al unei norme legale urmează să se pronunţe legislativul, or, art. 66 lit. c) din Constituţie conferă Parlamentului atribuţia de a interpreta legile şi de a asigura unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării.
    27. În corespundere cu norma constituţională şi art. 43 alin. (2) din Legea privind actele legislative, interpretarea oficială a altor acte, decât a Constituţiei sau a legilor constituţionale, ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca organ emitent, deputatul în Parlament fiind abilitat cu dreptul de iniţiativă legislativă, în vederea adoptării unei eventuale legi organice de interpretare a art. 7 alin. (3) din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010.
    28. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea atestă faptul că nu este competentă  ratione materiae să se pronunţe asupra oportunităţii instituirii de către legiuitor a interimatului funcţiei de demnitate publică, precum şi asupra modului de interpretare şi aplicare a normei ce reglementează instituţia respectivă.
    Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin. (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se respinge sesizarea privind controlul constituţionalităţii sintagmei „până la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă,” din articolul 7 alin. (3) al Legii nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.
    2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                  Alexandru TĂNASE

    Nr. 20. Chişinău, 10 decembrie 2013.