OCNAS67/2018
ID intern unic:  375693
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE
ORDIN Nr. 67
din  18.05.2018
cu privire la aprobarea Regulamentului privind scanarea
informaţiei din carnetele de muncă pentru perioada realizată
până la 01.01.1999
Publicat : 25.05.2018 în Monitorul Oficial Nr. 167-175     art Nr : 787
    În vederea executării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 426 din 15.05.2018 cu privire la unele aspecte ce ţin de evidenţa stagiului de muncă şi la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1449 din 24 decembrie 2007,
ORDON:
    1. Se aprobă Regulamentul privind scanarea informaţiei din carnetele de muncă pentru perioada realizată până la 01.01.1999, conform anexei.
    2. Direcţia generală evidenţa individuală a contribuţiilor va aduce la cunoştinţa colaboratorilor Caselor teritoriale de asigurări sociale prevederile Regulamentului prin intermediul seminarelor informative, în termen de 10 zile lucrătoare de la data aprobării.
    3. Direcţia generală evidenţa individuală a contribuţiilor va asigura prezentarea Regulamentului pentru publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    4. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin se pune în sarcina dnei Tatiana Popa, vicepreşedinte al CNAS.

    PREȘEDINTELE
    CASEI NAȚIONALE
    DE ASIGURĂRI SOCIALE                                                  Laura GRECU

    Nr. 67-A. Chişinău, 18 mai 2018.


Aprobat
prin Ordinul preşedintelui
Casei Naţionale de Asigurări Sociale
nr. 67-A din 18.05.2018

REGULAMENT
privind scanarea informaţiei din carnetele de muncă pentru
perioada realizată până la 01.01.1999
I. Dispoziţii generale
    1. Regulamentul privind scanarea informaţiei din carnetele de muncă pentru perioada realizată până la 01.01.1999 (în continuare - regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 418 din 03.05.2000 „Cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale  în sistemul public de asigurări sociale” şi Hotărârii Guvernului nr. 426 din 15.05.2018 „Cu privire la unele aspecte ce ţin de evidenţa stagiului de muncă şi la abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1449 din 24 decembrie 2007”.
    2. Regulamentul reglementează modul de acumulare al informaţiei privind activitatea de muncă realizată până la 01.01.1999, prin scanarea datelor din carnetele de muncă ale persoanelor asigurate.
    3. Prezentul regulament stabileşte competenţele şi responsabilităţile Casei Naţionale de Asigurări Sociale (în continuare - CNAS), angajatorilor şi ale persoanelor asigurate privind modul de prezentare şi utilizare a informaţiei din carnetele de muncă pentru perioada până la 01.01.1999.
II. Modul de acumulare a informaţiei cu privire la activitatea
de muncă realizată
până la 01.01.1999
    4. Contul personal de asigurări sociale se completează cu perioadele de muncă realizate de către persoanele asigurate până la 01.01.1999 în temeiul informaţiei din carnetul de muncă prin scanarea datelor pentru perioadele respective.
    5. CNAS ţine evidenţa activităţii de muncă realizată după la 01.01.1999 în baza conturilor personale de asigurări sociale gestionate în conformitate cu prevederile art. 8 al Legii nr. 489 - XIV privind sistemul public de asigurări sociale din 08.07.1999.
    6. Informaţia din conturile personale ale asiguraţilor se completează cu datele despre activitatea de muncă realizată până la 01.01.1999 în temeiul înscrierilor din carnetele de muncă care se solicită de la angajatori conform unui grafic întocmit de CNAS.
    7. Angajatorul prezintă la Casa Teritorială de Asigurări Sociale (în continuare -  CTAS) din raza de deservire carnetele de muncă ale persoanelor angajate prin contract individual de muncă, persoane aflate în raporturi de serviciu sau alte forme de angajare pe bază de carnet de muncă, care au început activitatea de muncă până la 01.01.1999 şi care nu au solicitat la CTAS stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.
    8. Carnetele de muncă se prezintă de către angajator la CTAS, în original, însoţite de lista angajaţilor cu indicarea codului IDNP sau CPAS (anexa nr. 2).
    9. CTAS recepţionează carnetele de muncă prezentate de către angajator în temeiul actului de primire-predare (anexa nr. 1) care se perfectează în două exemplare. Exemplarul întâi se transmite angajatorului şi exemplarul doi rămâne la CTAS.
    10. La momentul recepţionării carnetelor de muncă CTAS stabileşte un termen de efectuare a scanării despre care este informat angajatorul. În cazul necesităţii de extindere a termenelor de scanare, angajatorul este informat suplimentar.
    11.  La finisarea procesului de scanare a carnetelor de muncă, CTAS restituie carnetele de muncă angajatorului care indică menţiunea de recepţionare a acestora pe exemplarul actului de primire-predare al CTAS.
    12. În urma scanării specialistul CTAS aplică la sfîrşitul carnetului de muncă (pe partea interioară a copertei) ştampila cu menţiunea „Scanat, conform Hotărârii Guvernului nr. 426 din 15 mai 2018”.
    13. Pentru persoanele nou angajate în carnetele de muncă ale cărora se conţin înscrieri pentru perioadele de până la 01.01.1999 şi nu conţin menţiunea CTAS „Scanat”, angajatorul le prezintă adiţional la CTAS, trimestrial, pînă la data de 10 a primei luni din trimestrul următor.
    14. Persoanele fizice, neîncadrate în câmpul muncii, sunt în drept să prezinte individual la CTAS din raza domiciliului, carnetul de muncă aflat în posesie în original, pentru scanare şi completarea informaţiei din conturile personale cu datele despre activitatea de muncă realizată  până la 01.01.1999. În cazul dat, scanarea şi returnarea carnetului de muncă are loc la momentul adresării persoanei la CTAS.
    15. CNAS efectuează citirea informaţiei scanate privind activitatea de muncă realizată până la 01.01.1999 în corespundere cu carnetele de muncă şi asigură introducerea informaţiei în conturile personale ale persoanelor asigurate.
    16. Înscrierile din carnetul de muncă care nu sunt executate în conformitate cu cerinţele prevăzute de legislaţia privind completarea, păstrarea şi evidenţa carnetului de muncă în vigoare la data completării carnetului de muncă, nu vor fi înregistrate în Registru şi respectiv, în conturile personale de asigurări sociale.
    17. Pentru persoanele care au desfăşurat activitate până la 01.01.1999 şi informaţia nu este înscrisă în contul personal, din motivul specificat în pct. 16 din prezentul regulament, solicitantul la data stabilirii pensiei confirmă stagiul de cotizare realizat în această perioadă în conformitate cu Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor şi modalitatea de confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 165 din 21.03.2017.
III. Dispoziţii finale
    18. Prevederile prezentului Regulament sînt executorii pentru CNAS, angajatorii persoanelor asigurate angajate prin contract individual de muncă, persoane aflate în raporturi de serviciu sau alte forme de angajare pe bază de carnet de muncă, precum şi pentru persoanele fizice neîncadrate în câmpul muncii.
    19. CNAS poartă responsabilitate pentru recepţionarea, scanarea şi înscrierea informaţiei din carnetele de muncă în conturile personale ale asiguraţilor.
    20. Angajatorul poartă responsabilitate pentru prezentarea la CTAS a carnetelor de muncă ale persoanelor angajate conform graficului întocmit de CNAS şi recepţionării acestora conform termenului stabilit de CTAS.
    21. CTAS este responsabilă pentru asigurarea condiţiilor de păstrare şi integritatea carnetelor de muncă depuse pentru scanare, până la restituirea acestora reprezentantului agentului economic.

    anexa nr.1

    anexa nr.2